Cinci săptămâni în balon

I

SFÂRŞITUL UNUI DISCURS FOARTE APLAUDAT – PREZENTAREA DOCTORULUI SAMUEL FERGUSSON – EXCELSIOR – PORTRETUL DOCTORULUI – UN FATALIST CONVINS – CINĂ LA TRAVELLER’S CLUB¹ – NUMEROASE TOASTURI

În ziua de 14 ianuarie, 1892, se adunase un public numeros la şedinţa Societăţii regale de geografie din Londra, din piaţa Waterloo, nr. 3. Preşedintele Francis M… făcea o comunicare importantă onorabililor săi colegi, într-un discurs care era întrerupt deseori de aplauze.

Acest discurs de o elocvenţă rară se termină în cele din urmă cu câteva fraze declamatoare care abundau în patriotism:

— Anglia a fost dintotdeauna în fruntea naţiunilor (deoarece s-a observat că naţiunile se conduc întotdeauna una pe cealaltă) prin curajul călătorilor ei pe făgaşul descoperirilor geografice. (Aprobări numeroase) Doctorul Samuel Fergusson, unul dintre fiii ei iluştri, îşi va onora originile. (Din toate părţile: Da! Da!) Dacă această tentativă va avea succes (Va avea succes!), se va adăuga la noţiunile fragmentare despre cartologia africană, completându-le (aprobări vehemente), iar dacă va eşua (Niciodată! Niciodată!), va rămâne cel puţin ca unul dintre cele mai îndrăzneţe visuri ale geniului uman! (Tropăit frenetic).

— Ura! Ura! strigă publicul entuziasmat de aceste cuvinte emoţionante.

— Ura pentru temerarul Fergusson! strigă unul dintre cei mai exuberanţi din public.

Răsunau strigăte pline de entuziasm. Numele lui Fergusson se afla pe buzele tuturor, şi noi suntem îndreptăţiţi să credem că va avea succes doar pentru că era englez. Sala de şedinţe fremăta.

Totuşi, erau prezenţi şi numeroşi călători curajoşi, care erau acum îmbătrâniţi şi obosiţi, dar al căror temperament dinamic i-a dus în cele cinci părţi ale lumii! Aproape toţi au scăpat din încercări care i-au testat fizic sau moral, din naufragii, din incendii, de securile indienilor, de măciucile sălbaticilor, de stâlpul caznelor şi de canibalii polinezieni! Dar nimic nu putea să le stăpânească bătăile inimilor, în timpul discursului lui sir Francis M…, deoarece, de când se ştiau, acesta fu cel mai mare succes oratoric al Societăţii regale de geografie din Londra. Dar în Anglia entuziasmul nu se reduce doar la cuvinte, ci bate monedă mai repede decât maşina de bătut monezi a instituţiei Royal Mint². S-a votat în şedinţă o primă de încurajare în favoarea doctorului Fergusson, care se ridica la două mii cinci sute de lire³. Suma era proporţională cu măreţia aventurii.

Unul dintre membrii Societăţii îl întrebă pe preşedinte dacă doctorul Fergusson va fi prezentat oficial:

— Doctorul este la dispoziţia adunării, răspunse sir Francis M…

— Să intre! strigară ei, să intre! E bine să vezi cu ochii tăi un om de o îndrăzneală atât de extraordinară!

— Poate că această propunere incredibilă nu a avut ca scop decât să ne amăgească, spuse un bătrân comodor apoplectic.

— Şi dacă doctorul Fergusson nu există! strigă o voce răutăcioasă.

— Ar trebui inventat, răspunse un membru glumeţ al acestei societăţi sobre.

— Să intre doctorul Fergusson, spuse cu simplitate sir Francis M…

Şi doctorul intră în ropote de aplauze, care nu-l emoţionară câtuşi de puţin.

Era un bărbat de vreo patruzeci de ani, cu o înfăţişare obişnuită; temperamentul său sanguin era trădat prin înroşirea feţei; avea un chip rece, cu trăsături proporţionate, cu nasul puternic, în formă de provă, ca al unui om predestinat descoperirilor; ochii blânzi, mai mult inteligenţi decât îndrăzneţi, ofereau şarm fizionomiei sale; avea braţele lungi şi păşea cu aplombul unui mare călător.

Întreaga lui persoană emana o gravitate calmă şi nu ţi-ar fi trecut prin minte că ar fi putut fi instrumentul celei mai nevinovate înşelăciuni.

De asemenea, aclamaţiile şi aplauzele nu încetară decât atunci când doctorul Fergusson ceru să se facă linişte cu un gest prietenos. Se îndreptă spre fotoliul care-i fusese pregătit pentru prezentare; apoi, în picioare, drept, cu privirea hotărâtă, ridică spre cer arătătorul de la mâna dreaptă; deschise gura şi pronunţă un singur cuvânt:

— Excelsior!⁴

Nu! Niciodată o primire neaşteptată a domnilor Bright şi Cobden sau o cerere de fonduri extraordinare a lordului Palmerston, pentru a întări malurile stâncoase din Anglia, nu au obţinut un asemenea succes. Discursul lui sir Francis M… fu cu mult depăşit. Doctorul era sublim, măreţ, sobru şi cumpătat, în acelaşi timp; pronunţase cuvântul care descria situaţia:

— Excelsior!

Bătrânul comodor, adept total al acestui om ciudat, ceru publicarea integrală a discursului lui Fergusson în The Proceedings of the Royal Geographical Society of London⁵.

Cine era aşadar acest doctor şi ce vroia să facă?

Tatăl său, un curajos căpitan al marinei engleze, a făcut legătura dintre fiul său şi pericolele şi aventurile profesiei sale, încă din fragedă pruncie. Acest copil demn, care părea că nu cunoscuse niciodată frica, se înfăţişă curând cu un suflet vioi, cu inteligenţa unui cercetător şi o înclinaţie remarcabilă pentru lucrările ştiinţifice; în plus, avea o îndemânare rar întâlnită de a ieşi din încurcătură; nu a fost niciodată stingherit de nimic, chiar şi când a folosit furculiţa pentru prima dată, lucru pe care puţini copii reuşeau să-l facă.

Cărţile despre aventuri îndrăzneţe şi explorări maritime îi înflăcărară curând imaginaţia; urmărea cu pasiune descoperirile din prima jumătate a secolului al XIX-lea; visa la gloria lui Mungo-Park, Bruce, Caillie, Levaillant şi puţin, cred, la Selkirk, un Robison Crusoe care nu-i părea mai puţin bun. Câte ore nu petrecea cu Robinson Crusoe pe insula lui, Juan Fernandez! Adeseori aproba ideile marinarului abandonat; uneori îi critica planurile şi proiectele; el ar fi făcut altfel, mai bine poate sau cel puţin la fel de bine, cu siguranţă! Dar un lucru era sigur: el n-ar fi părăsit niciodată acea insulă încântătoare, unde Crusoe era fericit ca un rege fără supuşi…; nu, chiar dacă ar fi devenit ministrul marinei!

Vă las să vă gândiţi dacă aceste înclinaţii s-au dezvoltat în tinereţea sa când s-a aventurat în cele patru colţuri ale lumii. De altfel, tatăl său, un om instruit, îi consolida inteligenţa vivace prin studii serioase de hidrografie, fizică şi mecanică şi cunoştinţe sumare de botanică, medicină şi astronomie.

La moartea vrednicului căpitan, Samuel Fergusson, în vârstă de douăzeci şi doi de ani, făcuse deja înconjurul lumii; se înrolă în corpul inginerilor bengalezi şi se făcu remarcat în mai multe situaţii; dar nu-i plăcea viaţa de soldat; nu-l interesa câtuşi de puţin să comande, nu-i plăcea să asculte ordine. Îşi dădu demisia şi plecă spre nordul peninsulei indiene pe care o traversă de la Calcutta la Surate, vânând animale, ori adunând plante. O simplă plimbare de amator.

Din Surate, îl vedem trecând în Australia şi luând parte în anul 1845 la expediţia căpitanului Sturt, care avea sarcina de a descoperi acea Mare Caspică care se presupunea că există în centrul Noii Olande.

Samuel Fergusson s-a întors în Anglia prin 1830 şi, posedat mai mult decât niciodată de demonul descoperirilor, îl însoţi pe căpitanul Mc Clure, până în 1853, în expediţia care înconjura continentul american de la strâmtoarea Behring la capul Farewel.

În ciuda oboselilor de tot felul şi a climatului variat, constituţia lui Fergusson rezistă de minune; trăia confortabil în mijlocul tuturor lipsurilor; era tipul călătorului perfect, al cărui stomac se strânge sau se dilată după voie, ale cărui picioare se lungesc sau se scurtează în funcţie de culcuşul improvizat, care adoarme la orice oră din zi şi se trezeşte la orice oră din noapte.

Aşadar nu e deloc de mirare faptul că-l regăsim pe călătorul nostru neobosit vizitând între anii 1855 şi 1857 tot vestul Tibetului împreună cu fraţii Schlagintweit şi aducând din această explorare observaţii ciudate în ceea ce priveşte etnografia.

În timpul acestor călătorii, Samuel Fergusson a fost cel mai activ şi cel mai interesant corespondent al ziarului Daily Telegraph. Ziarul costa doar un cent, având un tiraj de o sută patruzeci de mii de exemplare pe zi, care cu greu erau de ajuns pentru milioanele de cititori. Aşa se făcu doctorul cunoscut, deşi nu fusese membrul nici unui centru de ştiinţă, nici al Societăţilor regale de geografie din Londra, Paris, Berlin, Viena sau Sankt-Petersburg, nici al Clubului Călătorului, nici măcar membru al Institutului Regal de Politehnică, unde profesa prietenul său statistician, Kokburn.

Acest savant chiar îi propuse într-o zi să rezolve următoarea problemă, doar ca să-i fie pe plac: dat fiind faptul că a parcurs mii de kilometri în jurul lumii, să spună în ce măsură a avut de câştigat în plan ştiinţific de pe urma acestor călătorii, ca urmare a deosebirilor dintre regiuni? Sau poate chiar, luând în seamă numărul de kilometri parcurşi cu picioarele şi în acelaşi timp cu mintea, să calculeze lungimea aproximativă.

Dar Fergusson s-a ţinut întotdeauna departe de oamenii de ştiinţă, fiind de felul său militant şi prea puţin vorbăreţ; era de părere că mai bine ne folosim timpul cercetând şi nu discutând, făcând descoperiri şi nu flecărind.

Se spune că un englez veni într-o zi la Geneva cu intenţia de a vizita lacul; se urcase în una dintre acele trăsuri vechi, cu băncile dispuse pe lateral, ca în omnibuze; dar, se pare că din întâmplare englezul nostru fusese aşezat astfel încât era cu spatele la lac; trăsura îşi făcu traseul circular, fără ca acesta să se gândească o clipă să întoarcă spatele şi a revenit la Londra, încântat de lacul din Geneva.

Doctorul Fergusson îşi întoarse capul de nenumărate ori în călătoriile sale, în care văzuse multe. De altfel, aşa era felul lui şi avem motive întemeiate să credem că era cam fatalist, dar cu o latură ortodoxă; avea încredere în sine şi chiar în divinitate. Zicea că era mai mult împins în călătoriile sale, decât atras; parcurgea lumea, asemenea unei locomotive, care nu are un drum stabilit, ci drumul îi arată calea. „Eu nu-mi urmez drumul, spunea el adesea, drumul e cel care mă îndrumă."

Nu ne vom mira aşadar de sângele rece cu care a primit aplauzele Societăţii regale; se afla deasupra acelor oameni comuni, nu era orgolios şi nici pe departe vanitos; credea că propunerea făcută preşedintelui Francis M… era foarte simplă şi nici măcar nu-şi dădu seama de efectul imens pe care-l producea.

După şedinţă, doctorul fu condus la Traveller’s Club, în cartierul Pall Mall, unde se pregătise o masă copioasă în cinstea lui; multitudinea mâncărurilor servite erau pe măsura persoanei sale, iar sturionul care făcea parte din această masă minunată nu măsura nici cu trei şchioape mai puţin decât Samuel Fergusson însuşi.

S-au ţinut numeroase toasturi cu vinuri din Franţa, în cinstea călătorilor care s-au aventurat pe pământul Africii. S-a băut în sănătatea sau în memoria lor, aceştia fiind (în ordine alfabetică, cum obişnuiesc englezii): Abbadie, Adams, Adamson, Anderson, Arnaud, Baikie, Baldwin, Barth, Batouda, Beke, Beltrame, du Berba, Bimbachi, Bolognesi, Bolwik, Bolzoni, Bonnemain, Brisson, Browne, Bruce, Brun-Rollet, Burchell, Burckhardt, Burton, Caillaud, Caillie, Campbell, Chapman, Clapperton, Clot, Bey, Colomieu, Courval, Cumming, Cuny, Debono, Decken, Denham, Desavanchers, Dicksen, Dickson; Dochard, Duchaillu, Duncan, Durand, Duroule, Duveyrier, Erhardt, d’Escayrac de Lauture, Ferret, Fresnel, Galinier, Galton, Geoffroy, Golberry, Hahn, Halm, Harnier, Hecquart, Heuglin, Hornemann, Houghton, Imbert, Kaufmann, Knoblecher, Krapf, Kummer, Lafargue, Laing, Lajaille, Lambert, Lamiral, Lampriere, John Lander, Richard Lander, Lefebvre, Lejean, Levaillant, Livingstone, Maccarthie, Maggiar, Maizan, Malzac, Moffat, Mollien, Monteiro, Morrisson, Mungo-Park, Neimans, Overwev, Panet, Partarrieau, Pascal, Pearse, Peddie, Peney, Petherick, Poncet, Prax, Raffenel, Rath, Rebmann, Richardson, Riley, Ritchie, Rochet d’Hericourt, Rongawi, Roscher, Ruppel, Saugnier, Speke, Steidner, Thibaud, Thompson, Thornton, Toole, Tousny, Trotter, Tuckey, Tyrwitt, Vaudey, Veyssiere, Vincent, Vinco, Vogel, Wahlberg, Warington, Washington, Werne, Wild şi în cele din urmă doctorul Samuel Fergusson, care, prin încercarea sa extraordinară, trebuia să contopească munca acestor călători şi să completeze seria descoperirilor din Africa.

1 Clubul Călătorului

2 Royal Mint- Monetaria regală din Londra

3 Şaizeci şi două de mii cinci sute de franci.

4 Excelsior – tot mai sus (în limba latină în text)

5 Buletinul Societăţii regale de geografie din Londra (în limba engleză în text)

CAPITOLUL II

UN ARTICOL DIN ZIARUL DAILY TELEGRAPH – RĂZBOIUL ZIARELOR DE ŞTIINŢĂ

Daily Telegraph publică, în numărul din 16 ianuarie, în ziua următoare, un articol după cum urmează:

„Africa va dezvălui în sfârşit secretul pustietăţilor sale imense; un Oedip modern ne va oferi enigma pe care savanţii nu au descifrat-o timp de şaizeci de secole. Altădată, căutarea izvoarelor Nilului – fontes Nili quoerere – era privită ca o tentativă nebunească, o himeră nerealizabilă."

„Doctorul Barth, a mers până la Sudan pe calea trasată de Denham şi de Clapperton; doctorul Livingstone a făcut mai multe investigaţii curajoase de la Capul Bunei Speranţe până la Bazinul Zambezi; căpitanii Burton şi Speke au descoperit Marile Lacuri de pe continent şi au deschis trei drumuri către civilizaţia modernă; punctul lor comun, acolo unde niciun călător nu a putut să ajungă, este chiar inima Africii. Acolo trebuie concentrate toate eforturile."

„Însă tentativele acestor pionieri ai ştiinţei, plini de curaj, vor fi reluate prin îndrăzneaţa încercare a doctorului Samuel Fergusson, ale cărui frumoase explorări au fost adesea apreciate de cititorii noştri."

„Acest brav explorator îşi propune să traverseze în balon toată Africa, de la est la vest. Din câte ştim, punctul de plecare al acestei călătorii surprinzătoare este insula Zanzibar, de pe coasta orientală. Iar punctul de sosire, doar Dumnezeu ştie unde este."

„Propunerea acestei explorări ştiinţifice a fost făcută oficială ieri la Societatea regală de geografie; s-a votat o sumă de două mii cinci sute de lire pentru a sprijini din punct de vedere financiar această iniţiativă."

„Ne vom ţine cititorii la curent în legătură cu această acţiune, care este fără precedent în analele geografiei."

Aşa cum era de aşteptat, acest articol a avut un ecou imens; mai întâi a stârnit o avalanşă de increduli, pentru care doctorul Fergusson era o persoană imaginară, o invenţie a domnului Barnum, care, după ce s-a ocupat de Statele Unite, se pregătea să „facă" Insulele Britanice.

În numărul din februarie al „Buletinului Societăţii de geografie" apăru la Geneva, drept răspuns, un articol scris în spirit de glumă; articolul ataca cu ironie Societatea regală din Londra, Traveller’s Club şi imensul sturion.

Dar domnul Petermann reduse la tăcere ziarul din Geneva cu articolul „Mitthenilungen⁶", ce fusese publicat la Gotha. Domnul Petermann îl cunoştea personal pe doctorul Fergusson şi garanta pentru cutezanţa curajosului său prieten.

De altfel, în curând urmele de îndoială au dispărut; la Londra se făceau pregătirile pentru călătorie; fabricile din Lyon primiseră o comandă importantă de tafta pentru construirea aerostatului; iar guvernul britanic punea la dispoziţia doctorului transportul pe vasul Resolute, sub comanda căpitanului Pennet.

Încurajări veniră numaidecât din toate părţile, iar urările de bine izbucneau de pretutindeni. Amănuntele călătoriei apărură în toate „Buletinele Societăţii de geografie din Paris; în „Noile Anale de călătorii, de geografie, istorie şi arheologie al lui M.V.-A. Malte-Brun se scrisese un articol remarcabil; W. Koner publică în „Zeitschrift fur Allgemeine Erdkunde⁷" o lucrare minuţioasă prin care demonstra fulminant posibilitatea realizării călătoriei, şansele de succes, natura obstacolelor, avantajele enorme ale mijlocului de locomoţie pe cale aeriană; singurul lucru pe care nu îl agrea era punctul de plecare; recomanda ca loc de decolare Masuah, un port mic din Abyssinie, de unde James Bruce a început să caute izvoarele Nilului, în 1768. De altfel, admira fără rezerve sufletul energic şi inima de fier ale doctorului Fergusson care plănuia şi se avânta într-o asemenea călătorie.

Ziarul „North American Review⁸" nu văzu cu ochi buni o asemenea glorie rezervată Angliei; transformase propunerea doctorului în glumă şi îl provoca să vină până în America, din moment ce îi mergea atât de bine la drum.

Pe scurt, fără a pune la socoteală ziarele din toată lumea, nu a fost niciun jurnal ştiinţific care să nu povestească faptele din toate punctele de vedere, de la „Ziarul misiunilor evanghelice la „Revista algeriană şi colonială, de la „Analele propagării credinţei la „Church Missionnary Intelligencer.

Se făcuseră pariuri însemnate la Londra şi peste tot în Anglia: pe existenţa reală sau presupusă a doctorului Fergusson; pe călătoria în sine, care nu va fi începută, în opinia unora, sau se va realiza, în opinia altora; pe seama reuşitei sau eşecului său; pe probabilitatea ca doctorul Fergusson să se întoarcă sau nu. Se înregistraseră sume enorme la casele de pariuri, ca şi cum ar fi fost vorba de cursele de la Epsom.

Aşadar toţi erau cu ochii pe doctor, fie ei încrezători, increduli, ignoranţi sau savanţi; devenise subiectul zilei. Oferea de bunăvoie informaţii precise despre expediţia sa. Putea fi abordat cu uşurinţă şi era cât se poate de natural. Era mai mult decât un aventurier îndrăzneţ, care vroia să împărtăşească gloria şi pericolele tentativei sale; dar refuza fără a oferi explicaţii.

Numeroşi inventatori de mecanisme care determinau direcţia baloanelor veniră să-i propună sistemul lor. Nu a vrut să-l accepte pe nici unul. Oricine l-ar fi întrebat dacă a descoperit ceva în acest domeniu, refuza să dea orice explicaţie, se ocupa mai mult ca niciodată de pregătirile pentru călătorie.

6 Mitthenilungen – comunicări

7 Zeitschrift fur Allgemeine Erdkunde- Revistă de geografie generală

8 North American Review - Revista Americii de Nord

CAPITOLUL III

PRIETENUL DOCTORULUI – ÎNCEPUTUL PRIETENIEI LOR – DICK KENNEDY LA LONDRA – PROPUNERE NEAŞTEPTATĂ, DAR DELOC LINIŞTITOARE – PROVERB CARE NU OFERĂ NICIUN STROP DE CONSOLARE – CÂTEVA CUVINTE DESPRE MARTIRII DIN AFRICA – AVANTAJELE AEROSTATULUI – SECRETUL DOCTORULUI FERGUSSON

Doctorul Fergusson avea un prieten. Acesta nu era un altul la fel ca el, un alter ego; prietenia nu ar putea exista între două persoane perfect identice.

Dick Kennedy şi Samuel Fergusson aveau calităţi, aptitudini şi temperamente diferite, dar inimile lor băteau în acelaşi timp şi acest lucru nu-i deranja. Ba dimpotrivă.

Dick Kennedy era scoţian în toată puterea cuvântului, deschis, hotărât, încăpăţânat. Locuia în orăşelul Leith, aproape de Edinburgh, o adevărată suburbie a „Bătrânului Afumat"⁹. Mai pescuia uneori, dar obişnuia să vâneze cel mai adesea: deloc surprinzător din partea unui copil din Caledonia, care alerga pe munţii din Highlands. Era cunoscut ca un trăgător de elită; nu numai că trecea gloanţele pe lama cuţitului, dar le tăia în jumătăţi perfect egale, încât atunci când le cântăreai, nu puteai observa nicio diferenţă.

Fizionomia lui Kennedy aducea mult cu cea a lui Halbert Glendinning, aşa cum a fost descris de Walter Scott în romanul „Mânăstirea"; avea o înălţime mai mare de un metru optzeci; plin de graţie şi lejeritate, părea înzestrat cu o forţă herculiană; avea faţa arsă de soare, ochi vii şi negri, o îndrăzneală naturală foarte pronunţată; în sfârşit, fiinţa sa