Explorări în enigmatic: Vol 2

CUPRINS

Cuvânt înainte

I⁰ Bucegii - Mistere din Adâncuri

Casa regală a României şi misterele munţilor Bucegi

Tehnica Radiantă, munţii Bucegi şi România

Bucegiul subteran

II⁰ Aspecte acvatice

Ialomiţa - râu sacru al României

Izvoarele cursurilor de apă şi tăurile montane - puncte sensibile în plan ezoteric

Misterioasa Insulă a Şerpilor

III⁰ La Maglavit a fost

Petrache Lupu și fenomenul naţional Maglavit

Petrache Lupu, materialismul şi dacismul

Moşul şi România

IV⁰ Mai multă sau mai puțină istorie

Sarea, un argument al etnogenezei și continuității

Ion de la Anina - Cel mai vechi Homo Sapiens din Europa

România, ţara surprizelor arheologice şi nu numai

Juriştii şi istoria veche

V⁰ Personalități ale parapsihologiei românești

Căpitanul Ştefan Christescu

Dr. Levon Mirahorian

Dr. Ion Popescu-Sibiu

Dr. Victor Săhleanu

Nicu Porsenna

Vasile Moisescu

Necrolog la ceas de aducere aminte

Medalioane Parapsihologice: Adrian Patruţ, Florin Gheorghiţă, Florea Alexandru

Cuvânt înainte

S-a împământenit obiceiul ca o prefață să fie apologetică. Iar cum România este o țară a contrastelor și extremelor, apologia se cere însăilată la modul deșănțat, lăsând impresia că se referă la orice altceva decât la autorul și opera pe care-o introduce. Am încercat să evităm această capcană în rândurile ce urmează.

Am socotit că editarea unei antologii a publicisticii inginerului Dan Corneliu Brăneanu este bine-venită și utilă din mai multe puncte de vedere.

Publicistica lui Dan Brăneanu acoperă o gamă variată de teme: istorie, dacism, geografie sacră, cultura megalitică, Științe oculte, parapsihologie, enigme, mistere și fenomene exotice, teme religioase, medicină alternativă, memorialistică. Diversitatea preocupărilor și bogăția informației își au explicațiile lor. Ca Vărsător aflat sub imperativul setei de cunoaștere, el a vrut să acopere cât mai mult, totul dacă se putea. De aici o împrăștiere mai mult sau mai puțin fertilă. Pe de o parte a putut aborda și interconecta (câteodată spectaculos) piese disparate în configurații inedite. Pe de altă parte nu a putut finaliza nici o temă majoră, deși proiecte au fost destule. Chiar și volumul de față - parte dintr-o serie - este alcătuit din materiale disparate, ordonate de editor după tematici directoare.

În ciuda preocupărilor sale mai degrabă exotice și neobișnuite, Dan Brăneanu (n. 1930) este un om al epocii și societății în care s-a format și a trăit. Opera sa devine astfel o foaie de turnesol care pune în evidență nu numai un domeniu, ci și istoria trăită a oamenilor care-l populau. Cu bunele, cu relele, cu calitățile și metehnele lor. Cu succesele, cu înfrângerile, cu sclipirile și erorile fiecărei existențe umane. Oameni suntem și bine ar fi să nu uităm asta!

Contra-intuitiv, calitatea celor care se ocupau cu disciplinele neconvenționale în plin regim represiv era net superioară din toate punctele de vedere celor din prezent. În primul rând, nevoia de a-şi asuma un risc considerabil opera un veritabil triaj printre pretendenți. Apoi funcționa un mecanism exclusivist dar bine rodat de prietenii dezinteresate între oameni care-și sprijineau reciproc activitatea. Outsiderii erau atent selectați înainte de a li se acorda încrederea. De toate acestea s-a ales praful și pulberea, vidul creat fiind înlocuit de o masă inflaționistă de închipuiți, impostori și pseudo-inițiați.

Am audiat o conferință în care tânărul de la pupitru s-a recomandat ca maestrul C***, explicând apoi candid cum activează el ADN-uri și le înnoadă. L-am abordat într-o pauză, sugerându-i că poate ar fi bine să aștepte ca ceilalți să-l crediteze ca Maestru, în loc să-și acorde de la sine putere titluri, ranguri şi galoane. M-a privit ciudat și apoi s-a grăbit să navigheze în apele mai propice ale unor lăudători de ocazie.

La o altă manifestație cu tribună și vorbitori, un alt tânăr îmi explica precipitat că deține câteva sute de inițieri și vorbea frecvent cu Horus și Maica Domnului. Văzând că nu părea chiar atât de sonat precum îl înfățișau vorbele sale, am făcut și eu pe prostul, întrebându-l cine este acest Horus. Șocat probabil de brusca reîntoarcere la concret (fie el și mitologic), omul a bâiguit ceva și și-a văzut de ale sale. Ca fapt divers, Papus (francezul Gérard Encausse) intenționa la un moment dat să strângă sub conducerea sa crema societăților secrete din Hexagon, al căror membru respectat era. Nici el nu strânsese atâtea inițieri...

Cele două cazuri de mai sus sunt 100% reale și trăite de autorul acestor rânduri. Și stăm și ne întrebăm, ce loc mai are Dan Brăneanu și cei asemeni lui într-un astfel de mediu? Posibil cel al exponatelor prăfuite dintr-un muzeu prin care bate vântul uitării. Dar în urma omului rămâne opera și contribuția adesea puțin cunoscută în niște domenii fascinante.

Am asemuit scrierea dlui. Brăneanu cu un drum, cu o cale inițiatică presărată obligatoriu cu felurite capcane. Anumite informații din materialele oferite spre lectură cititorilor sunt greșite parțial sau pe de-a-ntregul. De vină sunt imposibilitatea de a verifica sursele, gândirea dezirativă, o anumită doză de permisibilitate deliberată de genul pare imposibil, dar dacă totuși este adevărat?. Nu vom încerca să scuzăm aceste scăpări (unele grosolane), după cum nu am considerat de cuviință de a le elimina pe parcurs, deși am fi putut-o face cu ușurință. Credem în rolul lor formativ și educativ.

În ziua de azi se cere o informație la obiect, exactă, clar și prietenos prezentată și dacă se poate comprimată într-un hap oral cu efect instant. Însă, în anumite discipline, corectitudinea exemplară a discursului este contra-productivă. Capacitatea învățată de a cerne și discerne adevărul de fals este mult mai importantă decât informația dobândită. De aceea cărțile publicate de autorul acestui Cuvânt Înainte au ca motto de început un verset din 1Tesaloniceni (5:21): "Ci cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun".

A camufla informația viabilă sub perdelele obscurității voite nu este un o excepție, ci o regulă a producțiilor esoterice. Nu spunem că Brăneanu a greșit intenționat, ci că Brăneanu a și greșit (fără voie) și că exersând în a identifica corect erorile, cititorul este mai câștigat decât dacă ele nici nu ar fi existat.

Nefiind scriitor, Dan Brăneanu abordează textul din perspective inginerești. Dacă ar fi să-l comprimăm într-o frază, stilul d-lui Brăneanu s-ar reduce la a comunica cât mai multe, nu importă cum și în ce fel. Fraze lungi, luxuriante, repetiții supărătoare, dispuneri și inversări nefirești în propoziție și frază, virgule care erau prea multe atunci când trebuiau să fie puține și prea puține când prezența lor era reclamată.

A fost o muncă sisifică să machiem textul în așa fel încât să-i aducem o notă de lizibilitate și stil literar fără a deforma nici intenția, nici informația vehiculată și nici nota personală a autorului.

Hiperbolele... Câte au fost, Doamne! La Dan Brăneanu nimic nu este cu măsură: un ordin, două, trei ordine de mărime erau ușor sărite la fiecare atribut, la fiecare laudație. Cititorul mai tânăr ar putea crede că este vorba de un dezechilibrat. Noi vedem aici un posibil sindrom post-traumatic, specific mai degrabă societăţii în ansamblu ei decât individului izolat: prin vocabular se manifestă un spirit al epocii trecute, în care un singur om și soața sa erau cei mai ce, iar toate cuvintele de pe lume nu ar fi ajuns să le descrie calitățile și realizările.

Evident apărea obsesiv, nepotrivit, haotic, în ciuda oricăror evidențe. Pare un fel de tic al scriiturii (nu există în oralitatea scriitorului) sau mai degrabă o continuă încercare de a se auto-convinge de enunțurile așternute pe hârtie. Cunoașterea aduce îndoială, iar îndoielii îi trebuie un antidot. Evident (sic!), aceasta este explicația corectă...

Atacurile frecvente și acide împotriva intelectualilor sunt un sub-produs rezidual al unei epoci care și-a sacrificat elita culturală pe altarele Canalului, în celularul Aiudului și în zarca Gherlei. Și mai ales, sunt paradoxale: Dan Corneliu Brăneanu este la rândul său un intelectual. El acuză unele derapaje, unele exagerări materialist-ateiste, dar o face trimițând la o himerică clasă. Brăneanu are în parte dreptate, păcatul este însă al generalizării și al lipsei de măsură amintită anterior.

Toate acestea pot fi considerate bucătărie internă și, într-adevăr, asta și sunt. Însă materialele din această carte și următoarele au la bază articole publicate în presa vremii. Nu am dori la o adică să fim acuzați de unii cititori mai vigilenți că producem un discurs deliberat falsificat.

Urăm Lectură plăcută! cititorilor care au deschis acest volum dintr-o mică serie pe care o îngrijim și o recomandăm cu toată căldura.

Vor fi și unii care vor ridica din sprânceană, sesizând pe parcurs că anumite idei sau chiar fragmente de text se repetă mot-a-mot în unele producții internautice de mare succes și efect. Explicația este simplă! Niște inițiați fură și semnează cu mare nerușinare munca altora. Iar unii dintre ei erau prunci de țâță când Dan Corneliu Brăneanu își publica articolele în presa vremii.

Musceleanu Vlad-Ionuţ

I⁰ BUCEGII -MISTERE DIN ADÂNCURI

Casa regală a României şi misterele munţilor Bucegi

Regina Elisabeta a României (1843-1916), persoană foarte educată, avea prin cerul ei de naştere (29.XII., pe stil nou) o imaginaţie care i-a permis să fie recunoscută ca o scriitoare talentată cum - sub numele de Carmen Sylva - s-a şi întâmplat. Ceea ce este mai important este faptul că acelaşi cer de naştere o dotase cu o sensibilitate neînţeleasă de contemporani pentru marile mistere ale lumii. Ea s-a simţit atrasă spontan de secretele munţilor Bucegi pe care i-a parcurs efectiv, călare şi pe jos, şi asta nu numai datorită faptului că avea o reşedinţă la Sinaia.

Câmpul ei haric l-a sensibilizat pe soţul ei, regele Carol I, care s-a simţit la rândul său atras de cercetarea acestor munţi, activitate care n-a fost consemnată decât întâmplător de contemporani şi care nu era o obişnuinţă a regilor în general.

La rândul său, Regele Carol I a transmis dragostea lui pentru Bucegi fratelui său Leopold care după anul 1866, prim an de domnie regală, a fost invitat să viziteze aceşti munţi, cu baza de plecare la Peleş. Leopold putea foarte bine să staționeze la castel, munţii de unde venea el fiind mai impunători. Exista însă un imbold ascuns, subconştient.

La vremea aceea traseele parcurse de puţinii turişti se numărau pe degete şi acopereau versantul estic, pe axa Vârful cu Dor - Babele - Vf. Omu. Excursiile pe această ramură a muntelui erau făcute uneori împreună de cei doi soţi regali, dovadă în acest sens fiind o bancă de piatră care era denumită alternativ, când a regelui, când a reginei.

Această bancă se găsea în Caraiman în apropiere de Valea Comorilor, amplasamentul ei exact fiind pe locul cantonului numit la Vinclu al funicularului fabricii de hârtie Schiel, construit în anul

1909.

Ramura vestică a potcoavei desenate în plan de munţii Bucegi era quasi-necunoscută cum de fapt este şi astăzi (în sens relativ faţă de alte sectoare ale masivului). Câţi turişti se pot lăuda că au parcurs munţii Ciubotea, Gaura, Guţanu, Bătrâna şi Grohotişul? Şi cu toate astea acum peste 120 de ani, adică în anul 1880, an în care de abia se termina construcţia castelului Peleş, Carol I Principe al României, în vârstă atunci de 41 ani, într-o zi de vară a ajuns la Colţul Ţapului (2168 m.), vârful cel mai înalt din munţii Grohotiş şi a dormit o noapte acolo. Un spirit vigilent îşi poate pune întrebarea de ce un rege [uns ca atare un an mai târziu la 26 martie, pe stil nou, 1881] alege să doarmă o noapte într-un loc unde, în afară de ciobani, puţini mai trecuseră.

Exista un mobil în subconştientul Principelui, la câteva luni înainte de a ajunge rege, mobil care poate că-l îndemna să se încarce cu memoria şi geniul locului? Dar de ce să facă asta tocmai la Colţul Ţapului?

O altă persoană din apropierea Reginei Elisabeta s-a interesat în mod deosebit de Valea Horoabei, care se află la poalele vârfului Colţul Ţapului. Este vorba de scriitoarea cunoscută sub numele literar de Bucura Dumbravă, pe numele ei real Fany Seculici, născută din mamă nemţoaică şi tată slovac ungur la Bratislava la data de 28 decembrie 1868 și venită în ţară la vârsta de 5 ani.

Fany Seculici s-a îndrăgostit de ţara adoptivă, de oamenii ei, de munţii aceştia şi în special de Bucegi. Opera literară a Bucurei Dumbravă este legată de munţi şi de viaţa aspră a muntenilor. Primele cărţi Der Haiduc (Regensburg, 1908) şi Der Pandur (Regensburg, 1912) au apărut în limba germană, în mai multe ediţii atât în original, cât şi în traducerile care s-au efectuat de Teodor Nica, în anul 1907, respectiv Eliza Brătianu în anul 1912. În anii 1920 şi 1921 se editează la noi Cartea Munţilor şi respectiv Ceasuri Sfinte.

Cărţile Bucurei Dumbravă au avut un asemenea succes încât Haiducul a ajuns la a 10-a ediţie în ţară şi la a 11-a în exil, în anul 1956.

În ceea ce priveşte activitatea turistică propriu-zisă pe teren, aceasta, deşi s-a desfăşurat pe mai mulţi munţi din ţară şi străinătate (pe Mont Blanc a urcat până la 4000 de metri înălţime) s-a axat pe munţii Bucegi, unde a fost atrasă în special de zona din jurul Peşterii Ialomiţei. Bucura Dumbravă a cercetat şi alte locuri mai puţin umblate. După anul 1918, ea a parcurs abruptul Muntelui Moraru care la vremea respectivă era foarte puţin cunoscut. Desigur, a fost însoţită în teren de unul din puţinii cunoscători ai locurilor: Teodor Rosetti-Solescu, atingând în mod sigur Acul Mare din apropierea stâncii cunoscute ca Degetul Roşu.

Talentul literar, activitatea și valenţele organizatorice i-au fost recunoscute de posteritate prin acordarea numelui ei unul vârf de munte situat în imediată apropiere și în linie dreaptă faţă de Vf. Omul (cota 2504.9), vârf care se află la cota 2503 şi numit inițial Vârful Ocolit.

Mai târziu, în anii noştri, acestui vârf i s-au descoperit proprietăţi energetice deosebite, fiind asimilat cu atât de mult căutatul Kogaion al dacilor.

De ce numele Bucurei Dumbravă i s-a acordat tocmai acestui vârf sacru, n-a rămas nicăieri consemnat. Important este faptul că posteritatea i-a certificat astfel harul ei spiritual. Această situaţie ne obligă a identifica şi alte locuri din Bucegi care au atras atenţia Bucurei Dumbravă.

Unul dintre acestea este Valea Horoabei, din motive tot atât de misterioase ca şi interesul pentru Vârful Ocolit.

Trebuie menţionat că vârful Colţul Ţapului, unde a dormit Regele Carol I este înconjurat de două cursuri de apă (ca şi Kogaionul) care după ce se unesc alcătuiesc Valea Horoabei, vale care limitează spre vest Muntele Bătrâna în vârful căruia, (în)spre râul Ialomiţa, se află peştera cu acelaşi nume (şi nu Ialomicioara, cum din incurie continuă încă a i se mai spune). Distanţa în linie dreaptă între Vârful Ţapului şi gura peşterii este de 3.5 km. Direcţia galeriei principale cunoscute a Peşterii Ialomiţei este îndreptată spre acest vârf, aşa că distanţa de fapt este mai mică, de ce nu chiar zero dacă ar fi mai competent studiată.

Pe de altă parte Valea Horoabei, împânzită de