Găsiți următorul dvs. carte preferat

Deveniți un membru astăzi și citiți gratuit pentru 30 zile
Comunicarea politică. Construirea spectacolului politic, a opiniei publice și a agendei publice

Comunicarea politică. Construirea spectacolului politic, a opiniei publice și a agendei publice

Citiți previzualizarea

Comunicarea politică. Construirea spectacolului politic, a opiniei publice și a agendei publice

evaluări:
3/5 (1 evaluare)
Lungime:
178 pages
2 hours
Editor:
Lansat:
Jun 14, 2016
ISBN:
9786068622941
Format:
Carte

Descriere

Volumul propune o introducere în cele mai importante dezbateri și analize din domeniul comunicării politice, abordând modul în care aceasta este abordată de specialiști și factorii implicați.

Editor:
Lansat:
Jun 14, 2016
ISBN:
9786068622941
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Comunicarea politică. Construirea spectacolului politic, a opiniei publice și a agendei publice

Cărți conex

În interiorul cărții

Citate de top

  • Persistă la mulți autori întrebarea: cum reușește opinia publică, care definește un grup difuz, nestatornic și schimbător de judecăți individuale, să aibă o influență asupra puterii politice?

  • Metodologiile de cercetare au în vedere două etape: culegerea și stocarea date- lor și metodele de analiză a datelor.

Previzualizare carte

Comunicarea politică. Construirea spectacolului politic, a opiniei publice și a agendei publice - Barbaros Corina

acțiune.

Introducere

Volumul de față se încadrează în domeniul vast al literaturii dedicate comunicării politice și relației acesteia cu funcționarea democrației și construcția realității sociale. Încă din primul capitol este surprinsă diversitatea teoretică din domeniul comunicării politice și este delimitată aria de studiu la care face referire acest volum. Pe scurt, cercetarea aplicativă din acest domeniu cuprinde studii despre discursul politic, dezbaterile politice, publicitatea politică, știrile politice și utilizarea noilor tehnologii în politică. Cercetările aplicative enumerate anterior se intersectează cu interesul comunicării politice pentru câteva subiecte generale, teoretice, cum ar fi: sfera publică, opinia publică, procesul agenda-setting, mesajele politice, retorica politică, limbajul și democrația deliberativă.

După prezentarea extensiunii comunicării politice și a metodologiilor de cercetare specifice domeniului (în capitolul 1), va fi conturat modul în care se construiește spectacolul politic. Ca urmare, lucrarea discută pe larg despre elementele care influențează imaginarul politic: sfera publică și opinia publică (în capitolul 2), agenda publică (în capitolul 6) și construirea problemelor sociale, a liderilor și a adversarilor (în capitolul 3). În centrul abordării se află limbajul, conversația și dezbaterile publice care au loc la nivelul unei comunități și care ajută la construirea spectacolului politic și a realității sociale. Nu în ultimul rând, menționăm în această scurtă descriere a conținutului volumului de față că, pe parcursul întregului nostru demers, am încercat să încadrăm comunicarea politică în conceptul teoretic amplu de democrație deliberativă sau democrație discursivă (în capitolul 2).

Vom argumenta că dezbaterile publice și analizele cetățenilor, în general, sunt bazele discursive ale legitimării puterii și acțiunii politice (vezi capitolul 5). Pe tot parcursul construirii spectacolului politic, limbajul este un element fundamental, devenind important de identificat rolul limbajului în prezentarea realităților politice. Cercetările contemporane au arătat că limbajul este elementul-cheie, creator, al lumilor sociale pe care oamenii le experimentează și nu doar un instrument pentru descrierea realității obiective.

Preluăm, în această lucrare, elementele constitutive ale spectacolului politic identificate de Murray Edelman – problemele sociale, liderii politici și adversarii – și detaliem maniera în care aceste categorii ale spectacularului politic determină opinia publică, element esențial în democrația deliberativă. Liderii politici devin simboluri ale competenței, răului, naționalismului, promisiunilor viitoare sau ale altor virtuți sau vicii și, astfel, ajută la introducerea sensului într-o lume politică obscură. În atribuirea de înțelesuri liderilor, spectatorii își definesc propriile posturi politice. În același timp, credința în leadership este un catalizator pentru conformism și obediență. Liderii sunt controversați la timpul lor și rămân astfel și ca figuri istorice, deși înțelesul lor se schimbă odată cu discursurile și preocupările lor. Inamicii politici – alte state, lideri politici, grupuri sociale etc. – sunt părți inerente ale scenei politice. Ei conferă spectacolului politic puterea de a trezi pasiuni, frici și speranțe. Întrucât invocarea unui adversar amenințător poate duce la câștigarea de sprijin politic pentru scopurile așteptate, oamenii își construiesc inamici care le reînnoiesc propriul lor angajament. Însă dincolo de spectacolul politic, care mobilizează elementele identificate de Murray Edelman, dezbaterile politice televizate sunt cele care dau contur și nuanțe problemelor sociale, liderilor și adversarilor, constituind bazele discursive ale legitimării puterii și acțiunii politice. Tratăm acest aspect în capitolul 4, pornind de la constatarea că televiziunea este parte a realității noastre cotidiene, că ea organizează și structurează viața socială în termeni de program zilnic și de interacțiune în cadru restrâns, precum și ca fundal pentru percepțiile colective.

Teoria agenda-setting, detaliată la nivelul lucrării, descrie abilitatea (în special a știrilor, dar și a dezbaterilor publice televizate, în cazul studiului nostru) de a influența predominanța unor subiecte pe agenda publică (McCombs, 2004). Esența acestei teorii este statuarea corespondenței între știrile pe un anumit subiect și percepția audienței despre acel subiect – cu cât știrile insistă mai mult pe un anumit subiect, cu atât audiența va percepe acel subiect ca fiind mai important (priming), totodată fiind transmis și un cadru de interpretare al știrilor respective (framing). Una dintre principalele mize ale luptelor politice o constituie capacitatea de a impune anumite viziuni asupra lumii, cadre de interpretare menite să-i facă pe oameni să vadă lumea conform anumitor perspective. Prin impunerea unor astfel de sciziuni, sunt constituite grupuri care se mobilizează și care, în felul acesta, pot ajunge să convingă de existența lor, să facă presiuni și să obțină diverse avantaje (Bourdieu, 2005, p. 31).

Relațiile dintre media și politicieni sunt complexe și diverse ca natură, ambele categorii încercând să impună o viziune asupra realității. Mai întâi, ele pot fi caracterizate de conflict sau pot asuma o formă mai cooperantă, consensuală. Bernard Ingham a susținut, în lucrarea intitulată Guvernarea și media: coexistență și tensiune (cf. Weaver, 2007, p. 146), că guvernarea și media trăiesc într-o „stare permanentă și naturală de tensiune. Relația este în mod esențial de „canibalism, o metaforă pentru relația de interdependență dintre politicieni și presă. Apoi, diviziunea comunicării politice în două câmpuri – politicieni și media – este extrem de simplistă. Fiecare dintre cele două elemente este caracterizat de o considerabilă diversitate și se confruntă cu propriile conflicte interne, care sunt, de fapt, semnale ale relației complexe ce se poate institui între cele două câmpuri. O privire mai atentă asupra relației dintre politicieni și media arată o relație mai puțin antagonică decât poate părea inițial. Ambele grupuri au obiective, interese și nevoi realizabile atunci când pot conta, solicita și atinge cooperarea cu celălalt grup. Relația este una de simbioză, servind și întâmpinând nevoi contrastante și divergente pentru fiecare grup, însă reușind să le unifice datorită întrepătrunderii scopurilor lor fundamentale. Recunoașterea acestei reciprocități a intereselor a adus cele două grupuri împreună, până la punctul în care au fost descrise ca fiind „inextricabil legate".

Acest volum își propune să ofere doar o perspectivă, un unghi circumscris comunicării politice, din care poate fi privit spectacolul politic, una dintre multiplele perspective pe care le putem adopta pentru a înțelege construirea socială a realității. Așadar întregul demers din acest volum va sta sub auspiciile argumentării ideii că legitimitatea puterii și a acțiunii politice are o bază esențialmente discursivă.

1. Diversitatea teoretică din domeniul comunicării politice

În acest prim capitol vor fi identificate ariile de cercetare aplicativă din domeniul comunicării politice și metodologiile de cercetare utilizate, o atenție deosebită fiind acordată analizei de conținut. Scopul este acela de a arăta, pe de-o parte, amplitudinea domeniului comunicării politice, iar, pe de altă parte, de a delimita aria de studiu a acestui volum.

1.1. Domenii de cercetare

Rădăcinile comunicării politice pot fi plasate în încercările timpurii de analiză ale unor gânditori precum Aristotel, Platon, Quintilian sau Cicero cu privire la funcțiile democratice ale instrumentelor retorice, limbajul și oratoria, care influențau viața publică încă din vremea grecilor și a romanilor (Newall, 2005). Din acel punct, comunicarea a evoluat într-un domeniu multidisciplinar care integrează sociologia, științele politice, psihologia, sociologia și marketingul.

Din perspectiva cercetătorilor din domeniul comunicării politice, democrația este „un dialog civic, o conversație continuă între liderii aleși sau candidați și cetățenii pe care îi conduc sau își doresc să-i conducă" (Kaid, McKinney, Tedesco, 2000). Media joacă un rol important în acest dialog civic pentru că, în majoritatea timpului, interacțiunea între cei care guvernează și cei guvernați este realizată prin comunicare mediatică. Putem identifica cinci arii de cercetare aplicativă în domeniul comunicării politice: discursul politic, dezbaterile politice, publicitatea politică, știrile politice și utilizarea noilor tehnologii în politică.

Începând din 2000, în aproape fiecare campanie electorală, candidații au utilizat un web site activ, iar, mai nou, sunt prezenți și pe rețelele de socializare. Lucrul acesta arată importanța tehnologiilor actuale de comunicații, care se bazează pe utilizarea internetului, și felul în care a evoluat acest subdomeniul al comunicării politice de la începuturile sale legate de preocupările lui Walter Lippmann, Harold Lasswell, Paul Lazarsfeld și alți părinți fondatori ai comunicării politice. Deși am asistat la dezvoltarea televiziunii, în anii ’50, și a internetului, în anii ’90, care au transformat canalele de transmitere a mesajelor politice către public, anumite procese legate de comunicarea umană ce afectează comportamentele politice au rămas aproximativ aceleași. Așadar putem identifica o serie de teme teoretice prezente în studiul comunicării politice și nu doar a unei teorii unice, atotcuprinzătoare, a domeniului.

Studierea opiniei publice (și implicit a sferei publice) este o primă temă teoretică, prezentă încă de la începuturile comunicării politice și până la cercetările actuale. Lucrarea de pionierat în acest domeniu, Opinia publică, îi aparține lui Walter Lippmann (2009) și a rămas de referință ca demers de identificare a rolului pe care mass-media îl are în formarea opiniei publice. Autorul argumenta că media, a cărei libertate era protejată de primul amendament al Constituției americane, avea un rol crucial în crearea unei piețe libere a ideilor. Democrației participative, informate de o presă liberă și documentată, i-a servit ca un stimulent important pentru cercetarea comunicării politice (McLeod, Kosicki, McLeod, 2002, p. 215). Mai târziu, studierea opiniei publice a căpătat o extindere considerabilă implicând cercetarea formării opiniei publice și rolul publicurilor. Elisabeth Noelle-Neumann și Thomas Petersen formulează una dintre cele mai cunoscute teorii cu privire la opinia publică, teoria spiralei tăcerii. Mira Satirovic și Jack McLeod (cf. Kaid, 2004) vorbesc despre cunoașterea politică și argumentează că această cunoaștere este mai mult decât acumularea unor informații despre guvern și afacerile politice. Este vorba și despre conferirea unei semnificații, unui sens treburilor civice. Construirea semnificațiilor politice se face cu ajutorul mijloacelor de comunicare, incluzând și entertainment media. Michael Delli Carpini (2011) vorbește despre rolul media și despre alte forme de angajament civic. Esența opiniei publice a fost echivalată cu existența unei opinii informate și responsabile a cetățenilor care erau disponibili să se angajeze, împreună cu guvernarea, într-o dezbatere rațională. O asemenea interpretare a opiniei publice o găsim și în scrierile unor autori precum Pierre Bourdieu, Michel Foucault, Jűrgen Habermas. Cea mai importantă caracteristică a opiniei publice, care i-a făcut pe cercetători să o analizeze îndeaproape, a fost puterea ei autotcuprinzătoare de a se răsfrânge atât asupra guvernanților, cât și asupra fiecărui membru al societății. Înțelegerea opiniei publice ca o formă de judecată rațională nu reușește să explice de ce poate înfricoșa conducătorii politici și poate conduce la revolte populare. Așadar, pentru a înțelege opinia publică și a o explica, trebuie să ne întoarcem la perspectiva tradițională, adică la opinia publică în sensul de control social. Va trebui să ne asumăm faptul că opinia publică își alimentează puterea din natura socială a omului, care nu însemnă gândire rațională și logică, ci reacții emoționale, reflexive, subconștiente.

Procesul agenda-setting este o altă temă frecvent abordată de comunicarea politică în ultimele patru decade, începând de la studiul realizat de McCombs și Shaw în 1972, iar interesul s-a extins de la predominanța analizei subiectelor la analiza atributelor subiectelor și imaginii candidaților. Rezultatele studiilor de stabilire a agendei publice sunt diverse, dar, per ansamblu, majoritatea susține o corelație pozitivă (adesea chiar și o relație cauzală) între agendele media și agenda publică (de exemplu, McCombs, Ghanem, 2001; McCombs, Reynolds, 2002). Unii cercetători au analizat agendele media precedente și

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Comunicarea politică. Construirea spectacolului politic, a opiniei publice și a agendei publice

3.0
1 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor