Citiți această carte acum, plus milioane de alte cărți în perioada de probă gratuită

Gratuit pentru 30 zile, apoi $9.99/lună. Anulați oricând.

Cu cât merg mai repede, cu atât sunt mai mică

Cu cât merg mai repede, cu atât sunt mai mică

Citiți previzualizarea

Cu cât merg mai repede, cu atât sunt mai mică

Lungime:
131 pages
2 hours
Editor:
Lansat:
Jun 14, 2016
ISBN:
9789737248022
Format:
Carte

Descriere

Mathea Martinsen a fugit de oameni toată viața, dar acum nu își mai dorește decât să se știe că a trăit. Așa că își pune rochia de mireasă și iese în lume. Însă nu e chiar atât de ușor să îi faci pe ceilalți să bage de seamă că exiști. Uneori, cu cât mergi mai repede, cu atât ești mai neînsemnat. Profund și mișcător, romanul tragicomic al lui Kjersti Skomsvold spune o poveste de iubire originală și captivantă, fermecând cititorul cu grația stranie a sentimentalismului nordic. O poveste de iubire cum nu se poate mai frumoasă.

Editor:
Lansat:
Jun 14, 2016
ISBN:
9789737248022
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Cu cât merg mai repede, cu atât sunt mai mică

Cărți conex

Previzualizare carte

Cu cât merg mai repede, cu atât sunt mai mică - Skomsvold Kjersti

tata

> ε

Întotdeauna mi-a plăcut să duc lucrurile la bun sfârșit. O bentiță pentru urechi, iarna, primăvara, vara, toamna. Viața profesională a lui Epsilon. Toate lucrurile puse la punct. Și când nerăbdarea asta și-a găsit urmarea Epsilon mi-a dăruit o orhidee de ziua mea de naștere. Nu era tocmai orhideea pe care mi-o dorisem cel mai tare; n-am priceput niciodată ideea cu florile, pentru că odată și odată tot se ofilesc. Cel mai tare îmi doream ca Epsilon să se pensioneze.

— Dar am nevoie de un loc de refugiu, trebuie să fiu departe... zicea el dându-mi impresia că urmează să spună „de noi doi".

Dar apoi zicea „de nuditate".

— Te referi la mine? l-am întrebat.

— Nu dau niciun nume, mi-a răspuns.

Așa că am început să mă dezbrac pentru orhidee, și în curând i-au dat bobocii și i s-au deschis florile trandafirii.

— Mi-aș dori să ai același efect și asupra mea, a spus Epsilon.

Orhideea avea atașată o carte de instrucțiuni, în care am citit că planta trebuie tăiată după ce a înflorit, așa încât să dea din nou în floare peste șase luni. În fiecare zi o contemplam și mă întrebam dacă va face flori curând. Până la urmă, nu am mai avut chef să aștept; deci trebuie să rezolv și asta, mi-am spus în gând, și i-am tăiat toate florile. N-au mai rămas decât doi lujeri subțirei.

— Ce s-a întâmplat aici? m-a întrebat Epsilon când a venit acasă de la serviciu.

— Era necesar, i-am spus. Nu-i mai dădeau florile. Dar nu te îngrijora, vor răsări altele peste șase luni, spre toamnă. Dacă aș mai fi așteptat, riscam să nu mai înflorească până la iarnă.

A venit toamna, pe urmă iarna, a trecut și primăvara, dar florile nu au revenit, orhideea murise, iar la următoarea mea zi de naștere am primit o pernă decorativă.

Așa cum stau eu acum întinsă în pat, sunt exact opusul nerăbdării, și mi-aș dori să pot să păstrez puținul timp care mi-a mai rămas din această viață până în momentul în care voi ști ce să fac cu el. Dar dacă nu merge așa, va trebui să mă bag în congelator, și n-avem decât unul mic, deasupra frigiderului. Afară se aude cum vin oamenii de la serviciu, gândindu-se ce să facă de mâncare la cină, iar eu zac aici și mă gândesc că toate astea îmi amintesc de o carte citită cândva.

Poate ar trebui să sting lumina. Oricum nu mai contează, pentru că omul cu coasa vede și pe întuneric, și mă va găsi oricum. Îmi verific picioarele, mâinile. Mă întreb ce anume îmi va aduce sfârșitul. Îmi mișc degetele de la mâini și de la picioare. Partea stângă a corpului este, fără îndoială, înțepenită. Și partea dreaptă. Dar sigur va fi inima. Era ca un strugure înainte de Epsilon, acum e ca o stafidă. Sau poate vor fi amigdalele; nu prea te poți baza pe ele.

Ar putea dura foarte mult până când cineva și-ar da seama că am dat colțul. Am citit undeva într-un ziar despre un chinez care a zăcut mort în apartament timp de douăzeci de ani. Au dedus ziua în care a murit după data ziarului de pe masă, iar atunci când l-au descoperit nu mai era decât un schelet în pijamale. Nu vreau să ajung un schelet în pijamale. Dar poate încep să put îngrozitor, vecinii se vor gândi mai întâi la pakistanezii de la etajul întâi, dar când mai mulți oameni se vor plânge de miros, atunci va veni cineva la bătrâna de la etajul trei. „Dar nu au împușcat-o în timpul războiului? vor spune ei. „Nu, va răspunde vecinul cel mai apropiat, June. „Am văzut-o Crăciunul trecut. Trebuie să sunăm la Salvare."

Când eram copil visam să fiu transportată cu ambulanța. Dacă se întâmpla să fie vreuna prin preajmă, îmi împreunam degetele și șopteam „Dă să fiu eu, dă să fiu eu", dar nu era niciodată pentru mine, întotdeauna ambulanțele se îndepărtau. Îmi dădeam seama după sunetul sirenei. Acum iarăși aud sirena ambulanței în depărtare. Ar trebui să vină după mine, pentru că am chiloți curați și voi muri în curând. De fapt, în ambulanță se află cineva care și-a pierdut cunoștința.

Afară se întunecă și eu încerc să mă concentrez pe ceva folositor. Singurul lucru care mi se pare esențial – care vor fi ultimele cuvinte.

— Probabilitatea ca noi să murim trebuie să fie mai mică decât ε, unde valoarea lui ε este una microscopică, i-am zis odată lui Epsilon.

Nu-mi stătea în fire să vorbesc astfel, și-mi doream să fi spus altceva.

Aș vrea să spun ceva plin de înțelepciune, și toată noaptea stau trează, încercând să găsesc ceva cu rimă. În adâncul meu am convingerea că voi rămâne întinsă aici. Dar apoi, când vine dimineața, simt cât îmi este de foame.

Epsilon spunea că statistica a dovedit că este cel mai probabil să mori în pat.

Poate ar trebui să mă ridic.

Trăiește-ți viața. Bucură-te de fiecare zi. Stau în fața patului din dormitor; nu înțeleg cum vine asta – să te bucuri de o zi. Până la urmă decid să încep, ca de obicei, cu citirea anunțurilor funerare.

Dar mai întâi merg la baie. Port încă hainele de ieri și, de altfel, de mai multe zile – rochia mea neagră. Ieri, rochia a fost extrem de neagră. Epsilon era un om mărunțel, și nu pricep de ce oglinda este prinsă așa de sus deasupra chiuvetei, dar el susținea că este mulțumit atâta timp cât vede marginea oglinzii. Iar eu nu văd nimic în ea, atât sunt de gârbovită. Îmi întind spatele și mă ridic pe vârful degetelor. Abia atunci îmi zăresc jumătate din chip în oglindă – parc-aș fi Nøkk¹. Ciudat că eu sunt aceea. Mă privesc drept în ochi. N-are niciun sens să fii frumoasă dacă nimeni nu remarcă asta. Ies în hol să iau ziarul.

Este foarte probabil ca vecinii mei cei mai apropiați, June și mama lui, să știe de existența mea. Dar nu le voi lipsi. Ei sunt singurii în afară de Epsilon și de mine care au locuit aici de când s-a construit blocul. Mi-l amintesc pe micul June de pe vremea când era copil. Mama lui nu poate pronunța r-ul, și fără îndoială că tatăl a fost cel care i-a ales numele – Rune. Știu că era destul de interesat de caracterele germane vechi. Iar mai târziu și de contabile.

Mama lui Rune-June este una dintre puținele persoane cu care am fost în relații de „bună ziua, de pe vremea când eram proaspăt mutați în bloc, iar pe mine nu mă ducea capul mai mult de-atât. Spuneam „Bună ziua de mai multe ori într-o zi. Asta a devenit repede ceva problematic. Dimineața era totul în regulă, dar apoi ne întâlneam pe când urca din pivniță cu niște cartofi sau eu veneam de la depozitul de biciclete. „Bună ziua, o salutam eu din nou. Apoi dădeam din nou de ea în fața spălătoriei, și încă o dată câteva ore mai târziu. „Bună seara și „mulțumesc"², îi spuneam epuizată, cu un zâmbet. Când, mai târziu, duceam gunoiul, în timp ce ea avea o treabă oarecare pe-afară, mă vedeam nevoită să mă prefac că nu văd prea bine noaptea și că nu o observ. Pipăiam cu mâna până ajungeam la container, dar nu trecea mult și venea ziua următoare, și o luam de la capăt cu acea dureroasă horă a lui „bună ziua". În condițiile astea, a fost o ușurare atunci când soțul a abandonat-o pentru contabila de la etajul inferior, iar ea a încetat să mai iasă din apartament. June era încă un copil, dar trebuia să facă toate comisioanele, motiv pentru care nici nu e așa de ciudat că nu a devenit un adult simpatic. El nu saluta niciodată atunci când ne întâlnea pe Epsilon și pe mine, motiv pentru care nici eu nu-l salutam. După ce ea a surzit, l-am lăsat pe Epsilon să se ocupe de partea cu salutatul.

— Neața, îi spunea Epsilon. June nu-i răspundea, dar o dată i-a arătat degetul mijlociu.

— Ce ciudat, mi-a spus Epsilon, încercând să nu pară ironic, pentru că el nu era niciodată ironic. Nu am mai văzut genul ăsta de salut, a adăugat el.

— O fi ceva învățat la cercetași.

Se întâmplă uneori, dimineața, ca June sau mama lui să scoată capul pe ușă exact în aceeași clipă în care eu deschid ca să ridic ziarul de pe preș, iar acest lucru este de fiecare dată ceva neplăcut.

Mă așez la masa din bucătărie cu feliile mele de pâine. La a doua încercare deschid ziarul la pagina corectă. Ori de câte ori fac cumpărături la Centrul Tveita cumpăr Skolebrød³, și chiar și în ziua de azi mănânc mai întâi mijlocul galben. Dacă anunțurile despre firmele care au dat faliment constituie fulgii de cocos ai ziarului, atunci anunțurile mortuare reprezintă chiar crema galbenă de vanilie. Astăzi mă simt ușurată că numele meu nu este printre ele. Chiar dacă un ferpar care să confirme că am existat mi-ar fi făcut plăcere. Ba chiar mi-a trecut prin minte să-mi scriu propriul ferpar, să-l trimit la ziar în avans și să-i rog să-l publice când va fi momentul. Mai demult citeam anunțurile astea doar ca să mă bucur cu malițiozitate că am trăit mai mult decât alții, dar acum cred că nu are nicio semnificație, deoarece nu trăim decât o clipă, oricum am lua-o.

Astfel te ferecăm în inima noastră, te ascundem în adâncul nostru, acolo, în conștiința noastră, vei rămâne mereu liniștit, ca o amintire îndrăgită și prețioasă.

Poate cineva își va aminti cât de frumoasă și de amuzantă am fost. Dacă aș fi avut copii, ei ar fi moștenit talentele mele, oricare ar fi fost ele, iar mottoul vieții mele ar fi fost transmis generațiilor viitoare: „Amintește-ți, draga mea fiică, atunci când ești fotografiată, să-ți umfli puțin buzele, expirând discret." Fiindcă

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Cu cât merg mai repede, cu atât sunt mai mică

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor