Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Orașul Ultimei Eclipse
Orașul Ultimei Eclipse
Orașul Ultimei Eclipse
Cărți electronice143 pagini2 ore

Orașul Ultimei Eclipse

Evaluare: 0 din 5 stele

()

Informații despre cartea electronică

Romanul este expresia unei supreme încordari, un strigăt alb, deznădăjduit, în fața contrastelor societății aflate în eclipsă. Sub puterea viciului se ascunde de fapt o dramă socială aproape de limita omenească, pe care personajele o trăiesc sub cerul gol al unui soare ucigător.

Romancierul se ancorează în realitatea crudă a vremii. Destituie zeii cetății, pervertește spiritele, bând și el destulă cucută. Râsul său nimicitor face să explodeze instantaneu demagogia vorbelor deșarte, falsa cultură, falsa prietenie, falsul umor. Gustul pentru balcanitate ia forma povestirii cu tâlc, moralitatea e implicată în narațiune, înțelepciunea îmbrăcând haina pitorescului, deșertăciunile ispitesc, cuvintele stâlcite în mod savuros, agramatismele produc o voluptate incredibilă.

Observator tenace al realității, obișnuit să înfățișeze realitatea în mod autentic, fără înfrumusețări convenționale, fără idealități, scriitorul întruchipează, asemenea lui Parsifal, forța telurică, clocotitoare, încăpățânată, uneori sălbatică. Tragicul, sublimul, grotescul sunt învăluite în plasa fină a ironiei. Sub acest umor aparent nevinovat se ascunde de fapt drama incomensurabilă a societății pe care o descrie romancierul.

LimbăRomână
Data lansării6 ian. 2013
ISBN9781301899432
Orașul Ultimei Eclipse
Citiți previzualizarea
Autor

M.M. Loviste

M.M. Loviste is born in 1956 in Boisoara, Tara Lovistei. After graduating from the Panait Donici Engineering Military Institute in 1979, he works as a sapper leader until 1989, when he is discharged. Since 1994, he has worked for a radio station, and since 1995, for a television channel, where he makes short movies, documentaries, news reports, television investigations, live transmissions, and live shows. From 1996 until 2008, he is the General Manager of the Etalon television station, during which time this station is recognized at national and international levels, especially in the field of short movies. Loviste attends the “Days and Nights of Literature” International Festival in both 2007 and 2008, where he films “The 14th Wave,” a documentary highly praised by the president of U.S.R. (Writers’ Union of Romania). Loviste is also noted for his exclusive interviews with the famed Russian poet Yevgeny Yevtushenko and the 2006 Nobel Laureate for literature, Turkish novelist Orhan Pamuk. Loviste’s literature and television activity have brought him numerous regional prizes and distinctions.In 1994, Loviste publishes his first prose volume, “A Cross Too Heavy,” which deals with the Romanian village during the period around World War II. His next novel, “Stolen Identities” (1996), portrays Romanian soldiers being taken hostage in the Soviet Union. In 1997, he publishes “Nessus’s Attire,” a radiography of the period before and after the Communist regime. In his short story volume “The Irretrievable” (1999), the author addresses social issues. In 1999 he becomes a member of U.S.R. In 2001, he publishes “The City of the Last Eclipse,” a satire on the Romanian society after 1989, which in 2008 receives the Vasile Militaru Award from the Writers’ Union of Romania during the second National Festival for Literature and Satire in Pitesti. His last two volumes are republished in 2006 and launched during the Gaudeamus International Book Fair in Bucharest. In 2007, the same books are nominated for the U.S.R.-Pitesti Book of the Year (for prose) Award.In 2009, he publishes the novel “Apprentices of the Word,” a terrible confrontation between good and evil. At stake in this dramatic confrontation is man, to whom God gives freedom of choice. The key to this novel is, naturally, the Word, which is omnipresent and vital to man. The same year, the volume receives the U.S.R.-Pitesti Special Jury Book of the Year (for prose) Award. The Church also recognizes the spiritual and artistic value of the book, the Archbishop of Arges and Muscel, His Eminence Calinic Argatu, awarding it the plaquette of Saint Voivode Neagoe Basarab and the icon of the Saint, plated in silver and gold.Starting with 2012, the author devotes himself for four years to a new novel. “Halacha?” is built on the basis of three literary landmarks: First, the atmosphere in which the greatest act of injustice in the entire history of the human race – the Trial of Jesus – took place two thousand years ago; second, the political games that led to the assassination of Jesus Christ by involving high-level corruption – the terrible scourge haunting humanity yesterday, today and tomorrow – in the process; finally, the presentation of the most unusual form of legal defense of the Son Of God – silence. U.S.R.-Pitesti nominates the book for the Book of the Year (for prose) Award.In 2020 he writes “The Sacraments of Matrimony,” a humor and satire novella on those who mystify the biblical concept of the Holy Sacrament of Matrimony.In 2021 follows “The Inauguration,” another humor and satire novella, offering a radiography of the current society in a provincial town, set against the background of the vices and flaws of the characters.

Citiți mai multe de la M.M. Loviste

Legat de Orașul Ultimei Eclipse

Cărți conex

Recenzii pentru Orașul Ultimei Eclipse

Evaluare: 0 din 5 stele
0 evaluări

0 evaluări0 recenzii

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

    Previzualizare carte

    Orașul Ultimei Eclipse - M.M. Loviste

    Oraşul ultimei eclipse

    M.M. LOVIŞTE

    -roman-

    Copyright 2013 by M.M. Lovişte

    Smashwords Edition

    This ebook is licensed for your personal enjoyment only. This ebook may not be re-sold or given away to other people. Thank you for respecting the hard work of this author.

    Orice asemănare cu personaje reale e întâmplătoare.

    Moto:

    "Scrisã-i soarta mea în creţii

    Întristatei mele frunţi".

    Mihai Eminescu

    DIN ÎNŢELEPCIUNEA LUMII

    Un călugăr s-a rugat cu ardoare lui Dumnezeu zece ani încheiaţi, să-i dea harul vindecării. Într-o noapte, îngerul i s-a arătat în vis, spunându-i că Atotputernicul s-ar putea să se înduplece. Fericit, pustnicul a pornit în grabă, să-şi anunţe superiorul.

    Stareţul a chibzuit îndelung, apoi i-a poruncit să se întoarcă în peşteră, să-l roage din nou pe Dumnezeu, să-i ia acest har şi să-i dea unul şi mai mare. Acela de a-şi vedea propriile păcate.

    Filă din Cartea Judecătorilor

    S-au dus copacii să-şi ungă împărat peste ei. Au zis către măslin.

    - Domneşte peste noi!

    A răspuns măslinul.

    - Lăsa-voi eu oare grăsimea mea, cu care se cinsteşte Dumnezeu şi oamenii se mândresc şi mă voi duce să umblu prin copaci?

    Atunci copacii au zis către smochin.

    - Vino tu şi domneşte peste noi!

    Dar şi smochinul a răspuns.

    - Să-mi las eu oare dulceaţa mea şi fructul meu cel mai bun să mă duc să cârmuiesc copacii?

    Apoi au zis copacii către viţa de vie.

    - Vino tu, de domneşte peste noi!

    Viţa de vie a prins grai omenesc.

    - Cum să-mi las eu mustul meu care veseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni şi să mă duc să cârmuiesc copacii?

    În cele din urmă au strigat toţi copacii către un spin.

    - Vino tu şi domneşte peste noi!

    Din goliciunea sa spinul a privit zâmbind către copaci.

    - Dacă mă puneţi cu adevărat împărat peste voi toţi, atunci veniţi să vă odihniţi la umbra mea; iar de nu foc şi pară va ieşi şi vor arde cedrii Libanului.

    Cartea Judecătorilor

    8 - 15

    În loc de prefaţă

    Există un logos propriu scriitorului prin care subiectul său capătă amplitudinea şi gravitatea acordului de orgă. Efectul este adeseori miraculos.

    Mihăiţă Mihai-Lovişte plimbă asupra lucrurilor mărunte şi fenomenelor neînsemnate lentila sa măritoare, divulgând cu destulă limpezime textura celor mai fine detalii, care ţes pânza cărţilor sale: abordarea epică a vieţii rurale din România postbelică în romanul de debut intitulat O cruce prea grea, supliciile şi umilinţele de aproape un deceniu ale prizonierilor români din Rusia lui Stalin în romanul Identităţi furate; drama intelectualului român din perioada anilor 1987 - 1997, perioadă de mare tensiune în ţara noastră prezentată în romanul Veşmântul lui Nessus şi nu în ultimul rând cartea de nuvele şi povestiri Irecuperabilii, care aduce în prim plan fantastica lume a obidiţilor gliei din Ţara Loviştei, acolo unde autorul se contopeşte cu durerea ţăranilor, din care se trage. Privirea naratorului îngheaţă subiectul, făcându-l să încremenească în poziţii dinainte alese. Printr-o operaţie de sublimare metaforică, mişcarea se resoarbe în lucruri, devenirea se spaţializează, curgerea e oprită, luciditatea reaşază totul în tiparele primordiale, de o infinită simplitate şi măreţie ale existenţei.

    Oraşul ultimei eclipse este expresia unei supreme încordări, un strigăt alb, deznădăjduit în faţa contrastelor societăţii aflate în eclipsă. Sub puterea viciului, se ascunde de fapt o dramă socială aproape de limita omenească, pe care personajele o trăiesc sub cerul gol al unui soare ucigător. Panicată, soţia sa ţipă înfricoşător. Apoi se năpusteşte ca o fiară asupra prefectului. Acesta bate în retragere. Unghiile femeii, însă pătrund adânc în obrajii bărbatului, sângerându-i. Şeful judeţului o apucă de păr, ţinând-o strâns. Între cei doi se aşază preşedintele consiliului judeţean, încercând să-i despartă. Adunarea vuieşte. Preasfinţitul îşi face cruci, invocându-l pe creator.

    Nu-i de mirare că Mihăiţă Mihai-Lovişte reuşeşte în 1999, să convingă critica literară a vremii, să-i deschidă larg porţile Uniunii Scriitorilor din România.

    În Oraşul ultimei eclipse, romancierul se ancorează în realitatea crudă a vremii. Acesta destituie zeii cetăţii şi perverteşte spiritele, bând şi el destulă cucută. Râsul său nimicitor face să explodeze instantaneu demagogia vorbelor deşarte, falsa cultură, falsa prietenie, falsul umor.

    Gustul pentru balcanitate la Mihăiţă Mihai-Lovişte ia forma povestirii cu tâlc; moralitatea e implicată în naraţiune, înţelepciunea îmbrăcând haina pitorescului. Balcanitate nu înseamnă numai mediul de dezvoltare, ci şi moravuri specifice. Ea se traduce prin deşertăciunile ce-l ispitesc, prin sarcasmul fanteziei inefabile. Cuvintele stâlcite în chip savuros şi agramatismele aduse la un nivel rareori atins de expresia corectă, produc o voluptate incredibilă.

    Mihăiţă Mihai-Lovişte se prezintă ca un prozator al diferenţelor umane, al situaţiilor irepetabile, al atenţiei la unic, însuşire interesantă într-o epocă, care nu e dispusă să distingă, să disocieze, să acorde credit deplin valorilor umane.

    Observator tenace al realităţii, obişnuit să înfăţişeze existenţa în mod autentic, fără înfrumuseţări convenţionale, fără idealităţi, văzând în interesele de ordin economic mobilul esenţial, factorul propulsiv al întregii comunităţi, aşezând în centrul naraţiunii oameni care luptă pentru a trăi mai bine, scriitorul întruchipează asemenea lui Parsifal, forţa telurică, clocotitoare, încăpăţânată, uneori sălbatică.

    Mihăiţă Mihai-Lovişte e un autor deja format, care meditează la ceea ce scrie, învăluind tragicul, sublimul, grotescul în plasa fină a ironiei. Sub acest umor aparent nevinovat se ascunde de fapt drama incomensurabilă a societăţii pe care o descrie romancierul.

    FLOREA FIRAN

    I

    Zi zăludă de vară. Canicula stăpâneşte peste oraşul dintre munţi, neobişnuit cu temperaturi atât de ridicate. Soarele îşi face de cap, trimiţându-şi suliţele de foc peste asfaltul încins.

    Pe bulevardul pustiu un trecător se încumetă să înfrunte dogoarea ce pârjoleşte fără încetare. Într-un timp, omul se opreşte. Cu mişcări moi îşi scoate pălăria, ştergându-şi fruntea asudată. Ajunge apoi lângă o clădire mare, ridicată de curând în stilul arhitectural al unor vremi trecute.

    Dinspre uşa grea de stejar până pe trotuar iar de acolo încă douăzeci de paşi de-a lungul lui s-a format o coadă înşirată pe două coloane. Cetăţenii urbei aşteaptă posaci să se înscrie în audienţă. Cei mai mulţi sunt bărbaţi. Unii şi-au deschis umbrelele. Se apără de razele ucigătoare ale astrului care a înnebunit pe toată lumea. Alţii, mai puţin inspiraţi, îşi ţin pe creştetul capului un ziar sau o bucată de hârtie, căutând astfel un petec de umbră înşelătoare. Cel sosit ultimul se înclină în semn de salut, apucând hotărât de clanţa uşii.

    - La coadă, netrebnicule!... Ruşine să-ţi fie, strigă o doamnă în vârstă rujată strident, care, nici una, nici alta, îi trânteşte cu poşeta-n cap celui care încearcă să forţeze intrarea.

    Un domn din spate constată liniştit şi milos.

    - E scriitor, săracul! Nu-l bateţi!...

    Cineva deschide, strigând cu voce tunătoare.

    - Tase Gheorghe!

    - Aici, răspunde omul, adunându-şi pălăria de pe jos.

    - Urmează-mă! îi porunceşte celălalt, conducându-l în secretariat pe insul bruscat de bătrânică.

    - Bună-ziua, salută bărbatul cu un glas abia auzit.

    În anticamera de curând zugrăvită în roz-trandafiriu, la un birou masiv, o tânără cochetă îşi pensează sprâncenele, holbându-se într-o oglindă sprijinită pe un portfard. Absorbită de această îndeletnicire, nu observă apariţia străinului.

    - Să... sărut-mâna, domnişoară! vorbeşte pentru a doua oară proaspătul sosit, cu voce nesigură, aproape sugrumată.

    Fata îşi întrerupe pensatul, fulgerându-l o clipă cu privirea pe noul venit. Apoi se uită iarăşi în oglinda-i fermecată, pe care, într-un târziu, o abandonează.

    - Cine sunteţi şi în ce problemă? întreabă pe un ton glacial fetişcana, arătându-i celui intrat întreaga sa indispoziţie pentru o eventuală conversaţie.

    - Gheorghe, Gheorghe Tase. Ştiţi... aş dori, dacă se poate... Iertaţi-mă dacă deranjez... O clipită cu dom' Gelu. Dacă nu e ocupat şi numai dacă se poate... Mă iertaţi de îndrăzneală, că nu vreau să vă supăr, şopteşte cu sfială vizitatorul.

    - În ce problemă? îşi ascute secretara vocea deja iritată.

    - Ştiţi, reia dialogul bărbatul ceva mai liniştit, aproape solemn, eu mă ocup de cultură... Scriu cărţi! Sunt scriitor, îngăimă oaspetele.

    - Atunci aţi greşit, îi reproşează cu sarcasm domnişoara. Noi nu ne ocupăm de scriitori. Aici e K.G.B.T.-ul, domnule! Noi vindem haine, haine la bucată. Pricepeţi!

    - Ştiu, domnişoară! Cunosc... Nu de la dumneavoastră se îmbracă toată lumea? Însă dom' Gelu răspunde şi de noi. E preşedinte de onoare la Societatea noastră literară! L-am votat cu toţii. Un rând n-am putea să scriem noi, cei care scriem, fără dumnealui. E mare de tot dom' Gelu! adaugă mieros condeierul.

    - Aşteptaţi să-l anunţ dacă vă poate primi, spuse tânăra pe o voce ceva mai îndulcită.

    Răpitoarea făptură se desprinde de scaun, înaintând spre dulapul din celălalt colţ al camerei amenajat cu o oglindă cu încrustaţii. Îşi face o ultimă inspecţie a ţinutei înainte de a intra la şeful. O fustă bej, mult prea scurtă, îi pune în evidenţă picioarele lungi, fără defecte şi bine bronzate. Un maiou alb ca laptele abia de poate struni doi sâni clocotitori, ce se zbat fremătând. Maioul ascunde doar o parte a trupului, lăsând să se întrevadă mijlocul ciocolatiu, care ar trezi pofte şi unui mort.

    Scriitorul înghite în sec, tamponându-şi fruntea cu batista. Face eforturi vizibile să se gândească la altceva. Trage însă cu nesaţ, pe nări, parfumul fin pe care-l lasă, ca o dâră, tânăra. Nu durează mult şi ştrengăriţa iese îmbujorată de la şeful.

    - O să vă primească. Mai aşteptaţi! Acum e în telefon cu partenerul nostru din Germania. E foarte important, mai spuse ea acru.

    O vreme, fiecare se gândeşte la altceva. Secretara îşi reia vechea îndeletnicire, pensându-şi cu îndemânare sprâncenele. Vizitatorul încă nu-şi poate desprinde privirea de pe faţa ovală a fetei.

    Uşa se deschide. În prag se iveşte dom' Gelu. E un ins la patruzeci de ani, de statură mijlocie, cu o chelie pronunţată şi o faţă rotundă ca o minge. O burtă respectabilă se revarsă peste cureaua lată a pantalonilor. Îl fixează pe oaspete cu nişte ochi jucăuşi şi iscoditori.

    - Oh, scuză-mă, maestre! Te-am făcut să aştepţi... Oamenii de artă nu trebuie să aştepte niciodată. N-am avut încotro. Hans e de vină. Ne trimite un nou transport, unul special pe care va trebui să-l primesc chiar eu. Pofteşte, te rog, în biroul meu! îl invită prieteneşte patronul.

    - Nu trebuie să vă faceţi probleme din cauza mea, dom' Gelu! Eu ştiu să aştept oricât. Arta cere jertfe! Şi eu i le dau. Anul trecut am aşteptat aproape şase ore în camera de oaspeţi a Voltcrinului şi tot n-am renunţat. De două ori m-a amânat dom' Calu, managerul societăţii. Până la urmă tot m-a primit. Ehe, dumneavoastră nu ştiţi! Chinul naşte capodopera la noi, la scriitori, mărturiseşte Tase cu oarecare mândrie personală.

    Cum trece pragul biroului, totul se schimbă. Canicula dispare ca şi cum n-ar fi fost. Aerul condiţionat îi răcoreşte întreaga fiinţă. Pe o masă lungă, de culoare închisă sunt aşezate două pahare şi o sticlă cu Coca-Cola. E rece şi bună.

    - Ţi-o fi sete... Destupă sticla! îl îndeamnă gazda.

    -Sunteţi prea amabil, zâmbeşte oaspetele, pofticios.

    Bea pe nerăsuflate lichidul negru din paharul mare de cristal. Îl goleşte până la ultima picătură. Priveşte apoi recunoscător spre binefăcătorul său. Aici, în camera încăpătoare e altceva. Nu-i pasă de căldura de afară. Coca-Cola e la discreţie. Asta da viaţă.

    - Ia zi, domnule, ce te aduce la mine tocmai pe zăpuşeala asta?

    Îți este utilă previzualizarea?
    Pagina 1 din 1