Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay. Drumul creator al dezvoltării personalității
By Ammann Ruth
1.5/5
()
Currently unavailable
Currently unavailable
About this ebook
Sandplay reprezintă o abordare terapeutică eficientă și accesibilă de vindecare a persoanei în întregul ei. Bazându-se pe vaste cunoștințe de mitologie și folclor, dar mai cu seamă pe dezvoltările analizei jungiene, autoarea explică felul în care imaginile în nisip contribuie la autoreglarea psihicului, iar interpretarea simbolurilor spațiale ajută la clarificarea și depășirea blocajelor interioare. La fel ca pictura, analiza viselor sau imaginația activă, modelarea în nisip are meritul de a aduce într-un spațiu imaginar procese inconștiente și emoții nespuse, care sunt mult mai greu de accesat în urma unei simple „cure prin vorbire“. Prin coimplicarea trup și suflet în jurul cutiei cu nisip, analistul și pacientul obțin o imagine concretă a evoluției relației terapeutice, dar mai ales descătușează capacitatea pacientului de autovindecare.
Volumul include o serie de istorii de caz, dar și ilustrații fotografice și sfaturi practice pentru psihologii care sunt tot mai interesați de metoda sandplay. Pe lângă virtuțile sale vindecătoare, terapia prin jocul cu nisip servește și diagnosticării, putând fi utilizată atât pentru adulți, cât și pentru copii.
„Tehnica jocului cu nisip i se potrivește lui Ruth Ammann ca o mănușă.“ (Verena Kast)
Related to Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay. Drumul creator al dezvoltării personalității
Related ebooks
Lumea interpersonala a copilului O perspectiva bazata pe psihanaliza si psihologia dezvoltarii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsTerapia prin jocul cu nisip Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCum lucrez cu pacientii borderline Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsTulburari ale Sinelui O abordare axata pe tipurile de personalitate Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsInterpretarea basmelor Rating: 5 out of 5 stars5/5Fiicele tatalui, fiii mamei Cai de iesire din complexele paterne si materne Rating: 5 out of 5 stars5/5Cutia lui Skinner Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDinamica simbolurilor: Elemente fundamentale ale psihoterapiei jungiene Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsJurnalul unui bebelus Ce vede, ce simte si ce traieste copilul tau Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPovestiri de psihanaliza relationala Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSi nu uita sa fii fericit Abecedar de psihologie pozitiva Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsO viata intr-o clipa Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPsihicul politic Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsArgumente optimiste pentru stări pesimiste Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsGhidul Călătoriei spre Lumea Ta Interioară Rating: 5 out of 5 stars5/5Sa intelegem desenele copiilor Rating: 5 out of 5 stars5/5Interventii neobisnuite: Modificări ale cadrului, metodei și relației în psihoterapie și psihanaliză Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMentalizarea in practica psihoterapiei Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFilosofia inconstientului Rating: 5 out of 5 stars5/5Solutii-cheie pentru terapeuti. Strategii esentiale, idei si instrumente Rating: 5 out of 5 stars5/5Dezvoltarea abilitatilor de aplicare a interviului motivational: Ghid pentru practicieni Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSinele: Bazele si implicatiile unui concept central din psihologia analitica Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDezvaluirea sinelui tau sexual Cum sa vorbesti despre sex Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDespre actele ratate Rating: 5 out of 5 stars5/5Metoda Good Inside: Bunătatea interioară a copilului tău Rating: 5 out of 5 stars5/5Trauma, anxietate si iubire Constelarea intentiei: calea catre o autonomie sanatoasa Rating: 5 out of 5 stars5/5Alte 101 tehnici favorite ale terapiei prin joc Rating: 5 out of 5 stars5/5Spune-mi adevărul despre iubire: 13 povestiri din cabinetul terapeutului Rating: 3 out of 5 stars3/5
Psychology For You
Inconjurat De Idioti Rating: 5 out of 5 stars5/5Psihologia personalitatii si arta de a te simti bine Rating: 5 out of 5 stars5/5Inca 101 tehnici ale terapiei prin joc Rating: 5 out of 5 stars5/5Amant - Manualul bărbatului Alpha Rating: 4 out of 5 stars4/5Arta de a citi gandurile Rating: 4 out of 5 stars4/5De ce-i iubim pe cei care ne fac rău Rating: 4 out of 5 stars4/5Curajul De A Nu Fi Pe Placul Celorlalti Rating: 5 out of 5 stars5/5Iubesc să fiu femeie. Ghidul femeii de nota 10 Rating: 4 out of 5 stars4/5Programarea neurolingvistică Rating: 5 out of 5 stars5/5Un Dulau Si Un Arici La Psihoterapie De Cuplu Rating: 5 out of 5 stars5/5PSIHOLOGIA ANXIETĂȚII. Cunoașterea lui pentru a înțelege mecanismele de funcționare Rating: 5 out of 5 stars5/5Jocurile noastre de toate zilele: Psihologia relatiilor umane Rating: 5 out of 5 stars5/5Teoria atasamentului in practica: Terapia centrata pe emotii (EFT) aplicata la indivizi, cupluri si familii Rating: 5 out of 5 stars5/5Cum să-ți observi și să-ți identifici emoțiile Rating: 5 out of 5 stars5/5Limbajul trupului Rating: 5 out of 5 stars5/5Niciodata nu e de ajuns Rating: 5 out of 5 stars5/5Curs intensiv de reglare emoțională: Strategii cognitive și de mindfulness pentru gestionarea emoțiilor Rating: 5 out of 5 stars5/5SPUNE DA VIETII Rating: 5 out of 5 stars5/5Curajul de a fi fericit Rating: 4 out of 5 stars4/5Trauma, anxietate si iubire Constelarea intentiei: calea catre o autonomie sanatoasa Rating: 5 out of 5 stars5/5Cum să-ți gestionezi anxietatea: Abilități esențiale pentru o viață normală Rating: 5 out of 5 stars5/512 Reguli de viata Rating: 4 out of 5 stars4/5Să înțelegem anxietatea și stresul: Set complet de soluții pentru gestionarea stresului Rating: 5 out of 5 stars5/5Poate ar fi bine sa discuti cu cineva Rating: 5 out of 5 stars5/5Psihologia mulțimilor Rating: 4 out of 5 stars4/5Inteligența emoțională Rating: 5 out of 5 stars5/5Oamenii mari si copilul din ei: Cum sa te intelegi si sa scapi de suferinta Rating: 4 out of 5 stars4/5
Reviews for Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay. Drumul creator al dezvoltării personalității
3 ratings0 reviews