Discover millions of ebooks, audiobooks, and so much more with a free trial

Only $11.99/month after trial. Cancel anytime.

Cele mai frumoase proze ale anului. Antologie
Cele mai frumoase proze ale anului. Antologie
Cele mai frumoase proze ale anului. Antologie
Ebook294 pages4 hours

Cele mai frumoase proze ale anului. Antologie

Rating: 0 out of 5 stars

()

Read preview

About this ebook

Volumul cuprinde 25 de texte pe care realizatorul antologiei, Alexandru Petria, le consideră reprezentative pentru anul 2013 și care au fost publicate în reviste, în format tipărit sau online, ori pe site-uri literare. Singurul criteriu de selecție este, așa cum afirmă Alexandru Petria, valoarea materialelor, și nu apartenența autorilor la anumite grupări literare. Dintre autorii textelor, îi amintim pe: Alina Nedelea, Ana Barton, Cristina Nemerovschi, Doina Ruști, George Arion, Horia Dulvac, Ladislau Daradici, Marian Ilea, Radu Țuculescu, Voichița Pălăcean-Vereș.

LanguageRomână
PublisherAdenium
Release dateJun 14, 2016
ISBN9786067420470
Cele mai frumoase proze ale anului. Antologie

Read more from Alexandru Petria

Related to Cele mai frumoase proze ale anului. Antologie

Related ebooks

General Fiction For You

View More

Reviews for Cele mai frumoase proze ale anului. Antologie

Rating: 0 out of 5 stars
0 ratings

0 ratings0 reviews

What did you think?

Tap to rate

Review must be at least 10 words

    Book preview

    Cele mai frumoase proze ale anului. Antologie - Alexandru Petria

    olandeză.

    Scurtă prefață doi în unu

    Antologiile sunt ca văzutul părții pline a paharului. Sigur, mă refer la cele serioase, alcătuite cu gândul la cititor, nu pentru măgulirea orgoliului unor autori. Și sunt tributare gustului antologatorilor, pe umerii cărora stă selecția. De aceea, țin să precizez din capul locului că responsabilitatea pentru alcătuirea antologiilor Cele mai frumoase poezii ale anului și Cele mai frumoase proze ale anului îmi aparține în întregime.

    La poezie am selectat 34 de poeți din 264, câți mi-au trimis texte, iar la proză 25 din 114. Criteriul prim a fost ca poemele și prozele scurte să fi fost publicate în reviste, format paper sau online ori pe site-uri literare în 2013. Nu au contat apartenența sau neapartenența la vreo uniune de creație sau generație, simpatiile ideologice ori coteriile literare sau dacă era vorba despre debutanți ori consacrați. A cântărit doar valoarea materialelor.

    În mod cert, neincluderea în antologii îi va nemulțumi pe destui autori, unii cu multe cărți. Asta e, îmi asum riscul.

    Am ales din „producția" anului 2013 cele mai frumoase texte dintre cele trimise de colegii scriitori, ei fiind cei care au decis cu ce să participe în antologii. Îmi pare rău dacă anumiți poeți sau prozatori au publicat opere valoroase și nu le figurează numele în cele două cărți, dar sper să-mi expedieze creațiile pentru antologiile din anul viitor, care se vor opri asupra anului 2014.

    Veți observa că numărul de pagini diferă de la un nume la altul, lucru ce n-are legătură cu valoarea. Nu am impus ca regulă un anumit număr de semne la proză, nici un număr de pagini la poeme, singura cerință fiind o proză/scriitor și trei poezii/poet. Ordinea autorilor în antologii este după prenume, nu după nume, pentru a evita senzația de artificialitate a normelor biblioteconomiei. Cele două antologii cred că sunt reprezentative pentru ce a însemnat 2013 în presa literară.

    Vă doresc o lectură plăcută!

    Alexandru Petria

    P.S. Aceste rânduri le-am scris sec, fără giumbușlucuri stilistice, pentru ca demersul să fie înțeles cât mai exact.

    Alina Nedelea a studiat actoria în București și a debutat în 1993, cu rolul principal din pelicula Chira Chiralina. În prezent, își desfășoară cariera în Italia, interpretând atât roluri în lungmetraje, cât și în seriale de televiziune. Printre peliculele din palmaresul ei se numără Asfalt Tango (1996), L’amico di famiglia (2006), Arrivederci amore, ciao (2006), Attacco allo stato (2006), Il sangue dei vinti (2008). A primit premiul „Santa Marinella Film" pentru pelicula Ma che ci faccio qui (2006), iar în 2008 i s-a acordat premiul „Caravella per il cinema", în cadrul celei de-a XVII-a ediții a galei Premio Cirri. A publicat romanul Șoseaua Cățelu 42 (2012).

    Lady Alina Nedelea

    Nu este deloc adevărat că o femeie este menită să aducă viață pe lume. Mă scoate din minți afirmația asta. O femeie este programată să ucidă! Adevăratul ei instinct natural ăsta este. Să ucidă.

    Ah… Și încă ceva, ca să ne înțelegem de la bun început. Nu există baby-blu. Să-i stea în gât cui a inventat măgăria asta. Există husband-blu. După naștere te trimite în depresie bărbatul, nu plodul. Boilor ce sunteți. Psihologii lui pește prăjit. În baby-blu intrăm peste vreo 6-7 ani abia. Când încep copiii școala și ești constrânsă să le faci tu lecțiile, că altfel rămân repetenți!

    „Mama, m-am îmbrăcat. Îți place?", mă întreabă Eva ieșind din dormitor.

    „Nu."

    „De ce?"

    „Te-ai îmbrăcat băiețește. Hai să te îmbraci ca o fetiță."

    „Nu-mi place."

    „Doar astăzi, Eva. Facem o excepție."

    „Doar dacă te îmbraci și tu, mama, ca o prințesă."

    „De acord."

    Plouă neîncetat la Roma, mare minune că nu trebuie să închiriem o gondolă ca să mergem în Mall, toarnă cu găleata de câteva zile și eu, ca orice adevărată femeie cu nervii pe bigudiuri, sunt meteodependentă. Când e înnourat, hop și cearcănele mele negre din naștere mi se accentuează până devin violete! Pe cuvânt.

    Dar ochii îmi sclipesc de bucurie de data asta.

    Am două vești care mi-au înseninat existența.

    Prima este că o prietenă de-a mea spanioloaică a rămas gravidă. De ani de zile își făcea tratamente și injecții în burtă pe la doctori, aproape pierduse speranța. M-a sunat acum câteva ore să-mi zică că e în a șasea săptămână, deci nu l-a mai avortat spontan și pe ăsta, după nici patru săptămâni, cum i se întâmplă de obicei.

    „Am 43 de ani și o să devin mămică, Alina. Scuză-mă, nu reușesc să mă opresc din plâns de emoție…"

    Eu am zâmbit cu gura până la ceafă, deși nici curent în casă nu mai aveam de la atâta ploaie. Mai lipsea să am și un orgasm de plăcere la gândul că a intrat și ea în căcat, în sfârșit. Mi-o imaginam răvășită și nedormită… nefutută și extenuată… panicată și nevrotică… dar mai ales nefutută! Să vadă și ea cum e! Dacă n-ar fi fost Eva în casă, m-aș fi masturbat la telefon de fericire că surâsul de vacă tâmpită pe care-l afișa de câte ori mă vedea cu plozii prin grădină cam de-acum într-un an o să se ofilească! He, he, he… bine-ai venit, amica, în lumea mamelor! Ai vrut bicicletă? Pedalează, cazzo!

    „Cât face?", întreb.

    „16 euro, doamnă."

    „Uitați aici. Țineți restul."

    Grazie, signora. Arrivederci."

    „Mama, de ce am luat taxiul, și nu mașina?"

    „Că nu funcționează și tre’ s-o duc la garaj. Și dacă o duceam azi la garaj n-aveai cum să te mai joci în Mall la mingiuțe și topogane."

    „Tu ai să mă aștepți în cafeneaua aia unde îmi place să mănânc clătite?"

    „Da. Dar întâi o să mă duc la coafor, la etajul doi."

    „Pot să vin și eu?"

    „Nuu!!!"

    „OK. Am întrebat doar. Când termini cu coaforul, vii să mă anunți?"

    „Ce pisăloagă ești! Te aduc la locul de joacă și tu insiști să mă freci la icre. Tot timpul nemulțumită, frate."

    „Cât tre’ să stau să mă joc în sală?"

    „Până îți ies pupilele din cap, Eva!!!"

    Al doilea motiv pentru care ochii mei strălucesc ca două diamante în această zi ploioasă este că m-am hotărât să caut o persoană anume. Astăzi. Acum. Până am s-o găsesc. Nu mă las nici moartă până nu dau de persoana asta pentru că trebuie s-o întreb ceva, pentru că mi-e un dor de mi se sfâșie inima de ea și astăzi mă piș pe ele de consecințe. Astăzi eu contez și-atât.

    Nu, nu mă refer la o întâlnire cu amantul. Am lăsat-o baltă cu ăla. Pe premisa că „întâlnirile cele mai frumoase din viață sunt cele clandestine, l-am părăsit. Cu soțul nu reușesc să mă văd aproape niciodată, din când în când ne mai izbim din întâmplare pe culoarul casei care duce de la sufragerie spre baie și ne spunem: „Oh. Și matale locuiești aici? Ce surpriză…. Am râs câțiva ani la gluma asta, astăzi nu mai am chef. Și nici de amant nu mai vreau s-aud, întâlnirile cu el, în acest context, nu mai erau furate. Încă puțin și petreceam mai mult timp cu el decât cu soțul. Un timp a funcționat, că era și el căsătorit, cu copii acasă, dar de când a intrat și el în crize cu nevasta… bleah…

    „Mama, de ce te uiți așa la mine?"

    (pentru că mi-ai mâncat anii cei mai frumoși din viață, pentru că mă uit la tine și nu pot să cred că o pitică înaltă de un metru a reușit să mă stoarcă de energie în halul ăsta)

    „Pentru că ești frumoasă, Eva. De-aia!"

    „Și tu ești frumoasă, mama, dar tati e mai frumos ca tine. Și îl iubesc mai mult pe el decât pe tine!"

    (mă uit ca o sociopată la tine fiindcă nu pot să cred că, indiferent cât m-aș agita și aș alerga după tine, ție îți plouă în gură doar după boemul ăla de tac’tu, care de câte ori face un film intră în transă și nu-l mai scoți de acolo nici cu cămașa de forță, omul creează, tre’ să gândească, tre’ să se pună în armonie cu Universul, noroc c-am învățat să memorez scenariile de filme și să mă pun și eu în armonie cu Universul doar când mă aflu la cratiță. Sau în cadă. Să te spăl la cur pe tine! Vă meritați unul pe altul, ptiu, drace…)

    „Și tati te iubește, fetiță dragă. Tare mult. Sunt atât de fericită că vă am pe voi doi…"

    „Bine. Atunci mă duc să mă joc."

    „Și eu mă duc la coafor."

    „Ne vedem peste o oră?"

    „Da. Pa."

    „Pa."

    Am lăsat numărul meu de telefon doamnelor responsabile de la locul de joacă, am dat s-o pup pe fată, dar ea îmi întorsese deja spatele cu cea mai mare nesimțire și am plecat. Am ieșit din Mall, ca să fim mai preciși. M-am suit în primul taxi din parcare și i-am cerut să mă ducă la Gara Termini. M-am uitat la ceas și am zâmbit satisfăcută. Mă încadram perfect în orar. Ce previzibili pot fi membrii unei familii, cu tabieturile lor de căcat cu tot. Am desfăcut telefonul, am scos din el cartela sim și cu cel mai mare calm din lume am introdus cealaltă cartelă, de care știam doar eu și persoana pe care intenționam s-o caut. Am ajuns la gară, mi-am cumpărat o sticlă cu apă, două reviste și un pachet de țigări. Am extras din borsetă un tichet și m-am dus să-mi retrag valiza mea de drum, bine depozitată de mine acum două zile, când nimeni nu era acasă să vadă ce pun în ea, și după aceea m-am urcat în tren. Nu știu voi, dar eu mă duc la Venezia.

    „Mamaaaaaaaaa!", urla din toți plămânii Eva.

    „Dumnezeule, ce se întâmplă?", întreabă imediat Responsabila nr. 1.

    „Mă doareeeeee!!!"

    „Eva! Dă mâna jos de la gură. Santo-Cielo, e plină de sânge!", urlă și Responsabila nr. 2.

    „Sun-o repede pe mă-sa, fa!", o sfătuiește prima.

    „Mă doareeeeee!!! Mamaaaaa!!!"

    Ultima oară când m-am văzut cu această persoană a fost la Venezia, acum vreo 6-7 ani. Mă uit pe fereastră și surâd cum de mult n-o mai fac. Sunt frântă, e drept, e normal, după ce stai ani de zile închisă în colivie (c-așa ai vrut tu, nu că te-au obligat alții, să fim clari de la bun început) nu înseamnă că te obișnuiești cu situația și te resemnezi, setea de libertate rămâne permanent punctul tău fix, dar ți se atrofiază mușchii și odată ce zbori, obosești repede, frate.

    Serviciu, casă.

    Serviciu, casă, hăinuțe pentru copii.

    Serviciu, casă, taxe.

    Serviciu, casă, facturi.

    Servicii, casă, piață.

    Ca după aceea s-o iei de la capăt.

    Trenul a lăsat în urmă orașul Roma și pe mine m-a pufnit instantaneu râsul. Nu știu de ce. Se uită tanti de lângă mine cam ciudat, dar asta e. Mai bine s-o vadă pe una că râde fără motiv, decât să plângă…

    Porca puttana, are telefonul închis, colega. Asta nu răspunde. Ce fac?"

    „Ia microfonul, bagă anunț în tot Mall-ul. O fi la baie. Eva, lasă-mă să văd ce ai!"

    „Aaaaaaaaiiiiiiiiaaaaaa, aaaau, mă doareeeee!", urlă Eva cu lacrimi de crocodil, plină de sânge pe față.

    „Asta și-a spart dinții, nasul, nu înțeleg! Cheamă și salvarea, amica!"

    Pronto, attenzione! Pronto, richiedo attenzione! Doamna Alina Nedeleeeeea este rugată să vină de urgență la sala de jocuri. Repet și subliniez: DE URGENȚĂ la sala de jocuri!"

    „Fată, nu pot să cred, asta continuă să aibă telefonul închis!!!"

    Mi-e foame. Ia să vedem ce are de mâncare restaurantul trenului… O pizza n-ar strica. Vreau să mănânc o felie enormă și să-mi cadă mozzarella și roșiile de pe ea, de caldă ce e, fix pe coperta revistei Vanity Fair, că iar o văd în prim-plan pe curva asta de actriță pe care nu ți-o suport, trei roluri mi-a furat până în prezent. Măăăi, ce să zic, habar n-are să plângă ca mine, habar n-are să fie comică, vabboh… cum să îi faci pe alții să râdă când ești un monument de plictiseală, te iei în serios de parcă ai fi Cate Blanchett, deși nu-i ajungi nici la unghia mică de la picior și simțul comic îți lipsește cu desăvârșire? A avut bulan că e slabă ca o scobitoare. Și mai tânără cu 10 ani ca mine, dar mă rog… Hai, lasă, că și io i-am suflat un rol. E 3 la 1. Hai, Dinamo!

    „Suflete! Suflețel! Bambina, a venit Salvarea, hai la spital!"

    „Noooooooooo!!! Mammaaaaaaaaaa!!!"

    „Cum se numește tatăl tău? M-auzi? Tatăl tău! Hai să-l sunăm pe el."

    „Tati se chema Miki. O vreau pe mammmaaaaaaaa!!!"

    „Miki și mai cum? Miki și mai cum??? Numărul lui de telefon? Eva?"

    „Mammaaaaaaaaa!!! Mămica meaaaaaaa!!!"

    Mă doare fix în cot și nici acolo de serialul în care filmez momentan. Ce să zic. Tragi cu pistolul aici, pui o bombă pe dincolo, te mai cerți cu una, te mai fuți cu altul, că erai cam băută și în hotel era și un frig de înțepeneai… hai, mă, mă lași? Ce viață e asta? Ia să vedem dacă au și Nutella la barul din tren. Dacă-i bal, bal să fie! Să termine ăștia de la RAI serialul cu dublura mea. Cu cascadoarea. Că-i fată de treabă, o iubesc de mor, deși mă cam freacă și asta la icre că vrea să rămână gravidă și nu poate, dar nu contează. Are ochi foarte frumoși. Deci suflet superb! Părerea mea. Lasă. Să câștige un ban în plus, că frac’su e paralizat de ani de zile. Cascador și ăla. Fost, mă rog!

    „Sunteți bolnave la minte? Sunteți proaste? Cum s-o internăm fără să avem unul din părinții sau tutorii ei prezenți, doamnelor? Ce dracu’ de fișă de internare facem? Cine e fata? Cine sunt părinții???"

    „Mammmaaaaaaaa!!! Mammaaaaaaa!"

    „Lucrez de 20 de ani aici, așa ceva nu s-a mai întâmplat. Cazzo, moare copila, vreți s-o am pe conștiință? Vin eu cu voi la spital. O înregistrați pe numele meu, drace!", urlă Responsabila nr. 1.

    „Bună idee. Andiamo. Acum", răspund prompt infirmierii.

    „Mammaaaaaaaa!"

    „Mama vine acuma, păpușică. Fut-o în gură s-o fut până rămâne țeapănă!!! Uite, acușica vine!"

    „Stimați părinți, nu vă îngrijorați. E totul în regulă. Nu s-a întâmplat nimic. Programul se desfășoară normal, viața este frumoasă!", rage Responsabila nr. 2 în microfon adulților panicați de atâta sânge și doctori.

    La vita è bella, un cazzo! Îți bați joc de noi? Berlusconi îți zice ceva, nesimțito???", urlă o mamă.

    „Hai, lasă, mamaie, că și io l-am votat pe Beppe Grillo, ia uite cu ce rezultat…"

    „Beppe Grillo? Noo. Bersani. Bersani era viitorul."

    Sì, vabboh, puteți să vă luați copilul acasă, doamnă, sunteți o cauză pierdută!"

    „Nu vă place de Bersani că nu urlă ca un descreierat, așa-i? Generație de căcăcioși ce sunteți. Bersani are ideile clare. Dar nu urlă. Asta e problema ta?"

    „Stați, doamnă, că sună telefonul. Stați așa. Da? Bună seara. Cine e?"

    „Bună seara. Mă numesc Michele Soavi, am venit și eu acasă de la Milano și n-o văd pe soția sau fiica mea acasă. La ora asta…"

    „Pe cine căutați, domnule?"

    „Pe Eva Soavi sau Alina Nedeleeeeea, mama ei."

    „Să-mi bag picioarele în gâtul ei de Nedeleeeea…"

    „Doamnă, cum vorbiți de soția mea? Vă ucid pe loc! Iau mașina și vin la dumneavoastră!"

    „Fata dumneavoastră e la spital cu fața plină de sânge și Nedeleeeea a dispărut de 4 ore jumateee!!!"

    What???"

    De 38 de ani îmi repet că m-am născut sub o stea norocoasă. Și insist să cred asta mai ales când nu întrevăd nici pe departe luminița din capătul tunelului. Am coborât din tren și ploua cu spume. Și la Venezia. Am ajuns fleașcă la hotelul la care rezervasem o cameră acum o săptămână. Am scos documentul din borsetă și l-am pus pe tejgheaua din recepție. Nenea s-a uitat la mine, la document și când să-mi dea cheile de la cameră, se oprește o clipă în plus cu ochii pe computer. Îmi face semn cu arătătorul să mă apropii de el și zice: „Io v-am recunoscut din prima. Sunteți tipa care a jucat în comedia aia romantică… cum se cheamă… Ma che ci faccio qui… ce dragă mi-ați fost. M-ați făcut să plâng și să râd, dar avem o problemă".

    „Nț. Nicio problemă. Not anymore", i-am răspuns decisă.

    „Ba da. Sunteți căutată de poliție, doamnă. Stați că intru pe Google. Stați… Deci. Fata dumneavoastră și-a rupt nasul și dinții în sala de jocuri din Centrul Comercial Cinecittà nr. 2, iar soțul, Michele Soavi, a alertat toată poliția italiană să vă găsească. Apropo. Michele Soavi e Michele Soavi ăla care cred eu? N-o fi ăla de-a făcut San Francesco sau Ultimo, așa-i?"

    „Zdreanța aia de fii-mea. Pot să jur că mi-a făcut-o special. Și-a spart fața exact în ziua asta. Iar soțul este singura dată când se întoarce de la Milano mai devreme, și nu trei zile mai târziu. Îmi vine să mă bat de una singură. Maaaare proastă am fost să nu-i fi ucis până acum!!!"

    Am izbucnit în plâns de nervi și am ieșit din hotel. Ca să punem bomboana pe colivă, în timp ce mă îndreptam spre Piazza San Marco din Venezia, mi-au mai căzut și roțile de la valiză. Udă fleașcă, plânsă, cocoșată și cu valiza franjuri am ajuns, nici eu nu știu cum, în mult râvnita piazza. Înainte să mă arunc în apă doream să beau un pahar/sticlă de vin roșu și să ascult un pic de muzică simfonică. Perfect înainte să te sinucizi.

    Când să plătesc nota, vine ospătarul la mine cu un bilet pe tavă. Îl deschid. Îl citesc și amân instantaneu atentatul fatal la viața mea. Scria așa: „Iubire, îți plătesc eu nota. Te aștept. Acum, pe insula Murano. Ia primul vapor și vino. Și mie mi-e dor de tine".

    Semnat: „Lady Alina Nedelea".

    Pe dracu’ găseai un vapor la ora 11 noaptea în Venezia. Am aruncat valiza în prima gondolă parcată lângă mal, mi-am dat jos pardesiul, am smuls vâsla cu un urlet de fiară, de-am trezit toți bețivii din Venezia, și-am luat-o spre Insula Murano strigând: „Te-am găsiiiiiiit. Viiiiiiiin".

    M-aștepta la o masă pe o terasă. Frumoasă ca o femeie aristocrată din tablourile lui Klimt. Oricare dintre tablourile lui vreți voi. Cu gâtul ăla lung de lebădă, slabă, imaculată, surâzătoare, dar melancolică, sigură pe ea, dar singură.

    De acum ploaia se întețise. Fulgera și tuna mai rău ca în ziua în care era să cad cu avionul când m-am întors din București la Roma, acum vreo două luni. Eram mai bătrână cu 20 de ani. La valiză renunțasem. Am băgat în două pungi de plastic de la supermarketul Mega Image ce era esențial. Borseta a rezistat. Degeaba râde Laura de mine. Geanta ei, deși frumoasă de înțepenești, pe care mi-o împrumută de câte ori sunt la București, poate să și-o bage în cur. Nu i-ar fi folosit la nimic pe o vreme ca asta.

    Lady Alina Nedelea și-a aprins o țigară cu bricheta ei de aur, s-a uitat șarmant la mine, în timp ce leșinasem pe scaunul din fața ei de cât tușisem ca un măgar în pragul unei tuberculoze și, cu surâsul cel mai frumos din punct de vedere stomatologic, m-a întrebat:

    „Ce mai faci, Alino?"

    „Zi și mie cum reușește țigara ta să nu se stingă pe furtuna asta și coafura să-ți rămână uscată și neclintită pe potopul acesta?", am întrebat-o și eu, în timp ce scuipam sânge de atâta tușit.

    „Nu mi-ai răspuns, Alino. Ce mai faci?"

    „Pula mea, evit întrebarea, „nu vezi, Lady Alina Nedelea? Dar stai liniștită, că știința n-a renunțat să caute un răspuns. Încă. Cercetează, cercetează…

    „Mvaaai, cum îți mai place să te alinți…", a constatat în timp ce și-a încălecat superba ei coapsă stângă peste cea dreaptă.

    „Te urăsc din tot sufletul meu, Lady Alina Nedelea", am răcnit.

    „De ce plângi ca o vită, copiliță?"

    „Mă gândeam că n-ai cum să te prinzi pe ploaia asta. Dacă vrei, râd. Pot. Sunt actriță."

    „Ratată", mi-a răspuns superior Lady Alina Nedelea.

    „N-avem toți norocul tău, fa."

    „Iar te alinți, Alino…"

    „Nu m-alint. Sunt mamă, proooooasto! Și nevastă. Cine se alintă aici, Diva dracu’? Scuip sânge din plămâni de-o jumătate de oră, sunt cocoșată, bătrână, alerg 75 de minute pe zi în parc cu riscul de a muri de infarct, dar fericită că nu-mi atârnă curul de pământ, încă… gătesc, spăl… întind rufe… plătesc facturi și taxe, să-mi bag pula în Berlusconi…"

    „Ce legătură are Berlusconi, scuză-mă?", mă întreabă Lady Alina Nedelea candidă.

    „Are, are, ce știi tu, că matale stai cu curu’ pe Tron cu mătura aia în mână, de crezi că-i sceptrul Imperiului Roman și…"

    „Ce obosită și neglijată ești de când nu ne-am mai văzut,

    Enjoying the preview?
    Page 1 of 1