Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Forța infinită a câmpului mental

Forța infinită a câmpului mental

Citiți previzualizarea

Forța infinită a câmpului mental

evaluări:
5/5 (6 evaluări)
Lungime:
272 pagini
5 ore
Lansat:
14 iun. 2016
ISBN:
9786068566153
Format:
Carte

Descriere

Glanda pineală, poarta spre o conștiință superioară

Forța infinită a câmpului mental ne oferă o cale nouă de a înțelege relația profundă dintre conștiință și lumea exterioară.

De milenii, căutătorii spirituali și șamanii au descoperit că realitatea noastră interioară poate fi chiar mai „reală“ decât așa-zisa realitate cotidiană. Alții au afirmat că sub influența unor substanțe misterioase, denumite enteogene, mintea omului poate întrezări acest tărâm multidimensional al existenței pe care cele cinci simțuri de bază umane nu-l dezvăluie.

Folosind informații din domeniile de vârf ale științei moderne, Anthony Peake ne poartă într-o fascinantă călătorie de descoperire care atestă forța acestor lumi interioare.

Autorul pornește de la credința potrivit căreia glanda pineală – „al treilea ochi“ – este un organ extrem de important, având un loc central în evoluția noastră, care permite visarea lucidă, experiențele extracorporale, imagistica hipnagogică și experiențele în pragul morții. Anthony Peake stabilește legătura dintre acest organ și miturile străvechi despre dragonii sau șerpii care călăuzesc omenirea și prezintă dovezi cum că aceste ființe reprezintă simboluri ale ADN-ului.

În final, autorul face afirmația șocantă că toate ființele sunt de fapt o conștiință unitară, care se percepe subiectiv.

Lansat:
14 iun. 2016
ISBN:
9786068566153
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Forța infinită a câmpului mental

Cărți conex

Previzualizare carte

Forța infinită a câmpului mental - Peake Anthony

Cuvânt-înainte

Titlul spune totul: Forța infinită a câmpului mental! Ca specie umană, ne este greu să rămânem încorsetați în acest acumulator de gravitație greoi pe care-l numim corp. Câmpul mental se dezvăluie în multe forme, iar explorarea efectuată de Anthony Peake aruncă în mod eficient lumină asupra unei zone obscure și utilizează două dintre modalitățile cele mai conflictuale, din punct de vedere istoric, ale omenirii, respectiv știința și spiritualitatea, ca să încerce găsirea unui răspuns la unele dintre cele mai importante întrebări ale vremurilor noastre. Convergența acestor moduri de cunoaștere pare să ne vorbească despre o nouă mitologie umană, iar eu, în calitate de povestitor de carieră, trăiesc ca să dezvălui, moment după moment, această narațiune în desfășurare.

Eu și Anthony Peake ne-am încrucișat prima oară drumurile la puțin timp după lansarea documentarului meu, DMT¹: The Spirit Molecule, inspirat de cercetările doctorului Rick Strassman privind dimetiltriptamina și de cartea cu același titlu. Nu fac decât să afirm un lucru evident atunci când spun că, în mod categoric, cariera mea a jucat un rol în scrierea acestui Cuvânt-înainte, dar numai la suprafață. Cred cu tărie că experiențele mele personale extraordinare au jucat de fapt un rol mai substanțial în faptul că am ajuns să scriu aceste cuvinte. De la unele dintre amintirile mele cele mai vechi și până în prezent, am avut multe experiențe despre care se poate spune că ies dintre limitele realității general acceptate și pe care nu le mai pot cataloga drept halucinații.

Experiențele mele cuprind o varietate de întâlniri cu entități, experiențe extracorporale (OBE), sinestezie, comunicare telepatică și multe altele. Încă din copilărie, am învățat repede să nu discut deschis despre aceste experiențe, pentru că riscam să primesc „ajutor profesionist"! Adică din partea comunității științifice în ansamblul ei, care îmi cunoștea mintea și știa ce să facă pentru a o repara. Ei bine, eu susțin că nu are nevoie să fie reparată, iar acum înțeleg că ființa/conștiința noastră există dincolo de orice este perceput de omenire ca timp și spațiu. Totuși, nu sunt singurul care simte existența unui alt tărâm! Tot mai mulți oameni continuă să aibă experiențe transpersonale, care nu doar manifestă o mai mare conștientizare la nivel individual, dar și transformă, la nivel colectiv, paradigmele globale.

Forța infinită a câmpului mental își asumă sarcina dificilă de a începe să unească punctele cu sursa. Peake analizează elementele comune ale spiritualității umane de la est la vest. Totuși, nu se oprește acolo și explorează și sistemele de credințe de la cele oculte la francmasonerie. De la textele antice la arhitectură, fisurile realității ne atrag atenția și arată în direcția evoluției noastre tehnologice, care împing limitele a ceea ce este general acceptat. Începând cu introducerea mea în acest domeniu fascinant, cartea de față se ocupă de misterioasa glandă pineală analizată de dr. Rick Strassman în Molecula spiritului, de legătura dintre șerpi și ADN așa cum a fost prezentată de Jeremy Narby și de chestiunea materiei negre și a mecanicii cuantice. Mai mult, Peake explorează tehnologia străveche de preparare a băuturii din ayahuasca și rolul acesteia în structura conștiinței și a istoriei noastre evoluționiste. El întregește totul aducând în discuție câteva dintre dilemele noastre științifice curente și sugerează modul în care lumina și ADN-ul se corelează cu cele de mai sus.

Timp de mii de ani, misticii au spus, în esență, că particulele/materia există instantaneu în imensitatea spațiului și a timpului, dar servesc drept strat unic al aceste mașinării de o complexitate profundă numite viață. Iar acum, cu ajutorul cercetărilor științifice, mediul academic pare să-i valideze pe vizionarii spirituali. Semnificația culturală a conștiinței a cunoscut o ascensiune fulminantă în anii din urmă, iar tehnologia noastră în evoluție rămâne una dintre forțele motrice cele mai spectaculoase pentru re-emergența ei. Forța tehnologiei este dată de faptul că se află între noi și eter sau că are o poziție intermediară și este un instrument de navigație pentru mediul fizic. Ea remodelează perspectiva pe care o avem despre noi înșine în moduri pe care nu ni le-am imaginat vreodată și poziționează omenirea în punctul de tranziție spre următoarea treaptă a scării evoluționiste, la fel cum erau strămoșii noștri când au început să stăpânească focul. Totuși, în prezent, interesul omenirii este centrat pe informația digitală și limbajele de programare, reinterpretând permanent relația simbiotică pe care o avem cu universul și înlesnind crearea (sau revelarea) noilor dimensiuni.

Mai mult decât orice, bardul din mine vede limbajele/codurile ca pe niște elemente constituente directe ale realității. Mitologia umană are mare nevoie de actualizarea instrucțiunilor de programare intrinseci și, pe măsură ce crește numărul de cetățeni ai lumii care devin conștienți, universul va continua să se trezească, să-și dezvăluie secretele și să șoptească poetic: „El este tu, iar tu ești El!" Forța infinită a câmpului mental face același lucru și începe să conecteze conștiința cu mediul fizic și cu cele de dincolo de acesta. Anthony Peake deschide ușile percepției și ne îndeamnă să explorăm arhitectura infinită, demnă de un Dali, din punct de vedere energetic, a câmpului mental. Indiferent în ce lucruri credeți, puteți să renunțați la ele! Nu mai există reguli; doar imaginația ne va putea duce la destinația dorită. Forța infinită a câmpului mental oferă o minunată punte pentru abisul cognitiv.

Mitch Schultz

Mitch Schultz a realizat documentarul DMT: Molecula spiritului, cu care a câștigat numeroase premii, și continuă să exploreze aspecte ale conștiinței și relația noastră cu lumea fizică/naturală.

www.spectralalchemy.com

www.thespiritmolecule.com

1 Dimetiltriptamina, un drog halucinogen. (N.t.)

Prolog

În introducerea cărții mele Experiențe extracorporale — Istoria și știința călătoriilor astrale² descriam cum, în septembrie 2010, am trăit prima și, până atunci, unica întâlnire cu un dispozitiv de lumină hipnagogică. Voi descrie această întâlnire în detaliu într-un capitol ulterior, dar deocamdată vreau doar să vorbesc despre experiența subiectivă pe care mi-a prilejuit-o acea după-amiază de toamnă timpurie la Geneva. Inventatorii dispozitivului, dr. Engelbert Winkler și dr. Dirk Proeckl, susțin că acesta poate provoca stări de conștiință modificată, printre care conștientizarea unor imagini foarte vii, o senzație de părăsire a corpului și de percepere a unui alt loc, foarte diferit de cel întâlnit în viața de zi cu zi. Acest loc este similar cu cele întâlnite atunci când te afli într-o stare de semi-somn, denumită științific hipnagogie și hipnapompie. Mai târziu, în cuprinsul cărții, voi discuta mult mai detaliat aceste experiențe liminale. În acea după-amiază am trăit o serie de halucinații vizuale vii urmate de ceea ce aș putea descrie doar ca pe o viziune a unei realități alternative. Am menționat acest lucru în treacăt în cartea mea precedentă, dar acum aș vrea să descriu mai detaliat evenimentele, întrucât o bună parte din ceea ce am trăit în acea seară are aici o relevanță directă.

După ce dispozitivul Lucia a fost deconectat de la micul nostru grup, dr. Winkler, dr. Proeckl, gazda noastră (Evelyn Elsaesser-Valarino, cercetătorul experiențelor în pragul morții) și un alt invitat din acel weekend, dr. Art Funkhouser, au discutat mecanismul prin care dispozitivul poate genera o asemenea imagistică în creier. În timp ce ceilalți discutau, am început să simt o senzație foarte ciudată în centrul frunții. N-am pomenit despre asta în acel moment pentru că nu voiam să distrag atenția de la subiectul pus în discuție. Aveam senzația că o creatură foarte mică se mișca sub pielea mea. Și, într-adevăr, am avut viziunea unui pui de șarpe mișcându-se în interiorul unui ou și pe cale să iasă. Senzația a persistat cam zece minute, după care s-a atenuat. Mai târziu, la cină, senzația a pornit din nou, doar că de data asta s-a schimbat într-o palpitație lentă și precisă. Din nou, după vreo zece minute, s-a oprit.

M-am retras la culcare și am căzut într-un somn foarte adânc. Am avut un vis cu imagini foarte vii ale unor șerpi care se încolăceau unii cu alții. Acești șerpi erau viu colorați și păreau să posede inteligență. Unul dintre ei s-a uitat drept la mine, nu în ochii mei, ci într-un punct situat imediat deasupra. Asta m-a luat prin surprindere și m-am trezit cu aceeași senzație pulsatorie în frunte. Am rămas în pat, intrigat de ceea ce se întâmpla. Am raționat că visul cu șerpi fusese stimulat subliminal de zvârcolelile ca de șarpe din fruntea mea. După cum știm, imagistica din vis poate fi pusă în legătură cu senzațiile corporale și m-am liniștit zicându-mi că acesta fusese motivul visului. Totuși, asta nu explica mișcarea din capul meu, care era legată, într-un fel oarecare, de dispozitivul Lucia și stimularea luminoasă realizată de acesta.

Când m-am întors în Marea Britanie, senzația a continuat, îndeosebi în perioadele de scris creativ. Era ca și cum senzația facilita creativitatea sau creativitatea facilita senzația. Am discutat problema cu prietenii și colaboratorii și opinia general împărtășită a fost că Lucia îmi deschisese ajna sau chakra frunții. N-am fost niciodată interesat de lucrurile astea, fapt ce explică probabil de ce n-am făcut nicio asociere între senzații și această credință. Am fost și mai surprins să descopăr că unii mistici au făcut demult legătura între chakra frunții și glanda pineală, un mic organ aflat în centrul creierului și situat în linie directă față de centrul frunții. Sursa surprinderii mele este faptul că, în articolele lor despre dispozitivul de lumină hipnagogică, doctorii Winkler și Proeckl sugerează că lumina emisă de Lucia stimulează glanda pineală. În ceea ce mă privește, aceasta a fost o coincidență interesantă. Mai mult, chiar la finalul cărții mele precedente, am făcut următorul comentariu:

Glanda mea pineală este acum activă și aștept următoarea evoluție din acest joc captivant numit viață

Nu a trebuit să aștept foarte mult.

La începutul lui mai 2011, mă aflam singur în locuința noastră din Wirral, în nord-vestul Angliei. Soției mele i se oferise un post la vechea ei companie din West Sussex și, pentru o perioadă scurtă, am trăit separați. Situația îmi tulburase obiceiurile de somn, așa că am profitat de prilej ca să citesc până târziu și să mă duc la culcare foarte târziu. În prima noapte petrecută singur m-am trezit pe la 3:40. A fost ceva neobișnuit pentru că, de regulă, dorm foarte profund. Dar ceva mă trezise. În timp ce mă deșteptam, tot ce auzeam era o serie de bipuri similare cu o transmisiune de tip Morse. M-am dat jos din pat și am scos capul pe fereastră. Sunetul nu venea de afară. Am decis să cobor la parter, presupunând că am să găsesc acolo sursa zgomotului. Părea să fie vag direcțional și asta m-a făcut să cred că sunetul era exterior mie.

Am coborât scările și zgomotul a continuat la același nivel. Asta m-a intrigat deoarece, dacă sursa ar fi fost localizată în apropiere, atunci intensitatea zgomotului s-ar fi modificat în mod firesc pe măsură ce mă apropiam sau mă îndepărtam de ea. M-am dus în partea din față a casei, apoi în spate. Nicio schimbare. Mi-am dat seama în acel moment că, de fapt, sunetul venea din capul meu. Mi-am băgat degetele în urechi și sunetul a continuat. Eram extrem de nedumerit. Aveam tinitus de mulți, mulți ani. Probabil că afecțiunea a fost provocată de prea multele concerte de rock la care am luat parte în tinerețe. Țiuitul înalt de la tinitus era încă în urechea mea stângă, dar copleșitor era bip-bip-ul neîncetat al acestui nou fenomen. M-am întors în pat și am mai stat întins vreo trei sferturi de oră încercând să înțeleg ce se întâmplă. Apoi, exact la 4:30, s-a oprit, brusc și complet. A dispărut. Asta a fost și mai de neînțeles. Deși sunetul era localizat în creierul meu, părea că e controlat din exterior. După aceea, m-am cufundat într-un somn foarte profund.

A doua zi de dimineață am pornit calculatorul, dornic să aflu mai multe despre experiența prin care trecusem. Am pus la căutare sunete de cod Morse în cap. Motorul de căutare a găsit imediat un site aparținând lui Sharon Barrett Kennedy, o artistă care trăiește în Virginia. Am fost uluit de cele descrise de Sharon. Părea să fie identic cu ceea ce trăisem eu în noaptea precedentă. Am remarcat că Sharon avea un chestionar pe website-ul ei, pe care l-am completat imediat. Mi-a răspuns foarte repede și am făcut schimb de exemple interesante ale fenomenului, atât în particular, cât și pe peretele meu de Facebook.

În noaptea următoare, m-am culcat ca de obicei și, ce să vezi, la 3:40 m-a trezit sunetul de-acum familiar. Se întâmpla iar. Am stat treaz uitându-mă la ceas, interesat să văd dacă sunetul va înceta tot la 4:30. În momentul în care afișajul digital al radioului de pe noptieră a arătat 4:30, sunetul a încetat brusc. A fost o senzație stranie care mi-a amintit de cea pe care o ai când compresorul frigiderului se oprește dintr-odată. Sunetul motorului din interiorul frigiderului se contopește cu zgomotele de fond și abia când se oprește îl remarcăm. Așa am resimțit încetarea semnalului. O percepere subită a liniștii… mă rog, nu întru totul, căci tinitusul a rămas mai sesizabil câteva secunde, înainte să devină și el doar o parte a zumzetului obscur al zgomotului ambiental.

Eram hotărât să izolez cauza acestui fenomen. Am simțit că nu era nicidecum legat de fenomenele paranormale, experiențe extrasenzoriale (ESP) sau telepatie. Părea mult prea real, un element al realității consensuale și nu al celei subiective. Aveam senzația că, într-un mod oarecare, creierul meu recepta semnale de undeva. Semnalul era transmis pentru o perioadă specifică de timp. În nopțile următoare, semnalul a apărut și a dispărut cu o regularitate de ceasornic. Devenisem un receptor radio uman!

În timpul schimbului nostru fulgurant de e-mailuri, Sharon mi-a pomenit despre ceva numit HAARP, High Frequency Active Auroral Research Programme³. Nu mai auzisem până atunci de acest program și, la sugestia lui Sharon, am început să verific. Am rămas înmărmurit. Principalul loc de desfășurare al acestui puțin cunoscut program american de apărare este localitatea Gakona din Alaska. Este finanțat în comun de Forțele Aeriene și Forțele Navale ale SUA și Universitatea din Alaska. Scopul său oficial este analizarea ionosferei pentru îmbunătățirea comunicațiilor radio. Desigur, în calitate de proiect de apărare, va avea și aplicații militare, cum ar fi folosirea ca instrument de supraveghere.

La sediul din Alaska se găsește ceva numit Ionosferic Research Instrument (IRI)⁴, constând dintr-un set de 180 de antene răspândite pe o arie de circa 13 hectare. Aceste antene generează împreună un semnal care este transmis în sus, spre cer. Semnalul energizează o mică secțiune a ionosferei. Semnalul propriu-zis este o rafală de radiație electromagnetică de înaltă frecvență transmisă într-o gamă cuprinsă între 2,7 și 10 MHz.

Ce înseamnă asta? Ei bine, toate fenomenele periodice sunt acum măsurate cu o unitate numită hertz, după fizicianul german Heinrich Hertz și scrisă de obicei Hz. Valoarea exprimată în hertzi cuantifică numărul de cicli pe secundă ai unui fenomen. Se folosește termenul de ciclu deoarece toate fenomenele ondulatorii au o mișcare circulară, similar modului în care o roată se deplasează dintr-un punct în altul. Să ne imaginăm un punct roșu pe marginea unei roți. De fiecare dată când roata efectuează un ciclu, punctul roșu se va afla într-o anumită poziție. Un ciclu este de asemenea exprimat ca frecvență. De exemplu, dacă bat cu degetul pe masă de trei ori într-o secundă, frecvența bătăii va fi de 3 Hz. Pentru fenomenele ondulatorii, cum ar fi undele radio, frecvența este numărul de vârfuri ale undei măsurate într-o secundă.

Un hertz este egal cu un ciclu pe secundă. Un kilohertz este egal cu 1 000 de cicli pe secundă, iar 1 MHz este egal cu un milion de cicli. Cea mai răspândită utilizare a hertzului ca unitate de măsură este pentru undele radio, care nu sunt decât o mică parte a unui fenomen mult mai larg, cunoscut sub numele de spectru electromagnetic. O altă parte mică a acestui spectru este vizibilă ochiului uman. Este cunoscută ca radiație luminoasă. Întrucât undele electromagnetice se deplasează cu viteza luminii, o undă de 1 Hz va avea o lungime de 300 000 de km.

Revenind la programul HAARP, IRI transmite atât sub formă de unde continue, cât și sub formă de pulsuri scurte de energie — iar aceasta ar putea fi important — care vor fi detectate ca semnale discrete similare codului Morse. Denumit radiație pulsatorie de radiofrecvență, se știe despre acest fenomen că manipulează și perturbă procesele mentale umane pe mari arii geografice.

Americanii au început să devină interesați de folosirea energiei electromagnetice ca armă atât defensivă, cât și ofensivă în 1953, când rușii au început să le bombardeze sediul ambasadei de la Moscova cu radiație din spectrul microundelor. Într-o anumită perioadă de timp, această armă tăcută și invizibilă a provocat cancer la câțiva membri ai personalului ambasadei, iar câțiva dintre ei au murit.² Fusese descoperită o capacitate nouă și mortală de a-ți ataca inamicul. Ca răspuns la asta, CIA a început să finanțeze diferite proiecte de cercetare, cel mai important fiind Proiectul Pandora. Echipa de cercetare de la Pandora, condusă de dr. Ross Adey, a lucrat cu unde de frecvență extrem de joasă, cunoscute după acronimul ELF — unde de frecvență foarte joasă. Ei au constatat că undele ELF transmise în spectrul de la 1 la 20 de Hz au efecte profunde asupra funcționării corpului uman. Au mai constatat că undele din gama 6–16 Hz au efecte drastice asupra creierului și sistemului endocrin. Pe neașteptate, s-a descoperit o armă care putea fi folosită împotriva inamicilor reali sau potențiali.

Aceasta se întâmplă deoarece creierul uman rezonează și el la anumite frecvențe, care sunt măsurate ca unde cerebrale. Când dormim profund, creierul rezonează la intervalul 0,5–4 Hz. Acestea sunt denumite unde delta. Pe măsură ce ieșim din somnul profund, creierul trece în intervalul theta, cuprins între 4 și 8 Hz. Această stare este percepută ca somn superficial sau visare cu ochii deschiși. Intervalul de unde alfa (8–13 Hz) este atunci când suntem treji, dar într-o stare relaxată. Starea noastră normală de trezie este definită ca intervalul de unde beta, care presupune lungimi de undă cuprinse între 13 și 30 Hz. Din acest punct, lucrurile devin ceva mai discutabile. Există o controversă privind locul unde se termină frecvențele beta și unde încep frecvențele gamma. Aceasta deoarece undele gamma sunt puțin înțelese. Ele se situează între 30 și 100 Hz și sunt legate de hiper-vigilență, percepții profunde și, la extremă, anxietate.

Pornind de aici, pare cel puțin probabil ca orice frecvență similară cu cea a undelor cerebrale să afecteze activitatea neuronilor în același mod în care un diapazon afectează mediul din jurul lui. În anii 1970, dr. Andrija Puharich a descoperit că expunerea oamenilor la lungimi de undă de 7,83 Hz îi făcea să se simtă fericiți, frecvența de 10,8 Hz îi făcea să se simtă exaltați, iar frecvența de 6,6 Hz producea un profund sentiment de depresie. Foarte interesant este faptul că frecvența de 7,83 Hz este cunoscută ca Rezonanța Schumann și este rezonanța de fond a pământului. Acest fenomen a fost prezis de fizicianul german Winfried Otto Schumann în 1952. Spațiul dintre suprafața terestră și ionosferă acționează ca un fel de recipient care captează undele electromagnetice și transformă acest spațiu în ceva denumit cavitate de rezonanță. Anumite unde ELF sunt create de curenții electrici din fulgere și rezonează în interiorul cavității. Aceste unde au o lungime egală cu circumferința pământului și o frecvență de aproximativ 7,83 Hz. Prin urmare, ne simțim fericiți pentru că suntem acordați cu pământul însuși!

În consecință, există dovezi clare că expunerea la anumite frecvențe poate afecta dispoziția sufletească a unei persoane și, la extreme, poate manipula schimbări ale conștiinței. E posibil ca asta să fi început să mi se întâmple în acea dimineață timpurie de mai?

Prima dificultate era legată de faptul că eu mă aflam în nord-vestul Angliei, la multe mii de kilometri de Alaska. Cum puteam eu să aud un semnal transmis de la o asemenea distanță? Am făcut niște verificări și am aflat că sediul din Gakona nu este singurul sediu HAARP din lume. Pe lângă cel din Arecibo, din Porto Rico, mai există ceva numit EISCAT (European Incoherent Scatter Scientific Association⁵) cu sediul în Ramfiordmoen, în apropiere de Tromsø, Norvegia. Totuși, există dovezi potrivit cărora HAARP ar putea fi chiar mai aproape de Wirral decât nordul Scandinaviei. Făcând cercetări, am descoperit o informație posibil semnificativă. Instalația HAARP din Alaska a fost construită de BAE Advanced Technologies, o companie din Marea Britanie care are multe facilități în regiunea mea. Aceasta mi-a sugerat că activitatea HAARP ar putea fi mult mai apropiată de Wirral decât Alaska sau Norvegia.

După câteva zile, bănuiala mea s-a confirmat. Am descoperit că există un sediu în Capel Dewi, aproape de Aberystwyth, în centrul Țării Galilor. Cunoscut sub denumirea de Radar de Mezosferă-Stratosferă-Troposferă (MST), acesta constă dintr-o serie de antene care arată foarte asemănător cu instalația HAARP din Alaska. Desigur, doar pentru că ceva seamănă cu altceva nu înseamnă că are aceleași funcții. Dar i-ar informa autoritățile pe localnici că o mică instalație HAARP

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Forța infinită a câmpului mental

4.8
6 evaluări / 1 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor

  • (5/5)
    Excelenta carte, este foarte buna!! Multumim Scribd foarte foarte mult!!