Citiți această carte acum, plus milioane de alte cărți în perioada de probă gratuită

Doar $9.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Sănătatea mentală a elevului. Ghid pentru personalul didactic

Sănătatea mentală a elevului. Ghid pentru personalul didactic

Citiți previzualizarea

Sănătatea mentală a elevului. Ghid pentru personalul didactic

evaluări:
4.5/5 (3 evaluări)
Lungime:
411 pagini
7 ore
Editor:
Lansat:
Dec 10, 2015
ISBN:
9786067195781
Format:
Carte

Descriere

Unu din cinci copii și adolescenți suferă de o tulburare mentală, potrivit unui studiu nord-american din 2013. Cartea de față oferă profesorilor, psihologilor școlari și managerilor din domeniul educațional informațiile psihologice și strategiile didactice necesare pentru a asigura un mediu previzibil, empatic și sigur pentru elevii afectați de ADHD, tulburări de conduită, anxități, depresii, autism, adicții și alte afecțiuni psihice. Acest ghid practic oferă informații și sfaturi legate de managementul clasei și de stilul de învățare al elevilor cu vulnerabilități psihice, dar propune și o serie de intervenții psihologice suportive, comportamentale și de învățare socio-emoțională, realizabile împreună cu părinții și psihologii școlari.


„Toți copiii, toți elevii trebuie sprijiniți pentru a reuși. Cei care se confruntă cu probleme din zona sănătății mentale beneficiază de foarte puțină asistență, iar uneori sunt neglijați sau ignorați. Această carte le oferă profesorilor repere strategice și instrumente foarte utile pentru a contribui la bunăstarea mentală a celor cu care lucrează“. – Prof. univ. dr. Lucian Ciolan, decan al Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București

Editor:
Lansat:
Dec 10, 2015
ISBN:
9786067195781
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Sănătatea mentală a elevului. Ghid pentru personalul didactic

Cărți conex

Previzualizare carte

Sănătatea mentală a elevului. Ghid pentru personalul didactic - William Dikel

Mulțumiri

Această carte nu ar fi putut fi scrisă fără ajutorul multor profesioniști de excepție a căror muncă susține activitățile din domeniul sănătății mentale a elevilor. Întâi de toate și în mod special, vreau să le mulțumesc învățătorilor pe care i-am intervievat, unii dintre ei cerându-mi să rămână anonimi. Debra Goodlaxon, Donna Harris, Nancy Kurtzman și Cindy Ralston mi-au împărtășit din cunoștințele vaste acumulate în munca lor de ani de zile cu elevi cu tulburări de sănătate mentală.

Mark Weist, Nancy Lever și Sharon Hoover Stephan, foști și actuali directori ai Centrului de Sănătate Mentală Școlară, precum și Howard Adelman și Linda Taylor de la Proiectul de Sănătate Mentală Școlară al UCLA¹ au deschis calea promovării activităților de sănătate mentală în școală.

Jan Mohr și Charlene Myklebust, administratori ai programelor Cadrului pentru elevii cu perturbări emoționale, au coordonat echipe ale autorităților publice ce s-au preocupat să vină în întâmpinarea nevoilor de sănătate mentală ale acestor elevi cu risc crescut.

Renelle Nelson de la organizația PACER mi-a dezvăluit perspectiva părinților asupra sănătății mentale școlare, iar Katy Perry de la Education Minnesota mi-a împărtășit perspectiva personalului didactic asupra subiectului.

Mark Anderson, de la Fundația Barbara Schneider, ne-a furnizat informații esențiale despre prevenirea violenței. Mark Sander mi-a împărtășit din bogata sa experiență în supervizarea programelor de sănătate mentală școlară în Inspectoratul Hennepin, Minnesota. Beth Freeman a asistat autorități școlare din Statele Unite în crearea de programe sustenabile de sănătate mentală școlară. Gordy Wrobel a lucrat la includerea sănătății mentale școlare în programele de sănătate școlară și a susținut creșterea rolului psihologilor școlari în sănătatea mentală. Kelly Stern a implementat cu succes câteva programe de sănătate mentală în Inspectoratul Școlar Hawaii, în urma revizuirii făcute de mine a componentelor programului inspectoratului. Sheldon Braaten de la Institutul Comportamentalist pentru Copii și Adolescenți mi-a furnizat informații importante cu privire la rolul sistemului educațional în abordarea problemelor comportamentale ale elevilor în școală. Joanne Cashman, din cadrul parteneriatului IDEA, a introdus activitățile de sănătate mentală școlară în contextul comunităților profesionale care adună diferitele părți interesate în jurul scopului comun de a acorda asistență elevilor cu risc. Jan Ostrum, psiholog certificat și analist comportamental, a furnizat un sprijin valoros în crearea unui cadru conceptual care să umple golul dintre perspectivele comportamentale și cele clinice, și a participat alături de mine la crearea conceptului de Spectru Clinic-Comportamental.

Cel mai mult vreau să le mulțumesc nenumăraților dascăli, din întreaga țară, dedicați educației elevilor lor și pregătirii acestora pentru a depăși obstacolele și a trăi vieți împlinite.


¹ Universitatea din California, Los Angeles. (N. red.)

Partea I

De ce vorbim despre sănătatea mentală a elevului?

CAPITOLUL 1

Introducere

Se spune că spărgătorul de bănci Willie Sutton, întrebat fiind de ce a jefuit bănci, ar fi răspuns: „Pentru că acolo sunt banii. În mod similar, când cineva se întreabă de ce ar fi școala cadrul ideal în care să ne ocupăm de sănătatea mentală a tinerilor, putem răspunde: „Pentru că acolo sunt copiii. Într-adevăr, școala este principalul loc în care, în mod obișnuit, tinerii cu tulburări de sănătate mentală primesc asistență (de exemplu, consiliere școlară) (25%), pe locul următor situându-se cabinetele specialiștilor în sănătate mentală (24%), ale furnizorilor de asistență medicală generală (11%), serviciile de asistență socială (7%), de medicină alternativă (5%) și sistemul de justiție juvenilă (5%) (Garland et al., 2011).

Astfel, școlile sunt adesea cei mai importanți furnizori de servicii pentru copiii și adolescenții cu tulburări de sănătate mentală. Ele sunt, de asemenea, porți către serviciile de specialitate, accesate ulterior identificării respectivelor tulburări de către personalul educațional. Comisia prezidențială Freedom pentru Sănătate Mentală, Institutul de Medicină și Departamentul Statelor Unite pentru Sănătate și Servicii Sociale încurajează școlile să adopte proceduri de identificare timpurie a unor asemenea tulburări. Este clar că identificarea timpurie a acestor probleme, urmată de acordarea de servicii specializate de sănătate mentală, are un impact pozitiv însemnat asupra evoluției atât psihiatrice, cât și educaționale a celor afectați.

Personalul educațional joacă un rol de pivot în ceea ce privește urmărirea și asigurarea sănătății mentale a copiilor. Având în vedere rata de prevalență a tulburărilor de sănătate mentală la copii și adolescenți, există probabilitatea ca în fiecare clasă din America să fie cel puțin un elev cu o tulburare de sănătate mentală, iar mulți dintre acești elevi prezintă perturbări emoționale severe. Succesul școlar este un predictor-cheie pentru succesul ulterior în viață, iar elevii cu tulburări de sănătate mentală se află într-un dezavantaj important în ceea ce privește succesul școlar, dacă nu primesc asistența adecvată. Îmbogățindu-și cunoștințele despre sănătatea mentală, profesorii vor putea fi mai eficienți în lucrul cu acești elevi și cu familiile lor, pentru a le putea asigura succesul școlar.

Această carte se dorește a fi un ghid practic pentru educatori, învățători, profesori, și nu numai, punându-le la dispoziție informații care să le îmbogățească baza de cunoștințe privitoare la diferitele aspecte ale sănătății mentale a copiilor în mediul școlar. Volumul oferă o privire generală asupra naturii diferitelor tulburări de sănătate mentală ce-i afectează pe copii și adolescenți și descrie modul cum sunt diagnosticate și tratate aceste tulburări, cum se manifestă ele în școală, precum și intervențiile ce pot fi făcute în clasă (adaptări, amenajări și modificări), care au cele mai mari șanse de a fi eficiente pentru acești elevi. Cartea schițează atât aspecte relevante pentru educația generală, cât și pentru educația specială a acestor tineri, ilustrează de ce intervențiile educaționale eșuează adeseori și propune perspective alternative care cresc ratele de succes. Este descris spectrul dificultăților de conduită ale elevilor, pornind de la cele exclusiv comportamentale (comportamentul planificat, voit, care are în mod clar o anumită motivație) până la cele exclusiv clinice (în care tulburarea de sănătate mentală este cauza subiacentă a comportamentului), cu toate gradațiile dintre aceste două extreme. Volumul clarifică rolul profesorilor, educatorilor, dar și al consilierilor școlari, asistenților sociali, psihologilor, al personalului medical, directorilor și managerilor școlari, cu scopul de a crea un sistem neimprovizat de specialiști care să conlucreze pentru a veni în întâmpinarea nevoilor elevilor cu tulburări de sănătate mentală. În sfârșit, ghidul descrie programe de succes, furnizate atât de autorități școlare, cât și în colaborare cu asociațiile profesionale din domeniul sănătății și al sănătății mentale, programe ce au avut ca rezultat performanțe școlare îmbunătățite, au redus incidentele comportamentale și au dus la aranjamente mai puțin restrictive pentru elevii cu perturbări emoționale sau comportamentale.

Profesorii joacă un rol esențial în asistarea copiilor și adolescenților cu tulburări de sănătate mentală. Ei pot identifica și se pot ocupa de acele arii unde apar dificultăți de învățare sau unde dizabilitățile devin surse de frustrare, ce pot duce la dificultăți emoționale și comportamentale. Ei îi pot ajuta pe elevi să învețe abilități necesare în viața de zi cu zi, care au rămas nedezvoltate ca efect al tulburării de sănătate mentală. Pot identifica semne și simptome ale tulburărilor de sănătate mentală, pe care le pot comunica părinților și celor în măsură să le trateze, pentru a ajuta procesul de diagnosticare și de tratare a acestora. Pot contribui cu informații și opinii în cadrul echipelor educaționale care stabilesc strategiile și metodele de asistență a elevilor cu probleme emoționale sau de comportament și pot implementa intervenții de susținere în cadrul clasei pentru a-i ajuta pe acești elevi să dea rezultate. Profesorii pot fi de ajutor în coordonarea serviciilor de asistență educațională cu cele furnizate de asistenții sociali, psihologi, consilieri școlari și asistenți medicali, precum și cu cele ale medicilor și specialiștilor în sănătatea mentală. Ei îi pot încuraja pe administratorii școlilor să adopte regulamente și proceduri privind intervențiile de sănătate mentală, care să clarifice aspectele privitoare la rolul personalului școlar, intervențiile în caz de criză și metodele de evaluare a elevilor cu tulburări de sănătate mentală. Pot forma echipe împreună cu părinții, pentru a crea planuri eficiente de intervenție comportamentală, care să asigure concordanța intervențiilor între mediul școlar și cel familial. Dar, mai ales, având această bază de cunoștințe, profesorii pot avea mai mult succes ca pedagogi, iar elevii lor cu tulburări de sănătate mentală își pot îmbunătăți competențele școlare, pot întâmpina dificultăți comportamentale mai mici, pot obține o atitudine mai bună față de școală și o stimă de sine crescută, ca urmare a succesului obținut în clasă. Profesorii joacă, astfel, un rol vital în domeniul sănătății mentale a copiilor și se poate spune că o educație eficientă este o adevărată terapie pentru acești elevi. Dacă profesorii sunt atenți la natura dificultăților de sănătate mentală ale elevului și sunt capabili să-l separe pe elev de tulburarea în sine, susținerea și compasiunea pe care le vor manifesta drept rezultat vor avea un rol esențial în a-l face pe elev să perceapă școala ca pe un loc primitor pentru el.

Factorii de risc pentru dezvoltarea tulburărilor de sănătate mentală sunt complecși și diferă de la o tulburare la alta. Influențele mediului contează chiar și în cazul tulburărilor cu componente genetice puternice. De exemplu, dacă un geamăn identic are schizofrenie, există o probabilitate de doar aproximativ 50% ca și celălalt copil, care are o structură genetică identică, să dezvolte schizofrenie. Acesta este un indicator al faptului că și alți factori contribuie la dezvoltarea acestei tulburări. Factorii de mediu, cum sunt abuzul asupra copilului, sărăcia, un mediu familial haotic, pot crește riscul dezvoltării tulburărilor de sănătate mentală. Pe de altă parte, tot factorii de mediu pot fi și protectivi. Una dintre cele mai puternice influențe protective din mediul de viață este o relație puternic pozitivă cu un adult. Acesta poate fi un membru al familiei, un adult implicat din cadrul comunității sau un profesor. O relație cu un profesor, care se arată implicat și care poate genera stabilitate, structură și îngrijire, îl poate ajuta pe un copil sau pe un adolescent să-și dezvolte reziliența și capacitatea de a face față cu succes cerințelor vieții. Mulți dascăli cu experiență povestesc că sunt vizitați de foștii lor elevi care le spun că ei, profesorii lor, au fost cei care au avut cea mai mare contribuție la dezvoltarea capacității lor de a reuși în viață. O relație educațională de succes poate ajuta la prevenirea problemelor de sănătate mentală.

Nevoia de educație privind sănătatea mentală

Din păcate, mulți profesori au primit o instrucție minimă cu privire la sănătatea mentală a copiilor. Unii nu au primit niciun fel de informații, iar altora formatorii lor le-au spus chiar că diagnosticul de sănătate mentală este irelevant, întrucât treaba lor ca pedagogi este să se axeze pe comportamentele observabile, și nu pe etichetări subiective.

În ciuda impactului tulburărilor de sănătate mentală asupra mediului educațional, mulți profesori și administratori de școli nu dețin nici informațiile de bază privind natura tulburărilor de sănătate mentală ale copiilor și adolescenților, metodele de tratare și diagnosticare a acestora, manifestările acestora în mediul școlar și tipurile de intervenții de bază din școală, ce pot avea cea mai mare rată de succes în cazul elevilor afectați.

În Statele Unite există variații largi, în ceea ce privește metodele de abordare a elevilor cu tulburări de sănătate mentală, de la o autoritate școlară la alta. Chiar și în aria de jurisdicție a aceleiași autorități școlare există diferențe majore de la o școală la alta. Unele inspectorate școlare au programe de instruire intensivă privind sănătatea mentală, în timp ce altele au prea puține sau chiar deloc. Unele școli consideră tratarea sănătății mentale ca fiind un serviciu legat de Programele de Educație Individualizată (PEI) pentru mulți dintre elevii cuprinși în programe de educație specială, în timp ce altele nu iau în considerare decât rareori sau chiar niciodată aceste aspecte. Unele autorități școlare asigură servicii de diagnosticare și tratare a sănătății mentale in situ, prin specialiști angajați direct de către școală sau prin colaborări cu furnizori locali de servicii de sănătate și de sănătate mentală, în timp ce altele nu pun la dispoziție niciun fel de serviciu de sănătate mentală. Unele inspectorate au stabilit proceduri și instrucțiuni clare privind sănătatea mentală, în timp ce altele nu au de niciun fel. Unele inspectorate încurajează perspectiva clinică asupra tulburărilor de sănătate mentală a elevilor, în timp ce altele mențin cu fermitate o abordare limitată strict la comportamente observabile, în interpretarea problemelor elevilor și în stabilirea intervențiilor ulterioare apariției acestora.

După părerea mea, trei factori majori contribuie la faptul că autoritățile școlare nu acordă o atenție adecvată aspectelor legate de sănătatea mentală a elevilor. Primul este lipsa cunoștințelor privind tulburările de sănătate mentală și impactul acestora asupra elevilor și a școlii. Mulți profesori au primit o instrucție sumară privind sănătatea mentală a elevului în programele de formare inițială sau, ulterior, în programele de formare continuă pe care le-au parcurs.

În al doilea rând, unele școli au o tendință împotriva modelului medical de diagnostic și în favoarea modelului bazat pe comportament. Această tendință este, la rândul ei, rezultatul mai multor factori. Cei mai mulți dintre elevii cu tulburări de sănătate mentală nu sunt niciodată diagnosticați, iar observarea comportamentelor lor este singura metodă pe care se pot baza profesorii pentru a înțelege natura incapacității elevului. În unele cazuri, copilul sau adolescentul a primit deja diverse diagnostice, puse de diverși specialiști în medicină și în sănătate mentală. Dat fiind gradul mic de încredere în aceste diagnostice, profesorii s-au văzut nevoiți să se bazeze pe observarea comportamentelor.

Cel de-al treilea factor major se datorează potențialei expuneri financiare a autorităților școlare legate de identificarea și trimiterea către serviciile de specialitate, pentru tratament, a unui elev cu o tulburare de sănătate mentală, dacă acesta este beneficiarul unui serviciu de educație specială. Conform Legii privind educația persoanelor cu dizabilități² (IDEA), școlile sunt stipulate, ca ultimă resursă, drept plătitori ai serviciilor necesare pentru susținerea educației unui elev. Deși inspectoratele școlare sunt scutite de la plata tratamentelor medicale furnizate de medici, școlile pot fi totuși obligate, în ultimă instanță, să achite tratamentele de sănătate mentală. Această situație reprezintă un factor financiar puternic demotivant pentru școli, în ceea ce privește interesul lor față de aspectele de sănătate mentală.

Imaginați-vă o lume în care meningita ar fi cauza principală a dificultăților emoționale și comportamentale ale elevilor în școli. O lume în care profesorii ar primi o instrucție sumară pentru a recunoaște semnele meningitei și pentru a ști ce să facă atunci când le întâlnesc. În această lume imaginară, diagnosticarea meningitei nu s-ar face pe scară largă prin programări de rutină la medic, iar medicii ar avea cunoștințe limitate de diagnosticare și tratare a acestei boli. Această lume ar duce lipsă, deci, de specialiști în diagnosticarea și tratarea meningitei, iar școlile ar fi supuse unor repercusiuni financiare însemnate dacă ar recomanda părinților să își supună copilul unor analize de depistare a meningitei, pentru că, astfel, școala ar putea ajunge să fie plătitorul, chiar și de ultimă resursă, al diagnosticării și, ulterior, al tratamentului foarte costisitor. În această lume, comportamentul elevului, consecință directă a meningitei, ar fi adesea greșit calificat drept comportament voit, iar elevii ar fi demoralizați când s-ar simți blamați pentru comportamente pe care doar cu mare greutate reușesc să le controleze. În această lume, programele educaționale specializate pentru acești elevi ar fi costisitoare și ar avea rezultate, în general, foarte slabe. Acum înlocuiți cuvântul „meningită cu sintagma „tulburări de sănătate mentală și analizați implicațiile acestei situații nefericite.

Tulburările de sănătate mentală sunt o problemă majoră de sănătate publică pentru copii, adolescenți și adulți. Într-o lume ideală, aceste tulburări ar fi identificate în cadrul vizitelor de rutină la medic, toți părinții ar fi motivați să caute tratamente eficiente pentru copiii lor, ar fi disponibil un număr corespunzător de specialiști competenți pentru a-i trata pe acești copii, iar profesorii ar fi bine instruiți cum să recunoască și cum să abordeze manifestările de sănătate mentală ale acestor tulburări.

Cartea de față este menită să vină în întâmpinarea acestui din urmă aspect — educarea personalului educațional cu privire la natura tulburărilor de sănătate mentală, la modul de diagnosticare și tratare a acestora, la felul în care se manifestă în sălile de clasă, la intervențiile eficiente pe care le pot face profesorii, precum și la modul cum pot fi furnizate serviciile de sănătate mentală în cadrul școlii.

În general, modelul educațional nu este un model clinic, medical. Acesta se axează pe ajutorul acordat elevilor în procesul de învățare și se ocupă de problemele de conduită ale elevilor cu predilecție într-un cadru axat pe abordarea comportamentelor. Se bazează în principal pe cuantificarea comportamentelor observabile, pe identificarea funcțiilor acestora și inițierea intervențiilor la nivel comportamental, în încercarea de a descuraja comportamentele indezirabile și a le încuraja, dimpotrivă, pe cele dezirabile. Această abordare poate avea un succes important în lucrul cu elevii ale căror dificultăți de conduită au surse și funcții clare. Din păcate, acest model este adesea ineficient în cazul multor elevi cu tulburări de sănătate mentală.

Provocarea, pentru profesori, constă în a recunoaște faptul că școlile sunt doar instituții educaționale, și nu clinice, și că misiunea lor este aceea de a-i educa pe elevi. Totuși, este esențial ca personalul școlar să poată recunoaște și să admită că uneori apar în procesul de învățare impedimente cauzate de tulburări mentale și să își îmbogățească bagajul de cunoștințe despre tulburările de sănătate mentală ale elevilor pentru a putea fi educatori mai competenți.

Hipocrat le-a spus medicilor: „Înainte de toate, să nu faceți rău". Același lucru poate fi spus și profesorilor. Din păcate, lipsa cunoștințelor despre tulburările de sănătate mentală ale elevilor, în cazul unui dascăl, poate duce la prejudecăți despre cauzele dificultăților întâmpinate de elevi. Dacă un profesor sau învățător bănuiește că un comportament care este cauzat predominant de o tulburare de sănătate mentală este unul voit și intenționat opozițional și dacă împărtășește această părere a sa elevului, atunci acel elev va avea două probleme. Prima problemă este tulburarea însăși, iar cea de-a doua este provocată de intervențiile profesorului în cadrul clasei, care sunt greșit direcționate și ineficiente. Pe de altă parte, dacă un profesor crede că tulburările de sănătate mentală sunt singura cauză a dificultăților de comportament, intervențiile sale vor eșua în cazul elevilor care au totuși un control suficient asupra propriului comportament, chiar dacă au și dificultăți importante de sănătate mentală. În mod clar, aceasta este o problemă complexă, care face necesară înțelegerea și cunoașterea aprofundată de către profesori a tulburărilor de sănătate mentală ale elevilor. Această carte dorește să vină în ajutorul dascălilor, astfel ca aceștia să fie parte integrantă a soluțiilor educaționale adecvate pentru elevii cu tulburări de sănătate mentală.

Mesajul central al acestei cărți este acela că tulburările de sănătate mentală la copii și adolescenți sunt reale, că pot fi identificate și diagnosticate corect și pot fi tratate cu succes, și că profesorii pot juca un rol major în asigurarea succesului în viață al elevilor cu astfel de tulburări.

Obstacolele ce stau în calea educatorilor care doresc să facă acest lucru sunt numeroase. Mulți dintre elevii în cauză nu au fost niciodată diagnosticați și continuă să manifeste simptome importante de tulburare mentală, cu impact asupra experiențelor lor educaționale. Alții, deși tratați în trecut, au întrerupt tratamentul din cauza lipsei banilor, a efectelor secundare ale medicamentelor, a rezistenței la terapie sau din alte motive. Unii elevi au fost greșit diagnosticați și sunt tratați, de exemplu, pentru tulburarea hiperactivitate/deficit de atenție (ADHD), problema lor reală fiind, de fapt, o depresie majoră. Unii sunt diagnosticați și tratați corect, dar, din cauza tulburării de care suferă (de exemplu, tulburare de spectru autist), continuă să prezinte simptome importante. Unii elevi prezintă simptome atât de evidente, încât atât personalul didactic, cât și colegii lor de clasă sunt conștienți de tulburările de sănătate mentală ale acestora, în timp ce alții au simptome ce sunt complet ascunse celor de-o vârstă cu ei, profesorilor, prietenilor și chiar părinților lor. Această carte schițează câteva metode pe care profesorii le pot folosi în lucrul cu elevii lor în fiecare dintre aceste situații.

Dascălii se află într-o poziție unică, sunt ca axul unei roți, ce conectează diferiții specialiști (de exemplu, administratori școlari, asistenți sociali, psihologi, consilieri, asistenți medicali) și îi unește pe toți în procesul stabilirii de proceduri și metode eficiente pentru abordarea aspectelor de sănătate mentală a elevilor. De la intervențiile preventive aplicate în cazul elevilor cu risc din sistemul de educație generală, la serviciile intensive pentru elevii cu tulburări severe ce beneficiază de educație specială, profesorii joacă un rol vital în activitățile de asistență acordată elevilor cu tulburări de sănătate mentală în obținerea succesului școlar.

În cei peste 25 de ani de activitate, m-am specializat în sănătatea mentală a elevilor, lucrând atât la nivel local (în Minnesota), cât și național, cu diferite inspectorate școlare și departamente de stat pentru sănătate mentală și educație. La începutul carierei mele, în unele regiuni era aproape tabu utilizarea cuvintelor „școală și „sănătate mentală în aceeași propoziție. De-a lungul anilor, a avut loc o schimbare majoră de paradigmă, iar școlile au devenit tot mai conștiente de nevoia de a lua în considerare aspectele de sănătate mentală. Acord consultanță atât pentru cazuri individuale, cât și pentru sisteme educaționale luate ca întreg, pentru realizarea și dezvoltarea de programe la nivelul inspectoratelor școlare. Pornind de la experiențele mele personale, am creat exemple complexe de studii de caz ce sunt prezentate în cuprinsul acestei cărți, pentru a ilustra natura și tipurile de probleme și de soluții pe care le putem întâlni, sub aspectul sănătății mentale, în cadrul școlilor.

Această carte a fost scrisă cu speranța că dascălii vor putea folosi informațiile prezentate aici pentru a-și îmbunătăți metodele de predare și pentru a lucra eficient, în colaborare cu specialiștii în sănătate mentală din școală, dar și din afara școlii.


² Individuals With Disabilities Education Act (IDEA). (N.t.)

CAPITOLUL 2

Spectrul clinic-comportamental

Înainte de a intra în detalii privind diferitele moduri de manifestare a tulburărilor de sănătate mentală și abordările adecvate ale acestora în cadrul școlii, trebuie să examinăm ipotezele de bază privind cauzele dificultăților de comportament ale elevilor.

În această privință, poate fi de ajutor utilizarea unui model folosit în analiza comportamentelor ce au ca sursă unele tulburări medicale. Dacă un elev are diabet și un nivel scăzut al glicemiei care îl face să prezinte iritabilitate în clasă, profesorii și ceilalți membri ai personalului didactic și auxiliar pot conceptualiza cu ușurință faptul că acel comportament iritabil al elevului este manifestarea directă a tulburării de natură medicală. Răspunsul imediat, în această situație, ar fi să fie comunicate părinților îngrijorările profesorilor, astfel ca părinții să ia apoi legătura cu medicul curant, pentru a-i ajusta doza de insulină. Nimeni nu ar trage de aici concluzia că funcția iritabilității elevului ar fi putut fi aceea de a atrage atenția celorlalți asupra sa, de a evita efectuarea temelor sau de a primi vreo recompensă. Totuși, aceste funcții sunt presupuse apriori, în mod curent, în cazul comportamentelor ce apar ca urmare a unor tulburări de sănătate mentală ale elevilor, în timpul evaluărilor educaționale și în analizele comportamental-funcționale. De fapt, comportamentele sunt pur și simplu datorate tulburării de sănătate mentală; ca urmare, comportamentul nu are nicio altă motivație.

Este adevărat totuși că elevii cu tulburări de sănătate mentală pot avea și dificultăți de comportament voliționale și planificate, care nu sunt rezultatul tulburării lor de sănătate mentală. În aceste cazuri, poate fi foarte eficientă o metodă bazată pe observarea comportamentelor, care identifică sursa acestora și aplică analiza funcțională și, ulterior, intervenții la nivel comportamental. Mulți elevi prezintă însă un amestec de cauze, atât clinice, cât și comportamentale, astfel că sursele suprapuse ale dificultăților de comportament ale elevilor în clasă le pot produce confuzie profesorilor.

La nivelul populației de elevi, problemele de comportament sunt curente și, în cazul unora dintre elevi, aceste probleme sunt chiar severe și cronice. Tulburările clinice — cum sunt depresia, ADHD-ul, autismul, tulburările anxioase și așa mai departe — sunt și ele întâlnite pe scară largă și pot avea manifestări comportamentale. La un capăt al spectrului comportamentelor problematice se află comportamentul dificil planificat și volițional al unui elev care nu prezintă niciun simptom de tulburare clinică. La celălalt capăt al spectrului se află comportamentele care sunt manifestări directe ale tulburărilor psihiatrice (de exemplu, agitația din episoadele maniacale) care nu se află sub controlul elevului și care ar putea să nu răspundă la intervențiile tradiționale la nivel comportamental. Pentru ca profesorii să își poată direcționa eficient intervențiile ca să obțină un succes maxim, este important ca ei să poată estima unde se află elevul în cauză pe axa spectrului clinic-comportamental și să intervină astfel în mod corespunzător.

Dificultatea stabilirii intervențiilor adecvate și eficiente este sporită de lipsa comunicării și colaborării dintre furnizorii de servicii și de suport pentru elevi, în mod special dintre practicienii din domeniul sănătății mentale și cei care se ocupă de corectarea comportamentelor.

Practicienii comportamentaliști folosesc mulți termeni pentru a descrie diferitele profiluri și probleme de comportament ale elevilor. Pentru ei, cuvântul „comportament se referă la reacția unei persoane și la modul cum aceasta acționează sau se comportă. Termenul „comportamental însă, când este folosit în contextul formal al analizei schimbării comportamentului, se referă la metoda științifică de abordare, evaluare și intervenție. O evaluare a comportamentului unui elev emite ipoteze privind funcțiile comportamentelor lui (de ce apar acele comportamente), în încercarea de a stabili intervenții adecvate. Această practică, bazată pe condiționarea operantă, necesită o corelare metodică între comportamentul elevului și influențele mediului. O asemenea metodă de evaluare comportamentală lasă prea puțin loc oportunității de a aborda efectele emoțiilor și dispoziției elevului asupra propriului comportament. Deși practicienii comportamentaliști înțeleg faptul că emoțiile pot juca un rol în comportament, ei își concentrează atenția asupra comportamentelor măsurabile, cuantificabile, neglijând, într-o bună măsură, stările emoționale interne, care sunt greu de definit sau de măsurat.

În schimb, specialiștii în sănătatea mentală înțeleg prin „tulburare clinică" o anumită categorie de diagnostic privind gândirea, afectivitatea sau comportamenul anormal ce depășește aria funcționării normale și cauzează disfuncții însemnate celui afectat. Astfel, oamenii care suferă de depresie majoră prezintă o constelație de simptome (de exemplu, tulburări de somn, de apetit, de energie, ale concentrării, ale stimei de sine, de dispoziție) care interferează în mod semnificativ cu abilitatea lor de a funcționa. Diagnosticul tulburărilor clinice este parțial bazat pe stările interne afective și cognitive, care sunt stabilite prin observare directă, din ceea ce spune pacientul despre sine și prin coroborarea de informații din alte surse.

Termenul „emoție" se referă la sentimente (de exemplu, mânie, bucurie, teamă), care sunt diferite de stările mentale cognitive. Atât practicienii în sănătate mentală, cât și comportamentaliștii înțeleg că emoțiile se pot manifesta prin modificări fiziologice (de exemplu, creșterea ritmului cardiac, al respirației, plânsul) și pot însoți comportamentul defectuos al elevului. Totuși, deși stările afective însoțesc deseori comportamentele, existența emoțiilor nu este considerată a fi de natură clinică decât în cazul în care emoțiile sunt manifestări ale tulburării psihiatrice.

Cu toate că atât specialiștii în medicină, cât și cei în sănătate mentală pun diagnostice clinice, diagnosticul medical prezintă adesea corelări între semnele și simptomele fizice și anomaliile ce apar în analizele de laborator, radiografii, EKG-uri și așa mai departe. Din păcate, deși există dovezi clare ale bazei biologice a celor mai multe tulburări psihiatrice, nu au fost încă puse la punct teste medicale suficient de sensibile și specifice care să confirme diagnosticul psihiatric. Tulburările de sănătate mentală sunt adesea invizibile pentru cei din jur, în ciuda suferinței și disfuncționalității pe care le pot cauza celor afectați.

Pentru profesori poate fi dificil să identifice modul cum aceste tulburări invizibile influențează comportamentul elevilor și cum înțelegerea acestui proces ar putea duce la intervenții educaționale mai eficiente. Această dificultate poate conduce la o supraevaluare a metodelor comportamentale tradiționale, chiar și pentru elevii ale căror tulburări de sănătate mentală sunt severe și sunt cauza directă a problemelor lor legate de comportament. Dacă profesorul apreciază că un comportament observat ar putea avea cauze ce se încadrează într-un anumit spectru, atunci intervențiile de succes ar putea fi stabilite în mod personalizat, pentru fiecare situație specifică a fiecărui elev.

Spectrul

Spectrul clinic-comportamental este un model conceptual care sprijină acest proces. L-am dezvoltat împreună cu Jan Ostrom, psiholog specialist și practician în analiza comportamentală, ca pe un instrument ce poate fi foarte folositor în conceptualizarea și abordarea dificultăților comportamentale la copii, adolescenți și adulți. Spectrul cuprinde cinci categorii ce pot fi vizualizate într-un continuum:

Aceste categorii sunt utile pentru identificarea naturii dificultăților de comportament ale elevului și pentru identificarea celor mai adecvate intervenții.

Marginile spectrului

În mod obișnuit, elevii cu dificultăți de comportament nu pot fi încadrați în niciuna dintre categoriile extreme (exclusiv comportamental sau exclusiv clinic) ale spectrului, dar asemenea situații se pot întâlni.

Comportamental

Comportamentele acestor elevi sunt clar funcționale și nu sunt legate de nicio tulburare clinică de sănătate mentală. Comportamentele sunt planificate, voliționale și au o anumită motivație, cum ar fi obținerea de recompense materiale, captarea atenției, evitarea sarcinilor și așa mai departe. Intervențiile medicamentoase nu sunt eficiente, chiar dacă medicamentele sunt utile în tulburările de atenție, dispoziție, gândire, anxietate și altele asemenea care nu sunt prezente la acest tip de indivizi. Psihoterapia orientată către stările afective este și ea ineficientă. Sunt recomandate intervențiile la nivel comportamental, iar elevii încadrați aici au nevoie de stabilirea cu fermitate a unor „căi înguste cu ziduri înalte" pe care să fie direcționați.

EXEMPLU

Jason are 14 ani și este în clasa a noua. El are deja antecedente de furt, minciună, distrugere de bunuri, incendiere și agresiune asupra persoanelor. Profilul său comportamental este generalizat, cu un istoric încă din copilăria timpurie. A fost crescut într-o familie cu părinți antisociali, care l-au încurajat să adopte comportamente antisociale, cum ar fi furtul din magazine. Jason are un ofițer de supraveghere și, sub amenințarea privării de libertate, el a demonstrat că are capacitatea de a-și stăpâni comportamentul inadecvat.

Clinic

O persoană din categoria Clinic nu are niciun istoric de probleme comportamentale anterior declanșării tulburării de sănătate mentală. Simptomele psihiatrice, cum

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Sănătatea mentală a elevului. Ghid pentru personalul didactic

4.7
3 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor