Teorii contemporane ale învățării. Autori de referință
By Trei
5/5
()
Currently unavailable
Currently unavailable
About this ebook
16 somități din științele educației își prezintă cele mai inovatoare cadre teoretice și cele mai influente contribuții din domenii precum achiziția conținuturilor, dezvoltarea umană sau studiul cultural și social al procesului învățării. Cu un accent aparte pus pe instruirea continuă, dar și pe natura experiențială și transformativă a învățării, textele din acest volum familiarizează profesorii și cercetătorii cu cele mai proaspete idei și curente din teoriile educației. Dintre autorii de referință prezenți în această antologie nu lipsesc Howard Gardner, Jerome Bruner, Peter Jarvis, Etienne Wenger, Jack Mezirow ș.a.
Învățarea e „treaba" tuturor: profesori și elevi din sistemul de educație, adulți angajați în procese de formare profesională, manageri conștienți de avantajul comparativ dat de excelența și creativitatea angajaților, consultanți în procese de învățare (traineri, mentori, consilieri). Knud Illeris ne pune la dispoziție o selecție excepțională de autori de mare prestigiu și texte fundamentale care au marcat înțelegerea pe care o avem azi cu privire la procesele de învățare. Un motiv în plus să „luăm de bună" această carte este că ilustrează perspectiva unui autor scandinav, iar sistemele de educație și formare de acolo reușesc să îmbine cel mai bine performanța în învățare cu fericirea și starea de bine.
- Prof. univ. dr. Lucian Ciolan, coordonatorul colecției „Educație și formare", decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București
Related to Teorii contemporane ale învățării. Autori de referință
Related ebooks
Captivează-ți elevii în online mai ceva ca în clasă! Rating: 4 out of 5 stars4/5Pedagogii alternative Rating: 4 out of 5 stars4/5Sa Intelegem Educatia Waldorf Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsGhid 10 pași cum se scrie un proiect educațional Rating: 4 out of 5 stars4/5O Experiență Inedită: Profesor În S.U.A. Rating: 5 out of 5 stars5/5Cum sa formezi oameni de succes Sfaturi simple pentru schimbari radicale Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsArta de a fi Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsTeza de doctorat? Cam asa... Rating: 4 out of 5 stars4/5Scrisori pentru studenții mei Rating: 5 out of 5 stars5/5Este șeful meu un copil?: Analiza tranzacțională ca instrument de studiu și de rezolvare a conflictelor de muncă Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSuper Student Rating: 5 out of 5 stars5/5Puterea Emoțiilor Pozitive Rating: 5 out of 5 stars5/5Mindware Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPsihologia mulțimilor Rating: 4 out of 5 stars4/5Utopia. Imaginarul social între proiecție și realitate Rating: 5 out of 5 stars5/5Bunele maniere pentru copii în 365 de zile Rating: 4 out of 5 stars4/5Cum să crești un copil fericit. Strategii pozitive de educație parentală Rating: 4 out of 5 stars4/569 de motive stupide ca sa te apuci de citit Rating: 4 out of 5 stars4/5Retete de jocuri De ce si cum sa te joci cu copilul tau Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMarea carte a jocurilor Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsInteligența emoțională 2.0. Strategii esențiale pentru succesul personal și profesional Rating: 3 out of 5 stars3/5Teste de inteligență, probleme de logică, puzzle și amuzamente matematice: Volumul 2 Rating: 3 out of 5 stars3/5Cutia lui Skinner Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAtelierele stiintifice si lumea Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSupercreierul Rating: 5 out of 5 stars5/5Cel Care Are Un Motiv Pentru Care Să Trăiască Rating: 5 out of 5 stars5/5Si nu uita sa fii fericit Abecedar de psihologie pozitiva Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsGândesc, deci mă simt mai bine! Rating: 5 out of 5 stars5/5Homo Sapiens. O istorie plină de speranta Rating: 4 out of 5 stars4/5Inteligența emoțională Rating: 4 out of 5 stars4/5
Psychology For You
Inconjurat De Idioti Rating: 5 out of 5 stars5/5Inca 101 tehnici ale terapiei prin joc Rating: 5 out of 5 stars5/5Solutii-cheie pentru terapeuti. Strategii esentiale, idei si instrumente Rating: 5 out of 5 stars5/5Niciodata nu e de ajuns Rating: 5 out of 5 stars5/5Trauma, anxietate si iubire Constelarea intentiei: calea catre o autonomie sanatoasa Rating: 5 out of 5 stars5/5Amant - Manualul bărbatului Alpha Rating: 4 out of 5 stars4/5Teoria atasamentului in practica: Terapia centrata pe emotii (EFT) aplicata la indivizi, cupluri si familii Rating: 5 out of 5 stars5/512 Reguli de viata Rating: 4 out of 5 stars4/5PSIHOLOGIA ANXIETĂȚII. Cunoașterea lui pentru a înțelege mecanismele de funcționare Rating: 5 out of 5 stars5/5Curajul De A Nu Fi Pe Placul Celorlalti Rating: 5 out of 5 stars5/5Inteligența emoțională Rating: 5 out of 5 stars5/5Despre psihologia vietii erotice Rating: 3 out of 5 stars3/5Omul modern in cautarea sufletului Rating: 5 out of 5 stars5/5De ce-i iubim pe cei care ne fac rău Rating: 4 out of 5 stars4/5Un Dulau Si Un Arici La Psihoterapie De Cuplu Rating: 5 out of 5 stars5/5Curs intensiv de reglare emoțională: Strategii cognitive și de mindfulness pentru gestionarea emoțiilor Rating: 5 out of 5 stars5/5Arta de a citi gandurile Rating: 4 out of 5 stars4/5Cum să-ți gestionezi anxietatea: Abilități esențiale pentru o viață normală Rating: 5 out of 5 stars5/5Limbajul trupului Rating: 5 out of 5 stars5/550 de clasici. Psihologie Rating: 3 out of 5 stars3/5Mintea ta secreta Cunoaste-ti si asuma-ti inconstientul Rating: 5 out of 5 stars5/5Cartea pe care v-ati fi dorit sa o citeasca parintii vostri Rating: 5 out of 5 stars5/5Curajul de a fi fericit Rating: 4 out of 5 stars4/5Psihologia personalitatii si arta de a te simti bine Rating: 5 out of 5 stars5/5Psihologia mulțimilor Rating: 4 out of 5 stars4/5Pilonii iubirii de sine Rating: 4 out of 5 stars4/5Cum să interacționezi cu persoanele dificile Rating: 4 out of 5 stars4/5
Reviews for Teorii contemporane ale învățării. Autori de referință
6 ratings0 reviews