Găsiți următorul dvs. carte preferat

Deveniți un membru astăzi și citiți gratuit pentru 30 zile
Paranormalitatea. De ce vedem lucruri inexistente

Paranormalitatea. De ce vedem lucruri inexistente

Citiți previzualizarea

Paranormalitatea. De ce vedem lucruri inexistente

evaluări:
4/5 (2 evaluări)
Lungime:
335 pages
6 hours
Lansat:
Jun 14, 2016
ISBN:
9786068309699
Format:
Carte

Descriere

Conectând punctele nodale dintre experiențele supranaturale și cercetările clasice și contemporane în domeniul percepției extrasenzoriale, memoriei și psihologiei sociale, Wiseman descifrează cu măiestrie mintea superstițioasă și explică cum și de ce avem tendința să credem tot felul de afirmații legate de paranormal. Cercetările privind telepatia, prezicerea viitorului și experiențele extracorporale ne pot oferi informații remarcabile despre creierul, comportamentul și convingerile noastre. Cartea de față declanșează o adevărată vânătoare de fantome cu această nouă știință a supranaturalului și conține o mulțime de activități care te învață să experimentezi imposibilul.

A sosit momentul să descoperi adevăratele secrete ale paranormalului. Învață cum să-ți controlezi visele și cum să-ți părăsești corpul. Convinge-i pe necunoscuți că știi totul despre ei. Dezlănțuie-ți puterea subconștientului.

„Oamenii se simt atrași emoțional de supranatural.“ – Prof. Richard Dawkins

„Experimentele care investighează paranormalul sunt bizare și antrenante, iar Wiseman este un ghid iscusit într-un domeniu fascinant. În ultimă instanță, vei descoperi de ce creierul tău este mult mai interesant decât oricare dintre fenomenele supranaturale investigate în această carte.“ – New Scientist

Lansat:
Jun 14, 2016
ISBN:
9786068309699
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Paranormalitatea. De ce vedem lucruri inexistente

Cărți conex


În interiorul cărții

Citate de top

  • În Germania, demonului i se spune „iapa de coșmar” sau „Alpdruck” („apăsare de drac”), în Cehoslovacia poartă numele de „muera” și francezii l-au botezat „cauchemar”.

Previzualizare carte

Paranormalitatea. De ce vedem lucruri inexistente - Wiseman Richard

voastră.

Introducere

În care aflăm ce s-a întâmplat când presupusele abilități de medium ale unui câine au fost pus la încercare și ne începem călătoria într-o lume în care totul pare posibil și nimic nu e tocmai ceea ce pare.

În timp ce îl priveam lung în ochi pe Jaytee, mi-au trecut prin minte câteva gânduri. Poseda oare acest drăguț și micuț terrier capacități paranormale de medium? Dacă nu, cum de a reușit el să apară pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume? Iar dacă el putea prezice viitorul, oare știa deja dacă experimentul nostru va fi încununat sau nu de succes? Chiar în acel moment, Jaytee a tușit scurt, s-a aplecat înainte și a vomitat pe pantofii mei.

L-am întâlnit pe Jaytee cu circa un deceniu în urmă. Trecusem de treizeci de ani și conduceam un experiment prin care doream să descopăr dacă acest terrier cu reputație de medium chiar putea prezice momentul în care stăpânii lui se vor întoarce acasă. Până atunci, eu petrecusem deja peste zece ani investigând o varietate de fenomene așa-zis paranormale, făcând nopți albe în case despre care se spunea că sunt bântuite, testând mediumi, mentaliști și spiritiști, și desfășurând experimente de laborator în sfera telepatiei.

Această fascinație față de domeniul imposibilului a început când aveam opt ani și am văzut pentru prima oară un număr de magie. Bunicul m-a pus să-mi scrijelesc inițialele numelui pe o monedă, a făcut moneda să dispară, după care mi-a dezvăluit că ea se deplasase ca prin minune într-o cutie sigilată. După câteva săptămâni mi-a explicat secretul aparentului miracol, iar eu m-am îndrăgostit pe loc de magie. În următorii ani am învățat tot ce am putut despre artele întunecate ale magiei și amăgirii simțurilor. Am scotocit prin rafturile anticariatelor în căutarea cărților obscure pe tema dexterității manuale, m-am înscris într-un club local de magie și am pus în scenă numere de magie pentru prietenii și familia mea. Până în anii adolescenței ținusem deja două sute de spectacole și devenisem unul dintre cei mai tineri membri ai prestigiosului Cerc Magic (Magic Circle).

Pentru a reuși să amăgească publicul, magicienii trebuie să înțeleagă cum gândiți și cum vă comportați. Mai precis, ei trebuie să știe cum vă pot face să percepeți eronat ceea ce se întâmplă la câțiva centimetri de nasul vostru, să vă împiedice să vă gândiți la unele soluții ale trucurilor și să vă convingă să vă amintiți greșit cele întâmplate chiar în fața ochilor voștri. După ce am păcălit oamenii de două ori pe seară timp de câțiva ani, am devenit fascinat de aceste trăsături ale comportamentului uman și în cele din urmă m-am hotărât să obțin o diplomă în psihologie la University College London.

Asemenea majorității magicienilor, eu am manifestat un scepticism profund cu privire la existența fenomenelor paranormale și le-am pus într-un sertar mental sub eticheta „lucruri neadevărate, dar care sunt subiecte interesante de discutat la petreceri". Apoi, pe măsură ce mă apropiam de sfârșitul primului meu an la facultatea de psihologie, un eveniment aleatoriu a schimbat totul. Într-o zi, s-a întâmplat să deschid televizorul în camera din căminul meu studențesc și să prind finalul unei emisiuni despre știință și supranatural. O tânără psiholoagă pe nume Sue Blackmore a apărut pe micul ecran și a explicat că era, la rândul ei, fascinată de presupusele apariții de fantome. După care a făcut o afirmație care a avut un impact profund asupra carierei mele. În loc să examineze dacă asemenea fenomene erau autentice, ea a explicat că, în opinia ei, era mai interesantă investigarea motivelor pentru care oamenii au trăit astfel de senzații stranii. De ce credeau mamele că aveau o comunicare prin telepatie cu copiii lor? De ce credeau oamenii că văzuseră o stafie? De ce erau anumiți oameni atât de siguri că destinul lor era scris în stele? Dintr-o dată, mi-a picat fisa. Până atunci nu mă gândisem la modul serios să întreprind vreo cercetare în sfera fenomenelor paranormale. La urma urmei, de ce mi-aș irosi vremea investigând realitatea posibilă a unor lucruri care probabil că nu existau? Totuși, comentariile lui Sue m-au făcut să conștientizez că o astfel de muncă ar putea fi valoroasă dacă mă îndepărtam de problematica existenței fenomenelor și mă concentram asupra psihologiei profunde și fascinante care se află în spatele credințelor și experiențelor umane.

Pe măsură ce am pătruns mai adânc în acest domeniu, am descoperit că Sue nu era singura cercetătoare care adoptase astfel paranormalul. De fapt, de-a lungul istoriei, câțiva cercetători și-au dedicat viața încercării de a descoperi ce anume ne spuneau presupusele fenomene paranormale despre comportamentul, credințele și creierul nostru. Îndrăznind să se aventureze pe acest tărâm bizar, acești pionieri rebeli au întreprins unele dintre cele mai ciudate cercetări realizate vreodată, printre care să secționeze capul celui mai abil cititor de gânduri al lumii, să se infiltreze în câteva culte, să încerce să cântărească sufletele muribunzilor și să testeze o mangustă vorbitoare. Așa cum misteriosul Vrăjitor din Oz s-a dovedit a fi un bărbat care, din spatele unei cortine, apăsa butoane și trăgea de manete, în același fel, strădaniile acelor cercetători au dus la concluzii surprinzătoare și importante despre psihologia vieții cotidiene și despre psihicul uman.

Investigația întreprinsă de mine asupra așa-numitului terrier medium pe nume Jaytee constituie un exemplu bun al acestei abordări.

Înainte de a deveni maestrul de mare succes din domeniul dezvoltării personale, Paul McKenna a fost gazda unui serial de televiziune despre paranormal. Am fost invitat pentru a fi unul dintre cercetătorii permanenți ai emisiunii, exprimându-mi opiniile referitoare la o întreagă gamă de interpretări, experimente și evenimente remarcabile. Emisiunea a atins o mulțime de subiecte. Într-o săptămână, un bărbat a părut să genereze scântei cu vârful degetelor, iar altă dată Paul a invitat milioane de telespectatori să influențeze psihologic loteria națională prin concentrarea asupra a șapte numere specifice pe durata extragerii (au apărut trei dintre numere).

Un episod a implicat un film deosebit de interesant despre terrierul Jaytee. Conform filmului, Jaytee poseda abilitatea supranaturală de a prezice când se întorcea acasă stăpâna sa, Pam. Pam locuia cu părinții ei și aceștia observaseră că Jaytee părea să le anunțe corect momentul în care sosea fiica lor așezându-se la fereastră. Un ziar național publicase un articol despre capacitatea uimitoare a lui Jaytee, iar o companie de televiziune austriacă a condus un experiment inițial asupra câinelui. Testul a fost arătat în cadrul emisiunii lui Paul McKenna și a implicat urmărirea lui Pam prin centrul orașului de către o echipă de televiziune, în timp ce o a doua echipă l-a filmat continuu pe Jaytee în casa părinților lui Pam. Atunci când Pam s-a decis să se întoarcă acasă, Jaytee s-a deplasat lângă fereastră și a rămas acolo până când a sosit stăpâna lui. Pam, Jaytee și cu mine am fost prezenți la emisiune și am purtat o discuție despre film. Eu am spus că fenomenul mi s-a părut foarte curios, iar Pam m-a invitat cu amabilitate să-l examinez în manieră mai formală pe câinele ei cu aparente însușiri de medium.

După câteva luni, împreună cu asistentul meu de cercetare, Matthew Smith, porneam la drum către Ramsbottom, în nord-vestul Angliei, pentru a-l testa pe Jaytee. Ne-am întâlnit cu toții și totul a părut să se desfășoare bine. Pam a fost foarte prietenoasă, mie și lui Matthew ne-a plăcut de Jaytee, care a părut să ne placă la rândul lui.

Pe durata primului test, Matthew și Pam au mers într-un bar aflat la circa 13 kilometri distanță și, odată ajunși acolo, au folosit o metodă automată de generare a numerelor pentru a alege o oră la care să se întoarcă — mai precis, la ora 21. Între timp, eu am filmat continuu fereastra preferată a lui Jaytee pentru a avea o înregistrare completă a comportamentului său de acasă. Când Pam și Mat au revenit de la bar, am derulat cu nerăbdare caseta și am observat comportamentul lui Jaytee. Interesant a fost că terrierul s-a aflat la fereastră la momentul potrivit. Până acum, toate bune. Totuși, atunci când ne-am uitat la restul filmului, aparentele deprinderi misterioase ale lui Jaytee au început să se elucideze. Am observat că lui îi plăcea să se ducă la fereastră, vizitând-o de 13 ori pe durata experimentului. În intervalul unui al doilea experiment, din ziua următoare, Jaytee s-a dus la fereastră de 12 ori. Din câte s-a văzut, momentul deplasării la fereastră nu a fost semnalul clar sugerat de înregistrarea echipei austriece de televiziune. Pam a explicat că poate vara nu era o perioadă potrivită pentru experiment datorită numeroaselor surse de distragere a atenției, precum o cățea din împrejurimi care era în călduri sau venirea negustorului de pește.

În decembrie, ne-am întors la Ramsbottom și am realizat încă două experimente. În prima sesiune, Jaytee a făcut patru călătorii separate la fereastră și una dintre ele a fost cu zece minute înainte ca Matthew și Pam să pornească înapoi spre casă. Pe-aproape, dar imprecis. În ultima încercare, Jaytee a mers de opt ori la geam. Unul dintre drumuri a fost chiar în timp ce Matthew și Pam au pornit spre casă, însă câinele a petrecut la fereastră doar câteva secunde înainte de a alerga în grădină și de a vomita pe pantofii mei.

Material video filmat pe teren la testarea lui Jaytee

http://www.richardwiseman.com/paranormality/Jaytee.html

În concluzie, nu am obținut dovezi suficient de clare care să sprijine magia animală.¹ Oricum, întrebarea interesantă nu este dacă animalele dețin sau nu cu adevărat abilități de medium, ci mai degrabă de ce ar ajunge oamenii să creadă că au o legătură parapsihică cu animalul lor de companie? Răspunsul ne ajută să aflăm multe despre unul dintre modurile noastre fundamentale de a gândi lumea.

În 1967, soții Loren și Jean Chapman, amândoi psihologi la Universitatea din Wisconsin, au condus un experiment devenit între timp clasic.² Studiul a implicat o formă de evaluare psihiatrică care a fost populară în anii 1960, numită „testul desenării unei persoane. Potrivit clinicienilor vremii, era posibilă detectarea la un individ a tot felul de probleme psihice, precum paranoia, sexualitatea reprimată sau depresia, pornind de la modul în care acesta desena o figură umană tipică. Totuși, soții Chapman nu erau atât de siguri că testul ar fi unul valid. La urma urmei, multe dintre presupusele corespondențe atribuite, cum ar fi predilecția la persoanele paranoide de a desena figuri umane cu ochi mari, păreau să se potrivească surprinzător de bine stereotipurilor pe care publicul le poartă în minte, iar astfel soții Chapman s-au întrebat dacă nu cumva așa-zisele corespondențe nu existau de fapt decât în mintea clinicienilor. Pentru a verifica ideea, unui grup de studenți li s-au prezentat desenele unor siluete umane realizate de pacienți psihiatrici, împreună cu o descriere scurtă a simptomelor de care sufereau, cum ar fi „Este o persoană suspicioasă, „Își face griji că nu este destul de bărbat, „Se teme că e impotent. După ce au examinat desenele asociate cu descrierile verbale, voluntarii au fost întrebați dacă au observat vreun model în date. Interesant a fost că voluntarii au raportat aceleași tipuri de modele pe care profesioniștii le utilizaseră de ani de zile. Ei au gândit, de pildă, că oamenii paranoici desenează ochi atipici, că cei cu probleme legate de bărbăția lor schițau figuri umane cu umeri lați și că organele sexuale mici erau un indiciu al unor probleme de impotență.

Exista totuși un mic inconvenient. Soții Chapman asociaseră la întâmplare desenele și simptomele, astfel încât nu existau modele reale în date. Voluntarii văzuseră invizibilul. Cercetarea soților Chapman a discreditat total „testul desenării unei persoane" și, mai important, a dezvăluit un aspect important al psihicului uman. Credințele noastre nu stau pasive în creier, așteptând să fie confirmate sau contrazise de informații noi. Dimpotrivă, ele joacă un rol central în modelarea felului în care percepem lumea. Acest lucru este vizibil mai ales atunci când întâlnim coincidențe. Suntem extrem de pricepuți la a acorda atenție evenimentelor care coincid, mai ales când ele ne sprijină credințele. În experimentul soților Chapman, voluntarii deja credeau că personalitățile paranoide desenează oameni cu ochi mari, observând în consecință împrejurări în care desenul unei anumite persoane chiar avea ochi mari și diminuând totodată importanța imaginilor cu ochi normali desenate de indivizi paranoici.

Același principiu se aplică aspectelor paranormalului. Tuturor ne place să credem că avem un potențial paranormal nevalorificat și ne entuziasmăm atunci când ne gândim la un prieten, sună telefonul și la capătul celălalt este chiar persoana respectivă. Când facem acest lucru, uităm de toate situațiile în care ne-am gândit la acel prieten, telefonul a sunat și, în schimb, ne-a salutat vânzătorul de termopane. Sau de toate momentele în care nu ne gândeam la un prieten și el a sunat pe neașteptate. În mod similar, dacă avem un vis care reflectă evenimentele zilei următoare, noi ne grăbim să declarăm că am primit darul profeției dar, făcând acest lucru, noi uităm de toate situațiile în care visele noastre nu s-au adeverit. Același lucru se întâmplă și în cazul magiei animale. Atunci când credem că proprietarii au o legătură paranormală cu animalele lor de companie, noi acordăm atenție momentelor în care un animal pare să prezică întoarcerea acasă a stăpânului și uităm de situația în care animalul a făcut o predicție greșită sau nu a reușit să întrevadă o întoarcere.

Poate chiar mai important, același mecanism ne induce de asemenea în eroare în problemele de sănătate. La mijlocul anilor 1990, cercetătorii Donald Redelmeier și Amos Tversky s-au decis să invesigheze legătura posibilă între durerile articulare și condițiile meteo.³ Vreme de milenii oamenii s-au convins pe ei înșiși că durerile se declanșează odată cu anumite schimbări de temperatură, presiune barometrică și umiditate. Pentru a afla dacă lucrurile stau într-adevăr așa, Redelmeier și Tversky au rugat un grup de persoane care sufereau de artrită să acorde durerii lor un scor pe o scală a intensității, de două ori pe lună pe durata unui an. Echipa de cercetare a adunat apoi informații detaliate despre temperatura, presiunea atmosferică și umiditatea locală în același interval de timp. Toți pacienții erau convinși că exista o legătură între vreme și durerea lor. Totuși, datele au arătat că afecțiunea artitică nu era defel corelată cu evoluțiile meteorologice. Încă o dată, pacienții se concentraseră asupra momentelor în care nivelurile ridicate ale durerii au fost asociate cu manifestări neobișnuite ale vremii, au uitat de situațiile în care acest lucru nu s-a întâmplat și au concluzionat în mod eronat că cele două aspecte erau relaționate.

În manieră similară, noi am putea auzi despre cineva care s-a vindecat ca prin minune după ce s-a rugat, uitând de cei care s-au vindecat fără rugăciuni sau care s-au rugat fără să se vindece și concluzionăm în mod greșit că rugăciunile funcționează. Sau am putea citi despre cineva care s-a vindecat de cancer după ce a mâncat o grămadă de portocale, uitându-i pe cei care s-au vindecat fără portocale sau au consumat portocale fără să se vindece și ajungem să credem că ne putem vindeca de cancer consumând multe portocale.

Efectul poate chiar juca un rol în promovarea rasismului, ca în situațiile în care oamenii văd imagini ale persoanelor ce aparțin unor minorități etnice și sunt angajate în acte de violență, uitând de indivizii minoritari care sunt cetățeni pașnici sau de indivizii violenți care nu provin din medii minoritare, și concluzionează că persoanele minoritare sunt mult mai înclinate să comită infracțiuni.

Cercetarea mea în cazul terrierului Jaytee a început cu o investigație asupra unui câine cu presupuse abilități paranormale și a sfârșit prin a revela foarte multe despre una dintre modalitățile fundamental greșite în care percepem lumea. Acest exemplu ilustrează motivul pentru care sunt atât de fascinat de știința supranaturalului. Fiecare călătorie este o călătorie în necunoscut unde nu ai idee pe cine vei întâlni sau ce urmează să descoperi.

Suntem pe cale să ne îmbarcăm într-o expediție care ne duce în inima acestei lumi până acum necunoscute a științei supranaturalului. Într-o serie de povestiri fantastice, noi vom întâlni o serie de personaje pitorești, vom ajunge în spatele scenei alături de experții iluzioniști, vom observa liderii de cult charismatici în acțiune și vom participa la ședințe de spiritism șocante. Fiecare aventură va dezvălui aspecte surprinzătoare ale psihologiei ascunse din viața voastră de zi cu zi, aspecte ce includ, de pildă, felul în care ați evoluat pentru a vă fi teamă de lucrurile care vă sar în cale noaptea, cum inconștientul vostru este mult mai puternic decât s-a imaginat anterior și felul în care mintea voastră poate fi controlată de alții. Călătoria va fi mai mult decât o admirare pasivă a priveliștilor. Pe drum, vă voi îndemna să vă suflecați mânecile și să participați la câteva experimente. Fiecare dintre aceste teste vă oferă ocazia de a vă explora latura mai misterioasă a psihicului, încurajându-vă, de exemplu, să vă măsurați puterile intuiției, să evaluați cât de influențabili sunteți și să vedeți dacă sunteți un mincinos înnăscut.

Aproape că a sosit clipa să pornim la drum. Pregătiți-vă să intrați într-o lume în care totul pare posibil și totuși nimic nu este niciodată tocmai ceea ce pare. O lume în care adevărul este realmente mai straniu decât ficțiunea. O lume pe care am avut plăcerea să o numesc casa mea în ultimii douăzeci de ani.

Grăbiți-vă acum, se apropie nori de furtună și suntem pe cale să ne începem călătoria într-o lume mult mai minunată decât cea a Vrăjitorului din Oz…

1 Experimentul meu cu Jaytee este descris în: R. Wiseman, M. Smith, J. Milton (1998). „Can animals detect when their owners are returning home? An experimental test of the «psychic pet» phenomenon". British Journal of Psychology, 89, pp. 453–62.

Rupert Sheldrake a realizat de asemenea studii asupra lui Jaytee și crede că rezultatele furnizează dovezi care sprijină abilitatea paranormală a terrierului. Această cercetare este descrisă în cartea sa Dogs That Know When Their Owners are Coming Home. Răspunsul meu la aceste studii se găsește la adresa web www.richardwiseman.com/jaytee.

2 L. J. Chapman și J. P. Chapman (1967). „Genesis of popular but erroneous psychodiagnostic observations". Journal of Abnormal Psychology, 72, pp. 193–204.

3 D. A. Redelmeier și A. Tversky (1996). „On the belief that arthritis pain is related to the weather". Proc Natl Acad Sci USA, 93, pp. 2895–6.

Capitolul 1

Ghicitul

În care îl întâlnim pe misteriosul „Domn D", vizităm orașul inexistent numit Lake Wobegon, aflăm cum putem convinge străinii că știm totul despre ei și descoperim cine suntem cu adevărat.

Din motive care vor deveni în curând evidente, nu ar fi corect să dezvăluim numele real al Domnului D. Născut în nordul Angliei în 1934, acest bărbat remarcabil a fost în mare parte a vieții lui un medium profesionist și și-a clădit o reputație considerabilă de ghicitor care oferă interpretări precise. Pe când studiam la Universitatea din Edinburgh, Domnul D m-a contactat și m-a întrebat dacă eram interesat să-l urmăresc oferind câteva interpretări. Am acceptat imediat amabila ofertă și l-am invitat la universitate pentru a-l putea filma în acțiune. Peste câteva săptămâni ne-am întâlnit în foaierul departamentului de psihologie. L-am condus în laboratorul meu și i-am explicat că adusesem câțiva voluntari care erau dornici să participe la o ședință de ghicit. Domnul D și-a instalat în liniște măsuța, și-a luat cărțile de tarot și bolul de cristal și l-a așteptat pe primul său porcușor de Guineea. După câteva momente, ușa s-a deschis și a intrat o chelneriță în vârstă de 43 de ani, pe nume Lisa. Am apăsat butonul de înregistrare al camerei video și m-am retras de cealaltă parte a oglinzii cu două fețe.

Domnul D nu a știut nimic despre Lisa înaintea ședinței de ghicit. El a început prin a-i cere să întindă mâna dreaptă, cu palma în sus. După ce i-a examinat palma sub o lupă cu mâner, Domnul D s-a apucat să-i descrie personalitatea. În câteva secunde, Lisa a început să dea aprobativ din cap, zâmbind. El a rugat-o în continuare să amestece un pachet de cărți de tarot și să-l pună apoi în centrul mesei. Domnul D a întors cărțile una după alta și a vorbit la fiecare carte în parte. În câteva minute, i-a spus Lisei că avea un frate și a descris cariera acestuia în detalii impresionante. După câteva momente, Domnul D a afirmat că Lisa se despărțise recent de un bărbat cu care avusese o relație îndelungată.

Sesiunea de ghicit a Lisei a durat circa zece minute. După ce ea a plecat din laborator, am întrebat-o ce părere a avut despre timpul petrecut cu Domnul D. Lisa a fost extrem de impresionată și a explicat că Domnul D îi interpretase corect personalitatea, dificultățile din relația recentă și cariera fratelui. Când am rugat-o pe Lisa să acorde un calificativ pentru precizia interpretărilor Domnului D, ea i-a oferit nota maximă.

În cursul dimineții, alte câteva persoane au ieșit de la Domnul D cu aceeași convingere că el poseda puteri neobișnuite. După pauza de prânz, Domnul D a urmărit înregistrările sesiunilor sale de ghicit și și-a explicat mai în detaliu abilitățile. Experiența s-a dovedit a fi una fascinantă și revelatoare. În decurs de numai câteva ore, Domnul D nu doar că a oferit o perspectivă rară asupra lumii mediumului profesionist, dar totodată a dezvăluit felul în care aproape oricine ar putea învăța să-și dezvolte asemenea puteri. La sfârșitul zilei, Domnul D și-a împachetat cărțile de tarot și și-a luat la revedere. Din nefericire, nu l-am mai văzut niciodată pentru că a suferit un atac de cord fatal după câțiva ani. Totuși, ziua pe care am petrecut-o în compania lui mi-a rămas vie în minte și vom reveni mai târziu în acest capitol la secretul din spatele perspicacității sale aparent magice.

Domnul D filmat în acțiune, în laborator

www.richardwiseman.com/paranormality/MrD.html

În fiecare an, milioane de oameni vizitează mediumi și pleacă absolut convinși că acești indivizi dețin abilitatea de a vedea în profunzimea sufletelor lor. Oare se amăgesc, sunt ei victimele unor farse elaborate sau se petrece ceva cu adevărat straniu? Pentru a răspunde la această întrebare, un număr mic de cercetători au plasat sub microscop pretinsele puteri paranormale ale mediumilor și spiritiștilor, dintre care cel mai notabil este magicianul și arhiscepticul James Randi.

Ședință de spiritism într-o după-amiază caldă de miercuri

Randall James Hamilton Zwinge s-a născut în Toronto în 1928.⁴ Pe când avea 12 ani, s-a întâmplat să prindă un matineu al bine-cunoscutului magician american pe nume Harry Blackstone Senior. Molipsindu-se cu microbul magiei, Zwinge a aflat tot ce a putut despre această lume misterioasă și în cele din urmă a început să țină numere de magie în mod regulat.

Asemenea multor magicieni, Zwinge era puțin cam sceptic față de problematica paranormalului. Când avea 15 ani a mers la biserica spiritistă locală și a fost dezgustat de cele văzute. Oamenii din congregație erau încurajați să aducă plicuri sigilate care conțineau întrebări adresate persoanelor iubite decedate. Preoții citeau apoi mesajele în secret și născoceau răspunsuri false din partea „morților". Zwinge a încercat să dea pe față înșelătoria, dar i-a supărat pe preoți și a fost dus la secția de poliție locală.

Netulburat, el și-a lăsat barbișon, și-a schimbat legal numele în James „The Amazing" Randi și s-a îmbarcat într-o carieră lungă și plină de peripeții ca magian profesionist și expert în arta evadării din realitate. De-a lungul anilor, Randi a fost implicat într-o serie de proiecte răsunătoare, precum faptul de a sta într-un sicriu de metal timp de 104 minute (depășind recordul lui Houdini cu peste zece minute), faptul de a-și face apariția de 22 de ori în cadrul emisiunii The Tonight Show, găzduită de Johnny Carson, precum și într-un episod din serialul Happy Days, evadarea dintr-o cămașă de forță în timp ce atârna cu capul în jos, deasupra Cascadei Niagara și iluzia de a-l fi decapitat în fiecare seară pe Alice Cooper, o legendă a rockului.

În tandem cu cariera de magician, Randi și-a continuat cruciada împotriva șiretlicurilor paranormale. Investigațiile lui au căpătat

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Paranormalitatea. De ce vedem lucruri inexistente

4.0
2 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor