Găsiți următorul dvs. carte preferat

Deveniți un membru astăzi și citiți gratuit pentru 30 zile
Dincolo de ferestre

Dincolo de ferestre

Citiți previzualizarea

Dincolo de ferestre

Lungime:
175 pages
2 hours
Lansat:
Aug 23, 2016
ISBN:
9786068628639
Format:
Carte

Descriere

Din petice surprinzător de diferite, ca nuanță și lucrătură, Dincolo de ferestre este o pătură multicoloră de povești care pe mulți îi va încălzi. Jonglând cu emoții și stări, cu situații și detalii, scriind despre orori și splendori, stăpână deja pe acest nou teritoriu, Irina Georgescu debutează – deloc neașteptat – cu un volum remarcabil. - Veronica D. Niculescu


O colecție de douăzeci și două de ficțiuni cu miez de magie, montate la limita dintre real și fantastic, avînd ca numitor comun misterul și suspansul. În spatele poveștilor se ascund îngerii. Ei sînt pe urmele deținutului care încearcă să evadeze din realitatea absurdă a unui penitenciar circular, fără ieșire („Encarcerado“), sau ale surorilor care scapă de atacatori datorită muzicii („Radio“). Îngerii îl privesc pe bărbatul orb care, măcinat de gelozie, își caută rivalul în propria casă („Întuneric“) și află că locatarii unei scări de bloc sînt alungați de farmecele unei vrăjitoare („Rebound“). Surprinse în momentele cele mai vulnerabile, unele personaje își pierd capul – socrul sedus de cuscră sare pe fereastră sub privirile ginerelui („Père Tinel“), băiatul care găsește un pește auriu în para dușului își pune o dorință neinspirată („Un tip fără noroc“), iar pendula vrăjită, care dă verdicte la sfîrșitul proceselor, îl pune în încurcătură pe judecător („Pendula lui Costică“). Dincolo de Ferestre vorbește despre fragilitatea realității, de limitele ei permeabile și de faptul că, odată traversată această barieră, lucrurile nu mai sînt ce păreau a fi. (Irina Georgescu Groza)

Lansat:
Aug 23, 2016
ISBN:
9786068628639
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Dincolo de ferestre

Cărți conex

Previzualizare carte

Dincolo de ferestre - Irina Georgescu Groza

ani.

Fugarul

Cheia se micșoră dintr-odată și intră la loc în palmă. Deschise ochii și-o văzu lucind în semiîntuneric. Atunci își aminti ce se întîmplase și căută cu degetele umflătura de pe frunte, care semnaliză dureroasă. Rareș se ridică din pat și păși pe vîrfuri, evitînd careul de parchet care scîrțîia. Deschise ușa spre hol și așteptă cîteva secunde, ascultîndu-și inima. Trase ghetele în picioarele goale și îmbrăcă paltonul peste pijama. Pisica mieună în spatele lui.

— Șșt!, își puse degetul peste buze și-o privi încruntat înainte să închidă ușa.

Liftul se opri greoi în fața lui. Părea un uriaș trezit din somn. De ce nu ești în pat, copile? Trase cu putere de mîner, împinse ușile de lemn pe care cineva scrisese „CÎINII ROȘII" și apăsă pe buton. Prin geamurile zgîriate, urmări etajele rămînînd în urmă, trei, doi, unu și uriașul se opri icnind. La parter îl cuprinse frigul, ridică fermoarul hainei și păși pe trotuarul ud. Așa cum plănuise, se trezise la ora două, doar cu puterea minții. Se concentrase înainte de a adormi și visase că mintea lui era un ceas isteț, fără sonerie. Se gîndi cu nerăbdare, în timp ce se îndrepta spre intersecție, la următorul lucru pentru care trebuia să-și antreneze mintea. Viteza de reacție. Alex nu va mai apuca să rostească porecla aia prostească și nici să-l lovească. Își imagină pumnul pornind ca o rachetă spre ochii colegului de clasă, cînd văzu lumina galbenă a semaforului. Nu venea nici o mașină.

Trecu prin fața bătrînului învelit cu cartoane, întins pe banca de lîngă stația de autobuz. Privirile li se întîlniră pentru o clipă și pe Rareș îl cuprinse o slăbiciune grozavă. Trecu mai departe și tresări cînd îi căzură stropi reci pe pleoape și pe frunte. Castanii pe sub care se grăbea își scuturau crengile goale și aruncau în fața pașilor lui umbre subțiri, ce se mișcau amețitor. Dar el era mare și nu se temea de nimic.

Cîteva minute pînă la scara doi a blocului S4, ar putea ajunge mult mai departe dacă ar vrea. Din grabă, călcă într-o baltă adîncă și simți apa pătrunzînd rece pe la glezne. Încă puțin, își spuse și auzi lătratul. Bunica îi spunea mereu să nu se teamă de cîinii care-și făceau veacul la prima scară, că doar se vaită de foame și singurătate. Ochii lui verzi și bănuitori încercară să pătrundă întunericul nesfîrșit și umbrele cu cozi. Trecu foarte aproape de ele, cu urechile ciulite. Dacă nu-l lăsau în pace, avea să le arunce cele trei oase de pui, învelite într-un șervețel, de cu o seară înainte. Pipăi în buzunar și respiră adînc. Era om mare.

Cînd ajunse la a doua scară de bloc, comutatorul de lumină porni automat. Rareș se ridică pe vîrfuri și apropie cartela magnetică de interfon. Nu mai fusese aici de multă vreme și se simți iar slăbit, ca atunci cînd îi murise perușul. Urcă cele treisprezece trepte în semiobscur, numărîndu-le în gînd. La primul etaj, ușa garsonierei lucea, luminată de becul de deasupra liftului. Rămase o vreme pe covorașul verde și ascultă zgomotele slabe, venind de peste tot. Răsuci cheia în yala care trosni de două ori, de parcă ar fi ronțăit din fierul care o pătrunsese. Încuie repede în urma lui și se sprijini de ușă, simțind mirosul de mere acre și leuștean uscat. Nu era loc pe lume să miroasă la fel. Aprinse lumina în hol și se lăsă să alunece pe lîngă ușă. Rămase o vreme cu ochii închiși și capul sprijinit în pumni. Pînă nu de mult, cel mai puternic sunet din casă era ticăitul pendulei. Dar și timpul tăcuse, de parcă plecase odată cu ea.

Se ridică și trecu mîneca rece peste ochiul drept, apoi peste stîngul. Porni cu pași hotărîți spre bucătărie. De sub masă trase un scaun cu spătar, îl tîrî pînă la cămara din hol și deschise ușile înguste și înalte. De pe rafturi, îl priviră cu mirare cozi împletite cu usturoi, oale înalte, un coș cu nuci înnegrite, borcane mari, cu licoare alburie de saramură. Făina era sus, într-o plasă de pînză neagră, și se întinse spre raftul cu borcane de dulceață, îmbrăcate cu etichete mari, zimțate pe margini. Cireșe amare. Peltea. Căpșune. Cu scris mic și îngrijit. Murmură pentru sine, citind încet etichetele. De l-ar vedea bunica cum citește! Găsi gemul de prune cu nucă. Tigaia neagră, lucioasă, era sub rafturi, simți între degete praful de pe mîner.

Le duse pe rînd la bucătărie, pe masa de lîngă aragazul alb. Țeava chiuvetei bolborosi somnoroasă înainte să-i umple paharul. Găsi castronul de plastic jos, în dulap. O parte din făină se împrăștie pe masă cînd încercă să încline punga. Își șterse palmele de haină și turnă apa în castron. Amestecă încet, adăugînd cîte o lingură de făină, înciudat de cocoloașele care se înmulțeau. Învîrti în cocă pînă simți o înțepătură în braț. Se urcă pe scaun și deschise bufetul. DAFIN, MĂRAR, PIPER, SARE, CIMBRU, ZAHĂR, SCORȚIȘOARĂ. Coborî cu zaharnița și-o privi încurcat. Nu, nu se pune zahăr. Și strănută în palme.

Găsi un deget de ulei pe fundul unei sticle de plastic. Turnă un strop în tigaie, căută butonul potrivit al aragazului și-l suci spre fereastră, ținînd în mîna stîngă aprinzătorul. Nu reuși din prima și se concentră pînă văzu flacăra albastră întinzîndu-se pe sub tigaie. O micșoră cu grijă și se întinse după polonicul agățat deasupra chiuvetei. Zdrobi cîteva cocoloașe și mai învîrti în amestecul cremos. Nu trebuia să fie mai subțire? Bunica le făcea aurii, cu pete mici și brune, ca niște alunițe. Mama prefera să le cumpere de la magazin, dar alea erau gumoase și reci.

Turnă un polonic de cocă peste uleiul care sfîrîi dintr-odată și mișcă tigaia într-o parte și-n alta, pînă se formă un guler crem și subțire. Apucă mînerul tigăii și cu greu îl săltă spre tavan, clătita nu se desprinse. Ea știa să le arunce în aer și să le prindă la loc. Căută repede paleta în sertarul cu tacîmuri. Împinse încet pe sub gulerul clătitei. Încercă în mai multe locuri, dar nu reuși decît să rupă coaja lipicioasă. Privi înciudat ghemul de făină arsă. Ce dezastru.

Uitase să mai pună ceva. Sau poate greșise cînd înlocuise laptele cu apă. Întoarse capul spre hol, acolo era frigiderul, scos din priză de cîteva luni. Fumul îl făcu să tușească, se ridica înecăcios, rîzînd de el. Stinse focul și așteptă cîteva minute ca tigaia să se răcească. Apoi o puse în chiuvetă și o spălă cu apă rece și un burete gros, gîndindu-se că făcuse coca prea apoasă. Ridică tigaia ca pe o oglindă neagră și veche, pe care o traversau bobi de apă. Acolo era umbra lui, încurcată în gînduri.

O așeză încet pe aragaz. Puse în castron încă două linguri de făină. Însă mai era ceva. Desfăcu capacul borcanului, învîrti amestecul gros cu lingurița și începu să mănînce. Gemul era acrișor, nucile se striveau dulci între măsele. Privi rafturile bucătăriei, lingurile de lemn aranjate în cana de lut, lumînările prăfuite de pe șervetul roșu, calendarul pe anul trecut, prins în perete și poza din prima lui zi de școală. Bunica îl ținea de umeri și-i zîmbea. Deschise dulapul de jos și privi tăvile de cozonac, ceaunul și sita. Nu-i mai era poftă de clătite, nici nu-i fusese. Și oricum, putea să facă oricînd altele. Cînd făcuse omletă, îi ieșise pufoasă, iar bunica îi spusese că bătuse bine ouăle. Știa și să separe gălbenușul de albuș, tot ea îl învățase. Asta era. Se opri din mîncat și buzele începură să-i tremure.

Răsturnă castronul în chiuvetă. Scoase din sertar carnetul cu rețete și-l îndesă în buzunar. Pe perete, agățat într-un cui, se îngălbenea șorțul de bucătărie, cu dantelă la buzunare. Își lipi nasul de ea și-i veni iar să strănute. Deschise geamul și stinse lumina. Curățenie putea face dimineață, se gîndi obosit și intră în dormitor cu umerii coborîți și spatele înfrigurat. Pe întuneric, mobilele păreau mai mari și mai lucioase. Bine te-ai întors, copile, trosniră ușor. Se întinse pe patul rece și simți colțurile carnetului prin haină. De ce nu mai voia mama să vină aici? Îi promisese c-o să-l aducă să-și ia cărțile de povești. Mama promitea mereu, dar nu se ținea niciodată de cuvînt, Rareș închise ochii și văzu steluțe albastre, care se topeau de somn. Înainte să adoarmă, spuse rugăciunea învățată de la bunica.

Înger, îngerașul meu...

Auzi strigătul, dar nu se mișcă, nici nu deschise ochii. Și-apoi liniște. Pendula ticăind în hol.

— Rareș!

Poate se dusese să-i cumpere lapte bătut, își aminti gustul acru și ațipi la loc.

— Rareș!

Se ridică speriat și plecă spre lumină. Își lipi nasul de fereastră, uitîndu-se rușinat la femeia de pe trotuar, îi văzu părul lung și dezordonat și chipul nemachiat, atît de proaspăt în lumina dimineții. Pentru o clipă, crezu că bunica întinerise. Dar prin paltonul deschis, recunoscu pijamalele cu îngeri aurii. Și atunci o zbughi pe ușă, nerăbdător să-și lipească fruntea de ei.

Casa de pe țărm

Sus, în capătul falezei, își puse mîna streașină la ochi și văzu casa, iar imaginea ei îi arse ochii. Ultimele raze ale soarelui pătaseră zidul de vest în nuanțe roșietice. Fata mergea în fața lui, pe cărarea de piatră. Îi privi pentru o clipă rochia umflată de vînt și pulpele albe și se întrebă cum o va scoate la capăt cu ea.

You will love this place", îi întrerupse June gîndurile și o luă înainte pe scările exterioare, printre tufele de trandafiri de la intrare – ce mult se înălțaseră – și lianele cățărate pe balustrada în spirală. Simți mirosul lor dulceag în umbra frunzișului, briza îl făcea să tremure ușor. Atinse cu degetele florile albe, bine v-am regăsit pe toate.

În sfîrșit era mulțumit, aproape nu-i venea să creadă că era din nou acolo. Fata descuie ușa și își agăță geanta la cuier. Își amintea ziua cînd tata îl adusese acasă în spate, erau copii și-l priveau cum îl așeza cu grijă jos, în timp ce mama îl sprijinea, să nu se spargă oglinda. Unde își pusese June geanta, el își agăța pe vremuri haina. Soră-sa ocupa restul cîrligelor cu flanele, genți și umbrele, iar deasupra erau întotdeauna îngrămădite pălăriile mamei, peste rachetele de tenis.

June îi spuse că avea vin alb și o luă spre bucătărie. Nu schimbase nimic în hol, marmura alb cu roz era neciobită, curată și rece. Simți răcoarea urcîndu-i în trupul încins și mirosul lambriurilor vechi. Intră în încăperea din dreapta, privi spre locul unde pe vremuri se adunau cu toții în jurul mesei. Tata în dreptul geamului, mama în capătul mesei, el cu soră-sa pe latura dinspre ușă. Se înghionteau necontenit, iar cînd tata striga la ei, continuau să se lovească cu picioarele pe sub masă. June înlocuise colțarul bătrîn cu patru scaune din lemn, cu spătare în formă de harfă.

Luă o sticlă din frigider și două pahare și îl rugă s-o urmeze. „Watch out", îi arătă cu degetul intrarea din salon, dar pasul lui încă știa arcul pe care trebuia să-l facă la treapta de care se împiedica în copilărie. În timp ce June așeza pe masă paharele, el mîngîie tocul ușii din lemn gălbui, cineva ștersese liniuțele care le marcau pe vremuri înălțimea, unele erau notate cu A, de la Alex, celelalte cu M, de la Monica, o distanță de patru degete era mereu între A și M.

Come over here, îi zîmbi June și se așeză pe canapeaua de piele, asta e nouă, se gîndi în timp ce-și lungea picioarele pe covor. „De cînd ești în România? o întrebă, dar știa că venise cu un an în urmă și îi plăcea să își petreacă vacanțele aici. Se așeză lîngă el, June respira sănătate și voie bună. Își netezea cu palma părul adus pe umărul drept în timp ce îi povestea despre prietena pe care și-o făcuse la București, în timpul unei burse de studii. Mika îi vorbise de Constanța, iar într-o vacanță o adusese și pe ea aici. June se îndrăgostise de oraș și de casa de pe malul mării. Mika îi cunoscuse pe vechii proprietari, care pierduseră procesul cu banca și apoi și casa. Un chilipir – o cumpărase în două zile, direct de la bancă – noroc cu prietena care se ocupase de toate aranjamentele.

Îi atinse mîna așezată pe canapea, June avea ochii apoși, de un albastru deschis și rece. Continuă să vorbească în timp ce el îi privea genunchii ce semănau cu doi pumni strînși, îndreptați spre el. Se ridică și porni spre geam, între timp se înnoptase, țărmul era ascuns în întuneric, doar foșnetul apelor îi spunea că valurile se întindeau în umbra stîncilor de pe coastă. Perdeaua flutură spre el ca voalul unei rochii în rotirea dansului, își imagină o piruetă. June apăru în spatele lui și trecură amîndoi pe terasă. Ea se aplecă să aprindă niște lumînări așezate în pahare mari, el trase un fum de țigară. „You should quit smoking", o auzi spunînd și o prinse de mijloc. Avea buzele moi, limba cu gust de bomboane de mentă. Nările i se umplură cu aer sărat, se simți amețit și continuă să o sărute pe June, care își încolăci brațele în jurul lui și-i împinse un șold în coapsă. O strînse mai tare și-apoi îi dădu drumul încet, o sărută pe frunte, trupul îi tremura ușor.

Fata dispăru în casă, poate pentru un șal, el își fumă țigara sprijinit de balustrada de fier pe care tatăl său o montase cu zeci de

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Dincolo de ferestre

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor