Satul aerian
By Jules Verne
()
Currently unavailable
Currently unavailable
About this ebook
Romanul lui Jules Verne, Satul aerian (La Grande forêt) traspune povestea a doi exploratori, unul de origine americană, John Cort și unul de origine franceză, Max Huber, care, însoțiți de un băștinaș, Khamis și de un copil negru, salvat și apoi adoptat, Llanga, pornesc într-o expediție plină de aventuri în Africa, în căutarea extraordinarului, după cum spune unul din personajele cărții, John Cort. Călătoria începe, de fapt, în compania unui portughez, vânător de fildeș, pe numele său, Urdax, care va muri în lupta cu uriașii elefanți. De aici, aventura îi va însoți doar pe cei patru exploratori. Lupta cu elefanții va fi urmată de o alta cu rinocerii, pentrru ca, în cele din urmă, eroii să se confrunte cu un trib de maimuțe extrem de ciudate, un fel de hibrid între maimuțe și oameni. Copilul, Llanga salvează un astfel de om-maimuță. După alte pericole și peripeții, copil și protejatul său se vor pirde de grupul exploratorilor. Se vor regăsi într-un sat amplasat în niște copaci uriași ale căror coroane nu permiteau pătrunderea luminii soarelui, ceea ce dădea impresia unui tavan vegetal. Însă, reîntâlnirea lor aduce și întălnirea cu un trib ciudat, cel al maimuțelor-oameni di care se pare că făcea parte creatura ciudată salvată de Llanga. Vor afla astfel de existența unui anume Tată.Oglindă, regăsit la scurt timp în persoana doctorului Johausen, a cărui personalitate ii este dezvăluită cititorului odată cu apariția copilului-maimuță care spunea mama (Ngora), gasit de Llanga prin medalionul pe care acesta din urmă îl purta. Bucuroși să îl găsească pe doctor, exploratorii încearcă să poarte un dialog cu acesta, dar află cu stupoare că acesta era… nebun. Cei patru părăsesc locul sperând că autoritățile vor interveni pentru doctoral Johausen și pentru Satul aerian.
Jules Verne
Victor Marie Hugo (1802–1885) was a French poet, novelist, and dramatist of the Romantic movement and is considered one of the greatest French writers. Hugo’s best-known works are the novels Les Misérables, 1862, and The Hunchbak of Notre-Dame, 1831, both of which have had several adaptations for stage and screen.
Related to Satul aerian
Related ebooks
Răpit de pirați Rating: 5 out of 5 stars5/5Winnetou. Volumul 1 Rating: 5 out of 5 stars5/5Winnetou. Volumul 3 Rating: 5 out of 5 stars5/5Robin Hood Rating: 3 out of 5 stars3/5Vântul prin sălcii Rating: 5 out of 5 stars5/5Comoara din insulă Rating: 5 out of 5 stars5/5Contele de Monte-Cristo Rating: 4 out of 5 stars4/5Lord Jim Rating: 5 out of 5 stars5/5Ndura. Fiul Pădurii. Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMănăstirea din Parma Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSally Jones - Maimuța criminalului Rating: 5 out of 5 stars5/5Neghinita. Povestiri si povesti Rating: 4 out of 5 stars4/5Cei sapte beduini Rating: 4 out of 5 stars4/5Cele mai spectaculoase 100 de calatorii extreme Rating: 1 out of 5 stars1/5Din lumea celor care nu cuvântă Rating: 5 out of 5 stars5/5Marchizul de Rio-Santo Rating: 4 out of 5 stars4/5Răscoala (Volumul 1 si 2) Rating: 5 out of 5 stars5/5Toti Murim Plangand Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsUn american la Chișinău Rating: 3 out of 5 stars3/5Misterele Parisului Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDavid Copperfield Rating: 5 out of 5 stars5/5Micii eroi - Jules Verne Rating: 5 out of 5 stars5/5Borta, Vol. I: Roman Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsVacanță americană. 20.000 de km în vestul sălbatic Rating: 5 out of 5 stars5/5De la animé spre ceriu Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsRegii blestemați 3. Otrăvurile coroanei Rating: 5 out of 5 stars5/5O lume dispărută Rating: 5 out of 5 stars5/5Winnetou. Volumul 2 Rating: 5 out of 5 stars5/5Jurnal de bord Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsContele de Monte-Cristo. Vol. IV Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Science Fiction For You
Conspirația iubirii Rating: 5 out of 5 stars5/5Complot Pentru Salvarea Lui Socrate Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsOmul focului Rating: 4 out of 5 stars4/5Apocalipsa Ayahuasca Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsNu te împiedica de mine, te implor! - vol 1 Rating: 4 out of 5 stars4/5Deodata, Inevitabilul; Norii De Diamant Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAtracția depărtărilor... (Proză științifico-fantastică) Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsVirusul Vietii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsOperațiunea Endgame Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsEnigmele Quasarului Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsUn român în lună Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSă cunoaștem, dacă avem șansa Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsRomânia Ezoterică Rating: 5 out of 5 stars5/5Azilul de la capătul lumii: Ficțiune Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCASA EXTRATEREȘTRILOR: O Poveste Despre Dragoste, Speranță Și Intervenție Extraterestră Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsResurgență Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsINELAR Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPlaneta ascunsă Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCreepypasta Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsUnivers transcendental: Proză științifico-fantastică Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFructul interzis (Ediția română) Romanian Edition Rating: 4 out of 5 stars4/5Întoarcerea Pe Pământ: Aventurile Lui Azakis Și Petri Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsRăzboiul spionilor Rating: 3 out of 5 stars3/5Lumi Paralele Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSolaris (Andrei Tarkovsky): Umanitatea dezumanizată Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsTărâmul făgăduinţei. OMEGA Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsOchi Goi Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPrin mijlocul pietrelor scânteietoare (Ediția română) Rating: 5 out of 5 stars5/5Chemarea lui Cthulhu și alte povestiri stranii Rating: 4 out of 5 stars4/5Pillo, puiul gigantic: Aventurile domnului Sharp Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Reviews for Satul aerian
0 ratings0 reviews