Ionizarea in atmosfera

Ionizarea aerului este o proprietate a atmosferei tereste cu profunde implicatii asupra proceselor fundamentale ale metabolismului energetic uman. Presiunea continua pe care vantul solar o exercita asupra campului magnetic terestru face ca, din centurile de radiatii ale Pamantului, sa evadeze permanent particule care, urmand traiectorii helicoidale de-a lungul liniilor de flux ale campului magnetic, patrund adanc in atmosfera si ionizeaza moleculele din componenta aerului. Gradul de ionizare a aerului scade pe masura cresterii latitudinii (maximul de ionizare inregistrandu-se in dreptul latitudinilor temperate, datorita intensitatii mai mari a radiatiilor ionizante si grosimii mai mici a stratului de aer (8-9 km) (Fig. 4), si altitudinii (valori maxime de ionizare atingandu-se in stratul de aer situat pana la inaltimea de 20 km, caracterizat prin valori ridicate ale densitatii aerului). De fapt, diagramele variatiei altitudinale ale ionizarii aerului, intocmite de Whipple Jr. (1965) pe baza datelor culese de rachetele V2 deasupra Canadei, releva tendinte diferite de niveluri altitudinale (Fig. 5). Astfel, procesele de ionizare incep sa se faca simtite doar de la inaltimea de 40 km, la care atmosfera terestra devine relativ mai consistenta, pentru a atinge valori maxime in jurul altitudinii de 20 km, unde aerul este sensibil mai dens si poate absorbi cea mai mare parte a radiatiilor corpusculare solare. La 10 km inaltime fata de suprafata terestra, cantitatea de ioni se mentine ridicata datorita propagarii in 'cascada' a proceselor de ionizare, desi intensitatea radiatiilor solare secundare (corpusculare) se reduce la jumatate, dar in acelasi timp, raportul calitativ al ionilor se inverseaza, astfel incat ionii pozitivi ii exced cantitativ pe cei negativi, care sufera procese de absorbtie electrostatica produsa de varfurile dipolilor norosi. La nivelul suprafetei terestre, cantitatea de ioni se diminueaza sensibil, ca urmare a reducerii rapide a intensitatii radiatiilor solare ionizante, dar prezinta mari variatii spatiale si temporale, in functie de distributia surselor artificiale de ionizare a aerului si de evolutia factorilor de ionizare. Ionii existenti in stratul de aer din apropierea suprafetei terestre au diferite stari fizice si origini chimice, datorita diversitatii elementelor chimice din compozitia atmosferei si modului diferit de ionizare. Din punct de vedere chimic, ionii pot fi: - gazosi instabili, produsi in urma actiunilor de rupere mecanica a electronilor, cum ar fi: N2+, N2-, O2+, O2-, NO+, NO-, CO2+, CO2-, etc. - gazosi de structura, rezultati in urma procesului de evaporare a apei: OH- si H3O+. - lichizi de structura, rezultati prin condensarea ionilor gazosi de apa sub forma de picaturi microscopice, continand un numar inegal de ioni OH- si H3O+. Din punct de vedere al starii lor fizice, ionii pot fi clasificati in functie de dimensiunile lor efective in: ioni mici (din care fac parte ionii gazosi instabili si onii gazosi de structura: N2+, N2-, O2+, O2-, NO+, NO-, OH-, H3O+ etc.), ioni mijlocii (care rezulta din condensarea vaporilor de apa sub forma de picaturi ultrafine) si mari (formati prin condensarea vaporilor de apa pe cristale microscopice de gheata sau particule de praf ce indeplinesc rolul de nuclee de condensare). Datorita atractiei electrostatice naturale, o parte din ionii mici se asociaza, formand ionii mijlocii, din care rezulta apoi ionii grei si ultragrei. De exemplu, geneza ionilor

grei si ultragrei poate fi demonstrata de evolutia zilnica naturala a ionilor mici si mari, in care se observa cum nivelurile cele mai scazute ale concentratiei de ioni mici corespund nivelurilor maxime ale concentratiei de ioni grei si invers . Regimul diurn al continutului atmosferic de ioni mici variaza direct proportional cu valoarea presiunii atmosferice si invers proportional cu temperatura aerului (vezi Fig. 6). Prin urmare, in timpul zilei (ora 6-18), cresterea temperaturii aerului determina, pe de o parte, intensificarea reactiilor chimice tisulare dar, pe de alta parte, inhiba procesul de dizolvare a VO2 in plasma sanguina, ca urmare a scaderii presiunii atmosferice. In consecinta, efectul de diminuare a VO2 dizolvat in masa celulara se asociaza cu cel de reducere a caracterului oxidativ al aerului, inhiband procesele metabolismului energetic. In compensatie, sistemul nervos vegetativ este antrenat imediat in travaliul de integrare si reglare pe axa simpatica, favorizand cresterea consumului energetic al rezervelor (molecule macroergice tip ATP) acumulate anterior in celule. In aceasta situatie, reactiile psiho-somatice, dobandesc un caracter de hiperexcitabilitate, corespunzatoare celor induse prin expunerea intr-un mediu puternic ionizat cu ioni pozitivi. In schimb, in timpul noptii (ora 18-6), situatia se inverseaza, in sensul ca scaderea temperaturii aerului inhiba reactivitatea chimica a celulelor dar, totodata, determina cresterea VO2 dizolvat in plasma sanguina, ca urmare a cresterii presiunii atmosferice. Astfel, aerul atmosferic dobandeste proprietati oxidante superioare, care stimuleaza intensificarea arderilor energetice tisulare si declanseaza mecanismul de integrare si reglare neurovegetativa pe axa parasimpatica, favorizand accelerarea procesului de fosforilare oxidativa, ceea ce permite refacerea rezervelor energetice ale organismului. Pana la completa restabilire a echilibrului energetic, organismul va adopta reactii de hiporeactivitate psiho-somatica, asemanatoare celor induse prin expunerea intr-un mediu puternic ionizat cu ioni negativi. O imagine complet diferita este oferita de regimul anual al concentratiei de ioni mici care, de data aceasta, variza direct proportional cu temperatura aerului si invers proportional cu presiunea atmosferica. In diagrama intocmita, in acest scop, pentru orasul Bucuresti (Fig. 7), se observa ca, pe parcursul unui an calendaristic, cele mai ridicate concentratii minime, medii si maxime de ioni mici se inregistreaza in sezonul cald, cand, pe fondul unei atmosfere cu proprietati oxidative superioare, organismul uman dezvolta reactii psiho-somatice deosebit de active si precise; in timp ce, in cursul iernii, predominanta situatiilor sinoptice care favorizeaza persistenta aerului cu proprietati oxidative reduse determina scaderea generala a acuitatii reflexelor si diminuarea pragurilor senzoriale de reactie.