Scrisori deschise din imprudenţă

Ina Simona Cirlan

Scrisori deschise din imprudenţă

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

CÎRLAN SIMONA, INA

Scrisori deschise din imprudenţă/ Ina Simona Cirlan

Iaşi: Editura Opera Magna, 2015

ISBN 978- 973-1945- 44-6

Prefaţă Călin Ciobotari

821.135-1-32

Coperta: Vasilian Doboş

Procesare: Anca Bîrliba

UUID: 3e002114-488f-11e5-a11f-119a1b5d0361

Questo libro è stato realizzato con StreetLib Write (http://write.streetlib.com)

un prodotto di Simplicissimus Book Farm

Cuprins

​Cuvânt introductiv…

Chapter uno

Iepuraş mic şi urecheat

​Domnule prefect

​Raport către şeful regionalei CFR Iaşi

​Trifoiașul meu norocos

​Domnule comandant

​Torna, torna fratre

​Dragă mamă soacră

Argentino

​Declaraţie

​Domnule Guvern

​Tovaraşe maior...

​Dragă televiziune...

​Coţofanii mei dragi

​Tulburatoare fiinţă...

​Kt ash vrea s pt iubi p c vreau...

Chapter two

​Natoul, platforma și Sofica

​Abstractul crizei

​Frate, frate dar satelitu-i pe bani

​Aphophis, asteroidul de Cocorăşti

​Prietenia

​Savetuţa

​Ferdinand

​De-a măritişul

​Alocaţia de Austria

​Ionică, file de poveste

​Cum se vede lumea de la fereastra mea

​Unde dai acolo crapă!

​Smocul descântat

​Poliţist cu dependenţe

​Jean şi Jana

​SUMAR

Tatălui meu

​Cuvânt introductiv…

Prima oară m-am întâlnit cu proza Inei Simona Cîrlan într-un avion. Veneam dinspre Veneția spre Iași și, la 10.000 de metri altitudine, am deschis volumul pe care Ina mi-l oferise în Italia. Se numea Gondola de Constanța și era scris în colaborare cu Dan Norea. Concepută sub forma unor epistole pe linia „poștală Veneția – Constanța, cartea m-a prins atât de tare încât am continuat să o citesc în taxiul ce mă ducea de la aeroport spre casă. Am descoperit un condei excelent, feminin dar extrem de viguros, creator de limbaj și de imagini, apt să te facă să râzi cu lacrimi, dar și să te pună pe gânduri prin „parantezele sociale pe care, din când în când, le presura autoarea în textele ei din Gondolă.

Când Ina Simona Cîrlan mi-a vorbit despre un manuscris pe care l-ar avea la sertar, am știut că voi avea noi satisfacții de lectură. Am parcurs cu nesaț prezentele Scrisori deschise din imprudență și mi s-a confirmat că revelațiile de la prima carte nu au fost accidentale, ci că îmi anunțau, într-adevăr, un talent real, matur, pe deplin format.

Îndrăgostită de stilul epistolar (chiar așa, unde-or fi scrisorile de altădată?!), Ina imaginează, cu o fluență ieșită din comun, corespondențe dintre cele mai surprinzătoare. De la scrisori de dragoste („Iepuraș mic și urecheat…, „Trifoiașul meu norocos, „Tulburătoare ființă, „Kt ash vrea s pt iubi p c vreau…), la cele adresate de un primar către un prefect, de la scrisori „minoritare („Argentino), la epistole adresate de nurori („Dragă mamă soacră"), de la jalbe trimise către guvern, televiziune sau superior ierarhic, la felurite alte misive/ delațiuni către adrisanți dintre cei mai pitorești. Într-un al doilea capitol al cărții, pretextul scrisorii e înlocuit cu voluptățile dialogului. Lică și Nae, Sofica și Fănică, Savetuța și Milică, o mamă, o fiică și un ginere, Jean și Jana – sunt personaje pitorești, românești până peste poate, cu năravuri de tot felul, produse ale unei democrații autohtone de toată frumusețea, distribuite în mici scenete teatrale de un autor-regizor cu apetențe indiscutabile pentru dramaturgie.

Dialogurilor li se adaugă savuroase exerciții de imaginație, precum cele ale elevului Ionuț Traian Popescu (clasa a șasea, Vaslui, Europa), „scurtul tratat de pupilologie sau elementele de psihologie a polițistului și tratarea psihologică a acestuia. Un loc aparte în această peisagistică a ceea ce aș numi prin expresia paradoxală „derizoriu cosmic îl ocupă excelenta proză „Ionică, file de poveste", un fel de basm în civil, seducător, deschis către fantastic/ miraculos/ magic, însă scris cu același umor nebun ce traversează cartea de la prima până la ultima pagină.

Principalul atu al Inei Simona Cârlan e capacitatea ei de a produce universuri lingvistice. Are abilități remarcabile în a utiliza structuri din limbajul comun cărora, printr-o asamblare ingenioasă, le conferă sensuri noi. Nu e vorba de artificii lingvistice construite doar de dragul de a le etala, ci de adevărate strategii narative menite să provoace imagini, situații, personaje, relații între personaje. Fie că utilizează regionalisme (prioritar moldovenisme), fie că angajează împrumuturi de la băncile de credit ale limbajelor de lemn din diferite domenii profesionale, fie că propune incursiuni în registre ale vorbirii colorate specifice unor etnii sau unor caractere particulare, Ina are mereu mize ce depășesc simpla utilizare a limbajului. Apropiindu-se de Caragiale, autoarea declanșează o amplă și subtilă satiră națională, devoalând păcate, vicii, apucături, năravuri sau obișnuințe ale unor …români din cap până-n picioare. Ai senzația, citind-o, că redescoperi personaje universal valabile pe care musai le-ai întâlnit și tu în fascinantul spațiu mioritic, unde dealurile și văile par adeseori ondulațiuni ale unor creiere cu totul și cu totul speciale. O face fără patimă, cu detașare caldă. Nu-și judecă eroii, doar îi descrie, le oferă spații de exprimare, ocazii de a se face auziți. Îi privește cu simpatie tolerantă, înțelegând că n-am fi noi dacă n-ar fi și ei, că ceva ne-ar lipsi, fatal, ireparabil, dacă Jean, Jana, Lică, Savetuța, Nae ar dispărea subit din această inconfundabilă și eternă respirație balcanică.

Frecvent, parcurgând această carte, m-am întrebat ce ar înțelege din ea un cititor european sau, și mai și, un asiatic sau un american. Bănuiesc că ar încerca o anume fascinație față de personajele Inei și față de preocupările acestor personaje. Poate le-ar privi ca pe niște ființe extraterestre, sau poate le-ar studia cu același interes cu care observăm obiceiurile triburilor australiene. Or poate, mergând până la capăt în „imprudența ludic anunțată în titlu, s-ar lăsa contaminați de ceea ce Constantin Noica numea „sentimentul românesc al ființei… Cine știe?! Poate într-o zi volumul va fi tradus într-o limbă de circulație internațională și atunci vom afla…

Scrisori deschise din imprudență e o carte ce se citește pe nerăsuflate. Și nu doar că se citește, dar se și trăiește… Ceea ce nu e deloc puțin lucru…

Călin Ciobotari

Chapter uno

Scrisori deschise din imprudenţă

Iepuraş mic şi urecheat

Numai ce a plecat primarul de la mine că m-am şi repezit să-ţi scriu, de frică să nu mai vină careva şi să rămân gestantă cu scrisul cum rămân ofiliţii aştia la întreţinere.

Drăgălaşule!

Ştiu că nu-ţi place viaţa mea trepidantă dar abia acum înţeleg şi eu cât de curvă e politica asta că nu le poţi spune pe faţă că sunt proşti făcuţi grămadă, tre'să stai să le zâmbeşti la fiecare, cum face domnul preşedinte, săracuţu'!

Şi doar tu m-ai băgat în asta, că eu ţi-am spus că mă încalecă tot partidul şi-ai zis: Lasă bujorel, fii drăguţă, dă bine la imagine şi-s de-ai noştri, toţi ca bradul!.

Iaca, te-am ascultat şi acum sunt mama voastră Dolores.

Poetul ăla uscat de la 4, îl ştii, ăla de-ai zis tu că scrie ca Picasso versuri cubice, îmi implantează-n poştă bileţele cu poezii.

Una sună cam aşa, ţi-o scriu să-mi zici şi mie dacă mă jigneşte ori ba că eu nu-mi dau seama cum să potrivesc cuburile astea:

„Secunda grasă/ Depune icre dimineaţa/ La uşa ta, frumoasă Mata Hari!/ Să te gândeşti de se usucă floarea/ Baron, pe mine, m-a făcut pădurea!"

Treaba cu pădurea am înţeles-o adică dacă n-ar fi el aşa uscat n-ar mai fi pădure, nu?

Dar nu ştiu ce să conspectez din