Găsiți următorul dvs. carte preferat

Deveniți un membru astăzi și citiți gratuit pentru 30 zile
Raza verde

Raza verde

Citiți previzualizarea

Raza verde

Lungime:
239 pages
4 hours
Editor:
Lansat:
Jun 14, 2016
ISBN:
9789737012586
Format:
Carte

Descriere

Eroii romanului caută cu multă răbdare să asiste la fenomenul apariției razei verzi în Scoția, o regiune prea puțin favorabilă observațiilor de acest gen, din cauza negurilor. Numeroasele tentative sunt acompaniate de eșec din cauza norilor, a stolurilor de păsări sau de pânza vreunui vapor din depărtare care ascund, de fiecare dată, soarele. Când, în cele din urmă, fenonenul se face vizibil în toată splendoarea sa, fără a fi obturat de nimic, cele două personaje principale îl ratează, fiind prea ocupate să descopere raza iubirii în ochii celuilalt.

Editor:
Lansat:
Jun 14, 2016
ISBN:
9789737012586
Format:
Carte

Despre autor

Jules Verne (1828-1905) used a combination of scientific facts and his imagination to take readers on extraordinary imaginative journeys to fantastic places. In such books as Around the World in Eighty Days, From the Earth to the Moon, and Journey to the Center of the Earth, he predicted many technological advances of the twentieth century, including the invention of the automobile, telephone, and nuclear submarines, as well as atomic power and travel to the moon by rocket.


Legat de Raza verde

Cărți conex

Previzualizare carte

Raza verde - Jules Verne

CAPITOLUL I

FRAȚII SAM ȘI SIB

— Bet!

— Beth!

— Bess!

— Betsey!

— Betty!

Acestea fură numele ce au rasunat unele după altele în magnifica sală Helensburgh, un capriciu al fratelui Sam și al fratelui Sib de a striga astfel femeia care avea grijă de conac.

Dar, în acel moment, aceste diminutive familiare ale numelui Élisabeth nu mai făcură să apară doamna pe care stăpânii ei ar fi chemat-o, rostindu-i numele întreg.

Fu însă intendentul Partridge, în persoană, care se arătă cu toca în mână la ușa sălii. Partridge, se adresă celor două personaje pe un ton binevoitor, așezat în dreptul unei ferestre, ce avea trei laturi romboidale vitrate ce formau o ieșitură dând spre fațada clădirii.

— Acești domni au chemat-o pe doamna Bess, zise el; dar, doamna Bess nu se află la conac.

— Unde se află atunci, Partridge?

— Oînsoțește pe domnișoara Campbell, care se plimbă prin parc.

Și Partridge se retrase cu un aer serios, la un semn al celor două personaje.

Erau frații Sam și Sib – cu numele lor de botez adevărat Samuel și Sébastian – unchii domnișoarei Campbell. Scoțieni de viță veche, provenind dintr-un clan de demult din Țările de Sus, numărând împreună o sută doisprezece ani, fiind doar cincisprezece luni distanță între Sam, cel mare, și Sib, cel mic.

Pentru a schița în câteva linii aceste prototipuri de onoare, de bunătate, și devotament, ajunge să amintim că întreaga lor existență fusese dedicată nepoatei lor. Erau frații mamei acesteia, care rămasă văduvă după un an de mariaj, fu curând secerată de o boală necruțătoare. Sam și Sib Melvill rămaseră astfel singurii protectori, în această lume, ai micuței orfane. Uniți de aceeași afecțiune, ei nu trăiau, nu gândeau, nu nutreau vise decât pentru ea.

Pentru ea, au rămas celibatari, de altfel, fără niciun regret, fiind unele dintre acele ființe bune, ce nu au altă misiune de îndeplinit decât aceea de a fi tutori. Și, în plus, este deajuns să spunem că: fratele cel mare juca rolul tatălui, iar fratele mic pe cel al mamei. Astfel, câteodată se întampla ca domnișoara Campbell să-i salute cât se poate de firesc cu:

— Bună ziua, tată Sam! Ce mai faceți, mamă Sib?

Cu cine am putea să-i comparăm cel mai bine pe cei doi unchi, exceptând priceperea în afaceri, dacă nu cu cei doi negustori caritabili, atât de buni, atât de uniți, atât de afectuoși, decât cu frații Cheeryble din Londra, ființele cele mai desăvârșite care au provenit vreodată din imaginația lui Dickens! Ar fi imposibil de aflat o asemănare mai potrivită, și, dacă ar trebui să acuzăm autorul că a împrumutat acest personaj din capodopera Nicolas Nickleby, nimeni nu ar putea regreta acest împrumut.

Sam și Sib Melvill, înrudiți prin căsătoria surorii lor cu o ramură colaterală a vechii familii Campbell, nu se despărțiseră niciodată. Aceeași educație îi făcuse să semene în privința gândirii. Primiseră amândoi aceeași educație, în același colegiu și în aceeași clasă. Cum exprimau, în general, aceleași idei în legătură cu orice, în termeni identici, unul putea mereu încheia propoziția celuilalt cu aceleași expresii subliniate de aceleași gesturi. Cu totul, aceste două ființe nu erau decât una, deși existau unele diferențe în constituția lor fizică. Într-adevăr, Sam era puțin mai înalt decât Sib, Sib era puțin mai corpolent decât Sam: dar, ar fi putut face schimb cu părul lor cărunt, fără a schimba natura înfățișării lor oneste, unde se regăsea întipărită toată noblețea descendenților din clanul Melvill.

Ar trebui să adăugăm că, în croiala hainelor, simple și demodate, în alegerea stofelor din postav englez de calitate, aveau un gust asemănător, chiar dacă – cine ar putea explica această ușoară lipsă de asemănare? – chiar dacă Sam prefera albastrul închis, iar Sib maroul pronunțat.

Într-adevăr, cine nu ar fi vrut să trăiască în intimitatea acestor distinși domni? Obișnuiți să facă aceiași pași în viață, ei s-ar fi oprit, fără îndoială, la mică distanță unul față de celălalt, la sosirea ceasului de pe urmă.

În orice caz, acești ultimi doi stâlpi ai casei Melvill erau solizi. Ei trebuiau să susțină încă multă vreme edificiul străvechi al rasei lor, ce data din secolul al XIV-lea, – epocă de epopee a lui Robert Bruce și a neamului Wallace, perioadă eroică, în timpul căreia Scoția purta lupte cu englezii, pentru drepturile sale la independență. Dar, dacă Sam și Sib Melvill nu mai avuseseră ocazia să lupte pentru binele țării, dacă viața lor, mai puțin agitată, se petrecuse în calmul și tihna pe care le creează bogăția, nu ar trebui să le facem vreun reproș, nici să credem că ar fi decăzut. Făcând binele, ei continuaseră tredițiile generoase ale înaintașilor lor.

Astfel, amândoi cu o constituție bună, neavând nicio abatere în existența lor pe care să și-o reproșeze, ei erau meniți să ajungă la o vârstă înaintată, fără a îmbătrâni vreodată, nici la minte, nici la trup.

Poate aveau vreun defect,– cine se poate flata că este perfect? Defectul ținea de presărarea conversației lor cu imagini și cu citate luate de la faimosul castelan din Abbotsford, și mai cu seamă din poemele epice ale lui Ossian, pe care le îndrăgeau foarte mult. Dar, cine putea să le reproșeze acest lucru în țara lui Fingal și a lui Walter Scott?

Pentru a încheia descrierea lor, cu o ultimă tușă, e bine de amintit că erau mari fumători. Ori, toată lumea știe că, în Regatul Unit, semnul negustorilor de tutun are ca imagine cel mai adesea un brav scoțian, ținând tabachera în mână și pozând țanțoș în costumul său tradițional. Ei bine, imaginea fraților Melvill ar fi putut apărea cu ușurință pe unul din acele obloane de zinc pictate, ce scârțâiau la tutungerii. Fumau tot atât de mult și chiar mai mult decât oricine de o parte și de alta a Tweed-ului. Dar, amănunt important, nu aveau decât o singură tabacheră,– enormă. Această piesă de mobilier portativă trecea pe rând din buzunarul unuia în buzunarul celuilalt. Era ca o legătură în plus între ei. Este de la sine înțeles că simțeau în același moment, poate de zece ori în fiecare oră, nevoia de a mirosi excelentul tutun care le era adus din Franța. Atunci când unul dintre ei scotea tabachera dintr-un loc ascuns al hainei, însemna că amândoi aveau poftă de o priză bună, și dacă strănutau, păreau a-și spune: „Dumnezeu să vă binecuvinteze!"

La urma urmei, erau doi copii veritabili, frații Sam și Sib, în tot ce ținea de realitățile vieții; erau atât de puțin la curent cu lucrurile practice ale acestei lumi; în afacerile industriale, financiare sau comerciale, erau ignoranți cu desăvârșire și nu pretindeau deloc a fi cunoscători; cât despre politică, poate erau iacobiți ca și convingeri, păstrând câteva prejudecăți contra dinastiei de Hanovra, aflată la domnie, cu gândul la ultimul din dinastia Stuarților, așa cum un francez putea să se gândească la ultimul dintre Valois; în fine, în problemele legate de sentimente, erau și mai puțin cunoscători.

Și, totuși, frații Melvill nu aveau decât o idee: să vadă limpede în inima domnișoarei Campbell, să intuiască gândurile ei cele mai ascunse, să le îndrume dacă era cazul, să le dezvolte dacă era necesar, și, la urmă, să o facă soția unui băiat de ispravă ales de ei, care nu ar fi putut face altceva decât să o facă fericită. Dându-le crezare, sau mai degrabă, auzindu-i vorbind, părea că chiar găsiseră băiatul de ispravă, căruia îi revenea această sarcină deosebită.

— Și zici că Elena a ieșit, frate Sib?

— Da, frate Sam; dar iată că sunt cinci ore și nu mai poate întarzia până se întoarce la conac...

— Și imediat ce se va întoarce...

— Cred, frate Sam, că va fi cazul să purtăm cu ea o discuție foarte serioasă.

— În câteva săptămâni, frate Sib, fiica noastră va împlini vârsta de optsprezece ani.

— Vârsta Dianei Vernon, frate Sam. Nu este ea tot atât de fermecătoare ca și încântătoarea eroină din Rob-Roy?

— Ba da, frate Sam, și prin grația gesturilor ei...

— Prin felul ei de a gândi...

— Prin originalitatea ideilor sale...

— Ea amintește mai mult de Diana Vernon decât de Flora Mac Ivor, marea și impozanta figură a lui Waverley!

Frații Melvill, mândri de scriitorul lor național, pomeniră și alte nume de eroine ale Anticarului, ale lui Guy Mannering, ale Abatelui, ale Mănăstirii, ale Frumoasei June din Perth, ale Castelului din Kenilworth etc.; toate însă, în opinia lor, trebuiau să facă loc domnișoarei Campbell.

— E un trandafir tânăr care a crescut un pic prea repede, frate Sib, și căruia trebuie...

— Să-i dăm un tutore, frate Sam. Sau, îndrăznesc să spun că cel mai bun dintre toți tutorii...

— Trebuie, în mod evident, să fie un soț, frate Sib, fiindcă, la rându-i, el prinde rădăcini în același pământ...

— Și crește absolut natural, frate Sam, împreună cu trandafirul tânăr pe care-l protejează!

Pentru cei doi, frații si unchii Melvill aflaseră această metaforă împrumutată din cartea Grădinarului Perfect. Fără îndoială, fură mulțumiți de aceasta, fiindcă aduse același surâs de mulțumire pe fața lor bonomă. Tabachera comună fu deschisă de către fratele Sib care își vârî cu delicatețe cele două degete; apoi, tabachera trecu în mâna fratelui Sam, care, după ce trase o priză lungă, o puse în buzunar.

— Așadar, ne-am înțeles, frate Sam?

— Ca de obicei, frate Sib!

— Chiar și asupra alegerii tutorelui?

— Și am putea găsi unul mai simpatic și mai pe placul Elenei decât acest savant tânăr care, în diferite rânduri, a arătat sentimente atât de plăcute nouă...

— Și atât de serios în privința ei?

— Într-adevăr, ar fi dificil. Instruit, absolvent al Universităților Oxford și Edimbourg...

— Fizician ca Tyndall...

— Chimist ca Faraday...

— Cunoscător în profunzime al rânduielii tuturor lucrurilor din acest colț de lume, frate Sam...

— Și care nu poate fi provocat legat de orice chestiune, frate Sib...

— Descendent al unei familii excelente din comitatul Fife, și, de altfel, posesorul unei averi satisfăcătoare...

— Fără a vorbi despre înfățișarea sa foarte plăcută, după părerea mea, chiar și cu ochelarii săi de aluminiu!

Chiar dacă ochelarii acestui erou ar fi fost de oțel, de nichel sau chiar de aur, frații Melvill tot n-ar fi văzut în acest lucru un defect de neiertat. Este adevărat, aceste dispozitive optice se potrivesc tinerilor savanți, pentru care sunt o completare de dorit la o fizionomie puțin cam serioasă.

Dar acest absolvent al universităților mai sus-pomenite, acest fizician, acest chimist, i-ar fi pe plac domnișoarei Campbell? Dacă domnișoara semăna cu Diana Vernon, Diana Vernon, după cum știm, nu manifesta pentru vărul său savant Rashleigh niciun alt sentiment, decât cel al unei prietenii decente și, la finalul volumului, nu se căsătorea cu el.

Bun! Acesta nu era deloc un motiv care să-i îngrijoreze pe cei doi frați. Ei aveau toată lipsa de experiență a feciorilor înaintați în vârstă, fiind destul de incompetenți în astfel de probleme.

— Ei s-au întâlnit deja de multe ori, frate Sib, iar tânărul nostru prieten nu a părut insensibil la frumusețea Elenei!

— Cred cu tărie asta, frate Sam! Divinul Ossian, dacă ar fi trebuit să-i celebreze virtuțile, frumusețea și grația, ar fi numit-o Moina, adică iubită de toată lumea...

— Dacă nu ar fi numit-o Fiona, frate Sib, adică frumoasa fără egal a epocilor galice!

— Nu o fi ghicit-o pe Elena noastră, frate Sam, atunci când spunea: „Ea părăsește locul retras în care suspină în secret și își face apariția în toată splendoarea sa, asemeni lunii pe marginea unui nor din Orient...’’

— Și strălucirea farmecelor ei o înconjoară ca razele de lumină, frate Sib, iar sunetul pașilor ei ușori e plăcut urechilor așa cum e plăcută o melodie frumoasă!

Din fericire, cei doi frați, oprindu-se aici cu citatele, căzură din nou din cerul oarecum acoperit cu nori al barzilor, pe tărâmul realității.

— Cu siguranță, zise unul, dacă Elena place tânărului nostru savant, el nu are cum să nu o placă...

— Și dacă este așa, în ce o privește, frate Sam, ea nu a acordat încă toată atenția care se cuvine calităților însemnate cu care acesta a fost înzestrat cu atâta mărinimie de către natură...

— Frate Sib, singura pricină este aceea că nu i-am spus că a sosit vremea pentru a se gândi la căsătorie.

— Dar, în ziua în care doar îi vom îndrepta gândurile spre acest țel, admițând că are o oarecare reținere, dacă nu cumva împotriva soțului, cel puțin împotriva căsătoriei...

— Ea nu va întârzia să spună da, frate Sam...

— Ca și acest nemaipomenit Bénédict, frate Sib, care, după ce a rezistat atât de mult timp...

— Sfârși, după ce fu Mult zgomot pentru nimic, prin a o lua în căsătorie pe Beatrix!

Iată cum puneau la cale lucrurile, cei doi unchi ai domnișoarei Campbell, iar punerea în faptă a acestui plan le părea la fel de firească, precum cea a comediei lui Shakespeare.

Se ridicară înțelesi. Se cercetară unul pe celălalt cu un zâmbet fin. Își frecară mâinile la fel. Această căsătorie era o afacere încheiată! Ce greutăți ar fi putut apărea? Tânărul le făcuse cererea. Tânăra le va da răspunsul, pentru care nici nu trebuiau să-și facă griji. Toate înțelegerile erau. Nu mai rămânea decât să fixeze data.

Într-adevăr, urma să fie o ceremonie frumoasă. Se va ține la Glasgow. De exemplu, nu va fi la catedrala Saint-Mungo, singura biserică din Scoția care, cu sfântul Magnus din Orcades, a fost respectată pe vremea Reformei. Nu! Era prea masivă, și, astfel, prea tristă pentru o căsătorie, care, în gândirea fraților Melvill, trebuia să fie ca o înflorire a tinereții, ca o explozie de iubire. Va fi aleasă mai degrabă biserica Saint-Andrew sau Saint-Énoch sau chiar Saint-George care aparține de cartierul cel mai bine văzut din oraș.

Fratele Sam și fratele Sib continuară să-și dezvolte proiectele într-o formă ce amintea mai curând de monolog decât de dialog, fiindcă era mereu aceeași înșiruire de idei, exprimată în același mod. În timp ce vorbeau, observară prin romburile ferestrei imense arborii frumoși ai parcului, sub care domnișoara Campbell se plimba în acel moment, fâșiile cu verdeață ce se aflau de o parte și de alta a pârâiașelor sprintene, acel cer îmbăiat într-o ceață luminoasă, ce pare tipică Ținuturilor Muntoase din Scoția centrală. Nu se priveau, ar fi fost inutil; dar, din când în când, cu un fel de instinct afectuos, se luau de braț, își strângeau mâna, ca pentru a fixa mai bine comunicarea gândirii lor, folosind un curent magnetic anume.

Da! Ar fi minunat! Lucrurile se vor face în mod grandios și nobil. Săracii de pe West-George Street, dacă

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Raza verde

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor