Citiți această carte acum, plus milioane de alte cărți în perioada de probă gratuită

Gratuit pentru 30 zile, apoi $9.99/lună. Anulați oricând.

Iubire și gimnastică

Iubire și gimnastică

Citiți previzualizarea

Iubire și gimnastică

Lungime:
149 pages
2 hours
Editor:
Lansat:
Jun 14, 2016
ISBN:
9789737245489
Format:
Carte

Descriere

Scriitorul italian Edmondo de Amicis nu și-a lăsat deoparte vocația de pedagog în niciunul dintre romanele scrise, nici măcar atunci când tema centrală a fost iubirea. Cu tact și răbdare, povestea de față ne poartă discret printr-o lecție despre tenacitate și devotament predată de un maestru al narațiunii simple și mișcătoare.

Don Celzani, un secretar trecut de „prima tinerețe“, se îndrăgostește de o tânără profesoară de gimnastică. Deși este un om iubit de toată lumea și are o educația monahală care îi influențează fiecare gest, pare complet incapabil s-o cucerească pe domnișoara Pedani. Iar când bârfele și invidia îl urcă în caruselul greu de oprit al criticii celor din jur misiunea lui tinde să devină imposibilă. Și totuși, Iubire și gimnastică nu este povestea unui eșec.

Editor:
Lansat:
Jun 14, 2016
ISBN:
9789737245489
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Iubire și gimnastică

Cărți conex

Previzualizare carte

Iubire și gimnastică - Edmondo De Amicis

Edmondo De Amicis

Iubire şi gimnastică

Traducere din limba engleză de
Camelia Zara

Editura ALLFA

2012

Iubire şi gimnastică

Edmondo de Amicis

Copyright © 2012 Editura ALLFA

Editura ALLFA:

Bd. Constructorilor nr. 20A, et. 3,

sector 6, cod 060512 – Bucureşti

Tel.: 021 402 26 00; Fax: 021 402 26 10

Departamentul distribuţie:

Tel.: 021 402 26 30; 021 402 26 33

Comenzi la: comenzi@all.ro, www.all.ro

ISBN ePub: 978-973-724-548-9

ISBN PDF: 978-973-724-524-3

ISBN Print: 978-973-724-377-5

Redactor: Mădălina Vasile

Tehnoredactare : Liviu Stoica

Corectură : Martin Zik

Design copertă : Alexandru Novac

Această carte în format digital (e-book) este protejată prin copyright şi este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sau comercializarea sub orice formă, precum şi alte fapte similare săvârşite fără permisiunea scrisă a deţinătorului copyrightului reprezintă o încălcare a legislaţiei cu privire la protecţia proprietăţii intelectuale şi se pedepseşte penal şi/sau civil în conformitate cu legile în vigoare

Lectura digitală protejează mediul

Versiune digitală realizată de elefant.ro

edmondo de amicis

Edmondo De Amicis (1846-1908) a fost scriitor, jurnalist şi poet italian. Şi-a început studiile la Cuneo, urmate de cursurile liceale la Torino, iar la şaisprezece ani s-a înscris la Academia Militară din Modena, participând apoi cu gradul de locotenent la bătălia din Custoza. A renunţat repede la viaţa militară, dedicându-se scrisului. În 1868 a publicat primele schiţe literare care alcătuiesc volumul La vita militare , având ca subiect experienţele sale din război. A devenit celebru în 1886, după publicarea nuvelei de mari dimensiuni Cuore – Inimă de copil ( Cuore , 1886), înregistrând 40 de ediţii în doar câteva luni de la apariţie. Ultimele sale lucrări au fost Sull’oceano , Il romanzo di un maestro , La carrozza di tutti , Nuovi ritratti letterari e artistici .

Capitolul 1

La colţul străzii Via dei Mercanti secretarul îşi scoase pălăria şi făcu o plecăciune adâncă în faţa inginerului Ginoni, care îi răspunse după cum îi era obiceiul:

― Bună dimineţa, iubite secretar! După care o luă spre casă pe Via San Francesco d’Assisi. Era nouă fără douăzeci, sigur avea să întâlnească pe scări persoana dorită.

La zece paşi de poartă, pe trotuar, dădu nas în nas cu Fassi, mustăciosul profesor de gimnastică, care citea nişte tipare de probă: acesta se opri o clipă şi, arătându-i foile, spuse că tocmai corecta ciorna unui articol despre bara fixă, scris de colega lui, profesoara Pedani, pentru Noul Agon¹, ziar de gimnastică, la care el era unul dintre redactorii principali.

― Are dreptate în ce spune, adăugă. Nu trebuie modificat decât ici-colo. Ah! Este cu adevărat o maestră în gimnastică! Nu vorbesc despre scris: fiecare are calităţile lui. Şi apoi în gimnastică, la fel ca în ştiinţă, creierul unei femei nu excelează, e lucru ştiut. Dar ca sportivă, nu există alta ca ea. Cu siguranţă mama natură a făcut-o pentru asta: a înzestrat-o cu dimensiunile corporale perfecte, cum nu am mai văzut vreodată la altcineva, şi o minunăţie de cutie toracică. Chiar ieri o urmăream executând o rotare a bustului, de încălzire. Are mobilitatea unei fetiţe de 10 ani. Să mai vină domnii esteticieni să-mi spună că gimnastica deformează sexul frumos! Ea mânuieşte ganterele ca un bărbat şi, dacă îi vedeţi braţul dezgolit, vă veţi da seama că este cel mai frumos braţ de femeie care s-a văzut vreodată sub soare! Vă salut.

Astfel reteaza orice conversaţie imitându-l pe celebrul Baumann, marele gimnaziarh, cum îl numea el; era idolul său. Secretarul rămase pe gânduri.

Fără să-şi dea seama, gălăgiosul profesor Fassi îl tot chinuia de ceva timp cu toate acele detalii referitoare la forţa şi frumuseţea profesoarei, la care el şi-aşa se gândea prea mult. Acum cele două imagini, rotarea bustului şi braţul gol, îi dădură aceeaşi stare de agitaţie pe care o avea de fiecare dată când se îndrepta spre scări, şi când spera s-o întâlnească pe vecina sa.

Urcă primele trepte cu paşi lenţi şi uşori, cu urechile ciulite, iar când ajunse la primul etaj auzi deasupra un târşâit de picioare şi simţi sângele năvălindu-i în obraji. Erau profesoarele Pedani şi Zibelli, care coborau, ca de obicei, îndreptându-se către şcoală. Secretarul recunoscu vocea de gravă a celei dintâi.

Când ajunseră faţă în faţă, pe la jumătatea treptelor, secretarul se opri, îşi scoase pălăria şi, învins de timiditate, în loc să se uite la Pedani, o privi, aşa cum făcea mereu, pe însoţitoarea ei. Şi de această dată domnişoara Zibelli crezu că ea e cauza tulburării lui, aşa că îl încurajă cu un surâs afectuos. Şi întreţinură unul dintre acele dialoguri prosteşti, obişnuite în astfel de ocazii.

― Aşa devreme spre şcoală? bâlbâi el.

― Nu e aşa devreme, răspunse cu voce gingaşă profesoara Zibelli. În câteva momente va fi nouă fără un sfert.

― Credeam... opt jumate...

― Ceasurile noastre merg mai bine decât al dumneavoastră.

― Se poate. Ce ceaţă e în dimineaţa asta!

― Ceaţa anunţă vreme bună.

― Câteodată... Să sperăm... Şi... la revedere!

― La revedere.

― La revedere.

Ajuns în capătul scării, secretarul se întoarse repede şi la timp să mai arunce o privire furişă spatelui frumos şi braţului puternic al profesoarei Pedani, moment în care Zibelli, fără ca prietena ei să-şi dea seama, aruncă spre el o privire surâzătoare.

Atunci luă o hotărâre. Nu, nu mai putea continua aşa. Purtarea prostească din prezenţa ei îl împinse în sfârşit să ia situaţia în mâini. Era peste puteri să mai îndure dorinţa trupească chinuitoare care de la o zi la alta devenea tot mai nemiloasă din cauza acelor întâlniri în care nu reuşea nici măcar să aibă parte de plăcerea de a o privi. Luă o hotărâre: îi va trimite scrisoarea care zăcea pe măsuţă de o săptămână. Voia o sentinţă de viaţă sau de moarte.

Ajuns la etajul doi, deschise uşa cu fermitate şi se îndreptă glonţ spre camera unchiului său, comandantul Celzani, stăpânul casei, pentru a-i da chiriile de la cealaltă casă a lui din Vanchiglia, ducându-se apoi imediat să recitească scrisoarea care urma să-i hotărască destinul. Dar când se apropie de uşă auzi două voci în cameră, se opri şi, uitându-se pe gaura cheii, văzu alături de unchiul său un bărbat scund şi gras, cu faţa lată, imberbă şi ridată ca a unui flăcău îmbătrânit şi umflat dintr-odată, şi o mică perucă neagră pusă pieziş. Îl ştia pe bărbat de multă vreme. Era directorul general al şcolilor municipale, care, trecând în fiecare dimineaţă pe Via San Francesco în drum spre birou, urca din când în când să-l salute pe comandant, de care-l lega o strânsă prietenie de opt ani, de pe vremea când acesta era consilier suplinitor al instrucţiei publice. În orice caz, devenise suspicios în privinţa tuturor de când inima sa ascundea secretul acelei pasiuni. Secretarul începu să tragă cu urechea la uşă, bănuind că vorbesc despre el. Se linişti puţin când îl auzi pe director povestind, aşa cum îi stătea în obicei, despre greutăţile mari şi delicate pe care le întâmpină din funcţia sa, mai ales în privinţa profesoarelor.

― Dumneavoastră înţelegeţi, spuse cu voce lentă şi răguşită, oferă lecţii particulare în familii nobile, au cunoştinţe printre deputaţi şi senatori, unele au legături chiar şi cu înalţi funcţionari din Minister. Trebuie să fim atenţi. Uneori au susţinere până şi din parte Casei Maiestăţii Sale. Te poţi trezi într-un viespar fără ca măcar să-ţi dai seama. E o funcţie, dumneavoastră ştiţi bine, care cere tact, discreţie... pe care puţini le posedă. Vorbim aici despre a avea în grijă o familie de la două sute cincizeci, trei sute de domnişoare tinere şi mature, măritate şi văduve, din toate clasele sociale, şi pe lângă ele un corp de directoare care... ar fi mai uşor să ai de-a face cu cele 30 de prinţese din Casa Hohenzollern. Închipuiţi-vă câtă bătăie de cap îmi dau cu iubirile lor, îmbolnăvirile, căsătoriile, lunile de miere, examenele, concediile de maternitate, rivalităţile, conflictele cu superiori şi rude... Credeţi-mă că, uneori, îmi vine să mă dau cu capul de pereţi.

Şi tot continuau aşa, vorbind generalităţi. Secretarul, liniştit cu totul, se trase aşteptând. De cum ieşi directorul, secretarul intră la unchiul rămas în fotoliu, înfăşurat în capot, cu ochii săi albaştri gravi şi dulci ţintuiţi pe boltă, de parc-ar fi fost răpit de contemplaţii cereşti. Explicându-i unde-a fost şi ce-a făcut, tânărul îi aşeză biletele de bancă pe masă. Unchiul făcu un gest de aprobare din capul alb şi frumos, fără să vorbească, aşa cum obişnuia, şi, întorcând din nou ochii spre boltă, căzu pe gânduri. Atunci secretarul se îndepărtă în vârful picioarelor, intră în camera lui şi scoase dintr-un sertar o scrisoare de patru pagini scrise cu o caligrafie perfectă. O reciti cu foarte mare atenţie, o puse la loc în plic cu băgare de seamă, lipi un timbru cu mare grijă, ieşi din casă fără să facă zgomot şi, ajuns la colţul străzii, după un moment de ezitare cu mâna ridicată în faţa cutiei de scrisori, îi dădu drumul înăuntru. Apoi trase cu putere aer în piept. Zarurile erau aruncate. Nu avea încotro decât să se lase în voia Domnului.

1 În Grecia Antică, desemna locul unde se desfăşura o competiţie, o luptă.

Capitolul 2

Secretarul Celzani avea puţin peste treizeci de ani, dar în înfăţişare şi în gesturi avea cumpătarea unui bărbat de cincizeci şi o figură de notar din piesele de comedie sau de preceptor de casă clericală. Rămas orfan de mic, fusese luat de un unchi din partea mamei, parohul satului, care îl crescuse în sacristie şi mai apoi îl înscrisese la seminar ca să-l facă preot; dar când parohul muri, lăsându-i un pic de agoniseală, îl scoase din seminar şi-l luă acasă la el unchiul Celzani, văduv şi fără copii, pentru a-l face secretar şi administrator de moşie, slujbă în care acesta punea o cinste şi un zel cu adevărat exemplare. Se ducea la biserică, frecventa preoţi şi chiar îi rămăseseră anumite gesturi şi expresii care aduceau a preot, ca acela de a ţine mâinile strânse una în cealaltă sprijinite pe piept, repulsia pentru mustaţă şi barbă şi obiceiul de a se îmbrăca în culori închise, dar nu era bigot şi se lăuda fără să mintă că e patriot şi liberal. Cu toate astea, din cauza înfăţişării sale, toţi locatarii casei îi spuneau în glumă, de ani de zile, don Celzani, ca oricărui preot. Şi chiar dacă vedeau în el o uşoară urmă de ridicol, îl respectau şi-l iubeau pentru că era amabil şi săritor, respectuos cu toţi în felul său timid şi trata pe toată lumea la fel. Atunci când răbdarea îi era pusă la grea încercare, nu avea altă exclamaţie mai înverşunată decât

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Iubire și gimnastică

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor