Definiia i coninutul clasei

Interjecia este partea de vorbire neflexibil care exprim direct sau indirect stri psihice emoionale sau voliionale ori reproduce cu aproximaie sunete i zgomote: a. o stare sufleteasc: Ah, mam tu ! Ce slab eti! (G. Cobuc). b. un indemn: -Haide, fat, la ogor!/-Ba, mam, ochii m dor!. c. adresare: Ia ascultai, mi, zise Geril(I. Creang); d. imit sunete sau zgomote: ac, ac, prin copac, / Fa, Fa, prin pi (ghicitoare). Interjeciile sunt cuvinte de tip special ce se deosebesc atat de prile de vorbire de sine stttoare care exprim noiuni propriu-zise, cat i de instrumentele gramaticale (prepoziii i conjuncii) care redau raporturile dintre noiuni. Interjeciile nu denumesc, ci redau succint diferite emoii, sentimente, impulsuri de voin ale vorbitorului sau zgomote din natur. Adesea rostirea lor este insoit de anumite gesturi ( mimic, maini). Interjeciile apar totdeauna cu valori afective, pe care le redau mai nuanat decat cuvintele obinuite. Ele aparin, de fapt, mesajului vorbit, in textul scris, fiind doar mrci ale oralitii i aprand exclusiv in stilul beletristic, in vorbirea popular i familiar. Frecvena interjeciilor intr-un text este deci un indice al expresivitii i al oralitii acestuia. i din punct de vedere morfologic interjeciile difer de celelalte cuvinte: sunt amorfe (nu-i schimb forma n-au gen, numr, caz ) vorbire flexibile of - oftat; vai vaiet; poc pocnet; sau fac parte din componena unor uniti frazeologice (vai i amar, cu chiu cu vai, aoleu i vai de mine).

Clasificarea interjeciilor dup structur i dup origine

Dup structur interjeciile sunt: simple, compuse i locuiuni interjecionale i alte cuvinte folosite cu aceast valoare: a) primare, care au un corp fonetic: - dintr-o vocal (a!,o,!e!): O, vin in prul tu blai /S-anin cununi de stele... (M. Eminescu); - dintr-un diftong (ai! ,, ei! , ia! ): Ei,ei ! Acum groapa este gata, zise Sfanta Duminic. (I. Creang); - interjecii bisilabice: Aho!, Oho!, Elei!, Ehe,! Aha! b) interjeciile compuse sunt mai puin numeroase i se formeaz fie prin alturarea a dou interjecii diferite, fie prin repetarea aceleiai interjecii: haide-hai, hai-hai; ei,a!, ei, na! c) locuiunile interjecionale sunt sintagme legate in componena crora intr o interjecie primar i un alt cuvant cu valoare interjecional ia uite! ia te uit! ia vezi! nu zu! ei asta-i! Dup origine, interjeciile pot fi clasificate in: interjecii propriuzise, interjecii improprii i false interjecii:
1

a) interjeciile proprii sau propriu-zise sunt strigte scurte care reprezint manifestarea exterioar a senzaiilor, a emoiei, a voinei sau a dorinei vorbitorului, nelegate ca origine de alte pri de vorbire: ah!, of!, hai!, m!, vai!: Haiti! lipseti dinaintea mea. (Ion Creang); b) interjeciile improprii sunt cele provenite de la alte pri de vorbire prin conversiune, rezultand i o pierdere a sensului lexical. Ele provin din vocative sau din imperative. Vocativele precum doamne!, frate!, soro!, domnule!, drace!, cand se folosesc ca interjecii, sunt golite de sens. Total delexicalizate apar: dracu' (Ce dracu' vrei i tu?), dumnezeu (Unde dumnezeu ai umblat pan la ora asta?), pcatele (Ce pcatele spuse?), ciorile (Ce ciorile, ao?). De fapt, devin cuvinte parazite care incarc inutil enunul, fr s transmit ceva. Interjeciile improprii sunt: - substantive: doamne, pcat, ruine, pojar, frate, sor: Frate! tii c-avem dou fete mari? (V. Alecsandri). Amin! bletesc eu cu jumtate de gur(I. Creang). De multe ori unele dintre acestea apar insoite de o interjecie propriu-zis (O, Dumnezeule! Of, doamne! Ei, vorb) de un determinant (halal de voi ! drag doamne!) sau reamplificate ( Doamne, doamne!): Doamne, doamne! Invat mai trebuie s fie i acel, care face gramatici. (I. Creang); - adjective: (srcan!, aracan!, ara!, ira! ): Ira! Mo Nichifor, nu mai spune de lup. (I. Creang); - adverbe: a!, aa!, unde!, aiurea!: Mi aa! Parc-s de o mam fcui...(V. Vasilache). Poftim, poftii sunt interjecii provenite de la verbul a pofti). Uite a rezultat din imperativul uit-te. Forma verbal m rog, folosit ca un clieu verbal, devine interjecie: M rog, vrei s fii i tu bgat in seam! Atat interjeciile propriu - zise, cat i cele provenite din alte pri de vorbire sunt formate pe teren propriu. Sunt ins multe interjecii imprumutate din alte limbi: - turco-ttar (aman, aferim! Bre! hai); - francez i italian (adio, alo, basta, bravo, vivat, mar, mersi); - german (capot, al, fain!); c) false interjecii sunt cuvintele aparinand altor pri de vorbire care ii pstreaz sensul lexical, dar sunt folosite exclamativ, similar interjeciilor propoziionale. Intre ele sunt: - substantive: Ajutor!, Linite!, Foc!, Salut!, Valea!; - adverbe: Afar!, Aiurea!, Inainte!, Inapoi!, Jos!, Sus!; Unele elemente interjecionale sunt provenite de la formulele de salut: 'Neaa!, Bun! Toate aceste interjecii sunt plasate la grania cu propoziiile eliptice de predicat.

Probleme de semantic n clasa interjeciei

Dup sens interjeciile se impart in urmtoarele categorii: a) interjecii care exprim senzaii fizice sau stri sufleteti (emoionale); interjeciile care sugereaz stri fizice i stri emoionale sunt destul de numeroase. In mod teoretic, toate reaciile afective pot fi exteriorizate cu ajutorul interjeciilor. Prin aceste interjecii pot fi redate mai multe stri sufleteti sau senzaii: o durere: au!, ah!, vai! vleu!,exemplu: Vleu cumtr, talpele mele! (I. Creang) - frig: bruh!, brr!,exemplu: Bruh! Mi-i frig. - oboseal: uf!, vai!, exemplu: Ce-am alergat! ... Uf! Toat-s un lac de ap. - team, spaim: ah!, vai!, hit!, aoleo! - nemulumire: dec!, eh!, na!, of!, ! - dispre: ptii!, ptiu!, halal! - saturaie, plictiseal: uf!, ei! - mahnire: a!, of! -suprare, amrciune, dezndejde: a!, vai!, oh! - ciud, necaz: iii!, phii!, ti!, uh! - ameninare: aoleo!, vai! -regret:aoleo! de!, hei!, o/uu!, vai! - nostalgie: ah!, ehe!, vai! - indoial, nesiguran: de!, hm! - nerbdare. of!, vai! - mirare, uimire, surpriz: aa!, au!, bre!, ira!, o!, oho! etc. - satisfacia: a!, ah!, ha!, o!; satisfacia rutcioas: sac!; -satisfacia de a se lmuri:aha! - admiraie: a!, ah!, ehe!, m!, ti! - entuziasm, aprobare: aferim!, bravo!, ura! Tiii! Ce frumoas caaveic am s fac nevestei mele din blana istui vulpoi. ( I. Creang). Ah! Atat de alb noaptea, parc-ar fi czut zpad. (M. Eminescu); b) interjecii care exprim voina sau dorina. Ele au un sens apropiat de al imperativului. Cele mai obinuite interjecii din aceast categorie sunt: hai, haide, na, ho, mar, his, hi! Cu ajutorul lor se redau diferite acte de voin: - o adresare (alo, bre, f, hi); - o porunc, un indemn, un ordin (hai, haide, haidei, stop, tiva). In categoria interjeciilor care redau manifestarea unei voine sau dorine trebuie incluse sunetele i cuvintele cu ajutorul crora chemm sau alungm animalele, psrile: aho, bar, cuu, ca, halea, ab. Un ir de interjecii pot exprima reacii psihice de mai multe feluri. Astfel, interjeciile hai, mi, na pot exterioriza stri psihice fie emoionale, fie voliionale: Mi, cine merge la pdure cu mine? (I. Creang). Na, si
3

cumperi haine i cas i paine. (V. Alecsandri). Categoria cea mai bogat de interjecii o constituie onomatopeele i cuvintele imitative vaj, gal, zdup, clanc: i cum ospta el, buh! Cade fr sine in groapa cu jratic.( I. Creang).

Interjeciile i onomatopeele
Spre deosebire de onomatopee,interjeciile intotdeauna emoioneaz, sunt pline de afectivitate, exprimand lumea interioar a omului. Interjeciile cel mult trezesc anumite noiuni in,contiina noastr, in timp ce onomatopeele, avand o legtur direct cu natura obiectului exprimat, sugereaz exact ideea dorit. S comparm de exemplu, Pupza zbarr! pe-o dughean... in care onomatopeea zbarr! sugereaz in mintea noastr imaginea zborului. Onomatopeele uzuale, datorit elementelor fonetice componente, sunt totdeauna expresive, avand o origine i o funcie radical diferit de interjecii, care sunt totdeauna afective. Cantitatea de informaie la onomatopee, fiind mai limitat, le face s fie mai expresive. Dar atat onomatopeele, cat i interjeciile pot imbina doze de afectiv i expresiv. Afectivul i expresivul, in acest plan, trebuie privite ca dou lucruri distincte. Prezena interjeciilor i a onomatopeelor in vorbire (i in literatura artistic) este o consecin a gustului pentru expresivitate. Dac scriitorul, de exemplu, dorete s invoce un zgomot el ii indic natura lui, obinand astfel o mai mare for de expresivitate. In aa caz, va recurge la onomatopee sau la derivatele lor respective, cu ar fi: bazaitul (bondarilor), murmurul (izvoarelor), iuitul (oarecilor), fonetul (frunzelor), orcitul (broatelor), scaraitul (uii), bubuitul (tunurilor), haraitul i ltratul (cainelui). Interjeciile sunt observate de departe in vorbirea dialogat. Ele emoioneaz pe asculttor, uneori foarte puternic, dar, de regul, de scurt durat. In vorbirea scris ele constituie primele semnale, ce ne avertizeaz despre prezena unui camp afectiv. Interjeciile autentice, ca echivalente a unei propoziii, sunt, mai degrab, nite semnale emotive ale prezenei in comunicare a unui complex de imagini. De aici rezult i locul interjeciilor, care se plaseaz, de obicei, in prepoziia cuvintelor lmuritoare, cuvinte ce identific coninutul celor dintai. Cuvintele lmuritoare i de multe ori mimica, gestul, intonaia, precizeaz care anume sentiment, emoie .a. au fost manifestate. In propoziia: Mi! Dar ce srcie lucie pe aici, pe la raiu! interjecia mi este semnalul prezenei unei stri afective. Restul contextului ne informeaz despre starea afectiv concret: mirare. E de notat c de multe ori interjeciile i, in mare parte onomatopeele, mai au nevoie de alte cuvinte, care s le precizeze, s le scoat mai bine in relief coninutul. Acesta ins nu inseamn c ele nu au aplicare larg, c nu sunt reproduse regulat pe scar social i c, prin urmare, nu au existen in limb.

Funciile sintactice ale interjeciilor In mod obinuit, interjeciile nu au funcie de parte de propoziie. Sunt totui construcii in care unele interjecii au funcie sintactic. Cea mai obinuit funcie sintactic a interjeciei este aceea de predicat: Hai cu mine!(Mergi cu mine!). avea funcie de predicat: a. interjeciile care exprim un indemn sau porunc, adic acele interjecii al cror sens se apropie de al imperativului: hai!, ho!, na, nani. b. interjeciile de adresare: ( iat, uite, iaca): Iat un fluture = Uite. Aceste interjecii exprim indemnul pe care vorbitorul il adreseaz cuiva pentru a privi un obiect sau pentru a asculta o comunicare. c. interjeciile cuvinte onomatopee, care imit zgomotul fcut de o aciune in timpul executrii ei: i zvrrr! Cu o piatr! i tronc! copacul. d. interjeciile care redau repeziciunea unei aciuni (ha, uti): El atunci uti! lang mine. Interjeciile cu funcie de predicat se comport ca un verb, putand avea diferite complement:Hai mai aproape (complement circumstanial de loc); Na-i cartea (obiect direct);Pupza zbarrr! pe o dughean (complement circumstanial de loc).