Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Publius Ovidius Naso. Drama relegării la Tomis
Publius Ovidius Naso. Drama relegării la Tomis
Publius Ovidius Naso. Drama relegării la Tomis
Cărți electronice222 pagini3 ore

Publius Ovidius Naso. Drama relegării la Tomis

Evaluare: 3 din 5 stele

3/5

()

Informații despre cartea electronică

Volumul Marianei Damian reconstituie viața celui mai iubit poet latin, Publius Ovidius Naso, în contextul istoric, politic și cultural al perioadei lui Augustus. Cartea este o radiografie amănunțită a frământărilor poetului roman în urma exilării sale la marginea imperiului, pe malul Mării Negre, invitându-i pe cititori la o relectură a operei ovidiene din perspectiva motivelor înstrăinării, singurătății și nostalgiei.

LimbăRomână
EditorAdenium
Data lansării14 iun. 2016
ISBN9786068622743
Publius Ovidius Naso. Drama relegării la Tomis
Citiți previzualizarea

Legat de Publius Ovidius Naso. Drama relegării la Tomis

Cărți electronice asociate

Recenzii pentru Publius Ovidius Naso. Drama relegării la Tomis

Evaluare: 3 din 5 stele
3/5

2 evaluări2 recenzii

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

Recenzia trebuie să aibă cel puțin 10 cuvinte

  • Evaluare: 1 din 5 stele
    1/5
    Daca ti-e dor de un comentariu literar de nivelul clasei a IXa, citeste cartea asta... mai mult, ai sansa sa descoperi exprimari unice cum ar fi “ Tema Heroidelor este dragostea, iar Ovidius, prin intermediul acestui gen nou de poezie, atragea atentia cititorilor sai asupra unei iubiri sincere, profunde, curate si adevarate cum este insasi iubirea”.
    Speram ca aceasta carte sa imbine sursele istorice si cele literare si sa creeze un erou in context.
    Autoarea, insa, s-a limitat la a selecta versuri pe care ni le-a explicat ca la catedra... alternativa: cititi biografia lui Ovidiu pe wikipedia si apoi luati un volum de poezii de care sa va bucurati in liniste... ceea ce voi face si eu...
  • Evaluare: 5 din 5 stele
    5/5
    Un studiu aplicat,spusele autoarei exemplificate prin versurile poetului. Mi a placut foarte mult

Previzualizare carte

Publius Ovidius Naso. Drama relegării la Tomis - Damian Mariana

Botoșani.

I. Preliminarii

Status quaestionis

De milenii, în istoria umanității, timpul își cerne valorile, stabile, durabile și strălucitoare, pe care le așază, simboluri, pe drumul lumii, rezultat al celor mai izbutite experiențe, având rol de exemple și menirea de a duce secolele înainte, pe alte culmi mai înalte. Aceste excelențe luminează, unele, din Antichitate până la noi, constituind baza și punctul de pornire temeinic al întregii culturi a lumii.

Risipei produse de timp, aceste nepieritoare personalități i-au încredințat eternitatea operei lor, salvând prin ea memoria omenirii.

În acest sens, strălucesc până astăzi, traversând mai bine de două milenii, operele anticilor latini: Lucretius, Catullus, Caesar, Cicero, Seneca, Vergilius, Horatius, Ovidius etc.

Puțini poeți ai lumii au fost exilați din țara lor pentru vini inventate și obligați să-și trăiască restul vieții și să moară departe de pământul natal. Mirarea e cu atât mai mare cu cât unul dintre aceștia, el însuși unicat în literatura universală, a fost Publius Ovidius Naso, cel mai cunoscut și îndrăgit poet al literaturii antice latine.

Născut și educat a fi poet, chiar departe de țară, Ovidius și-a continuat opera în condiții vitrege, mult prea la distanță de civilizația în care fusese obișnuit să trăiască, desăvârșindu-și monumentul „mai veșnic ca bronzul" pe aceste locuri.

Exilat¹ la Tomis, pe pământul neprimitor al Dobrogei de acum mai bine de 2 000 de ani, Ovidius a scris aici Tristia și Epistulae ex Ponto, opere de adâncă profunzime a durerii, altceva decât scrisese până atunci, prin intermediul cărora a fost cunoscut, în primul rând, de români.

Opera poetului sulmonez a trezit interesul cercetătorilor, scriitorilor, artiștilor, criticilor, istoricilor literari, ca și pe cel al elevilor și studenților, care i-au învățat versurile, luând cunoștință prin ele de limba Caesarilor.

Supraviețuirea lui Ovidius în cultura română se explică mai ales prin aceste opere de exil, pe care cercetătorii le-au folosit ca izvoare istorice, dar și ca prețioase documente literare și artistice.

Dintre valorile culturii clasice ale Antichității, cele două opere menționate au atras o atenție deosebită, pentru suferințele îndurate de Ovidius în exil, așa cum reiese din conținutul lor.

Dacă Miron Costin și Dimitrie Cantemir menționează existența Tristelor și a Ponticelor, cel de-al doilea subliniază chiar valoarea documentară și artistică pe care o au.

Începând cu secolul al XIX-lea, când istoriografia cunoaște un teren vast de dezvoltare, specialiștii vor elabora articole, culegeri, manuale, tratate de istorie, precum și studii critice și de istorie literară, valorificând opera de exil a poetului.

Nu e de mirare că B.P. Hasdeu, Gr. Tocilescu, A.D. Xenopol, N. Densusianu și V. Pârvan (Lascu, 1971; Rădulescu, 1981) vor studia textul ovidian ca izvor istoric și filologic, recurgând la o receptare critică a acestuia, dar impresionați de bogăția de date, idei și sentimente pe care le conține. Considerând că e o operă poetică, produs al imaginației creatoare a poetului, cercetătorii au preluat doar datele demne de a fi crezute, iar scriitorii și criticii literari au fost impresionați de înalta bogăție de sentimente și de valoarea artistică a acestor două scrieri.

Cercetările desfășurate la noi în jurul personalității și operei de exil a poetului Ovidius sunt considerabile, iar la ele și-au adus contribuția nume de prestigiu ca: Ovidiu Drimba (1970), George Călinescu, Nicolae Lascu (1973, 1977), Grigore Tănăsescu, Ștefan Bezdechi (1980, pp. 286-313), I.M. Marinescu, N.I. Barbu, Toma Vasilescu etc.

Cercetătorii operei de exil a lui Ovidius au avut drept obiectiv de a aduce cât mai aproape de cititori și de cei interesați cele două comori ale creației ovidiene, evidențiind și rolul pe care l-a avut poetul în literatura universală, dar și în cea română. Astfel, Ovidius, dintre toți clasicii antici, a devenit cel mai cunoscut în cultura noastră. Au impresionat Ovidius-omul, care a trăit drama relegării pe pământul Dobrogei, unde a și murit, dar și cele două opere care au beneficiat de atenția cercetătorilor, traducătorilor, editorilor, specialiștilor și cititorilor.

Tristia și Epistulae ex Ponto au apărut în mai multe ediții, de la cartea școlară, în B.P.T., la ediții comentate, ediții critice până la introducerea lor în ediții complete.

Ar fi necesară o editare a celor două cărți de exil, însoțită de un comentariu istoric și filologic, ca instrument de lucru pentru elevi, studenți și profesori.

De asemenea, se simte nevoia apariției unor studii aplicate, privind influența poeziei de exil a lui Ovidius (teme, motive, probleme de limbă și stil) asupra poeziei românești.

Motivatio

Orientarea noastră către studierea operei de exil a lui Ovidius se circumscrie interesului deosebit pe care l-am manifestat întotdeauna față de singurul poet latin care a trăit, a scris și a murit pe pământ românesc și care ne-a lăsat în cele două opere mărturii despre modul de viață, clima, obiceiurile, aspectul și graiul locuitorilor de la Tomis. Este vorba despre destinul unic al celui mai nefericit dintre poeții lumii, iar acest lucru nu poate să nu impresioneze.

Volumul de față se vrea un prilej de reînviere a personalității poetice favorite, una dintre cele mai mari și mai senine valori ale Antichității latine, aducând-o, astfel, mai aproape de zilele noastre. Avem în vedere o analiză amănunțită a celor două texte supuse cercetării noastre, cu atât mai mult cu cât este vorba despre o poezie a durerii, ce reflectă drama zguduitoare a lui Ovidius, trăită la Pontul Euxin, dramă care se împletește cu plânsul din tragediile antice. De aici, problema importantă a legăturii poetului cu trecutul nostru îndepărtat, reflectată în opera de exil.

Aflându-ne în fața unei opere atât de complexe, vom cerceta bogăția de teme și motive poetice, înalta ținută artistică, forța expresivă și densitatea emoțională a ei, precum și influența exercitată asupra poeților din veacurile următoare.

Este important și poate mai plăcut ca însușirea aprofundată a gramaticii și vocabularului limbii latine să se facă prin intermediul textului poetic, precum este acela ovidian, întru conștientizarea latinității limbii noastre, dar și pentru sensibilizarea tinerilor prin ideile și sentimentele desprinse din opera poetului, care sunt cu totul speciale, deșteptându-le interesul uman față de drama zguduitoare trăită de Ovidius în exil.

Non deportatio, sed relegatio

La Roma, poetul trăia o perioadă de strălucire și de succes, în mijlocul unei societăți pe care o reflectă mai ales în opera de tinerețe. Dar fericirea sa este tulburată de un eveniment neașteptat, petrecut în anul 8 p.Chr.

Pe când se afla, împreună cu prietenul său Maximus Cotta, în insula Elba, primește știrea că un decret al lui Augustus îl relega pe malul Mării Negre, la Tomis. Motivul acestei pedepse nu se cunoaște nici până astăzi cu exactitate. „În epoca Imperiului, (…) persoanele de rang înalt erau pedepsite în cazuri mai grave cu deportarea (deportatio) într-un loc îndepărtat, iar pentru vini mai mici, cu relegarea (relegatio), care, spre deosebire de deportare, nu implica și pierderea cetățeniei" (Tudor, 1982).

Conform explicației lui Pierre Grimal (2002, p. 94), relegatio „era alungarea din oraș a unui cetățean roman care-și păstra dreptul de cetățenie și averea sau a unui străin. Era un exil mai ușor în epoca republicană…". Așadar, Ovidius a fost nevoit să părăsească pământul natal, dar și-a păstrat cetățenia și averea. Totuși, opera i-a fost scoasă din bibliotecile publice. Dar, habent sua fata libelli, și scrierile sale au ajuns până la noi.

Asupra cauzelor relegării poetului s-au emis mai multe ipoteze, verosimile sau mai puțin verosimile, asupra cărora vom stărui și noi pe parcursul lucrării noastre.

1 În realitate, Ovidius a fost relegat la Tomis prin edict imperial. Totuși, pe parcursul întregii lucrări, vom utiliza termenul exil, cu sensul de „izgonire, „surghiun. Asupra relegării, vezi finalul capitolului I al prezentei lucrări.

II. Personalitatea lui Ovidius

„Secolul lui Augustus"

Fenomene politice

Numim „secolul lui Augustus perioada cuprinsă, aproximativ, între anii 31 a.Chr. și 14 p.Chr., timp în care statul roman a fost condus de Caius Iulius Caesar Octavianus, fiul adoptiv al lui Caesar, iar noul stăpân avea să primească numele de Augustus, în urma unei propuneri „inspirate, după cum o numește Pierre Grimal (2002, p. 11), avansată de Lucius Munatius Plancus Senatului și pe care acesta o acceptă.

Cu aceasta începea o nouă eră în dezvoltarea Imperiului Roman. Numele de Augustus („fericitul") îi confirma misiunea divină, dar și privilegiul de a făptui totul sub auspicii fericite.

Cum s-a închegat, de fapt, „secolul lui Augustus"?

În urma asasinării lui Caesar, Antonius va încerca să ia imediat locul dispărutului. Pe Octavianus, fiul adoptiv, vestea asasinatului îl determină să renunțe la organizarea expediției împotriva parților și să se întoarcă în Italia. Prin manevre abile, deși situația este extrem de tensionată, Octavianus va prelua inițiativa, va determina tribunalul ordinar să-i condamne pe asasinii tatălui său, va încheia cu Antonius și Lepidus cel de-al doilea triumvirat. Întrucât Lepidus rămâne în Italia, iar Antonius pleacă în Orient, Octavianus rămâne să guverneze Italia. În scurt timp, pentru că i se împotrivea, lui Lepidus îi este retrasă puterea triumvirală. Expediția împotriva parților eșuează și „o propagandă rău intenționată" (Grimal, 2002, p. 35) pretindea că Antonius s-a abandonat plăcerilor Orientului, prin legătura cu Cleopatra, uitând că era roman. Armata lui Octavianus va decide soarta provinciilor orientale, prin uciderea guvernatorilor fideli lui Antonius și înfrângerea acestuia. Antonius se sinucide, iar Egiptul va deveni un domeniu rezervat principelui, provincie de tip special, unul dintre grânarele Romei.

Așadar Octavianus Augustus va stăpâni un imperiu vast, mărginit de frontiere naturale: Oceanul Atlantic la vest, Rinul și Dunărea la nord, Eufratul la est, deșertul la sud, în Africa.

Augustus va duce și va lăsa urmașilor „o politică defensivă, întemeiată pe un sistem complex de apărare a granițelor naturale" (Cizek, 1994, p. 251), din care barbarii nu făceau parte, neparticipând la impozite, pentru că nu cunoșteau economia monetară.

Octavianus se gândea la necesitatea lărgirii bazei noului regim și, de aceea, a asigurat securitatea coastelor dalmațiene prin pacificarea triburilor de munteni din nordul regiunii ilirice, îndreptându-se și spre burghezia micilor cetăți italice, care îi era apropiată.

În testamentul său politic, Augustus afirma: „Italia întreagă îmi depusese jurământ, într-un elan spontan, și mă proclamase șef în războiul care se termina cu victoria de la Actium" (apud Grimal, 2002, p. 38).

Deși anunțase că lasă puterea la dispoziția poporului și a Senatului roman, el va menține aparența de libertate, acaparând în mâinile sale toată autoritatea. Cel mai important fapt politic din această perioadă constă în instaurarea monarhiei, sub o formă camuflată. Mecanismele politice republicane nu se mai potriveau teritoriului imens pe care îl stăpânea Imperiul. De aceea, Octavianus Augustus devine patronul suprem, tatăl și împăratul tuturor romanilor. „De fapt, spune Eugen Cizek, bazându-se pe numeroase documente, „Augustus a instaurat la Roma o dictatură militară camuflată, o putere patronală de esență militară (Cizek, 1994, p. 48). Camuflată pentru că lui Augustus îi era frică să nu fie asasinat, asemenea lui Caesar. Când a devenit și pontif, fiind conducător al religiei de stat, nimeni nu s-a mai îndoit că libertatea publică a luat sfârșit.

Devenit Augustus, Senatul îi conferă noi competențe. Devine princeps –cel dintâi dintre senatori și chiar președintele Senatului; deține puterea tribuniciană și un imperiu proconsular; este comandantul suprem al armatelor romane și guvernatorul general al tuturor provinciilor; este ales Pontifex Maximus.

Religia și morala fiind în decădere, când Augustus a luat puterea, acesta încearcă o reabilitare a lor printr-o serie de măsuri numite „legile iuliene", prin care erau vizate ajutarea căsniciilor cu copii, combaterea celibatului și reprimarea adulterului. Dar societatea mondenă a Romei nu a luat aminte la ele. Nici în domeniul religios noul regim nu a reușit mai mult. Chiar și armata, aruncată la graniță, pentru a apăra hotarele, a fost pierdută din vedere de toți. Până și Augustus nu trezește, la început, mai nimănui entuziasm. Păstrarea formelor republicane în plină monarhie era o adevărată ipocrizie. Societatea romană nu manifestă interes pentru un viitor politic nou.

Deși a creat funcții noi și un aparat administrativ, Italia fiind administrată de Senat și magistrați, Imperiul se afla, în fond, sub controlul împăratului. Armata constituia forma de susținere a noului regim. Avem de-a face, pe timpul lui Augustus, cu un regim politic absolutist.

După aprecierea lui Pierre Grimal (2002, p. 14), reușitele din „secolul lui Augustus nu ar fi altceva decât „o suprapunere de fericite hazarduri, argumentând că, de fapt, împăratul modelează un ideal care este al întregii Rome, „dar pe care, totuși, Roma nu l-ar fi putut niciodată exprima fără Augustus".

Ajuns în fruntea unui imperiu măcinat de contradicții și lupte, pe cale de a se divide, Augustus a știut să propună lumii pe care urma să o conducă o justificare pentru ceea ce rămăsese viabil din vechiul sistem. Astfel, vorbim despre începutul unui „secol al lui Augustus" din momentul în care au început a fi uitate războaiele sângeroase, disperarea, iar lumea romană și-a recăpătat încrederea în sine.

Era necesar ca Augustus să-și mențină popularitatea în țară. De aceea, va continua programul de lucrări publice conceput pe vremea lui Caesar, privind modernizarea Romei: termină Forumul, ridică monumente publice. Devenit edil, Agrippa (colaboratorul apropiat al lui Augustus) se va angaja să repare rețeaua de canale urbane, să modernizeze apeductele. Augustus se ocupă și de restaurări (teatre, basilici etc.). Terminând războaiele și instaurând pacea, Augustus este preocupat să-i dea Romei instituțiile de care avea nevoie.

Oricum ar fi judecate lucrurile, Octavianus Augustus a închegat și a condus un imperiu care i-a supraviețuit, purtându-i numele, iar, raportat la însemnătatea pe care a avut-o, această perioadă benefică a purtat numele de „secolul lui Augustus".

Fenomene culturale și literare

În domeniul culturii și, în special, al poeziei, perioada lui Augustus poate fi considerată una de glorie.

Maecenas, scriitor și el, prieten bun cu Augustus, a avut abilitatea să-i adune în jurul său pe scriitorii cei mai străluciți ai vremii, știind să le coordoneze geniul și să-i pună în serviciul acelei revoluții spirituale care tocmai se înfăptuia. Desigur că o astfel de activitate venea, inevitabil, în sprijinul revoluției

Îți este utilă previzualizarea?
Pagina 1 din 1