Xanax
Written by Liviu Iancu
Narrated by Dragoș Gheorghidiu
5/5
()
About this audiobook
„Tocmai când terminasem de scris Xanax am avut un accident de mașină. În timp ce completam constatarea amiabilă, cel cu care mă ciocnisem – un bătrânel ponosit – a izbucnit în plâns. Dar nu de mașina avariată îi părea rău, așa cum credeam eu, ci de viaţa lui care trecuse.
Mi-a mărturisit că a fost un om foarte fericit. Nu arăta ca unul căruia viaţa îi făcuse toate poftele, așa că l-am întrebat:
— Şi când aţi fost cel mai fericit?
— Demult, în ‘73, când am jucat în „Ultimul cartuş"...
— Aţi fost actor?
— Nu, domnule... Am fost şofer la Buftea, la cinematografie. Şi m-au pus şi pe mine figurant într-un film. Eram băiatul lui Jean Constantin, că eram negru ca el. Am jucat doar câteva secunde. M-a întrebat Ilarion Ciobanu unde e tata şi mi-a dat un şut în găoază şi două palme după ceafă.
Până am terminat amiabila, omul și-a povestit viaţa. Cumva, m-am bucurat că am făcut accidentul, pentru că, datorită lui, am mai găsit o ultimă poveste care se potrivea perfect în Xanax. Banii pe care i-am plătit ca să-mi repar mașina mi s-au părut un preţ mic pentru cât am câștigat în schimb.
În esenţă, asta este Xanax – un roman construit din sute de întâmplări adevărate, amuzante și triste în același timp, pentru care eu și personajele mele am plătit, cu toţii, de fiecare dată un preţ, mai mic sau mai mare. " - Liviu Iancu
Liviu Iancu
Liviu Iancu, cel mai cunoscut jurnalist de turism din România, a intrat în presă din greșeală în anul 2000, crezând că Mediafax e o agenţie imobiliară, dar s-a lămurit rapid că e mai interesant să scrii știri decât să vinzi case. De acolo a plecat la tabloidul Naţional, apoi în echipa care a lansat Business Magazin, iar peste o vreme a ajuns la Capital. După câţiva ani s-a întors la Mediafax, de unde a plecat după șapte ani. A fost apoi jurnalist la Profit.ro, unde a publicat o serie de editoriale-povești originale în peisajul presei economice românești, foarte apreciate de cititori. Câteva dintre acestea se regăsesc și în Xanax, romanul său de debut. Liviu Iancu a încetat să mai scrie pe 28 decembrie 2020.
Related to Xanax
Related audiobooks
Semnătura indiană Rating: 5 out of 5 stars5/5Te iubesc, dar nu pe tine Rating: 5 out of 5 stars5/5A râs și tata Rating: 4 out of 5 stars4/5Tot ce i-am promis tatălui meu Rating: 5 out of 5 stars5/5Viața mincinoasă a adulților Rating: 4 out of 5 stars4/5Purgatoriul îngerilor Rating: 5 out of 5 stars5/5Să nu râzi :(( Rating: 5 out of 5 stars5/5Bureți de fag Rating: 4 out of 5 stars4/5Lumea Sofiei Rating: 5 out of 5 stars5/5Cât de aproape sunt ploile reci Rating: 5 out of 5 stars5/5Cartea clanului din Baltimore Rating: 5 out of 5 stars5/5Vulpea lui Akira: Roman puzzle Rating: 3 out of 5 stars3/5Când amintirile noastre vor veni să danseze Rating: 5 out of 5 stars5/5Sufletul lumii Rating: 4 out of 5 stars4/5Care dintre noi Rating: 5 out of 5 stars5/5Ophanim Rating: 5 out of 5 stars5/5Parfumul fericirii e mai puternic când plouă Rating: 5 out of 5 stars5/5Socrate în blugi: Sau filosofia pentru adolescenți Rating: 5 out of 5 stars5/5Femei care cumpără flori Rating: 5 out of 5 stars5/5Măștile fricii Rating: 5 out of 5 stars5/5Magicianul din Lhasa: Un călugăr novice. Un cercetător cuantic. Un secret străvechi Rating: 5 out of 5 stars5/5Prietena mea genială: Tetralogia Napolitană, vol. 1 Rating: 5 out of 5 stars5/5Pisica lui Dalai Lama și cele patru lăbuțe ale succesului spiritual Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsVăduvele de joi seara Rating: 4 out of 5 stars4/5Mantra secretă Rating: 5 out of 5 stars5/5Cutia Rating: 5 out of 5 stars5/5Enigma camerei 622 Rating: 5 out of 5 stars5/5Rămâi așa cum ești, dar mergi înainte Rating: 5 out of 5 stars5/5Într-o zi mă voi întoarce la tine Rating: 5 out of 5 stars5/5Pisica lui Dalai Lama și trezirea pisicuței interioare Rating: 5 out of 5 stars5/5
General Fiction For You
Ratusca cea urata: limba romana. Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsUrsul pacalit de vulpe: Povesti audio Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCapra cu trei iezi: Basm audio in limba romana Rating: 5 out of 5 stars5/5Cei trei frati imparati: Audio in limba romana Rating: 1 out of 5 stars1/5Zane si Feti-Frumosi: Audio Rating: 5 out of 5 stars5/5Cât de aproape sunt ploile reci Rating: 5 out of 5 stars5/5Balaurul: romana Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCartea clanului din Baltimore Rating: 5 out of 5 stars5/5Lumea Sofiei Rating: 5 out of 5 stars5/5Într-o zi mă voi întoarce la tine Rating: 5 out of 5 stars5/5Palatul de clestar: Audio Rating: 1 out of 5 stars1/5Dulceața de caise Rating: 5 out of 5 stars5/5Legende audio: romana Rating: 3 out of 5 stars3/5Fata din soc: audio, in limba romana Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCei care cumpără stele Rating: 5 out of 5 stars5/5Istoria Imparatului Alexandru Macedon: Limba română Rating: 3 out of 5 stars3/5Tinerete fara batranete si viata fara de moarte: Basme audio in limba romana Rating: 5 out of 5 stars5/5Socrate în blugi: Sau filosofia pentru adolescenți Rating: 5 out of 5 stars5/5Sufletul lumii Rating: 4 out of 5 stars4/5Să nu râzi :(( Rating: 5 out of 5 stars5/5Cotoșmanu: Povești audio Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSimziana: Basm audio in limba romana Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMăștile fricii Rating: 5 out of 5 stars5/5Acest soare care ma orbeste Rating: 4 out of 5 stars4/5Ophanim Rating: 5 out of 5 stars5/5Cocosel-creasta de aur: basm audio in limba romana Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAVENTURA BUCURIEI - partea I Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPurgatoriul îngerilor Rating: 5 out of 5 stars5/5Adevărul despre cazul Harry Quebert Rating: 4 out of 5 stars4/5Vulpea lui Akira: Roman puzzle Rating: 3 out of 5 stars3/5
Reviews for Xanax
7 ratings0 reviews