Desant 2013. Antologie lirică

2013

www.adenium.ro

Redactor: Gabriel Cheșcu

Corectori: Vasilica Turculeț

Copertă: George Cotoban

Foto copertă: Cluckva/Shutterstock, Inc.

Tehnoredactor: Cornelia Păduraru

Editura Adenium, Aleea Copou nr. 3, 700460, Iași,

tel. 0232 277 998, fax 0232 277 988,

e-mail office@adenium.ro

ISBN ePUB: 978-973-8097-70-4

ISBN PDF: 978-973-8097-71-1

ISBN Print: 978-973-8097-59-9

© 2013 by Editura ADENIUM

Această carte este protejată de legile copyrightului. Reproducerea, multiplicarea, punerea la dispoziţia publică, precum şi alte fapte similare efectuate fără permisiunea deţinătorului copyrightului constituie încălcări legislative cu privire la protecţia proprietăţii intelectuale şi se pedepsesc în conformitate cu legile în vigoare.

Lectura digitală protejează mediul

Versiune digitală realizată de elefant.ro

Textele din acest volum sunt semnate de finaliștii Concursului de Debut, secțiunea Poezie, organizat de Editura Adenium în anul 2013.

Ofelia de Santos a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, un master la Universitatea „Antonio de Nebrija din Madrid, iar la ora actuală este doctorandă la Facultatea de Filologie Romanică din cadrul Universității Complutense din Madrid. A debu­tat cu poezie în revista Familia din Oradea (1975). În Spania a câștigat două concursuri de proză scurtă (2008, 2009), fiind prezentă în volumul colectiv al finaliștilor. A participat la Festivalul Internațional al Scriitorilor și Artiștilor de la Val-David (Canada, 2012) și se numără printre premianții Concursului Internațional de Poezie și Proză „Starpress", 2012. Anul acesta, a publicat două poezii în revista Salonul literar și o proză scurtă.

Dragă

Fata mea, lumină lină,

lină și dom, dom domol,

umbră de apă dintr-un ol

verde de trecut, petrecut,

cu nume-ți cu tot,

învăluită-n valsul vântului,

ce mai faci tu printre

straniile streșini ude de ploi

și copaci cu umeri goi,

regina mea de Ieri și de Apoi?

Fermecată ca țărâna

de fluturii cei moi,

ce mai faci tu,

în acea păciuită zare,

dintre luminos și mă doare,

dintre ce-i frumos și mi-e dor?

Ai bătut mai ieri

la geamul firii mele,

destin drag, dus

acolo sus, la apus,

mai sus de sus,

de Cel mai Sus,

la care n-am mai ajuns,

cu toată scara mea de rugi.

Într-un hohot de râs veneai,

peste sângeria seară căzând,

pe umerii zilei de toamnă târzie,

mirosind a gutuie, a tămâie,

a soartă neîntâmplătoare

din slava slovei snoavei

în care,

frunzele certându-se tare

cu vântul și vulturii,

ți-au pus un inel

de cer.

Aveai niște praf dintr-un nor

năzdrăvan întins peste casă,

pe sandalele albe

și pete de stea

pe rochița de nea.

Ți-am dat la o parte cârlionțul

de pe tâmpla stângă

să-ți văd mai bine

venirea.

Apoi, cu mâna dreaptă

ți-am