Un filosof rătăcit în agora

poeți)

Starea filosofiei românești

De ce filosofia?

„O persoană poate să fie educată și școlită până peste cap, dar, cu toate acestea, să fie îngustă la minte. Școlile pot corupe enorm și pot forma oameni mărginiți dacă insistă pe autoritate în loc să-i lase să judece cu capul propriu."

Immanuel Kant

Am hotărât să-mi încep cursul de Teorii etice din acest an (2010-2011) – și o voi face mereu – cu un cuvânt despre soarta studentului de la Filosofie și despre șansele lui în viață. Cum în acea zi de luni era deschiderea oficială a anului universitar, am ratat această introducere. De aceea am hotărât să o public, pentru uzul studenților.

Dragi studenți,

Ați venit, așadar, la Facultatea de Filosofie! Pardon: Ați avut curajul să veniți la Facultatea de Filosofie. Părinții, rudele, prietenii vă întreabă disperați: De ce? De ce nu ați ales o facultate care „se vinde, care „face rating? Andrei Marga, un filosof, este de sute de ori mai puțin cunoscut și mai prost plătit decât „Blonda lui Bote. De ce nu v-ați făcut „Blonda lui Bote? Sau jurnaliști, adică „vedete; sau PR-iști, ca să vă angajeze Nikita? Ați fi avut de lucru. Și ați fi câștigat gras. Trăim într-o lume în care „banul dictează – ne spun „savant acești sfătuitori. Or, filosofia nu vă oferă „nicio meserie. Sunteți în pericol. De ce nu v-ați înscris, bunăoară, la Chimie, la Drept, la...

Aș vrea să demontez două mituri negative legate de Facultatea de Filosofie care mobilează confuz mințile rudelor voastre. Ambele sunt provocate de neștiință. Primul este acela că Facultatea de Filosofie nu vă învață să faceți ceva util, vandabil, aplicativ; că filosofia este o formă de cunoaștere de dragul cunoașterii, care nu se aplică și, deci, nu se vinde. Și, al doilea, că această facultate nu oferă o meserie. „N-o să reușești" este gândul care vă trece acum prin minte. Ia să vedem.

Primul mit este repetat de unii după alții, fără se se mai știe de unde a apărut. El provine de la Aristotel, mai exact dintr-o interpretare abuzivă a unui pasaj din Metafizica. Acolo se vorbește despre curiozitatea omului de a cunoaște de dragul cunoașterii, nu pentru aplicații, ceea ce constituie o trăsătură distinctivă a ființei umane. Ramuri ale filosofiei, cum sunt metafizica, matematica, astronomia matematică, urmăresc cunoașterea gratuită, cunoașterea de dragul cunoașterii, fără a viza nicio aplicație. Unii intelectuali subtili se mândresc cu aceasta, accentuând confuzia. Însă cei mai mulți dintre cetățeni doresc utilitate. Dar aceia care recurg la asemenea nobile origini uită să adauge că tot Aristotel susține că alte ramuri ale filosofiei (politica, legislația, etica, retorica etc.) urmăresc cunoașterea de dragul aplicațiilor, nu cunoașterea pură. Deci, încă de la începuturile sale, cea mai mare parte a filosofiei a vizat un scop aplicativ. Cei care atacă filosofia în acest fel uită să adauge că, astăzi, se pune un tot mai mare accent pe filosofiile aplicate la diverse domenii: filosofia politică, estetica, filosofia fizicii, a biologiei, a economiei, etica aplicată, etica profesiilor, etica economică și socială etc. Sunt în curs de constituire meserii noi care presupun o competență etică, precum „managementul eticii, „auditul etic, diverse etici profesionale.

Curios este că există și alte îndeletniciri „gratuite, pe care nimeni nu le arată cu degetul: muzica, poezia, matematica pură etc. Ele nu se vând, dar vă imaginați o lume din care toate aceste lucruri lipsesc? Mai degrabă am putea spune că întrebarea „la ce folosesc ele? are ca finalitate compromiterea aceluia care o pune, nu a lor: noi trăim într-o lume umană, care se caracterizează prin a face și altceva decât ceea ce aduce profit material sau contribuie la supraviețuirea noastră biologică. Nu nouă ar trebui să ne fie rușine de creațiile „gratuite ale geniului uman, ci acelora care gândesc precum „omul economic rațional, adică după un model de raționare subuman: cât mă costă, ce beneficii am? Sigur, există și muzică vandabilă: maneaua. Și poezie care se vinde: textele de manea. Mentalitatea aceasta comercială (bună în limitele ei) ține de valorile unui capitalism primitiv, în care, din păcate, ne zbatem cam de multișor. În capitalismul evoluat a început să se vorbească și despre un profit non-financiar. Ca și despre profitabilitatea investițiilor în activități aparent neprofitabile: frumusețea urbană sau cercetarea fundamentală. Ori cercetarea filosofică. A gândi totul în termeni de „rating" este primitiv, căci înseamnă a o pune pe Moni înaintea lui Einstein. Ceea ce pare o mică exagerare. Prima teză este, așadar, falsă.

Cea de-a doua teză este că filosofia nu oferă „nicio meserie, deci niciun mijloc de supraviețuire. Idee falsă și ea, căci meseria de „filosof a fost trecută recent în nomenclatorul de meserii alături de cea de „tinichigiu. Aceasta va face, poate, angajarea mai ușoară. Dar ce „meserii oferă alte facultăți, care se laudă că absolvenții lor nu au dificultățile de angajare ale filosofilor? Chimia pregătește profesori și cercetători (nu ingineri chimiști). Fizica, matematica, filologia – așijderea. Însă și filosofia oferă o aceeași profesionalizare, cu aceleași șanse de inserție socială (profesori, cercetători, dar și ziariști, manageri, ofițeri de etică, analiști politici și economici, diplomați etc.) Nu văd niciun avantaj comparativ la facultățile cu profil aparent vocațional în ceea ce privește șansele de angajare ale absolvenților.

Există, desigur, marile atracții post-decembriste, specifice acestui popor: jurnalismul, comunicarea, studiile europene – pe care eu le-aș transforma în cursuri postuniversitare de un an, adică în studii universitare vocaționale de scurtă durată. Despre aceste studii se spune că oferă cu prisosință o „meserie". Ce pot face, însă, acești specialiști în plus față de absolvenții de Filosofie? Mai nimic. În schimb, le lipsește formația umanistă de bază, studiul marilor opere care au forjat cultura occidentală. Căci la 18-22 de ani abia îți pui bazele formației profesionale și intelectuale pentru tot restul vieții, trecând la marile lecturi, care nu sunt jucării pentru școala primară. Această educație în vederea maturizării este fundamentală; grecii vechi o știau prea bine și organizau efebia și sub formă de cursuri în gimnazii. Învățământul vocațional nu este bun pentru așa ceva. Istoricește privind lucrurile, între Platon și Isocrate a învins pe termen lung Platon, deși Isocrate avea, în epocă, un „rating" mult mai bun cu școala sa de format tehnicieni ai politicii.

Se consideră că Facultatea de Drept oferă o adevărată meserie. Bănoasă! Nu peste tot – vor striga juriștii. Ei au uitat, însă, că în țările cu învățământ superior dezvoltat și cu un sistem juridic funcțional Dreptul se învață după universitate. La fel și alte meserii superioare, cum sunt medicina, economia, ingineria. Așa era și pe vremea lui Kant. În alte țări, programa de inginerie conține 40% științe fundamentale și umanioare în primii ani de studiu, iar un arhitect format în Spania mi-a spus că a studiat Etica nicomahică timp de două semestre. Și toate acestea dintr-un motiv simplu: se vrea pregătirea de specialiști superiori, nu de meseriași buni, dar înguști la minte.

Însă, până la urmă, de ce ar trebui ca Universitatea să ofere o meserie, să formeze specialiști? Eu cred că această fixație este păguboasă. Școlile superioare de meserii sunt acelea care ar trebui să-i formeze pe specialiști, după universitate. Universitatea trebuie să ofere fundamentele științifice și umaniste ale omului civilizat, cult, modern, care vrea să se specializeze în viitor pentru a exercita o meserie. O să ziceți că pretenția mea este absurdă. Iată, atunci, ce zicea J. S. Mill, cel mai important filosof englez din secolul al XIX-lea, într-un discurs ținut la Universitatea St. Andrews în 1867: Universitatea „nu este locul potrivit pentru educația profesională. Universitățile nu sunt menite să predea cunoștințele necesare pentru a-i pregăti pe oameni pentru un anume mod de a-și câștiga existența. Scopul lor nu este de a pregăti juriști ori medici buni sau ingineri, ci ființe umane capabile și cultivate." Iar acesta nu era un punct de vedere izolat. Dacă privim cu atenție și respectăm nuanțele, este chiar un punct de vedere apreciat și aplicat. Astăzi, pe prospectul unei universități englezești putem citi: „În această universitate nu se formează specialiști, ci oameni capabili să se specializeze. Universitatea nu trebuie și nu poate să ofere o meserie, o specializare exactă, între altele pentru că nu știi unde vei lucra. Iar „filosofia oferă o largă gamă de posibilități în acest sens, de la învățământ la comunicare sau analiză bancară ori politică. A-i supra-specializa pe studenți încă din facultate înseamnă a le crea iluzii și a-i face mai puțin adaptabili la situațiile inedite care îi așteaptă în viitor.

Universitatea nu trebuie să pregătească un super-specialist incult, complet nearticulat la nivelul convingerilor și intuițiilor sale social-politice, profesionale, morale, axiologice. Omul care a absolvit universitatea ar trebui să fie omul care nu disprețuiește ceea ce nu înțelege, care nu se lasă dus la vrăjitoare și la MISA, care nu crede în „flacăra violet și care știe în ce constă „metoda științei; este omul care nu mai crede naiv în geocentrism, care nu fură, nu violează etc., ci merge să vadă Roma pentru monumentele sale, nu pentru portmoneele ei. Iar dacă lucrurile nu se întâmplă așa și dacă spirala MISA ori ecranele TV sunt pline de absolvenți/absolvente de facultate care se înghesuie la adunarea unui „guru dubios ori se tăvălesc prin noroi, după ce au dormit o noapte în frig, pentru a atinge ceva moaște care „ne vindecă de toate bolile, atunci înseamnă că școala noastră are o hibă. Dacă nu cumva mai multe. Ce rol joacă filosofia în acest proces de modernizare a poporului român? Ea este un antrenament mental apt să formeze structuri intelectuale extrem de favorabile dezvoltării omului ca om, ca om deschis, capabil să gândească matur, cu mintea proprie, apt să-și continue pregătirea după facultate pe multiple trasee profesionale. Iată câteva asemenea virtuți intelectuale pe care le formează antrenamentul filosofic: capacitatea de a gândi cu mintea proprie în domenii diverse (presă, bănci etc.), deci adaptabilitate, capacitatea de gândire analitică (utilă, de asemenea, în multe domenii), simțul nuanțelor, capacitate de gândire critică, puterea de a vedea mai departe decât omul obișnuit, adică o gândire prospectivă, dar și gândirea aplicată în zona eticii practice, cum nu au alți specialiști etc.

Toate aceste calități se caută pe piață și se vor căuta tot mai mult și la noi după depășirea fazei naive a capitalismului. Într-o țară cum e Canada educația filosofică devine profitabilă fie că-i zicem „meserie", fie că nu: „Cum să-i educăm în Canada pe studenți pentru a putea fi competitori de succes în lumea afacerilor? Unele guverne provinciale cred că învățându-i Business. Dovezi recente sugerează că această abordare este greșită. Vom produce manageri mai buni dacă-i educăm în domeniile tradiționale ale artelor și științei. Cel mai bine este să-i educăm în filosofie." (T. Hurka) În același spirit, Matthew Goldstein, rectorul Universității Cuny din New York, specialist în matematică și statistică, declara următoarele: „Dacă ar fi să încep din nou facultatea, aș lua un major în filosofie. Cred că acest domeniu este realmente miezul a tot ceea ce facem. Dacă studiezi umanioarele sau sistemele politice ori științele în general, filosofia este efectiv solul din care cresc toate acestea."

Sistemul „ciclurilor" servește acest obiectiv. Licența este o fază de formare fundamentală (marile opere, marile teme). Masterul constituie o fază superioară, de specializare preliminară (de orientare spre un câmp profesional, nu spre o profesie). În fine, doctoratul reprezintă specializarea propriu-zisă. Avantajele formației profesionale filosofice, manifestate grație calităților care îți rămân după ce ai uitat tot ce ai studiat în amfiteatre, sunt subliniate și de Brian Leiter, de la Universitatea din Chicago (pe fondul unor atacuri ale juriștilor la adresa filosofiei și al unor acuze cum că filosofia nu se vinde): „După 20 de ani de predare a dreptului, pot confirma că nimeni nu este mai deștept decât studentul serios care și-a ales ca domeniu principal filosofia. Orice facultate care scoate din program filosofia trebuie să-și pună un afiș pe care să scrie «Copiii deștepți să se înscrie în altă parte»."

Al doilea mit este, așadar, nu mai puțin fals decât primul și aruncă o lumină deformantă asupra Facultății de Filosofie și asupra meseriei de filosof. Așa încât, stimați studenți, nu fiți atât de necăjiți, căci nu aveți de ce. Spuneți neamurilor voastre că ați făcut o alegere bună!

Pericolul filosofiei hip-hop

Se manifestă în ultima vreme, cu contribuția veselă a multor studenți și profesori, o tendință firească spre filosofia... aplicată. „Marile povestiri", nu-i așa, au devenit obiceiuri intelectuale prăfuite. Studenții noștri trebuie atrași la cursuri, și o poți face numai cu lucruri ceva mai zglobii, care să nu-i solicite excesiv. Altfel, riscăm să ne fugă la „privați! A-i studia acum pe Aristotel sau pe Kant („cum făceau strămoșii noștri) îl îndepărtează pe student. Și mai că te faci de râs dacă recunoști asemenea îndeletniciri, aproape perverse. Este la modă să spui că faci „JURNALISM, „PI-AR, „PO, dar, dacă spui că faci „fi-lo-so-fie sau „ma-te-ma-ti-că", te huiduiesc toți angajatorii.

De aici strategia aducerii la zi: să facem și noi „studii europene", nu filosofie; să facem etică aplicată ori nițică diplomație, nu filosofie morală; să facem drept comunitar, nu filosofie politică. Strategia este naivă, căci ea ne îmbată cu iluzia că noi, filosofii, vom putea concura în acest fel cu alte facultăți, care sunt mai aplicate prin natura lor. Și aceasta cu prețul... sacrificării filosofiei. Însă, până la urmă, de ce nu ar merita să facem acest sacrificiu, dacă am reuși astfel să intrăm și noi în rândul lumii? Iar în România de azi, dacă nu vinzi și nu te arăți la televizor, nu ești în rândul lumii! Reamintesc însă cu respect cititorului că în țările occidentale cu un învățământ superior serios profesorii univesitari evită să apară la televizor, pentru a nu se spune că ar coborî la nivelul unor comentarii vulgare sau că folosesc mijloace neacademice de captare a audienței, inspirate de vedetele de la Hollywood. Ei au datoria să devină celebri nu prin scandaluri sexuale sau opinii politice șocante, ci prin calitatea operei lor, evaluată de lumea restrânsă a experților. Dar, ni se va spune iar, studenților noștri le place să vorbească despre angajarea în cotidian, le place să comenteze „savant gesturile politicienilor (se uită doar și ei la televizor și îi văd pe „cei care contează). De ce să nu le facem și lor pe plac? Căci pentru studenți este bine tot ceea ce le maximizează plăcerea!

Când au introdus „etica aplicată" în programele academice, americanii au gândit și ei, oarecum, în acești termeni oportuniști, dar i-au spus imediat „filosofie pop", recunoscând că menirea ei este atragerea unui număr cât mai mare de studenți spre departamentele de filosofie, aflate în criză. Business is business. Însă ei nu l-au exilat din această cauză pe Aristotel, nici nu au încetat să-l mai comenteze pe Kant. Dimpotrivă, numărul publicațiilor de etică teoretică este enorm. Ei pot vorbi de „etică aplicată, pentru că dezvoltă simultan și fundalul teoretic sau metodologic al acesteia. Ei au dezvoltat o interfață prietenoasă între marile teorii etice și potențialii beneficiari externi (spitale, presă, firme etc.), o interfață care constă într-o serie de metode etice neconvenționale și adaptabile: principiismul, narativismul, cazuistica morală, etica drepturilor, etica situațională, consultanța morală, morala comunicațională etc. Noi vrem să vorbim despre aplicarea „eticii virtuții în ghidarea morală a mass-media românești fără să avem nimic în limba română despre etica lui Aristotel și aproape nimic semnificativ despre așa-zisa etică actuală a virtuții. Și mai spunem că nici nu avem nevoie de așa ceva... Hilar!

Când bioeticienii au contestat relevanța directă pentru munca lor a marilor teorii etice, ei au lucrat ani de zile la metode noi de decizie morală, relativ independente de teorii, cum ar fi „principiismul. A auzit cineva la noi de „principiism? Nu, noi vrem să aplicăm etica fără a ști ce este etica. Marea hibă a comunității noastre filosofice – în ceea ce privește etica aplicată – nu are legătură cu „aplicarea, ci cu „etica. Unii dintre noi le sugerăm studenților că pentru a face etică aplicată le sunt suficienți cei șapte ani de-acasă sau câteva scheme simple de evaluare – cazuistice, de regulă. Nu întâmplător o specialistă în biologie, invitată la o conferință de bioetică în Facultatea de Filosofie, nu a scos niciun cuvânt despre etică, în aprobarea întregii asistențe: probabil toți erau convinși că vorbise chiar despre bio-etică.

Evident, cursurile de etică aplicată trebuie făcute într-o facultate de filosofie. Dar cum? Nu cred că ele trebuie văzute ca un substitut pentru studiul atent al filosofiei morale, clasice și contemporane. Nici nu trebuie să se reducă la câteva teme tradiționale (avortul, eutanasia etc.), în care se exersează aplicarea unor principii, de regulă suprasimplificate, ale marilor teorii etice. Nu cred nici că