Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Din istoria relațiilor anglo-romane 1936-1939

Din istoria relațiilor anglo-romane 1936-1939

Citiți previzualizarea

Din istoria relațiilor anglo-romane 1936-1939

Lungime:
392 pagini
7 ore
Lansat:
16 feb. 2016
ISBN:
9786068304946
Format:
Carte

Descriere

Doamna Marusia CIRSTEA, doctor in stiinte istorice, a investigat, in baza cercetarii unei extrem de bogate bibliografii si a unor studii intense in arhivele diplomatice si militare interne (Arhiva Ministerului de Externe al Romaniei - Bucuresti, Arhivele Militare Nationale – Bucuresti si Pitesti, Arhivele Nationale ale Romaniei - Bucuresti, Biblioteca Nationala si Biblioteca Academiei Romane, ambele din Bucuresti), o problema de mare interes, abordata pana acum de numerosi istorici romani si straini (Paul D. Quinlan, Elisabeth Barker, V. F. Dobrinescu, Gh. Pascalau, Ion Patroiu s.a.). Tocmai de aceea, meritul autoarei este cu totul deosebit, intrucat, bazandu-se pe rezultatele cercetarilor anterioare, dar, aprofundandu-le si completandu-le substantial cu documente inedite, este in masura sa realizeze o contributie stiintifica de reala valoare pe marginea evolutiei raporturilor politico-diplomatice intre Romania si Marea Britanie intr-una din perioadele cele mai captivante si mai dificile ale epocii contemporane – ajunul conflagratiei mondiale din 1939-1945. Asa dupa cum se subliniaza in ampla Introducere, problema cercetata „constituie o tema de studiu si de reflectie importanta, interesanta si plina de invataminte, nu numai pentru istoricul de astazi, dar si pentru omul simplu, pasionat de istorie si, indeosebi, pentru politicianul si diplomatul care trebuie sa gaseasca solutii practice unor aspecte interesand raporturile internationale“ (p. 3).
Astfel, dupa o pertinenta si documentata Introducere, care elucideaza si aspectele istoriografice ale cercetarii, autoarea realizeaza o consistenta monografie privind relatiile dintre Bucuresti si Londra intre 1936 si 1939, in cuprinsul a patru capitole judicios repartizate pentru a se asigura tratarea globala si unitara a materiei.
De un mare interes si cu o importanta pondere in economia lucrarii se dovedesc, nu mai putin, Concluziile (pp. 200-213), Bibliografia (pp. 214-232) si cele 25 de Anexe (pp. 233-350).
Ultimele luni de pace si inceputul celui de-al doilea razboi mondial, evolutia raporturilor anglo-romane in context fac obiectul celui de-al IV-lea capitol. Principalele evenimente tratate sunt, in ordine cronologica, faimosul caz Tilea; garantiile franceze si britanice acordate Poloniei, Greciei si Romaniei; rostul pactului sovieto-german din 23 august 1939 in politica europeana; declansarea razboiului si atitudinea Romaniei si, in sfarsit, proclamarea neutralitatii Romaniei in razboi vizavi de implicarea Marii Britanii in ostilitati.
Temeinicia cercetarii este atestata de o bogata si sistematica Bibliografíe, care, fara indoiala, intregeste, in chip fericit, textul lucrarii. In acelasi timp, Anexele ingaduie specialistului si cititorului interesat sa aprecieze amploarea si seriozitatea investigatiilor arhivistice.

Lansat:
16 feb. 2016
ISBN:
9786068304946
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Din istoria relațiilor anglo-romane 1936-1939

Cărți conex

Previzualizare carte

Din istoria relațiilor anglo-romane 1936-1939 - Marusia Cirstea

CUVÂNT ÎNAINTE

de

Gh. Buzatu

ESTE pentru mine o mare plăcere și este o mare bucurie să prefațez volumul Din istoria relațiilor anglo-române (1936-1939), în baza căruia, în anul 2003, MARUSIA CÎRSTEA a obținut titlul științific de doctor în istorie în cadrul Universității din Craiova, în fața unei comisii compusă din prestigioși specialiști. A reținut atenția, cu acel prilej, că autoarea a prezentat o valoroasă contribuție științifică, tema abordată fiind posibilă în temeiul investigării unei extrem de bogate bibliografii și a arhivelor politico-diplomatice și militare din București și Pitești. Volumul Marusiei Cîrstea se adaugă, în chip fericit, cercetărilor anterioare datorate unor cunoscuți istorici români și străini, dintre care amintesc, în primul rând, pe Paul D. Quinlan, Elisabeth Barker, M. Pearton, S. Aster, regretatul V.F. Dobrinescu, Gh. Pașcalău, Ion Pătroiu ș.a. Meritul autoarei este, desigur, cu totul deosebit, întrucât, bazându-se pe rezultatele studiilor și monografiilor, dar, aprofundându-le și completându-le substanțial cu documente inedite, a fost în măsură să ne ofere o contribuție de reală valoare pe marginea evoluției raporturilor politico-diplomatice între România și Marea Britanie într-una din perioadele cele mai captivante și decisive ale epocii contemporane – anii care au precedat nemijlocit conflagrația mondială din 1939-1945. Așa după cum Marusia Cîrstea subliniază în ampla-i Introducere a monografiei, problema cercetată „constituie o temă de studiu și de reflecție importantă, interesantă și plină de învățăminte, nu numai pentru istoricul de astăzi, dar și pentru omul simplu, pasionat de istorie și, îndeosebi, pentru politicianul și diplomatul care trebuie să găsească soluții practice unor aspecte interesând raporturile internaționale". Autoarea a trecut cu succes dificilul examen pe care și l-a impus, realizând un studiu de calitate, care îmbină în mod armonios analiza cu sinteza ori integrează – cu referire strictă la domeniul relațiilor României cu Marile Puteri la finele anilor ´30 ai veacului trecut - istoria națională în istoria universală. Lucrarea este bine scrisă, opiniile exprimate fiind susținute, în orice prilej, cu documente edite și, mai cu seamă, inedite, iar compartimentarea materiei se dovedește potrivită aspectelor investigate.

Nefiind cazul să detaliez, aici și acum, subliniez că autoarea, în baza cercetărilor anterioare și a unei noi lecturi a bibliografiei și aprofundării surselor, a reușit să surprindă exact consecințele, ample și de esență, ale demiterii strălucitului N. Titulescu de la conducerea diplomației României la 29 august 1936 asupra politicii europene și, cu atât mai mult, asupra legăturilor dintre București și Londra, iar, în ultimă instanță, asupra orientării politicii externe a României în condițiile ascensiunii puterilor fasciste pe plan european. „Prin demiterea strălucitului diplomat – consideră Marusia Cîrstea -, se efectua nu o simplă remaniere guvernamentală, ci, pe un plan mult mai vast, se făcea un pas, important, ce punea capăt unei epoci – aceea a securității colective, dominată de forța dreptului asupra dreptului forței, inaugurându-se concomitent epoca actelor agresive ale statelor fasciste și a politicii de conciliere, în sensul ei deplin, a Puterilor Occidentale…. Apreciez, în context, ca fiind deosebit – prin specificul și „greutatea problemelor abordate, cât și prin valoarea și cantitatea documentelor inedite valorificate – capitolul III al volumului care stăruie asupra conținutului raporturilor anglo-române pe coordonatele esențiale (politico-diplomatic, economic și militar) ale deceniului al IV-lea al veacului XX. Spre exemplificare, autoarea reține, cu discernământ, momentele care au marcat derularea evenimentelor către războiul mondial din 1939-1945, orientarea fermă a Bucureștilor spre o politică de colaborare cu Londra și Paris, „avantajele și, cu prioritate, erorile așa-numitei „politici de conciliere, care, în ultimă instanță, a înlesnit acțiunile lui Adolf Hitler de declanșare a ostilităților la nivel european și, apoi, mondial, începând cu 1 septembrie 1939. Ultimele luni de pace și începutul celui de-al doilea război mondial, evoluția raporturilor anglo-române în context fac, după cum este și natural, obiectul unui capitol special. Principalele evenimente tratate sunt, în ordine cronologică, faimosul caz Viorel Virgil Tilea; garanțiile franceze și britanice acordate Poloniei, Greciei și României; rostul pactului sovieto-german din 23 august 1939 în politica europeană; declanșarea războiului și atitudinea României și, în sfârșit, proclamarea neutralității României în război vizavi de implicarea Marii Britanii în ostilități. Cazul Tilea este abordat în detaliu – origini și condiții, desfășurare și consecințe, doctoranda reținând pe bună dreptate: „Moment de seamă al relațiilor internaționale din ajunul celui de-al doilea război mondial, episodul Tilea a constituit un capitol marcant al raporturilor anglo-române din clipa de răscruce al anului decisiv 1939 pentru destinul păcii europene. În ceea ce privește „garanțiile anglo-franceze de la 31 martie și 13 aprilie 1939, autoarea le dezvăluie sensul și utilitatea pentru cauza păcii europene și, îndeosebi, pentru securitatea statelor interesate (Polonia, Grecia și România), dar și imposibilitatea traducerii lor în viață, fapt constatat în mod clar aproximativ în lunile septembrie-decembrie 1939. În interpretarea faptelor, Marusia Cîrstea apelează, cu bune rezultate, la o excelentă sinteză, depistată în arhivele din București, întocmită de diplomatul Alexandru Cretzianu despre raporturile anglo-române dintre 1920 și 1941. Este firesc că nu a scăpat atenției Marusiei Cîrstea efectele negative devastatoare ale pactului Hitler-Stalin din 23 august 1939 atât pe planul politicii europene, cât și pe acela al raporturilor anglo-române, în mod special în ce privește izolarea cvasi-totală a României în fața ofensivei totalitarismelor de stânga ori de dreapta (URSS, Germania, Italia și Ungaria). În final, autoarea surprinde trăsăturile fundamentale ale faptelor și fenomenelor analizate, considerând, fără greș, că, „în contextul gravelor evenimente din toamna anului 1939 și prima jumătate a anului 1940, România a căutat în permanență protecția Marilor Puteri Occidentale – Marea Britanie și Franța. De asemenea, guvernul român a inițiat noi acțiuni pentru acorduri politico-diplomatice, economice și militare vizând consolidarea integrității țării. Încă de la 28 august 1939, prin telegramă cifrată adresată Londrei și Parisului, Grigore Gafencu, ministrul nostru de Externe în funcție, definea cu precizie țelurile diplomației Bucureștilor, și anume: menținerea integrității hotarelor și a independenței naționale; respectarea tuturor angajamentelor politice și militare contractate; eforturi în vederea apropierii statelor Înțelegerii Balcanice; politica de destinderea față de Ungaria și Bulgaria, care, pentru moment, păreau dornice să-și păstreze neutralitatea".

Concluziile lucrării rețin și ordonează elementele de bază care au marcat evoluția raporturilor anglo-române în perioada studiată. Desprindem din volum faptul că „obiectivul principal al politicii externe a României pe tot parcursul perioadei interbelice a constat în menținerea frontierelor trasate la sfârșitul primului război mondial. Politicienii români considerau Franța și Marea Britanie drept principalii garanți ai Tratatelor de Pace și se bazau pe ele pentru a contracara amenințările la adresa statu quo-ului teritorial din Europa de Est care veneau din direcția Uniunii Sovietice, Germaniei, Italiei și statelor revizioniste mai mici, Ungaria și Bulgaria". Într-o atare configurație, Marea Britanie, se înțelege, a jucat un rol fundamental, de unde și interesul României pentru o strânsă relație cu Londra și, nu mai puțin, cu Parisul.

Consider că temeinicia cercetării este atestată de o bogată și sistematică Bibliografíe, care, fără îndoială, întregește, în chip fericit, volumul. În același timp, Anexele îngăduie specialistului și, deopotrivă, cititorului interesat să aprecieze amploarea și seriozitatea investigațiilor arhivistice ale Marusiei Cîrstea.

Iată, așadar, atâtea motive temeinice pentru care îmi îngădui să recomand cititorului volumul Din istoria relațiilor anglo-române (1936-1939), nu înainte de a o felicita pe Marusia Cîrstea și de a-i ura noi și interesante contribuții privind frământatul secol al XX-lea.

ASPECTE ISTORIOGRAFICE

Problema relațiilor dintre România și Marea Britanie, în perioada 1936-1939, constituie o temă de studiu și de reflecție importantă, interesantă și plină de învățăminte, nu numai pentru istoricul de astăzi, dar și pentru omul simplu, pasionat de istorie și, îndeosebi, pentru politicianul și diplomatul care trebuie să găsească soluții practice unor aspecte interesând raporturile internaționale. În intervalul 1936-1939, diplomația română a întreprins și sprijinit permanent acele măsuri și acțiuni care puteau să întărească politica de securitate colectivă în Europa, în scopul menținerii păcii și integrității naționale ale fiecărei țări, inclusiv ale țării noastre.

Pentru studierea relațiilor anglo-române dintre anii 1936 și 1939 este necesar să ne oprim asupra factorilor care au contribuit la conturarea unei opinii despre Marea Britanie în România: atitudinea Foreign Office-ului față de România în perioada neutralității și a primei conflagrații; poziția Marii Britanii față de revendicările naționale ale României în timpul încheierii Tratatelor de Pace de la Paris; prestigiul de care se bucura Marea Britanie în România datorat rolului jucat de această mare putere în victoria Antantei; sistemul politic parlamentar britanic considerat superior regimurilor monarhice din Europa Centrală și de Sud-Est; legăturile dinastice între familiile Hohenzollern și Windsor; raporturile politico-diplomatice și economice din perioada premergătoare primei conflagrații mondiale a secolului¹.

Conferința de Pace de la Paris²* (18 ianuarie 1919 - 21 ianuarie 1920) a prilejuit reprezentanților celor două țări intense contacte diplomatice. Aportul diplomației engleze a fost fundamental în cazul pregătirii și semnării a două din tratatele care au consacrat realizarea României Mari. Primul a fost tratatul de la Trianon, încheiat la 4 iunie 1920, care a ratificat decizia de Unire a Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia (1 Decembrie 1918). Astfel, diplomații, în special Eyre Crowne, în 1919, și Lordul Curzon, în 1920, au susținut o frontieră româno-ungară care se apropia cel mai mult de prevederile Tratatului din 1916. Tot în anul 1920, Davis Lloyd George a respins contrapropunerile lui Apponyi în chestiunea frontierei româno-ungare. Al doilea tratat, semnat în octombrie 1920, care se referea la Basarabia, a avut, de asemenea, o importanță majoră pentru raporturile bilaterale. Comitetul pentru problemele teritoriale (din care făceau parte și diplomații englezi Crowe și Leeper) considera că, „după ce a luat în considerație aspirațiile generale ale populației din Basarabia și caracterul moldovenesc al acelei regiuni din punct de vedere geografic și etnic, ca și argumentele istorice și economice, se pronunța în favoarea alăturării Basarabiei la România"³.

Relațiile anglo-române după 1920 au avut ca principal obiectiv problemele economice și financiare. De asemenea, acreditarea lui Nicolae Titulescu ca ministru în capitala Marii Britanii a inaugurat o etapă importantă în istoria raporturilor între Londra și București. Diplomatul român a reușit, în perioada misiunii sale, să rezolve o serie de probleme cu caracter economic și financiar ce interesau cele două țări. Astfel, în domeniul relațiilor financiare și economice au fost încheiate acorduri de reglementare a datoriilor românești în bonuri de tezaur (19 octombrie 1925), a despăgubirilor datorate de Marea Britanie pentru instalațiile petroliere distruse în anul 1916 și s-au acordat României împrumuturi. Nicolae Titulescu și Vintilă Brătianu au jucat un rol important în încheierea înțelegerii de la Londra și Manchester între creditorii englezi și debitorii români, eforturile lor vizând „consolidarea economică și politică a țării în „cadrul politicii românești⁴. Aranjamentul, considerat de Titulescu „avantajos", prevedea plata în lire sterline a 35% din datorii în decurs de șapte ani, cu începere de la ratificarea convenției, fără intermediul statului; nu era prevăzută nici o dobândă, în afară de aceea rezultată din pricina întârzierii ratelor.

În problema datoriilor de război, Marea Britanie, aprecia Titulescu, „i-a oferit condiții mai avantajoase decât Franța"⁵. Talentul și capacitatea lui Titulescu de a înțelege și de a intui principalele direcții de dezvoltare a raporturilor internaționale, rolul jucat de el în rezolvarea unor chestiuni economico-financiare care influențau raporturile politice au fost mult apreciate la Foreign Office și City.

România a urmărit, în această perioadă, cu multă atenție, evoluția politicii externe a Marii Britanii și poziția acesteia față de principalele evenimente ale vieții internaționale. Credincioasă politicii ei tradiționale și nemulțumită de influența franceză în Sud-Estul Europei, Marea Britanie a acordat o atenție mai mică relațiilor ei politice cu România. La Genova (1922) și la Lausanne (1923) reprezentanții celor două țări au colaborat fructuos. La Lausanne, secretarul de stat al Foreign Office-ului, Lordul Curzon, a trimis felicitări pentru serviciile aduse de România, reprezentată de I.G. Duca, Marilor Puteri în vederea întronării unei păci trainice în Orientul Europei. La rândul său, Regele Marii Britanii, cu ocazia primirii în mai 1924 a lui Ferdinand la Londra, aducea în discurs „mulțumiri pentru concursul elocvent și priceput pe care delegația română l-a adus Marii Britanii la Lausanne"⁶.

Diplomații englezi și români au colaborat la sesiunile Ligii Națiunilor de la Geneva, îndeosebi Nicolae Titulescu și A. Chamberlain. La conferințele internaționale consacrate problemei reparațiilor sau a afacerii optanților, nu o dată România a beneficiat de înțelegerea diplomaților britanici, mai ales a secretarului de stat al Foreign Office-ului, A. Chamberlain. Nicolae Titulescu a găsit sprijin la delegații britanici în timpul discutării planului Young și al încheierii Acordurilor de la Haga, când Marea Britanie, Franța și Italia au convenit să contribuie la formarea unui „fond agrar, care să ducă la satisfacerea pretențiilor cetățenilor unguri față de România. Cu toate acestea, mai ales după Locarno, diplomația Bucureștilor a înțeles că Marea Britanie nu era „vital interesată în problemele Europei Est-Centrale. Foreign Office-ul manifestase un anume dezinteres față de activitatea Micii Înțelegeri, acțiunile britanice referitoare la România fiind formulate ca parte integrantă a politicii generale engleze față de Balcani.

Vizita din mai 1924 a familiei regale în Marea Britanie, ca și contactele lui I.G. Duca cu reprezentanții Foreign Office-ului din anii 1924-1926 au fost momente mai importante ale raporturilor politice bilaterale. Călătoria s-a încheiat cu un „desăvârșit succes", părere împărtășită, în unanimitate, și de presa engleză. Cu prilejul discuțiilor, oficialitățile britanice au reafirmat sprijinul lor pentru integrarea teritorială a României și s-au aplecat asupra relațiilor comerciale și financiare între cele două țări aflate în centrul preocupărilor Londrei și Bucureștilor. La sfârșitul aceleiași luni, premierul englez a dat, în discuțiile cu Nicolae Titulescu, noi asigurări de sprijin a situației teritoriale a României.

Propunerea de construire a unei baze navale la Tașaul, din anul 1930, sub îndrumarea experților englezi, care ar fi avut un rol esențial în amplificarea relațiilor politice anglo-române, nu s-a realizat.

Politica pe care Marea Britanie a început să o practice față de foștii învinși, îndeosebi Germania, nu a avut darul să mulțumească diplomația Bucureștilor. Încercarea de revizuire „pe cale pașnică" a tratatelor, sprijinul oferit Ungariei de unele cercuri politice britanice au stârnit nemulțumirea României care dorea să facă din respectarea acestora o datorie a tuturor statelor europene.

În ceea ce privește relațiile comerciale cu Marea Britanie în primul deceniu interbelic, ele au fost guvernate de principiile stabilite cu ocazia schimbului de note din 11 și 24 mai 1923, între Sir Herbert Dering și ministrul de externe I.G. Duca⁷, acord provizoriu bazat pe clauza națiunii celei mai favorizate și pe noul Tratat de comerț și navigație încheiat la 6 august 1930. În preajma crizei economice din 1929-1933, Marea Britanie absorbea o parte din exporturile românești, mult inferioare aceleia a Germaniei, dar, în 1931, cele două țări se găseau la egalitate. Germania era depășită în anul 1932 (15,7% față de 12,5%). Fenomenul se explică prin voința României de a dezvolta exporturile către Marea Britanie. Această opțiune era determinată de mai mulți factori, primul fiind dorința României de a evita o dependență politică față de Germania. Un al doilea factor, la fel de important, rezidă în imperativele industrializării. Or, un asemenea efort nu se putea concepe fără importuri masive. Atât guvernul de la București, cât și întreprinzătorii români contau pe sprijinul pieței financiare britanice. Un ultim factor a fost determinat de neîncrederea pe care o încercau cercurile conducătoare române în fața propriei monezi, motiv pentru care nu ezitau să transfere importante sume în Marea Britanie. Balanța comercială a României față de Marea Britanie, până în 1929, a fost pasivă. Începând, însă, cu 1930 și până în 1933 soldul devine activ.

Evenimentele internaționale din anii 1932-1933 și, mai ales, venirea la putere în Germania a lui A. Hitler marchează o nouă etapă în istoria raporturilor româno-britanice, observându-se, în general, o schimbare a opticii Foreign Office-ului în problemele externe și îndeosebi, față de chestiunile românești. La activizarea relațiilor anglo-române din această perioadă au contribuit legăturile dinastice dintre cele două monarhii și, mai ales, cunoscuții diplomați: Take Ionescu⁸, I.G. Duca⁹, Nicolae Titulescu¹⁰, Grigore Gafencu¹¹.

Aflat timp de aproape un deceniu la Londra, în calitate de ministru plenipotențiar, Nicolae Titulescu a avut un rol important în amplificarea raporturilor bilaterale. Diplomatul român a întreținut cu oficialitățile Foreign Office-ului numeroase contacte în cursul cărora a analizat evoluția relațiilor internaționale și a venit cu numeroase soluții pentru consolidarea păcii europene.

Perioada 1933-1936 a ocazionat un moment, acela al conflictului italo-abisinian, când Londra și Bucureștii au gândit identic. Titulescu a jucat un rol esențial în această politică comună față de o chestiune care punea în pericol pacea europeană și mondială. Ceea ce pentru România reprezenta fundamentele existenței sale naționale - problema integrității teritoriale și a securității zonale și europene - în ochii conducătorilor Marii Britanii, putere având interese la scară mondială, părea o simplă mișcare pe eșichierul politicii internaționale.

După demiterea lui Nicolae Titulescu (august 1936) până în anul 1938, Marea Britanie nu a acordat o atenție specială României¹².

Demiterea lui Nicolae Titulescu a coincis cu plecarea a două personaje-cheie din Ministerul Afacerilor Străine: Savel Rădulescu și Mihail Arion.

Victor Antonescu, succesorul lui Titulescu la conducerea diplomației Bucureștilor, a avut la Geneva, la 26 aprilie 1936, o întâlnire cu secretarul de stat al Foreign Office-ului, Sir Anthony Eden. Diplomatul român îl asigura pe interlocutorul său că va continua politica lui Nicolae Titulescu „nu atât de strălucitor și nici atât de vehement. Antonescu a respins orice insinuare privind o înclinare a României spre Germania și a declarat că politica externă a țării „va continua să se bazeze pe prietenie cu Franța și „speră și cu Marea Britanie"¹³. De asemenea, în lunile următoare, Victor Antonescu a abordat, în discursurile sale, chestiunea raporturilor cu Marea Britanie. Astfel, la 11 decembrie 1936, el declara, în Comisia pentru afacerile străine a Parlamentului român, că relațiile cu Londra „continuă să fie dintre cele mai bune". Și totuși, scăderea influenței Franței și revenirea Germaniei la statutul de Mare Putere la mijlocul anilor ’30 au determinat schimbarea atitudinii României în plan extern. Chiar dacă nu a fost o orientare oficială, în timpul mandatului lui Victor Antonescu, România a adoptat o poziție de neutralitate față de Marile Puteri, restrângându-și obligațiile de politică externă. Relațiile politice cu Germania, neglijate în perioada lui Titulescu, cereau acum o mai mare atenție. În timp ce vechile alianțe erau păstrate, iar legăturile cu Vestul menținute, Carol și ministrul de externe s-au apropiat de Reich. Menținerea neutralității României față de Marile Puteri și apropierea din ce în ce mai mare de Germania erau influențate și de noile orientări ale vechilor aliați, Polonia și Iugoslavia, care începuseră să se adapteze la creșterea puterii germane¹⁴.

Cu demnitate, curaj și hotărâre, diplomația României a acționat în timpul crizei internaționale din primăvara și toamna anului 1938. Începând de la primele amenințări hitleriste față de Cehoslovacia, România se declară gata să-și îndeplinească angajamentele față de aliatul ei, să-l sprijine fără rezerve, deși împrejurările erau grele și nu fără riscuri. Bucureștii au insistat ca Marile Puteri, mai ales Marea Britanie, să ia o atitudine fermă în problema cehoslovacă, soarta acestei țări fiind de un interes vital pentru România, ceea ce ar fi fost, evident, și în favoarea menținerii păcii pe continent. Eforturile României pentru a-și salva aliatul nu au reușit. România a respins categoric dezmembrarea Cehoslovaciei. Evenimentele internaționale petrecute începând cu martie 1938 au determinat cercurile oficiale britanice să-și schimbe total poziția față de România, în mai-iunie 1938 Marea Britanie avansând, pe neașteptate, un plan de angajare economică și politică în țara noastră. Elaborată de Sir M. Ingram, Sir Frederick Leith Ross și R. H. Hudson, strategia britanică reflecta o abordare mai realistă decât aceea la care Foreign Office-ul recursese în Europa Centrală și reliefa dorința Marii Britanii de a combate influența politică dar mai ales economică a Germaniei în Sud-Estul Europei. „Comitetul pentru Presiune Economică asupra Germaniei" și Departamentul Comerțului Exterior de la Londra erau organismele menite să dea viață contraofensivei economice britanice¹⁵.

Schimburile economice anglo-române, începând cu octombrie 1938, s-au amplificat depășind chiar pe acelea româno-germane. Noul acord de clearing, din 2 septembrie 1938, a avut în această direcție un rol esențial. Deși acesta relua, în bună parte, conținutul celui din mai 1936, modificările introduse erau decisive, ele stimulând considerabil exporturile românești în Marea Britanie. Acordul, rod al preocupării celor două state de a da o nouă turnură raporturilor lor economice, a fost grăbit de dorința Marii Britanii de a-și apăra creanțele și, mai ales, de rolul României în politica și strategia globală engleză.

În perioada octombrie 1938 - martie 1939, schimburile comerciale anglo-române au cunoscut o creștere considerabilă, în cursul celor șase luni, exporturile românești în Marea Britanie atingeau un volum de două ori mai mare aceluia înregistrat în primele nouă luni ale anului 1938, cerealele jucând un rol esențial în cadrul schimburilor bilaterale, Marea Britanie importând, în perioada septembrie 1938-martie 1939, 500 000 tone¹⁶. De asemenea, acreditarea lui Viorel Virgil Tilea, fost președinte al Societății anglo-române, ca ministru la Londra a avut în intențiile guvernului de la București menirea de a urmări întărirea legăturilor politico-diplomatice și, mai ales, economice între România și Marea Britanie.

Situația internațională a României, începând cu martie 1939, a devenit tot mai delicată. O dată cu ocuparea Cehoslovaciei, la 15 martie 1939, orice posibilitate de înțelegere anglo-germană a dispărut¹⁷. În acest context, corelat și cu acțiunea lui Tilea la Londra, s-a produs o întorsătură în politica externă britanică, consemnându-se „decesul" conciliatorismului englez.

În anii 1938-1939, Marea Britanie a încercat să-și păstreze o poziție dominantă în România, care urma să lase Bucureștilor suficient spațiu de manevră între Marile Puteri. Ajutorul comercial britanic includea achizițiile de produse petroliere, investițiile și politica de împrumuturi pentru importul de mărfuri. Având cele mai mari investiții în industria petrolieră a României, britanicii s-au gândit, firește, și la comerțul cu produse petroliere, dar în 1939 importurile Marii Britanii au atins doar jumătate din cele ale Germaniei¹⁸.

În perioada care a precedat izbucnirea celei de-a doua conflagrații mondiale, România a rămas fidelă, cu toate riscurile, alianțelor dirijate de diplomația anglo-franceză și a inițiat acțiuni multiple menite să preîntâmpine, pe plan general și, îndeosebi local, extinderea agresiunii¹⁹.

Contactele diplomatice ale României au urmărit, ca și până atunci, apărarea integrității teritoriale a statului, îmbunătățirea raporturilor cu țările vecine în ideea că statuarea unor relații normale cu ele preîntâmpinau revizuirile teritoriale din zonă și înlăturau, astfel, războiul. Marile Puteri, prin jocul diplomatic din vara anului 1939, nu au venit în întâmpinarea speranțelor legitime ale Bucureștilor. România nu a fost nicicum implicată în evoluția evenimentelor din vara anului 1939 spre deschiderea ostilităților. Diplomația Bucureștilor a căutat să sondeze, în capitalele aliate, modalitățile păstrării Sud-Estului european în afara conflictului ce se prefigura. În acest sens, pe lângă aflarea intențiilor exacte ale Marilor Puteri, diplomația românească s-a arătat interesată de realizarea unei înțelegeri anglo-franco-sovietice care să bareze ascensiunea celui de-al III-lea Reich²⁰ în Sud-Estul Europei, precum și să asigure normalizarea raporturilor cu unele state vecine revizioniste, într-un moment în care principalul obiectiv era menținerea păcii.

Foreign Office-ul a manifestat, îndeosebi, interes față de atitudinea Bucureștilor în eventualitatea unui conflict armat. Într-o asemenea ipostază, el dorea ca România să rămână cel puțin țară neutră.

* * *

În ceea ce privește istoriografia relațiilor politice dintre România și Marea Britanie în epoca interbelică, nu există practic, până în prezent o monografie special consacrată acestei perioade în ansamblu și care să prezinte, în amănunțime, aspectele esențiale ale relațiilor diplomatice bilaterale. Dintre studiile publicate înainte de a doua conflagrație mondială privitoare la contactele româno-engleze în veacul al XX-lea, rețin atenția cele semnate de Nicolae Iorga, George Moroianu, Marcu Beza, Titus Cristureanu, Petre Constantinescu. Nicolae Iorga are meritul de a fi publicat, încă în anul 1913, la o editură pariziană, Les premières relations entre L’Angleterre et les Pays Roumains du Danube. Patru ani mai târziu, el tipărea, la Iași, Histoire des relations anglo-roumaines, care, în anul 1931, a apărut și în versiune engleză. Marele istoric a deschis șirul studiilor asupra raporturilor anglo-române. George Moroianu, fost consul al țării noastre în capitala Marii Britanii, a publicat, după 1918, două lucrări²¹ care punctează momente din istoria legăturilor româno-engleze, cu referire specială la poziția cercurilor oficiale engleze și a opiniei publice din această țară față de revendicările naționale ale României. Marcu Beza, diplomat de carieră, care a fost acreditat mai mulți ani în capitala Marii Britanii, a lăsat mărturii importante asupra interferențelor culturale româno-engleze²². Natura legăturilor economico-financiare între Marea Britanie și România între anii 1918 și 1939 a fost caracterizată judicios în studiile lui Titus Cristureanu²³ și P. Constantinescu²⁴.

Istoricul Gheorghe Buzatu a publicat numeroase studii privind evoluția raporturilor româno-britanice. Dintre acestea, rețin atenția contribuțiile referitoare la problema petrolului în cadrul relațiilor dintre cele două state²⁵, precum și volumul Dosare ale războiului mondial (1939-1945), Iași, Editura Junimea, 1978, cu interpretări valoroase ale unor chestiuni controversate din literatura istorică universală.

Volumele profesorilor Ion Pătroiu și Valeriu Florin Dobrinescu²⁶, rezultat al investigațiilor întreprinse de timp de mai mulți ani, în arhivele românești și străine, se înscriu pe linia cercetărilor menite să lămurească rolul și locul României în contextul raporturilor internaționale, a raporturilor cu Marea Britanie în perioada celui de-al doilea război mondial. Sunt amplu valorificate informațiile cuprinse în marile colecții de documente diplomatice publicate. Lucrarea se vrea o replică românească la contribuțiile notabile apărute în străinătate, semnate de istorici precum: Paul D. Quinlan, Elizabeth Barker, Philippe Marguerat, N. Franck. Istoricul Valeriu Florin Dobrinescu, în monografia consacrată relațiilor româno-engleze dintre anii 1914 și 1933²⁷, abordează, în capitolul al III-lea, pe baza documentelor de arhivă, etapa 1929-1933, iar în context principalele probleme ale relațiilor politice româno-engleze și pozițiile României și Marii Britanii. Același autor, într-un alt volum²⁸, dedicat activității diplomatice a lui Nicolae Titulescu, insistă, de asemenea, asupra problemelor esențiale ale relațiilor politice româno-engleze.

Cercetătorul Gheorghe Pașcalău, în studiile și monografiile privind relațiile româno-engleze²⁹, bazate pe numeroase și importante documente diplomatice și politice românești și engleze, publicate sau inedite, se referă la politica externă a României și a Marii Britanii, la relațiile politico-diplomatice dintre cele două țări. De asemenea, este valorificată și o altă categorie importantă de izvoare - presa românească, care constituie o sursă de informații deosebit de valoroasă și utilă pentru cercetătorul relațiilor politice anglo-române din perioada interbelică, întrucât ziariștii români s-au remarcat ca excelenți analiști ai politicii externe a României și Marii Britanii, reușind să surprindă în profunzime tendințele principale ale diplomației celor două țări, să prezinte critic, corect, în conformitate cu documentele cercetate, pozițiile guvernelor român și englez în principalele probleme ale relațiilor dintre București și Londra.

Istoricul american David Britton Funderburk, într-o lucrare consacrată politicii Marii Britanii față de România, în anii 1938-1939, prezintă un capitol intitulat Relații politice ale Marii Britanii cu România 1938-1940³⁰, în care menționează sprijinirea de către reprezentantul Marii Britanii, la Conferința de la Haga, a cererii lui Nicolae Titulescu de a se mări procentul prea mic acordat României din reparațiile orientale și, de asemenea, discuțiile care au avut loc, în anul 1930, pentru construirea unei baze navale la Tașaul, sub îndrumarea unor experți englezi.

Trebuie precizat însă că unele probleme ale relațiilor internaționale, cu repercusiuni asupra relațiilor politice anglo-române, au fost analizate, în profunzime, în lucrările unor istorici români dedicate acestor probleme. Astfel, Emilian Bold a publicat două valoroase și interesante lucrări³¹ în care se prezintă, pe larg, poziția României și, de asemenea, poziția Marii Britanii în problema reparațiilor. De asemenea, Gheorghe Matei a înfățișat, amănunțit, atitudinea României și atitudinea Marii Britanii față de problema dezarmării, într-o carte foarte bine documentată³². Eliza Campus evocă, într-o lucrare referitoare la ideea federală în perioada interbelică³³, între altele, planul Briand de Uniune europeană, planul de Uniune vamală austro-germană și planul Tardieu, de Confederație danubiană.

Problemele reparațiilor, dezarmării și planurilor de uniune economică au fost abordate, în contextul relațiilor internaționale, și în alte lucrări ale istoricilor români consacrate politicii externe a României în perioada interbelică, personalității și activității diplomatice a lui Nicolae Titulescu, Micii Înțelegeri, premiselor izolării politice a României, Societății Națiunilor. Activitatea diplomatică desfășurată la Londra de Nicolae Titulescu a fost amplu analizată de Ion M. Oprea³⁴.

Istoriografia străină a fost preocupată

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Din istoria relațiilor anglo-romane 1936-1939

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor