Eminescu, poem cu poem. Călin (File din poveste)
4/5
()
Currently unavailable
Currently unavailable
About this ebook
Critică literară Editura ALLFA inaugurează seria de volume „Eminescu, poem cu poem”, care va cuprinde întreaga operă poetică antumă a marelui poet analizată de scriitorul și criticul literar Alex. Ștefănescu. Lucrarea „Eminescu, poem cu poem. Călin (file din poveste)” ne dezvață de toate vechile obiceiuri de interpretare care au prezentat în limbaj de lemn poezia eminesciană. Alex. Ștefănescu ne face din nou cunoștință, de data aceasta în cuvinte simple și idei proaspete, cu una dintre cele mai cunoscute poezii din literatura română. Analiza sa cuprinde observații fresh și referințe culturale pe gustul elevilor, tinerilor și iubitorilor de literatură care (re)descoperă astăzi poezia eminesciană. Călin, „voinicul” din basmele populare românești, îi face o vizită nocturnă, neanunțată, fetei de împărat. Alex. Ștefănescu scoate în evidență capacitatea poetului de a păstra ritmul, de a nu precipita relatarea, deși evenimentele se precipită. Marii poeți ai lumii, Homer și Dante, stăpâneau aceleași mijloace. Mai mult decât atât, o dezvoltare calmă a ideilor, cu toate nuanțările necesare, se regăsește și în interiorul replicilor personajelor lui Shakespeare. Un mare scriitor știe că spectacolul existenței este mai important decât succesul sau insuccesul întreprinderilor omenești. Volumul cuprinde poemul „Călin (file din poveste)” însoțit de textul critic al lui Alex. Ștefănescu.
Related to Eminescu, poem cu poem. Călin (File din poveste)
Related ebooks
Geniu pustiu Rating: 5 out of 5 stars5/5Poezii și proză Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFiind băiet păduri cutreieram (Poezia naturii) Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsNegru pe alb Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCântec sfânt Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDoina Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSărmanul Dionis Rating: 5 out of 5 stars5/5Iubire Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDonna Alba Rating: 5 out of 5 stars5/5Limpezimi Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsRăscoala (Volumul 1 si 2) Rating: 5 out of 5 stars5/5Ciulinii Bărăganului Rating: 5 out of 5 stars5/5Moartea Caprioarei Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAer în iarbă Rating: 4 out of 5 stars4/5Cele mai frumoase poezii ale anului. Antologie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFăt-Frumos din lacrimă şi alte basme culte şi populare Rating: 5 out of 5 stars5/5Momente şi schiţe Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAdam și Eva Rating: 5 out of 5 stars5/5Lunca din Mircești Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDesant 2013. Antologie lirică Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsJurnal de bord Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsZei De Lut Rating: 3 out of 5 stars3/5Înșiră-te, mărgărite Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSuferințele tânărului Werther Rating: 5 out of 5 stars5/5Proza. Mihai Eminescu Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFabule şi Satire Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsProză Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFire de tort Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsScriitori români Rating: 5 out of 5 stars5/5Critice Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Literary Criticism For You
Lectura genurilor literare Rating: 5 out of 5 stars5/5Mos Goriot Rating: 4 out of 5 stars4/5Prizonier în închisoarea cărților Rating: 4 out of 5 stars4/5Vorbeste cu copilul tau Rating: 5 out of 5 stars5/5Sfinxul rus. Idei, identităţi și obsesii Rating: 5 out of 5 stars5/5Literatura Rusă Rating: 5 out of 5 stars5/5Caragiale, diavolul din detalii Rating: 5 out of 5 stars5/5Părtași la Egregoră Rating: 1 out of 5 stars1/5Pierduti in rai Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPrea multe lucruri la care sa te gandesti Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsOglinda Care Deformeaza Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAtingeri de catifea Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsInterviul: A Horror Novel Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMetaficțiunea contemporană. Dublă lectură a romanului românesc și spaniol Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsKaderini Intre Doua Lumi Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsArme Si Trandafiri Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsBrosa De Argint Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAna si Bella in calatoria inimii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSertarul cu reverii Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Reviews for Eminescu, poem cu poem. Călin (File din poveste)
1 rating0 reviews