Găsiți următorul dvs. carte preferat

Deveniți un membru astăzi și citiți gratuit pentru 30 zile
Prevenția înainte de toate. Cum să protejăm copiii de abuzul sexual

Prevenția înainte de toate. Cum să protejăm copiii de abuzul sexual

Citiți previzualizarea

Prevenția înainte de toate. Cum să protejăm copiii de abuzul sexual

Lungime:
197 pages
2 hours
Editor:
Lansat:
Aug 22, 2016
ISBN:
9786067197488
Format:
Carte

Descriere

Una din patru fete și unul din nouă băieți ajung să fie victime ale abuzului sexual. Și, surprinzător, 20% dintre abuzatori sunt rude (inclusiv tați, frați sau unchi), iar alți 30% sunt cunoscuți ai familiei. De aceea, a pune lacăt pe ușă sau a inocula celor mici frica față de „omul cel rău “nu ajută la nimic, afirmă Elisabeth Raffauf, specialistă în consiliere psihoeducațională. Autoarea oferă, în schimb, părinților sugestii pentru o prevenție eficientă, cu un accent sporit pe construirea unei relații de încredere părinți–copil și pe o educație sexuală adecvată vârstei. În acest fel, un copil încrezător, care știe să descifreze mesajele afective ale celorlalți și care are simțul limitelor corporale și ale intimității, va cădea mult mai greu pradă abuzului sexual. Adresată atât părinților, cât și educatorilor și psihologilor, cartea include capitole speciale despre ademenirea adolescenților pe internet (cyber-grooming) și despre căile legale pentru urmărirea presupușilor abuzatori.

Editor:
Lansat:
Aug 22, 2016
ISBN:
9786067197488
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Prevenția înainte de toate. Cum să protejăm copiii de abuzul sexual

Cărți conex

Previzualizare carte

Prevenția înainte de toate. Cum să protejăm copiii de abuzul sexual - Elisabeth Raffauf

Introducere

Să ne protejăm și să ne întărim copiii

„Cei care cuceresc munții au nevoie de o tabără de bază."¹

— John Bowlby, medic pediatru și psihanalist

britanic, pionier în cercetarea legăturilor de atașament

ATUNCI CÂND SE NAȘTE UN COPIL…

… și părinții îl țin pentru prima oară în brațe, sunt de obicei cuprinși de un sentiment necunoscut lor până atunci. Ei înțeleg cât de minunată și, în același timp, fragilă este această ființă micuță. Ca și cum cineva ar apăsa pe un comutator, în ei se naște o necesitate ca aceea care le este atribuită leoaicelor mame: să protejeze această ființă în fața tuturor vitregiilor acestei lumi. Și să o apere împotriva oricui ar încerca chiar și numai să smulgă un fir de păr al acestei făpturi.

ATUNCI CÂND UN COPIL CREȘTE…

… el devine cu fiecare zi tot mai independent și există din ce în ce mai multe mici despărțiri. Despărțirea de sân, despărțirea de biberon, despărțirea de scutece, despărțirea de vârsta mersului de-a bușilea. Copilul învață să meargă, vrea să cerceteze lumea, să facă tot mai mulți pași singur, fără părinții săi. Și așa și trebuie să se-ntâmple. Părinții nu pot veghea încontinuu, cu propriii ochi, asupra copilului. Poate că va merge la grădiniță și va fi îngrijit acolo de către educatoare străine. Va fi obligat să-și îndure de-acum încolo singur insuccesele, poate va rămâne neconsolat, de exemplu atunci când nu va primi rolul dorit la împărțirea acestora în cadrul jocului de-a mama și de-a tata. Nu va mai fi la fel de protejat atunci când urcă pe tobogan. La grădiniță nu va fi tatăl alături care să-i pună copilului, din prea multă grijă, o cască pe cap pentru ca acesta să nu se lovească atunci când alunecă în jos.

Și, cândva, va dori să meargă singur la brutărie, să-și viziteze singur prietenul, să meargă singur la școală și este normal așa. Dacă are o legătură bună cu părinții săi, o să încerce singur toate astea, pentru că știe că se va putea întoarce întotdeauna la aceștia. Multe situații pe care copilul reușește să le stăpânească singur îl întăresc și îl fac mândru de sine însuși și el se dezvoltă prin asta.

ATUNCI CÂND UN COPIL DEVINE INDEPENDENT…

… acest lucru este minunat. Vedem cum, pe zi ce trece, merge mai curajos prin lume, devine din ce în ce mai îndrăzneț, învață să meargă și să vorbească, descoperă tot mai mult lumea. Vedem cum devine independent față de noi, cum crește, cum devine un bun partener de discuție, cum ne sprijină în gospodărie sau la computer și cum se mândrește cu realizările sale.

ATUNCI CÂND AUZIM SAU VEDEM ȘTIRI NEGATIVE…

… despre copiii care sunt răpiți, abuzați, omorâți, ne prăbușim în interior. Astfel de știri și teama că și copilului nostru ar putea să i se întâmple așa ceva ne preocupă îndelung.

Există părinți care, poate, își previn copiii să nu intre în conversație cu străini sau care îi însoțesc din nou pe drumul spre școală. Stați acasă sau la birou și vă întrebați: este protejat copilul meu în grupa de la grădiniță? O să se descurce el pe drumul spre casă? Și: oare nu o să se întâmple nimic? Părinții se gândesc, poate, cum să-și controleze mai bine copilul, să-l supravegheze mai bine, cum îi pot interzice mai multe. Pentru a-l proteja.

Părinții doresc să-și protejeze copilul față de „omul rău și negru, față de străinul care, poate, pândește lângă locul de joacă sau care îl abordează la colțul străzii. Și discută cu copilul lor cum trebuie să se comporte atunci când un străin îl abordează, atunci când cineva îi oferă o ciocolată sau se oferă să-l conducă acasă cu justificarea: „Mama ta a ajuns la spital.

Dar cele mai mari pericole pentru copii „pândesc" din cercul de prieteni și de cunoscuți. Și în aceste situații, toate sfaturile părinților au un efect paradoxal: ar trebui, de fapt, să-i prevină față de unchiul cel prietenos. Dar față de care dintre ei? Cei mai mulți unchi și cele mai multe mătuși nu abuzează copii.

Această dilemă ne arată, mai ales, un singur lucru: prevențiile punctuale nu ajută, de fapt, deloc. Copiii sunt cel mai bine protejați prin educația sexuală, printr-o relație de încredere, sigură, cu părinții lor și cu alte persoane adulte care își cunosc limitele, care au întotdeauna o ureche aplecată la dorințele și fricile lor, care tratează copiii ca pe niște persoane complete și care le transmit o încredere în sine sănătoasă.

CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN DEZBATEREA PUBLICĂ…

Odată cu descoperirea cazurilor de abuz din instituții și cu eforturile Guvernului Federal German pentru reevaluarea acestor cazuri (e vorba despre înființarea Biroului pentru investigarea cazurilor de abuz asupra copiilor), subiectul „abuzului sexual" a câștigat în importanță în spațiul public. Mult mai mulți oameni decât se presupune sunt afectați de acest subiect, în calitate de victime ale abuzului sau în calitate de rude sau prieteni ai celor abuzați. Multe dintre rudele victimelor își fac mari reproșuri: cum de au putut păți una ca asta fratele meu, surorile mele, copiii mei? Cum de n-am văzut așa ceva? Ce am făcut greșit?

În același timp, prin discutarea în public a abuzului sexual, părinții din zilele noastre au devenit mai conștienți și mai sensibili. Ei se întreabă: Ce pot face pentru ca așa ceva să nu i se întâmple copilului meu? Cum îmi pot proteja copilul? La ce trebuie să fiu atent?

DIN PUNCT DE VEDERE ISTORIC…

… abuzul sexual asupra copiilor a existat dintotdeauna. Dar a fost categorisit și sancționat în mod foarte diferit în diverse epoci. În Grecia antică dragostea cu un băiat era o chestiune de prestigiu, iar în vechea Romă prostituția băieților, chiar și a celor foarte tineri, era ceva normal. În Evul Mediu abuzul sexual față de copii era, în fapt, considerat ca o abatere de la normă, dar nu în aceeași măsură ca în zilele noastre. Violența sexuală se manifesta de multe ori față de copii pentru că viața unui copil era considerată mai puțin importantă față de viața unui adult. În secolul al XVIII-lea, interacțiunea sexuală dintre adulți și copii era condamnată aspru, aceasta în contextul atitudinii moralizatoare creștine, care spunea că sexualitatea copiilor este un păcat sau că aceștia nu au, în principiu, niciun fel de sexualitate.²

Adevărul că încă de la naștere copiii sunt ființe sexuale, dar că sexualitatea copiilor se deosebește în mod principial de sexualitatea adulților a fost descoperit de-abia de către Sigmund Freud, părintele psihanalizei. Iar acesta a trebuit să încaseze în mod foarte serios o seamă de „bobârnace pentru concluziile sale. Dar chiar și azi, după aproape un secol, lucrurile nu stau cu mult mai bine. De exemplu, broșura elaborată de către Centrul Federal pentru Educația Sanitară cu privire la tema „Sexualitatea la copii a trebuit să fie retrasă, deoarece unii critici, care echivalează sexualitatea la copii cu sexualitatea adulților, au acuzat-o de „instigare la pedofilie".

DREPTURILE COPIILOR

Protecția copiilor reprezintă „transpunerea în fapt a drepturilor copiilor, deoarece copiii au dreptul la o educație nonviolentă și au dreptul la protecție față de orice formă a exploatării sexuale și a violenței sexuale".³

— Dr. Christine Bergmann, însărcinat independent

pentru investigarea datelor privind

abuzul sexual asupra copiilor

Protejarea copiilor — inclusiv față de abuzul sexual — depinde de felul în care sunt priviți copiii: în calitate de ființe umane complete sau mai degrabă ca niște ființe mici, a căror bunăstare și durere depind exclusiv de părinții lor, devenind un fel de „bun posedat de aceștia. De-abia în timpul deschiderii din secolul al XVIII-lea am început să privim copilăria ca fiind un capitol al vieții cu totul distinct. Înainte de această perioadă copiii erau tratați ca niște „mici adulți, ceea ce înseamnă că nu exista o protecție specială pentru ei. Secolul al XIX-lea este considerat ca fiind secolul descoperirii copilăriei. Copiii sunt de-acum considerați ca fiind capabili de a fi educați. Ei au nevoie de îndrumare pentru a putea supraviețui în societatea complicată. În secolul al XX-lea a început elaborarea unor programe ce aveau ca scop protecția copiilor. Învățătoarea și activista britanică pentru drepturile copiilor Eglantine Jebb a elaborat Children’s Charter, un program în cinci puncte, pe care l-a prezentat Ligii Națiunilor la Geneva și care a fost adoptat în anul 1924 de către Adunarea Generală a Ligii Națiunilor.

În 1959, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a introdus Declarația privind Drepturile Copiilor. Treizeci de ani mai târziu, Organizația Națiunilor Unite a adoptat Convenția Internațională a Drepturilor Copiilor. Această convenție, prin care statele membre ale ONU se obligă să întreprindă toate măsurile necesare pentru a le oferi copiilor condiții de viață demne, se bazează pe patru principii. Acestea sunt:

• Dreptul la tratament egal: niciun copil nu poate fi discriminat — fie din cauza sexului său, a originii sale, a cetățeniei sale, a limbii sale, a religiei sale sau rasei, a unui handicap sau din cauza vederilor sale politice.

• Binele copilului are întâietate: întotdeauna, atunci când se iau hotărâri al căror impact se poate răsfrânge asupra copiilor, se va ține seama în primul rând de binele copilului — acest lucru este valabil atât în familie, cât și pentru acțiunile statului.

• Dreptul la viață și la dezvoltare personală: fiecare stat se obligă în cea mai mare măsură să asigure dezvoltarea copiilor — de exemplu, prin asigurarea accesului la tratamente medicale și la educație și prin protecția față de exploatare și abuzuri.

• Respectul față de opinia copilului: toții copiii vor fi tratați cu seriozitate ca persoane, vor fi respectați și vor fi cuprinși în luarea deciziilor, conform cu vârsta și maturitatea lor.

Aceste principii reprezintă o viziune nouă și revoluționară asupra fazei copilăriei în general și asupra drepturilor copiilor în special. Cu toate acestea, copiii sunt expuși în continuare violenței, abuzurilor și cruzimilor morale.

NU EXISTĂ O PROTECȚIE COMPLETĂ, DAR…

… părinții pot face ceva. Ei pot să se asigure că, în lume, copiii se vor mișca plini de încredere, că își pot găsi cuvinte pentru sentimentele lor, pentru întâmplările prin care trec și pentru părțile corpurilor lor și că pot adresa întrebări. Cea mai bună protecție este să-i ajutăm pe copii să se prezinte în lume plini de încredere și de siguranță.

Noțiunea „prevenție provine din limba latină și înseamnă „a anticipa sau „a evita". Prevenirea abuzului sexual înseamnă: a-i întări pe copii în sentimentul lor de siguranță, a-i însoți cu dragoste și cu devotament, astfel încât ei să nu fie nevoiți să-și caute, în alt fel, confirmarea.

Educația sexuală în sens pozitiv înseamnă să-i învățăm pe copii că sexualitatea este îmbinată cu bucurie, confort și plăcere. Iar părinții ar trebui să dezbată în primul rând această fațetă, pozitivă, a sexualității, mai înainte de a-i preveni față de pericole și față de o sexualitate abuzivă și violentă.

Copiii nu pot ajunge la încredere în sine, chiar și în ceea ce privește problemele sexuale, dacă le cultivăm teama, ci e nevoie de o educație sexuală care să înceapă încă de la naștere, ca o educație cuprinsă în formarea generală. Este necesară și promovarea independenței și a siguranței de sine — astfel încât să se poată descurca în situații în care părinții nu sunt prezenți și nu pot interveni pentru a-i proteja.

Prevenția înseamnă în primul rând că părinții acționează în prealabil: ei sunt responsabili. Este important ca părinții să nu transfere responsabilitatea asupra copiilor. Aceștia nu o pot prelua, deoarece sunt mai fragili, deoarece mai întâi trebuie să priceapă cum funcționează interacțiunea cu lumea.

Să le pregătim copiilor o tabără de bază înseamnă să creăm pentru ei o atmosferă plină de încredere și de respect, în care ei să se-ncumete să povestească tot ce li se-ntâmplă și ceea ce, poate, li se pare a fi „ciudat". Ei trebuie să fie siguri că, în astfel de situații, părinții nu o să-i certe și nu o să-i facă de rușine, atunci când, de exemplu, au acceptat o ciocolată de la un străin, chiar dacă nu aveau voie să facă așa ceva. Un fundament important în cadrul prevenției este și transmiterea unui mesaj foarte clar: orice s-ar întâmpla, noi suntem aici pentru tine.


¹ Bowlby, 1972.

² Deegener, 2010, Todt, 2011.

³ Abschlussbericht der Unabhängigen Beauftragten…, 2011.

⁴ www.unicef.de/aktionen/kinderrechte20.

1

Abuzul sexual

CUM A ÎNCEPUT TOTUL — STAREA ACTUALĂ

„Dragi foste eleve și foști elevi,

În ultimii ani, mai mulți dintre voi mi s-au adresat, pentru a se recunoaște în fața mea ca fiind victime ale abuzului sexual din partea unor iezuiți de la Colegiul Canisius. Urmele abuzului conduc din anii ’70 și până în anii ’80. Cu adâncă emoție și cu rușine am luat la cunoștință despre aceste abuzuri, care nu au fost izolate, ci, dimpotrivă, s-au manifestat în mod sistematic și pe parcursul mai multor ani. Iar experiența victimelor spune că cei care, în cadrul Colegiului Canisius și în cadrul ordinului, aveau o responsabilitate de protecție față de victimele acestea, preferau să întoarcă privirea. Chiar și numai din acest motiv, aceste abuzuri nu privesc numai făptuitorii și victimele, dar și întregul colegiu, atât ca școală, cât și ca organizație a tinerilor. Din același motiv îmi cer scuze în numele colegiului față de toate fostele eleve și față de toți foștii elevi pentru ceea ce li s-a întâmplat în colegiu…"

— Klaus Mertes, preot și fost director al

Colegiului catolic Canisius din Berlin, ianuarie 2010

Această mărturisire a reprezentat încălcarea unui tabu. Niciodată înainte un reprezentant al bisericii nu a vorbit public despre abuzurile reprezentanților bisericii asupra celor pe care îi aveau în grijă, niciodată nu a fost numit ceea ce era de neconceput și nu s-au cerut scuze. De obicei se întorcea privirea, se pretindea că nu s-a auzit nimic, se acoperea și poate un învinuit era mutat la o altă școală sau instituție pentru tineri, unde putea să își reia abuzurile. Părintele Mertes a subliniat, în interviurile pe care le-a acordat, cât de dificil a fost pentru cei în cauză, pentru că nu au fost ascultați și nu li

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Prevenția înainte de toate. Cum să protejăm copiii de abuzul sexual

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor