Începeți să citiți

A cui este casa mea? Preliminarii la o etică a restituției

Evaluări:
239 pagini3 ore

Rezumat

Lucrarea aceasta se bazează pe teza de doctorat a autorului, susținută în iunie 2008, Problema dreptății și restituirea proprietăților în România post-decembristă, fiind însă o versiune modificată a tezei. După cum mărturisește autorul, unele pasaje tehnice au fost adaptate, pentru a putea fi ușor inteligibile pentru publicul larg. Cartea de față este rezultatul unor ample cercetări, începute în 2002.



„Nu mai cred că principala datorie a filosofului moral este de a produce «soluții» (sentințe) la problemele etice percepute ca atare într-un univers social. […] La fel ca într-un tribunal, pledoariile sunt utile, și e bine să se folosească de argumente cât mai puternice și mai rafinate. Dar, la fel cum cercetarea în materie de drept nu-și poate propune ca obiectiv principal producerea de pledoarii specific avocaților (cu toate că examinarea fundamentelor legii poate conferi o greutate suplimentară unei pledoarii particulare sau alteia), tot așa cercetarea de ordin etic nu-și poate propune ca obiectiv ceva similar pledoariilor.“



Conținutul este organizat în 7 capitole, concluzii și o bibliografie, utilă fără îndoială pentru oricine ar dori să aprofundeze chestiunile abordate de autor. Introducerea este urmată de o discuție conceptuală și metodologică despre reparație (capitolul 2), rectificare, restituție, drepturile de proprietate și evaluarea morală a restituției. Celelalte capitole se ocupă de următoarele teme: nedreptatea naționalizării (capitolul 3), restituția post-comunistă (capitolul 4), argumentul coasian (capitolul 5), restituția și dreptatea transgenerațională (capitolul 6), principiul nozickian al rectificării nedreptăților (capitolul 7).



„Am încercat apoi să analizez ce anume presupune căutarea unui răspuns la o întrebare de tipul «Este restituția justificată ?» (în 2.3.) Rezultatul important, cred, a fost acela că nu există un răspuns simplu, și că o astfel de întrebare este prost formulată. Am propus în loc alte cinci întrebări, mai precise : dacă actul naționalizării a fost unul nedrept, dacă o politică restitutivă riscă sau nu să îndrepte o nedreptate trecută înfăptuind o alta, dacă putem identifica cu precizie obiectele restituției și dacă orizontul temporal introduce elemente importante în cadrul de evaluare morală (atât ca atare, cât și în dimensiunea sa intergenerațională).



În primul rând, putem afirma că politica aleasă imediat după 1989 (cea a menținerii status-quo-ului, în speranța că lucrurile se vor rezolva cumva de la sine sau ca o soluție ideală se va prezenta în mod miraculos) a fost atât lipsită de vreo justificare morală, cât și neinspirată din punct de vedere pragmatic.“

Citiți pe aplicația mobilă Scribd

Descărcați aplicația mobilă Scribd gratuită pentru a citi oricând, oriunde.