Găsiți următorul dvs. carte preferat

Deveniți un membru astăzi și citiți gratuit pentru 30 zile
Unicat. Cartea cu o sută de finaluri

Unicat. Cartea cu o sută de finaluri

Citiți previzualizarea

Unicat. Cartea cu o sută de finaluri

evaluări:
1/5 (1 evaluare)
Lungime:
237 pages
3 hours
Editor:
Lansat:
Dec 10, 2015
ISBN:
9786068780023
Format:
Carte

Descriere

„Cazul Lempicka–Distelli–Cruz–Klozevic–Heht–Strauss (caci detectivul Eugen Strauss a intrat si a iesit din inima crimei ritualice de cate ori l-a obligat ordinul sau masonic, caruia i se supunea neconditionat) a fost limpezit intr-o noapte, la barul restaurantului «Soarele de la miezul noptii». In ultimele 24 de secunde ale noptii in care implinea 18 ani, doamna Ora (careia i se spunea asa de la 6 ani, cand fusese gasita si luata de nevasta de Isaia Cruz, directorul agentiei de pariuri de la hipodrom) a intrat in restaurant, si-a fasait indelung rochia de tafta printre mesele prea apropiate si s-a catarat pe cel mai inalt scaun de la bar. Genunchii ei luminau intreaga incapere. Mirosea a parfum Flora doar daca te apropiai la mai putin de trei pasi de ea, pentru ca folosise ultimele trei picaturi (din cele patru care mai erau in sticluta hexagonala) cand plecase de acasa. Ce beti? a intrebat-o barmanul, care avea un cercel in spranceana dreapta si reverul camasii ridicat, ca un evantai instelat. Tokay negru, zise doamna Ora, chicotind lasciv. Tokay sa fie, zise barmanul care, probabil din pricina umezelii din bar, incepuse sa miroasa si el a Flora crepuscular. Totul s-a terminat, a zis doamna Ora, de aia fericirea incepe cu T. De la Terminat. Si tot de aia Taina e intotdeauna mai veche ca adevarul.“ –Simona Sora


„Aleksandr este androgin", ne avertizeaza Pavic de la bun inceput, astfel ca personajul sau se va chema cand Sandra, cand Aleksa. De aici o intriga extrem de complicata si amuzanta, un roman de dragoste calat pe un thriller palpitant, in care personajele isi afiseaza mereu alta identitate, iar parfumul, pentru doamne sau pentru domni, devine o rafinat olfactiva proba detectivistica. Si o casa de licitatie pentru vise. La „Symptom House“ se vand vise si benzile cu descrierea viselor vandute lui Distelli si Lempicka. Iar rezolvarea acestui extrem de incalcit caz Distelli–Cruz–Lempicka–Heth va apartine.


Inovatia la nivelul structurii si bogatia imaginatiei fac din acest roman al lui Pavić o sarbatoare a lecturii.ׅ“ – The New York Times Book Review

Editor:
Lansat:
Dec 10, 2015
ISBN:
9786068780023
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Unicat. Cartea cu o sută de finaluri

Cărți conex

Previzualizare carte

Unicat. Cartea cu o sută de finaluri - Milorad Pavić

CUVÂNTUL TRADUCĂTORULUI

▬▬▬▬▬▬▬▬▬

„De peste două mii de ani scriitorii născocesc mereu alte și alte moduri de a scrie, în vreme ce noi citim în același mod. Eu am încercat să schimb modul de a citi — spunea cândva scriitorul sârb Milorad PAVIĆ (1929–2009). Coborâtor din neamul Pavicilor, care de șase generații a dat scriitori notorii încă din secolul al XVIII-lea, reputatul comparatist și medievist și-a propus ca, odată trecut cu arme și bagaje în casta romancierilor, să-i confere cititorului, iar nu autorului, locul central al cărților sale. „Pentru că dintotdeauna s-a vorbit doar despre scriitori talentați sau dăruiți, se cuvine să se vorbească și despre cititori talentați sau dăruiți — tranșează provocator Pavić chestiunea crizei romanului, pe care o socotește mai degrabă o criză a cititului. După ce ne-a inițiat în cinci ipostaze de citire a romanului: roman-dicționar (Dicționar khazar. Roman lexicon în 100 000 de cuvinte); roman-careu de cuvinte încrucișate (Peisaj pictat în ceai); roman-clepsidră (Partea lăuntrică a vântului sau roman despre Hero și Leandru); roman-tarot (Ultima iubire la Țarigrad. Îndreptar de ghicit); roman-zodiac (Mantia de stele) — iată-ne în fața celei de-a șasea ipostaze de citire a romanului — UNICAT — Cartea cu o sută de finaluri — a unui roman-deltă — după cum romancierul însuși mărturisește în chiar trama acestei narațiuni. Narațiune care se ramifică într-o sută de finaluri, fiecare în parte sărăcind anvergura romanului, însă împreună creează un nou text. De aici și recomandarea lui Pavić privind citirea romanului: finalul unei opere îi dă atât splendoare, cât și pierzare. Este un roman de dragoste întrețesut cu o poveste detectivistică ramificată într-o sută de brațe care vor conduce către o sută de puncte de plecare. Fiecare cititor își poate alege propria versiune a romanului și propriul final al poveștii.

Sunteți, așadar, în posesia unui roman UNICAT.

Mariana Ștefănescu

RECOMANDARE PRIVIND CITIREA ACESTEI CĂRȚI

▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Scriitorul ține seama de antica vorbă de duh care zice: Finalul unei opere îi dă atât splendoare, cât și pierzare. Tocmai de aceea acest roman nu este ca orice altă carte. Căci pentru fiecare cititor se termină altfel. Cititorul își alege finalul fiecărei povești, întrucât această carte oferă o sută de varii finaluri. Aidoma celor o sută de ducați primiți de sărmanul din basme pentru poveștile sale fermecate. Așadar, alegerea vă aparține, iar restul lăsați-l altora.

Mulțumiți-vă cu finalul vostru, al altora nu vă e de trebuință.

Primul capitol

UN ZÂMBET DE 50 DE DOLARI

▬▬▬▬▬▬▬▬▬

1.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬

KENZO

▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Aleksandar este androgin. Numele lui fiind rostit de unii Aleksa, de alții Sandra. Așadar, Aleksa Klozevic (alias Sandra Klozevic) se află la braseria „A treia pisică", comandând unei frumoase chelnerițe negrese cafea cu lapte și croasant din aluat dospit. Aleksa poartă cercel la spânceană, o cămașă albastră și ginși. Cu picioarele goale în mocasini negri foarte plați. Are niște minunății de mustăți prinse de tuleie, chiar ca-ntr-un zâmbet.

— Ce-ai astăzi asupra ta? întreabă negresa. Zâmbetul ei nu are mustăți. Zâmbetul ei e-n stihuri.

— Augusta, Augusta, de la ușă am observat că azi te-ai primenit. Să vedem… Evident, azi porți un strop de Amsler la încheietura mâinii. Și încă într-un loc. Nu e rău. Jean-Luc Amsler!

Aleksa se oprește la jumătatea cuvântului, fiindcă din spate intră doi flăcăi bine îmbrăcați.

Fiecare dintre ei poartă un costum de 500 de dolari care le vine de parcă ar costa 1000 de dolari. Înainte să-i remarce în oglinda din fața ușii, Aleksa, amușinând, le recunoaște identitatea olfactivă. Unul dintre ei are frizură de luptător „sumo", care costă la fel de scump precum pantofii din picioarele lui, și exhală mireasmă de Kenzo. Al doilea este un negru cu un zâmbet valorând măcar 30 de dolari bucata, iar în loc de cămașă are un lanț de aur. Se simte elixirul Calvin Klein.

În același moment, Aleksa îi strigă chelneriței:

— Încă o chiflă, te rog! și se furișează pe ușa pe care scrie WC. Cei doi tipi îl urmăresc cu privirea și se așază holbându-se nesmintit la ușă. Înăuntru, Aleksa își smulge iute cămașa albastră și rămâne într-o bluziță roșie de damă, prevăzută cu sâni falși, scoate din geantă o perucă neagră pe care și-o trage pe cap, geanta o-ntoarce pe dos — acum este o poșetă lăcuită de damă, în care își vâră mocasinii. Rămâne desculț cu niște ascuțite unghii lăcuite. Își dezlipește mustața și își scoate cercelul din sprânceană, se rujează și iese. Aruncă din mers o bancnotă pe tejghea, strigând cu o profundă voce feminină în alto: „Augusta, inimioară, păstrează restul!" și iese din local cu o mână ridicată care cheamă un taxi…

Cei doi flăcăi privesc perplecși scena. Abia când Augusta pufnește în râs, care este iarăși în stihuri, aceștia sar ca arși și aleargă după Aleksa — acum Sandra. După o scurtă alergătură, negrul îl prinde, îi smulge peruca și spune:

— Ai grijă să nu ne faci neplăceri, altfel te pricopsești cu două palme. Una neagră și una galbenă. OK? Acum ascultă! Cineva vrea să te vadă. Știi tu cine și știi și de ce. E mai bine pentru tine să fii calm.

Îl duc într-un anticariat. În încăperea din spate miroase a țigări. În damful acela șade un domn uriaș, jucându-se cu un cuțitaș bun la tăiat vârful de la tompus, înainte de a fi aprins. Toți cei din oraș îi spun „Sir Winston", renumit fiind că știe dinainte cine și când va fi ucis.

— Nu arătați prea bine, domnule Klozevic — glăsuiește molcom acesta. Cu degetele-i fără unghii, scoate dintr-o minune de tub transparent cu inscripția „Partagas" un tompus și taie o bucată bună din vârf, pune atent tubul pe masă și aprinde țigara.

— Uitați-vă la el, vă rog frumos — adaugă acesta arătând cu mâna spre Aleksa aflat în fața lui cu părul vâlvoi, fără perucă, desculț, cu picioarele murdare și machiajul năclăit.

— Pe deasupra, îmi sunteți și dator vândut, s-au dus de mult și termenele de plată. De fapt, cu ce vă ocupați?

— Sunt negustor — i-o întoarce Aleksa șovăielnic, pe când își scoate din geantă mocasinii și se încalță. De altfel — adaugă el — se vede în oglinda dumitale cu ce mă ocup. Și se apropie de oglinda cea mare, care atârnă deasupra unui raft cu cărți.

Ca la un semn, toți se întorc în direcția aceea. Acolo, în oglinda de cristal, în locul învâlvoiatului Aleksa, se reflectă chipul unei preafrumoase femei impecabil aranjate, într-o rochie albă. Are în coc un evantai desfăcut, presărat cu stele din constelația Racului…

După câteva momente de uimire și ezitare, primul care se adună este domnul cu tompus. Ar vrea să zâmbească, dar mai degrabă strănută și comentează:

— Vasăzică, scamatoria. Abil, foarte abil domnul Klozevic. Numai că orice ați negustori, tot n-o să vă meargă prea bine. În felul ăsta niciodată n-o să-mi puteți returna datoria. Va trebui să ne înțelegem altcumva, altfel nu va fi bine. E pe voia dumitale?

Aleksa încuviințează din cap, iar domnul cu tompus scoate din sertar două fotografii și o cheie. I le oferă lui Aleksa peste masă. Apoi spune:

— Vasăzică, să cădem la o înțelegere. Există două persoane — cele din fotografii — care ne încurcă rău de tot. O doamnă și un domn. Dumneata trebuie să le înlături. Și asta pe vecie. Aici ai adresele și numele lor. Și că tot veni vorba despre ele, asta este cheia domnului de la liftul său personal de la firmă. OK? Ne-am înțeles? Mai bine dumneata pe ei, decât noi pe dumneata, domnule Klozevic. Și ca să nu fie vreo confuzie, ți-aș arăta ceva…

La aceste vorbe, bărbatul se întoarce spre negru și-l întreabă:

— Assur, cu ce mână tragi?

— Cu dreapta. Cu stânga arunc cuțitul.

— Iar tu, Ishigumi?

Pe chipul lui Ishigumi se revarsă un zâmbet divin de 50 de dolari. Spune:

— Eu trag cu dreapta, stăpâne. Și nu de două ori. Nu am nevoie de stânga.

— Atunci întinde stânga, ca să nu sufere treaba.

Și numai ce-și întinde Ishigumi stânga, că stăpânul, cu o mișcare fulgerătoare a cuțitașului de țigări, retează din falangă degetul mic de la mâna stângă și-l înalță în aer încă sângerând.

Ishigumi se gârbovește, se simte intens miros de Kenzo, își îndeasă în gură ciotul de deget și iese din încăpere. Acum stăpânul vâră atent degețelul lui Ishigumi în tubul transparent cu inscripția „Partagas", îi pune dopul și i-l oferă lui Aleksa:

— Acesta este un memento, domnule Klozevic. Înăuntru, după cum vedeți, mai e loc pentru cele două degete mici ale dumitale sau ceva asemănător, pe care le va vârî în acest tub domnul Ishigumi, dacă nu îți faci treaba așa cum am convenit… Acum poți pleca. Îți doresc o zi plăcută…

Aleksa iese în stradă, orbit de soare, face câțiva pași, o ia după colț, cheamă în sfârșit un taxi, se așază și deschide tubul. Miroase scârbit degetul și-l aruncă pe fereastra taxiului, murmurând:

— Un deget ordinar de cauciuc. Și eu trebuie să mă las tras în piept. Că doar eu n-oi avea miros!

2.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬

OLD SPICE

▬▬▬▬▬▬▬▬▬

În fotografie e un bărbat de vârstă medie; chipul îi iese dintr-o cămașă Armani, de parcă ar spune: „Nu trebuie să gândești. De cum începi să gândești, înțelegi că ești prost". Pe verso stă scris:

Isaia Cruz, Directorul agenției,

Hipodromul municipal

Aleksa vâră fotografia și cheița în buzunar, își trage deja cunoscuții mocasini plați, pe zâmbet își atârnă două irezistibile mustăți și pleacă la hipodrom. Să studieze un pic terenul. Fiindcă el știe că tipul cu tompus înghițea gluma. Și că trebuia să-l asculte. Măcar pentru o vreme.

Clădirea centrală are patru etaje, ultimul dă direct în biroul directorului. În ascensor, trei butoane se accesează direct, al patrulea doar cu cheia.

Aleksa împinge cheia în broasca de la numărul IV. Cheia răspunde perfect, doar că Aleksa nu vrea să o răsucească, fiindcă asta l-ar lansa direct în încăperea domnului din fotografie. Ceea ce e încă devreme. Pune cheia la loc în buzunar și iese în mulțime.

Nu sunt curse. Câțiva cai aleargă în trap pe pistă. Miroase a sudoare de armăsar și nădușeală înțepătoare de mânză. Aleksa face un ocol, decis să-l caute și să-l iscodească, dacă este posibil, pe domnul Cruz. Acum se află pe pista câinilor. Aici e deja lume multă. Se desfășoară cursa de ogari englezi. Gonesc fără suflare după un iepure electric.

Aleksa intră printre bănci, apoi pe gazonul din susul pistei. Sub o umbrelă de soare zărește un uriaș „bărzoi" imperial. Ogarul e complet alb și stă lângă masa alipită de un fotoliu din ratan împletit, unde stă tolănit celebrul cântăreț de operă Matheus Distelli. Coama de aur a lui Distelli lucește în soare ca o aură, iar el arată fantastic, chiar mai bine decât pe scenă. Pe masă, în fața lui Distelli, se află un ou de aur pentru tutun de prizat. Doamna de vârstă mijlocie aflată lângă el tocmai mânca o prăjitură. Apoi întinde palma către ogar, care își sprijină capul în palma aceea, iar doamna de vârstă mijlocie, în ochii lui ca-ntr-o oglindă, se rujează. Buzele, acum ca o căpșună.

În momentul acela, până la Aleksa Klozevic răzbat adierea miresmei tutunului de prizat cu o tentă exhalând cocaină, laolaltă cu miasma blănii ogarului îmbibată vârtos cu parfumul Bvlgari, precum și numele doamnei de vârstă mijlocie strigat de frumosul de lângă ea:

— Lempicka! Încalță-te!

Atunci el constată că Distelli nu are o asemenea voce la operă, deși în acel moment era un pic răgușit, când din aceeași direcție răzbat până la Aleksa mirosul ogarilor englezi în alergare deopotrivă cu parfumul Old Spice — apă de colonie după bărbierit — incredibil de demodat. Aleksa se întoarce și mai că prinde din zbor chipul bărbatului din fotografie. Isaia Cruz e mai scund decât se putea presupune. Cămașa de pe el este scumpă, dar îi vine ca de furat…

Aleksa înțelege că strădania lui din acea zi dă roade. La ieșire se retrage cu prudență, căutându-i cu privirea pe cei trei: Matheus, Lempicka și ogarul rusesc. Ogarul își încălzește botul lung ca un pahar de șampanie între picioarele stăpânei. Lempicka se descalță din nou și își freacă picioarele unul de altul sub masă. Nicicum să se uite la cursă. În clipa aceea este oarbă precum vremea.

3.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬

POISON

▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Aleksa Klozevic încearcă și în acea dimineață obișnuitul disconfort la bărbierit. Reflectarea în oglindă a numitei Sandra îi pricinuiește aceeași neplăcere. Dat fiind că la fiecare reflectare trebuie să-i imite mișcările, de cum începe să se radă, frumoasa din oglindă începe să-și pieptene minunatele-i plete albăstrii; pe când el se săpunește, ea își pomădează obrajii. Din care pricină Aleksa nu mai vede nimic, așa că se bărbierește orbește. Atunci ea îi spune:

— Și tu chiar pe bune vrei să comiți fapta?

— După cum știi, n-am de ales, proiectele noastre sunt exorbitante — i-o taie el.

— Asta nu te disculpă. Eu nu mai vreau să particip la chestia asta. Tu ai decis să faci acel împrumut, nu eu.

— Ceea ce spui e ridicol, ținând cont de faptul că suntem una, o făptură androgină.

— Tocmai de aceea știi bine câte ți-aș putea face, dacă îmi pun în cap să te deochi.

— Nu poți nimic, pentru că m-am ras în cap. Toate farmecele tale or să alunece de pe mine…

Înainte să iasă, el pulverizează după ureche și la încheietura mâinii Envergure al producătorului parizian Bourjois, iar în oglindă Sandra, maimuțărindu-i mișcările, își dă în aceleași locuri cu mireasma ei, Antracite.

Atunci Aleksa își pune mustățile și iese. Fotografia pe care o ține în ziua aceea în buzunar înfățișează o femeie la vârsta ideală, cu un zâmbet irezistibil. Care zâmbet îi sfredelește gropițele din obraji, până în veriga cerceilor. Numele ei este Livia Heht și își are locul de muncă la etajul 18 al băncii „Plusquam City". Este președinta Comitetului director al acelei instituții.

Un Mercedes o aduce până în fața clădirii și, înainte ca ea să dea buzna în templul său bancar, Aleksa reușește să surprindă câteva detalii. Zâmbetul afișat de lady Livia Heht este invariabil întrerupt, ca fiind retezat; bucata de zâmbet rămasă îi atârnă pe chip ca un pește despicat. Ochii-i violacei parcă îți poruncesc acel inefabil „urmați-mi privirea", traducându-i chipul german în franceză, iar cu parfumul ei, Poison, mai aduce un spor de mireasmă care nu permite ca Poison să se distingă net. Aleksa trebuie să alerge pentru ca, în holul aidoma carcasei unui transatlantic răsturnat, în spatele acestei lady Heht să-i mai inhaleze dâra de parfum, ca să priceapă despre ce e vorba. Acum știe. În mirosul feminin al acestei lady se insinuează un miros masculin. Relativ banal — Dolce & Gabbana.

Așadar, peste parfumul ei, Poison, lady Heht poartă mirosul masculin Dolce & Gabbana. Și acum trebuie să-l găsească pe deținătorul celuilalt miros.

Aleksa Klozevic petrece zile întregi amușinând pe culoarele etajelor băncii „Plusquam City". În dreptul unui ghișeu de plată identifică dâra mirosului Dolce & Gabbana, însă e vorba despre o doamnă mai în vârstă care, în dimineața aceea, înșfăcase sticluța soțului, nu pe a ei. Altă dată, în ascensor, Aleksa Klozevic inhalează Dolce & Gabbana dinspre un domn în vârstă, pufăind ca un ied. În sfârșit, Aleksa revine la

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Unicat. Cartea cu o sută de finaluri

1.0
1 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor