Găsiți următorul dvs. carte preferat

Deveniți un membru astăzi și citiți gratuit pentru 30 zile
Alte cinci plimbări prin cartier

Alte cinci plimbări prin cartier

Citiți previzualizarea

Alte cinci plimbări prin cartier

Lungime:
331 pages
1 hour
Editor:
Lansat:
May 23, 2016
ISBN:
9789737249739
Format:
Carte

Descriere

Un proiect literar și grafic de o profundă originalitate Imaginați-vă că ați putea să creați un cartier utopic locuit de scriitori, o comunitate restrânsă a celor pe care îi admirați sau care v-au influențat cel mai mult. În cartea sa, Gonçalo M. Tavares a reușit să dea viață acestei republici a literelor. După ce domnii Valéry, Henri, Brecht, Calvino și Walser au bătut străzile și cafenelele cartierului fictiv descris în volumul „Cinci plimbări prin cartier”, acum le-a venit rândul domnilor Juarroz, Breton, Kraus, Eliot și Swedenborg să se integreze în această lume deopotrivă jucăușă și gravă, în care logicul și absurdul se împletesc cu măiestrie. Fiecare dintre ei are o poveste mai intimă sau mai recognoscibilă, un simț al umorului mai lumesc sau mai abstract, un ochi exersat pentru grotesc sau o ureche formată pentru vocea înăbușită a rațiunii. Se conturează astfel o utopie în care niște artiști înzestrați cu armele cuvântului, logicii, ironiei și spiritului încearcă să țină piept barbariei și stupidității lumii. Personajul domnului Swedenborg, ultimul rezident din cartierul scriitorilor, este inspirat de personalitatea omului de știință, teologului și deopotrivă misticului suedez care în secolul 18 a scris o amplă operă de ficțiune în limba latină. Reflecțiile sale despre memorie, seducție, dorință și moarte conțin observații pertinente despre viață, exprimate dintr-o perspectivă logică și geometrică, în stilul familiar și ludic al „domnilor”. Fiecare istorisire este completată de ilustrațiile lui Rachel Caiano, ale căror linii minimaliste surprind esența absurdului personal, logic și politic care răzbate din text.


„Genialul Tavares, inventatorul cartierului în care cei mai stranii și totodată mai puțin ostentativi domni cărora un creator le-ar putea da viață, este un om care iubește sucul de ananas și căruia îi este scris în frunte tot ce a scris până acum și tot ce va scrie de aici înainte. De ani de zile suspectez că el însuși trăiește în cartierul utopic al scriitorilor.” - Enrique Vila-Matas „Pe lângă faptul că volumul lui Tavares este elegant, intrigant și amuzant, te și pune serios pe gânduri.” - Le Temps „Sclipitor de amuzant.” - Le Magazine Littéraire „Când vizităm cartierul lui Tavares, cu clădirile compuse din cărți, compunem în paralel și o nouă versiune a noastră.” - Philip Graham

Editor:
Lansat:
May 23, 2016
ISBN:
9789737249739
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Alte cinci plimbări prin cartier

Cărți conex

Previzualizare carte

Alte cinci plimbări prin cartier - Gonçalo M. Tavares

Domnul Juarroz și gândirea

Plictiseala

Fiindcă realitatea era pentru el o materie plicticoasă, domnul Juarroz nu înceta să gândească decât atunci când era neapărat nevoie. Iată câteva situații în care era obligat să înceteze să gândească:

– când i se vorbea foarte tare

– când era insultat

– când era împins

– când trebuia să folosească un obiect util din jurul său.

Câteodată, chiar și în situațiile descrise mai sus, domnul Juarroz nu ieșea din gândurile sale, și de aceea ceilalți își imaginau că el:

– e surd (pentru că nu auzea când i se vorbea foarte tare)

– e laș (pentru că era insultat și nu reacționa)

– e foarte laș (pentru că era împins și nu reacționa)

– e neîndemânatic (pentru că nu apuca bine lucrurile, scăpându-le pe jos).

Cu toate acestea, el nu era nici surd, nici laș, nici neîndemânatic. Pur și simplu, pentru domnul Juarroz, realitatea era o materie plictisitoare.

Dimensiunile lumii

— Otrava se află doar în partea stângă a ciupercii otrăvitoare, gândea domnul Juarroz, care, pentru că nu mai ieșea de multă vreme, era convins că realitatea nu are decât o dimensiune, ca desenul de pe foaia de hârtie. Se poate întotdeauna mânca partea cealaltă, spunea.

Sertarul și utilitatea

Domnul Juarroz insista să aibă în casă un sertar în care să țină golul.

Ba avea chiar și obiceiul să spună această propoziție stranie:

— Vreau să umplu sertarul acesta cu gol.

Bineînțeles că soția domnului Juarroz, care avea din ce în ce mai puțin spațiu în casă, protesta împotriva a ceea ce considera o utilizare extrem de proastă a suprafeței.

Pentru a evita ca sertarul să fie ocupat de obiecte lipsite de interes și transformat astfel într-un simplu depozit, domnul Juarroz îl deschidea uneori, enervat, expunându-l în fața soției sale, cum ai expune o comoară:

— Sertarul e complet gol! exclama imediat soția, de parcă ar fi vrut să spună „E momentul să-l ocupăm".

Dar domnul Juarroz dădea din cap în semn de dezaprobare:

— Încă nu e complet gol. Mai are puțin.

— Să mai așteptăm atunci o lună, șoptea, resemnată, răbdătoarea soție a domnului Juarroz.

Teorie despre sărituri

Partea a II-a a săriturii în sus e coborârea, dar partea a II-a a săriturii în jos nu e urcarea, gândea domnul Juarroz.

Dacă sari de la pământ în sus, tot la pământ te vei întoarce, dar dacă sari în jos de la treizeci de etaje, probabil că nu vei mai urca din nou la etajul treizeci.

În orice caz, domnul Juarroz, din lene, lua mereu liftul.

Căderea

Dacă ținem cont de faptul că o cădere e o simplă schimbare de loc, o modificare a poziției corpului de-a lungul unei traiectorii verticale, atunci căderea n-o să ne mai sperie atât de mult, gândea domnul Juarroz.

Să cazi de la o înălțime de o sută de metri și să parcurgi o sută de metri în grădină constituie, în fond, aceeași acțiune, singura diferență fiind direcția mișcării.

Problema căderii nu e, deci – gândea domnul Juarroz –, o chestiune care ține de numărul metrilor. De la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga, nicio problemă. De sus în jos devine complicat.

Dar nu e decât o chestiune de direcție, repeta domnul Juarroz, în clipa în care, fără să-și dea seama, tocmai intrase, din nou, pe o stradă fără ieșire.

Un obiect pe acoperiș

Soția domnului Juarroz începea să se enerveze.

— Urci sau nu?!

Dar domnul Juarroz, cu toate astea, nu auzea și nu vedea nimic, pentru că gândea:

inventarea mașinii de spălat îi permite cetățeanului să nu mai spele rufele de mână;

inventarea telefonului scutește cetățeanul de a parcurge distanțe mari doar pentru a transmite un mesaj;

inventarea scării duble scutește cetățeanul de necesitatea de a urca sus.

Numele și lucrurile

Ca să demonstreze că nu se supune dictaturii cuvintelor, domnul Juarroz dădea în fiecare zi alt nume obiectelor.

Jumătate din ziua de muncă și-o petrecea astfel, denumind lucrurile.

Uneori, îl obosea atât de tare această sarcină inaugurală, încât își petrecea a doua jumătate a zilei de muncă odihnindu-se.

Când adormea, noile nume ale lucrurilor se amestecau, în vise, cu vechile nume, și uneori domnul Juarroz se trezea atât de năucit, încât scăpa primul lucru pe care încerca să-l apuce, iar lucrul acela, al cărui nume nu îl știa timp de câteva clipe, se spărgea.

O călătorie lungă

Pentru că îi plăcea să citească și pleca într-o călătorie lungă, domnul Juarroz hotărî să pună în geamantan șase exemplare ale aceleiași cărți.

Călătoriile

Dar geamantanul domnului Juarroz se făcea atât de greu încât domnul Juarroz nu mai reușea să călătorească niciodată.

Domnul Juarroz a ajuns la concluzia că nu își poate lua toată casa în călătorie, tocmai pentru că astfel nu s-ar fi îndreptat spre un alt loc, ci spre obiectele sale, în fond, spre propria casă. Iar călătoria ar fi devenit, atunci, inutilă, pentru că domnul Juarroz se afla deja, la o examinare mai atentă, în propria sa casă.

Astfel stând lucrurile, ca să fie o călătorie în adevăratul sens al cuvântului, domnul Juarroz nu trebuia să ia cu el nimic: nici măcar un obiect. Spre necunoscut, murmura.

Când a fost, deci, gata să iasă din casă, de data aceasta fără niciun fel de bagaj, a început să-și spună că, așa, lipsit de apărare, îi va fi frig, va îndura foamea, pe lângă faptul că risca să contracteze diverse alte neliniști existențiale și igienice.

A hotărât mereu, de aceea, în ultimul moment, ca de fiecare dată, să rămână acasă.

Întunericul

— Lumina! Lumina!

Dacă ar exista o formă de electricitate care să facă să apară întunericul la fel cum există o formă de electricitate care face să apară lumina, numărul posibilităților s-ar dubla, dar s-ar dubla și factura lunară.

Cu toate astea mi se pare neplăcut – gândea domnul Juarroz – că e suficient să stingi lumina ca să apară întunericul.

Ca să dăm întunericului importanța meritată – aceeași, cel puțin, pe care o dăm luminii –, ar trebui să fie necesar actul de a aprinde întunericul.

Astfel, când s-ar stinge lumina, nu s-ar ivi imediat întunericul, ci o stare intermediară oarecare.

Nu e considerat important decât ceea ce are un cost: să aprinzi întunericul și să îl plătești, mi se pare urgent, gândi domnul Juarroz, cu o secundă înainte de a se lovi cu genunchiul de o masă.

— Cine a stins nenorocita de lumină?! strigă, enervat, domnul Juarroz.

Absența dovezilor fizice

Pentru că nu este elegant să nu vezi nimic când sunt atâtea lucruri de văzut, domnul Juarroz stătea în casă, la fereastră, privind lucrurile din lume.

Pentru că în casă se auzea liniștea, domnul Juarroz deschidea fereastra ca să intre zgomotele, pentru că, în fond, detesta liniștea.

Pentru că mâinile sunt, mai presus de orice, mașinării de atins lucrurile, domnului Juarroz, îi plăcea să-și sprijine mâna stângă de geam când stătea în casă în fața ferestrei deschise.

Pentru că una dintre caracteristicile cele mai incitante ale omului este capacitatea de a mirosi și de a gusta, domnului Juarroz îi plăcea să bea și o cafea fierbinte, cu aromă puternică, în clipele în care stătea în casă la fereastra deschisă ca să vadă și să audă și cu mâna dreaptă sprijinită de geam ca să atingă.

Pentru că îi plăcea foarte mult să gândească, domnul Juarroz se pierdea în propriile gânduri când stătea în casă, la fereastra deschisă, cu mâna stângă sprijinită de geam și bând o cafea fierbinte, și, astfel, când soția lui îl întreba ce a văzut și ce a auzit la fereastră, domnul Juarroz nu știa ce să răspundă, fiindcă nu își amintea nimic. Și doar o ceașcă de cafea goală dovedea ceva: el băuse, în realitate, cafeaua.

Domnul Juarroz se gândea de multe ori că lumea ar fi fost mai fizică dacă lucrurile văzute sau auzite ar fi lăsat și ele, la sfârșit, o ceașcă de cafea goală, astfel încât să-i dovedească nevestei că nu pierde timpul, cum îl acuza ea. Dar, după ce ai gândit, nimic nu se schimbă, pentru că gândurile nu lasă nici ele dovezi. Doar cafeaua, doar cafeaua, murmura.

Umbre

Bineînțeles că umbra nu e bună pentru a ascunde forme, se gândea domnul Juarroz, dar e bună pentru a ascunde culori. Totuși, dacă vei ascunde un pătrat alb într-o umbră toată lumea va râde de tine

Cu toate acestea, ca un scufundător atunci când se scufundă în apă, un obiect negru și fără înălțime va dispărea înăuntrul unei umbre.

De exemplu, gândea domnul Juarroz, umbra e un loc ideal pentru a ascunde un pătrat negru.

Există o singură problemă, e un ascunziș efemer, se gândea.

— Dar nu există ascunziș care să nu fie astfel.

Toate ascunzișurile depind de soare, mai murmură, enigmatic, domnul Juarroz.

Umbre și ascunzișuri

Evident, domnul Juarroz știa că a te ascunde după o mobilă nu este același lucru cu a te ascunde după o umbră. Problema acesteia este că nu are volum.

Cu toate acestea, domnul Juarroz nu putea să nu-și spună că după umbra unui turn înalt ești mai bine ascuns decât după umbra unei lămpi. Nu ești acoperit, se gândea domnul Juarroz, dar ești mai departe. Și a fi mai departe este o altă formă de a te ascunde.

Mai obositoare, totuși, spunea domnul Juarroz.

Rezolvarea unor probleme practice

Domnul Juarroz se gândea că lumea e desincronizată, fiindcă pe de o parte erau inundații, iar pe de altă parte oamenii sufereau de sete, când începu în sfârșit să fie atent la zgomotul făcut de un robinet care picura.

Domnul Juarroz petrecu apoi minute în șir observând picăturile care cădeau din robinet.

Domnul Juarroz începu atunci să se gândească din nou că lumea este desincronizată, pentru că acolo, în casa lui, era un robinet care picura, iar în alte case

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Alte cinci plimbări prin cartier

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor