Citiți această carte acum, plus milioane de alte cărți în perioada de probă gratuită

Doar $9.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Unde ești?

Unde ești?

Citiți previzualizarea

Unde ești?

evaluări:
5/5 (1 evaluare)
Lungime:
447 pagini
6 ore
Editor:
Lansat:
Jun 14, 2016
ISBN:
9789737076021
Format:
Carte

Descriere

Selectia de fata cuprinde lucrari freudiene din perioade diferite puse toate sub semnul unei evolutii a ideilor legate de modificarile pe care le sufera componenta anala a pulsiunii sexuale. Teoria freudiana in ceea ce priveste evolutia patologica masculina in conflictul cu aceasta tentatie este expusa in modul cel mai plastic de Daniel Paul Schreber presedintele de Senat care si-a scris si publicat cu lux de amanunte delirul. Lucrarea despre nevroza demoniaca din secolul al XVII-lea infatiseaza un caz asemanator celui al omului cu sobolani: este vorba despre un delir legat de doliul dupa tata de care subiectul este inca legat prin miscari pulsionale sexuale refulate.


Cuprins:


Nota asupra traducerii (Roxana Melnicu)Actiuni compulsive si practici religioase (1907) (trad. Roxana Melnicu)Nota introductivaCaracter si erotica anala (1908) (trad. Corneliu Irimia)Nota introductivaRemarci asupra unui caz de nevroza obsesionala (1909) (trad. Reiner Wilhelm si Silviu Dragomir)Nota introductivaIntroducereI Din istoricul boliiA. Inceputul tratamentuluiB. Sexualitatea infantilaC. Marea temere obsesivaD. Introducere in intelegerea cureiE. Cateva reprezentari obsesive si explicarea lorF. Determinarea ocazionala a boliiG. Complexul patern si solutia ideii legate de sobolaniII Consideratii teoreticeA. Cateva caracteristici generale ale formatiunilor obsesionaleB. Cateva particularitati psihologice ale bolnavilor de nevroza obsesionala. Atitudinea lor fata de realitate superstitie si moarteC. Viata pulsionala si originea obsesiei si a indoieliiPredispozitia la nevroza obsesionala. O contributie la problema alegerii nevrozei (1913) (trad. Corneliu Irimia)Nota introductivaParalela mitologica la o reprezentare obsesionala plastica (1914) (trad. Roxana Melnicu)Nota introductivaDespre transformari pulsionale mai ales in erotica anala (1917) (trad. Roxana Melnicu)Nota introductivaObservatii despre un caz de paranoia (Dementia Paranoides) descris autobiografic (trad. Roxana Melnicu)Nota introductivaIntroducereI Istoria boliiII Incercari de interpretareIII Despre mecanismul paranoieiCompletare (1912)Un caz de paranoia care contrazice teoria psihanalitica (1915) (trad. Roxana Melnicu)Nota introductivaDespre cateva mecanisme nevrotice in gelozie paranoia si homosexualitate (1922) (trad. Roxana Melnicu)Nota introductiva„Un copil este batut“ (contributie la cunoasterea originii perversiunilor sexuale) (1919) (trad. Roxana Melnicu)Nota introductivaDespre psihogeneza unui caz de homosexualitate feminina (1920) (trad. Roxana Melnicu)Nota introductivaUn caz de nevroza demoniaca in secolul al XVII-lea (1923 [1922]) (trad. Roxana Melnicu)Nota introductivaIntroducereI Povestea pictorului Christoph HaitzmannII Motivul pactului cu diavolulIII Diavolul ca substitut paterIV Cele doua pacteV Cursul ulterior al nevrozeiBibliografieLista abrevierilorIndex

Editor:
Lansat:
Jun 14, 2016
ISBN:
9789737076021
Format:
Carte

Despre autor

Sigmund Freud (1856-1939) was an Austrian neurologist and psychologist who founded the psychoanalytic school of psychology. Although his theories remain controversial until this day, Freud made a lasting impact on Western culture.


Legat de Unde ești?

Cărți conex

Previzualizare carte

Unde ești? - Sigmund Freud

Notă asupra ediţiei

Selecţia de faţă cuprinde lucrări freudiene din perioade diferite, puse toate sub semnul unei evoluţii a ideilor legate de modificările pe care le suferă componenta anală a pulsiunii sexuale. Prima serie de lucrări despre erotica anală şi mecanismele obsesionale cuprinde concluzii inspirate din clinica manifestărilor obsesionale; este vorba în primul rând despre celebrul caz al omului cu şobolani, dar şi despre lucrări teoretice, cum sunt cele despre predispoziţia la nevroza obsesională şi transformările pulsionale inerente acestei patologii. La fel de interesante sunt şi lucrările referitoare la manifestările caracteriale ale mecanismelor obsesionale, trăsături întâlnite frecvent în realitatea cotidiană. Dacă asocierea analităţii cu încăpăţânarea şi pasiunea exagerată pentru curăţenie şi economie nu mai este în zilele noastre la fel de contestată ca şi în epoca în care Freud scria „Caracter şi erotică anală", este încă un subiect foarte fertil raportul între mecanismele obsesionale pe de o parte şi superstiţie şi practici religioase cotidiene pe de altă parte. Nu este vorba despre o apreciere la adresa vieţii religioase în general ci ea este adresată acelui tip de raportare obsesivă la prescripţiile religioase – gradul de generalitate al acestui tip de manifestări este însă foarte înalt.

Erotica anală este implicată din plin în tentaţia princeps a vieţii sexuale infantile: poziţia feminină faţă de tată, situaţie pulsională căreia îi sunt supuşi în egală măsură indivizii de sex feminin şi cei de sex masculin. Teoria freudiană în ceea ce priveşte evoluţia patologică masculină în conflictul cu această tentaţie este expusă în modul cel mai plastic de Daniel Paul Schreber, preşedintele de Senat care şi-a scris şi publicat cu lux de amănunte delirul. Freud nu putea afla o ilustrare mai clară a ideilor sale despre evoluţia poziţiei feminine faţă de tată.

Aceasta este şi filiera prin care se introduce în teoria freudiană şi ideea profundei înrudiri între paranoia şi homosexualitate, aceasta fiind perversiunea despre care este vorba în majoritatea textelor din volumul de faţă. Această idee se menţine – cu transformarea de rigoare – şi în raport cu homosexualitatea feminină. Tot de poziţia feminină faţă de tată ţine şi de perversiunea ilustrată de fantasma „un copil este bătut".

Lucrarea despre nevroza demoniacă din secolul al XVII-lea înfăţişează un caz asemănător celui al omului cu şobolani: este vorba despre un delir legat de doliul după tată, de care subiectul este încă legat prin mişcări pulsionale sexuale refulate.

Traducerea în limba română a respectat coordonatele întregii ediţii actuale a operelor lui Freud: instanţele psihice sunt numite cu majuscule: Eu, Supraeu, Se.

Alte probleme au fost puse de termenul Zwang, cuvânt german care desemnează constrângere, respectiv o acţiune mentală realizată sub constrângere, sub un imperativ intern, o acţiune mentală care i se impune subiectului, de care acesta nu se poate apăra, pe care se simte absolut obligat să o realizeze. Echivalentul românesc ar fi „acţiune mentală compulsivă, însă din raţiuni de concizie, a fost preferat termenul „compulsie. În psihiatrie, pentru entitatea clinică numită Zwangsneurose s-a consacrat termenul „nevroză obsesională. Ne-am oprit la formula „idee sau reprezentare (mentală) obsesivă echivalent al expresiei Zwangsvorstellung, faţă de „acţiunea (exterioară, comportamentală) compulsivă", ca traducere pentru Zwangshandlung.

ACŢIUNI COMPULSIVE ŞI PRACTICI RELIGIOASE

(1907)

Notă introductivă

Acest articol a fost scris în februarie 1907 pentru primul număr al unei reviste de psihologia religiei. Este vorba despre prima încercare a creatorului psihanalizei pe acest teren; demersurile sale vor culmina cu magistrala lucrare Totem şi tabu (1912-13). Lucrarea de faţă pune problema naturii corespondenţei dintre scrupulozitatea cu care oamenii pioşi îşi respectă obligaţiile religioase, pe de o parte, şi caracterul fix şi compulsiv al ceremonialelor care formează manifestările de bază ale nevrozei obsesionale, pe de altă parte.

În plus, este vorba despre prima luare de poziţie în ceea ce priveşte nevroza obsesională, după încercările din perioada colaborării cu Breuer.

Nu sunt, desigur, primul care a fost frapat de asemănarea între aşa-zisele acţiuni compulsive ale nevroticilor şi actele rituale prin care credinciosul îşi arată pioşenia. Chezăşie pentru aceasta stă numele de „ceremonial" care a fost atribuit unora dintre aceste acţiuni compulsive. Această asemănare nu mi se pare a fi pur şi simplu superficială, astfel că o idee amănunţită despre formarea ceremonialului nevrotic ne autorizează să tragem concluzii analoage asupra proceselor psihice ale vieţii religioase.

Oamenii care desfăşoară acţiuni compulsive sau ceremoniale aparţin, alături de cei care suferă de gânduri obsesive, idei obsedante, impulsuri obsesive, unei entităţi clinice aparte, această afecţiune fiind desemnată de obicei cu numele de „nevroză obsesională"¹. Însă nu putem să deducem particularitatea acestei suferinţe pornind de la numele ei, căci, la drept vorbind, şi alte diferite manifestări psihice patologice au aceeaşi pretenţie de a poseda aşa-zisa „caracteristică obsesională". În loc de definiţie, deocamdată ar trebui să recunoaştem în amănunt faptul că până acum nu s-a reuşit evidenţierea criteriului nevrozei obsesionale, probabil unul profund – existenţa acestui criteriu se poate bănui totuşi pretutindeni din manifestările acesteia.

Ceremonialul nevrotic constă în mici acte, adaosuri, restricţii, prescripţii care sunt realizate în cadrul unor anumite acţiuni ale vieţii cotidiene în acelaşi mod sau în moduri a căror variaţie este reglată. Aceste îndeletniciri ne dau impresia unor simple „formalităţi; ele ne par total lipsite de semnificaţie. Nu altfel li se par ele bolnavului însuşi şi totuşi acesta este incapabil să le abandoneze, căci orice abatere de la ceremonial se pedepseşte printr-o angoasă insuportabilă, care îl constrânge imediat să recupereze activitatea neglijată. La fel de mărunte ca şi acţiunile ceremoniale însele sunt prilejurile şi activităţile care sunt înzorzonate, îngreunate şi în orice caz prelungite, de exemplu îmbrăcarea şi dezbrăcarea, pregătirea pentru culcare, satisfacerea trebuinţelor corporale. Exercitarea unui ceremonial poate fi descrisă înlocuindu-l printr-o serie de legi nescrise. De exemplu, pentru ceremonialul culcării: fotoliul trebuie să stea în cutare poziţie faţă de pat, hainele trebuie să fie împăturite pe el într-o anumită ordine; cuvertura trebuie să fie aşezată la picioarele patului, iar cearşafurile trebuie să fie netezite; pernele trebuie să fie repartizate în cutare ordine, corpul însuşi trebuie să stea numai într-o anumită poziţie; numai aşa îi este îngăduit să doarmă. În cazurile uşoare ceremonialul apare ca o exagerare a unei ordini juste şi obişnuite. Însă deosebita conştiinciozitate a îndeplinirii şi angoasa în cazul neglijării fac să se distingă acest ceremonial în calitate de „acţiune sacră. Tulburări ale acesteia sunt de cele mai multe ori rău suportate; caracterul public, prezenţa altor persoane în timpul săvârşirii ei sunt aproape întotdeauna excluse.

Orice activităţi pot să devină acţiuni compulsive (Zwangshandlungen), în sens larg, dacă sunt împopoţonate cu mici accesorii, dacă sunt ritmate prin pauze şi repetări. Nu ne aşteptăm să găsim o discriminare mai fină între „ceremonial şi „acţiuni compulsive. Majoritatea acţiunilor compulsive provin din ceremoniale. Alături de acestea două, conţinutul suferinţei cuprinde interdicţii şi împiedicări (abulii), care, de fapt, nu fac altceva decât să continue opera acţiunilor compulsive, prin aceea că bolnavului nu îi sunt îngăduite deloc unele lucruri, iar altele îi sunt permise doar dacă urmează un ceremonial prescris.

Este remarcabil faptul că unele constrângeri, cum sunt interdicţiile (asta trebuie să faci, asta nu ai voie să faci) se referă la început numai la activităţi pe care omul le efectuează în singurătate, lăsând mult timp neafectat comportamentul social al acestuia. De aceea, aceşti bolnavi pot să îşi trateze suferinţa ca pe o chestiune privată şi astfel să o ascundă timp de mulţi ani. De aceste forme de nevroză obsesională suferă mult mai multe persoane decât ştiu medicii. Mulţi bolnavi pot să ascundă aceasta foarte uşor, dat fiind că ei sunt foarte capabili să îşi îndeplinească sarcinile sociale într-o parte a zilei, după care îşi dedică un număr de ore faptelor lor secrete, într-un clivaj de Melusină².

Se observă cu uşurinţă în ce constă asemănarea ceremonialului nevrotic cu acţiunile sacre ale riturilor religioase, anume în angoasa morală faţă de neglijarea lor, în izolarea completă faţă de toate celelalte fapte (interdicţia de a fi tulburaţi în executarea acestor acte) şi în conştiinciozitatea executării lor în amănunt. Dar la fel de evidente sunt şi deosebirile; dintre care unele sunt atât de delicate, încât fac compararea lor să pară un sacrilegiu. Marea variabilitate individuală a acţiunilor ceremoniale contrastează cu stereotipia riturilor (rugăciune, prosternare etc), caracterul privat al acestora se opune caracterului public şi comunitar al practicilor religioase; şi, mai ales, micile ingrediente ale ceremonialului religios sunt considerate simbolice şi pline de sens, în timp ce omoloagele lor din ceremonialul nevrotic par ridicole şi fără sens. Nevroza obsesională ne furnizează aici imaginea zdrenţuită a unei religii private, pe jumătate comică, pe jumătate tragică. Tocmai această deosebire hotărâtoare între ceremonialul nevrotic şi cel religios este înlăturată atunci când intervenim cu ajutorul tehnicii de cercetare psihanalitică pentru înţelegerea acţiunilor compulsive³. Această cercetare demolează din temelii ideea că acţiunile compulsive ar fi ridicole şi fără sens şi descoperă motivaţia acestei idei. Aflăm că acţiunile compulsive au sens întotdeauna şi în toate particularitaţile lor, că ele stau în serviciul unor interese importante ale personalităţii şi exprimă trăiri cu bătaie lungă şi gânduri investite cu afect ale acesteia. Ele fac aceasta în două sensuri: fie ca reprezentări directe, fie ca reprezentări simbolice; astfel, ele trebuie interpretate fie în sens istoric, fie în sens simbolic.

Nu voi face aici economie de exemple care vor clarifica aceste afirmaţii. Cei care sunt familiarizaţi cu rezultatele cercetării psihanalitice asupra psihonevrozelor nu vor fi surprinşi să afle că ceea ce este reprezentat prin acţiunile compulsive sau prin ceremonial decurge din trăirea cea mai intimă, de cele mai multe ori din trăirea sexuală a celui afectat:

a) O fată care a fost sub observaţia mea se afla sub constrângerea ca după spălat să răstoarne ligheanul de câteva ori cu fundul în sus. Semnificaţia acestei acţiuni compulsive stătea în proverbul: nu arunca apa murdară până ce nu ai una curată. Acţiunea era menită să o avertizeze pe iubita ei soră şi să o împiedice să se despartă de bărbatul ei, care nu o satisfăcea, înainte de a înnoda o relaţie cu unul mai bun.

b) O femeie care trăia separată de soţul ei urma la masă compulsia de a lăsa în farfurie tot ceea ce era mai bun; de exemplu, dintr-o bucată de friptură arsă ea mânca numai marginile. Această renunţare se explică prin data apariţiei ei. Ea a survenit în ziua în care ea i-a refuzat soţului ei contactul marital, adică a renunţat la ceea ce era mai bun.

c) Aceeaşi pacientă nu putea de fapt să stea decât pe un singur fotoliu şi nu se putea ridica decât cu greu din el. În relaţie cu anumite detalii ale vieţii conjugale, fotoliul îl simboliza pe soţ, căruia îi rămânea fidelă. Pentru a explica compulsia ei, ea a spus: „Te desparţi atât de greu de ceva (soţ, fotoliu) pe care ai stat odată".

d) Un timp, ea a repetat o acţiune compulsivă deosebit de bătătoare la ochi şi fără sens. Ea alerga din camera ei într-o alta, în mijlocul căreia era o masă, ridica faţa de masă într-o anumită poziţie, o suna pe servitoare, care trebuia să se apropie de masă, şi apoi o expedia cu o însărcinare oarecare. Făcând eforturi ca să explice această compulsie, ei i-a venit ideea că respectiva faţă de masă avea într-un loc o pată şi că ea aşeza de fiecare dată faţa de masă, astfel încât pata să-i sară în ochi fetei în casă. Toate acestea s-au dovedit a fi o reproducere a unei experienţe din căsnicia ei, care i-a dat ulterior de gândit. Soţul ei a trecut în noaptea nunţii printr-un accident deloc neobişnuit. El s-a descoperit impotent şi „toată noaptea a alergat, de mai multe ori, din camera lui în camera ei, încercând să repete actul, deşi fără succes. Dimineaţa el a spus că i-ar fi ruşine faţă de camerista hotelului, care avea să facă paturile; atunci el a luat o sticluţă cu cerneală roşie şi a vărsat conţinutul ei pe cearşaf, însă cu atâta stângăcie încât pata roşie a apărut într-un loc foarte nepotrivit pentru intenţia lui. Deci în acţiunea ei compulsivă ea punea în scenă noaptea nunţii ei. „Masa şi cu patul alcătuiesc căsnicia.

e) Atunci când ea a căpătat acţiunea compulsivă de a nota numărul oricărei bancnote care îi trecea prin mâini, aceasta s-a putut explica de asemenea istoric. În vremea în care mai avea încă intenţia de a-l părăsi pe soţul ei dacă ar fi găsit pe altul, mai demn de încredere, într-o staţiune balneară ea s-a lăsat pradă eforturilor curtezane ale unui domn; se îndoia totuşi de seriozitatea intenţiilor acestuia. Lipsindu-i într-o zi mărunţişul, ea l-a rugat să îi schimbe o piesă de 5 coroane. El a schimbat banii, a băgat în buzunar piesa oferită şi a spus, galant, că nu se mai gândea să se despartă vreodată de aceasta, deoarece trecuse prin mâinile ei. În întrevederile ulterioare în doi, ea a încercat adesea să îi ceară să îi arate piesa de 5 coroane, pentru a se convinge pe ea însăşi dacă merita să dea crezare jurămintelor lui de credinţă. Însă a renunţat, pe bunul motiv că nu se poate face diferenţa între două monede de aceeaşi valoare. Îndoiala ei a rămas deci nerezolvată; în urma ei a rămas compulsia de a nota numărul fiecărei bancnote, prin care ea se deosebeşte de oricare altă bancnotă de aceeaşi valoare.

Aceste câteva exemple, extrase din mulţimea celor din experienţa mea, sunt menite să explice afirmaţia că, la acţiunile compulsive, totul este plin de sens şi interpretabil. Acelaşi lucru este valabil şi pentru ceremonialul propriu-zis, numai că aici demonstraţia ar cere o comunicare detaliată. Nu ignor în niciun caz cât de mult părem a ne îndepărta, în explicaţiile pe care le dăm acţiunilor compulsive, de sfera de gândire a religiei.

Ţine de condiţiile stării patologice faptul că persoana care urmează o compulsie o exercită fără să îi cunoască semnificaţia – sau cel puţin semnificaţia principală. Numai prin efortul terapiei psihanalitice îi devine conştient sensul acţiunii compulsive şi motivele care îl determină. Exprimăm această importantă stare de fapt prin cuvintele: acţiunea compulsivă serveşte drept expresie unor motive şi idei inconştiente. Aici pare a exista o nouă deosebire faţă de practicile religioase; însă trebuie să ne gândim la faptul că şi credinciosul realizează de regulă ceremonialul religios fără a se întreba asupra semnificaţiei acestuia, în timp ce preotul şi cercetătorul pot să cunoască sensul de cele mai multe ori simbolic al ritului. Motivele care împing la exerciţiul religios sunt însă necunoscute tuturor credincioşilor sau sunt reprezentate în conştiinţă prin alte motive care le înlocuiesc.

Analiza acţiunilor compulsive ne-a facilitat deja un fel de incursiune în determinarea acestora şi în înlănţuirea motivelor hotărâtoare pentru ele. Putem spune că cel care suferă de constrângeri şi interdicţii se comportă ca şi cum ar sta sub dominarea unei conştiinţe a vinovăţiei, de care el nu ştie de altfel nimic, deci s-ar afla sub dominarea unei conştiinţe inconştiente de vinovăţie, cum trebuie să ne exprimăm făcând abstracţie de contradicţiile în termeni. Această conştiinţă a vinovăţiei îşi are sursa în anumite procese psihice infantile, însă capătă o constantă împrospătare odată cu ispita reînnoită de fiecare prilej recent şi, pe de altă parte, lasă să ia fiinţă o angoasă de aşteptare, o aşteptare a nenorocirii, care stă mereu la pândă şi care este legată prin conceptul de pedeapsă de perceperea internă a ispitei. La începutul formării ceremonialului, bolnavul este conştient încă de faptul că trebuie să facă cutare şi cutare lucru, altminteri urmează să se întâmple nenorociri şi de regulă este numit conştient şi specificul acestei nenorociri. Bolnavului îi este deja ascuns raportul, evidenţiabil de fiecare dată, între prilejurile în care intervine angoasa de aşteptare şi conţinuturile cu care ea ameninţă. Ceremonialul începe deci ca o acţiune de apărare sau de asigurare, ca o măsură de precauţie.

Conştiinţei vinovate a nevroticului obsesional îi corespund declaraţiile solemne ale credincioşilor, cum că ei ştiu că în inima lor sunt amarnic de păcătoşi; valoarea de măsuri de apărare şi de protecţie pare să o aibă practicile pioase (rugăciuni, invocaţii etc), cu care ei încep orice activitate a zilei şi în special orice întreprindere excepţională.

O privire mai profundă în mecanismul nevrozei obsesionale se obţine dacă luăm în considerare primul fapt care stă la baza ei: acesta este de fiecare dată refularea unei mişcări pulsionale (a unei componente a pulsiunii sexuale), care exista în constituţia persoanei, care a avut voie să se exprime o dată în viaţa infantilă a acesteia şi care a căzut de aceea pradă reprimării. O conştiinciozitate specială, orientată spre scopul pulsiunii este creată în cazul refulării acestei pulsiuni, însă această formaţiune reacţională psihică nu se simte în siguranţă, ci continuu ameninţată de pulsiunile care pândesc în inconştient. Influenţa pulsiunii refulate este resimţită ca o ispită, în însuşi procesul de refulare ia naştere angoasa care se va impune ca angoasă de aşteptare faţă de viitor. Procesul de refulare care duce la nevroza obsesională se poate desemna ca un proces reuşit incomplet, care ameninţă din ce în ce mai mult cu eşecul. El poate fi de aceea asemuit cu un conflict netranşat; sunt cerute mereu noi eforturi psihice pentru a păstra echilibrul cu impulsiunile constante din partea pulsiunii. Acţiunile ceremoniale şi compulsive iau astfel naştere parţial în scopul apărării de ispită, parţial pentru protejarea de nenorocirea aşteptată. Se pare însă că în curând acţiunile de protecţie împotriva ispitei nu vor mai fi suficiente; atunci apar interdicţiile, care trebuie să pună la distanţă situaţia de ispită. Interdicţiile înlocuiesc acţiunile compulsive, aşa cum se mai vede uneori cum o fobie este menită să îl cruţe pe subiect de atacul isteric. Pe de altă parte, ceremonialul prezintă suma condiţiilor în care sunt îngăduite alte lucruri, care nu sunt încă absolut interzise, după cum ceremonialul cununiei religioase a credincioşilor înseamnă permisiunea de a simţi plăcerea sexuală, altminteri păcătoasă. Tot de caracterul nevrozei obsesionale, ca şi de toate afecţiunile asemănătoare, ţine şi faptul că expresiile sale (simptome, printre ele acţiunile compulsive) îndeplinesc condiţia de compromis între puterile psihice conflictuale. Ele conţin deci întotdeauna ceva din plăcerea pe care sunt menite să o prevină, ele servesc pulsiunii refulate nu mai puţin decât instanţei care o refulează. Odată cu progresul maladiei, acţiunile care la origine asigurau mai degrabă apărarea se apropie din ce în ce mai mult de acţiunile interzise, prin care pulsiunii i-a fost îngăduit să se exprime în copilărie.

Ceva din aceste relaţii se poate regăsi şi pe terenul vieţii religioase: şi la baza formării religiei pare să stea reprimarea, renunţarea la anumite mişcări pulsionale; dar nu sunt exclusiv componente sexuale, aşa cum era în cazul nevrozei, ci pulsiuni egoiste, nocive din punct de vedere social, cărora, în plus, nu le este de cele mai multe ori străină o componentă sexuală. Conştiinţa vinovată ca urmare a ispitei care nu s-a stins, angoasa de aşteptare ca frică de pedeapsă divină ne-au devenit deja cunoscute pe teren religios, ca şi pe cel al nevrozei. Poate din cauza componentelor sexuale adăugate, poate ca urmare a proprietăţilor generale ale pulsiunii, reprimarea pulsiunilor se dovedeşte şi în viaţa religioasă insuficientă şi niciodată definitivă. Completa recădere în păcat este la credincioşi chiar mai frecventă decât la nevrotici şi pune bazele unui nou tip de îndeletniciri religioase, acţiunile expiatorii, care îşi află contrapartea în nevroza obsesională.

O caracteristică particulară şi degradantă a nevrozei obsesionale este cantonarea ceremonialului în acţiuni mici ale vieţii cotidiene şi exprimarea lui în prescripţii şi restricţii ridicole ale acesteia. Înţelegem această trăsătură frapantă în configuraţia tabloului bolii, atunci când aflăm că mecanismul deplasării psihice, pe care l-am descoperit prima oară la formarea visului⁵, este cel care guvernează procesele psihice ale nevrozei obsesionale. În cele câteva exemple de acţiuni compulsive se vede deja cum ia naştere simbolismul şi detaliul acţiunii printr-o deplasare de la ceea ce este cu adevărat semnificativ la un nimic substitutiv, de exemplu de la soţ la fotoliu.⁶ Această tendinţă spre deplasare este cea care schimbă mereu tabloul manifestărilor bolii şi în final ajunge să facă ceva important şi presant din ceea ce pare un nimic. Nu trebuie să uităm că pe terenul religios există o tendinţă asemănătoare spre deplasare a valorii psihice şi chiar în acelaşi sens, astfel că treptat micul ceremonial al practicii religioase devine ceva esenţial, ceea ce împinge deoparte conţinutul de gânduri al acestuia. De aceea religiile suferă şi contrareforme, care fac eforturi pentru a restaura raportul valoric originar.

Caracterul de compromis al acţiunilor compulsive ca simptome nevrotice se poate recunoaşte cu cea mai mică claritate în cazul faptelor religioase care le corespund. Şi totuşi ni se aminteşte de această trăsătură a nevrozelor atunci când observăm cât de frecvent acele acţiuni pe care religia le interzice – manifestări ale pulsiunilor reprimate de religie – sunt săvârşite tocmai în numele şi, chipurile, în favoarea religiei.

După aceste corespondenţe şi analogii ne-am putea încumeta să concepem nevroza obsesională ca o contraparte patologică a formaţiunii religioase, să vedem nevroza ca o religiozitate individuală, religia ca o nevroză obsesională universală. Concordanţa esenţială ar consta în renunţarea care le stă la bază, anume renunţarea la activitatea corespunzătoare unor pulsiuni date constituţional; deosebirea hotărâtoare ar consta în natura acestor pulsiuni, care sunt exclusiv sexuale în cazul nevrozei, iar la religie sunt de natură egoistă.

O renunţare progresivă la pulsiunile constituţionale, a căror realizare ar furniza Eului plăceri primare, pare să fie una din bazele dezvoltării culturale umane. O parte din această refulare pulsională este realizată de religii, prin aceea că ele îi cer individului să îi jertfească divinităţii plăcerea sa pulsională. „Răzbunarea este a mea, spune Domnul. În dezvoltarea vechilor religii putem să recunoaştem că multe din lucrurile la care a renunţat omul, ca „păcate, îi sunt rezervate divinităţii şi sunt încă îngăduite în numele Domnului; cedându-le Domnului, omul s-ar elibera de dominaţia pulsiunilor rele, nocive din punct de vedere social. De aceea nu este deloc o întâmplare că vechilor zei le sunt atribuite în cantităţi nelimitate toate caracteristicile omeneşti – şi cu ele şi toate defectele –, şi nu este nicio contradicţie în faptul că totuşi nu era îngăduit să justifici propriul păcat prin exemplul divin.

1 A se compara cu Löwenfeld (1904).

2 Aluzie la o străveche legendă franceză: sirena pe nume Melusina trăia o viaţă dublă: ea era în acelaşi timp o femeie de lume, dar periodic se reîntorcea la forma ei neomenească. (N.t.)

3 A se compara cu Freud, Sammlung kleiner Schriften zur Neurosenlehre, Viena, 1906 (ediţia a treia, 1920).

4 Freud detaliază acest caz în prelegerea a 17-a din Sigmund Freud, Opere vol. 10, apărută la Editura Trei, Bucureşti, 2004. (N.t.)

5 A se compara cu Freud, Interpretarea viselor (1900a).

6 Freud detaliază acest mecanism în lucrarea despre cazul „omului cu şobolani" (vezi volumul de faţă) (N.t.)

CARACTER ŞI EROTICĂ ANALĂ

(1908)

Notă introductivă

La publicare, această lucrare a fost întâmpinată cu uimire şi indignare – unele dintre trăsăturile de caracter cele mai respectabile şi mai virtuoase (înclinaţia către ordine şi spre economie), laolaltă cu unul dintre complementele lor cele mai frecvente (încăpăţânarea) sunt toate puse pe seama unei fixaţii la nivelul eroticii anale. Materialul de la care porneşte Freud este desigur clinic, în special cazul „omului cu şobolani al cărui tratament tocmai îl încheiase. O altă istorie de caz, cea a „omului cu lupi, a furnizat material pentru continuarea dezbaterii temelor tratate aici, în forma care va apărea în „Despre transformări pulsionale, mai ales în erotica anală".

Printre persoanele pe care psihanaliza se străduie să le ajute se poate întâlni frecvent un tip care este definit prin întâlnirea unor trăsături de caracter specifice. În plus, atrage atenţia, în copilăria acestor persoane, manifestarea unei anumite funcţii corporale şi a organelor implicate în realizarea ei. Îmi este imposibil să precizez cu ce ocazie anume am avut pentru prima dată impresia că între acel caracter şi acel comportament de organ există o legătură organică, dar pot să asigur că aşteptările teoretice nu au jucat niciun rol.

Ca urmare a experienţei acumulate, credinţa mea într-o astfel de conexiune s-a întărit atât de mult, încât am îndrăznit să o comunic.

Persoanele pe care vreau să le descriu reţin atenţia prin faptul că reunesc în mod regulat următoarele trei caracteristici: sunt extrem de ordonate, fac economii şi sunt încăpăţânate. Fiecare din aceste cuvinte acoperă de fapt un mic grup sau o serie de trăsături de caracter înrudite. Termenul „ordonat se referă la curăţenia corporală, la conştiinciozitatea în îndeplinirea unor mici obligaţii, cât şi la faptul de a fi demn de încredere; contrariul ar fi: dezordonat, neglijent. Faptul de a fi econom se poate manifesta în forme care ajung până la avariţie; încăpăţânarea poate deveni îndărătnicie care se leagă uşor de tendinţe spre furie şi răzbunare. Ultimele două trăsături – zgârcenia şi încăpăţânarea – sunt legate mai puternic una de cealaltă decât cu prima („ordonat), fiind de asemenea partea cea mai constantă a întregului complex. Totuşi mi se pare evident că aceste trei trăsături de caracter sunt unite într-un fel sau altul.

Aflăm cu uşurinţă din istoria micii copilării a acestor persoane că ele au avut nevoie de o perioadă relativ lungă de timp pentru a-şi putea stăpâni incontientia alvi⁷ şi că s-au plâns şi în anii următori ai copilăriei de eşecuri izolate ale acestei funcţii. Sugari fiind, par a fi dintre cei care refuzau să îşi golească intestinul atunci când erau puşi pe oală, pentru că din defecaţie ei dobândeau un câştig suplimentar de plăcere⁸. Aceste persoane recunosc că şi în anii care au urmat dobândeau plăcere din a reţine conţinutul intestinului şi îşi amintesc tot felul de lucruri inconvenabile făcute cu excrementele expulzate, lucruri pe care le atribuie mai degrabă fraţilor şi surorilor decât propriei persoane. Din aceste indicii putem să tragem concluzia că este vorba despre o accentuare erogenă extrem de puternică a zonei anale în cadrul constituţiei lor sexuale. Deoarece la aceste persoane, odată trecută copilăria, nu se mai lasă descoperită niciuna din aceste slăbiciuni şi particularităţi, trebuie să admitem că zona anală a pierdut semnificaţia erogenă în cursul dezvoltării şi să presupunem că permanenţa acestor trei trăsături de caracter poate fi pusă în legătură cu suprimarea eroticii anale.

Ştiu că nimeni nu se încumetă să creadă în existenţa unei anumite stări de fapt atât timp cât aceasta pare de neconceput şi nu oferă niciun punct de sprijin pentru o explicaţie. Cel puţin în privinţa principiului de bază a ceea ce ne interesează, putem să ne apropiem de o oarecare înţelegere cu ajutorul ipotezelor enunţate în 1905 în Trei eseuri asupra teoriei sexualităţii. În această lucrare am încercat să arăt că presiunea sexuală a omului este un montaj foarte complex, născut prin contribuţia a numeroase componente şi pulsiuni parţiale. Un aport esenţial la „excitaţia sexuală este furnizat de excitaţiile periferice ale anumitor zone ale corpului (organele genitale, gura, anusul, meatul urinar), care merită numele de „zone erogene. Cantităţile de excitaţie sosite de la aceste părţi ale corpului nu cunosc toate şi nu cresc în acelaşi timp acelaşi destin. Vorbind în general, doar o parte din ele servesc vieţii sexuale; o altă parte este deturnată de la scopurile sexuale şi dirijată spre alte scopuri, proces care merită numele de „sublimare. În perioada care poate fi caracterizată ca „perioadă de latenţă sexuală, de la cinci ani împliniţi şi până la primele manifestări ale pubertăţii (spre vârsta de 11 ani), se creează în viaţa psihică, cu ajutorul excitaţiilor furnizate de zonele erogene, formaţiuni reacţionale. Sunt forţe care se opun, ca ruşinea, dezgustul şi morala care devin nişte diguri în calea activităţii ulterioare a pulsiunii sexuale. Erotica anală aparţine componentelor pulsiunii sexuale care, în cursul dezvoltării şi în sensul educaţiei culturale actuale, devin neutilizabile pentru scopuri sexuale. Suntem determinaţi să recunoaştem în trăsăturile de caracter atât de frecvent întâlnite la cei la care în copilărie era prezentă o astfel de activitate erotică – a fi ordonat, econom şi încăpăţânat – rezultatul cel mai direct şi cel mai constant al sublimării eroticii anale⁹*.

Natural, nici pentru mine, necesitatea internă a acestei conexiuni nu este limpede; totuşi pot aduce câteva sugestii care pot servi ca ajutor pentru înţelegerea ei. Faptul de a fi curat, ordonat şi demn de încredere dă impresia unei formaţiuni reacţionale contra interesului pentru ceea ce nu este curat, pentru ceea ce deranjează şi nu face parte din corp. (Dirt is matter in the wrong place¹⁰). A pune în relaţie încăpăţânarea cu interesul pentru defecaţie nu pare a fi o sarcină uşoară. Ne amintim totuşi că sugarul se poate arăta îndărătnic când este vorba de defecaţie şi că, de obicei, în educaţia copiilor se aplică stimuli cutanaţi dureroşi în partea posterioară, care este legată de zona erogenă anală şi asta în scopul de a învinge încăpăţânarea copilului şi a-l face mai docil. Pentru a exprima sfidarea sau sarcasmul care sfidează, utilizăm şi acum, ca în vremurile vechi, o invectivă al cărui conţinut este faptul de a săruta zona anală, adică de fapt o tandreţe supusă refulării. A arăta fesele dezgolite semnifică o atenuare a acestei expresii prin transformarea în gest. În Götz von Berlichingen de Goethe, expresia verbală, precum şi gestul sunt utilizate la momentul potrivit pentru a exprima sfidarea.

Relaţiile între complexele aparent atât de îndepărtate ale interesului pentru bani şi ale defecaţiei sunt numeroase. Toţi medicii care practică psihanaliza ştiu bine că urmând această cale se poate realiza dispariţia cazurilor celor mai durabile şi tenace a ceea ce se numeşte constipaţia obişnuită a nevroticilor. Ne vom mira mai puţin dacă ne vom aminti că această funcţie a făcut proba unei docilităţi asemănătoare în faţa sugestiei hipnotice. Dar, în psihanaliză, nu obţinem acest efect decât dacă atingem complexul banilor şi îi dăm posibilitatea să acceadă la conştiinţa pacientului împreună cu toate legăturile. Am putea gândi că nevroza nu face decât să se conformeze utilizării colocviale a cuvintelor care desemnează ca murdar (schmutzig)¹¹ sau zgârcit (filzig) (în engleză filthy = murdar) o persoană care îşi păstrează banii cu o anxietate excesivă. Singură, această apreciere ar fi prea superficială. În realitate, peste tot unde domneşte sau persistă modul de gândire arhaic (în vechile culturi, în mituri, în basme, în superstiţii, în gândirea inconştientă, în vise şi nevroză) banii sunt puşi în relaţie strânsă cu excrementele. Este bine cunoscut că aurul pe care diavolul îl face cadou amanţilor lui se preface în excremente după plecarea sa, diavolul fiind desigur doar o personificare a vieţii pulsionale inconştiente refulate¹². Pe de altă parte, este cunoscută superstiţia care pune în legătură descoperirea comorilor cu defecaţia. În plus, nu trebuie uitată figura celui ce elimină ducaţi prin anus (Dukatenscheisser). Deja în vechiul Babilon, aurul este excrementul infernului, „Mammon" = „ilu manman"¹³. Când nevroza urmează uzul limbii, ea foloseşte cuvintele în sensul lor originar, încărcat de toate semnificaţiile şi acolo unde pare a prezenta un cuvânt într-un sens figurat, ea nu face, de obicei, decât să reproducă vechea semnificaţie a acelui cuvânt.

Este posibil ca opoziţia între ceea ce este cel mai valoros pentru om şi ceva ce este total lipsit de valoare şi respins ca deşeu (refuse)¹⁴ să fi dus la această identificare condiţionată între aur şi excremente.

În gândirea nevroticilor o altă circumstanţă vine în sprijinul acestei asimilări. Interesul originar erotic pe care îl are defecaţia este destinat, după cum ştim, să se stingă în anii maturităţii. În cursul acestor ani apare interesul pentru bani drept ceva nou care a lipsit de la copil. Prin aceasta este facilitat transferul aspiraţiei anterioare, care este pe punctul de a-şi pierde scopul, spre scopul în curs de apariţie.

Dacă există un fundament real pentru relaţia între erotica anală şi cele trei trăsături de caracter, ne putem aştepta să nu întâlnim vreo urmă specifică a „caracterului anal" la persoanele care au păstrat şi la maturitate proprietăţile erogene ale zonei lor anale, cum sunt, de exemplu, anumiţi homosexuali. Dacă nu mă înşel foarte mult, experienţa este într-o concordanţă satisfăcătoare cu această concluzie.

Ne-am putea pune întrebarea dacă, în general, şi alte complexe caracteriale ar putea depinde de activitatea unor zone erogene determinate. Până în prezent, nu cunosc decât ambiţia nemăsurată şi „arzătoare" a celor care au fost odinioară enuretici. Pentru formarea definitivă a caracterului plecând de la pulsiunile constitutive, putem propune o formulă: trăsăturile de caracter durabile sunt fie continuarea nemodificată a pulsiunilor originare, fie sublimarea acestora, fie formaţiuni reacţionale contra acestor pulsiuni.

7 Incapacitatea de control sfincterian (N.t.).

8 Drei Abhandlungen

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Unde ești?

5.0
1 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor