Aventurile căpitanului Hatteras

În Liverpool, bricul Forward stârnește curiozitatea tuturor: este vizibil că a fost conceput pentru mările polare, dar modul în care a fost realizat intrigă. În plus, marinarii sunt prea bine plătiți, dar nu îi interesează destinația vasului; vasul transportă o cantitate uriașă de praf de pușcă, dar puține arme. Căpitanul lipsește și nu este cunoscut, secundul Shandon joacă rolul căpitanului, iar pe vas se află și un câine.

Pe vas sosește și doctorul Clawbonny, dar nici el nu știe mai multe ca ceilalți, fiind contactat prin intermediul unei scrisori. Acest lucru însă nu l-a neliniștit, deoarece este avid de noi experiențe. O scrisoare adusă de câine indică prima etapă a vasului și, după plecarea sa, doctorul Clawbonny descrie explorările anterioare ale regiunilor polare, desfășurate între anii 970 și 1845.

Vasul trece de coasta estică a Groenlandei și o nouă scrisoare venită în mod misterios de la necunoscutul căpitan indică etapa următoare. Vasul face escală la Upernivik (ortografiat Uppernawik în cartea lui Jules Verne), "cea mai nordică așezare pe care o stăpânește Danemarca pe aceste coaste" unnde îi întâlnește pe eschimoși.

După ce părăsesc așezarea, un aisberg amenință vasul, ceea ce determină adevăratul căpitan să își facă apariția și să îl salveze. Numele său este Hatteras, iar scopul lui este atingerea Polului Nord geografic, pentru gloria Angliei. Când un alt aisberg le oprește trecerea, este încărcat un tun cu praf de pușcă și bumul sonic provoacă distrugerea acestuia.

Expediția atinge Polul Nord magnetic, apoi vânează o balenă, trece de capul Dundas (actuala bază aeriană Thulé) și ajunge în locul în care spera să găsească rezerve de combustibil, doar pentru a constata că acestea au fost jefuite de eschimoși. Maistrul Johnson rememorează moartea locotenentului Bellot, petrecută în timpul unei expediții anterioare, ofițer extrem de stimat de către oamenii săi.

Bricul Forward ajunge pe ghețuri, mergând în derivă împreună cu ele. Din cauza unei iluzii optice, doctorul ucide o vulpe, crezând că e un urs, și găsește asupra ei un colier datând din precedenta expediție în zonă, petrecută cu 12 ani înainte, în 1848. Pe vasul imobilizat apar primele semne de scorbut și, deoarece nu mai există combustibil, echipajul vrea să demoleze vasul pentru a arde lemnele. Aceasta este o lovitură cumplită pentru căpitanul Hatteras, care nu se opune, iar vasul continuă să meargă în derivă spre nord.

Împreună cu doctorul Clawbonny, doi oameni din echipaj - Bell și Simpson - și câinele Duk, căpitanul Hatteras pornește într-o expediție de 250 de mile pentru a găsi un depozit de cărbuni. În timpul călătoriei, Simpson moare, iar cei trei rămași găsesc urmele unei expediții americane, din care mai supraviețuiește un om. Reveniți pe bricul Forward fără cărbunele dorit, ei află că echipajul s-a răsculat, a dat foc vasului și a pornit spre sud. Singurul rămas este fidelul maistru Johnson.

Englezii și cel salvat de ei, americanul Altamont, petrec iarna într-un palat de gheață construit de ei. Locuința le este atacată de urși, dar cei patru reușesc să scape și odată cu sosirea primăverii, își continuă expediția spre Polul Nord.

Cu ocazia unei vânători de boi moscați, căpitanul Altamont îi salvează viața căpitanului Hatteras. Expediția ajunge la o mare eliberată de ghețuri, își construiește o barcă și, după ce scapă dintr-un vârtej, ajunge pe insula care marchează Polul Nord. Acesta se află în craterul unui vulcan, iar căpitanul Hatteras vrea să meargă acolo; deși supraviețuiește, își pierde mințile. Călătoria de întoarcere este descrisă foarte pe scurt de Jules Verne.

La finalul romanului, Hatteras este tot cu mințile rătăcite, fiind îngrijit de doctorul Clawbonny și avându-l alături pe devotatul câine Duk. Până la ultima frază a cărții, căpitanul este obsedat de Polul Nord și, chiar și în spitalul în care este internat, efectuează zilnic aceeași plimbare, de la sud către nord.