Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Știința și experiențele în pragul morții. Există conștiență dincolo de moartea corpului fizic?

Știința și experiențele în pragul morții. Există conștiență dincolo de moartea corpului fizic?

Citiți previzualizarea

Știința și experiențele în pragul morții. Există conștiență dincolo de moartea corpului fizic?

Lungime:
450 pagini
8 ore
Lansat:
14 iun. 2016
ISBN:
9786068309736
Format:
Carte

Descriere

„Cea mai bună carte despre experiențele în pragul morții din ultimii ani. Conține informațiile necesare pentru înțelegerea acestui fenomen.“ – Bruce Greyson, M.D. Professor de psihiatrie și științe neurocomportamentale, Universitatea Virginia

Cu mult mai veche decât orice formă organizată de religie, credința în viața dincolo de moarte este fundamentală pentru experiența umană și merge departe în trecutul omenirii, cel puțin până la omul de Neanderthal. Totuși, la jumătatea secolului al XIX-lea, în efervescența generată de progresul științei, mulți au început să pună la îndoială existența vieții dincolo de moarte, atrași de doctrina materialistă. Acum, înarmat cu suficiente dovezi științifice, Chris Carter pune sub semnul întrebării argumentele materialiste care contestă supraviețuirea conștiinței dincolo de moartea fizică și ne demonstrează cum experiențele în pragul morții (EPM) pot, într-adevăr, să ne ofere o primă modalitate de înțelegere a vieții ce ne așteaptă dincolo de lumea noastră.

Apelând la dovezi furnizate de studii științifice, mecanica cuantică și cercetări consacrate conștiinței, autorul ne arată de ce conștiința nu depinde de existența creierului și poate supraviețui morții corpului nostru fizic.

Lansat:
14 iun. 2016
ISBN:
9786068309736
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Știința și experiențele în pragul morții. Există conștiență dincolo de moartea corpului fizic?

Cărți conex

Previzualizare carte

Știința și experiențele în pragul morții. Există conștiență dincolo de moartea corpului fizic? - Carter Chris

Platon

Cuvânt-înainte

Dacă, asemeni celor mai mulți filosofi și oameni de știință contemporani din Occident, nu aș ști mai nimic despre aceste fenomene sau ele mi-ar fi doar indiferente, aș lăsa lucrurile așa cum sunt, la fel ca ei. Însă eu nu le împărtășesc ignoranța și nici nu mă mulțumesc să îmi ascund capul în nisip asemeni struțului.

C.D. Broad

Istoria științei abundă în exemple de idei, concepte și teorii, considerate adevărate la vremea lor, dar care astăzi se dovedesc false. Cândva era perfect normal să crezi că Pământul era centrul universului, că era plat, că avea mai puțin de opt mii de ani vechime, că o economie de piață care nu este controlată era cea mai bună modalitate de a gestiona economia, că femeile sunt prin natura lor inferioare bărbaților, că lumea materială este formată din particule libere, că lumea pe care o sesizăm există indiferent dacă noi o vedem sau nu și așa mai departe. Știința a demonstrat că toate aceste convingeri erau false.

Și totuși, așa cum ne-a dovedit istoria, de obicei, distanța dintre momentul în care teoria de ieri avea să se dovedească în mod empiric falsă și momentul în care convențiile științifice puteau, în sfârșit, să accepte noua idee este de o generație. De unde și remarca ironică conform căreia știința progresează „de la o înmormântare la alta".¹, ²

Materialismul — teoria conform căreia conștiința este produsul sau unul și același lucru cu creierul fizic — reprezintă una din acele convingeri, care au fost demontate deja de știință. Cu toate acestea, deși știința a stabilit deja că, în fapt, conștiința poate exista independent de creierul uman și că, prin urmare, materialismul este în mod empiric fals, va mai fi nevoie de încă o generație până când aceste realități să fie recunoscute de mediile academice. Vechile paradigme nu dispar ușor, ci, dimpotrivă, cu multă împotrivire. Iar susținătorii de astăzi ai materialismului manifestă o astfel de împotrivire, chiar din ce în ce mai vehementă, poate tocmai din pricina lipsei totale de dovezi în sprijinul acestei ideologii.

Dovezile științifice împotriva materialismului și, prin urmare, în sprijinul ipotezei care postulează independența conștiinței față de materie s-au acumulat constant de-a lungul a peste o sută de ani. Chiar și în timpul marelui filosof și psiholog William James, dovezile erau suficient de puternice pentru a-i convinge pe cei mai mulți oameni de știință și filosofi, care le-au analizat atent și conștiincios, că meritau atenție. În prezent, dovezile colective sunt concludente: nu am auzit de vreun cercetător responsabil care să fi ajuns la o altă concluzie. De exemplu, după o analiză atentă și riguroasă din punct de vedere științific a experiențelor în pragul morții (NDE — near-death experience; în continuare, vom folosi abrevierea românească EPM, de la experiențe în pragul morții), Edward Kelly, Bruce Greyson și Emily Kelly concluzionau:

Marea dilemă privind trăirile din pragul morții pornește de la întrebarea cum se pot forma astfel de stări complexe de conștiență, constând în activitate mentală intensă, percepție senzorială și amintiri, în condițiile în care actualele modele neurofiziologice consideră că așa ceva este imposibil. Acest conflict între ceea ce neuroștiința actuală consideră posibil și apariția trăirilor din pragul morții, în condiții de anestezie generală și / sau stop cardiac, este unul frontal, profund și ineluctabil. După opinia noastră, în viitor, nicio dezbatere științifică sau filosofică legată de problema relației dintre minte și creierul uman nu poate fi una deplin responsabilă și avizată, dacă nu ia în considerare provocarea reprezentată de aceste date.³

Astfel, materialistul poate continua să creadă în ceva fals tocmai pentru că ignoră total datele empirice care i-au infirmat convingerile la care ține atât de mult. Decurge logic că postura în care se află materialistul este similară cu a celui ce crede în creaționism. Atât materialistul, cât și creaționistul sunt nevoiți să ignore, să demitizeze și să ridiculizeze descoperirile științifice, care le infirmă convingerile.

Analogia de mai sus ne este utilă. Convingerea că Pământul are o vârstă mai mică de zece mii de ani a fost în mod categoric infirmată de știință. Faptul că mai mult de 40% dintre americani încă mai cred cu totul altceva nu influențează în niciun fel adevărul în care ei cred. În mod similar, convingerea că, de fapt, conștiința este produsul creierului uman a fost la rândul ei demontată definitiv de știință. Faptul că majoritatea oamenilor de știință și a celor din mediul academic nu cred totuși acest lucru nu influențează în niciun fel adevărul sau falsitatea convingerii în sine. Ceea ce este într-adevăr relevant pentru ipoteza materialistului sunt datele empirice, adunate timp de mai bine de o sută de ani, care i-au condus pe toți cercetătorii responsabili la aceeași concluzie la care au ajuns și oamenii de știință din citatul de mai sus. Iar așa cum creaționistul este mai interesat de păstrarea convingerii religioase decât de descoperirea adevărului empiric, și materialistul este mai preocupat de păstrarea ideologiei decât de descoperirea adevărului empiric, ignorând, fără probleme, un număr impresionant de date empirice, care dovedesc că teoria în care crede este falsă. Acesta este motivul pentru care am afirmat că dovezile există deja, indiferent dacă cei din mediul academic aleg să le analizeze sau continuă să le ignore. Datele existau deja, într-un număr impresionant, în vremea fizicianului și filosofului C. D. Broad (1887–1971); iar în prezent sunt copleșitoare.

M-am retras de curând de la catedră, după ce am predat filosofie timp de patruzeci de ani la una dintre cele mai mari universități de stat din SUA. În ultimii treizeci de ani am urmărit cu deosebită atenție cercetările științifice referitoare la NDE, precum și alte sfere de cercetare, care desființează teoria materialistă (inclusiv studiile despre mediumi, reîncarnare și comunicarea după moarte). Pe parcursul acestor treizeci de ani mi s-a întâmplat, nu doar o dată, ca unul dintre colegi să dea buzna în biroul meu și să mă întrebe de ce mă interesează lucruri considerate în profesia mea drept „bizare, „nebunești sau „iraționale. Iar interesul meu în parapsihologie și cercetarea fenomenului supraviețuirii erau interpretate ca „dovezi că „eram un caz pierdut", în timp ce părerile mele nu erau luate în considerare.

La vremea aceea mă obișnuisem cu ideea că fusesem ostracizat pe plan profesional, acesta fiind prețul pe care oricine trebuie să îl plătească pentru că gândește împotriva canoanelor materialismului. Gânditori mai mari decât mine, după cum ne demonstrează istoria științei, au avut parte de un destin similar, dacă nu chiar mai vitreg. Și totuși astăzi, privind în urmă, se pare că dezinteresul total manifestat de colegi față de munca mea demonstrează în cel mai fericit caz o lipsă totală de curiozitate; în cel mai nefericit caz, o atitudine iresponsabilă din punct de vedere intelectual. Probabil că nu există întrebare filosofică mai importantă decât aceea privind independența conștiinței față de corpul fizic și, prin urmare, dacă acea chintesență a sinelui nostru care este conștiința supraviețuiește morții corpului fizic. Având în vedere că există o importantă bază de date empirice, care (1) sunt relevante pentru această problemă și (2) au convins, practic, pe toți cei care le-au analizat, că materialismul nu poate răspunde la această întrebare, nu pot decât să fiu de acord cu Kelly, Greyson și Grosso că ignorarea acestor date este un act de iresponsabilitate intelectuală pentru un filosof sau psiholog.

În același timp, am început să includ aceste date în materialul pe care îl predam studenților, iar în ultimii cincisprezece ani am ținut cursuri care s-au bazat, în primul rând, pe aceste date. Reacția incredibil de pozitivă a studenților mei mi-a îndepărtat și ultimele îndoieli pe care le-aș fi putut avea în legătură cu predarea acestui material și mi-a permis să-mi păstrez integritatea profesională, în ciuda opiniilor negative ale colegilor mei. Nu este vorba doar despre faptul că studenții mei au considerat astfel de cunoștințe absolut fascinante și relevante din perspectivă filosofică. Mai important este însă faptul că un asemenea material este schimbător de destine, într-un sens pozitiv. Studenții — cel puțin aceia care frecventează cursurile de filosofie — caută ceva care să le dea un sens și un scop în viață. Posibilitatea de a citi aspecte de detaliu despre experiențele în pragul morții și moarte dă studenților — dar și mie — sentimentul că avem un rost și un scop în viață; acest lucru le oferă un cadru care îi ajută mult în felul în care își trăiesc viața, o cale și un rost pe care nu le avuseseră până atunci.

Predarea unor astfel de cunoștințe mi-a adus multă speranță, dar și tristețe. Tristețe pentru colegii mei care nu vor fi niciodată în stare să își deschidă mintea pentru a accepta asemenea informații și, astfel, nu vor putea niciodată să beneficieze de avantajele date de viziunea nematerialistă despre lume. Ei sunt ilustrarea ironiei din citatul de mai sus, „de la o înmormântare la alta". Speranța mi-e dată de faptul că viitorul aparține acestor studenți. Mulți dintre studenții mei de azi sunt medicii, psihologii și specialiștii în neuroștiință de mâine. Iar faptul că au luat contact cu aceste date înainte de a li se fi spălat creierul prin programa de învățământ de orientare materialistă și de a ajunge să creadă că asemenea lucruri sunt imposibile și ridicole, ei avansează în carieră lipsiți de prejudecăți și, ceea ce este cel mai important, cu mintea deschisă.

Mi-aș fi dorit ca această carte să fi fost disponibilă când încă eram la catedră, pentru că aș fi putut să apelez la ea, cu siguranță. Autorul ei analizează în detaliu practic toate ipotezele posibile, pe care materialiștii le-au formulat în decursul istoriei, pentru a explica sau desființa fenomenul NDE. Am folosit sintagma „în decursul istoriei" (chiar dacă istoria în acest caz înseamnă doar în jur de treizeci de ani) pentru a-mi face cunoscută opinia că nu a rămas nicio ipoteză materialistă, pe care orice om de știință care a înțeles ce înseamnă NDE să o ia în serios. De exemplu, la un moment dat, prin anii 1980, câțiva materialiști sugerau că experiențele în pragul morții erau rezultatul acumulării de bioxid de carbon din creierul uman. Cu siguranță, ipoteza în sine nu este absolut lipsită de logică. Dar cercetările ulterioare au arătat (1) că multe din aceste trăiri se manifestă fără să existe o acumulare de bioxid de carbon în creierul uman și (2) că există o multitudine de cazuri în care are loc acumularea de bioxid de carbon în creierul uman, care nu este însoțită de astfel de trăiri. Așadar, prezența bioxidului de carbon în creier nu este nici necesară, nici suficientă pentru manifestarea NDE și, prin urmare, nu are nimic de-a face cu declanșarea acestor trăiri. După cum demonstrează atât de convingător Chris Carter în cartea sa, toate tentativele de explicare a NDE din punct de vedere fiziologic au avut o soartă similară.⁴ Toate aceste tentative au fost în mod direct falsificate cu ajutorul unor dovezi empirice, așa că nu mai are niciun sens să credem în astfel de lucruri. Unul dintre studenții mei străluciți — care studiază neurologie —, după ce a analizat cu atenție datele, a ajuns la concluzia că sărăcia crasă de argumente materialiste împotriva dualismului și lipsa lor de logică ar fi trebuit să reprezinte chiar ele dovezi clare pentru a ne convinge de contrariu.

Știința este un demers rațional. Într-adevăr, știința întruchipează esența a tot ceea ce înseamnă un demers rațional. Deși s-ar putea să nu reușim să dăm o definiție exactă a termenului „rațional", oricine va fi de acord, fără îndoială, că este rațional să ne fondăm convingerile despre lume pe date empirice. Este rațional să ne schimbăm, revizuim sau abandonăm ipotezele în fața dovezilor care ne demonstrează că sunt false. Este irațional să te agăți de convingeri care s-au dovedit false. Și este irațional să refuzi să analizezi datele doar pentru că ți-ar putea amenința opiniile preconcepute.

Cu toate că știința este un demers rațional, noi, ființele umane, nu suntem creaturi raționale, nici în viața personală, nici când încercăm să facem știință. Când ne confruntăm cu date empirice, care ne amenință convingerile ferme deținute a priori, cum ar fi datele geologice pentru creaționiști sau NDE pentru materialiști, recurgem de obicei la diverse trucuri logice, pentru a ne apăra convingerile la care nu suntem dispuși să renunțăm. Dacă datele nu sunt de partea noastră, întotdeauna putem să dăm o altă turnură lucrurilor folosindu-ne de cuvinte și de o logică abil mânuită, ca să nu părem mai stupizi decât suntem în realitate. Aceste tertipuri de logică și jocuri de cuvinte au fost dezvăluite de mulți scriitori de-a lungul anilor, începând cu William James⁵ și până în prezent, printre aceștia numărându-mă chiar eu⁶ și Chris Carter.⁷, ⁸ Lucrurile, însă, sunt mult mai profunde decât simpla logică. Logica ține de raționamentul care pornește de la premise și ajunge la concluzie, de la date până la ipoteză. Dar dacă datele empirice sunt ignorate cu obstinație, atunci nu mai poate fi vorba despre logică. Exact așa cum creaționiștii vor ignora informația din geologie, paleontologie și biologie, care le-ar submina convingerile dragi, în același mod, materialiștii de astăzi ignoră constant și ridiculizează datele oferite de parapsihologie și cercetarea fenomenului supraviețuirii dincolo de moartea corpului fizic, care dovedesc falsul convingerilor lor.

Astfel, dacă doresc să își păstreze convingerile, materialiștii trebuie neapărat să evite acele date care le erodează ideologia, așa cum au procedat cu succes colegii mei, timp de treizeci de ani. Întotdeauna vor exista tertipuri logice și subterfugii semantice la care să apeleze, dacă se întâmplă să afle informații incomode. Evitarea unor astfel de informații este de departe cel mai bun mod de a te agăța de paradigma materialistă, ceea ce este, cu siguranță, un comportament irațional și profund neștiințific. Raționalismul științific, după cum susținea Karl Popper, un filosof al științei, presupune ca omul să fie în permanență atent la apariția informațiilor care îi contrazic convingerile, în loc să le evite în mod constant. Dacă materialiștii ar fi raționali, ar considera că este în interesul lor să caute și să analizeze informații, precum cele despre trăirile la granița dintre viață și moarte, despre mediumi și altele, care le pun la îndoială ipotezele. Natura minții umane este cea mai importantă întrebare pentru filosofi, psihologi și psihiatri. S-ar putea crede că standardele raționalismului și ale responsabilității intelectuale ar impune ca oamenii de știință să fie la curent cu ultimele descoperiri din parapsihologie și cercetarea fenomenului supraviețuirii dincolo de moartea corpului fizic, însă și ei sunt mai întâi ființe umane și abia apoi gânditori raționali. În urmă cu treizeci de ani nu aș fi crezut că o persoană educată ar putea fi atașată de materialism la fel de dogmatic și irațional precum sunt creaționiștii de convingerile lor stupide. Dar astăzi cred că așa este.

Până acum am pus paradigma materialismului pe picior de egalitate cu alte asemenea paradigme, pe care știința le-a demontat de-a lungul timpului, dar consider că există un aspect special și aparte în ceea ce o privește. Există un mesaj ascuns în tot efortul depus pentru acest gen de cercetare, un mesaj pe care oamenii de știință nu doresc să îl asculte. Mesajul se referă la iubirea universală. Toți cei care au trecut prin trăirile la granița dintre viață și moarte sunt convinși că scopul vieții este ca noi să ne dezvoltăm capacitatea de a dărui și de a primi iubire. Iar cei care cercetează fenomenul NDE — ca și cei care studiază mediumii — au ajuns la aceeași concluzie, însă lumea academică reprezintă opusul iubirii.

Atât lumea științifică, cât și cea academică sunt organizate în jurul acelorași principii pe care se bazază lumea corporatistă: succesul în carieră depinde mai puțin de talent și mai mult de competiție, de felul în care te pui în valoare etc., adică de trăsăturile personalității, care au prea puțin de-a face cu inteligența, curiozitatea sau onestitatea intelectuală, ca să nu mai amintim de iubire. Aceia care au repurtat cel mai mare succes la acest capitol — cei care controlează revistele de profil, decid cine să primească finanțare, hotărăsc cine să primească o funcție — sunt cei care dețin puterea în lumea științifică și cea academică datorită trăsăturilor de personalitate, care contravin mesajului iubirii universale. Ei cred și au nevoie să creadă că scopul în viață este să „câștigi", să ai succes și să fii influent în domeniul tău.

Mulți dintre acești învățați ar fi oripilați să afle ceea ce știu persoanele care au trecut prin trăirile la granița dintre viață și moarte. O viață încununată de succes nu se măsoară în faimă, prestigiu, bogăție sau numărul de publicații; ea se măsoară în felul în care ne purtăm unii cu alții, în capacitatea noastră de a trăi conform regulii de aur și de a ne dezvolta capacitatea de a simți compasiune pentru ceilalți oameni. Dar încercați doar să menționați așa ceva la o întrunire profesională și vă vor râde în nas, iar cei cu cea mai mare putere și prestigiu vor râde cel mai tare. Unul dintre motivele pentru care astfel de cercetări sunt întâmpinate cu atâta rezistență se datorează mesajului iubirii universale, care este o amenințare la adresa structurilor puterii din lumea științifică și academică. Cartea Știința și experiențele în pragul morții este o splendidă chintesență a muncii depuse timp de treizeci de ani în cercetarea fenomenului NDE. Autorul reușește, cu mult succes, să ne prezinte datele empirice și redă în detaliu eforturile materialiștilor de a le desființa. Pentru orice sceptic lipsit de prejudecăți sau orice persoană curioasă să afle mai multe despre NDE, cartea de față este un început excelent, dar, în același timp, este potrivită pentru o altă categorie de oameni, cei care cred! Am avut mai mulți studenți care au acceptat fără reticență realitatea NDE — poate datorită religiei sau a faptului că au trăit ei înșiși o astfel de experiență — dar sunt reticenți să afle detaliile argumentației și întreaga filosofie a științei, pe care le-o recomand spre studiu. Ei își spun că deja cred, de ce ar trebui să mai intre în detalii? Răspunsul meu este că nu vorbim doar despre formarea unor convingeri, ci despre înțelegerea fundamentului științific și rațional al convingerilor noastre. Știința și experiențele în pragul morții este în egală măsură o carte despre raționalism și NDE. Autorul își propune să vă conducă, pas cu pas, în această sferă fascinantă și atât de importantă a cercetării științifice.

Neal Grossman

Neal Grossman a obținut titlul de doctor în Istoria și Filosofia Științei în 1970, la Indiana University. El a predat filosofie la University of Illinois din Chicago timp de peste patruzeci de ani și în ultimii cincisprezece ani a inclus tema experiențelor în pragul morții în aproape toate cursurile pe care le-a ținut ca profesor. Cartea sa, intitulată Healing the Mind: the Philosophy of Spinoza Adapted for a New Age, prezintă sistemul elegant al psihoterapiei spirituale a lui Spinoza, în termeni accesibili oricărui cititor neavizat.

1 Remarca ironică este formularea prescurtată a unui citat celebru aparținând lui Max Planck. Frustrat de incapacitatea contemporanilor săi de a înțelege noile idei ale fizicii, Planck scria: „Un nou adevăr științific nu se impune pentru că îi convinge pe cei care îl combat sau pentru că îi face să înțeleagă adevărul, ci pentru că acei oponenți mor, în cele din urmă, iar noua generație, care se ridică, este familiarizată cu acel adevăr științific".

2 Planck, Scientific Autobiography, pp. 33–34.

3 Kelly, Kelly, Crabtree, et al. Irreducible Mind, p. 421.

4 Aceasta este, înțeleg, consecința studiului lui van Lommel publicat în The Lancet.

5 James, The Works of William James: Essays in Psychical Research, p. 184.

6 Grossman, „Four Errors Commonly Made by Professional Debunkers", pp. 227–35.

7 O dezbatere filosofică excelentă și detaliată pe marginea acestor erori și greșeli logice poate fi găsită în cartea lui R. Almeder, Death and Personal Survival (Lanham, Md.: Rowman și Littlefield, 1992).

8 Carter, Parapsychology and the Skeptics: A Scientific Argument for the Existence of ESP; de asemenea, și cartea pe care tocmai o citiți.

Introducere

Nu cred că ne putem întoarce într-o epocă a credinței simple. Multe dintre explicațiile oferite cândva de religie, îndeosebi cele despre lumea materială, au fost invalidate din punct de vedere științific. Cu toate acestea, negarea în totalitate a oricărei posibile realități spirituale și ignorarea, cu bună știință, a dovezilor care demonstrează existența unui aspect spiritual al umanității se numesc scientism, și nu știință.

Charles Tart, doctor în psihologie, Institutul de Psihologie Transpersonală

Convingerea că există viață după de moarte datează încă din vremea oamenilor de Neanderthal, care își îngropau morții cu flori, bijuterii și unelte, probabil în ideea că le vor folosi în lumea cealaltă. Deși mulți asociază în prezent convingerea că există viață după moarte cu credința religioasă, trebuie să ne reamintim că această convingere este anterioară oricărei forme organizate de religie. Ea se regăsește în practicile spirituale șamanice ale vânătorilor și culegătorilor în întreaga lume și, de obicei, fără vreo încărcătură teologică elaborată.

Așa, de exemplu, exploratorul și scriitorul H.R. Schoolcraft, în timpul călătoriilor sale pe teritoriul Statelor Unite, la începutul anilor 1880, era profund impresionat de modul în care amerindienii se îngrijeau de morții lor, aparent fără vreo urmă de emoție.

Indienii nu privesc apropierea morții cu groază. Deiști prin religie, ei o acceptă ca pe o schimbare de stare, în principiu spre mai bine. Ea este privită ca sfârșitul unui șir lung de peregrinări și încercări dificile, care trebuie să se încheie mai devreme sau mai târziu, care este de dorit să se întâmple cât mai la bătrânețe, dar care, oricând ar avea loc, deși pune capăt bucuriilor din existența pământeană, pune capăt și nefericirii. Cei mai mulți dintre ei se așteaptă să aibă o existență viitoare și să ducă o viață mai fericită într-o altă sferă. Și nu le este străină ideea recompenselor și pedepselor. Dar în ce va consta acea fericire, unde urmează să se bucure de ea și care urmează să fie natura răsplății și a pedepsei nu par să fie prea clare pentru niciunul dintre ei. Dacă moare un om, se spune, el a plecat spre tărâmul fericit înaintea noastră — a ieșit mai repede decât noi din cursa vieții, dar și noi îl vom urma curând.

În 1913, aproape un secol mai târziu, antropologul F.G. Frazer scria:

Este imposibil să nu fii șocat de forța și, probabil că am putea spune, de universalitatea credinței firești în nemurire, pe care le împărtășesc oamenii care trăiesc departe de civilizație. Pentru ei, o viață care continuă dincolo de moarte nu este o chestiune de speculație și conjunctură, de speranță și teamă; este o certitudine practică de care individul nu prea se îndoiește, așa cum se îndoiește de realitatea propriei sale existențe¹⁰.

Desigur, civilizațiile lumii au ridicat monumente închinate credinței lor în viața dincolo de moarte de o măreție care îți taie respirația. Marile piramide din Egipt, templele pierdute din Angkor, Catedrala Notre Dame din Paris și multe alte construcții grandioase din întreaga lume stau mărturie pentru forța credinței în viața de după moarte, care a motivat omenirea să îi închine cele mai mari eforturi.

Care este sursa acestei credințe? Acesta este momentul în care scepticul oferă diferite explicații: populațiile tribale își visau rudele și prietenii decedați și au interpretat greșit aceste vise ca pe niște vizite; oamenii se tem de moarte, dar doresc să se alăture celor dragi și de aceea sunt gata să urmeze pe oricine le promite viața eternă în schimbul adoptării anumitor forme de comportament.

Totuși, mai există o altă posibilitate. De-a lungul istoriei scrise oamenii au relatat întâmplări care păreau să indice dovezi ale supraviețuirii după momentul morții corpului fizic. Să se bazeze oare natura aproape universală a credinței culturale într-un anumit gen de supraviețuire pe experiențele pe care oamenii le-au relatat în toate culturile cunoscute, timp de mii de ani?

Chiar și în prezent, relatările despre contactul cu morții sunt surprinzător de frecvente. În 1973, sociologul Andrew Greely, de la University of Chicago, adresa aceeași întrebare unui eșantion reprezentativ format din 1 467 de americani: „Ați simțit vreodată că ați intrat, într-adevăr, în legătură cu cineva care a murit?" Dintre cei intervievați, 27% au răspuns afirmativ¹¹. În 1975, profesorul de psihologie Erlendur Haraldsson punea următoarea întrebare unui număr de subiecți în cadrul unui studiu național reprezentativ din Islanda: „Ați perceput sau ați simțit vreodată apropierea unei persoane decedate?" Dintre aceștia, 31% au răspuns afirmativ. Zece ani mai târziu, Haraldsson adresa aceeași întrebare din nou în cadrul Studiului European pentru Valori Umane: de data aceasta, fiecare a patra persoană din Europa Occidentală relata că a intrat în contact cu persoane decedate.¹²

De fapt, dovezile în favoarea ipotezei supraviețuirii — ideea conform căreia conștiința supraviețuiește morții corpului fizic — sunt numeroase și diverse și provin din mai multe surse diferite de dovezi: fenomene NDE, viziuni de pe patul de moarte, amintiri dintr-o viață anterioară, apariții și chiar mesaje primite de la cei decedați. Toate aceste surse de dovezi au fost analizate de mulți dintre cercetătorii, oamenii de știință și filosofii de marcă. Cu toate acestea, opiniile diferă în privința modului în care ar trebui interpretate toate aceste date și care este semnificația lor.

Dicționarul Webster definește dovada prima facie ca „dovada care are un asemenea grad de probabilitate, încât ar trebui să prevaleze, cu excepția cazului în care se dovedește contrariul". Din punctul de vedere strict al volumului și diversității, dovezile în favoarea ipotezei supraviețuirii chiar par să furnizeze dovada prima facie în favoarea acesteia. Totuși, s-au propus multe explicații alternative, unele puerile, altele inteligente. Toate încearcă să explice aceste dovezi într-un mod care nu presupune neapărat supraviețuirea minții după moartea corpului fizic. Așadar, dacă ar trebui să ne decidem cu privire la realitatea supraviețuirii pe o bază rațională, și nu pe o convingere religioasă sau materialistă, atunci ar trebui să demonstrăm că aceste explicații alternative sunt fie mai mult, fie mai puțin convingătoare decât ipoteza supraviețuirii.

Scopul cărții de față este să analizeze și să evalueze dovezile în favoarea ipotezei supraviețuirii în urma experiențelor în pragul morții și a viziunilor de pe patul de moarte, acele experiențe stranii și adesea minunate, pe care oamenii le povestesc adesea, în urma ajungerii, mai mult sau mai puțin bruște, în pragul morții. Dar mai întâi trebuie să analizăm în detaliu relația dintre minte și creier, astfel încât să ne putem ocupa de de cea mai frecventă obiecție sceptică privind supraviețuirea conștiinței după moartea biologică.

9 Schoolcraft, Travels in the Central Portion of the Mississippi Valley, p. 397.

10 Frazer, The Belief in Immortality, vol. 1, London, Macmillan 1913. Citat în Lorimer, Survival? Body, Mind and Death in the Light of Psychic Experience, p. 20.

11 Greely, The Sociology of the Paranormal: A Reconnaissance.

12 Haraldsson and Hontkooper, „Psychic Experiences in the Multinational Human Values Study: Who Reports Them?", pp. 145–165.

Partea I

Conștiința depinde de creier?

În această epocă dominată de materialism, dualiștii sunt deseori acuzați că introduc credințe religioase învechite pe tărâmul științei, că introduc influențe spirituale inutile în biologie și că venerează invizibila „fantomă din mașinărie". Cu toate acestea, ignoranța noastră deplină privind adevăratele origini ale conștiinței umane face ca aceste critici să fie mai mult o chestiune de gust decât de gândire logică. În această etapă a științei dedicate minții umane, dualismul nu este irațional, poate doar demodat.

Nick Herbert, fizician, Elemental Mind

Capitolul 1

Teorii antice, teorii moderne

Cele mai solide argumente împotriva vieții după moarte sunt cele care neagă posibilitatea existenței conștiinței separat de creierul biologic. Forța acestor argumente provine din realitățile experienței de viață și de presupusa lor concordanță cu descoperirile științifice. De fapt, aceste argumente au o îndelungată tradiție.

Atomiștii greci au fost cei dintâi care au definit sufletul în termenii atomilor materiali. Epicur (342-270 î.Hr.) definea sufletul ca „un corp de particule fine… cele mai multe dintre ele asemănătoare respirației, cu un adaos de căldură". El punea accentul pe dependența absolută a sufletului de corp, astfel încât, atunci când corpul își pierde respirația și căldura, sufletul se dispersează și dispare. Poetul roman Lucrețius (99-55 î. Hr.) a preluat argumentele lui Epicur și a dus mai departe tradiția atomistă conform căreia mintea este compusă din particule extrem de fine. Lucrețius a scris unul dintre primele și cele mai convingătoare tratate, care au avansat ideea că relația dintre minte și corpul omenesc este atât de strânsă, încât mintea depinde de corp și, prin urmare, nu poate exista în absența lui. În primul rând, el a susținut că mintea se maturizează pe măsură ce organismul se dezvoltă și se degradează și, în al doilea rând, că vinul și bolile pot să afecteze mintea; în al treilea rând, că mintea este tulburată când corpul suferă o lovitură fizică; și, în sfârșit, dacă sufletul este nemuritor, de ce nu are amintiri din existența anterioară?

Argumente similare, mergând în aceeași direcție, că mintea este o funcție a creierului uman, au fost preluate cu o intensitate și mai mare, nouăsprezece secole mai târziu, în lucrările altor gânditori, precum Thomas Huxley, care scria despre conștiința oamenilor și animalelor că „ar putea avea legătură cu funcționarea organismului lor doar ca produs colateral al acestei funcționări, fără a o putea influența în vreun fel, la fel cum fluieratul locomotivei cu aburi nu are nicio influență asupra motorului ei".¹³ Cu alte cuvinte, conștiința este un simplu epifenomen al activității cerebrale, adică efectul, și nu cauza activității cerebrale, fiind produsă de funcționarea creierului uman în același mod în care fluieratul locomotivei este produs de funcționarea motorului cu aburi.¹⁴ De aici se poate deduce în mod logic că mintea nu poate exista în absența creierului.

Bertrand Russell și-a început analiza despre materie și minte pornind de la premisele că „un fragment de materie este un grup de evenimente conectate între ele prin legi de cauzalitate, și anume, legile cauzale ale fizicii. Mintea este o aglomerare de evenimente conectate prin legi cauzale, și anume, legile de cauzalitate ale psihologiei. El recunoștea că, în vremea când scria aceste lucruri (1956), „noi nu știam încă să vorbim despre creierul uman în limbajul exact al mecanicii cuantice, dar că „adevărata relevanță, pentru problema noastră, a misterelor fizicii cuantice, constă în faptul că ele ne demonstrează cât de puțin știm despre materie. El a avansat apoi o ipoteză „care este simplă și cu rol unificator, deși nu este demonstrabilă ca să explice conexiunea dintre minte și materie, cu alte cuvinte, că „evenimentele care alcătuiesc creierul uman viu sunt de fapt identice cu cele care formează mintea aferentă". El scria:

Un eveniment nu este interpretat mental sau material prin calitățile sale intrinseci, ci doar prin relațiile sale cauzale. Este cât se poate de posibil ca un eveniment să aibă atât relațiile cauzale caracteristice fizicii, precum și pe cele caracteristice psihologiei. În acest caz, evenimentul este atât mental, cât și fizic, în același timp. Având în vedere că nu știm nimic despre calitatea intrinsecă a evenimentelor fizice, cu excepția cazului în care acestea sunt evenimente mentale, pe care le experimentăm direct, nu putem spune nici că lumea fizică din jurul nostru este diferită de lumea mentală, nici că nu este¹⁵.

Cu alte cuvinte, Russell susține că atât materia, precum și mintea pot fi definite ca niște grupări de evenimente și că noi nu știm aproape nimic despre natura intrinsecă a materiei. Dacă noi presupunem că un eveniment poate fi interpretat mental sau fizic „doar prin relațiile sale cauzale și întrucât este posibil, din punct de vedere logic, ca „un eveniment să prezinte atât caracteristicile relațiilor cauzale ale fizicii, cât și pe cele specifice psihologiei, atunci este posibil, din punct de vedere logic, ca un eveniment „să fie, în același timp, atât mental, cât și fizic". Argumentul lui Russell este unul abstract, dar convingător din punct de vedere logic.

Totuși, Russell pare să se fi înșelat când a susținut că mecanica cuantică a abandonat definitiv „ipoteza particulelor care continuă să existe în decursul timpului și că „acum noi trebuie să ne recunoaștem ignoranța totală, absolută și ireparabilă privind comportamentul atomului în starea de repaus. El voia să spună că atomii nu mai pot fi priviți ca simple obiecte deoarece „asemănarea lor în momente diferite a dispărut complet".¹⁶ Cu toate acestea, recent, fizicianul Nick Herbert scria: „Un electron deține într-adevăr anumite calități înnăscute — masă, sarcină și viteză de rotație, de exemplu — care ne ajută să-l deosebim de alte tipuri de entități cuantice. Valoarea acestor însușiri este aceeași pentru toți electronii, indiferent de condițiile de măsurare. În ceea ce privește aceste însușiri specifice, chiar și electronul se comportă ca un obiect obișnuit".¹⁷ Se pare că, la urma urmei, putem cunoaște câte ceva despre natura perenă a materiei. Am putea oare să atribuim gândurilor noastre calitățile de masă, sarcină și viteză de rotație?

Argumentul lui Russell ține exclusiv de diversitatea logică, pornind de la premisa că atât materia, precum și mintea sunt grupări de evenimente și că, având în vedere că nu știm aproape nimic despre materie, putem foarte bine să considerăm că evenimentele mentale și fizice pot fi unul și același lucru. Cu toate acestea, Russell își dă seama că argumentul său lasă loc unei alte posibile interpretări logice:

Eu nu cred că se poate stabili în mod absolut, dacă cele de mai sus sunt adevărate, că mintea nu poate exista separată de corpul fizic. Ea ar putea exista, dacă ar exista grupări de evenimente conectate între ele după legile

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Știința și experiențele în pragul morții. Există conștiență dincolo de moartea corpului fizic?

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor