Discover millions of ebooks, audiobooks, and so much more with a free trial

Only $11.99/month after trial. Cancel anytime.

Aventurile căpitanului Hatteras
Aventurile căpitanului Hatteras
Aventurile căpitanului Hatteras
Ebook731 pages9 hours

Aventurile căpitanului Hatteras

Rating: 5 out of 5 stars

5/5

()

Read preview

About this ebook

În Liverpool, bricul Forward stârnește curiozitatea tuturor: este vizibil că a fost conceput pentru mările polare, dar modul în care a fost realizat intrigă. În plus, marinarii sunt prea bine plătiți, dar nu îi interesează destinația vasului; vasul transportă o cantitate uriașă de praf de pușcă, dar puține arme. Căpitanul lipsește și nu este cunoscut, secundul Shandon joacă rolul căpitanului, iar pe vas se află și un câine.

Pe vas sosește și doctorul Clawbonny, dar nici el nu știe mai multe ca ceilalți, fiind contactat prin intermediul unei scrisori. Acest lucru însă nu l-a neliniștit, deoarece este avid de noi experiențe. O scrisoare adusă de câine indică prima etapă a vasului și, după plecarea sa, doctorul Clawbonny descrie explorările anterioare ale regiunilor polare, desfășurate între anii 970 și 1845.

Vasul trece de coasta estică a Groenlandei și o nouă scrisoare venită în mod misterios de la necunoscutul căpitan indică etapa următoare. Vasul face escală la Upernivik (ortografiat Uppernawik în cartea lui Jules Verne), "cea mai nordică așezare pe care o stăpânește Danemarca pe aceste coaste" unnde îi întâlnește pe eschimoși.

După ce părăsesc așezarea, un aisberg amenință vasul, ceea ce determină adevăratul căpitan să își facă apariția și să îl salveze. Numele său este Hatteras, iar scopul lui este atingerea Polului Nord geografic, pentru gloria Angliei. Când un alt aisberg le oprește trecerea, este încărcat un tun cu praf de pușcă și bumul sonic provoacă distrugerea acestuia.

Expediția atinge Polul Nord magnetic, apoi vânează o balenă, trece de capul Dundas (actuala bază aeriană Thulé) și ajunge în locul în care spera să găsească rezerve de combustibil, doar pentru a constata că acestea au fost jefuite de eschimoși. Maistrul Johnson rememorează moartea locotenentului Bellot, petrecută în timpul unei expediții anterioare, ofițer extrem de stimat de către oamenii săi.

Bricul Forward ajunge pe ghețuri, mergând în derivă împreună cu ele. Din cauza unei iluzii optice, doctorul ucide o vulpe, crezând că e un urs, și găsește asupra ei un colier datând din precedenta expediție în zonă, petrecută cu 12 ani înainte, în 1848. Pe vasul imobilizat apar primele semne de scorbut și, deoarece nu mai există combustibil, echipajul vrea să demoleze vasul pentru a arde lemnele. Aceasta este o lovitură cumplită pentru căpitanul Hatteras, care nu se opune, iar vasul continuă să meargă în derivă spre nord.

Împreună cu doctorul Clawbonny, doi oameni din echipaj - Bell și Simpson - și câinele Duk, căpitanul Hatteras pornește într-o expediție de 250 de mile pentru a găsi un depozit de cărbuni. În timpul călătoriei, Simpson moare, iar cei trei rămași găsesc urmele unei expediții americane, din care mai supraviețuiește un om. Reveniți pe bricul Forward fără cărbunele dorit, ei află că echipajul s-a răsculat, a dat foc vasului și a pornit spre sud. Singurul rămas este fidelul maistru Johnson.

Englezii și cel salvat de ei, americanul Altamont, petrec iarna într-un palat de gheață construit de ei. Locuința le este atacată de urși, dar cei patru reușesc să scape și odată cu sosirea primăverii, își continuă expediția spre Polul Nord.

Cu ocazia unei vânători de boi moscați, căpitanul Altamont îi salvează viața căpitanului Hatteras. Expediția ajunge la o mare eliberată de ghețuri, își construiește o barcă și, după ce scapă dintr-un vârtej, ajunge pe insula care marchează Polul Nord. Acesta se află în craterul unui vulcan, iar căpitanul Hatteras vrea să meargă acolo; deși supraviețuiește, își pierde mințile. Călătoria de întoarcere este descrisă foarte pe scurt de Jules Verne.

La finalul romanului, Hatteras este tot cu mințile rătăcite, fiind îngrijit de doctorul Clawbonny și avându-l alături pe devotatul câine Duk. Până la ultima frază a cărții, căpitanul este obsedat de Polul Nord și, chiar și în spitalul în care este internat, efectuează zilnic aceeași plimbare, de la sud către nord.

LanguageRomână
PublisherAldo Press
Release dateJun 14, 2016
ISBN9789737012616
Aventurile căpitanului Hatteras

Related to Aventurile căpitanului Hatteras

Related ebooks

Science Fiction For You

View More

Reviews for Aventurile căpitanului Hatteras

Rating: 5 out of 5 stars
5/5

2 ratings0 reviews

What did you think?

Tap to rate

Review must be at least 10 words

    Book preview

    Aventurile căpitanului Hatteras - Verne Jules

    PARTE

    ENGLEZII LA POLUL NORD

    CAPITOLUL I

    BRICUL FORWARD

    Mâine, la reflux, bricul Forward, căpitan K.Z., secund, Richard, Shandon, va pleca de la New Prince Docks spre o destinaţie necunoscută."

    Iată ce informatie se putea citi în Liverpool Herald, din 5 aprilie 1860.

    Plecarea unui bric este un eveniment lipsit de importanţă pentru cel mai comercial port din Anglia. De altfel, cine putea să mai înţeleagă, în mijlocul navelor de toate tipurile, tonajele şi naţionalităţile, cât reuşeau să cuprindă cele două leghe de radă?

    Cu toate acestea, în 6 aprilie, dis de dimineaţă, o mulţime considerabilă cuprindea cheiul din New Prince Docks; părea că numeroasa societate a marinarilor îşi dăduse întălnire acolo. Muncitorii de la docurile înconjurătoare abandonaseră lucrările, iar neguţătorii tejghelele posomorâte şi vânzătorii magazinele lor pustii. Omnibuzele multicolore, ce traversau ruta situată de-a lungul peretelui exterior al radei, vărsau cu fiecare minut încărcătura lor de curioşi; oraşul părea să aibă doar o singură preocupare: să asiste la plecarea bricului Forward.

    Acesta era un bric de o sută şaptezeci de tone, înarmat cu o elice şi un motor cu aburi, de o sută douăzeci de cai putere. Putea fi cu uşurinţă confundat cu celelalte bricuri din port. Totuşi, deşi nu oferea nimic special în ochii publicului, cunoscătorii puteau remarca anumite particularităţi auspra cărora un adevărat marinar nu putea să se înşele.

    Astfel, la bordul lui Nautilus, ancorat în apropiere, un grup de mateloţi lansară mii de ipoteze cu privire la destinaţia bricului Forward.

    „Ce părere aveţi, spuse unul dintre ei, de acest ansamblu de catarge? Nu se prea obişnuieşte la vasele cu aburi să aibă atâtea vele.

    — Probabil, răspunse un maistru militar cu obrajii roşii, probabil că aceastp navă se bazează mai mult pe catarge decât pe motor, dacă şi-au pus nişte vele atât de înalte, fără îndoială că părţile de jos vor fi adesea mascate. Aşadar,nu mai am nicio îndoială, bricul Forward este destinat mărilor arctice sau antarctice, acolo unde munţii de gheaţă stăpânesc vântul mai mult decât i s-ar potrivi unei nave solide şi îndrăzneţe.

    — Trebuie să aveţi dreptate, maistre Cornhill, reluă un al treilea matelot. Aţi remarcat şi această etravă care cade dreaptă în mare?

    — Observ, spuse maistrul militar, că este învelită de o muchie de oţel turnată într-o formă ascuţită ca de brici, capabilă să taie în două o navă cu trei punţi, dacă Forward-ul, lansat cu viteză maximă, ar aborda-o din lateral.

    — Bineînţeles, răspunse un pilot din Mersey, deoarece acest bric îţi ţese vesel cele paisprezece noduri pe oră cu elicea sa. A fost o minune să-l vezi despicând curentul, atunci când îşi făcea pregătirile. Credeţi-mă, este un călător foarte delicat.

    — Cât despre velele sale, nu se simte deloc deranjat, reluă maistrul Cornhill; străpunge vântul şi domină… Vedeţi dumneavoastră, pun rămăşag că acest vas va lua pulsul mărilor polare! Şi iată, încă un detaliu! Aţi remarcat marele etambreu prin care trece axul cârmei?

    — Adevărat, pe leagea mea, răspunsera interlocutorii maistrului Cornhill; dar ce demonstrează asta?

    — Asta înseamnă, dragii mei, spuse maistrul cu o satisfacţie orgolioasă, că nici n-aţi observat, nici n-aşi reflectat; asta demonstrează că s-a dorit ca axul cârmei să fie puţin mai flexibil pentru a putea fi folosit cu uşurinţă. Ori, nu vă daţi seama că în mijlocul gheţurilor, manevrele sunt reluate de mai multe ori?

    — Aveţi perfectă dreptate, răspunseră mateloţii de pe Nautilus.

    — Şi de altfel, reluă unul dintre ei, încărcătura acestui bric confirmă părerea maistrului Cornhill. Ştiu asta de la Clifton care s-a îmbarcat vitejeşte. Forward cară alimente pentru cinci sau şase ani, şi cărbuni pe măsură. Cărbune şi alimente, iată întreaga lui încărcătură, plus o grămadă de haine de lână şi din piele de focă.

    — Ei bine, făcu maistrul Cornhill, nu mai există nicio îndoială; dar, în fine, prietene, dacă tot îl cunoşti pe Clifton, el nu ţi-a spus nimic despre destinaţia lui?

    — N-a putut să-mi spună nimic; habar nu are; echipajul este angajat de aşa manieră. Unde merge? Nu va afla decât în momentul în care va ajunge acolo.

    — Şi mai ales, răspunse un neîncrezător, dacă vor merge la dracu’, după cum se pare.

    — Dar şi ce leafă, continuă prietenul lui Clifton, însufleţindu-se. Ce leafă mare! De cinci ori mai mare decât salariul obişnuit! Ah, fără asta, Richard Shandon n-ar fi reuşit să angajeze pe nimeni în asemenea condiţii! Un bastiment cu o formă bizară care pleacă nu se ştiu unde şi care nu pare că ar vrea să se mai întoarcă! În ce mă priveşte, nu cred că mi-ar fi convenit!

    — Să-şi fi convenit sau nu, prietene, replică maistrul Cornhill, tot n-ai fi putut să faci vreodată parte din echipajul bricului Forward.

    — Şi de ce, mă rog?

    — Pentru că nu îndeplineşti condiţiile cerute. Am auzit spunându-se că oamenii căsătoriţi au fost exluşi de la bun început. Ori tu faci parte din acestă mare categorie. Aşadar, n-ai de ce să fii supărat, ceea ce, din partea ta, oricum ar fi un veritabil tur de forţă."

    Matelotul,interpelat astfel, începuse să râdă împreună cu camarazii săi, demonstrând aşadar cât de adevărată era gluma maistrului Cornhill.

    „Chiar şi numele acestui bastiment, reluă Cornhill satisfăcut de el-însuşi, este extraordinar de îndrăzneţ! Forward, forward până unde? Fără să mai punem în discuţie că nu-l cunoaşte nimeni pe căpitanul acestui bric.

    — Ba da, e cunoscut, răspunse un tânăr matelot cu o faţă destul de naivă.

    — Cum! E cunoscut?

    — Fără îndoială.

    — Măi, copile, spuse Cornhill, tu chiar crezi că Shandon este căpitanul bricului Forward ?

    — Păi, replică tânărul marinar…

    — Află aşadar că Shandon este doar comandorul, nimic altceva; este un marinar curajos şi îndrăzneţ, un balenier care şi-a demonstrat priceperea, un tovarăş de nădejde, capabil să comande, dar, în fine, nu el comandă; cu părere de rău pot afirma că nu este mai căpitan decât noi doi! Cât despre cel ce-i va urma lui Dumnezeu, ca stăpân la bord, nici el nu-l cunoaşte încă. Când va sosi momentul, adevăratul căpitan va apărea nu se ştie cum şi de pe ce ţărm al celor două lumi, căci Richard Shandon n-a spus şi n-a avut permisiunea să spună spre ce punct al globului îşi va îndrepta bastimentul.

    — Totuşi, maistre Cornhill, reluă tânărul marinar, vă asigur că s-a prezentat cineva la bord, cineva anunţat în scrisoarea în care postul de secund îi era oferit domnului Shandon!

    — Cum! Ripostă Cornhill încruntându-şi sprâncenele, vrei să spui că Forward are un căpitan la bord?

    — Păi da, maistre Cornhill.

    — Mie îmi spui asta?

    — Cu siguranţă, pentru că ştiu de la Johnson, şeful echipajului.

    — De la şeful Johnson?

    — Fără îndoială; el mi-a spus mie.

    — El ţi-a spus? Johnson?

    — Nu numai că mi-a spus, dar mi l-a şi arătat pe căpitan.

    — Ţi l-a arătat! spuse Cornhill stupefiat.

    — Mi l-a arătat.

    — Şi l-ai văzut?

    — Cu proprii mei ochi.

    — Şi cine e?

    — E un câine.

    — Un câine!

    — Un câine cu patru labe.

    — Da."

    Mare a fost stupoarea printre marinarii de pe Nautilus. În orice altă situaţie, ar fi izbucnit în râs. Un câine căpitan al unui bric de o sută şaptezeci de tone! Ar fi avut de ce să hohotească! Dar, pe legea mea, Forward era un bastiment atât de extraordinar, încât trebuia să te gândeşti de două ori înainte de a râde sau de a nega. De altfel, nici măcar maistrul Cornhill nu râdea.

    „Prin urmare, Johnson este cel care ţi-a arătat acest nou tip de căpitan, acest câine? reluă acesta adresându-se tânărului matelot. Şi tu l-ai văzut?…

    — Aşa cum vă văd pe dumneavoastră, fără vreo aluzie!

    — Ei bine, ce credeţi dumneavoastră? îl întrebară marinarii pe maistrul Cornhill.

    — Nu cred nimic, răspunse brusc acesta din urmă, nu cred nimic, doar că Forward este un vas al diavolului, sau al unor nebuni de închis la Bedlam! "

    Mateloţii continuară să privească tăcuţi bricul Forward, ale cărui pregătiri de plecare se apropiau de sfârşit; şi nu era niciunul între aceştia care să creadă că şeful echipajului, Johnson, ar fi putut să-şi bată joc de ei.

    Această poveste cu câinele începuse să circule deja prin oraş, şi prin mulţimea de curioşi erau mulţi ce-l căutau din priviri pe acest captain-dog, gata chiar să-l creadă un animal supranatural.

    De altfel, de câteva luni, bricul Forward atrăgea atenţia publică; bizarul din construcţia sa, misterul care-l învăluia, incognito-ul păstrat de căpitanul său, modul în care Richard Shandon primise propunerea de a dirija armarea vasului, alegerea echipajului acestuia, destinaţia necunoscută, oarecum bănuită de câţiva, toate acestea contribiuau la înfăţişarea atât de neobişnuită a acestui bric.

    Mai ales, pentru un gânditor, un visător, un filozof, nimic nu e mai emoţionant decât un bastiment gata de plecare; imaginaţia îl urmează cu bucurie în luptele sale cu marea, în ciocnirile sale cu vântul, în această cursă aventuroasă care nu sfârşeşte întotdeauna într-un port, iar dacă se produce un mic incident neobişnuit, vasul se prezintă deja învăluit într-o formă fantastică, chiar şi în faţa spiritelor mai rebele în materie de fantezie.

    Aşa şi cu Forward. Şi dacă spectatorul simplu nu a reuşit să facă observaţiile savante ale maistrului Cornhill, vorbele acumulate timp de trei luni fură suficiente ca să domine toate discuţiile din Liverpool.

    Bricul fusese în şantier la Birkenhead, adevărată suburbie a oraşului, situată pe malul stâng al fluviului Mersey, comunicând cu portul printr-un du-te-vino necontenit de bărci şi vapoare.

    Constructorul, Scott & Co., unul dintre mai pricepuţi din Anglia, primise de la Richard Shandon un deviz şi un plan detaliat, în care tonajul, dimensiunile, gabaritul bricului erau indicate cu cea mai mare grijă. Se putea ghici în acest proiect perspicacitatea unui marinar încercat. Shandon având fonduri considerabile la dispoziţie, lucrările începură, şi, urmând recomandările proprietarului necunoscut, se înainta cu paşi repezi.

    Bricul fu construit extrem de solid; era în mod evident făcut să reziste la presiuni nebănuite, deoarece cadrul său din lemn de teack, un fel de stejar al Indiei, remarcabil pentru extraordinara sa duritate, fu în plus legat cu armături puternice de fier. În lumea marinarilor se punea chiar întrebarea de ce coca unei nave construite cu o asemenea rezistenţă nu era făcută din tablă de fier, ca aceea a celorlalte bastimente cu aburi. La aceasta se răspundea că misteriosul inginer avea motivele sale pentru a acţiona astfel.

    Încet, încet, bricul începu să ia o formă pe şantier, iar ca-lităţile sale de forţă şi fineţe îi impresionară pe cunoscători. Astfel că, după cum observară şi mateloţii de pe Nautilus, etrava sa făcea un unghi drept cu chila acestuia; ea era înzestrată, nu cu un pinten, ci cu o tăiş de oţel turnat în atelierele lui R. Hawthorn din Newcastle.

    Această proră de metal, strălucind în soare, dădeau bricului un aer special, neavând nimic absolut militar. Totuşi, un tun de calibrul 16 fu instalat pe teugă; montat pe un pivot, acesta putea fi îndreptat cu uşurinţă în toate direcţiile; trebuie să mai adăugăm atât despre tun, cât şi despre etravă, că nu aveau deloc un aspect războinic.

    Dar dacă bricul nu era o navă de război, nici un bastiment comercial, nici un yaht de plăcere – căci nu se fac plimbări cu provizii pentru şase ani în cală – ce era aşadar acesta?

    O navă destinată căutării lui Erebus şi Terror, şi a lui Sir John Franklin? Nu era nici asta, căci în 1859, cu un an înainte, comanadatul MacClintock se întoarse din mările arctice, aducând cu el dovada pierderii acestei expediţii nefericite.

    Forward vroia, aşadar, să încerce şi el faimosul pasaj din nord-vest? La ce bun? căpitanul MacClure îl găsise în 1853, iar locotenentul Creswel avusese onoarea de a fi primul care înconjurase continentul american de la strâmtoarea Behring până la strâmtoarea Davis.

    Era totuşi o certitudine, indubitabilă printre spiritele competente, şi anume că Forward se pregătea să înfruntre regiunea gheţarilor. Va merge oare spre Polul Sud, mai departe decât balenierul Wedell, mai înainte decât căpitanul James Ross? Dar la ce bun şi cu ce scop?

    Se poate observa că, deşi câmpul ipotezelor fusese redus destul de mult, imaginaţia găsea încă mijloace de a zburda.

    A doua zi după ce bricul fusese pus pe apă, sosise şi motorul său, expediat de atelierele lui R. Hawthorn, din Newcastle.

    Acest motor, cu o putere de o sută douăzeci de cai, cu cilindrii oscilanţi, ocupa puţin loc; forţa sa era considerabilă pentru o navă de o sută şaptezeci de tone, acoperită din abundenţă cu vele, bucurându-se de un mers extrem de lin. Încercările sale nu lăsară nicio urmă de îndoială în această privinţă şi chiar şeful echipajului, Johnson, găsise potrivit să-şi exprime părerea faţă de prietenul său, Clifton:

    „Având în vedere că Forward se foloseşte în acelaşi timp şi de vele şi de elice, va merge mai repede datorită velelor."

    Prietenul lui Clifton nu înţelesese nimic din această propoziţie, dar credea că totul este posibil din partea unui vas comandat de un câine.

    După instalarea motorului la bord, începu arimarea proviziilor; şi nu fu puţin de lucru, căci nava ducea cu ea alimente pentru şase ani. Acestea constau în carne sărată şi uscată, peşte afumat, biscuiţi şi făină; munţi de cafea şi ceai fură îndesaţi în rezervoare în avalanşe enorme. Richard Shandon dirija amenajarea acestei preţioase încărcături, cu foarte mare pricepere; toate erau orânduite, etichetate, numerotate, într-o organizare perfectă; fu îmbarcată de asemenea, o foarte mare provizie din preparatul indian numit pemican care conţine într-un cantitate mică multe elemente nutritive.

    Acest gen de alimente nu lăsa nicio urmă de îndoială asupra intervalul lung de timp al acestei croaziere; dar un spirit observator înţelegea din prima că Forward urma să navigheze în mările polare, la vederea barililor de lime-juice, pastilelor de var, pachetelor de muştar, seminţelor de măcriş şi de lingurea, într-un cuvânt, abundenţa acestor puternice antiscorbutice a căror influenţă este atât de necesară în expediţiile australe şi boreale. Shandon primise, fără îndoială, ordin să se ocupe în mod special de această parte a încărcăturii, deoarece se interesă mult de ea, nu mai puţin decât de medicamentele pentru acest voiaj.

    Dacă armele del abord nu furp numeroase, ceea putea să linştească spiritele timide, magazia de pulbere dădea pe dinafară, detaliu ce putea să provoace teamă. Singurul tun de la teugă nu putea să aibă pretenţia de a absorbi această provizie. Asta dădea de gândit. Existau de asemenea ferăstraie gigantice şi aparate puternice, ca leviere, baroase, ferăstraie de mână, topoare enorme, etc., fără a mai pune la calcul o mare cantitate de blasting-cylinders a căror explozie ar fi fost suficientă pentru a exploda vama din Liverpool. Toate acestea erau bizare, dacă nu chiar înfricoşătoare, fără a mai vorbi de rachete, semnale, artificii şi felinare de mii de feluri.

    Numeroşii spectatori de pe cheiurile din New Princes Docs mai admirau o lungă balenieră din lemn de mahon, o pirogă din tablă acoperită cu gutapercă şi un anume număr de halkett-boats, un fel de mantale din cauciuc care se putea transforma în bărci suflând în căptuşeala lor. Fiecare se simţea din ce în ce mai intrigat, şi chiar emoţionat, căci odată cu fluxul bricul Forward avea să plece în curând spre misterioasa sa destinaţie.

    CAPITOLUL II

    O SCRISOARE NEAŞTEPTATĂ

    Iată textul scrisorii primite de Richard Shandon cu opt luni înainte:

    Aberdeen, 2 august 1859

    Domnului Richard Shandon,

    Liverpool,

    Domnule,

    Prezenta are ca scop să vă informeze asupra depunerii sumei de şaisprezece mii de lire sterline în mâinile domnilor de la Marcuart & Co., bancheri din Liverpool. Aveţi anexată o serie de mandate semnate de mine, care vă vor permite să dispuneţi bancherilor Marcuart asupra susmenţionatelor şaisprezece mii de lire.

    Dumneavoastră nu mă cunoaşteţi. Nu contează. Eu vă cunosc. Asta e important.

    Vă ofer postul de secund la bordul bricului Forward pentru o călătorie ce poate fi lungă şi periculoasă.

    Dacă nu acceptaţi, nicio problemă. Dacă acceptaţi, cinci sute de lire vă vor fi alocate drept salariu, iar la sfârşitul fiecărui an, pe timpul întregii expediţii, leafa dumneavoastră se va mări cu 10 procente.

    Bricul Forward nu există. Va trebui să vă ocupaţi de construirea lui astfel încât să poată fi lansat pe mare din primele zile ale lui aprilie 1860, cel mai târziu. Aveţi ataşat un plan amănunţit cu un deviz căruia vă veţi supune întocmai. Vasul va fi construit pe şantierele domnilor Scott & Co., care se vor achita cu dumneavoastră.

    Vă recomand în mod special echipajul Forward; acesta va fi alcătuit dintr-un căpitan, eu, dintr-un secund, dumneavoastră, un al treilea ofiţer, un şef de echipaj, doi ingineri, un ice-master, opt mateloţi şi doi fochişti, în total optsprezece oameni, inclusiv doctorul Clawbonny, din acest oraş, care se va prezenta la dumneavoastră la momentul potrivit.

    Ar fi indicat ca oamenii care vor forma personalul de pe Forward să fie englezi, liberi, fără familie, celibatari, cumpătaţi, căci consumul de spirtuoase şi chiar de bere nu va fi tolerat la bord, gata să întreprindă, dar şi să îndure. Îi veţi alege de preferinţă pe cei dotaţi cu o constituţie sanguină, având în ei într-un grad mai înalt, principiul generator al căldurii animale.

    Le veţi oferi un salariu de cinci ori mai mare decât cel obişnuit, cu o creştere de zece procente pentru fiecare an de serviciu. La sfârşitul expediţiei, cinci sute de lire le vor fi asigurate fiecăruia dintre ei, şi două mii de lire vor fi rezervate pentru dumneavoastră. Aceste fonduri vor fi depuse la sus-numiţii bancheri Marcuart & Co.

    Această expediţie va fi de lungă durată şi dificilă, dar onorabilă. Nu aveţi de ce să ezitaţi, domnule Shandon.

    Răspuns, post-restant, la Gottenborg (Suedia), sub iniţiale K.Z.

    P.S. Veţi primi, în 15 februarie, un câine mare danez, cu botul lăsat, roşcat-negricios, brăzdat transversal de dungi negre. Îl veţi instala la bord şi-l veţi hrăni cu turte de orz amestecate cu o fiertură din pâine cu grăsime . Veţi confirma primirea câinelui sus-menţionat la Livorno (Italia), la aceleaşi iniţiale ca mai sus.

    Căpitanul bricului Forward se va prezenta şi se va face cunoscut în timp util. În momentul plecării, veţi primi noi instrucţiuni.

    Căpitanul bricului Forward, K.Z."

    CAPITOLUL III

    DOCTORUL CLAWBONNY

    Richard Shandon era un bun marinar; comandase multă vreme baleniere pe mările antarctice, cu o reputaţie bine stabilită în întreg ţinutul Lancaster. O asemenea scrisoare putea să-l surprindă pe bună dreptate; se miră aşadar, dar cu sângele rece al unui om care a văzut multe la viaţa lui.

    El îndeplinea, de altfel, condiţiile solicitate; nu avea soţie, nici copii, nici părinţi, un om mai liber nici că se putea. Prin urmare, neavând cu cine să se consulte, merse direct la domnii Marcuart & Co., bancheri.

    „Dacă banii sunt aici, îşi spuse el, restul va merge de la sine."

    Fu primit în bancă onorat de toate atenţiile cuvenite unui om cu şaisprezece mii de lire aşteptându-l într-o casetă de valori; acestea fiind verificate, Shandon ceru o coală de hârtie, şi, cu scrisul apăsat de marinar, îşi trimse acceptul la adresa indicată.

    În aceeaşi zi, îi contactă pe constructorii de la Birkenhead, şi douăzeci şi patru de ore mai târziu, chila bricului Forward se şi întindea pe calajele şantierului.

    Richard Shandon era un bărbat de vreo patruzeci de ani, robust, energic şi curajos, trei calităţi importante pentru un marinar, căci acestea dau încredere, forţă şi sânge rece. I se asocia un caracter gelos şi dificil; astfel că nu fusese niciodată iubit de mateloţii săi, doar temut. Acest renume nu mergea, de altfel, până la a-i face probleme în alegerea echipajului, căci era un om extrem de descurcăreţ.

    Shandon se temea ca nu cumva latura misterioasă a acestei expediţii să-l împiedice în vreun fel.

    „De aceea, îşi spuse el, cel mai bine este să nu divulg nimic; vor fi mulţi curioşi care vor voi să ştie afle totul despre această afacere, dar cum nici eu nu ştiu mare lucru, aş fi foarte încurcat dacă ar trebui să le răspund. Acest K. Z. este cu siguranţă un individ foarte ciudat; dar la urma urmei, mă cunoaşte, contează pe mine: este suficient. Cât despre nava sa, va ieşi foarte bine, şi să nu mă cheme pe mine Richard Shandon, dacă asta nu-i făcută să străbată marea glacială. Dar să ţinem asta pentru mine şi ofiţerii mei."

    După care, Shandon se ocupă de recrutarea echipajului său, ţinând cont de condiţiile referitoare la familie şi sănătate impuse de căpitanul său.

    Cunoştea un băiat curajos, foarte devotat, bun marinar, pe numele de James Wall. Acest Wall părea să aibă vreo treizeci de ani, şi nu era la prima sa călătorie în mările Nordului. Shandon îi propuse postul de al treilea ofiţer, iar James Wall acceptă cu ochii închişi; nu vroia decât să navigheze, şi-şi iubea meseria. Shandon îi povesti totul cu de-amănuntul, ca şi unui anume Johnson, pe care-l făcu şeful echipajului.

    „Să fie cu noroc, răspunse James Wall; mai bine asta decât altceva. Dacă e vorba să căutăm trecerea din nord-vest, sunt unii care se şi întorc de acolo.

    — Nu întotdeauna, răspunse şeful Johnson; dar, în sfărşit, astă nu e un motiv ca să nu te duci.

    — De altfel, dacă nu ne înşelăm în ipotezele noastre, continuă Shandon, trebuie să mărturisesc că acestă călătorie se face în bune condiţii. Va fi o navă frumoasă, acest Forward, înzestrată cu un motor foarte bun, va putea merge departe. Un echipaj de optsprezece oameni, asta-i tot ce ne trebuie.

    — Optsprezece oameni, replică masitrul Johnson, atât avea americaunul Kane la bord, când a făcut faimoasa sa expediţie spre pol.

    — E totuşi ciudat, reluă Wall, cu individ oarecare mai încearcă să traverseze marea de la strâmtoarea Davis la strâmtoarea Behring. Expediţiile trimise în căutarea amiralului Franklin au costat deja Anglia mai mult de şapte sute şaizeci de mii de lire, fără niciun rezultat practic! Cine dracu poate să-şi rişte averea proprie într-o asemenea expediţie?

    — Mai întâi, James, răspunse Shandon, noi ne bazăm pe o singură ipoteză. Vom merge oare cu adevărat în mările asutrale sau boreale? Nu ştim. Poate fi vorba despre o nouă descoperire. În plus,trebuie să se prezinte, de pe o zi pe alta, un anume doctor Clawbonny, care va şti, fără îndoială, mai multe, şi care va fi însărcinat să ne instruiască. Vom vedea atunci.

    — Să aşteptăm aşadar, spuse maistrul Johnson; în ce mă priveşte încep să caut indivizi solizi, comandate; căt despre principiul lor de căldură animală, cum spune căpitanul, vi-l garantez de pe-acum. Vă puteţi bizui pe mine."

    Acest Johnson era un om preţios; cunoştea navigarea la latitudini înalte. El se găsea în calitate de maistru militar la bordul vasului Phoenix, care făcuse parte din expediţiile trimise în 1853 în căutarea lui Franklin; acest marinar îndrăzneţ fusese chiar martor la moartea locotenentului francez Bellot, pe care-l însoţise în excursia sa printre gheţuri. Johnson cunoştea personalalul maritim din Liverpool şi se puse imediat în mişcare pentru a-şi recruta oamenii.

    Împreună cu Shandon şi Wall reuşiră încă din primele zile ale lui decembrie să adune întregul personal, totuşi, nu fără oarecare greutăţi; mulţi se simţeau atraşi de salariul foarte mare, dar se temeau de viitorul expediţiei, şi mulţi dintre cei ce se angajaseră în mod hotărăt, veneau mai târziu să-şi retragă cuvântul şi să restituie avansul, sfătuiţi de prieteni să nu încerce o astfel de acţiune. Toţi, de altfel, încercau să pătrundă misterul, punându-i întrebări comandantului Richard. Acesta îi trimitea la maistrul Johnson.

    „Ce ai vrea să-ţi spun, prietene? răspundea mereu acesta; ştiu tot atât de mult ca şi tine. În orice caz, vei fi în compania unor oameni de calitate care nu se dau înapoi de la nimic; asta înseamnă ceva! Aşa că, nu te mai gândi atât: ori îi albă ori îi neagră!"

    Şi majoritatea erau de acord.

    „Sper că-şi dai seama că, mai adăuga uneori şeful de echipaj, am de unde să aleg. Un salariu mare, aşa cum n-a mai văzut vreodată un marinar, cu certitudinea primirii unei sume frumoase la întoarcere. Ai de ce să te simţi atras.

    — E adevărat, răspundeau mateloţii, e foarte tentant! Pricopseală până la sfărşitul zilelor!

    — Nu-şi voi ascunde deloc, relua Johnson, că expediţia va fi lungă, dificilă şi periculoasă; asta se spune clar în instrucţiunile noastre; aşa că trebuie să ştii bine la ce te înhami; probabil, se va încerca tot ce este omeneşte posibil, şi poate chiar mai mult! Deci, dacă nu te simţi destul de îndrăzneţ, gata de orice, dacă nu l-ai pe dracu în tine, dacă nu-ţi spui că ai douăzeci de şanse contra una singură să rămâi pe acolo, dacă ţii să-ţi laşi pielea într-un loc anume,mai mult decât în altul, de preferinţă aici decât acolo, atunci fă stânga împrejur şi lasă locul tău unui tovarăş mai curajos!

    — Dar, cel puţin, maistre Johnson, continuă matelotul pus la zid, cel puţin, îl cunoaşteţi pe căpitan?

    — Căpitanul este Richard Shandon, prietene, până ce se prezintă altcineva."

    Ori, trebuie să spunem, aceasta era chiar şi părerea secundului; se lăsa cu uşurinţă îmbătat de ideea că în ultimul moment va primi instrucţiunile exacte asupra scopului călătoriei, şi că va rămâne şef la bordul Forward. Se amuza chiar răspândind această ipoteză, fie atunci când vorbea cu ofiţerii săi, fie atunci când supraveghea lucrările de construire a bricului ale cărui prime componente se întindeau pe şantierele de la Birkenhead, ca şi coastele unei balene răsturnate.

    Shandon şi Johnson se conformară cu stricteţe recomandară referitoare la sănătatea oamenilor echipajului; aceştia aveau o figură extrem de calmă, cât despre principiul de căldură animală, puteau să încălzească motorul bricului Forward; membrele lor elastice, faţa lor luminoasă şi înfloritoare demostrau că erau gata să reacţioneze la cele mai intense geruri. Erau oameni hotărâţi şi de încredere, energici şi zdraveni; nu se bucurau toţi de aceeaşi vigurozitate; Shandon ezitase chiar în alegerea unora dintre ei, cum ar fi mateloţii Gripper şi Garry, harponierul Simpson, care îi păreau cam slăbuţi; dar, în rest, aveau o structură bună, inima caldă şi angajarea lor fu semnată.

    Tot acest echipaj aparţinea aceleaşi secte de religie protestantă; în aceste lungi expediţii, rugăciunea în comun, lecturarea Bibliei adună adesea cele mai variate spirite şi le îmbărbătează în momentele de descurajare; era foarte important să nu existe păreri împărţite. Shandon ştia din proprie experienţă valoarea acestor practici şi înfluenţa lor asupra moralului echipajului; astfel că acestea sunt mereu utilizate la bordul navelor care vor ierna în mările polare.

    Echipajul astfel compus, Shandon şi cei doi ofiţeri ai săi se ocupară de aprovizionări; urmară cu stricteţe instrucţiunile căpitanului, instrucţiuni clare, precise, detaliate, în care şi cele mai mici articole erau prezentate în cantitatea şi calitatea potrivită. Datorită mandatelor de care dispunea secundul, fiecare articol fu plătit cu bani gheaţă, cu o bonificaţie de 8 procente pe care Richard îi depuse cu grijă în contul lui K. Z.

    Echipajul, proviziile, încărcătura, toate erau pregătite în ianua-rie 1860; Forward începuse să capete viaţă. Shandon nu lăsa să treacă nicio zi fără să treacă pe la Birkenhead.

    În 23 ianuarie, dimineaţa, conform obiceiului său, se afla într-una din acele mari bărci cu aburi, care au câte o cârmă la fiecare extremitate pentru a evita virajele şi care fac permanent curse între cele două maluri ale fluviului Mersey; era atunci o ceaţă din cele ami obişnuite,care îi obligă pe marinarii să se ghideze după busole, deşi traseul lor nu durează mai mult de zece minute.

    Totuşi, oricât de deasă ar fi fost această ceaţă, nu l-a împiedicat pe Shandon să vadă un bărbat de talie mică, destul de gras, cu o figură delicată şi veselă, cu privirea amabilă, care înainte spre el, îi luă amândouă mâinile şi le scutură cu o vivacitate, o ardoare şi o familiaritate „atât de meridională", cum ar fi spus francezii.

    Dar dacă acest personaj nu era din sud, atunci se prefăcea foarte bine; vorbea şi gesticula plin de volubilitate; părerile lui trebuiau să fie rostite, altfel ar fi explodat. Ochii săi, mici ca cei ai unui om inteligent, gura sa mare şi mobilă, erau tot atâtea supape de siguranţă care-i permiteau să elibereze acest preaplin ce sălăşluia în el; vorbea continuu, atât de mult şi de repede încât, trebuie să mărturisim, Shandon nu putea să înţeleagă nimic.

    Doar că secundul de pe Forward îl recunoscu imediat pe acest om pe care nu-l mia văzuse niciodată; se făcu lumină în sufletul său şi în momentul în care acesta se opri să respire, Shandon strecură cu repeziciune aceste cuvinte:

    „Doctorul Clawbonny?

    — În persoană, comandante! Vă caut deja de un sfert de oră, am întrebat peste tot de dumneavoastră! Înţelegeţi de ce sunt atât de nerăbdător! Încă cinci minute şi-mi pierdeam minţile! Deci dumneavoastră sunteţi comandatul Richard? Existaţi într-adevăr? Nu sunteţi un mit? Daţi-mi mâna ca să o strâng încă o dată într-a mea! Oh, da, este chiar mâna lui Richard Shandon. Ori, dacă există comandantul Richard, atunci există un bric pe nume Forward pe care el îl comandă; şi dacă-l comandă, atunci acesta va pleca; şi dacă va pleca, îl va lua pe doctorul Clawbonny la bordul său.

    — Ei bine, da, doctore, eu sunt Richard Shandon, bricul Forward există şi va pleca!

    — E logic, răspunse doctorul, după ce-şi făcuse o mare provizie de aer; este logic. De asta mă vedeţi atât de bucuros, sunt în faţa viselor mele împlinite! De foarte mult timp aştept o asemenea ocazie şi-mi doresc să merg într-o asemenea călătorie. Ori, alături de dumneavoastră, comandate…

    — Permiteţi-mi,… spuse Shandon.

    — Cu dumneavoastră, reluă Clawbonny fără să-l audă, sunt sigur că vom ajunge departe şi că nu vom da înapoi.

    — Dar,… reluă Shandon.

    — Dumneavoastră aţi dovedit deja, comandate, şi cunosc valoare experienţelor dumeanvoastră. Ah, sunteţi un marinar foarte destoinic!

    — Dacă-mi permiteţi…

    — Nu, nu vreau să puneţi la îndoială nicio clipă îndrăzneala, curajul şi abilitatea dumneavoastră! Căpitanul care v-a ales ca secund este un om care se pricepe, vă spun eu!

    — Dar nu este vorba despre asta, spuse Shandon nerăbdător.

    — Dar despre ce e vorba atunci? Nu mă faceţi să aştept!

    — Nu mă lăsaţi să vorbesc,la dracu! Spuneţi-mi, vă rog, doctore, cum aţi ajuns să faceţi parte din expediţia bricului Forward?

    — Printr-o scrisoare, printr-o demnă scrisoare, iat-o, o scrisoare de la un brav căpitan, foarte laconică, dar suficientă!

    Spunând acestea, doctorul îi întinse lui Shandon scrisoarea astfel concepută:

    „Inverness, 22 ianuarie 1860,

    Doctorului Clawbonny,

    Liverpool.

    Dacă doctorul Clawbonny doreşte să se îmbarce pe bricul Forward, pentru o lungă expediţie, poate să se prezinte la comandantul Richard Shandon, care a primit instrucţiuni în această privinţă.

    Căpitanul bricului Forward,

    K.Z."

    „Scrisoarea a ajuns azi dimineaţa, şi iată-mă gata să pun piciorul la bordul bricului Forward.

    — Dar, cel puţin, reluă Shandon, cunoaşteţi, doctore, scopul acestei expediţii?

    — Deloc, dar ce contează? important este să plec undeva! Se spune că sunt un savant; lumea se înşală, comandante: nu ştiu nimic, şi dacă am publicat câteva cărţi care nu se vând prea rău, am avut noroc; publicul e prea bun că le cumpără! Nu ştiu nimic, vă zic, doar că sunt un ignorant. Ori, mi se oferă să fac completări, sau, mai bine zis, să-mi refac cunoştinţele de medicină, chirurgie, istorie, geografie, botanică, mineralogie, conchiliologie, geodezie, chimie, fizică, mecanică, hidrografie; ei bine, accept şi vă asigur că nu trebuie să mi se ceară de două ori!

    — Atunci, spuse Shandon dezamăgit, nu ştiţi unde merge bricul Forward?

    — Ba da, comandante, merge acolo unde este ceva de învăţat, de descoperit, unde te poţi instrui, compara, acolo unde se pot întâlni alte obiceiuri, alte ţinuturi, alte popoare pe care să le studiezi în cadrul lor natural; într-un singur cuvânt, merge acolo unde nu am mai fost niciodată.

    — Dar mai precis? strigă Shandon.

    — Mai precis, replică doctorul, am auzit că se va îndrepta spre mările boreale. Ei bine, va merge spre nord!

    — Cel puţin, întrebă Shandon, îl cunoaşteţi pe căpitan?

    — Deloc. Dar trebuie să fie un om îndrăzneţ, credeţi-mă pe cuvânt!

    Secundul şi doctorul debarcasră la Birkenhead, primul îl puse pe al doilea la curent cu situaţia, iar acest mister aprinse imaginaţia doctorului. Vederea bricului îi cauză momente de maximă bucurie. Din acea zi, nu-l mai părăsi pe Shandon şi veni în fiecare dimineaţa să viziteze coca bricului Forward. De altfel, fu în mod special însărcinat cu supravegherea instalării farmaciei la bord.

    Deoarece era medic, chiar un foarte bun medic acest Clawbonny, dar care nu prea practica. Doctor cu acte în regulă la douăzeci şi cinci de ani, devenise un adevărat savant la patruzeci; foarte cunoscut în tot oraşul, ajunsese un membru influent al Societăţii litarare şi filozofice din Liverpool. Mica sa avere îi permitea să dea câteva sfaturi de mare valoare, în mod gratuit; apreciat aşa cum trebuie să fie un om atât de amabil, nu făcuse niciodată rău nimănui, nici măcar lui însuşi; vioi şi vorbăreţ, dacă vreţi, dar cu sufletul deschis pentru toţi cei care-l înconjurau.

    Odată cu răspândirea în oraş a zvonului despre înscăunarea sa la bordul bricului Forward, prietenii săi încercară totul pentru a-l opri, ceea ce-l întărâtă şi mai profund; ori, în momentul în care doctorul se încăpăţâna în ceva, trebuia să fii foarte abil pentru a-i schimba părerea!

    Din acea zi, zvonurile, supoziţiile, presupunerile începuseră să crească; dar acestea nu împiedicară lansarea vasului Forward pe 5 februarie 1860. Două luni mai târziu, era gata să iasă în larg.

    În 15 martie, aşa cum anunţase scrisoarea căpitanului, un câinde de rasă daneză fusese expediat cu trenul de la Edimbourg la Liverpool, la adresa lui Richard Shandon. Animalul părea arţăgos,fugar, chiar puţin sinistru, cu o privire cam ciudată. Numele Forward se putea citi pe zgarda sa de aramă. Secundul ăl instală la bord chiar în aceeaşi zi şi confirmă primirea acestuia la Livorno, la iniţialele indicate.

    Aşadar, făfă căpitan, echipajul bricului Forward era complet. Aceste se compunea din următorii:

    1° K.Z., căpitan.

    2° Richard Shandon, secund.

    3° James Wall, al treilea ofiţer.

    4° Doctorul Clawbonny.

    5° Johnson, şef de echipaj.

    6° Simpson, harponier.

    7° Bell, dulgher.

    8° Brunton, inginer prim.

    9° Plover, inginer secund.

    10° Strong (negru), bucătar.

    11° Foker, ice-master(pilot de gheţuri).

    12° Wolsten, armurier.

    13° Bolton, marinar.

    14° Garry, marinar.

    15° Clifton, marinar.

    16° Gripper, marinar.

    17° Pen, marinar.

    18° Waren, fochist.

    CAPITOLUL IV

    DOG-CAPTAIN

    Ziua plecării a sosit odată cu data de 5 aprilie. Îmbarcarea doctorului liniştea puţin spiritele. Acolo unde demnul savant îşi propunea să meargă putea fi urmat cu încredere. Totuşi, marea majoritate a marinarilor erau în continuare neliniştiţi, iar Shandon, temându-se ca dezertarea să nu lase goluri de neînlocuit la bord, îşi dorea cu ardoarea să fie deja în larg. Odată cu îndepărtarea de ţărm, echipajul se va obişnui cu ideea.

    Cabina doctorului Clawbonny era situată în capătul dunetei şi ocupa toată partea din spatele navei. Cabinele căpitanului şi secundului, aveau vedere spre punte. Cea a căpitanului rămase închisă ermetic, după ce fusese garnisită cu diverse instrumente, mobile, îmbrăcăminte de călătorie, cărţi, haine de schimb, şi ustensile indicate într-o notă foarte detaliată. Urmând recomandările necunoscutului, cheia acestei cabine îi fusese dată lui Lubeck; deci, el era singurul ce poate intra în această cabină.

    Acest detaliu îl contraria pe Shandon, şi îi scădea consi-derabil şansele la şefie. Cât despre propria sa cabină, o amenajase corespunzător nevoilor acestei presupuse călătorii, cunoscând întru totul solicitările unei expediţii polare.

    Camera celui de-al treilea ofiţer era aşezată pe puntea inferioară, care forma un imens dormitor pe ca-l foloseau marinarii; oamenii aveau aici toate condiţiile şi cu greu ar mai fi găsit un spaţiu atât de comod la bordul unei alte nave. Erau protejaţi ca o încărcătură valoroasă; o sobă mare ocupa mijlocul sălii comune.

    Doctorul Clawbonny era în elementul său; îşi luă în primire cabina începând cu 6 februarie, a doua zi după ce bricul Forward fusese lansat pe apă.

    „Cel mai fericit animal, spunea el, ar fi un melc care ar putea să-şi construiască o cochilie după bunul său plac; voi încerca să fiu un melc inteligent."

    Şi, pe legea mea, pentru o cochilie pe care nu ar trebui să o părăsească pentru foarte mult timp, cabina sa luase o formă foarte reuşită; doctorul demonstră o plăcere de savant sau de copil în ordonarea bagajului său ştiinţific. Cărţile, ierbarele, notiţele, instrumentele de precizie, aparatele de fizică, colecţia de termometre, barometre, higrometre, pluviometre, lunete, compasuri, sextante, hărţi, planuri, fiole, prafuri, flacoane din completa sa farmacie de călătorie, toate acestea se clasau într-o ordine ce ar fi făcut ruşine până şi Muzeului Britanic. Acest spaţiu de şase picioare pătrate conţinea nenumărate bogăţii; doctorul nu avea decât să întindă mâna, fără să se deranjeze prea tare, pentru a deveni imediat un medic, un matematician, un astronome, un geograf, un botanist sau un conchiliolog.

    Trebuie să mărturisim că era foarte mândru de aranjamentele sale, şi foarte fericit în sanctuarul său plutitor, pe care trei dintre cei mai slabi prieteni ai săi ar fi fost de ajuns ca să-l umple. De altfel, aceştia veniră din abundenţă să-l viziteze, iar numărul lor începu să-l deranjeze până şi pe el care era un om extrem de sociabil, astfel că ajunse să spună:

    „Casa mea este mică, dar să dea Cel de Sus să nu fie niciodată plină de prieteni!"

    Pentru a completa descrierea bricului Forward, va fi suficient să spunem că adăpostul marelui câine danez fusese contruit chiar sub fereastra cabinei misterioase; dar locuitorul său sălbatic prefera să rătăcească între cele două punţi şi cala vasului; era imposibil de îmblânzit şi nimeni nu reuşi să se apropie prea mult de el; îl auzeau mai ales în timpul nopţii, scoţând urlete lamentabile ce răsunau sinistru din adâncurile vasului.

    Era oare dorul după stăpânul său? Sau simţea oare apropierea unei expediţii periculoase? Preşimţea primejdii ce aveau să vină? Marinarii se pronunţau pentru ultimul motiv, şi mai în glumă, mai în serios, priveau acest câine ca pe un animal diabolic.

    Pen, un om de altfel foarte brutal, se năpusti într-o zi să-l lovească, dar din nefericire căzu pe marginea cabestanului şi-şi sparse capul. Se înţelege că acest accident a fost pus pe seama acestui animal fantastic.

    Clifton, omul cel mai superstiţios din echipaj, remarcă şi el că acest câine, atunci când era pe dunetă, se plimba mereu în bătaia vântului; şi mai târziu când bricul fu lansat pe mare şi trecea pe lângă port, suprinzătorul animal îşi schimba locul în funcţie de viraje, menţinându-se în vânt, aşa cum ar fi procedat căpitanul acestui Forward.

    Doctorul Clawbonny, a cărui blândeţe şi îmbrăţisări ar fi îmblânzit şi un tigru, încerca în zadar să intre în graţiile acestui câine; îşi pierdu timpul şi energia.

    De altfel, acest animal nu răspundea niciunui nume din calendarul de vânătoare. Aşa încât oamenii de la bord începură să-l strige Captain, căci părea la curent cu tot ce se petrecea la bord. Acest câine mai navigase cu siguranţă.

    Putem înţelege răspunsul glumeţ dat maitrul de la bord de prietenului lui Clifton şi de ce această ipoteză nu ridica prea multe întrebări; mai mulţi o repetară râzând, cine se putea aştepta să vadă acest câine reluându-şi, într-o bună zi, forma sa umană, dând ordine cu o voce răsunătoare.

    Dacă Richard Shandon nu avea asemenea apăsări, nu însemna că era lipsit de temeri, şi în ajunul plecării, în seara de 5 aprilie, discuta despre acest subiect cu doctorul, Wall şi maistrul Johnson, în careul dunetei.

    Aceste patru personaje savurau al zecelea pahar

    Enjoying the preview?
    Page 1 of 1