Dreptul la viata intre teorie si practica

:

CUPRINS

INTRODUCERE   4

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL LA VIAŢĂ  7

Evoluţia istorică a reglementărilor privind  dreptul la viaţă  în  principalele instrumente  juridice internaționale  7

Conținutul și delimitările conceptuale privind dreptul la viaţă      13

Restrângerile aduse dreptului la viaţă17

CAPITOLUL II

DREPTUL LA VIAŢĂ ÎN LEGISLAŢIA REPUBLICII MOLDOVA    21

Reflectarea conceptului de drept la viaţă în Constituția și  legislația penală a Republicii

Moldova  21

Frontierele dreptului la viață    26

CAPITOLUL III: DREPTUL LA VIAȚĂ ÎN JURISPRUDENȚA CURȚII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI40

3.1.  Natura juridică a dreptului la viață      41

3.1.1.  Dreptul personal la viață  41

3.1.2.  Dreptul detașat la viață  43

3.2. Obligațiile Statelor în raport de respectarea dreptului la viață  45

3.3. Hotărîrile CEDO pronunțate împotriva Republicii Moldova  privind încălcarea dreptului la

viață  48

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI      52

BIBLIOGRAFIE  56

SUMMARY      61

INTRODUCERE

Dintotdeauna, viața umană a reprezentat o valoare socială incontestabilă, indiferent de etapa de dezvoltare istorică a societății sau de situația economică și politică a oricărui stat. Chiar dacă, la prima vedere, s-ar părea că subiectul viața și moartea omului reprezintă un subiect destul de vulnerabil din punct de vedere juridic ori unul al cărui specific este deja cunoscut, problema vizînd aprecierea calității vieții umane și luarea deciziei cu privire la lipsirea de viață a omului în anumite circumstanțe specifice rămîne absolut nedeterminată. Este vorba despre nucleul dur al drepturilor omului, dreptul garantat fiind un drept inalienabil al ființei umane.

În ciuda valorii sale de necontestat, dreptul la viață rămîne ambiguu în ceia ce privește domeniul pe care il protejează, elementele care se bucură de protecția sa, fiind susceptibile de a da naștere mai multor întrebări: o persoană poate dispune de dreptul său la viață? Cînd începe și cînd se termină dreptul la viață? Pe lîngă dreptul la viață există și un drept de a muri?, întrebări, la care ne propunem să răspundem în cadrul studiului nostru, ce apare ca o încercare de actualizare teoretico-ştiinţifică şi practică în acest domeniu.

Actualitatea temei de investigație este dată și de legătura dintre dreptul la viață și dreptul penal, care  este una semnificativă, deoarece Codul penal incriminează cîteva categorii de infracțiuni, care pot aduce unele atingeri acesteia. Cu toate că în calitate de obiect al infracțiunilor contra vieții este recunoscută viața persoanei, dreptul la viață rămane o valoare care la fel poate suferi în urma atentatelor criminale. Deseori, în literatura de specialitate se discută corelația sau legătura dintre așa fapte infracționale ca genocidul, provocarea ilegală a avortului, eutanasia, pruncuciderea și dreptul la viață, posibilitatea influențării reciproce și coexistenței lor. De altfel, problema eutanasiei și avortului implică și examinarea conotațiilor juridico-practice în legatură cu realizarea liberă a drepturilor fundamentale ale omului și, în particular, a dreptului la viață.

Ocupînd locul central în ierarhia tuturor drepturilor civile subiective prevăzute de legislația în vigoare, fiind după natura sa juridică strict personal, absolut, exclusiv și inalienabil, dreptul la viață se atribuie, cum corect se menționează în literatură, la drepturile personale nemateriale, care asigură existența fizică a persoanei.

Deși dreptul la viață este amplu analizat în instrumentele juridice cu caracter național și internațional, noțiunea de viață nu a fost definită în aceste instrumente juridice, conținutul său rămînînd, astfel incert, deoarece viața însăși nu este definită. Curtea atunci cînd a fost confruntată direct cu limitele ce stabilesc frontierele vieții, a dat întodeauna dovadă de prundență deosebită, menționînd că statele părți au o mrajă de apreciere. Astfel, este greu de înțeles de ce Curtea refuză să stabilească un numitor comun în această materie, lăsarea la latitudinea statelor neputînd să contribuie la atingerea obiectivelor Convenției. Problema frontierelor vieții este una care prezintă implicații morale, religioase și sociale puternice, iar o viziune comună a staelor europene asupra acesteia lipsește, iată de ce Statele, atunci cînd intră în conflict două drepturi, și anume dreptul personal la viață și dreptul detașat al statului, sunt chemate să traseze o linie de echilibru între aceste două drepturi, însă această linie de echilibru nu poate consta într-o legislație care să aibă ca scop imposibilitatea exercitării dreptului personal la viață. Iată de ce, lipsa unei poziții comune privind limitele dreptului la viață, adică de cînd începe și unde se finisează protecția juridico-penală a acestui drept, dă naștere unor interpretări diferite, dar care poat avea drept consecință încălcarea unui drept sacru – Dreptul la viață. De aici rezidă importanța și necesitatea analizei juridice, multilaterale a dreptului în cauză, precum și implicațiile juridice pe care le poate avea în dreptul intern.

Prin lucrarea prezentă mi-am propus analizarea şi interpretarea atît a prevederilor normative cît şi a opiniilor doctrinarilor: Vlădoiu M., Chiriță R., Vidaicu M., Florea V., etc, realizate atît în literatura de specialitate din Republica Moldova, cît şi din alte ţări, ca mai apoi, raportînd constatările făcute la practica CEDO să deducem anumite idei progresiste vizînd interpretarea şi aplicarea justă a normelor în vigoare privind dreptul la viață vis-a-vis de subiectul propus şi a constata anumite lacune, coliziuni, inexactităţi referitoare la subiectul supus investigaţiei ştiintifice, de a formula propuneri şi recomandări, inclusiv cu caracter de lege ferenda.Scopurile trasate sînt intermediate de obiectivele cercetării, la care am referit examinarea complexă a următoarelor elemente de bază:

-  Conținutul și delimitările conceptuale ale dreptului la viață

-  Frontierele vieții

-  Natura juridică a dreptului la viață: dreptul personal la viață și dreptul detașat la viață

-  Protecția juridică a dreptului la viață prin legislația penală a Republicii Moldova

-  Obligațiile staelor privind dreptul la viață

-  Jurisprudența CEDO și Hotărîrile pronunțate de către aceasta conta Republicii Moldova privind încălcarea dreptului la viață(art.2 CEDO).

Avînd la bază o diversitate largă de surse normative, bibliografice, precum și jurisprudența CEDO, sunt aduse argumente potrivit cărora la stabilirea limitelor vieții, trebuie luate în considerare și recentele descoperiri ale embriologiei și ale geneticii, care au demonstart că perioada aceia de două săptămîni - pre-embrionul - care era considerată o fereastră, fie pentru întreruperea sarcinelor nedorite, fie pentru a permite experiențe asupra embrionilor, nu există.

Progresele realizate în domeniul ştiinţelor medicale, şi în domeniul ştiinţelor juridice, au impus, însă, o opinie, potrivit căreia apariţia dreptului la viaţă se situează în momentul declanşării procesului biologic al naşterii. În sprijinul acestei teze, vin cu argumente medicii de diferite specialităţi, care opinează, că moartea violentă a nou-născutului se poate produce intrauterin (antepartum), deci înainte de naştere, în timpul naşterii (perinatal) şi după naştere (postpartum) .

O altă legitate faptică este constatarea momentului sfârşitului vieţii şi survenirii morţii, după care apărarea vieţii persoanei este lipsită de esenţă, deoarece nu mai există. Momentul final al vieţii unei persoane este şi el o problemă încă discutată în medicină. Momentul, din care omul este considerat mort, interesează, de asemenea, teoria dreptului penal, deoarece corpul persoanei, care este deja moartă, la fel ca şi cel al persoanei nenăscute, nu poate fi obiect material al omorului. Stabilirea criteriilor morţii are incidenţă asupra soluţionării unei serii de probleme cu adânci implicaţii social-juridice, alături de cele penale.

Conform definiţiei medico-legale „Moartea reprezintă o dereglare integrală şi ireversibilă a proceselor vitale ale organismului, care condiţionează stingerea activităţii biologice a tuturor ţesuturilor şi organelor".

Ca moment de sfârşit al vieţii este moartea biologică, adică o asemenea stare a organismului uman, în care totalmente este întreruptă activitatea cardiacă şi în acest context a început procesul leziunilor ireversibile la nivelul sistemului nervos central.

În rîndul