Citiți această carte acum, plus milioane de alte cărți în perioada de probă gratuită

Gratuit pentru 30 zile, apoi $9.99/lună. Anulați oricând.

Simfonia animalieră

Simfonia animalieră

Citiți previzualizarea

Simfonia animalieră

Lungime:
55 pages
43 minutes
Lansat:
Jun 14, 2016
ISBN:
9786068628011
Format:
Carte

Descriere

„Se opintea în Parcul Sub Arini o cârtiță să iasă la lumină. Traversam Trinkbachul călcând atentă pe un buștean, mă oprisem, văzusem iarba mișcându-se pe mal. Am crezut întâi că-i o șopârlă. Ce încântată am fost să înțeleg că, de fapt, de dedesubt se opintea sobolul! Îi tot dădea cu umărul în ușa de pământ, buf-buf aici, buf-buf un pic mai încolo, se ridica și se bomba covorul de pământ și iarbă, un mic vulcan uluitor de frumos.

Stau și tot stau la fereastră, mi-au înflorit bobocii de crăiță, și mă tot opintesc în afară, împing în aer cu privirea, împung după-amiezele cu umerii, cu fruntea și cu tot trupul meu pământiu și știu că, dacă deodată mi s-ar crăpa în fața ochilor fanta de lumină, aș tuli-o înapoi cât m-ar ține tălpile și, gâfâind, cu palmele apăsate ca niște pleoape de plumb, m-aș trânti înapoi în fotoliul meu de argilă. Fiindcă am exact ce-am căutat și mă tem încă și mai rău ca-nainte de soarele de-afară. Orice ieșire din singurătate mi se pare un efort, o corvoadă, orice vorbă rostită sună, în cele din urmă, ca un eșec.

Sobolii parcă mai știau și să înoate, și parcă tot clefăiau la râme suculente cu poftă – sunt delicii destule și dincoace de malul înverzit, e de ajuns doar să știi că ieșirea (dacă e să-i zicem așa) este acolo, și că are sens să te opintești și să te zbați de dincolo de ea doar ca să ai de unde te întoarce la tine.

Poate că despre asta este Simfonia animalieră, un microroman cu un arici, un hârciog și un sobol.“ – Veronica D. Niculescu, Un fel de argument.

Lansat:
Jun 14, 2016
ISBN:
9786068628011
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Simfonia animalieră

Cărți conex

Previzualizare carte

Simfonia animalieră - Niculescu Veronica D.

I. Allegro spiritoso

— …am venit fără lighean.

Vorbele le-a rostit privind în asfalt, continuarea unui gând. Mă așteptase proptit de o tarabă din mica piață de zarzavaturi aflată în spatele teatrului, pustie la ora aceea, ferit de ploaia de mai și de priviri. Sugea o bomboană mentolată. La gât îi atârnau căștile albe ale iPodului, firele șerpuiau spre buzunarul croit în propria-i burtă, un mic marsupiu cu cusături verzi în cruciuliță, din care se ițea un măr.

Nu păruse să mă vadă, nici să mă audă atunci când mă apropiam de el venind dintr-o parte, însă tresărise începând de la nas, o undă care i-a cutreierat spinarea făcând-o să foșnească din valuri de țepi, abia când ajunsesem la o distanță de câțiva metri. Apoi mă salutase cu aceste cuvinte, cu vocea lui care mă surprindea întotdeauna – domoală, baritonală, și pronunțându-l pe r aproape ca pe i, cam cum fac copiii pe la vârsta de doi ani. Avea o voce care părea să umple o invizibilă sferă dimprejurul lui, o sferă sprijinită pe punctele din vârfurile acelor în momentul când acestea ar fi fost întinse la maximum, o voce care scălda această sferă pentru a se prelinge ca mierea topită pe pereții interiori. Toate frazele îi sfârșeau la picioare, într-o dulce băltoacă, una cu sfioasa privire.

I-am întins mâna, i-am strâns toate cele cinci degete doar o clipă, păstrându-le alte câteva momente numai pe cele trei din mijloc. Primul și ultimul deget, mai scurte decât restul, îmi scăpau întotdeauna. Strânsoarea unei mâini de domnișoară. Grație naturală, rafinată de-a lungul a cincisprezece milioane de ani. Doinel.

— Cred că ar trebui să ne apropiem, i-am zis. Să încercăm să intrăm printre primii.

S-a desprins de tarabă, scuturându-se din mers ca să i se aranjeze blana fină din față. Era întotdeauna foarte atent cu asemenea detalii. I-am mulțumit că acceptase, în cele din urmă, să mă însoțească. A sforăit clătinând din cap, fără să mai zică nimic altceva în timp ce ieșeam din piață și coteam înspre teatru. La un moment dat, s-a întors tresărind și a privit speriat în urmă, parcă gata să se apere. Dar nu era nimic.

În fața clădirii era deja adunată o mulțime frumușică. Frumușică este, desigur, un fel de a spune. Căci cum ar fi putut să i se pară lui astfel? Căci ce are de-a face mărimea unei mulțimi cu frumusețea? Cu frumusețea din ochii unui arici? Dar nu e locul aici să vorbim despre amușinarea merelor căzute la finalul verii din copaci, și de fapt nu a merelor, ci a unui singur măr, și aproape toamna, și poate chiar și înainte de prima zăpadă, merele, spre a fi culese de pe jos de cei singuri, cei care își umplu buzunarele în plimbări cu câte un măr, mereu unul singur, spre a le auzi de sub haine foșnetul mut, iar mai apoi spre a le mirosi închiși în căscioarele lor, privind pe ferestre la prima geană de lumină, și iarăși la apus, și amușinând anotimpul ce vine, aroma acelor mere ce așteaptă să fie culese de pe jos, și toate așteptările fructelor căzute, pretutindeni în lume, niciodată alcătuind o mulțime.

L-am simțit ezitând. I-am oferit brațul, curaj, prietene, iar el și-a strecurat laba dreaptă pe sub cotul meu, trăgându-se doar o idee mai aproape.

Ploaia stătuse de ceva vreme. Poate că de undeva, din alt unghi, se putea vedea și un curcubeu, frumos ca ultima notă dintr-un cântec, prelungirea ploii într-o liniște de șapte culori. Dar nu de aici.

Unii spectatori își scuturau umbrelele și se strecurau spre intrare, printre

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Simfonia animalieră

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor