Versuri din exilul sufletului: Poezie, suflet romanesc
()
Informații despre cartea electronică
Legat de Versuri din exilul sufletului
Cărți electronice asociate
Cele mai frumoase poezii ale anului. Antologie Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriSuflet de femeie Evaluare: 5 din 5 stele5/5Amintirea ta e o casă Evaluare: 5 din 5 stele5/5Mina de gânduri Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriIeudul fără ieșire Evaluare: 5 din 5 stele5/5Poeme Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriSolitudinea e țara mea Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriJurnal pentru nepoti Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriO Secunda De Viata Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriNebunii Orbi Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriNuvele clasice celebre: Antologie Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAm ales iubirea: Poeme Evaluare: 4 din 5 stele4/5Geniu pustiu Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cioburi de stele Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriSclipiri, O Mie: vol.1 Violet Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluărizoom. gaura de vierme Evaluare: 5 din 5 stele5/5Trepte Spre Rai Evaluare: 5 din 5 stele5/5Riduri Evaluare: 4 din 5 stele4/5mandala Evaluare: 3 din 5 stele3/5Dragoste n-are plural Evaluare: 4 din 5 stele4/5De unde stau eu pot vedea cerul Evaluare: 5 din 5 stele5/5Recviem pentru nuca verde Evaluare: 3 din 5 stele3/5Azi cant jazz Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriFire de tort Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriLanțul slăbiciunilor Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDoar trăiri. Versuri Evaluare: 1 din 5 stele1/5Isabel și apele diavolului Evaluare: 5 din 5 stele5/5Pierdut într-o lume efemeră... (Reflecții, însemnări, ficțiuni și poezii existențiale) Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPovestea unui legionar Evaluare: 4 din 5 stele4/5
Recenzii pentru Versuri din exilul sufletului
0 evaluări0 recenzii
Previzualizare carte
Versuri din exilul sufletului - Laura Schussmann
clipa.
Capitol I
VERSURILE E-lui MEU…
regasiri de sine
UNIVERSUL EU...
Laura Schussmann
Mă cheamă
prin ploaie de stele,
Infinitul.
Mă trage
din adâncurile din mine,
Universul.
Sar
din cometă în cometă,
mă agat
de ramuri planetă.
Simt,
că mă transform
în copac,
cu rădăcinile înfipte
în nicăieri,
și cu frunzele coroană,
întoarse spre pământ ,
să pot,
câteodată,
să înmuguresc,
a viață.
Acolo ,
departe de acum
am fost ,
în amintirile mele,
cândva,
un simbolic ocean
de energie infinită
cu pretenție de galaxie,
dar,
conștiința îmi era,
încă,
materie nedefinită.
Și,acolo,
am început,
din primordial haos
și innocent repaus,
să mă creez,
propriul Big Bang
să îmi fiu,
materie
să mă definesc.
Și în imaginarul timp
și inexistentul spațiu,
galaxie a iubirii
să mă inventez.
Și, așa,
în miezul de foc
al metamorfozelor mele
printre praf de stele,
din tumult ceresc
și al sorții joc ,
Sinele de început
încet,sa îmi găsesc.
Și, dacă,
la final de început,
ca egoistă primire
și altruistă risipire,
planetele destin,
mi-ar lăsa,
printre rotiri de inimi,
pe axul de patimi,
așa, o libertate,
m-aș face
Cale Lactee.
Și , apoi,
atât de lină
și neatins de albă,
infinită lumina,
m-aș curge
în golul destinat mie,
ce mă așteaptă,
un întreg să devin,
și să mă simt vie,
de parcă
m-am născut
iară,
sau,
prima oară,
unic sens,
așa,
din
și cu
propriul Univers,
Eu.
A EXISTAT...
Laura Schussmann
A existat un moment,
al vieții mele,
și dacă nu ar fi existat
nu aș fi fost aici
și acum .
Mi s-au deschis,
de nicăieri,
dar așa de știute
două drumuri
paralele,
ce îmi păreau,
la început,
la fel de lungi
și la fel de grele.
Și atunci
a trebuit să aleg
unde să merg,
pe care al sorții drum,
fără să mă ardă focul,
cu flacără păcat,
și să mă scutur scrum.
Am tot avut de ales
în viața asta,
ce o numesc, a mea,
am tot ales cu tinerețea
și mai mereu cu inima,
dar a venit acel moment,
când am simțit
adânc în palma mea,
cum firul de destin
brutal se despica.
Un drum era mai scurt,
deși în mintea mea ,
atunci,la fel de lung,
ca celalalt, părea.
Pe el curgea durere
în nuanțe ruginii,
dar eu nu mai vedeam,
definitiv orbită
de lacrimi deznădejde,
ploi torentiale, triste,gri,
nici urmă de decor,
acolo unde,
îmi place mie,
să simt speranță,
și un fel de viitor.
Pe celalalt drum
se întrezărea, palidă,
dar nouă, de început,
în orizont , lumina
și un gând nerăbdător,
că îmi vor crește,
poate, iar din mine,
aripi, atât de crud tăiate,
de nemiloși calai,
și să mă înalt, a viață,
în al iubirii zbor.
Și în acel moment
mi s-a opri inima,
o secundă, în loc.
Nu auzeam,
deși cerșeam,
cuvinte înțelepte
din voce de proroc.
Un pas timid ,
din ce am fost,
am pășit,
spre ce aș vrea să fiu,
pe drumul cel lung
pe care sunt acum,
dar nu regret nimic
căci m-am întors în mine
și iar m-am regăsit.
Și simt,
că tot ce va urma
este ce mi-am dorit
de când mă știu,
Și nu mai simt frica,
nici de prăbușiri de sine,
nici de a păcatului rușine,
nici de al E-ului pustiu.
ÎNVAȚĂ-MĂ...
Laura Schussmann
Învață-mă
să mă dezvăț de mine,
și așa, poate, am să uit
o secundă, măcar,
cum este în pielea mea.
Și am să mă eliberez de iubire,
căci prea am devenit prizonera ei
și mă împrăștii prea ușor
prin prea multe orizonturi,
și când să mă adun iar,
nu mă mai regăsesc toată,
așa cum mă știu.
Căci mă pătrund
prin porii tuturor,
și le irit rău epiderma
de atâta praf de iubire
ce rămâne, particulă de mine.
Căci mă las,
pe colțuri de vorba și de buza,
pe ochi uimiți de atâta Eu,
pe gânduri prea uitate de lege
și pe suflete prea uitate de zei.
Învață-mă, apoi,
să mă reînvăț la loc,
după atâta dezvățare de sine,
că încă am nevoie și eu de mine,
că încă iubirea mă trage de suflet înapoi
deși , praful rămas prin rigole străine
miros încă a parfumul Eu-lui meu.
Și speranța am,
încă am la speranța,
că pot da și pe la alții
când li se încruntă privirea
linie soartă între ochii triști ,
si pot să îi schimb,
din pesimiști irecuperabili
în cei mai adorabili optimiști.
CÂTEODATĂ....AȘA...
Laura Schussmann
Câteodată ,
așa ,
cad pe gânduri
și cu o mână
răsfir șuvițe de păr rebele
iar cu cealaltă
ating transparențe de suflet
alungând parcă
himere translucide și stinghere .
Pipăi cu degetele
o boabă
sau două de zâmbet
și simt
cum în palme
mă gâdilă jucăuș universul
adunându-mi
de nu știu unde
și de peste tot
în rime nerimate ,versul.
Și îmi spun.
așa
în sinea mea,
la umbra tăcerii
că prea multă gălăgie
mă încearcă
în liniștea pierdută,
parcă
pe alei uitate uitării
predestinate iertării.
Și mă întind
câteodată,
așa,
peste zile și ore
ce mă străbat
parcă
tăcut de incolore,
să le simt magnolii
strânse sub un trup
diafan de petală
parfumat cu lacrimi
picături de rouă rară.
Și îmi las ochii
la fel ca și stropii
alungiți să îmi cadă
în zatul de cafea
fierbinde spre caldă.
Iar țigarea se duce
scrum de trecut și ea
într-o rece scrumieră
așa,
că și iubirea mea,
atât de efemeră
așa de stinghera,
care stă ascunsă
după uși întredeschise
doar de nevisate vise
gânduri nepermise
în lumi interzise..
Câteodată,
așa,
simt că mă pedepsesc
cu încăpățânări absurde
doar
și pentru că
vreau să mă regăsesc,
căci mă simt pierdută
într-o lume tristă și urâtă.
Dar de undeva,
parcă atât de departe
și așa de adânc
în ceea ce eu sunt
și în ființă mea
aud clar și tare
șoptită,unică chemare
și o dezlegare
de la renunțare,
dar la revenire
spre a mea menire
ce se cheamă
și poate
chiar și e
pură iubire,
absolută dăruire.
Dar sincer,
câteodată,
așa,
mă gândesc
că aș putea fi
doar o închipuire,
iar menirea mea
doar o nălucire
și o amăgire
într-o lume fără sens
și haotică risipire
fără nici o șansa parcă
de a găsirii regăsire.
Oare așa să fie ?
ar fi o absurdă ironie
pură nebunie..
PLOUĂ A PLOAIE
Laura Schussmann
Și plouă ,
da ce plouă
a ploaie
fără încetare
și simt,
în stropii
ce îmi cad
pe suflet
ritmat
și răpăit,
tăcută
și depărtată
chemare.
Și mă uit
pe fereastră
așa
cum a ploaie
plouă
și mă văd
parcă
și pe mine
picurând
o picătură
sau chiar două.
Și mă ascund
sub a tăcerii
comodă umbrelă,
de ploaie,
de gândurile mele,
dar ploaia
se încăpățânează
să mă plouă,
cu gânduri rebele
fără să aibă logică
și nici un sens
dar care,
încet și sigur
mă și agasează .
Și mă preling
versuri nescrise
pe geamuri vise
și fără rost
rouă picurând
pe