Un studiu stacojiu

PARTEA I-A

CAPITOLUL 1

DL SHERLOCK HOLMES

În anul 1878 mi-am luat diploma de doctor în medicină la Universitatea din Londra și am plecat la Netley pentru a absolvi cursul de calificare pentru chirurgii care lucrează în armată. După ce mi-am completat studiile acolo, am fost trimis să mă încadrez în al V-lea regiment de Pușcași din Northumberland, în funcția de chirurg asistent. Regimentul era staționat în India în acea perioadă; înainte de a mă putea alătura acestuia, a izbucnit cel de-al doilea război afgan. La debarcarea în Bombay, am aflat că trupele detașamentului meu avansaseră prin trecători și se aflau deja intrate adânc în teritoriul inamicului. Le-am urmat, împreună cu mulți alți ofițeri care se aflau în aceeași situație și am reușit să ajung la Kandahar în siguranță, unde mi-am găsit regimentul și mi-am preluat de îndată noile atribuții.

Campania le-a adus multora onoruri și promovări, dar, pentru mine ea a adus numai nenorociri și dezastru. Am fost mutat din brigada mea și trimis la Berkshire. Am luptat în bătălia fatală de la Maiwand. Acolo am fost lovit la umăr de un glonte Jezail care mi-a zdrobit osul și mi-a secționat artera subclaviculară. Aș fi căzut în mâinile ucigașilor ghazi, dacă n-ar fi existat devotamentul și curajul dovedite de Murray, ordonanța mea, care m-a aruncat pe un cal de povară și a reușit să mă ducă cu succes în liniile britanice.

Sleit de durere și slăbit de greutățile prelungite prin care trecusem, am fost mutat, împreună cu mulți răniți îndurerați, la spitalul de bază din Peshawar. Aici m-am însănătoșit și mi-am revenit atât de bine încât m-am putut deplasa prin rezerve și chiar să stau puțin la soare pe verandă, când am fost doborât de febra enterică, acel blestem al posesiunilor noastre indiene. Luni de zile viața mea a fost în pericol, iar când, în sfârșit, mi-am revenit și am intrat în convalescență, eram atât de slăbit încât un consiliu de doctori a hotărât să nu se irosească nici o zi înainte de a mă trimite înapoi, în Anglia. Am fost expediat, în consecință, cu vasul militar pentru transportarea trupelor Orontes și am acostat o lună mai târziu la debarcaderul din Portsmouth, cu sănătatea irecuperabil ruinată, dar cu permisiunea din partea unui guvern patern de a petrece următoarele nouă luni în încercarea de a o îmbunătăți.

Nu aveam pe nimeni în Anglia și eram, prin urmare, liber ca pasărea cerului sau la fel de liber cum îți permite să fii un venit de 11 șilingi și 6 pence pe zi. În aceste condiții, în mod natural, m-am îndreptat către Londra, acea cloacă mare în care se scurg în mod irezistibil toți cei fără adăpost și fără un rost, care aparțin imperiului. Acolo, am stat o perioadă la un hotel particular din Strand, ducând o existență fără sens, fără mulțumiri și cheltuind atâția bani câți aveam, în mod considerabil mai liber decât ar fi trebuit. Situația mea financiară a devenit atât de alarmantă încât mi-am dat curând seama că trebuie ori să părăsesc metropola și să mă duc undeva la țară, ori să fac o modificare completă a stilului meu de viață. Alegând a doua alternativă, am început prin a mă hotărî să părăsesc hotelul și să-mi stabilesc reședința la o adresă mai puțin costisitoare.

Chiar în ziua în care am ajuns la această conclu-zie, stăteam în picioare în barul Criterion, când cineva m-a bătut pe umăr și, răsucindu-mă, l-am recunoscut pe tânărul Stamford, care fusese adjunctul meu ca infirmier la Barts. Vederea unei fețe prietenoase în marea sălbăticie a Londrei constituie cu adevărat un lucru plăcut pentru un om singur. În trecut, Stamford nu-mi fusese un prieten adevărat, dar acum l-am întâmpinat cu entuziasm, iar el, la rândul său, a părut să fie încântat să mă vadă. În exuberanța bucuriei mele, l-am rugat să meargă cu mine către Holborn și am pornit amândoi într-o birjă.

— Ce-ai făcut cu tine, Watson? mă întrebă el cu o uimire neascunsă, în timp ce mergeam în birjă pe caldarâmul zornăitor al străzilor aglomerate ale Londrei. Ești subțire ca un băț și ars de soare ca o nucă.

I-am făcut un scurt rezumat al aventurilor mele, pe care de-abia l-am încheiat în momentul în care am ajuns la destinație.

— Săracul de tine, spuse el compătimitor, după ce îmi ascultă nenorocirile. Ce ai de gând să faci acum?

— Să caut un adăpost, îi răspunsei eu. Să încerc să rezolv problema referitoare la a ști dacă este posibil să obțin niște camere confortabile la un preț rezonabil.

— Asta-i ciudat, remarcă însoțitorul meu, ești al doilea care a spus astăzi această dorință în fața mea.

— Și care a fost primul? l-am întrebat.

— Un tip care lucrează la laboratorul de chimie din spital. Se plângea de dimineață că nu poate găsi pe ci-neva care să facă juma’-juma’ cu el un apartament frumos pe care l-a găsit și care costă prea mult pentru punga lui.

— Dumnezeule! am strigat eu, dacă vrea cu adevărat pe cineva cu care să împartă apartamentul și cheltuielile, eu sunt, cu siguranță, acela. Aș prefera să am un partener, decât să fiu singur.

Tânărul Stamford se uita destul de straniu la mine peste paharul său cu vin.

— Nu-l cunoști încă pe Sherlock Holmes, spuse el, poate nu ai mai dori atunci să-ți fie coleg de cameră.

— De ce, ce probleme sunt cu el?

— O, nu am spus că există vreo problemă legată de persoana lui. Are idei cam ciudate – e un entuziast pasionat de câteva domenii ale științei. După câte știu eu, este un tip destul de decent.

— Presupun că este student la medicină, am spus eu.

— Nu, nu am nici cea mai vagă idee despre ce vrea să facă. Cred că are cunoștințe de anatomie avansate și că este un chimist de primă clasă; dar, după câte știu eu, nu a făcut niciodată cursuri de medicină în mod sistematic. Studiile sale sunt foarte excentrice și neorganizate, dar a acumulat multe cunoștințe deosebite, care i-ar uimi pe profesorii săi.

— Nu l-ai întrebat niciodată la ce are de gând să se înscrie?

— Nu, nu este un om ușor de descusut, cu toate că poate fi destul de comunicativ când are chef.

— Mi-ar plăcea să-l întâlnesc, am spus. Dacă trebuie să fiu colocatar cu cineva, aș prefera un om cu obiceiul studiului și liniștit. Nu sunt încă destul de puternic ca să rezist la prea mult zgomot sau la emoții. Am avut destul din amândouă în Afganistan, pentru a-mi ajunge pentru restul vieții. Cum îl pot întâlni pe acest prieten al tău?

— Cu siguranță, este în laborator, îmi răspunse însoțitorul meu. El sau evită locul timp de săptămâni întregi, sau lucrează acolo de dimineața până seara. Dacă dorești, trecem pe acolo după prânz.

— Sigur, am răspuns eu, iar conversația se îndreptă spre alte subiecte.

În timp ce ne croiam drum către spital, după ce am părăsit Holborn, Stamford îmi mai oferi câteva amănunte despre gentlemanul pe care îl propusese pentru a-l lua drept colocatar.

— Nu trebuie să dai vina pe mine, dacă nu vă înțelegeți, spuse el, nu știu nimic mai mult despre el decât am aflat întâlnindu-l întâmplător în laborator. Tu ai propus aranjamentul acesta, așa că nu trebuie să mă faci pe mine răspunzător.

— Dacă nu ne vom înțelege, va fi ușor să ne des-părțim, am răspuns eu, mi se pare, Stamford, am adăugat, privind intens la însoțitorul meu, că ai un oarecare motiv pentru a te spăla pe mâini în ceea ce privește subiectul acesta. Caracterul acestui individ este atât de formidabil sau care este problema? Nu o bălmăji!

— Nu este ușor să exprimi ceea ce nu se poate exprima, răspunse el râzând. Holmes este puțin prea științific pentru gustul meu se apropie de un caracter cu sânge rece. Mi-l pot imagina dându-i unui prieten puțin din cel mai recent alcaloid vegetal nu din rea-voință, în-țelegi, ci doar din dorința de a studia, pentru a-și face o idee corectă asupra efectelor. Pentru a fi corect față de el, cred că l-ar lua chiar el însuși, cu aceeași ușurință. Pare a avea o pasiune pentru cunoștințele clare și exacte.

— Foarte just.

— Da, dar poate să se ajungă la exces. Când este vorba să bată subiecții în camerele de disecție cu un baston, faptele iau, cu siguranță, o formă destul de bizară.

— Să bată cadavrele!

— Da, pentru a vedea cât de intens pot fi produse vânătăi după deces. L-am văzut cu ochii mei făcând asta.

— Totuși afirmi că nu este student la medicină?

— Nu. Dumnezeu știe care sunt subiectele studiului său. Dar, iată că am ajuns, iar tu trebuie să-ți formezi propriile impresii despre el.

În timp ce vorbea, am cotit pe o alee îngustă și am trecut printr-o ușă mică laterală, care se deschise către o aripă a marelui spital. Pentru mine era un teren cunoscut și nu aveam nevoie să fiu călăuzit pe măsură ce înaintam pe scara întunecată, din piatră, și ne urmam drumul de-a lungul coridorului lung cu aspect de pereți spoiți cu var și uși închise la culoare. Lângă capătul îndepărtat se ramifica o trecere sub formă de arcadă joasă care ducea spre laboratorul de chimie.

Laboratorul era o cameră înaltă, umplută cu multe sticle aruncate peste tot. Mese largi, joase erau răspândite de jur-împrejur, pe ele aflându-se și dându-le un aspect zbârlit tot felul de retorte, tuburi pentru efectuarea testelor și lămpi mici Bunsen, care emiteau flăcări albastre pâlpâitoare. Un singur student se afla în cameră, care se apleca peste o masă îndepărtată, absorbit de munca sa. La sunetul pașilor noștri, el privi în jur și sări în picioare, cu un strigăt de plăcere.

— L-am găsit! L-am găsit! strigă el către însoțitorul meu, alergând către noi cu un tub pentru teste în mână.

— Am găsit un reactiv care este precipitat de he-moglobină și de nimic altceva. Dacă ar fi descoperit o mină de aur, nu ar fi strălucit pe fața lui o mai mare încântare.

— Dr. Watson, dl Sherlock Holmes, spuse Stamford, făcând prezentările.

— Ce mai faceți? spuse el cordial, prinzându-mi mâna cu o putere pe care cu greu aș fi bănuit c-o are. Ați fost în Afganistan, după cum observ.

— Cum, Doamne, iartă-mă, de-ați știut asta? l-am întrebat eu uimit.

— Nu are importanță, spuse el, râzând încet. Acum se pune problema hemoglobinei. Vedeți, fără îndoială, importanța acestei descoperiri care îmi aparține?

— Este interesantă, din punct de vedere chimic, fără îndoială, am răspuns eu, dar din punct de vedere practic…

— De ce, domnule, este cea mai practică descoperire medico-legală din ultimii ani. Nu vezi că ne oferă un test infailibil pentru petele de sânge? Vino aici, acum! Mă prinse de mâneca hainei, în nerăbdarea sa, și mă trase către masa la care lucrase el. Să facem rost de sânge proaspăt, spuse el, introducându-și un ac gros în deget și extrăgând cu o pipetă picătura de sânge rezultată. Acum, adaug această cantitate mică de sânge la un litru de apă. Observi că amestecul rezultat are as-pectul de apă pură. Proporția de sânge nu poate fi mai mare de unu la un milion. Nu mă îndoiesc, cu toate acestea, că vom putea obține reacția caracteristică. Pe măsură ce vorbea, aruncă în vas câteva cristale albe, iar apoi adăugă câteva picături dintr-un fluid transparent. Într-o secundă, conținutul a căpătat o culoare acaju închis și un praf maroniu s-a precipitat în partea de jos a vasului din sticlă.

— Ha, ha! strigă el bătând din palme și arătând la fel de încântat ca un copil care are o jucărie nouă. Ce crezi despre asta?

— Pare a fi un test foarte delicat, am remarcat eu.

— Frumos, frumos! Vechiul test Guiacum era foarte greoi și nesi-gur. La fel este examinarea la microscop a corpusculilor din sânge. Ea este fără valoare, dacă petele sunt mai vechi de câteva ore. Acum, acest test pare să acționeze la fel dacă sângele este vechi sau proaspăt. Dacă acest test ar fi fost inventat, există sute de oameni care calcă în prezent pe pământ care ar fi ispășit de mult pentru crimele lor.

— Cu adevărat! am murmurat eu.

— Cazurile de crimă depind în mod constant de acest punct. Un om este suspectat de o crimă luni de zile după ce ea a fost comisă. Lenjeria sau hainele sale sunt examinate, iar pe ele sunt descoperite pete ma-ronii. Sunt pete de sânge sau de noroi ori de rugină sau de sucuri de fructe sau ce sunt ele? Aceasta este întrebarea care a pus în încurcătură mulți experți, și de ce? Deoarece nu a existat nici un test sigur. Acum avem testul lui Sherlock Holmes și nu va mai exista nici o dificultate.

Ochii