Citiți această carte acum, plus milioane de alte cărți în perioada de probă gratuită

Doar $9.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Utilitarismul

Utilitarismul

Citiți previzualizarea

Utilitarismul

Lungime:
109 pagini
2 ore
Editor:
Lansat:
Jun 14, 2016
ISBN:
9786065873162
Format:
Carte

Descriere

Publicată inițial, în trei articole, în 1861, o lucrare fundamentală, cu o influență de necontestat în domeniul științelor sociale, Utilitarismul lui J.S.Mill cuprinde o serie de discuții despre principiile care stau la baza doctrinei filosofice a utilitarismului. Structura lucrării, cu cinci capitole clare și concise (Considerații generale, Ce este utilitarismul, Despre sancțiunea fundamentală a principiului utilității, De ce fel de demonstrație este susceptibil principiul utilității, Despre legătura dintre dreptate și utilitate), este elegantă și facilitează înțelegerea ideilor aprofundate de gânditorul englez. Într-un sens, Utilitarismul reprezintă o rafinare a ideilor lui Jeremy Bentham despre ceea ce ar trebui să constituie măsura binelui și a răului: exigența de a obține cea mai mare fericire pentru un număr cât mai mare de oameni. Într-un alt sens, mai larg și mai important, cartea de față formulează și analizează în profunzime toate implicațiile, pentru morală, ale principiului utilității. John Stuart Mill aduce etica în vecinătatea economiei (maximizarea fericirii, ierarhizarea plăcerilor în funcție de profit, decizia bazată pe calcularea utilității alternativelor etc.) și încearcă să rezolve toate dificultățile rezultate din acest mod de a trata problema dreptății. Mill oferă răspunsuri la câteva întrebări esențiale precum: ,,În ce constă fericirea?“, ,,Ce urmărim, de fapt, atunci când alegem o anumită conduită?“, ,,Ce plăceri sunt preferabile?“, ,,Cum trebuie să arate legile (și sancțiunile inerente) dacă morala se întemeiează pe utilitate?“, ,,De ce este preferabil principiul utilității, atât din perspectiva binelui personal, cât și din aceea a binelui public?“

Editor:
Lansat:
Jun 14, 2016
ISBN:
9786065873162
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Utilitarismul

Cărți conex

Previzualizare carte

Utilitarismul - Mill John Stuart

NOTĂ ASUPRA EDIȚIEI

Lucrarea Utilitarianism (Utilitarismul) a lui John Stuart Mill a fost publicată pentru prima oară în anul 1861 în trei numere ale revistei Fraser’s Magazine, iar sub formă de volum în 1863.

Traducerea de față s-a realizat după cea de-a patra ediție a lucrării, apărută la Londra în 1871 și revizuită de J. S. Mill. Pentru a facilita trimiterile, am numerotat capitolele cu cifre romane, iar paragrafele cu cifre arabe. În acest caz, trimiterile se fac prescurtat, de exemplu: II, 13. Am adăugat între paranteze rotunde numerotarea paginilor din ediția standard a operelor lui J. S. Mill, Collected Works of J. S. Mill (CW), editată de J. M. Robson la University of Toronto Press și la Routledge (1963-1991), la care trimiterile se pot face cu prescurtarea CW: X, numărul paginii.

Într-o scrisoare din octombrie 1861 Mill afirma că lucrarea de față reprezintă „o expunere sumară a doctrinei utilitariste, așa cum o înțeleg eu".

Valentin Mureșan

Capitolul I

CONSIDERAȚII GENERALE

1 (X: 205) Puține dintre situațiile care compun actuala stare a cunoașterii umane sunt mai departe de așteptările noastre și mai semnificative pentru situația de înapoiere în care lâncezește speculația asupra celor mai importante subiecte decât infimul progres înregistrat în soluționarea controversei privitoare la criteriul corectitudinii (right) și incorectitudinii (wrong). Din zorii reflecției filosofice, problema lui summum bonum sau, ceea ce este același lucru, problema fundamentului moralității a fost socotită drept cea mai importantă chestiune a gândirii speculative, a preocupat mințile cele mai dotate și le-a divizat în secte și școli care s-au luptat cu vigoare unele cu altele. Și iată că, după mai bine de două mii de ani, aceleași discuții continuă, filosofii sunt aliniați sub aceleași drapele de luptă și nici gânditorii, nici oamenii obișnuiți nu par să fie mai aproape de întrunirea unanimității cu privire la acest subiect decât a fost tânărul Socrate pe când îl asculta pe bătrânul Protagoras și susținea (presupunând că dialogurile lui Platon se bazează pe o conversație reală) teoria utilitarismului împotriva moralei populare a așa-zisului sofist.

2 Este adevărat că o confuzie și o incertitudine asemănătoare – și, în unele cazuri, un dezacord similar – există cu privire la primele principii ale tuturor științelor (neexceptând-o pe aceea care este socotită cea mai certă dintre ele, și anume matematica), fără ca această stare de fapt să le afecteze prea mult, ba chiar, în general, fără să le afecteze deloc credibilitatea concluziilor. Anomalia nu este decât aparentă; explicația ei constă în aceea că, de regulă, conținutul detaliat al unei științe nu este dedus din ceea ce se cheamă principiile ei prime, nici nu depinde de acestea. Dacă lucrurile nu ar sta așa, atunci nu ar exista știință mai precară sau ale cărei concluzii să fie mai insuficient întemeiate decât algebra, care nu-și derivă niciuna dintre certitudinile sale din ceea ce li se predă îndeobște învățăceilor sub numele de „elementele algebrei", căci acestea, așa cum sunt formulate de unii dintre cei mai eminenți dascăli, sunt la fel de pline de ficțiuni precum dreptul englez și doldora de mistere precum teologia. Adevărurile acceptate în ultimă instanță ca principii prime ale unei științe sunt, de fapt, rezultatele finale ale analizei metafizice aplicate asupra noțiunilor elementare care intră în componența acelei științe; iar relația lor cu știința în cauză nu este ca aceea dintre fundație și edificiu, ci ca aceea dintre rădăcini și copac: rădăcinile își pot îndeplini sarcina la fel de bine chiar dacă nu sunt niciodată dezgropate și scoase la lumină. (X: 206) În timp ce în știință adevărurile particulare preced teoria generală, în cazul unei arte practice, cum este morala sau legislația, ar fi de așteptat contrariul. Orice acțiune este întreprinsă în vederea unui scop și pare firesc să presupunem că regulile de acțiune trebuie să-și împrumute specificul și nuanțele de la scopul pe care îl servesc. Când ne angajăm să întreprindem ceva, s-ar părea că primul – și nu ultimul – lucru de care avem nevoie este o concepție clară și precisă cu privire la ce anume urmărim. Am putea considera că un test al corectitudinii și incorectitudinii trebuie să reprezinte mijlocul de a stabili ceea ce este corect sau incorect, și nu o consecință a descoperirii prealabile a unui asemenea lucru.

3 Dificultatea nu poate fi evitată prin apelul la populara teorie a unei facultăți morale naturale, a unui simț sau a unui instinct care ne-ar spune ce este corect și ce este incorect. Căci, în afară de faptul că existența unui asemenea instinct moral este ea însăși o chestiune disputată, cei care cred în el și au anumite ambiții filosofice au fost obligați să abandoneze ideea că acest instinct ar discerne ceea ce este corect sau incorect într-un anume caz particular, la fel cum fac celelalte simțuri ale noastre când discern o imagine sau un sunet produse în fața noastră. Facultatea noastră morală, în opinia tuturor teoreticienilor săi care merită numele de „gânditori, ne oferă numai principiile generale ale judecăților morale; ea ține de rațiune, nu de facultatea noastră senzorială, și trebuie consultată pentru doctrinele abstracte ale moralității, nu pentru percepția în concret a acesteia. Școala intuitivistă în etică insistă pe necesitatea legilor generale la fel de mult cum o face și cea pe care am putea-o numi „școală inductivistă. Ambele sunt de acord că moralitatea acțiunii individuale nu este o chestiune de percepție directă, ci de aplicare a unei legi la un caz individual. De asemenea, ele recunosc, în bună măsură, aceleași legi morale, dar se deosebesc în ceea ce privește evidența lor și izvorul din care își derivă autoritatea. Conform primeia, principiile moralei sunt evidente a priori și nu presupun nimic altceva pentru pentru a-și impune recunoașterea decât înțelegerea sensului termenilor. Conform celeilalte doctrine, corectitudinea și incorectitudinea, ca și adevărul și falsul, sunt probleme care țin de observație și experiență. Însă ambele susțin că moralitatea trebuie dedusă din principii, iar școala intuitivistă afirmă tot atât de ferm ca și cea inductivistă că există o știință a moralei. Cu toate acestea, ele rareori încearcă să întocmească o listă a principiilor a priori menite să servească drept premise acestei științe; și încă și mai rar fac vreun efort de a reduce aceste principii diferite la un unic principiu prim sau temei comun al obligației. Ele fie presupun că preceptele obișnuite ale moralei au o autoritate a priori, fie oferă ca fundament comun al respectivelor maxime vreo generalitate a cărei autoritate este și mai puțin evidentă decât aceea a maximelor însele și care nu a reușit niciodată să câștige recunoașterea publică. Însă, pentru ca pretențiile lor să poată fi susținute, trebuie fie să existe un anume principiu fundamental unic sau o lege la baza întregii morale, fie, dacă sunt mai multe, trebuie să existe o anume ordine de prioritate între ele; (X: 207) iar principiul unic sau regula după care se decide între principii diferite atunci când ele se află în conflict trebuie să fie evidentă de la sine.

4 A cerceta în ce măsură efectele negative ale acestei deficiențe au fost atenuate în practică sau în ce măsură convingerile morale ale omenirii au fost viciate ori puse sub semnul întrebării din cauza nerecunoașterii unui standard ultim ar presupune enumerarea și criticarea tuturor doctrinelor etice, trecute și actuale. Totuși, este ușor de demonstrat că, dacă aceste convingeri morale au atins un anume nivel de stabilitate și consistență, atunci acesta se datorează în principal influenței tacite a unui standard nerecunoscut explicit. Deși inexistența unui principiu prim recunoscut a făcut ca etica să fie nu atât un ghid, cât o consacrare a sentimentelor reale ale oamenilor, totuși, dat fiind că aceste sentimente, atât de aprobare, cât și de aversiune, sunt în bună măsură influențate de ceea ce oamenii consideră a fi efectele lucrurilor asupra fericirii lor, principiul utilității sau, cum l-a numit Bentham mai târziu, „principiul celei mai mari fericiri" a avut un mare rol în formarea concepțiilor morale chiar și în cazul acelora care i-au respins cu tot disprețul autoritatea. Nu există nicio școală de gândire care să refuze să admită că influența acțiunilor asupra fericirii este unul dintre cele mai eficiente și chiar predominante moduri de abordare a multora dintre dimensiunile moralei, oricât de puțin dispuși ar fi să-l recunoască drept principiu fundamental al moralității și izvor al obligației morale. Aș putea merge chiar mai departe, spunând că argumentele utilitariste sunt indispensabile pentru toți acei moraliști aprioriști care consideră că nu mai sunt necesare alte argumente. Nu intenționez să îi critic aici pe acești gânditori, dar nu mă pot abține să ofer, pentru ilustrare, exemplul tratatului sistematic al unuia dintre cei mai iluștri dintre aceștia: Metafizica eticii a lui Kant. Acest om remarcabil, al cărui sistem de gândire va rămâne pentru mult timp unul dintre reperele fundamentale ale istoriei speculației filosofice, formulează, în tratatul menționat, un principiu prim universal ca origine și temei al obligației morale; iată-l: „Acționează în așa fel încât regula după care ai acționat să poată fi adoptată ca lege de

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Utilitarismul

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor