Citiți această carte acum, plus milioane de alte cărți în perioada de probă gratuită

Doar $9.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Ca motorul unui Ford din 1931

Ca motorul unui Ford din 1931

Citiți previzualizarea

Ca motorul unui Ford din 1931

evaluări:
5/5 (1 evaluare)
Lungime:
122 pagini
2 ore
Lansat:
Aug 23, 2016
ISBN:
9786068628752
Format:
Carte

Descriere

Volumul reunește interviuri din 1997 (Pana mea), 2008 (chat cu scriitori români – Observator cultural), 2010 (România literară), un chestionar, un dialog inedit (2016) și extrase din două din documentarele în care autoarea a fost prezentă (Aici Nora Iuga și Nino al meu).


În cazul Norei, cărțile nu sînt totul și, așa cum nu avem prea multe exemple literare actuale, omul încununează opera. De-aceea ne-am permis s-o comentăm împreună în dialoguri mai vechi sau mai noi, în filme documentare și-ntr-un blog audio, pentru a mai trage de timp cu Operele complete. (un cristian)

Lansat:
Aug 23, 2016
ISBN:
9786068628752
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Ca motorul unui Ford din 1931

Cărți conex

Previzualizare carte

Ca motorul unui Ford din 1931 - Nora Iuga

Optzeci

Întîmplarea a făcut să ne cunoaștem la ultima ședință a cenaclului pe care îl ținea în Sala Oglinzilor. În fața ușilor închise (cenaclul fusese suspendat și predat la pachet unor formule generaționiste), situația devenise tragi-comică. Cu toată nedreptatea evidentă, rîsul a învins. Abia ne salutasem, că am și început să rîdem ca apucații. Și-am ținut-o așa preț de aproape un minut. „Ne-au dat afară, cetățeni onorabili, ne-au dat afară! Poate de aceea, următoarea întîlnire, cumva convențională (un interviu), a fost relaxantă: „Alegem un loc special? „Hai să fie ceva inedit! Ce zici? „Din partea mea, e OK. „Mergem la Belu?" Am ajuns și la Belu (în 2010, am și filmat acolo, strecurîndu-ne printre paznicii vigilenți).

Cu Nora e foarte simplu să fii natural. Imaginați-vă zece jandarmi încercuindu-ne în Giulești: „N-aveți voie să filmați! „Măi, băieți, aș putea să vă fiu bunică. Sau străbunică. Credeți că am venit să-l filmăm pe Copos? Voi știți că n-am mai fost pe stadionul ăsta de 20 de ani? Tu cîți ani ai? Scutierul se uită la comandant. Și comandantul e rapidist convins, ne dă camera înapoi, îi dăm semințe. Cum să nu rîzi?

Cu Nora e foarte simplu să experimentezi. „Facem un blog? „Sigur, ce e un blog? Nu e puțin lucru să ai parte de un scriitor care să vrea să experimenteze nu doar formal. Să știe să se reinventeze, dar nu de dragul de a căpăta nu știu ce trafic sau vizibilitate. Nora Iuga are acest dar. Iubește viața, iubește publicul, iubește literatura și le poate face declarații de dragoste fără să se teamă de ridicol sau de ce spune lumea.

La 80 de ani, Nora are un blog audio (noraiuga.wordpress.com) pe care-l va transforma într-o carte. La 80 de ani, ne dă un blogstory plin de viață. Nici nu contează dacă e primul sau al zecelea blogstory din literatura română, dacă la vîrsta ei e bloggerul cel mai înaintat în vîrstă. Aici, vîrsta nu se simte. Pentru că e un blogstory adevărat, al unui scriitor care nu ține să influențeze, ci să se lase (vorbă mare) influențat de schimbările lumii contemporane.

La 80 de ani, Nora Iuga nu e un simplu autor. E o stare de spirit.

un cristian

în Observator cultural nr 558, 14.01.2011

„Ca scriitor, nu vreau să fiu o instanță morală. Să mă ferească Dumnezeu!"

Alegem un loc special?"

„Hai să fie ceva inedit! Ce zici?"

„Din partea mea, e OK."

„Mergem la Bellu? Am o pasiune pentru cimitire, pentru Bellu în special. Cînd eram mică am fost crescută mai mult de bunica și ea avea această plăcere de a merge la Bellu. Probabil că bucureștenii făceau plimbări pe-acolo. Îl consider unul dintre cele mai frumoase muzee din București. Mi-a rămas chestia asta. Sînt cîteva cavouri care mă fascinează. Doamna cu umbrela, de exemplu.

Oricît ar părea de ciudat, în pauza de nici cinci secunde cît a durat tăcerea la receptor, prima destinație care mi-a venit în cap a fost... Bellu. Doar că la Bellu regulile sînt, mai nou, stricte. Îți trebuie aprobare pentru a face fotografii. Și-apoi, ce vor zice agenții de pază văzîndu-ne patru-cinci ore plimbîndu-ne prin cimitir?

„Atunci la Muzeul Satului."

Sîmbătă, 4 august. De 14 minute ne-aștepta la Arcul de Triumf. Ca să ne justificăm întîrzierea, am scos la înaintare cadoul, un tricou în miniatură inscripționat cu Rapid. Au urmat nu mai puțin de șase ore de înregistrări. O plimbare pe aleile Muzeului, una „la Șosea și-o bere „La Radu. Ordinea nici nu mai contează. Oana tocmai îmi spusese, pe cînd alergam la întîlnire, că, de fiecare dată cînd o citește, fie că e vorba de un interviu sau de texte literare, îi aude vocea... „E de foarte bine, e o demonstrație de autenticitate a trăirii foarte intense, care se comunică chiar în sunet."

Un interviu cu Nora Iuga e o adevărată poveste. Tocmai de aceea o vom lăsa să curgă. Să se-audă.

Viața, ca un animal de companie

Nu-mi amintesc să fi trăit măcar o lună, fie în casa bunicilor, a părinților, a bărbatului fără să fi avut un animal în casă. Nici nu pot să realizez o viață fără un animal lîngă tine.

Dracula? Numai cineva care o vede își dă seama de ce o cheamă așa. Are un desen al feței, pot să zic fața, pentru că are o fizionomie specifică: nasul lung, foarte ascuțit, și coloritul alb-negru sugerează niște linii, ca un fel de rună, ca un Y care îi înalță fruntea și lasă impresia, între cele doua urechiușe negre, a unui fel de coif... nu știu, seamănă cu Vlad Țepeș. Și atunci mi-a venit să-i zic Dracula. Și adevărul este că întotdeauna a fost foarte rea, zgîrie, mușcă, mîrîie. La început, și pe mine, pînă la sînge. Are 18 ani și dacă ar fi să fie femeie, ar trece de sută, iar asta îmi face bine. Adică eu de ce n-aș deveni seculară?

Îmi plac aproape numai pisicile, pentru că au grație, pentru că sînt stranii, pentru că ai impresia că au niște capacități oculte, au niște instincte care le fac să presimtă, să vadă mai departe. Probabil e o influență livrescă, poate că îmi vine din atracția mea pentru Egipt, în care n-am fost decît în vis, dar cu care am crezut tot timpul că am ceva în comun.

Am avut enorm de multe pisici. Noi am dus o viață foarte boemă și nu prea țineam cont să avem o casă foarte frumos aranjată sau dichisită sau ordonată. N-am visat niciodată un pat cu baldachin. Bărbatul meu adora pisicile și știa că-mi plac și mie. Și, ca să-mi facă bucurii, cînd venea acasă din oraș, scotea cîte-un pisoi din buzunarul hainei, cîte unul mic, pricăjit. Mi-a adus și infirmi, și am ajuns la un moment dat la douăsprezece mîțe. Eram foarte săraci și iarna ne era frig, locuiam în Tei, și dormeam cu pisicile pe plapumă, ne țineau de cald. Au dispărut rînd pe rînd, unele otrăvite de vecini, altele au fugit. Tot pe-atunci am avut și un cîine-lup, pe care îl țineam în magazia de lemne. Am avut o viață extrem de frumoasă, eram fericiți ca-n paradis, dar din punctul de vedere al confortului și al posibilităților materiale, eram ultimii oameni.

Sînt foarte legată de PNL

Sufletește, sînt foarte legată de PNL. M-am înscris, n-am mai plătit cotizația, e ca și cum n-aș mai fi membră. În casa bunicilor veneau foarte mulți membri ai partidului, generalul Manolescu, profesorul Țițeica, erau prieteni cu bunicul. După Revoluție, cînd a venit Câmpeanu, m-a cucerit. Știa să vorbească, arăta bine, îmi plăceau ideile lui și m-am dus întinsă la sediu să mă înscriu. Dar după fracționările succesive n-am mai frecventat politica. Acum, de cînd e Tăriceanu prim-ministru, partidul îmi face o impresie uluitoare. Cu cît încasează mai mulți pumni și mai multe bobîrnace, cu atît mi se pare că au o atitudine demnă. Personal, l-am votat pe Băsescu, dar mi-e frică de el. În el se îmbină un bufon și un monarh absolut.

Un fragment din Jurnalul lui Virgil Mazilescu:

„Duminică, 22

Am dormit la Madi, în casa căreia scriu acum (duminică, 9:30 dim[ineața]). Voi trece probabil pe la Nora și pe la Nino. Mă pregătesc să le dau telefon. Am fost la ei: o sticlă de vodcă, amintiri dulci-dureroase, doar în casa lor a început concret iubirea dintre mine și Rodica. Întorși la Madi."

Cine era Rodica? Pe Rodica am cunoscut-o de fapt la 2 Mai, era o fată extrem de frumoasă, era nevasta lui Dan Cristea. Toți eram atrași de ea, era o apariție. Ne petreceam vacanțele întotdeauna la 2 Mai, unde mai veneau și Nina Cassian, Elena Ștefoi, Marius Robescu, Gabriela Adameșteanu și mulți alții. Așa am cunoscut-o pe Rodica Palade. Mazilescu a întîlnit-o în blocul din Drumul Taberei, în care locuiau și el, și Dan Cristea, la etaje diferite. Acolo s-au cunoscut și s-au îndrăgostit. A fost un fel de coup de foudre, nici nu era de mirare, ea fiind atît de frumoasă, și trebuie să spun că și Mazilescu era un bărbat destul de atrăgător pe vremea aia. Avea niște ochi verzi pe care n-o să-i uit. Și n-o să-i uit mai ales pentru că, după un chef monstruos la noi acasă în Titan, dimineața pe la 4:30, cînd ieșeau pensionarii cu sacoșele cu sticlele de lapte, nebunul de Virgil, care era foarte bine abțiguit, mi-a cerut fardurile și s-a machiat teribil, cu buzele făcute, cu ochii făcuți, cu fond de ten, cu albastru de pleoape, cu grain de beauté, era de o frumusețe cu ochii ăia verzi, fardați. Bineînțeles, s-a dus să ia tramvaiul. Bietele pensionare la lapte au început să se închine și să-și scuipe în sîn.

Dar asta a fost o paranteză. Rodica n-a mai putut rămîne cu Dan Cristea, lucrurile s-au aflat, iubirea își ieșise din matcă, ea nu avea de gînd să facă un menaj în trei. A fost o dragoste adevărată, deși pe ea au acuzat-o după aceea prietenii lui Mazilescu și în special cei tineri. Optzeciștii au acuzat-o că din cauza ei ar fi murit Mazilescu, lucruri care trezesc bănuieli și din jurnal. Dar nu este ăsta adevărul.

Adevărul este că Rodica a încercat în repetate rînduri să-l determine pe Mazilescu să nu mai bea, el nu a putut să renunțe, și era și normal să n-o mai poată face, în stadiul în care ajunsese, și atunci ea nu a putut să-l mai primească. Vreau să spun că e greu pentru o femeie, pentru că și eu sînt o femeie și știu ce înseamnă acest lucru, nu pentru că bărbatul meu ar fi băut, nu a băut niciodată, dar pot să-mi închipui ce repulsie poți avea din punct de vedere fizic cînd îți vine în așternut tot timpul un bărbat care este redus la un stadiu de animal. E un dezastru să vrei să fii tandru, primind în tine un bărbat care aproape nu mai e om. Și atunci eu înțeleg că, deși îl iubea, l-a respins. El a căzut tot mai rău, tot mai rău, și a ajuns

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Ca motorul unui Ford din 1931

5.0
1 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor