Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Îmblânzirea scorpiei / Taming of the Shrew (Ediție bilingvă)

Îmblânzirea scorpiei / Taming of the Shrew (Ediție bilingvă)

Citiți previzualizarea

Îmblânzirea scorpiei / Taming of the Shrew (Ediție bilingvă)

Lungime:
361 pagini
4 ore
Editor:
Lansat:
18 aug. 2016
ISBN:
9786068780535
Format:
Carte

Descriere

Lăsați atunci trufia la o parte,
Căci de bărbați trufia ne desparte.
Și mâinile, duioase și supuse,
În slujba lor pe veci să fie puse.
Și soțul meu, de îndată ce ar vrea,
În mâna lui mi aș pune mâna mea.


Then vail your stomachs, for it is no boot,
And place your hands below your husband’s foot:
In token of which duty, if he please,
My hand is ready; may it do him ease.

Editor:
Lansat:
18 aug. 2016
ISBN:
9786068780535
Format:
Carte

Despre autor

William Shakespeare was an English poet, playwright, and actor. He is widely regarded as the greatest dramatist in the English language. Shakespeare is often called England’s national poet and the “Bard of Avon.”  


Legat de Îmblânzirea scorpiei / Taming of the Shrew (Ediție bilingvă)

Cărți conex

Previzualizare carte

Îmblânzirea scorpiei / Taming of the Shrew (Ediție bilingvă) - William Shakespeare

greață!

Introducere

Subapreciată multă vreme de shakespeareologi și chiar contestată ca aparținând lui Shakespeare, integral sau parțial — piesa de față pune câteva probleme singulare în seria pieselor cuprinse în canonul shakespearian. Mai cu seamă două: a) data exactă a compunerii sau a revizuirii ei, făcută incontestabil de Shakespeare; și b) dacă a existat sau nu o lucrare care să-l fi influențat pe Shakespeare, cum s-au petrecut lucrurile cu nouă zecimi din piesele lui.

Piesa nu figurează nici în prețiosul inventar dramatic publicat în anul 1598, la Londra, sub titlul de Palladis Tamia, de către prietenul și admiratorul lui Shakespeare, pastorul, învățătorul și criticul Francis Meres (1565–1647), și nici în numărul celor 16 piese ale lui Shakespeare înregistrate în mare grabă la Stationer’s Register — înființat încă din anul 1557, sub domnia reginei catolice Mary Tudor (1553–1558), ca organ de cenzură a oricărei tipărituri. Cea dintâi culegere completă a operei dramatice a lui Shakespeare, celebrul First-Folio, a apărut la sfârșitul anului 1623. Această situație — unică, cel puțin pentru înregistrarea oficială din anul 1623 — i-a descumpănit, practic până astăzi, pe shakespeareologi, care, în mod firesc, au construit fel de fel de ipoteze.

Aceștia, shakespeareologii, sunt îndeobște împărțiți în privința contribuției lui Shakespeare la prima versiune a acestei piese, tipărită fără nume de autor în 1594; în vreme ce nu încape nicio îndoială că versiunea, mult adăugată și cu o măiestrie uneori excepțională, care a apărut în The First Folio, rămâne opera lui, punându-se în discuție numai data la care a avut loc remanierea.

Dacă, așa cum se crede că este infinit probabil, Shakespeare s-a hotărât, la o dată anevoie de stabilit — să remanieze — obicei devenit la el endemic — o piesă anonimă sau scrisă de un alt dramaturg — unii shakespeareologi au propus nume ca Thomas Lodge (1557–1625), George Chapman (apr. 1560–1634) sau chiar predecedatul Robert Greene (1558–1592), atunci el a procedat conform metodei sale aproape stereotipe, de adaptare a unor piese sau a altor lucrări literare scrise de către alții. Anume, fie că a păstrat titlul izvorului său, fie că nu, a urmărit cât se poate de credincios: a) intriga izvorului; b) caracterul — uneori și numele — personajelor principale; și c) data și locul desfășurării acțiunii. A intervenit însă, mai mult sau mai puțin: a) reorientând finalul conform finalelor stereotipe, compensatorii, ale absolut tuturor pieselor sale (care, sub diferite forme, dramatizează lupta dintre bine și rău, în spirit inițial romano-catolic); b) amplificând sau restrângând rolul personajelor principale; c) introducând personaje secundare și chiar sub-acțiuni secundare (sub-plots); și d) ca stil, poetizând versificarea și introducând un mare număr de calambururi (puns), mai mult sau, de obicei, mai puțin spirituale.

Să analizăm în ce măsură Shakespeare a înțeles să modifice — la o dată anevoie de precizat — textul piesei tipărite în anul 1594, indiferent de autorul ei.

///

Se poate spune că, în afara temei piesei — temă menținută integral — și a Prologului — amplificat, dar începând cu actul al II-lea al noii piese, absolut neglijat —, Shakespeare a schimbat absolut tot ce a găsit în piesa inițială: numărul și numele personajelor, locul unde se petrece acțiunea, acțiunile secundare. În plus, a operat toate aceste modificări cu o măiestrie excepțională, mult mai adâncă decât aceea învederată în alte prelucrări de izvoare străine.

Numărul personajelor din piesa inițială era de 14, cel din noua versiune de 20, dar adaosul se datorează, în cea mai mare măsură, multiplicării slujitorilor de la conacul lui Petruchio. Părintele fetei îndărătnice se numea în piesa inițială Alphonsus și era un neguțător din Atena (!). În piesa originală, el avea trei fiice: Kate (nume curios pentru o ateniană!), Emelia și Philema (singurul nume grecesc din piesa inițială, care se petrece la Atena, împreună cu acela de Polydor, care-i face curte Emeliei și se căsătorește, în final, cu ea). Mai apărea și un ciudat Jerobel, duce de Cestus (probabil Sestos!), al cărui fiu, Aurelius, îndrăgostit de fiica mai mică a lui Alphonsus, Philema, își schimbă și straiele, și condiția socială, cu sluga lui, Valeria (de fapt un slujitor!), pentru a-i putea face curte în taină, fără știrea părinților lui și ai ei, iubitei sale. În cele din urmă apare un neguțător numit Phylotus (alt nume autentic grecesc), pe care Aurelius și Valeria îl prezintă lui Alphonsus ca fiind tatăl falsului Aurelius, adică ducele Jerobel (rol cu totul episodic). Soțul lui Kate se numește Ferando și are la conacul lui trei slujitori numiți Sander, Tom și Will (curioase nume pentru niște atenieni!). Tot la conacul lui Ferando mai apar, după sosirea lui Kate ca mireasă, un croitor și un pălărier. Totul se încheie cu happy end: trei căsătorii și o tiradă rostită de Kate în final, foarte frumos gândită și mai frumos versificată.

Prologul piesei, preluat de Shakespeare, amplificat și apoi necontinuat, până la final, în adaptarea făcută de el, fusese inspirat de o foarte veche legendă mediteraneeană, menționată și într-una din poveștile din O mie și una de nopți, traduse parțial în limba engleză în culegerea intitulată The arabian nights, în care una din povestiri poartă numele de The sleeper awakes. Shakespeare pare a fi fost, inițial, foarte interesat de subiectul prologului, l-a amplificat cu foarte mult spirit, dar, până la urmă, nu l-a continuat până la finalul piesei adaptate de el, așa cum avea loc în piesa inițială.

Conform procedeului său niciodată dezmințit, Shakespeare a preluat integral tema principală din izvorul folosit de el și a dus-o până la deznodământul — niciodată modificat. Tema corespundea scării de valori morale și sociale medievale, chiar dacă nu și celei, exagerate în favoarea femeii, cavalerești.

Conform procedeului său obișnuit, Shakespeare a preluat unele acțiuni secundare și unele personaje secundare din izvorul folosit și, în majoritatea cazurilor, sau le-a adus numeroase modificări, sau le-a adăugat altele.

În piesa inițială există două acțiuni secundare, dat fiind că bogatul neguțător atenian Alphonsus avea trei fete, și nu două, câte păstrează Shakespeare. Pentru Kate, Ferando, din piesa inițială, capătă, la Shakespeare, numele de Petruchio; principalul slujitor, Sanders, pe acela de Grumio (preluat din comedia lui Plautus, Mostellaria). Shakespeare menține, cu mici modificări și calambururi, scenele hilariante din piesa originală cu pălărierul și cu croitorul, ca și, cu numeroase adaosuri admirabil versificate, întregul șir de acțiuni menite s-o îmblânzească pe Kate; nume care la el e un diminutiv, dar în originalul piesei e un nume scurt.

///

Shakespeare a izbutit să facă dintr-o piesă destul de mediocră una dintre cele mai hilariante și mai populare din comediile sale. Menținând în mare măsură și Prologul cu Sly și, în întregimea ei, tema principală a piesei, el a reorientat destul de superficial intrigile secundare, reducându-le din două la una — prin suprimarea uneia dintre fiicele lui Alphonsus și concentrarea pețitorilor celor două fiice inițiale — pețitori rămași tot în număr de doi — asupra Biancăi, fiica mai mică a lui Alphonsus. Iată numele personajelor în cele două piese:

Prin urmare, Shakespeare a păstrat toate personajele din piesa inițială — sub alte nume, afară de Kate —, a înlocuit-o pe Emelia cu Văduva și a adăugat un personaj episodic, pe Gremio, ca bătrân pețitor al Biancăi.

Shakespeareologii despre Îmblânzirea scorpiei

În afara acelora care au refuzat să-i recunoască paternitatea — integrală sau parțială — acestor trei spumoase comedii ale lui Shakespeare (Mult zgomot pentru nimic, Comedia erorilor, Îmblânzirea scorpiei), aproape toți shakespeareologii au socotit Îmblânzirea scorpiei — ca și Comedia erorilor — ca fiind o simplă farsă, insinuând — unii din ei cel puțin — că ar fi nedemnă de Shakespeare.

Cunoscutul shakespeareolog american Thomas Mark Parrott (1866–1960), profesor la celebra Universitate din Princeton, în sinteza lui intitulată William Shakespeare: A Handbook (ed. I, 1934; ed. a II-a, revizuită, în 1955), este printre cei dintâi shakespeareologi care apreciază tensiunea dramatică din această piesă ca o ilustrare poetică a relațiilor dintre bărbat și femeie — așa cum aceste relații se oglindesc în instituția europeană esențială a căsătoriei monogamice, în Evul Mediu creștin și apoi în Renașterea laică.

Întreaga tensiune din piesa lui Shakespeare se bizuie de fapt pe mentalul social, de inspirație romano-catolică, transmis de Evul Mediu Renașterii. Și anume, pe tema supunerii absolute a soției față de bărbatul ei. Așa cum observa cu multă dreptate profesorul Parrott, Katharina, supusă unui tratament inchizitorial la conacul lui Petruchio, s-ar fi putut oricând sustrage acestui tratament brutal — deși Petruchio nu o atinge măcar cu un deget! — părăsind conacul conjugal. Mai cu seamă pe teritoriul în care Veneția nu îngăduia prezența Inchiziției și nici supremația papală. Foarte inteligentă — cum sunt aproape toate eroinele lui Shakespeare —, Katharina înțelege în cele din urmă lecția și se supune ei, acceptând, și chiar proslăvind, în final, prin evocarea moralei cavalerești a supremației morale a femeii, idealul căsniciei medievale.

Cunoscutul reprezentant al umorului sarcastic irlandez în literatura engleză, George Bernard Shaw (1856–1950) — care cutezase să se socotească egal cu Shakespeare, sau chiar superior lui, în dramaturgia de limbă engleză (!) —, a publicat, în cunoscuta revistă britanică Saturday Review, în numărul din 6 noiembrie 1897, un scurt studiu asupra Îmblânzirii scorpiei. Cât se poate de semnificativ, Shaw îl considera pe Shakespeare, precumpănitor, ca fiind un autor realist, care s-a străduit, cel puțin sub domnia reginei Elizabeta I, să obișnuiască publicul heteroclit care umplea pe-atunci sălile de teatru de la Londra cu modul realist de înfățișare a marilor probleme sociale. Fiind congenital anti-romantic (lucru numai în parte adevărat), Shakespeare, scria Bernard Shaw: „gives an honest and masterly picture of a real man, whose like we have all met. The actual taming of the woman by the methods used in taming wild beasts /…/ proves Shakespeare’s own immaturity, which made impossible for him to keep on the realistic plane to the end, the last scene being altogether disgusting to modern sensibility".

După toate aceste aberații, Shaw refuză să considere piesa ca fiind o farsă, așa cum o reprezentase marele actor David Garrick (1717–1779) — restaurator al textelor scenice shakespeariene, după zeci de adaptări stupide, cu happy end — în martie 1754, pe scena teatrului Drury Lane.

Mark van Doren (1894–1982), multă vreme profesor la Columbia University, a publicat la New York, în anul 1939, o lucrare intitulată Shakespeare, retipărită la Londra, în plin război (1941). Ocupându-se de primele comedii shakespeariene (Mult zgomot pentru nimic, Comedia erorilor și Îmblânzirea scorpiei), profesorul van Doren constată că, în fiecare din aceste trei comedii, există trei eroine foarte dispuse să se mărite cu admiratorul lor (Luciana, Bianca și Hero); dar mai există și alte trei eroine, două surori și o verișoară, a celorlalte trei: Adriana, Katharina și Beatrice, care se manifestă cu dispreț și chiar cu sarcasm și cu ură, Adriana față de soțul ei, iar celelalte două față de pețitorii lor. Toată ingeniozitatea lui Shakespeare, excepționala sa cunoaștere a psihologiei femeilor izbutesc să le facă pe toate trei să ajungă în final să se împace și pe cele două fecioare inițiale să se îndrăgostească de pețitorii lor.

///

Northrop Frye (1912–1991), de origine canadiană, s-a făcut cunoscut ca unul dintre cei mai savanți esteticieni ai secolului al XX-lea. În cunoscuta lui lucrare publicată — în anul 1965 — sub titlul de A Natural Perspective: The Development of Shakespearean Comedy and Romance, Northrop Frye dezvoltă o teorie cu totul originală asupra rostului eroilor și eroinelor lui Shakespeare, cu privire specială asupra comediilor sale. În esență, toți acești eroi se străduiesc să-și recupereze identitatea personală, identitate stânjenită, în chip tiranic (sau, în tragedii, conform exigențelor sociale și politice bine chibzuite), de prejudecățile sociale. Înlăturarea finală a acestor forțe sociale îngăduie încheierea fiecărei comedii shakespeariene printr-una sau prin mai multe căsătorii, căsătoria fiind instituția fundamentală a civilizației rasei albe și simbolizând, pentru Shakespeare, o revenire la o fază nouă și dinamică a vechii ordini sociale, specifice Antichității și Evului Mediu. Prin căsătorie, se înlătură consecințele nefaste, pe plan social și individual, ale prejudecăților sociale, care se împotmoliseră într-o ordine socială irațională și nedreaptă, reacționară și rigidă.

Shakespeareologul britanic George I. Duthie a publicat, în anul 1951, exegeza Shakespeare, într-o perspectivă asemănătoare. El consideră că Shakespeare și-a început cariera de actor și apoi de autor dramatic în epoca finală a societății elizabetane (1588–1603), societate pândită de cumplite amenințări externe (Invincibila Armadă) și lăuntrice (incertitudinea asupra succesiunii la tronul reginei-fecioare). Pentru Shakespeare, precursor al organicismului darwinian, ordinea socială este o copie organică a ordinii naturii. Conform acestei ordini sociale sănătoase, soția este datoare să asculte de soțul ei, după cum supușii, în concepția feudală și cavalerească, atât de scumpă aristocraticului Shakespeare, erau siliți să asculte poruncile suzeranului, ale seniorului lor.

Îmblânzirea atitudinii — „împotriva firii și a societății" — a Katharinei se făcea, scrie Duthie, și se face și astăzi, în toate societățile sănătoase încă, în care între bărbat și femeie există o alternanță de superiorități în diferite domenii specifice, egalitatea lor matematică, în politică de pildă, fiind o penibilă decădere pentru femeile exaltate de curțile de amor ale cavalerismului. Dacă soții, sau fetele necăsătorite, se înverșunau să nu-și păstreze pozițiile impuse de mii de ani de civilizație a rasei albe biruitoare, se ajungea la dezintegrarea familiei, în care cele două sexe își împart rolurile — în sensul indicat de Shakespeare prin tirada finală a Katharinei — cu superioritățile fiecăruia într-un anumit domeniu, de nuanțată, alternativă și organică ierarhie.

Ca și în dramele sale politice — conchide profesorul Duthie — Shakespeare s-a străduit să abordeze cele mai încâlcite probleme pe care le-a avut de soluționat omenirea, de la apariția istoriei până la penibilul nostru veac. De aceea, piesele lui Shakespeare reprezintă un model și, poate, o soluție pentru penibilii reprezentanți de astăzi ai rasei albe…

D.A.L.

personajele dramei

Personajele prologului

Personajele comediei

Scena se petrece mai cu seamă la Padova, dar și la conacul lui Petruchio din campania veroneză, și pe o șosea.

Prologul

Scena 1

//Înaintea unei cârciumi, cu mese afară, pe o câmpie.

Intră hangița și Christophero Sly.//

SLY:

Ce-am să te scarmăn, pe cinstea mea…

HANGIȚA:

Am să te pun în butuci, ticălosule!

SLY:

Ce pungășoaică! Minți! Neam de neamul nostru n-a fost ticălos. N-ai decât să te uiți în cronici: neamul nostru a venit în țara asta împreună cu Richard Cuceritorul! Așa că, paucas pallabris. Lasă lumea să se-învârtă: sessa!

HANGIȚA:

Prin urmare, nu vrei să-mi plătești paharele pe care mi le-ai spart?

SLY:

Eu? N-am să-ți dau nicio lețcaie! Mergi cu bine, Ieronime, du-te în patul tău prea rece și-încălzește-l până-ți trece.

HANGIȚA:

Am eu leac pentru tine: mă duc să-l chem pe al treilea armaș!

SLY:

Du-te să-l chemi și pe al treilea, și pe al patrulea, și pe al cincilea… Am să le fac față așa cum scrie la pravilă. Nu mișc de-aici nicio palmă de pământ! N-au decât să poftească! Le voi răspunde cum se cuvine.

//Se întinde la pământ și adoarme.

Se aud sunând, prelung, cornuri de vânătoare.

Intră un lord venind de la vânătoare, întovărășit de vânători și de slujitori.//

LORDUL (unui vânător):

Ai grijă de copoii mei, te rog,

Sărmanul Merriman e ostenit.

Să-l legi pe Clowder cu copoiul sur.

Băiete, n-ai văzut cum s-a purtat

De bine Silver, când deodată cerbul

S-a-întors pe altă cale? Nu l-aș da

Pe-acest copoi, pe douăzeci de lire.

ÎNTÂIUL VÂNĂTOR:

Și Belman e la fel de bun ca Silver…

L-ați auzit lătrând, când am pierdut

Deodată urma cerbului? Îndată

A regăsit-o, chiar în două rânduri.

Mă credeți că e mult mai bun ca Silver?

LORDUL:

Vorbești prostii! De-ar fi la fel de iute

Și Echo-ar fi de douăsprezece ori

Mai bună decât toți. Ai grijă acum

Să-și aibă toți mâncare îndestulă

Și îngrijește-i cât mai bine poți,

Căci mâine iar pornim la vânătoare —

ÎNTÂIUL VÂNĂTOR:

My lord, voi face tot ce se cuvine.

LORDUL (îl vede

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Îmblânzirea scorpiei / Taming of the Shrew (Ediție bilingvă)

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor