Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Bujor Nedelcovici - Conștiința de scriitor

Bujor Nedelcovici - Conștiința de scriitor

Citiți previzualizarea

Bujor Nedelcovici - Conștiința de scriitor

evaluări:
5/5 (2 evaluări)
Lungime:
428 pagini
10 ore
Editor:
Lansat:
31 mai 2015
ISBN:
9789737249555
Format:
Carte

Descriere

„Arta ne salvează de la mizeria vieții și este o formă transfigurată religios a existenței. Arta – revelația Ființei + calea de acces la Adevăr + cunoașterea Absolutului + substitutul Metafizicului și al Sacrului. Arta face să vorbească tăcerea terestră și trimite semnale spre liniștea cosmică... Arta îl provoacă pe Dumnezeu să vorbească!“ (Bujor Nedelcovici, Jurnal infidel)


„Destinul eroului și al omului este de a face parte din mai multe cărți. O cutie mai mică într-o cutie mai mare și așa în Cutia Pandorei... Iona în burta peștelui care, la rândul lui, se găsește în burta balenei! Polifonia! Turnul Babel! Arca lui Noe! Și astfel poate ne apropiem cu încredere de Cartea Cărților, de Cântarea cântărilor... iar ultima carte va fi scrisă și închinată tot lui Dumnezeu!“ (Bujor Nedelcovici, Dimineața unui miracol)


„Romanul va încerca în continuare să dobândească o explicație și o consolare pentru sensul nonsensului existențial, să aspire la regăsirea unității interioare și exterioare a omului, la depășirea limitelor impuse de filosofia finitudinii (nu reușim să ducem nimic la bun sfârșit și suntem limitați în spațiu și timp), să surmonteze absența completitudinii, a alterității. Scriitorul, prin propria lui asceză, convertește dezordinea, eșecul, vidul și ruina în ordine, valoare, sens și iluminare.“ (Cine sunteți, Bujor Nedelcovici?)


„Despre viața și opera lui Bujor Nedelcovici s-au publicat, de-a lungul anilor, sute de articole, dar cartea Anastasiei Dumitru are o mai mare putere de cuprindere decât toate la un loc. Autoarea, puțin cunoscută în lumea literară, surprinde prin competență, prin inteligența critică și prin talentul literar.“ (Alex. Ștefănescu)

Editor:
Lansat:
31 mai 2015
ISBN:
9789737249555
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Bujor Nedelcovici - Conștiința de scriitor

Cărți conex

Previzualizare carte

Bujor Nedelcovici - Conștiința de scriitor - Anastasia Dumitru

Nedelcovici)

PREFAȚĂ

Peste biografia lui Bujor Nedelcovici au trecut șenilele comunismului, dar scriitorul a rezistat moral și și-a păstrat demnitatea. Persecuțiile pe care le-a suferit nu l-au determinat să colaboreze cu un regim atât de expresiv numit „ilegitim și criminal". A ținut mereu sus steagul adevărului cu un curaj calm și cu o candoare care îl fac comparabil cu don Quijote. S-a autoconstruit ca intelectual împotriva intenției sistemului de a-l descalifica și de a-l face incapabil să se exprime. S-a cultivat, și-a creat un stil de viață din distincția lumii bune din care provenea și care între timp devenise o amintire. A debutat târziu, dar răsunător, cu un roman, Ultimii, în care evocă într-un mod tulburător exact acea lume. (Semnatarul acestei scurte prefețe avea în 1970, anul apariției romanului, 23 de ani și a recenzat cartea, cu entuziasm, în revista Luceafărul, condusă pe atunci de Ștefan Bănulescu). Un film făcut după romanul său, Zile de nisip, a stârnit mânia lui Nicolae Ceaușescu, pentru că făcea vizibilă – într-un mod memorabil − inaderența scriitorului la sistemul totalitar. Neintimidat, Bujor Nedelcovici a rămas același martor incomod al atentatului la identitatea națională săvârșit de dictator prin dărâmarea unor edificii din patrimoniul artistic și istoric al României și urâțirea spațiului public. Scriitorul a fotografiat, cu un aparat modest, dar transformat într-o redutabilă armă de apărare a memoriei culturale, activitatea febrilă – dar discretă și uneori chiar secretă − de demolare a unor clădiri reprezentative din București.

După ce s-a expatriat, a rămas un om de atitudine. A cerut insistent înființarea unei instanțe morale de judecare a cazurilor de colaborare flagrantă, regretabilă cu regimul comunist, din lumea literară. A acționat pentru păstrarea amintirii scriitorilor care au făcut închisoare în timpul comunismului din motive politice. Și în tot acest timp a scris, a scris, a scris...

Bujor Nedelcovici este răsplătit, acum, pentru efortul lui creator impresionant și pentru lupta sa cu amnezia prin apariția acestei cărți, admirabile, semnate de Anastasia Dumitru. Despre viața și opera lui s-au publicat, de-a lungul anilor, sute de articole, dar cartea Anastasiei Dumitru are o mai mare putere de cuprindere decât toate la un loc. Autoarea, puțin cunoscută în lumea literară, surprinde prin competență, prin inteligența critică și prin talentul literar. În viziunea ei, viața și opera lui Bujor Nedelcovici se susțin reciproc, într-un mod armonios, dar, în același timp, nu se confundă. Anastasia Dumitru se numără printre criticii și istoricii literari de azi care au obiceiul curios de a mai și... citi cărțile autorilor despre care scriu. Nu desfășoară, în monografia ei, o retorică biografistă sau critică goală, ci vorbește despre faptele scriitorului și despre textele lui în cunoștință de cauză.

Este un noroc pentru un scriitor să se simtă înțeles și cuprins în mintea clară a unui exeget, este ca și cum s-ar uita într-o oglindă venețiană. Ideal ar fi ca seria sa de Opere a lui Bujor Nedelcovici să fie întotdeauna însoțită de această carte, densă în informații și idei și impecabil scrisă, a Anastasiei Dumitru.

ALEX. ȘTEFĂNESCU

ARGUMENT

Monografia Bujor Nedelcovici – conștiința de scriitor se adresează cititorilor interesați de fenomenul literar, celor care vor să cunoască metamorfozele și/ sau constantele unei personalități culturale care a urmat destinul de creator în cuvânt. Volumul aduce în prim-plan activitatea literară complexă a lui Bujor Nedelcovici, iar după incursiunea în universul creator al acestui prozator contemporan, lectura se va transforma într-o gnoză, într-un demers necesar inițierii și (auto)cunoașterii.

Nu ne vom opri prea mult la biografia scriitorului și nici la analiza romanelor de început, publicate între 1970 și 1977, pentru că s-a scris suficient despre importanța lor. Nu vom reitera că, prin Ultimii, Bujor Nedelcovici a avut un debut răsunător, că trilogia Somnul vameșului (cuprinzând romanele Fără vâsle, Noaptea, Grădina Icoanei), se încadrează între „romanul mozaic și „cronica de familie, că Zilele de nisip este o carte profundă, apreciată de toate personalitățile criticii literare. Am inserat o listă bibliografică și o sinteză a referințelor critice din periodice pentru a justifica demersul nostru. Intenționăm să urmărim doar câteva aspecte, mai puțin cunoscute, ale contribuției acestui mare prozator la literatura română, apreciat și în paginile revistelor din Franța, Canada și nu numai.

Pornim de la premisa că romanele lui Bujor Nedelcovici, publicate după 1980, sunt încă insuficient citite și parțial aflate în vizorul criticilor literari români. De altfel, o parte dintre specialiști consideră greu de înțeles literatura acestui scriitor exilat la Paris, dar care susține că „acasă" este doar spațiul ficțiunii. Autorul precizează în cartea Aici și acum că un scriitor încearcă mereu „să atingă limitele absolutului, să depășească pragurile existențiale, să parcurgă o cale inițiatică spre metafizic și sacru... El este concomitent Creatură, Creație și Creator…. Irina Mavrodin admite existența unui grad mare de dificultate, „în sensul că pretinde capacitatea de a te situa pe o linie de lectură, de a te situa în multiple planuri, din ce în ce mai profunde, care ajung până la o anume deschidere metafizică.¹ Suntem de acord și cu perspectiva lui Eugen Negrici, care afirmă că romanele lui Bujor Nedelcovici sunt printre puținele pe care le citește până la capăt, însă lectorii din România „au învățat cu greu să citească acele cărți întemeiate pe parabole orwelliene, acele cărți în care există o complexitate psihologică greu de cuprins, greu de înțeles dintr-o dată."²

Am putea aduce mai multe argumente necesare în motivarea opțiunii pentru demersul nostru interpretativ, axat pe cercetarea operei lui Bujor Nedelcovici. Pe lângă opiniile unor critici privitoare la dificultatea acestei opere, amintim și de personalitatea deosebită a scriitorului care dovedește că omul din spatele operei nu a fost preocupat să adere la anumite grupări politice sau direcții impuse. „Refuz orice formă de angajament, pentru că „scrisul este o asceză, iar scriitura este un domeniu al mântuirii, după cum se confesează autorul în polemicile din Un tigru de hârtie.³ Volumul citat a fost un mare act de curaj, fiind felicitat de Nicolae Manolescu, prezent la lansarea celei de-a doua ediții a cărții. Alex. Ștefănescu susține că autorul volumului Aici și acum este „vertical, clarvăzător și intransigent⁴, un „Don Quijote în luptă cu uitarea, numărându-se printre primii care au cerut inițierea unui proces moral al comunismului, cu valoare simbolică. Omul Bujor Nedelcovici a fost independent și nu a slujit decât demnității și conștiinței sale libere, luptând pentru dreptate și adevăr. „Este un scriitor liber, mereu rezistență, opoziție și revoltă, respingând orice supunere și funcție politică, este de părere Geo Vasile, care consideră că „istoriografia noastră literară îi este extrem de datoare.

L-am cunoscut pe autor la Festivalul Internațional „Zile și nopți de literatură de la Neptun, în 2010. După ce dumnealui a susținut conferința despre exil, am discutat despre acest subiect și m-a întrebat ce înseamnă pentru mine „acasă. Nu anticipam importanța acestei întrebări și nici nu m-am gândit că voi căuta un răspuns ontologic al Centrului. Nu mă gândeam că, imediat după susținerea publică a tezei de doctorat despre ipostazele fantasticului în proza lui Vasile Voiculescu, aveam să fiu într-o căutare continuă a semnului, sensului și a căii. Nu aș fi crezut atunci că peste patru ani aveam să finalizez un studiu despre opera celui cu care stăteam de vorbă. Atunci mi-a oferit cartea Cine sunteți, Bujor Nedelcovici? Bujor Nedelcovici în dialog cu Sergiu Grigore (București, Editura Allfa, 2010). Încercând să aflu un răspuns la întrebarea din titlu, i-am luat două interviuri, primul a fost publicat în Luceafărul, nr. 42/ 2010, „Numai scoicile aderă la stânci, noi trebuie să aderăm la conștiința noastră liberă", iar al doilea în revista InterArtes, nr. 4, iunie, 2014, „Dialog pentru cultură".

În toată această perioadă i-am citit romanele și am încercat să le înțeleg arhitectura interioară. În 2012, la Constanța, am coordonat conferința națională Literatura confesivă – probă a căutării de sine, editând apoi, împreună cu Bujor Nedelcovici, antologia conferinței.⁶ Am participat la mai multe colocvii și simpozioane având în prim-plan universul creației lui Bujor Nedelcovici. Precizez doar câteva teme: Literatura subiectivă ca hipergen (am abordat Jurnalul infidel) la Conferința Asociației de Literatură Generală și Comparată din România, la Universitatea „Ștefan cel Mare" din Suceava, în iulie 2013; Homo psihologicus vs. homo religiosus. „Arhitectura de idei" în romanele lui F.M. Dostoievski și Bujor Nedelcovici, lucrare susținută în noiembrie 2013 la conferința „Credința într-o epocă a secularizării" de la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității din București; Reverberații mitice în proza lui Bujor Nedelcovici, la Conferința de mitologie și folclor, Universitatea din București, în martie 2014; Critica literară și problema comprehensiunii, pornind de la cartea Culoarea timpului, prezentată la Conferința Asociației de Literatură Generală și Comparată din România, la Universitatea din București, din iulie 2014. Am publicat și recenzii „Sensul nonsensului în Jurnalul unui cântăreț de jazz", în InterArtes, nr. 3, noiembrie, 2013, Provocatorul – între neant și sens, în Ex Ponto, septembrie-noiembrie, nr. 3, 2014, Culoarea timpului – o carte a bilanțului, în Luceafărul de dimineață, nr. 1, 2015 etc. Toate aceste eseuri critice sunt incluse în prezenta monografie.

Descifrarea operei complete a lui Bujor Nedelcovici nu este un demers facil, iar multiplele probleme presupun un lector competent, care să fie apt să abordeze mai multe metode de cercetare a textului literar. Volumul de față este util celor interesați de literatură, de aflarea unor teme importante și a unei viziuni inedite a lumii, așa cum a fost întrezărită de către Bujor Nedelcovici, autor ce a trecut prin cele mai dure probe ale existenței, dar care a rezistat prin lectură și scris. Monografia este o introducere în universul prozastic al unuia dintre cei mai valoroși scriitori români, însă nu suficient cunoscuți de lectori. Metodele de cercetare folosite: mitocritica, psihocritica și lectura inițiatică ne-au ajutat în demersul analitic al explorării universului operei. Cartea poate fi o provocare sau un răspuns la problematica obsesivă: Care este rolul romanului? Mai avem nevoie de roman sau de lectură, în general? Oare alegoria, parabola, metafora sunt mai apreciate în Occident decât în România? Mai este omul preocupat de transcendent (sacru)? „Arta imită realitatea sau realitatea imită arta?, după cum se întreba însuși autorul în tentativa de a explica relația cauză-efect sau de a studia raportul dintre Eveniment, Cuvânt și Număr în cei 44 de ani de când este în ficțiune și nu știe să aleagă din marea dilemă a creatorului: „Am trăit sau am scris pentru a trăi?

Cu siguranță, scriitorii, care abordează astfel de teme, rămân anacronici, pentru că este mai ușor de înțeles și de apreciat imanentul și nu importanța banalului semnificativ. Dar oare nu autorii care au fost interesați de metafizică și care au ieșit din tiparele epocii au fost cei care au supraviețuit timpului? Rămâne de văzut care va fi soarta lui Bujor Nedelcovici, cum va fi receptată opera sa și cum va fi primită această monografie. Dacă volumul lui Bujor Nedelcovici Culoarea timpului se finalizează cu eseul nostru Personajele lui Bujor Nedelcovici, începem de aici un excurs în universul operei acestui romancier modern pe care îl supunem celor mai severe criterii de apreciere, Excelenței Sale: Timpului și, în egală măsură, Cititorului.


¹ Culoarea timpului, București, Editura Allfa, 2014, p. 223.

² Ibidem, p. 225.

³ București, Editura Allfa, 2008, p. 301.

Istoria literaturii române contemporane, București, Editura Mașina de scris, p. 970.

Luceafărul, octombrie 1998, în vol. Un tigru de hârtie, p. 17-18.

Literatura confesivă – probă a căutării de sine, prefață de Bujor Nedelcovici, argument de Anastasia Dumitru, Constanța, InterArtes Press, 2012.

BUJOR NEDELCOVICI

Profilul scriitorului

Bujor Nedelcovici, numit scriitor „incomod", s-a născut la 16 martie 1936, la Bârlad, plecând apoi la Ploiești unde a copilărit. Urmează cursurile Liceului I. L. Caragiale din Ploiești și absolvă în 1959 Facultatea de Drept din București. După terminarea studiilor, este avocat la Baroul de Avocați din Ploiești de unde este radiat din motive politice. (Tatăl său a fost arestat la 66 de ani, în 1958 și condamnat politic la opt ani de închisoare de către regimul comunist). Bujor Nedelcovici muncește timp de 12 ani pe diverse șantiere și la uzinele din Bicaz, Brașov, București.

Din notele biografice, publicate cu ocazia apariției romanului Dimineața unui miracol (Editura Univers, 1993), aflăm că își ia revanșa împotriva acestei „pedepse în libertate (eșecul sau ratarea) refugiindu-se în lecturi și scris. În această perioadă citește clasicii literaturii franceze, ruse, italiene și învață în singurătate cum să depășească această „probă inițiatică prin intermediul „uceniciei de a fi scriitor". Debutează în 1968 cu un fragment de roman intitulat Ochii, apărut în Gazeta literară. Primul roman apare în 1970, intitulat Ultimii, apoi scrie un lung șir de creații romanești: Fără vâsle, 1972; Noaptea, 1974; Grădina Icoanei, 1977; Zile de nisip, 1979; Somnul Vameșului, 1981; Al doilea mesager, 1985; Îmblânzitorul de lupi, 1991; Dimineața unui miracol, 1993; Le provocateur, 2000; Cartea lui Ian Înțeleptul, apostolul din golful îndepărtat, 2003, Jurnalul unui cântăreț de jazz, 2013.

Bujor Nedelcovici este cunoscut și ca autor de nuvele și piese de teatru, de scenarii de film: Oratoriu pentru imprudență, nuvele, 1992; Noaptea de solstițiu, piesă de teatru, 1992; Iarba zeilor, nuvele, 1998; 2+1, teatru, 1999. Pe lângă această vastă și complexă operă, personalitatea sa literară se completează cu eseistică și diaristică: Aici și acum, publicistică, 1996; Jurnal infidel. Ieșirea din exil 1992-1997, Jurnal de exil, 1998; Cochilia și melcul, eseuri, 2002; Jurnal infidel, jurnal de exil, 2003; Jurnal infidel, 2004; Cine sunteți, Bujor Nedelcovici? Bujor Nedelcovici în dialog cu Sergiu Grigore, 2010. Precizăm că Editura Allfa a început publicarea Operei complete, vol. 1, 2004, iar până acum au apărut șapte volume. Cea mai recentă carte este Culoarea timpului, tipărită la aceeași editură, în 2014, cuprinzând recenzii și eseuri critice. În 1982, a fost redactorul-șef la Almanahul literar și șeful secției de proză a Asociației Scriitorilor din București. Romanul Al doilea mesager, interzis de cenzură, a fost ecranizat în România de regizorul Mircea Veroiu în 1992, pelicula fiind intitulată Somnul insulei, iar Zile de nisip, sub bagheta lui Dan Pizza, devine Faleze de nisip.

Din anul 1987 alege calea exilului, continuând să scrie. A obținut mai multe premii românești și străine. Autorul celui de-Al doilea mesager s-a stabilit la Paris, fiind răsplătit pentru romanul amintit, trimis clandestin în Franța (Editura Albin Michel, 1985), cu Premiul Libertății, acordat de Pen Club Français, 1986, apoi i s-au decernat Premiul Academiei Româno-Americane de Artă și Știință, 1992, Chevalier de l’Ordre des Arts et Lettres, 1990 și multe alte distincții importante pentru promovarea culturii române în străinătate. Devine membru al „Societății Autorilor și Compozitorilor Dramatici și al „Societății Oamenilor de Litere Francezi. Din 1987, face parte din colegiul de redacție al revistei Esprit unde publică articole și eseuri. Bujor Nedelcovici susține o serie de conferințe în România, în Statele Unite și în Canada, apreciate de cercetătorii literari.

Receptarea operei

În demersul de sintetizare a receptării operei lui Bujor Nedelcovici, vom analiza cartea Culoarea timpului, București, Editura Allfa, 2014, volum ce conține cronici, recenzii și articole publicate în Occident și în România. Vom fi interesați de limbajul criticilor literari și vom compara abordările istoricilor și criticilor literari, referitoare la aceleași texte.

Ipoteza de la care pornim este că fenomenul literaturii este atât de complex, încât receptarea și înțelegerea acestuia presupune un orizont vast al cunoașterii, de tip interdisciplinar. Literatura este în strânsă legătură cu filosofia, teologia, sociologia, psihologia etc., așa cum era în antichitate, mai ales că literatura are mai multe funcții: morale, social-politice, cathartice, de cunoaștere, tranzitivă și reflexivă, funcția estetică, fiind cea prioritară. Tematica fenomenului literar este atât de vastă, încât scriitorii abordează o multitudine de teme, de aceea receptarea unidimensională nu poate acoperi întreaga arie de studiu. În deplină dezbatere privind evoluția fenomenului literar, trebuie să optăm pentru o cercetare interdisciplinară pentru a înțelege complexitatea literaturii, așa cum menționam și în lucrarea Critica literară și problema comprehensiunii, prezentată la Conferința Asociației de Literatură Generală și Comparată din România, în iulie 2014, coordonată de Mircea Martin.

Clipa bilanțului. Opinia autorului privind propria operă. În Culoarea timpului, Bujor Nedelcovici își analizează astfel creația: „Romanele au fost bine primite de criticii și de istoricii literari și au obținut mai multe premii literare. Toate cărțile au fost publicate cu mult efort, dar m-am împotmolit din cauza unui film, Faleze de nisip, inspirat din romanul Zile de nisip, a unui roman Al doilea mesager și a volumului de nuvele Oratoriu pentru imprudență, interzise de cenzură... pentru că nu am acceptat inacceptabilul: Cenzura, interdicția de a gândi, a scrie și vorbi liber".

Anacronismul voluntar. Autorul, care a debutat, paradoxal, cu romanul Ultimii, nu respectă rețetele cultural-estetice și epistemice proprii timpului în care se produce opera. Bujor Nedelcovici susține că a acceptat anacronismul voluntar. „N-am fost niciodată sincronic cu timpul istoric în care am trăit, cum bine remarca Adrian Marino) și cu modele sau modelele literare (noul roman, onirismul, structuralismul, postmodernismul) și de aceea am fost considerat anacronic, atipic."⁸ Receptarea prozei lui Bujor Nedelcovici rezistă mai multor grile de lectură. Scriitorul însuși recunoaște că după ce termină o carte încearcă să găsească o altă temă, alte mijloace formale, de stil și surse de inspirație, de aceea „strică jucăriile".⁹ Ficțiunea sa acoperă o diversitate de tipuri de lectură: de la lectura în grilă balzaciană: tema moștenirii, a orfanului, originea socială, reconstituirea unei epoci, la cea de tip psihocritic sau de mitanaliză etc. Romanele din volumul 4, incluse în trilogia Somnul vameșului: Fără vâsle, Noaptea, Grădina Icoanei, publicate între 1970 și 1977, constituie o abatere de la moda epocii. În anii 60 erau preferate speciile epice scurte, când majoritatea scriitorilor obiectivau relația operă-context istoric-context ideologic-câmp literar. Unii au scris urmând linia trasată de partid, așa se explică romanele proletcultiste ale realismului socialist. Nu ne propunem o abordare dinamic-contextuală, amintim că puțini prozatori au găsit calea de evadare din registrele impuse. Puțini scriitori au preferat fantasticul, debutând în preajma anului 1960 ca nuveliști: D.R. Popescu, Fănuș Neagu, Șt. Bănulescu. Aceștia au descoperit apoi profunzimea universului romanesc, romanul frescă sau cronica de familie. În prefața volumului 4, din Opere complete, Nicolae Manolescu observă importanța debutului ca romancier a lui Bujor Nedelcovici, „într-un fel, i-a precedat, căci în 1972, când publica Fără vâsle, avea deja ideea unei cronici de familie.¹⁰ Chiar dacă nu este de acord cu autorul, că această carte ar fi un roman-mozaic, totuși găsește interesantă perspectiva scriitorului de a-și teoretiza romanul, „desen în mișcare, multiplicarea perspectivelor, criticul considerându-l și un fel de Bildungsroman, o cronică de familie, când tânărul Iustin Arghir pornește în căutarea trecutului familiei.

Citind cronicile literare și recenziile din Culoarea timpului, vom descoperi atât modul de receptate a universului literar al lui Bujor Nedelcovici, cât și profilul scriitorului, reperele lui biobibliografice, devenite emblematice pentru evoluția autorului.

Între colții exilului sau despre variațiile criticilor occidentali pe marginile prozei lui Bujor Nedelcovici. În timp ce în țara de origine autorul era interzis de cenzură, în țara de adopție exilatului îi este recunoscută valoarea literară. În Le Monde, 25 aprilie 1986, este publicată recenzia: Premiul libertății 1986 pentru Bujor Nedelcovici și Gustaw Herling. În articolul amintit, subintitulat O alegorie în tradiția lui Huxley și Orwell, se prezintă tema ineditului roman Al doilea mesager (Ed. Albin Michel), „distins în domeniul drepturilor omului și al libertății de expresie, menționându-se că eroul, Raynal, a ajuns jucăria unui angrenaj necruțător. Critica occidentală nu uită să amintească de marea răspundere morală a intelectualului în vremurile tulburi: „Și totuși, aceste pagini, fremătând de viață, sunt mai mult decât o reflecție, care s-ar adăuga la multe altele, despre răspunderea morală și despre intelectual în vremea noastră încolțită de primejdii. Dincolo de metamorfoza care ne duce cu gândul la Huxley, Orwell sau Platonov, acest text, venit din România, ne oferă o panoramă bogată, culori proaspete, miresmele vechilor târguri, aerul tare al munților și boarea mării.¹¹

Liberation, 9 aprilie 1985, scrie despre Variații românești pe tema miracolului, a infernului și a coșmarului. Autoarea recenziei, Veronique Soule, susține că „Pe lângă Al doilea mesager, 1984 este o carte de benzi desenate, iar Orwell – un debutant. Și asta pentru că Bujor Nedelcovici are ca materie primă realitatea. El nu își închipuie lumea totalitară viitoare, ci descrie, bazându-se pe referințe explicite, o țară dominată – Belle-Ile. (…) Român din România, Bujor Nedelcovici nu a trebuit să-și caute prea departe inspirația."¹²

Toți criticii observă curajul pe care l-a avut autorul de a crea un roman în care să critice regimul. Revista La Croix, 13 iunie 1985, deși semnalează o structurare „stângace, apreciază meritul autorului de a renunța de bună voie la celebritatea din țară și de a crea o „carte-eveniment, un roman „tăios, scris împotriva totalitarismului. Cella Minart observă abilitatea lui Bujor Nedelcovici de a descrie „cetățenii-marionete, mașinării comandate de un guvernator atotputernic care nu mai are nevoie de aci încolo decât de două curele de transmisie: prima și a doua ligă.

Critica și prejudecățile culturale. Anne Bernet amintește de complexele marginaliilor. „Îl cunoașteți pe Bujor Nedelcovici? Nu-i așa că nu? Nici eu nu-l cunoșteam înainte de a deschide Al doilea mesager, primul roman al acestui scriitor român, tradus în franceză. Să spun adevărul? Aveam din pornire o prejudecată cum nu se poate mai defavorabilă în ce-l privea. (s.n.) În general, cărțile publicate în Est sunt cărămizi de bune intenții sovietizate, iar traducătorii lor nu-și dau nicio osteneală să le facă mai accesibile. Am luat cartea în mână resemnată, așteptându-mă la ce e mai rău, am citit primul capitol."¹³

Adrian Marino anunța că „literatura română s-a îmbogățit de curând cu prima utopie politică de mare anvergură, scrisă cu o uimitoare stăpânire a scriiturii." Autorul Dicționarului de idei literare argumentează că romancierul se opune mecanismului care „înghite și zdrobește individul, „spălă crierul prin „ideoterapie. Pentru a demonstra „talentul viguros, criticul enumeră câteva dintre scenele rapide, scene-cheie, dialoguri de șoc, situații simbolice care se succed vertiginos. Adrian Marino precizează că Al doilea mesager poate fi citit în mai multe „chei și se întreabă: „Dacă există o Political Fiction, pentru ce n-ar exista și un Criticism Fiction? Criticul face o analiză sociologică și cercetează cauzele propunându-și să explice pasivitatea, resemnarea, capitularea totală a locuitorilor „acestei nenorocite insule, care nu au „niciun singur gest de revoltă, „nicio contestare, afară de aceea – cu desăvârșire simbolică și gratuită – a eroului cărții. Exegetul identifică unele pasaje de psihologie colectivă și națională. Adrian Marino se referă la cazul lui Michel Fontaine, directorul faimosului Institut de reeducare. Acest „om nou este adevăratul personaj mitic al romanului, mai mult decât „conducătorul consideră criticul, care pune în „discuție (în mod utopic!) doar o anumită viziune utopică și literară.

Cu o lună înaintea evenimentelor din 1989, Charente Libre (în 18 noiembrie), Bujor Nedelcovici este invitat la Salonul de Literatură Europeană să răspundă la câteva întrebări, sub genericul Privire asupra Estului. Atunci autorul, ezitând între speranță și prudență, susține că tema romanelor sale este: istoria și destinul oamenilor care fac istoria, dar o și duc în spate. Scriitorul trebuie să fie angajat, dar numai în literatură. „Operele mele transcend situația specifică României.", se destăinuie el.

În Dernières Nouvelles d’Alsace, Daniel Walther, referindu-se la Îmblânzitorul de lupi, consideră „cartea, gravă și totuși lirică, iar pe autorul ei îl numește „unul din romancierii importanți ai momentului actual. Totuși, amintește de existența unui pluton de autori din Est, de amprenta dizidenților sau „aliniaților, însă prin „magia istorisirii și forța scriiturii, Nedelcovici este scos în afara acestora. Revista La Croix, scriind despre același roman, intitulează recenzia Un jurământ straniu și întunecat, și pornește de la prejudecată că România „are cu necuratul raporturi complexe care nu-l privesc doar pe contele Dracula, ci îi impregnează literatura atunci când literatura se apleacă asupra destinului copiilor săi".¹⁴ Cronicarul amintește de un alt mit pur românesc, cel al „Mioriței. „România se recunoaște în acest mister al victimei care se dă morții, scrie J.-F.B., citându-l pe Michelet, „Resemnare prea ușoară, „Omul nu se ceartă cu moartea, amintindu-l și pe Emil Cioran, care se referea la „colectivitatea de învinși".

Probabil pentru că meleagurilor românești îi sunt caracteristice scrierile metafizice, literatura română nu are multe cărți despre unele subiecte tabu. Dacă în Occident Provocatorul a fost bine primit, românii au scris că este făcut după rețetele comerciale. În recenzia romanului apărută în Dernières Nouvelles d’Alsace, Florica Ciodaru-Courriol recunoaște „pudibonderia, tipică pentru literatura română contemporană. „Pentru a marca hotărât această distanțare, Nedelcovici acordă un loc important în acest roman sexului și relațiilor sexuale cărora le face de multe ori o descriere foarte explicită. Această nuanță de exotism dă romanului autenticitate.

Critica tematică și psihocritica. Philippe Matsas apreciază valoarea romanului Dimineața unui miracol, observând sfera semantică a dragostei. Apelând la terminologia psihocriticii, își argumentează ideea astfel „Maria este obsedată de o întrebare esențială, „sfâșiată de această durere, ea nu va conteni să se lupte cu demonii care o asaltează, „va ajunge în pragul nebuniei și al morții. Aceeași grilă de lectură a psihanalizei este aplicată și de Marc-Olivier Padis, care observă „itinerarul interior al Mariei și „neputința de a lua o hotărâre, „strivită între memoria sufocantă a trecutului și obsesia morții. Ca să găsească o ieșire din temnița memoriei, „trebuie mai întâi să-și recompună conștiința de sine pentru a reține ce mai poate fi salvat din trecut. Își completează demersul psihanalitic de „explorare a tenebrelor ilustrând recenzia cu un citat din roman referitor la experiența lui Oedip. „Când și-a aflat crimele, Oedip și-a scos ochii... Ce trebuie să fac eu, pentru a-mi elibera conștiința de păcatele ce apasă asupra ei?" Este citatul pe care îl inserează Marc-Olivier Padis, în La Croix, 21 noiembrie 1994, în demersul lui critic.

În revista Normandie, 11 mai 1993, descriindu-se Miracolul iubirii, se analizează trama povestirii care se situează în interiorul personajelor, dar și capacitatea autorului de a se strecura în pielea Mariei pentru a-i urmări toate etapele pe care le parcurge spre vindecare. Articolul este scris cu ajutorul terminologiei psihanalitice, dar și cu al celei hermeneutice. Sophie Bogatay notează pe marginea romanului Dimineața unui miracol, fie că speră un răspuns de la psihiatrie, ori de la religie până când, în sfârșit, protagonista se regăsește și înțelege cuvintele lui Kierkegaard „paroxismul oricărei pasiuni este de a-ți dori pierzania...".¹⁵ Alain Favarger folosește un limbaj psihanalitic pentru a recepta romanul Îmblânzitorul de lupi. În Liberté de Fribourg (18 februarie 1995), articolul intitulat Bujor Nedelcovici îl zidește pe Vlad în blestemul exilului, termenii fac parte din câmpul lexical psihanalitic: „izolare interioară, „confruntare ultimă a ființei cu propriii demoni și cu neputința unei eliberări.¹⁶

Critica arhetipală și mitocritică. În aceeași carte, mai există o grilă de lectură – cea din perspectiva mitocriticii. Maria Green scrie o recenzie în World Literature Today (1995), referitoare la Îmblânzitorul de lupi. Cercetătoarea, pornind de la cele două mottouri, care indică intențiile autorului, ajunge să analizeze romanul utilizând metoda criticii inițiatice. Autoarea observă că, dacă exilul nu devine un ritual de inițiere, trăit la limita extremă a suportabilului și ducând la moarte, înviere și mântuire, atunci nu este decât risipă a rostului nostru pe pământ. Maria Green sesizează căutarea alegorică a lui Vlad care îl duce într-un sat elvețian unde își creează o lume de vis și magie. Ea identifică simbolurile arhetipale, comuniunea eroului cu natura, care îl cuprinde, îl protejează și îl ajută să ajungă la ființa lui intimă. Pădurea îl invită la reflecție și meditație, el devenind un nou Orfeu. Pierre-Francois Mourier, în revista Esprit, (martie 1995), scrie despre Îmblânzitorul de lupi, evidențiind importanța visului și a premoniției. „Utilizarea visului ne duce la Bujor Nedelcovici spre miturile fondatoare ale Occidentului nostru, în primul rând, la cel al nekuyia, călătoria pe tărâmul morților a lui Ghilgameș sau a lui Ulysse."¹⁷ Eroul este considerat un „șaman modern, ce posedă „gândul care are puterea să ucidă, lucrarea numită „carte a destinului, este concepută în jurul a șapte cărți – de câte zile a fost nevoie „pentru a face să cadă zidurile Ierihonului... până la arderea de tot.

Le Républicain Lorrain, în 1993, surprinde latura confesivă a autorului pentru care „scriitura este tărâmul primitor. Odile Le Bihan pornește prin a sugera o culoare arhetipală a evoluției lui Bujor Nedelcovici, „drumul acesta s-a învăluit în cenușiu, culoarea nefericirii, a singurătății, dar și în culorile sclipitoare ale lecturii.¹⁸ Autoarea eseului critic prezintă o latură a psihobiografiei scriitorului și accentuează importanța formativă a lecturilor sale, din anii de ucenicie la munca de jos. „Chiar dacă mâinile îi erau ocupate, mintea îi rămânea liberă. La școala lui Balzac și Dostoievski cunoaște fericirea lecturii. Îndrăgește cuvintele, ideile, încearcă o terapie prin scris. Este exigent cu sine. De unul singur învață, compune nuvele, schițează un roman, exersează și se întoarce în fiecare zi spre „marii lui maeștri, având o unică preocupare: să se formeze, să se impregneze de ei, să-i imite. Ea surprinde și franceza bogată și curată a scriitorului român, pe care doar un ușor accent îi trădează originea.

David Siegel, în cronica intitulată „The Columbia Literary History of Eastern Europe Since 1945", de la Columbia University Press, 2008, este preocupat atât de latura biografică a lui Bujor Nedelcovici, cât și de mediul literar din Europa de Est. Concluzia teoreticianului american este că Nedelcovici s-a adaptat repede la noua lui situație: se simțea bine între francezi și a fost bine primit în cercurile de emigrați. Amintește că a fost distins cu Ordinul de Cavaler al Artelor și Literelor și a început să lucreze în redacția revistei Esprit. Până în 1992 a primit mai multe recompense literare. A devenit membru al Societății Autorilor și Compozitorilor Dramatici și a fost primit în Societatea Oamenilor de Litere Francezi. A început, de asemenea, să reînnoade relațiile cu lumea editorilor din București. În perioada 1994-1995, ca o confirmare a celebrității sale literare internaționale, Nedelcovici a ținut o serie de prelegeri la mai multe universități din California. Este considerat un scriitor francez prolific, dar care nu-și uită nicio clipă statutul de exilat și nici fenomenul exilului, în general. Analistul amintește și de spectacolul scenei literare din România postceaușistă care nu face decât să-i accentueze scepticismul și atitudinea critică a scriitorului român, care, având „rădăcinile atât de solid înfipte în mediul literar parizian", decide că e preferabil să rămână un veșnic exilat.

Orizontul receptării. Pierre-Francois Mourier aduce în discuție o mare dilemă: cea a orizontului receptării. Pentru a evita „o gândire captivă și narcisistă, criticul se întreabă de ce unele romane publicate în România și traduse în Occident au fost mai bine înțelese și primite de criticii literari din Vest, spre deosebire de istoricii și criticii din țară? Eseistul francez continuă șirul de întrebări, rămânând nedumerit: „Poate utopia, alegoria, parabola, metafora sunt mai apreciate în Occident decât în România, ori poate transcendentul (sacrul) ocupă un loc tot atât de important precum imanentul (viața)? Rămâne să vedem...

„Nebunia cititului sau despre „Cafeneaua literară. Cartea Culoarea timpului conține articolul Gières, apărut în Dauphiné libéré, 12 octombrie 1990, unde se face referire la implicarea lui Bujor Nedelcovici într-o campanie culturală. Jean-Yves Colin scrie că multe sate din Franța participă la o acțiune la scară națională lansată de Ministerul Culturii. Primăria din Gières s-a mobilizat pentru „nebunia cititului", astfel Jean-Pierre Garnier, critic literar la Télérama, l-a provocat pe Bujor Nedelcovici să discute despre romanele sale. În 2014, scriitorul român a fost invitat și la București la o campanie mediatică similară, Să citim românește, la TVR 2.

Receptarea în România. Recenziile românești, din partea a doua a cărții, încep cu mărturisirile Monicăi Lovinescu despre importanța romanului Al doilea mesager. Impresionată de acest volum, recitindu-l, sesizează actualitatea totală a cărții, numită „apocalipsa de după comunism, „o revelație în clipa de atunci. (în 2003, Jurnalul literar).¹⁹ Alex Ștefănescu are trei eseuri critice. În unul dintre ele abordează relația scriitor-operă, intitulat sugestiv Un om, unde amintește de verticalitatea autorului, numit „clarvăzător și intransigent, cu o mare dorință de perfecțiune, dar și cu o și mai mare năzuința – de a nu adera la grupările politice. Alex. Ștefănescu este adeptul criticii tematice, observând structura cronicii de familie ori cea a romanului polițist, recurgând și la limbajul psihanalizei pentru a demonstra „obsesiile autorului. Recenziile Requiem pentru o lume dispărută, (Ultimii); O „cronică de familie", (trilogia Somnul vameșului); roman polițist și parabolă (Zile de nisip); Don Quijote în luptă cu uitarea (Jurnal infidel și Un tigru de hârtie) sunt secțiuni pe care le include în Istoria literaturii române contemporane.²⁰

Nicolae Manolescu are un demers critic tematic și comparativ, identificând asemănări și deosebiri cu alți scriitori români sau din literatura universală. Autorul Istoriei critice a literaturii române amintește de contribuția lui Bujor Nedelcovici de a anticipa cronica de familie, prin publicarea romanului Fără vâsle. Referindu-se la Somnul vameșului, observă aptitudinile lui Bujor Nedelcovici nu numai de scriitor, ci și de analist al literaturii, care, încercând să-și definească demersul narativ, găsește cea mai potrivită formulă „roman-mozaic", pentru a-și explica propria operă. Prin această formulă epică, autorul lasă cititorului misiunea reconstituirii ansamblului.

Ion Negoițescu folosește conceptele din psihanaliză pentru a explica universul romanesc din Zile de nisip și Ultimii. Doctorul Hristea se comportă ca „un fanatic al adevărului", alt erou

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Bujor Nedelcovici - Conștiința de scriitor

5.0
2 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor