Găsiți următorul dvs. carte preferat

Deveniți un membru astăzi și citiți gratuit pentru 30 zile
Secretul lui Wilhelm Storitz

Secretul lui Wilhelm Storitz

Citiți previzualizarea

Secretul lui Wilhelm Storitz

Lungime:
242 pages
7 hours
Editor:
Lansat:
Jun 14, 2016
ISBN:
9789737012555
Format:
Carte

Descriere

Așa cum ne-a obișnuit, Jules Verne nu se poate lipsi de impresiile de călătorie în scrierile sale. În această carte ne putem da seama încă din titlu care este intriga. După un adevărat jurnal de călătorie, autorul ne introduce în viața unei familii, Roderich, în jurul căreia se desfășoară toată actiunea. Utilizându-se de fabulos, Jules Verne ne poartă de-a lungul povestirii printr-un secret, un mister, care este rezolvat puțin câte puțin pe tot parcursul cărții. Ceea ce surprinde este că autorul ne asigură de veridicitatea istoriei povestite prin faptul că se transformă el însuși într-un personaj. Așadar, trebuie să ne lăsăm învăluiți în mister pentru a decoperi deznodământul cărții.

Editor:
Lansat:
Jun 14, 2016
ISBN:
9789737012555
Format:
Carte

Despre autor

Who Was Jules Verne? Jules Verne (February 8, 1828- March 24, 1905) was a French writer. He was one of the first authors to write science fiction. Some of his books include Journey To The Centre Of The Earth (1864), From the Earth to the Moon (1865), Twenty Thousand Leagues Under the Sea (1870), and Around the World in Eighty Days (1873) Life He was born in the city of Nantes, France. His father was a lawyer, and at the beginning, Verne wanted to study law as well. When he was nineteen, he started writing long pieces of literature, but his father wanted him to earn money as a lawyer, not as a writer. In 1847, his father sent him to Paris to start studying law. In 1848, Jules Verne, on a visit home, fell in love, but the girl's parents did not want her to marry him. Verne was depressed when he heard that the girl had been married to someone else - a rich, older man. In his stories, Jules Verne often writes about women married to people they do not love. He returned to Paris to find it on the verge of revolution: the French Revolution of 1848 deposed the king, and Louis-Napoléon Bonaparte was elected as the first president of the Republic of France. (A republic is a country which does not have a king or queen, but has a president instead.) Verne continued to study law until 1851, but all the time he was writing and meeting with other authors and artists. Finally, in 1852, he decided to give up being a lawyer, and become a full-time professional writer instead. His father was very unhappy with this decision, but Verne was stubborn and strong-minded, so he went ahead with his plans. Verne went to Paris to try to find success. At first, he did not find any fame. Over time, he became a fan of science, while becoming well known for his writing. His love of science and writing led him to write stories and novels that are now called "science fiction". Many people say Jules Verne was the creator of the science fiction genre. Verne lived to write. He wrote many stories. These included fiction novels, theater works, and other novels. In 1886, his young nephew, Gaston, who had paranoia, shot Verne in the leg. After that, Verne had a permanent limp in his leg. This may have resulted in his darker writing styles in that time period. Verne married Aimée du Fraysse de Viane in January 1857 with his father's blessing. In August 1861, their son was born. He continued to write until his death. On 24th of March 1905, Verne, who was sick with diabetes, died at his home in Amiens, France. Jules Verne and Inventions Jules Verne wrote about many things which did not exist when he was alive. Some of these things later became real. Verne was far from being a scientist, but his passion for technology and the progress being made at the time served to introduce many of the inventions that were to come and that, over time, have ended up becoming ordinary elements of our every-day life.


Legat de Secretul lui Wilhelm Storitz

Cărți conex

Previzualizare carte

Secretul lui Wilhelm Storitz - Jules Verne

MÂINE

CAPITOLUL I

„… Să ajungi cât de repede poți, dragul meu Henri. Te aștept cu nerăbdare. De altfel, țara este minunată, această regiune din sudul Ungariei este foarte interesantă pentru un inginer. Din acest punct de vedere nu vei regreta călătoria.

Al tău din toată inima,

Marc VIDAL. "

Așa se încheia scrisoarea pe care am primit-o de la fratele meu în 4 aprilie 1757.

Nu a existat niciun semn care să prevestească sosirea acestei scrisori, ce a ajuns la mine în mod obișnuit prin intermediul succesiv al pietonului, al portarului și al valetului, care, fără să se îndoiască de importanța gestului său, mi-a înmânat-o pe un platou, cu un calm deosebit.

Și am rămas calm până ce am deschis plicul și am citit scrisoarea până la capăt, până la ultimele rânduri, care conțineau totuși germenele întâmplărilor incredibile în care voi fi implicat.

Așa li se întunecă gândirea unor oameni! Și așa se croiește fără încetare, fără să își dea seama, urzeala misterioasă a destinului lor.

Fratele meu a avut dreptate. Nu regret această călătorie. Dar are oare sens să o povestesc? Nu e cumva unul dintre acele lucruri pe care e mai bine să nu le spui? Cine va crede această poveste ciudată pe care cei mai curajoși dintre poeți nu ar îndrăzni să o scrie?

Ei bine... fie! Îmi asum riscul. Că mă veți crede sau nu, cedez în fața nevoii irezistibile de a retrăi această serie de evenimente extraordinare, iar scrisoarea fratelui meu constituie, într-o oarecare măsură prologul.

Fratele meu Marc, care atunci avea douăzeci și opt de ani, se bucura deja de un succes extraordinar ca pictor de portrete. Cea mai tandră și intimă afecțiune ne lega unul de altul. Din partea mea, era vorba de o dragoste paternă, deoarece eram cu opt ani mai în vârstă. Încă de tineri, nu aveam mamă și tată, așa că a rămas în grija mea, ca frate mai mare, să îl educ pe Marc. Cum el era înclinat spre pictură, l-am îndrumat în această artă unde urma să aibă succes și reușite.

Dar uite că Marc era pe punctul de a se căsători. După ceva timp, s-a stabilit la Ragz, un important oraș din Ungaria Meridională. După câteva săptămâni petrecute la Budapesta, capitala Ungariei, unde a făcut câteva portrete foarte reușite și foarte bine plătite, a avut posibilitatea de a fi primit și apreciat exact ca un adevărat artist în Ungaria, de parcă ar fi fost unul de-al lor. Apoi, după ce sejurul lui s-a încheiat, a coborât Dunărea, de la Budapesta la Ragz.

Printre primele familii din oraș se numără și familia doctorului Roderich, unul dintre medicii cei mai renumiți din Ungaria. Cu o moștenire considerabilă, el a obținut o avere importantă practicând meseria lui. În vacanțele pe care și le lua, pleca în călătorii. Mergea câteodată până în Franța, Italia sau Germania, iar bolnavii bogați îi simțeau lipsa. Săracii de asemenea, pentru că el nu îi refuza niciodată, era milos, nu îi disprețuia pe cei săraci și umili, iar prin acest lucru și-a câștigat stima și respectul tuturor.

Familia Roderich era formată din medic, soția lui și copiii lui: căpitanul Haralan și fiica lui, Myra. Frecventând această casă ospitalieră, Marc nu a rămas indiferent la grația și frumusețea tinerei fete, așa că, fiind impresionat de Myra, și-a prelungit sejurul la Ragz. Amândoi se plăceau unul pe celălalt. Îmi veți da dreptate că Marc merita ca cele mai bune lucruri să i se întâmple, pentru că era și este încă, mulțumesc lui Dumnezeu, un tânăr fermecător și curajos, de statură înaltă, cu ochii lui albaștri vivace, părul lui șaten, fruntea unui poet, fizionomia potrivită unui om căruia viața i-a oferit multe bucurii, caracterul suplu, dinamic, temperamenul unui artist fanatic de lucruri frumoase.

Cât despre Myra Roderich, eu nu o cunoșteam decât prin scrisorile pline de pasiune ale lui Marc; abia așteptam să o văd. Fratele meu își dorea foarte mult să mi-o prezinte. El mă ruga să vin la Ragz ca și cap de familie și își dorea să stau cât mai mult acolo cu ei. Îmi repeta întruna că logodnica lui mă aștepta cu nerăbdare. După sosirea mea vor fixa data nunții. Încă dinainte de căsătorie, Myra a vrut să-l vadă cu ochii ei pe viitorul cumnat, despre care i-au fost spuse atât de multe lucruri de bine în absolut toate privințele. Și într-adevăr lucrurile spuse despre mine erau adevărate. Poți să judeci toată familia cunoscând doar un singur membru.

În mod sigur ea nu va spune ,,da" numai după ce Marc i-l va prezenta pe Henri, viitorul ei cumnat.

Toate aceste lucruri mi le povestea fratele meu în scrisori. Primeam foarte des scrisori de la el, scrisori în care îmi povestea cu ardoare și pasiune despre dragostea pe care i-o purta Myrei.

Am spus că nu o cunoșteam decât prin frazele pline de entuziasm ale lui Marc și cu toate acestea, pentru că fratele meu era pictor, i-a fost ușor să o considere o muză, să o transpună pe șevalet sau cel puțin pe hârtie într-o poziție grațioasă și îmbrăcată în cea mai frumoasă rochie. Eu o puteam admira, dacă se poate spune de vizavi. Myra nu a vrut acest lucru. Marc afirma că ea era persoana pe care o vedea în fața ochilor săi încețoșați; eu cred că nu trebuia să insiste ca ea să să își schimbe părerea. Ceea ce ambii și-au dorit a fost ca inginerul Henri Vidal să își lase deoparte ocupația și să vină în casa doctorului Roderich în calitate de prim invitat.

Mi-a trebuit mult să mă decid? Sigur că nu, și nu îl voi lăsa pe fratele meu să se căsătorească fără ca eu să fiu prezent la cununie. Într-un timp destul de scurt, o voi cunoaște pe viitoarea mea cumnată, Myra Roderich.

În rest, la fel cum am fost înștiințat în scrisoare, voi avea marea plăcere și marele avantaj de a vizita această regiune a Ungariei. Este o țară ungurească, unde trecutul este bogat în fapte eroice, o țară rebelă, în care se îmbină rasele germanice și o țară care ocupă un loc considerabil în istoria Europei centrale.

În ceea ce privește călătoria, aici sunt câteva din condițiile pe care m-am gândit să le îndeplinesc: jumătate din drum îl voi face cu poștalionul¹ și jumătate pe Dunăre, iar la întoarcere voi călători doar cu poștalionul. Acestea fiind spuse, acest râu magnific nu-l voi vedea decât la Viena. Dacă nu voi vedea toate cele șapte sute de locuri ale cursului Dunării, aș dori să văd măcar partea cea mai interesantă, traversând Austria și Ungaria până la Ragz, aproape de frontiera cu Serbia. Aceea îmi va fi destinația finală. Nu voi avea suficient timp pentru a vizita orașele prin care trece Dunărea cu apele ei, cum separă Valahia și Moldova de Turcia, apoi să străbat faimoasele Porți de Fier: Vidin, Nicopole, Roustchouk, Silistria, Brăila, Galați, până la cele trei brațe de la Marea Neagră.

Îmi părea că mi-ar trebui cam trei luni pentru această călătorie așa cum mi-o imaginam. Mi-ar trebui numai o lună de la Paris la Ragz. Myra Roderich nu ar trebui să își piardă răbdarea și să îi acorde această întârziere călătorului. După o ședere de o lună în noua patrie a fratelui meu, restul timpului va fi consacrat întoarcerii în Franța.

De îndată ce voi fi pus în ordine, aranjat treburile urgente și procurat toate documentele cerute de Marc, mă voi pregăti de plecare.

Nu vreau să mă încarc de bagaje, așa că pregătirile mele pentru drum sunt destul de simple și nici nu necesită foarte mult timp. Nu îmi voi duce decât o singură valiză destul de mică, în care să îmi pun costumul pentru nunta din Ungaria.

Nu aveam de ce să mă îngrijorez din pricina limbii vorbite în acea țară, eu cunoscând limba germană de când am fost plecat într-o călătorie de-a lungul provinciilor din Nord. În ceea ce privește limba maghiară, nu cred că voi întâmpina dificultăți în a o înțelege. Mai mult decât atât, franceza este larg vorbită în Ungaria, cel puțin în înalta societate, iar fratele meu nu s-a simțit niciodată jenat din acest motiv dincolo de granițele Austriei.

,,Voi sunteți francezi, aveți drept de cetățeni în Ungaria", a spus odată un voievod unuia dintre compatrioții noștri. Și în această etapă foarte cordială, el se făcea că este un mare iubitor al Franței.

I-am răspuns ultimei scrisori a lui Marc, rugându-l să-i spună Myrei Roderich că și eu sunt la fel de nerăbdător ca și ea și, în calitate de viitor cumnat al ei, abia astept să o cunosc. Am mai scris că nu peste mult timp voi porni, dar că nu pot să spun exact când voi ajunge la Ragz, totul depinzând de riscurile călătoriei. Cu toate acestea, l-am asigurat pe fratele meu că nu mă voi abate de la rută. Așa că, dacă familia Roderich vrea, poate să fixeze data nunții fără să mă mai aștepte pe mine, doar să fie în ultimele zile ale lunii mai. ,,Rugându-mă să nu mi se întâmple vreo nenorocire, i-am scris în concluzie că îi voi trimite o scrisoare din fiecare oraș pe care îl voi vizita ca să îl înștiințez unde mă aflu. Îi voi scrie de câteva ori pentru ca domnișoara Myra să își dea seama cam câte zile mai am până ajung la destinație. Dar în orice caz voi anunța din timp sosirea mea, ora sosirii și, dacă este posibil, chiar și minutul sosirii. "

În seara dinaintea plecării, în 13 aprilie, voi pleca la secția de poliție, la biroul locotenentului cu care sunt prieten să îmi iau rămas-bun de la el și să îmi ridic pașaportul. Dându-mi pașaportul, i-a transmis mii de complimente pentru căsătorie fratelui meu, pe care îl cunoștea din spusele mele, dar și personal.

– În plus, eu știu că familia în care va intra fratelele tău, familia doctorului Roderich, este una dintre cele mai onorabile din Ragz, a spus locotenentul.

– Ați auzit de această familie? am întrebat eu.

– Da, chiar ieri când am fost la serata ambasadei Austriei, cineva mi-a vorbit despre familia Roderich.

– Și de la cine aveți informații?

– De la un ofițer din garnizoana din Budapesta, care a fost în legătură cu fratele dumneavoastră în timpul șederii sale în capitala Ungariei și care a avut numai cuvinte de laudă despre el. A avut un succes incredibil și a fost primit foarte bine la Budapesta, apoi la Ragz, lucru care nu ar trebui să vă surprindă.

– Și acest ofițer a avut mai puține laude pentru familia Roderich? am insistat eu.

– Chiar deloc. Doctorul este un savant în toată regula. Este foarte renumit în regatul austro-ungar. I-au fost acordate toate distincțiile; fratele tău intră într-o familie bună, iar domnișoara Myra Roderich se pare că este o persoană foarte drăguță.

– Să nu fi surprins, dragul meu prieten, am spus eu, fratele meu are aceeași părere despre ea și cred că o iubește mult.

– Mă bucur pentru el, dragul meu Vidal și vă rog să îi transmiteți felicitări și cele mai bune urări fratelui dumneavoastră, a cărui fericire va avea un rafinament suprem, care îl va face gelos... Dar, interlocutorul meu s-a oprit ezitând, nu știu dacă pot să vă spun să nu comit vreo indiscreție...

– O indiscreție? am spus eu mirându-mă.

– Fratele dumneavoastră nu v-a scris doar de câteva ori înainte să ajungă la Ragz...

– Înainte să ajungă?... am repetat eu.

– Da... domnișoara Myra Roderich... totuși este posibil ca fratele tău să nu știe nimic despre asta.

– Vă rog să explicați la ce anume faceți aluzie, pentru că eu nu îmi dau seama.

– Ei bine... se pare că domnișoara Roderich a fost foarte căutată în special de un personaj, care se pare că nu e un anonim, de altfel, acest lucru nu este deloc surprinzător. Cel puțin așa mi-a povestit ofițerul ambasadei, care de cinci săptămâni se află în Budapesta.

– Și pretendentul?...

– A fost refuzat de domnul Roderich.

– În concluzie, nu are rost să mă îngrijorez. În fond, dacă Marc ar fi avut un rival, mi-ar fi povestit de el în scrisorile lui sau pur și simplu nu mi-a spus nimic de el pentru că a fost un lucru lipsit de importanță.

– Într-adevăr, domnule Vidal, și dacă pretențiile acestui personaj pretendent la mâna domnișoarei Roderich ar fi mari și ar îndrăzni să facă scandal la Ragz, este mai bine să fiți informați dinainte de acest lucru, să știți despre ce e vorba dacă vreodată va fi cazul.

– Fără îndoială, și bine ați făcut că m-ați prevenit pentru că nu este vorba doar de o simplă bârfă.

– Nu, informația este foarte serioasă.

– Dar nu mai e cazul, am răspuns eu, și acesta este lucrul cel mai important.

– Apropo, pot să vă întreb dacă ofițerul a pomenit numele pretendentului?

– Da, l-a pomenit.

– Și cum se numește?

– Wilhelm Storitz.

– Wilhelm Storitz?... Fiul chimistului, al alchimistului?

– Exact.

– Deci așa!... a moștenit un nume... Este fiul unui savant celebru prin descoperirile lui.

– În Germania este foarte faimos, pe bună dreptate, Vidal.

– Nu a murit?

– Ba da, a murit acum câțiva ani, dar fiul său este viu și, după părerea mea, domnule Vidal, acest Wilhelm Storitz este un om de care ar trebui să ne îngrijorăm.

– Să ne îngrijorăm? Ce vreți să spuneți cu asta?

– Nu știu ce să spun, dar crezând spusele ofițerului ambasadei, Wilhelm Storitz nu este un om ca toată lumea.

– Ei drăcie! am strigat eu într-un mod caraghios, uite că devine palpitant acest interes al lui. Îndrăgostitul nostru vrea să descurajeze orice alți pretendenți alungându-i?

– Nu a precizat, a răspuns râzând interlocutorul meu, în orice caz eu presupun că judecata se aplică persoanei morale, nu persoanei fizice Wilhelm Storitz, despre care, după cum am înțeles, îi place să provoace oamenii.

– Vom contesta acest lucru, dragul meu prieten, cel puțin până domnișoara Myra Roderich va deveni doamna Marc Vidal.

Apoi i-am strâns mâna locotenentului de poliție fără să mă îngrijorez de aceste informații și am mers la mine acasă pentru a face ultimele pregătiri de plecare.

1 Serviciu de transport pentru călători și corespondență, folosit înainte de introducerea căilor ferate; vehicul folosit de acest serviciu; diligență. Trăsură mare, cu multe locuri, care servea ca mijloc de transport pentru pasageri și poștă pe distanțe mari.

CAPITOLUL II

Am plecat din Paris în 14 aprilie, la ora 7 dimineața, într-un vagon legat de poștalion și tras de cai. Cam în zece zile am ajuns în capitala Austriei.

A zburat ca vântul prima parte a călătoriei mele; nici nu mi-am dat seama cât de repede a trecut. Nu am avut niciun incident, slavă Domnului, iar regiunile pe care le-am parcurs îmi erau destul de cunoscute pentru a face o descriere în toată regula.

Prima oprire serioasă a fost Strasbourg. La ieșire din oraș m-am rezemat de ușă. Clopotnița catedralei Munster o vedeam scăldată de lumina soarelui în partea de sud-est.

Mi-am petrecut mai multe nopți legănat de cântecul străzilor zdrobind pietrișul șoselelor, iar în această monotonie zgomotoasă, care te face să adormi mai bine ca liniștea, m-am odihnit nopțile. Am traversat unul după altul orașele Oos, Bade, Carlsruhe și câteva în plus. După aceea, am lăsat în urmă orașele Stuttgart și Ulm en Wurtemberg în Bavaria, Augsburg și München. În apropiere de frontiera din Austria, am oprit puțin mai mult la Salsburg și, în final, pe 25 aprilie, la ora 06 seara, cu caii epuizați, am intrat în curtea celui mai bun hotel din Viena.

Nu am rămas în Viena decât treizeci și șase de ore, din care două nopți. La întoarcere voi vizita mai multe din capitala Austriei.

Viena nu este traversată, nici mărginită de Dunăre. A trebuit să îmi rezerv un loc pe un vas pentru a atinge marginea fluviului, ale cărui ape mă vor coborî spre Ragz.

Cu o

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Secretul lui Wilhelm Storitz

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor