Găsiți următorul dvs. carte preferat

Deveniți un membru astăzi și citiți gratuit pentru 30 zile
Niciodata sa nu spui niciodata

Niciodata sa nu spui niciodata

Citiți previzualizarea

Niciodata sa nu spui niciodata

evaluări:
4.5/5 (91 evaluări)
Lungime:
134 pages
2 hours
Lansat:
Feb 26, 2014
ISBN:
9781310492006
Format:
Carte

Descriere

How many times have you told yourself: 'never again'? I know I have a few times, after heartbreaks or extreme challenges life brought me. You live your life, try your best, but sometimes it just feels like it's never enough, no matter what you do. Life breaks us all just to heal us. All we need to do is embrace change and allow it to happen. Love will do the rest. This is my story, written in the sweet language of Eminescu.

De cate ori nu ti-ai spus: "nu voi mai lasa sa mi se intample asta niciodata"? Eu am facut asta de cateva ori, dupa ce mi s-a frant inima sau dupa incercari extreme la care viata m-a supus. Iti duci traiul, iti dai silinta, dar cateodata parca nimic nu e suficient, orice ai face. Viata ne frange pe toti doar ca sa ne vindece. Tot ce trebuie sa facem e sa imbratisam schimbarea si sa o ingaduim. Iubirea va face restul. Aceasta este povestea mea, scrisa in dulcea limba a lui Eminescu.

Lansat:
Feb 26, 2014
ISBN:
9781310492006
Format:
Carte

Despre autor

Scriitoarea Ioana Ionescu, o iubită şi admirată profesoară de limba şi literatura română, a activat în învăţământ timp de treizeci şi patru de ani, lăsând în urmă generaţii de elevi ce-şi amintesc şi acum cu drag de orele la care au descoperit perlele literaturii române.Primele sale manifestări literare au avut loc în adolescenţă, cu poezii şi proză scurtă, continuând sporadic cu apariţii publicistice sub pseudonim, în anii ’90. Publică primul său roman, „Linia vieţii”, în anul 2009, ca apoi, în anul 2013, să îi apară romanul de dragoste „Interferenţe”, un succes care a pavat drumul către „Niciodată să nu spui niciodată...”Scriitoarea mai are în lucru încă un roman şi o lucrare de memorialistică, ce vor vedea lumina tiparului în anii următori.

Legat de Niciodata sa nu spui niciodata

Cărți conex

Previzualizare carte

Niciodata sa nu spui niciodata - Ioana Ionescu

rătăcit...

După o noapte agitată, cu vise pe care nu voiam să mi le mai amintesc, am simţit nevoia unei cafele şi am ieşit să o beau în curtea casei. Sub bolta de viţă de vie, ale cărei frunze se colorau în ruginiu, m-am aşezat la masa special postată în acest mic colţişor de rai. Vara trecuse pe nesimţite. Priveam în jurul meu şi peisajul încă mi se părea încântător. Era o dimineaţă rece, astfel că am intrat în casă şi mi-am luat ceva pe spate. Cafeaua aburindă mă aştepta şi, încet, sorbeam licoarea aromată. Gândurile dădeau năvală peste mine şi mă duceau spre acele întâmplări pe care le-aş fi vrut uitate.

La această masă, unde acum stăteam singură şi melancolică, obişnuiam să fiu împreună cu soţul meu şi să ne facem mii şi mii de planuri pentru viitor. Eram amândoi matinali şi, până la ora la care trebuia să plecăm la serviciu, aveam timp de vise, ca toţi tinerii care se iubesc.

Ne mergea bine. Fusesem prieteni din anii studenţiei şi ne înţelegeam de minune. Ne cunoscuserăm la o petrecere şi ne plăcuserăm reciproc. „Se mai întâmplă" – mi-am zis eu, dar eram curioasă să văd cât urma să dureze relaţia. Deşi eram la facultăţi diferite, am găsit multe puncte comune de discuţie – de la literatură la pictură, de la filozofie la religie etc. Nu era niciunul expert, dar ştiam fiecare cât să purtăm o discuţie interesantă. Eu îmi doream cel mai mult să dansez, dar pentru asta trebuia să fiu invitată. Parcă ghicindu-mi gândul, Alex m-a poftit politicos pe ringul de dans.

- Credeam că nu ştii să dansezi - am zis eu, puţin ruşinată.

- Iar eu credeam că o să mă refuzi! Discutam prea aprins ca să-mi dau seama că vrei, de fapt, altceva.

I-am zâmbit, semn că mă bucuram că înţelesese şi, fără alte cuvinte, l-am urmat pe ringul de dans. Toţi cei din jurul nostru erau veseli şi poate trăia, fiecare dintre ei, poveşti frumoase, numai de ei ştiute. Dacă, înainte de a pleca acasă, aş fi bănuit ceea ce urma să mi se întâmple, aş fi zis că era mâna destinului.

- La ce te gândeşti? m-a întrebat la un moment dat Alex.

- La nimic deosebit. Mă simt bine şi atât!

- Şi eu la fel! Înainte de dans vorbeam câte-n lună şi în stele. Acum suntem foarte tăcuţi...

- Vorbeşte muzica pentru noi.

Am continuat să dansăm în tăcere şi simţeam ceea ce de multă veme nu mai simţisem pentru nimeni. Mă îndrăgostisem iremediabil! Alex îmi plăcea cu adevărat.

- Te preocupă ceva, Teodora? a rupt el din nou tăcerea.

- Nu! Mă simt bine, ţi-am mai spus.

Adevărul era că, pentru câteva secunde, găndul îmi zburase la fostul meu prieten din liceu, cu care rupsesem legătura fără un motiv întemeiat. Pur şi simplu nu mai avusesem chef de el, lucru pe care nu voia să-l priceapă şi tot încerca să mă aducă din nou în viaţa lui. Poate prin atitudinea mea îi făcusem loc lui Alex.

Ne-am petrecut toată noaptea dansând şi discutând, pecetluind astfel prietenia care deja se profila în acele momente. Vreme de doi ani ne-am întâlnit şi, deşi amândoi am fi vrut să ne căsătorim mai repede, părinţii ne-au sfătuit să nu ne grăbim. Aveam destule exemple de colegi care o făcuseră şi nu le era prea bine. După examenul de licenţă, ne-am văzut şi noi visul împlinit. Am făcut o nuntă studenţească fără pretenţii, la care colegii noştri s-au simţit excelent. Am plecat apoi într-o scurtă călătorie în Insulele Canare – o aşa-zisă lună de miere. A fost o experienţă nouă şi o modalitate de a vedea frumuseţile acelei părţi de lume, pe care nu aveam cum să o mai uit vreodată.

Viaţa noastră era frumoasă, iar planurile de viitor păreau să ne consolideze căsnicia, dar, ca în toate poveştile, trebuia să se întâmple ceva rău. O răceală inexplicabilă a intervenit între noi, urmată de un bilet de adio: „Cred că m-am rătăcit şi nu-mi mai găsesc drumul. Nu mă căuta. Poate nu te-am meritat." Am făcut ce mi-a cerut, deşi îmi era foarte greu, şi mi-am jurat să nu-mi mai leg viaţa de niciun bărbat, ca să nu mai trec prin acele momente de disperare şi umilinţă.

Am găsit că singura modalitate de a uita era să mă îngrop în muncă, să nu am timp să mă gândesc la atâtea probleme şi de o asemenea anvergură. Aveam să constat însă, foarte repede, că tot efortul meu era în zadar. Ziua, luată cu treburile de serviciu, mă gândeam mai puţin la drama mea. Ajunsă acasă însă, lucrurile se schimbau complet.

El plecase fără să-şi ia nimic, aşa încât orice obiect care-i aparţinea îmi trezea amintiri dureroase. Fără să vreau, plângeam în neştire, până la telefonul mamei, care mă obliga să mă prefac ca eram bine. Casa era a mea. Părinţii mi-o cumpăraseră înainte să-l cunosc pe Alex. Prin nişte prieteni, tata aflase ca era de vânzare, o vizitase şi-i plăcuse foarte mult, aşa că, într-o zi, m-a luat cu el şi, împreună cu mama, am mers să o vedem. Am fost încântate şi, nu ştiu de ce, m-a făcut să o îndrăgesc imediat, de parcă ar fi fost a mea de cănd lumea. Restul a mers destul de uşor, deoarece omul n-o vindea de sărăcie, ci pentru că se muta din oraş. Era bucuros că găsise destul de repede cumpărător.

De cum am intrat în posesia ei, tata era mai mult pe acolo. El se ocupa de curte, iar mama avea grijă ca primăvara să aducă răsaduri de flori care ne plăceau amândurora. Aşa ajunsesem să mă leg foarte mult de această casă, în care locuiam acum singură şi tristă. Dacă m-ar fi ştiut dinaintea „întâlnirii fatale", aş fi zis că mă luase din interes, dar soţul meu nu-şi luase nici măcar maşina, pe care o cumpărase din banii lui, deci era exclus să-l cred materialist.

Mi se părea, totuşi, foarte curios de ce nu venea să-şi ia lucrurile. Nu-mi dăduse niciun telefon prin care să-mi spună ce avea de gând să facă cu ele. Nici nu voiam să ştiu cine era persoana cu care mă înlocuise şi ce hram purta. Nu acelaşi lucru se întâmpla însă cu părinţii mei. Revoltaţi, probabil, la maximum de ceea ce putuse să-mi facă, aflaseră din aproape în aproape că ginerele lor „drag" se îndrăgostise de o persoană pe care o reprezenta ca avocat într-un proces de divorţ. Petrecând mult timp cu ea pe la tribunal şi, poate, şi prin alte părţi, se îndrăgostiseră iremediabil şi hotărâseră să-şi unească destinele.

Cine ştie de când dura povestea lor de dragoste?! Ceea ce făcea domnul avocat, adică omul legii, era total greşit, dar se vede treaba că nu numai justiţia e oarbă, ci şi dragostea. Ea era divorţată, el o ajutase să scape de soţul pe care nu-l mai dorea, pe când el, adică soţul meu, nu făcuse niciun pas spre a se elibera de „jugul" căsătoriei cu mine.

Mă întrebam de ce nu venea măcar după maşină, dar eram sigură că nu-i făcea trebuinţă. Câştiga destul şi, poate, fără să ştiu eu, avea altă maşină de care se folosea la serviciu, una pe care n-o adusese niciodată acasă. Modul în care plecase mă îndreptăţea să cred orice despre el. Să fi trăit oare lângă un om total diferit de cel pe care-l iubisem atât de mult şi căruia nu-i găseam decât calităţi? Unde greşise Alex drumul: către mine sau către ea?

Acum, când judec la rece totul, mi se par de neînţeles multe din lucrurile pe care le făcea când eram împreună. Seara, mai ales în ultima perioadă a convieţuirii cu el, vorbea foarte mult la telefon şi se vedea că se fereşte de mine. Când îi ziceam în glumă că petrece mai mult timp la telefon decât cu mine, se scuza că erau chestiuni de serviciu, un client insistent, şi aşa mă ducea cu vorba. Găsea mereu motive să întârzie la cafeaua de dimineaţă, unde eu îl aşteptam nerăbdătoare să mai vorbim, să ne mai alintăm, aşa cum făceam înainte.

Plecam amândoi cu maşina şi mă ruga să conduc eu. Îmi făcea o plăcere deosebită să-l ştiu lângă mine şi, astfel, să am siguranţa că, dacă aş greşi, m-ar ajuta să depăşesc momentul. Nu se întâmpla niciodată, pentru că eram stăpână pe mine, dar mi-era bine cu el. Îl lăsam la serviciu, apoi îmi continuam drumul. În zilele fericite îmi spunea să am grijă de mine şi-mi ura servici uşor. În ultima vreme era grăbit şi uita de toate cele care-mi făceau ziua mai frumoasă. Seara venea târziu şi, dacă mă pupa pe obraz, era mare lucru. Se scuza că-i foarte obosit şi prefera să stea singur, întins în pat, fără televizorul care-l enerva, fără muzică şi... fără mine.

Îl iubeam şi credeam tot ce-mi spunea. Mi se părea normal să fie obosit, fiindcă avea o muncă stresantă, între birou şi tribunal, şi încercam să-l înţeleg. Pe de altă parte, nici munca mea nu era foarte uşoară, dar, odată ajunsă acasă, uitam de toate şi-mi aşteptam cu nerăbdare soţul.

Trecuse mai bine de o lună de când plecase şi Alex nu dădea niciun semn de viaţă. Dar, exact când mă aşteptam mai puţin, m-a sunat. Nu ştiam ce să fac: să-i răspund, să nu-i răspund? Şi i-am răspuns... Voia să vină să-şi ia o parte din lucruri şi mă ruga să-i spun când mă găsea acasă.

- De ce e nevoie

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Niciodata sa nu spui niciodata

4.3
91 evaluări / 10 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor

  • (5/5)
    ok
  • (5/5)
    Super tare !!!... Niciodata sa nu spui niciodata! Si niciodata nu e prea tarziu pentru un nou inceput!
  • (4/5)
    Povestea a fost interesanta,doar ca finalul a fost un pic incheiat prea repede,fara a relata si alte detalii.
  • (1/5)
    O carte scrisă fantastic de prost! Mult prea liniară și sărăcăcioasă in detalii. Parca ar fi povestirea unui subiect al unei cărți. Timp pierdut! ?
  • (5/5)

    1 person found this helpful

    o carte placuta cu o poveste de viata frumoasa !

    1 person found this helpful

  • (3/5)
    As putea spune ca e un roman cu un început cam liniar ,fără multe descrieri și caracteristici.Stilil autoarei este unul mai putin romantic, cu putine figuri de stil ,chiar poate sărăcăcios pe alocuri...Însă a reușit totuși sa mă capteze și sa-l citesc pîna la finiș...
  • (5/5)
    Minunata carte . As vrea sa citesc o continuare minunata a acestei povesti de viata si de dragoste , in acelasi timp ! Mulțumesc!
  • (5/5)
    o carte excepţională ce a lăsat o pată în interiorul sufletului! merită citită !!!
  • (5/5)
    foarte frumos...
  • (5/5)

    1 person found this helpful

    Superba..dar mai trebuie o continuare ca parca s-a terminat prea brusc..multumesc!

    1 person found this helpful