Găsiți următorul dvs. carte preferat

Deveniți un membru astăzi și citiți gratuit pentru 30 zile
Însănătoșire completă. Cum ne îmbolnăvim? De ce nu ne facem bine? Cum ne putem vindeca?

Însănătoșire completă. Cum ne îmbolnăvim? De ce nu ne facem bine? Cum ne putem vindeca?

Citiți previzualizarea

Însănătoșire completă. Cum ne îmbolnăvim? De ce nu ne facem bine? Cum ne putem vindeca?

evaluări:
5/5 (3 evaluări)
Lungime:
346 pages
7 hours
Lansat:
Aug 22, 2016
ISBN:
9786067890082
Format:
Carte

Descriere

Cum ne îmbolnăvim?


De ce nu ne facem bine?


Cum ne putem vindeca?


Misterul durerilor cronice și al depresiei a fost rezolvat


De ce nu mă fac bine? Ce le-a scăpat doctorilor mei? Cum mă pot vindeca?


Potrivit doctorului Gary Kaplan, modul nostru de gândire privitor la natura durerii cronice și a depresiei este fundamental greșit. Deși medicii continuă să diagnosticheze boli precum migrenele, fibromialgia, oboseala cronică, durerile cronice de spate, depresia, anxietatea și tulburarea de stres posttraumatic, un număr crescând de cercetări științifice arată că acestea sunt de fapt simptomele unei inflamații adânc înrădăcinate în creier. Această inflamație poate afecta sistemul nervos timp de luni sau chiar ani, cu efecte devastatoare.


După cum susține autorul, boala nu este rezultatul unui singur eveniment, ci o acumulare de traume. Orice rană, infecție, toxină sau lovitură emoțională generează aceeași reacție: inflamația, activată de celulele microgliale din creier.


Teoria unificată a durerii și depresiei propusă de doctorul Kaplan ne ajută să înțelegem nu doar cauzele acestor boli, ci și aspectele pe care trebuie să le abordăm pentru a ne crea calea spre vindecare. Prin acest cadru de referință revoluționar, autorul ne pune la dispoziție cheile însănătoșirii.


„În cartea de față, Gary Kaplan propune o idee cu potențial revoluționar: explicația neurologică a inflamației care îi ține pe pacienți prizonieri ai unui ciclu perpetuu de durere și depresie. Dacă ai suferit ani de-a rândul fără să-ți găsești alinarea, această carte remarcabilă ți-ar putea schimba viața.“ - Dr. Andrew Weil – fondator și director al Centrului de Medicină Integrativă al Universității Arizona


„Ajutat de informații științifice de ultimă oră și de competența sa clinică, Gary Kaplan prezintă o viziune profundă despre modul în care experiențele de viață au un efect cumulativ asupra sănătății noastre. Recomand călduros această carte oricărui suferind cronic care dorește să înțeleagă mai bine cum funcționează organismul uman.“ - Dr. Mark Hyman, președinte al Institutului de Medicină Funcțională și autor al bestsellerului The Blood Sugar Solution

Lansat:
Aug 22, 2016
ISBN:
9786067890082
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Însănătoșire completă. Cum ne îmbolnăvim? De ce nu ne facem bine? Cum ne putem vindeca?

Cărți conex


În interiorul cărții

Citate de top

  • Studiile care au analizat consumul regulat al acestor medicamente la liber au arătat că episoadele de migrene se pot croniciza în dureri zilnice de cap ca urmare a consu-mului de antiinflamatoare nesteroidiene timp de 10–15 zile pe lună⁷³.

  • Primul este că traumele pe care le suferim au un efect cumulativ. Fiecare leziune, fiecare infecție, fiecare toxină, fiecare traumatism fizic, fiecare lovitură emoțională dau naștere aceleiași reacții de declanșare a celulelor microgliale iar și iar.

  • Când celulele microgliale își intensifică reacția de răspuns dau naștere unor inflamații răspândite la nivelul întregului sistem nervos central. Dacă sunt stim- ulate prea des, devin hiperactive, menținând creierul într-o stare de inflamație cron- ică.

  • Întrucât atât de mulți pacienți cu dureri suferă și de efectele emoționale ale durerilor și bolilor cronice, am adus și un psihoterapeut specializat în desensibilizare și reprocesare prin mișcări ocu-lare și în terapie cognitiv-comportamentală.

  • Substanțele chimice inflamatoare, inter- leukina-6, factorul de necroză tumorală alfa și interleukina-1 beta sunt biomarkeri cerți de intensificare a reacției de răspuns a celulelor microgliale, căci ele sunt secretate de aceste celule.

Previzualizare carte

Însănătoșire completă. Cum ne îmbolnăvim? De ce nu ne facem bine? Cum ne putem vindeca? - Gary Kaplan

măsurate.

Introducere

Bolile rare și diagnosticarea lor

Ce trebuia să se întâmple mai întâi

De o sută de ori pe zi am grijă să-mi amintesc că viața mea interioară și exterioară se bazează pe munca altor oameni... și că trebuie să mă străduiesc să dau măsura a ceea ce mi s-a dat și continuă să mi se dea.

Albert Einstein

Treaba mea e să pun diagnostic bolilor rare.

La facultatea de medicină obișnuiau să ne spună: — Când auzi sunet de copite, te gândești la cai, nu la zebre. E o altă variantă a briciului lui Occam: „Răspunsul cel mai bun e cel simplu". Și e un sfat bun. Nodulii limfatici umflați și febra mare ar putea indica boala Kawasaki, dar e mult mai probabil să fie o infecție cu streptococ.

Până ajung la mine, majoritatea pacienților au explorat deja răspunsurile cele mai simple. Le-au fost deja făcute analizele de 8 până la 15 specialiști de la Johns Hopkins, Mayo Clinic și alte centre medicale excelente din țară. Dacă era să fie un răspuns simplu, l-ar fi descoperit.

Pacienții care vin la mine sunt mistere: un băiat de 14 ani, sănătos și atletic, care ajunge să sufere ani de zile de dureri îngrozitoare după o ruptură a unui ligament încrucișat anterior și o inundație la subsol; o consultantă în afaceri pentru corporații internaționale care se trezește brusc într-o sală de conferințe cu 15 directori executivi, o migrenă și fără să aibă habar cum a ajuns acolo.

Strategia mea dintotdeauna a fost să tratez persoana în întregul său, și nu doar simptomele. Ca om de știință în domeniul medical eram convins că, atunci când pacienții cu dureri cronice au un trecut plin de agresiuni emoționale, fizice și infecțioase, toate aceste agresiuni trebuie cumva să aibă un efect cumulat. Toate au loc în acel ecosistem care este corpul.

Trebuie că există un punct unic de origine care le leagă pe toate. Întrebarea m-a bântuit: care este mecanismul de la bază?

În cele din urmă l-am descoperit. Această carte spune povestea indiciilor care au dus la această descoperire, la acel moment Evrika! când am înțeles dintr-odată ce ne scăpa, și a rezultatelor ulterioare când am confirmat, pacient după pacient, că toate simptomele lor, aparent fără legătură între ele, aveau de fapt o unică bază neurologică.

Până la urmă s-a redus totul la briciul lui Occam.

Steve Jobs a spus cândva că oamenii care au idei inovatoare nu doresc întotdeauna să-și asume creditul pentru ele. — Ei doar au observat ceva. Iar după o vreme au înțeles ce au văzut¹, spunea el. Viziunile lor derivă din capacitatea de a face niște conexiuni pe baza experienței pe care o au. Exact așa simt și eu.

A fost nevoie ca mai întâi să trec prin anii de școală, să consult pacienți, să am mentor și prin practic fiecare experiență pe care am avut-o legat de medicină și de familie, pentru a face asemenea conexiuni.

Placebo, în cel mai bun caz

În anii 1970, multă lume începea să-și dea seama că, oricât de impresionantă ar fi fost, medicina convențională nu deținea toate răspunsurile. Apăreau tot felul de practicanți de medicină alternativă peste tot prin țară. Oamenii se duceau la magazine naturiste ca să-și ia vitamine și alimente organice și făceau chiropractică și acupunctură, în ciuda faptului că medicii lor le spuneau că e inutil.

Dintr-o perspectivă medicală convențională, tratamentele medicale alternative erau șarlatanie în cel mai rău caz, placebo în cel mai bun. Nu se făcea mare deosebire între acupunctură, chiropractică, homeopatie, fitoterapie, terapie magnetică, curățarea aurei și vindecarea prin credință. La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, fizioterapia și-a făcut, cu timiditate, loc la marginea medicinei respectabile², dar a trebuit să treacă zeci de ani înainte ca medicii să nu mai asocieze terapia prin masaj cu prostituția și masajul erotic.

Apoi, când Richard Nixon a fost în China în 1971, s-a întâmplat ceva uimitor. Un corespondent al New York Times, care se ocupa de vizita istorică a Președintelui Nixon, a suferit de urgență o operație de apendicită. James Reston a fost dus repede la Anti-Imperialist Hospital³. La început, tratamentul său a fost asemănător cu practica noastră occidentală. Medicii i-au făcut o injecție standard cu lidocaină și benzocaină pentru a anestezia zona respectivă, iar Reston a constatat cu surprindere că a rămas treaz pe parcursul întregii operații. După câteva nopți, când a început să se plângă de dureri, lucrurile au început să i se pară străine.

Li Chang-yuan, specialistul în acupunctură al spitalului, a fost trimis să-l trateze. Reston a fost ușor reticent, dar a hotărât să ia totul drept un experiment. Și-a dat acordul și specialistul i-a inserat sub pielea cotului drept și a genunchilor trei ace lungi și subțiri, iar apoi le-a aranjat. După o oră, durerea i-a dispărut pentru totdeauna.

Spre surprinderea sa, Reston a aflat că și profesorul Li Pang-chi, medicul care se ocupa de cazul său, fusese inițial reticent dacă să accepte acupunctura ca tratament valabil. În ciuda rezervelor sale, a ajuns să-și dea seama că „organismul este o unitate organică, că boala poate fi cauzată de dezechilibrele dintre organe și că stimularea prin acupunctură poate să ajute la refacerea echilibrului".

În articolul său de referință din New York Times, Reston a scris: „S-a vehiculat ideea că ăsta... a fost, probabil, un truc jurnalistic pentru a afla câte ceva despre anestezia cu ac. Nu este doar fals, dar depășește cu mult puterea mea de imaginație, curajul și sacrificiul de sine cu care am fost dăruit. Sunt multe lucruri pe care le-aș face pentru un articol bun, dar să mă las operat în miez de noapte sau să mă ofer drept cobai experimental nu e unul dintre ele".

Dacă americanii s-au cutremurat, nu a fost pentru multă vreme. Era pentru prima dată când vedeau un jurnalist curajos care s-a lăsat supus unor înțepături cu ace lungi, subțiri și care arătau ciudat. Iar apoi, fără să simtă că-i explodează corpul de analgezice — fără ca măcar să fie nevoie de o a doua procedură de înțepare — durerea lui postoperatorie a dispărut. Dar când Reston l-a citat pe dr. Hsu Hung-tu spunând: „Bolile au cauze interioare și exterioare. Sistemul nervos superior al creierului influențează fiziologia în general"⁶, americanii au ciulit urechile.

Cei înnebuniți după fitness și conștienți de importanța stării de sănătate, atât din California, cât și din alte părți ale țării, făceau deja jogging, se duceau la chiropracticieni și mâncau tofu. Nu le plăcuseră niciodată ideea de a lua analgezice puternice sau de a face anestezie generală pentru operații minore. După articolul lui Reston au început să devină curioși ce putea oferi acupunctura.

Înainte, oamenii credeau că acupunctura fie era pură șarlatanie, fie placebo. Din perspectiva modelului medical occidental, să înfigi ace într-un organism nu avea deloc sens. Era ceva de râs. Dar mișcarea contra curentului, locală și din străinătate, îi făcea pe americani să-și dea treptat seama că oamenii de diferite etnii și din diverse medii ar putea, de fapt, să aibă ceva de oferit. Patriarhatul american alb nu era singura sursă de cunoaștere și autoritate. Și pacienții, și medicii au început să-și pună problema că ori milioane de chinezi au fost înșelați timp de 2 500 de ani, ori era ceva de capul acestei practici a acupuncturii.

La început, când medicii americani au încercat să folosească aceste tehnici, au obținut rezultate neconcludente. Premisele medicinei chineze se bazează pe o rețea de meridiane energetice ce corespund diferitelor organe. Urmând o abordare practică, medicii au inserat pur și simplu acele în locurile desemnate, fără să înțeleagă vreunul dintre principiile pe care se bazează această practică. Puteau la fel de bine să ia sânge prin a înfige la întâmplare o seringă în corpul pacientului. Acupunctura practicată în stil occidental era la fel de supusă eșecului.

Ca urmare, acupunctura a fost numită în 1978 „procedură medicală experimentală". Sub această denumire putea fi practicată doar de medici autorizați, în protocoale experimentale. Însă publicul era deja atât de fermecat de acupunctură, încât mulți se duceau în Anglia, în Franța sau în China pentru a o studia. Eu m-am dus la Monterey.

Cu dreptul înainte

Dr. Hector Prestera, specialist în medicină internă, a fost unul dintre primii medici din țară care au folosit acupunctura. Când am absolvit facultatea, m-am dus cu mașina în California pentru a-l întâlni și am ajuns să studiez acupunctura cu el timp de un an înainte de a continua medicina pentru a deveni neurolog.

Așa cum voi explica în capitolul 1, această aspirație a fost blestemată încă de la început. După ce am învățat să văd organismul ca pe un întreg, ideea de a trata simptomele individuale de parcă n-ar avea nicio legătură unele cu altele — așa cum ne învață neurologia occidentală — era la fel de atrăgătoare ca și ideea de a opera legat la ochi.

Acupunctura mi-a deschis ochii către o modalitate diferită și fascinantă de a vedea sănătatea omului. Diagnosticele sunau vag și poetic. În efortul său de a deveni mai științifică și mai precisă, medicina occidentală abandonase de mult poezia și metaforele. Așa că, la suprafață, medicina chineză părea fantezistă, ba chiar periculoasă.

Întrucât căuta tipare de dizarmonie mai degrabă decât disfuncții subtile, putea identifica o tulburare hepatică ce nu ar rezulta niciodată în urma analizelor clinice de laborator. Din perspectiva medicinei chineze, sindromul premenstrual, de exemplu, este adesea „o tulburare hepatică prin exces de fiere". E de înțeles că acest gen de diagnostic poate să pară un nonsens urechilor medicilor occidentali. La fel aș fi putut gândi și eu, doar că eficiența sa m-a făcut să am un profund respect pentru acest punct de vedere.

Și totuși, în primele zile ale formării mele, chiar înțelegerea medicinei chineze a fost cea care m-a trimis constant înapoi la fiziologia occidentală. Puteam să-mi dau seama că avea efect într-un fel în care medicina occidentală nu o făcea, dar nu puteam să înțeleg ce însemna asta din perspectivă occidentală. Mânat de nevoia de a găsi un întreg unificator, am adăugat în cele din urmă câteva specialități. Cercetam constant noi tehnici, învățând să evaluez pacienți din cât mai multe direcții, întrucât nicio abordare medicală nu explica tot ce vedeam eu în practica mea.

Când a venit vorba să fac rezidențiatul, sigura specialitate pe care am putut-o găsi și care se apropia cât de cât de tratarea persoanei ca întreg era medicina de familie, așa că mi-am început rezidențiatul la Universitatea Georgetown în Washington DC.

Era în 1982. S-a întâmplat ca dr. Joe Helms, care a creat prin biroul de instruire medicală continuă de la UCLA programul de Acupunctură Medicală pentru Medici, să mă invite să fac și eu parte dintre primii studenți. Al său a fost primul program complet de formare în acupunctură pentru medicii din Statele Unite. Dornic să învăț mai multe despre un sistem care trata organismul ca întreg și, în același timp, continuând fundamentarea unor baze solide de cunoaștere în medicina occidentală, am aranjat cu coordonatorul rezidențiatului meu de la Georgetown să petrec o parte din perioada mea opțională de practică în programul doctorului Helms. Programul de bază pornea de la un angajament pe trei luni. Pe măsură ce a continuat să construiască acest program, adăugând etape avansate și aducând din toată lumea specialiști în acupunctură care să ne învețe, angajamentul meu pe trei luni s-a transformat în opt ani de navetă regulată pe 3 700 de kilometri între cele două coaste.

Când o mare universitate ca UCLA începea să formeze medici în acupunctură, era un semn că oamenii începeau să admită că această veche practică a chinezilor putea contribui cu ceva semnificativ la propriile noastre realizări impresionante din medicina occidentală. În cele din urmă, activitatea mea în acupunctură a făcut să ajut la crearea American Academy of Medical Acupunture (AAMA) (Academia Americană de Acupunctură Medicală), din consiliul căreia am făcut parte timp de cinci ani. M-am implicat atât de mult în acest domeniu, încât mai târziu am devenit președintele Medical Acupuncture Research Foundation (MARF) (Fundația de Cercetare în Acupunctură Medicală).

Pe drumul schimbării

În anii 1990, lucrurile se schimbaseră deja în America. Eram pe drumul către descoperiri noi și interesante care urmau să ne facă să ne schimbăm radical modul de a înțelege medicina și însăși natura creierului.

Unul dintre instrumentele de care era nevoie fusese deja inventat. În 1990, dr. Seiji Ogawa, cercetător la Laboratoarele Bell din New Jersey, a găsit o modalitate de a surprinde imagini ale creierului în acțiune.

Imagistică prin rezonanța magnetică (MRI) ne oferea imagini statice ale creierului încă din anii 1970. Tomografia cu emisie de pozitroni (PET) pe bază de detectare radioactivă era folosită pentru a stabili modul în care funcționează organele și țesuturile din organism⁷. Cu ajutorul rezonanței magnetice și al tomografiei computerizate (CT), medicii puteau să vadă creierul și să identifice tumorile și alte anomalii, dar nu și cum funcționează, de fapt, creierul. Apoi Ogawa a venit cu îmbunătățiri. După ce a găsit o cale să creeze imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI), medicii nu au mai fost nevoiți să ghicească ce se petrecea în creier. Puteau vedea cum funcționează creierul — pe viu, pentru prima dată.

În același an a fost lansat în spațiu Hubble Telescope. A fost ca atunci când se aprinde lumina într-o cameră întunecată. Astrofizicienii, asemenea cercetătorilor în neurologie, puteau vedea ce studiau într-o cu totul altă lumină.

Descoperirile tehnologice de la începutul anilor 1990 ne-au permis accesul la o bogăție de informații fără precedent despre corpul nostru, lumea noastră și universul nostru. La scurtă vreme după lansarea World Wide Web în 1991, au fost create și motoarele de căutare care să ne ajute să selectăm dintr-o vastă cantitate de informații.

Odată cu apariția accesului timp de 24 de ore la astfel de bănci enorme de cunoștințe, au început să răsară noi și impresionante perspective medicale. În 1990 a fost lansat Proiectul Genomului Uman la National Institutes of Health (NIH) (Institutul Național de Sănătate). În iunie 2000, cercetătorii reușiseră deja să vadă harta tuturor celor 20–25 de mii de gene din corpul uman. Secvența ADN se găsea deja pe internet.

Când Biblioteca națională de medicină din Australia a trecut online, medicul Barry Marshall a început să facă cercetări în vederea confirmării ipotezei sale că ulcerele gastrice erau provocate de bacterii, nu de stres. El a spus: „Am găsit foarte multe referiri, peste tot, la chestii din stomac ce păreau legate de bacterii, datând de acum aproape o sută de ani".

Fără un computer, el estimează că ar fi durat 20 de ani să combine datele fără să vadă o legătură între ele. În schimb — spre ușurarea tuturor celor infectați cu Helicobacter pylori (H. pylori) — el a reușit să-și încheie cercetarea și să dovedească teoria în doar câțiva ani.

Deși când și-a prezentat pentru prima dată ideile a fost luat în râs de comunitatea medicală, în 2005 Marshall a câștigat Premiul Nobel pentru Medicină. Perspectiva sa asupra ulcerului a salvat 500 000 de vieți anual și a scos din uz o piață a medicamentelor de miliarde de dolari⁹. (De-a dreptul uluitor, noul tratament pentru ulcerele peptice s-a dovedit a fi antibioticul, nu valiumul.) Folosindu-se de probe imposibil de ignorat și dovedind că bolile pot avea o origine infecțioasă, Marshall a făcut o descoperire cu implicații uriașe pentru medicină în general. Începea să aibă loc o schimbare de paradigmă.

Descoperiri legate de durere

Pionier în recunoașterea nevoii unei abordări mai umane și mai pline de compasiune a medicinei, dr. Norm Shealy a creat în 1978 o organizație medicală pentru a-i aduce la un loc pe liderii din domeniul emergent al medicinei holistice. Ca neurochirurg educat la Harvard, dr. Shealy considera inițial durerea ca pe o tulburare a sistemului nervos. Când și-a dat seama că actualele cunoștințe medicale nu pot asigura un tratament suficient pentru durere, a căutat moduri de a face creierul să ignore mesajele venite de la receptorii durerii. Asta a dus la inovatoarea sa activitate în vederea creării a două dintre cele mai pe larg întrebuințate tratamente pentru durere: stimularea coloanei vertebrale și stimularea electrică nervoasă transcutanată (TENS).

La începutul anilor 1970, dr. Shealy a creat în La Crosse, Wisconsin, unul dintre primele programe din țară de vindecare completă a durerii. Era singurul program din țară care avea o abordare holistică în tratarea durerii. Bucurându-se de inteligența, creativitatea și insațiabila sa curiozitate, centrul a devenit și un incredibil laborator de testare a celor mai inovatoare și mai reușite abordări în tratarea durerilor cronice. În dr. Shealy am găsit un mentor, având în față un model de asistență medicală care mi-a influențat întreaga carieră în medicină.

Pentru a-și extinde capacitatea de cercetare și de experimentare pe baza unor noi opțiuni de tratament al durerii, dr. Shealy i-a reunit pe cei considerați lideri în medicina minte-corp, nutriție, medicină naturistă, homeopatie și acupunctură, cei care erau pionierii unei medicine noi în stare să vindece persoana în întregul său — nu doar corpul, ci și mintea și spiritul. El a denumit acest grup Asociația Americană de Medicină Holistică, creată în jurul unei abordări deschise ce integra medicina convențională și alternativele bazate pe dovezi științifice.

O lovitură neașteptată pentru medicina convențională

La Institutul Național de Sănătate începeau să se petreacă lucruri surprinzătoare. Era evident că tot mai mulți oameni recurgeau la terapii alternative, dar medicii nu știau sigur că pentru americani era ceva obișnuit să caute ajutor în afara medicinei convenționale.

În 1993, dr. David Eisenberg și colegii săi și-au publicat în New England Journal of Medicine rezultatele cu privire la prevalența, costurile și uzul medicinei neconvenționale¹⁰. Aceste rezultate au șocat comunitatea medicală până în străfunduri. Nu doar că americanii mergeau la consultație la terapeuți alternativi, dar se duceau la aceștia mai des decât la medicul specialist¹¹! Și mai rău pentru medicina convențională, pacienții cheltuiau cu aproape un miliard de dolari mai mult pe terapiile neconvenționale decât pe spitalizări convenționale¹².

Pacienții căutau tratamente alternative pentru afecțiuni foarte variate ca artrită, dureri cronice de spate, insuficiență renală, tulburări alimentare și cancer¹³. Autoritatea pentru Alimente și Medicamente a declarat că americanii primeau între 9 și 12 milioane de tratamente alternative anual numai sub formă de acupunctură¹⁴.

Dr. Eisenberg a mai arătat și că majoritatea pacienților (83%) au apelat inițial la tratamente convenționale pentru afecțiunile lor, dar când s-au îndreptat către terapiile alternative, cei mai mulți dintre ei (72%) nu au spus asta medicului lor curant¹⁵.

Prin urmare, medicii au fost luați cu totul prin surprindere. Se presupunea că medicina convențională deținea monopolul pe piața de sănătate. Această nouă informație spunea: „Treziți-vă! Pacienții voștri nu se fac bine și sunt nevoiți să caute în altă parte".

Asta ne-a arătat că am pierdut legătura cu pacienții noștri.

Faptul că erau puțini pacienți care vorbiseră despre eforturile lor de a găsi soluții alternative putea avea drept cauză, după părerea doctorului Eisenberg, că medicilor le lipseau cunoștințele adecvate despre tehnicile alternative. El și colegii săi recomandau ca facultățile de medicină să înceapă să includă în programa lor și informații despre aceste terapii, pentru ca medicii să le poată veni și mai mult în ajutor pacienților lor¹⁶.

La scurtă vreme, guvernul a alocat un milion de dolari pentru crearea unei divizii dedicate studierii medicinei complementare și alternative în cadrul Institutului Național de Sănătate. Până atunci, institutul nu fusese deschis la ideea de a lua în considerare și tratamentele alternative.

Era o ocazie fără precedent pentru comunitatea medicală alternativă de a obține tipul de cercetare riguroasă de care avea nevoie în vederea testării tehnicilor neconvenționale care păreau să dea rezultate pe pacienți. Dacă tratamentele alternative nu erau menținute la aceleași standarde ca medicina convențională, nu am fi reușit niciodată să-i convingem pe medicii alopați că abordările alternative le pot fi de ajutor pacienților lor.

Și mai important, a trebuit să învățăm să integrăm aceste evaluări în studiile noastre pentru ca și noi, la rândul nostru, să putem separa tratamentele cu adevărat eficiente de cele amăgitoare.

Dintotdeauna, medicina convențională a fost vulnerabilă la puterea de influență a companiilor farmaceutice cu impresionantele lor laboratoare de cercetare ce promovau uneori medicamente în urma unor studii total insuficiente. Medicina alternativă a căzut adesea pradă tratamentelor promițătoare ce aveau drept suport doar cultura populară, tradițiile strămoșești neverificate sau dibăcia unor terapeuți charismatici.

Aceia dintre noi care făceau, de-acum, parte din comunitatea medicală ce utiliza metodele clasice, dar și pe cele alternative și care începuseră un dialog despre tehnicile alternative nu și-ar fi dorit deloc să vadă studii superficiale care să nu fie luate în serios. Am purtat discuții lungi cu departamentele de cercetare ale facultăților de medicină de la universitățile mari, sponsorizate de Institutul Național de Sănătate, care făceau de ani de zile cercetări excepționale. Eram hotărâți să învățăm cât de mult despre cum să facem acele studii. Era esențial ca cercetarea să înțeleagă corect și metoda științifică, și tratamentul alternativ. Dacă una dintre acestea dădea greș, studiile ar fi fost îndoielnice.

La momentul respectiv era greu să găsești studii care să le înțeleagă corect pe ambele. cei mai mulți membrii ai comunității medicale alternative erau clinicieni care consultau pacienți, și nu cercetători cu cunoștințe de metodologie științifică, care să fie la înălțimea standardelor Institutului Național de Sănătate.

În condițiile în care urmau să se aloce fonduri de cercetare a metodologiilor alternative, nu mai era nevoie decât să-i instruim pe clinicieni să atingă standarde mai înalte de cercetare și să-i co-intereseze pe cercetătorii cu experiență în studierea tehnicilor alternative. Pentru prima dată, eu și colegii mei am văzut o deschidere, o șansă de a găsi dovezi verificabile pentru unele dintre lucrurile despre care văzusem că dau rezultate în activitatea clinică.

Nu am lăsat să ne scape această șansă.

Institutul Național de Sănătate aprobă acupunctura

Ca președinte al Academiei americane de acupunctură medicală, Joe Helms i-a contactat pe cei de la Institutul Național de Sănătate pentru a-i întreba despre cum se desfășoară acest proces. Ca răspuns, institutul a trimis un grup de cercetători care să vină în Arizona și să se întâlnească cu 25 dintre noi, cei de la academie și de la fundația de cercetare a academiei.

Reprezentanții institutului ne-au explicat în detaliu ce fel de dovezi trebuia să aducem. Ne-au descris tipurile de studii pe care ei le-ar considera viabile și au subliniat importanța urmării unor protocoale precise pentru a evita invalidarea rezultatelor. Institutul Național de Sănătate avea standarde foarte ridicate în privința dovezilor medicale și era nevoie să ajungem la acel nivel pentru a obține toate dovezile necesare pentru ca studiile noastre să poată fi analizate în cadrul unei întruniri a institutului pentru evaluarea tehnologiilor.

În timpul acelei întâlniri am schițat planurile pentru trei proiecte de cercetare care păreau să fie cele mai promițătoare în a demonstra eficiența acupuncturii. Ne-am concentrat pe tratamentul osteoartritei genunchiului, stărilor de greață și de vomă postoperatorii și durerilor lombare.

Dr. Brian Berman, medic de familie cu formare în homeopatie în Anglia, a preluat studiul despre osteoartrită. El primise deja un grant de un milion de dolari pentru cercetare în domeniul tratamentelor medicale alternative din partea unui susținător britanic și a Facultății de Medicină de la Universitatea din Maryland. Cu acești bani, el a creat un program de medicină alternativă în cadrul secției de anestezie a universității, care s-a transformat curând în cel mai mare centru pentru studiul medicinei complementare și alternative finanțat de Institutul Național de Sănătate. Mare parte din primele sale eforturi de cercetare s-au concentrat pe acupunctură pentru osteoartrită la genunchi.

Împreună cu dr. Berman, am format specialiști în acupunctură în cadrul programului doctorului Helms de la UCLA. Mai mulți ani am făcut parte din consiliul extern de consultanță științifică al lui Berman, deținând funcția de președinte al acestui consiliu timp de doi ani. Scopul lui, ca și al meu, era crearea unui grup de cercetare care să facă față examinării amănunțite a Institutului național de sănătate. Institutul stabilea standardele cele mai înalte de cercetare. Dacă reușeam să îi îndeplinim cerințele, acupunctura urma să fie validată ca terapie medicală legitimă.

Asta însemna o concordanță deplină cu programul acceptat al institutului. Fondat în 1977, în cadrul Programului de dezvoltare consensuală al institutului se desfășoară conferințe de anvergură în întreaga țară, în scopul de a se ajunge la concluzii general acceptate, bazate pe dovezi științifice în legătură cu tehnici sau dispozitive medicale noi sau controversate¹⁷.

Acest program este unul dintre modurile prin care se stabilesc standardele de asistență medicală din această țară. Descoperirile comisiei sunt publicate în Journal of the American Medical Association și pot să statornicească sau să elimine orice nouă abordare privind asistența medicală. După o analiză amănunțită a datelor științifice și după ce ascultă declarațiile unor experți de vârf din domeniu, comisia anunță acceptarea în consens pe acel subiect, într-un forum public.

Prima mea participare la programul de aprobare al institutului a fost în 1995, când împreună cu dr. Berman și cu alți zece specialiști am fost invitați să redactăm declarația de acceptare a comisiei cu privire la „Integrarea abordărilor comportamentale și de relaxare în tratamentul durerilor cronice și al insomniei".

Acupunctura a intrat în procedura de aprobare în 1997. Am avut privilegiul de a face parte din comisia de planificare a conferinței și de a ține o cuvântare în calitate de expert pe această temă în cadrul programului. Când comisia de aprobare a institutului a anunțat rezultatele, după ce a audiat timp de două zile prezentări despre starea cercetării și treceri în revistă ale literaturii de specialitate, ea a devenit prima comisie medicală independentă din țară care a susținut utilizarea acupuncturii ca tratament medical legal.

A fost un moment istoric.

Cele 15 minute de celebritate au trecut foarte repede. Brad Williams, care era președintele Academiei americane

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Însănătoșire completă. Cum ne îmbolnăvim? De ce nu ne facem bine? Cum ne putem vindeca?

5.0
3 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor