Discover millions of ebooks, audiobooks, and so much more with a free trial

Only $11.99/month after trial. Cancel anytime.

Carte foarte folositoare de suflet
Carte foarte folositoare de suflet
Carte foarte folositoare de suflet
Ebook272 pages4 hours

Carte foarte folositoare de suflet

Rating: 4.5 out of 5 stars

4.5/5

()

Read preview

About this ebook

Adevărat manual de remedii duhovnicești, Carte foarte folositoare pentru suflet ne îndeamnă și ne ajută să fim sinceri cu noi înșine, să ne aprofundăm în credință, să luăm viața duhovnicească mult mai în serios, ferindu-ne de a o socoti ceva ușor și comod.

Ieșită de sub condeiul Sfântului Nicodim Aghioritul, cartea de față își propune să analizeze din perspectivă duhovnicească unele din cele mai arzătoare probleme ale epocii contemporane: depresia, nevrozele, maladiile legate de stres și alte afecțiuni din această categorie.

Lucruri valabile pentru toți, monahi și mireni, deopotrivă!

LanguageRomână
PublisherAdenium
Release dateJun 14, 2016
ISBN9786068622224
Carte foarte folositoare de suflet

Related to Carte foarte folositoare de suflet

Related ebooks

Christianity For You

View More

Reviews for Carte foarte folositoare de suflet

Rating: 4.666666666666667 out of 5 stars
4.5/5

6 ratings0 reviews

What did you think?

Tap to rate

Review must be at least 10 words

    Book preview

    Carte foarte folositoare de suflet - Sfântul Nicodim Aghioritul

    Studiu introductiv

    Activitatea de culegător, scriitor și editor de texte patristice, liturgice, canonice și ascetice face ca Nicodim Aghioritul să fie considerat astăzi una dintre personalitățile duhovnicești care au marcat puternic viața Bisericii și au avut un rol hotărâtor în teologia ortodoxă încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Mărturie stau și traducerile care s-au făcut imediat după publicarea lucrărilor sale, precum și numeroasele reeditări făcute până astăzi.

    Este demn de reținut faptul că, în timp ce în Occident iluminiștii întețeau lupta împotriva Bisericii și a valorilor creștine, în Răsărit personalități duhovnicești, precum Nicodim Aghioritul (1749-1809), luptau pentru reînnoirea vieții creștine și întărirea dreptei credințe în rândurile ortodocșilor. Printre aceștia îi putem aminti pe Sf. Cosma al Etoliei (1714-1779), Sf. Paisie Velicikovski (1722-1794)¹, Sf. Tihon de Zadonsk (1724-1783), Sf. Macarie al Corintului (1731-1805) și Sf. Serafim de Sarov (1759-1833)². La noi îi amintim pe mitropoliții Iacob Stamati (1749-1803), Grigorie Dascălu (1765-1834), Veniamin Costachi (1768-1846), episcopul Chesarie al Buzăului (1784-1846) și Sf. Calinic de la Cernica (1787-1868).

    Activitatea lor avea să fie continuată de următoarea generație din secolul al XIX-lea. Dintre continuatorii acestei lucrări de reînnoire duhovnicească și teologică îi putem aminti pe Sf. Ignatie Brianceaninov (1807-1867), Sf. Ambrozie de la Optina (1812-1891)³, Sf. Teofan Zăvorâtul (1815-1894)⁴, mitropolitul Iosif Naniescu (1818-1902) și Sf. Nectarie de Eghina (1846-1920)⁵. Toți aceștia au format nu numai călugări și mireni, ci și generații de preoți care au dus cu ei în parohii duhul tradiției patristice ortodoxe.

    Considerăm utilă pentru cititorii acestei cărți prezentarea câtorva repere bio-bibliografice legate de persoana Sfântului Nicodim Aghioritul.

    Viața

    Sfântul Nicodim, din botez Nicolae, s-a născut pe insula Naxos la anul 1749, din părinții Antonie și Anastasia Kalivourtsis, oameni evlavioși și iubitori de Dumnezeu. Mai târziu, mama sa se va călugări și va lua numele de Agata.

    Educația religioasă o începe în familie și pe lângă preotul parohiei, pe care îl ajută la slujbele bisericești. Școala elementară o urmează în orașul natal, unde îl are ca dascăl pe arhimandritul Hrisant, fratele Sfântului Cosma al Etoliei.

    În anul 1765, după terminarea școlii, tânărul Nicolae Kalivourtsis pleacă pentru studii la Smirna. Aici a impresionat prin extraordinara capacitate de asimilare, agerimea minții și memoria sa deosebită. Era dăruit de Dumnezeu cu o memorie extraordinară și putea reține cărți întregi după o singură lectură. Era iubit și îndrăgit de toți.

    În anul 1770, din cauza persecuției pe care turcii o declanșează împotriva creștinilor din Smirna, Nicolae a părăsit Sirma și s-a întors la Naxos. Se angajează pentru o vreme secretar al mitropolitului Antim Vardis, care-i purtase de grijă în perioada studiilor și care dorea să-l facă cleric. În această perioadă se întâlnește cu trei călugări, Grigorie, Nifon și Arsenie de la Muntele Athos, de la care află lucruri interesante despre viața monahală, despre rugăciunea inimii și despre toate problemele duhovnicești care-i preocupau pe acești călugări.

    Impresionat de toate acestea și la sugestia lor, Nicolae va face o călătorie în insula Hydra, ca să-i cunoască pe mitropolitul Macarie al Corintului și pe sihastrul Silvestru de Cezareea. Mitropolitul Macarie al Corintului era un bun teolog și cunoscător al învățăturii patristice, preocupat în mod special de scrierile filocalice, iar sihastrul Silvestru era un mare trăitor ascetic. Macarie se găsea acolo refugiat în mânăstirea Maicii Domnului, ca urmare a războiului ruso-turc din 1768. Aceștia doi, Macarie și Silvestru, îl vor influența pentru toată viața, unul spre studiul scrierilor patristice și scris, iar celălalt spre asceză, pe care a reușit să le îmbine armonios în viața sa. Acum se hotărăște să intre în monahism.

    În 1775, după ce s-a întors de la Hydra la Naxos, pleacă la Muntele Athos. Acolo, după sfatul dat de Silvestru, s-a dus la mânăstirea Dionisiu, unde va viețui vreme de doi ani. Aici a fost tuns în monahism, luând numele de Nicodim. După împlinirea ascultărilor ce-i erau încredințate se dedica studiului scrierilor Sfinților Părinți.

    În 1777 sosește în vizită la Sfântul Munte mitropolitul Macarie al Corintului, pentru a se închina la mânăstirile de acolo și pentru a se întâlni cu Nicodim. Cu acest prilej, Macarie, care pregătise textul Filocaliei, îl roagă pe Nicodim ca să corecteze această lucrare și să o completeze cu un prolog și scurte introduceri privind viețile sfinților ale căror scrieri erau cuprinse în această carte. Tot acum îl îndeamnă să scrie cărți pentru folosul duhovnicesc al creștinilor însetați de învățătura patristică autentică.

    Întors la mânăstirea Dionisiu, aude de Paisie Velicikovski din Moldova și se hotărăște să meargă ca să-l întâlnească, pentru a primi de la el învățături despre viața duhovnicească. În drum spre Moldova este nevoit să se întoarcă din drum din cauza unei furtuni pe mare. Nu se mai întoarce la Dionisiu, ci rămâne, pentru o vreme, la chilia Sfântului Atanasie de la Karyes. Apoi se stabilește la un schit al mânăstirii Pantocrator, alături de bătrânul Arsenie pe care îl cunoștea de la Naxos. Aici se ocupa cu citirea Sfintei Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți.

    Petrece un an în insula Schiropoula, apoi se întoarce la Sfântul Munte. La întoarcere, primește schima cea mare de la duhovnicul său Eftimie și se stabilește în chilia ce se numea „Teona", ce aparținea de mânăstirea Pantocrator.

    În anul 1784 se întâlnește din nou cu mitropolitul Macarie al Corintului, care îl îndeamnă să se ocupe de traducerea într-un limbaj simplu și diortosirea scrierilor Sfântului Simeon Noul Teolog. De acum înainte începe marea sa activitate de scriitor, prin care a dăruit creștinilor foarte multe cărți folositoare de suflet. Își dedică tot timpul scrisului, uitând de multe ori și de mâncare.

    A avut de luptat și cu diavolii, care nu puteau suferi activitatea sa de luminare și îndrumare duhovnicească a călugărilor și creștinilor. Zilnic veneau la el creștini ca să ceară sfat și plecau foarte mulțumiți.

    Din 1806, Nicodim era tot mai slăbit din cauza nevoințelor pentru luminarea creștinilor prin scris și din cauza asprimii traiului său, la care se adăugau și supărările pe care i le provocau dușmanii și adversarii săi.

    În 1809, în ziua de 14 iulie a adormit întru Domnul, în vârstă de 60 de ani. A scris până în ultimile zile, mereu cu gândul la Dumnezeu.

    Prin întreaga sa activitate s-a dovedit un mare scriitor, educator al creștinilor, și trăitor al ascezei creștine. Pentru toate acestea, la propunerea comunității atonite, în anul 1955, Biserica Greacă l-a trecut oficial în rândul sfinților.⁷ În 1956 îl va trece în calendarul său și Biserica Ortodoxă Rusă. Este cinstit și în Biserica Ortodoxă Română la aceeași dată, 14 iulie.

    Opera

    Opera scrisă a Sf. Nicodim Aghioritul este imensă și se întinde pe câteva mii de pagini. Se pare că operelor sale, publicate sau rămase în manuscris, depășește numărul de 100. Monahul Teoclitos Dionisiatul enumeră 97 de titluri, într-o lucrare tipărită în anul 1959. C. Papoulidis ne dă 69 lucrări editate și 37 needitate, totalizând un număr de 106 titluri într-un studiu monografic publicat în anii 1966-1967. Ioan Kolitsaras ne furnizează o listă cu 101 titluri, iar monahul atonit Nicodim Bilalis ne furnizează o listă de 117 titluri, din care 80 lucrări publicate și 37 nepublicate⁸.

    O listă a lucrărilor Sf. Nicodim ne este prezentată și de Elia Citterio, în lucrarea Nicodim Aghioritul, personalitatea, opera, învățătura ascetică și mistică, pp. 241-263, unde sunt menționate și edițiile apărute în diverse limbi. Și mai putem aminti lista prezentată în lucrarea Paza celor cinci simțuri, publicată de Editura Bunavestire, Bacău, 2001, pp. 43-66.

    În continuare vom reda lista lucrărilor traduse și publicate în limba română.

    1. Culegere de rugăciuni (Apanthisma): Neamț, 1827; Ed. Anastasia, București, 1996, 1998; Ed. Sophia, București, 1999, 2004.

    2. Comentariu la Epistolele pauline: București, 1904, 3 vol.; Ed. Sophia, București, 2005, 2 vol. (Rom., I și II Cor.).

    3. Comentariul la Psalmi: trad. de Veniamin Costachi, 2 vol., Iași, 1850, 1862; Ed. Egumenița, Galați, 2005, vol. 1, 2007, vol. 2.

    4. Filocalia: trad. D. Stăniloae, Sibiu, 1947-1948, vol. 1-4; București, 1976-1981, vol. 5-10; Roman, 1990, vol. 11; București, 1991, vol. 12; Ed. Harisma, București, 1992-1995, vol. 1-5; Ed. Humanitas, București, 1999-2005, vol. 1-9; Ed. Universalia, București, 2001, 2 vol. (după un manuscris de la Athos din 1922); ediția electronică Apologeticum, 2005, vol. 1-12.

    5. Everghetinos: a fost tradus între anii 1794 și 1797 de către Ieromonahul Climent de la Slatina și a circulat în copii manuscris: Ed. Cartea Ortodoxă & Egumenița, Galați, 2006, vol. 2.

    6. Operele Sfântului Simeon Noul Teolog: Ed. Deisis, Sibiu, 1998-2006, 4 vol. Parțial a fost tradusă și de Părintele D. Stăniloae.

    7. Cartea lui Varsanufie și Ioan: București, 1990 în Filocalia, vol. 11; ediția electronică Apologeticum, 2005 în Filocalia românească, vol. 11.

    8. Operele Sfântului Grigorie Palama: Ed. Patristică, București, 2005, vol. 1.

    9. Războiul nevăzut: Neamț, 1826; Chișinău, 1937; București, 1991, Ed. Bunavestire, Bacău, 1996, 1999, 2001; Ed. Egumenița, Galați, 2005; ediție electronică⁹.

    10. Gymnasmata (Deprinderi duhovnicești): Alba Iulia, 1995.

    11. Enchiridion (Paza celor cinci simțuri): Neamț, 1826; Ed. Bunavestire, Bacău, 2001; Ed. Egumenița, Galați, 2005.

    12. Hristoitia: București, 1937; Ed. Bunavestire, Galați, 2001; ediția electronică Apologeticum.

    13. Exomologhitarion (Carte foarte folositoare de suflet. Sfătuire către duhovnic): București, 1799, 1827; Iași, 1819; Timișoara, 1986, 1997; București, 1928; Râmnicu Vâlcea, 1995; Ed. Bunavestire, Galați, 2001; Ed. Bizantină, București, 2005.

    14. Pidalion: Neamț, 1844; prelucrare, București, 1933, 1992; ediție electronică.

    15. Despre împărtășirea necontenită: Tesalonic, 1992; Alba Iulia, 2001.

    *

    Nicodim a insistat pe importanța participării creștinilor la viața liturgică a Bisericii, unită cu o viețuire demnă de un creștin. Pentru el, viața morală, atunci când există, fără participarea la viața liturgică a Bisericii înseamnă protestantism, la fel cum este și obiceiul împărtășirii dese fără viață morală.

    Sf. Nicodim a fost pe nedrept acuzat de pietism tocmai de aceia care refuză astăzi că s-ar mai putea trăi creștinește, dar care, în schimb, în duh protestant și pietist predică împărtășirea deasă, fără spovedanie, fără canon și fără o participare activă la viața liturgică și morală a Bisericii.

    Greșesc toți aceia care consideră că în zilele noastre sfintele canoane nu mai pot fi aplicate creștinilor, motivând că a canonisi conform sfintelor canoane ar însemna să îndepărtăm creștinii de Biserică. Preotul are misiunea de a predica Evanghelia lui Hristos și nu evanghelia oamenilor, morala creștină și nu morala umanismului-raționalist; de a vindeca și nu de a amăgi.

    Nicodim, în spirit curat ortodox și în acord cu Sfinții Părinți ai Bisericii, insistă că cel care se face vinovat de păcate de moarte nu se poate împărtăși cu Sfintele Taine decât după împlinirea canonului rânduit de Sfinții Părinți și dacă arată pocăință adevărată.

    Dacă el insistă pe importanța Împărtășirii și participarea la viața liturgică a Bisericii, în aceeași măsură însistă pe importanța spovedaniei și viețuirii creștine. Căci împărtășirea deasă fără viețuire morală creștină nu ajută la nimic bun. Împărtășirea fără spovedanie și fără pocăință denotă o gândire secularizată de tip magic, conform căreia împărtășirea cu Sfintele Taine te sfințește indiferent dacă te pocăiești sau nu, dacă trăiești sau nu creștinește.

    Împărtășirea, rară sau deasă, presupune vrednicie, cum zice Sf. Ioan Gură de Aur, presupune o trăire morală, cuviincioasă, pocăință și curățire prin spovedanie.

    Din păcate gândirea umanist-raționalistă a început să afecteze și conștiința multor teologi ortodocși care se fac partizani ai minimalismului moral cu față umană, adică a unui creștinism umanist, creștinism care să fie adaptat societății nihiliste de astăzi, creștinism care să accepte și să tolereze decăderea morală a omului. Cu alte cuvinte, această gândire umanist-raționalistă urmărește ca Biserica să renunțe la misiunea ei de îndumnezeire a omului.

    Așa ceva nu este acceptabil, deoarece Biserica este menită să schimbe lumea. Hristos a lăsat Biserica în lume ca prin ea lumea să primească învățătura Lui, nicidecum ca Biserica să fie dată după lume.

    Biserica este a lui Hristos. Ea este trupul tainic a lui Hristos. Biserica este unită cu Hristos, cum fiecare creștin este unit cu Hristos prin împărtășirea cu Sfintele Taine. Această Biserică este în opoziție cu lumea, cu duhul ei, și așa va rămâne până la sfârșitul veacurilor, până la a doua venire a lui Hristos. Tocmai de aceea lumea urăște Biserica și creștinismul.

    Greșesc toți aceia care susțin că Biserica poate colabora cu organizațiile lumești pentru binele omenirii, pentru pace, toleranță și bunăstare. Când aceia afirmă că Biserica trebuie să colaboreze cu organizațiile lumești, ei nu fac altceva decât să trădeze pe Hristos, să-L vândă așa cum l-a vândut Iuda. Să ne amintim, însă, că nimeni nu poate sluji la doi domni: lui Dumnezeu și lui mamona, lui Dumnezeu și lumii, pentru că nu poți să fii pe plac și lui Dumnezeu și oamenilor.

    Cartea de față este actuală ca și atunci când a fost scrisă, acum 200 de ani. Este la fel de necesară ca și atunci, poate chiar mai mult decât atunci.

    1 Paisie de la Neamț, Autobiografia și Viețile unui stareț, urmate de Așezăminte și alte texte, Editura Deisis, Sibiu, 2002; Serghie Cetfericov, Paisie. Starețul Mânăstirii Neamțului din Moldova. Viața, învățătura și influența lui asupra Bisericii Ortodoxe, Editura Nemira, București, 2002.

    2 Arhimandrit Dosoftei Morariu, Sfântul Serafim de Sarov, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 1999.

    3 Serghei Cetvericov, Viața Cuviosului Ambrozie de la Optina, Editura Tehnopress, Iași, 2003.

    4 Amănunte despre viața sa în „Studiu introductiv" la Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viața duhovnicească și cum o putem dobândi, Iași, 2006.

    5 Monahul Teoclit Dionisiatul, Sfântul Nectarie din Eghina, făcătorul de minuni. Viața și opera (1846-1920), Editura Sophia, București, 2003.

    6 Pentru amănunte privind viața și opera Sf. Nicodim Aghioritul a se vedea Konstantin Karaisaridis, Viața și opera Sfântului Nicodim Aghioritul, Editura Anastasia, București, 2000 și Elia Citterio, Nicodim Aghioritul, personalitatea, opera, învățătura ascetică și mistică, Editura Deisis, Sibiu, 2001.

    7 Actul sinodal al canonizării este redat de Konstantinos Karaisaridis, în lucrarea sa Viața și opera Sfântului Nicodim Aghioritul. Această lucrare a apărut întâi în revista „Studii Teologice", 1987, apoi la București în același an, în volum, și în anul 2000 la Editura Anastasia, București.

    8 Lista apare într-o lucrare a sa publicată în anul 1969.

    9 Prezentăm câteva locații de unde se poate descărca o versiune parțială: https://archive.org/details/SfantulNicodimAghioritul-RazboiulNevazut, http://www.scribd.com/doc/33062/Sf-Nicodim-Aghioritul-Rzboiul-nevzut și http://math.arizona.edu/~dumitras/dragos/razboi.html.

    Cuvânt înainte la volumul manuscris

    Sfintele canoane care conțin în ele dogme și legi morale cu nimic nu și-au pierdut valoarea. Așadar, nimănui nu-i este îngăduit să învinuiască sfintele și dumnezeieștile Canoane pentru răutatea ce stăpânește astăzi pe cei care nu au frică de Dumnezeu. Preoții și păstorii să cunoască bine scumpătatea și iconomia Sfintelor Canoane.

    În vremurile vechi pe când creștinii aveau o mare râvnă pentru Sfintele Taine, pentru greșale și păcate erau canonisiți cu oprirea de la Sfânta Împărtășanie pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă, uneori chiar până la 20 de ani. Dar astăzi când credința a slăbit și când evlavia pentru împărtășirea cu Sfintele Taine mai că lipsește, cel mai mare canon este părăsirea păcatelor spovedite și lupta cu ele până la moarte, prin post, rugăciune, milostenie, metanii și alte nevoințe.

    Aducându-i la mărturisire, duhovnicul trebuie să judece și să clarifice gravitatea păcatelor nu după vârstă, ci după mintea, priceperea și înțelegerea cu care fiecare este înzestrat, deoarece Însuși Dumnezeu ține seama numai de aceasta.

    Cele mai multe manuscrise se sprijină pe învățăturile nomocanonului Sfântului Ioan Postitorul.

    Sf. Ioan Postitorul clasifică gravitatea păcatelor și dă epitimii tocmai în raport cu vârsta. Aici vârsta trebuie înțeleasă ca vârstă duhovnicească, căci sfântul a avut ca model pe omul ce progresează mereu în înțelegere și în cugetare odată cu înaintarea în vârstă.

    În pravilele din trecutul Bisericii găsim mai multe feluri de epitimii și cu o întrebuințare variată. Ele au rămas însă puțin cunoscute de duhovnicii zilelor noastre, care ar putea ridica împotriva lor următoarele obiecții: 1. că nevoile și exigențele sufletești ale unui penitent de azi sunt cu totul altele și nu i se mai potrivesc niște epitimii care vin dintr-o lume ce a apus de mult, și 2. că progresul civilizației și al vieții sociale de azi face imposibilă aplicarea lor.

    Obiecțiile nu sunt deloc întemeiate, pentru că Biserica nu a dat și nu dă învățături care să fie valabile numai un timp, ci ele sunt valabile permanent; unele dintre ele, cum sunt postul, rugăciunea și milostenia, fiind recomandate de Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

    După ce în anii ce au trecut am lucrat la copiile în manuscris a cărților: Minunile Maicii Domnului, 1 exemplar terminat în 1982; Ușa pocăinței, 1 exemplar terminat în 1985 după o întrerupere de mai bine de un an și jumătate; acum încă lucrând la copia manuscris a Patericului, 1 exemplar, văzând lipsa acestei cărți de învățătură foarte folositoare de suflet, m-am îndemnat a mă osteni, pentru Domnul, și a o copia spre a o avea de acum înainte ca un îndreptar pe lângă multele cunoștințe ce va trebui să le am (ca viitor preot).

    Această carte este culegere de învățături împărțită în trei părți, adresată atât celor ce urmează a deveni preoți, cât și duhovnicilor și credincioșilor.

    Încredințat că această osteneală a mea

    Enjoying the preview?
    Page 1 of 1