Găsiți următorul dvs. carte preferat

Deveniți un membru astăzi și citiți gratuit pentru 30 zile
Tantra - suprema înțelegere. Conversații despre calea tantrică din Cântecul Mahamudrei de Tilopa

Tantra - suprema înțelegere. Conversații despre calea tantrică din Cântecul Mahamudrei de Tilopa

De Osho

Citiți previzualizarea

Tantra - suprema înțelegere. Conversații despre calea tantrică din Cântecul Mahamudrei de Tilopa

De Osho

evaluări:
4/5 (7 evaluări)
Lungime:
327 pages
7 hours
Editor:
Lansat:
Nov 29, 2016
ISBN:
9786068758343
Format:
Carte

Descriere

Literal, Mahamudra înseamnă „marele gest“ sau „gestul suprem“, ultimul pe care îl poți face, dincolo de care nimic nu mai este posibil. Este starea ființei tale atunci când nu ești separat de Întreg.

Mahamudra înseamnă un orgasm total, în comuniune cu Universul. Dacă ai iubit pe cineva și ai simțit vreodată o topire și o contopire, cei doi nu mai sunt doi. Trupurile rămân separate, dar ceea ce există între trupuri se transformă într-un pod, un pod de aur, și starea de doi dinăuntru dispare; o singură energie a vieții vibrează la ambii poli. Dacă ți s-a petrecut asta vreodată, atunci poți înțelege ce este Mahamudra.

De milioane și milioane de ori mai adâncă, de milioane și milioane de ori mai înaltă este Mahamudra. Este un orgasm total resimțit prin comuniunea cu Întregul, cu Universul. Este topire în sursa vieții.

Tilopa transmite prin cântec să devii ca un bambus gol: nimic pe dinăuntru. Și deodată, atunci când ești un bambus gol, buzele divine te cuprind, bambusul gol devine un flaut și cântecul începe – acesta este Cântecul Mahamudrei. Tilopa a devenit un bambus gol, divinul s-a revelat și cântecul a început. Nu este cântecul lui Tilopa; este cântecul Experienței Supreme înseși.

Editor:
Lansat:
Nov 29, 2016
ISBN:
9786068758343
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Tantra - suprema înțelegere. Conversații despre calea tantrică din Cântecul Mahamudrei de Tilopa

Cărți conex

Previzualizare carte

Tantra - suprema înțelegere. Conversații despre calea tantrică din Cântecul Mahamudrei de Tilopa - Osho

Capitolul 1

Experiența supremă

În lucrarea sa, Cântecul Mahamudrei, Tilopa spune:

Mahamudra este dincolo de toate cuvintele și

simbolurile, dar pentru tine, Naropa, sincer și loial,

trebuie spusă aceasta:

Vidul nu are nevoie de susținere,

Mahamudra se sprijină pe neant.

Fără eforturi, ci rămânând destins și natural, se poate

rupe jugul – astfel fiind atinsă eliberarea.

Experiența stării supreme nu este deloc o experiență, pentru că cel care experimentează este pierdut. Și când nu există nimeni care să experimenteze, ce se poate spune despre asta? Cine o va spune? Cine va relata experiența? Când nu există subiect, obiectul dispare și el; malurile dispar, doar râul experienței rămâne. Cunoașterea este acolo, dar cel care cunoaște dispare.

Aceasta a fost problema tuturor misticilor. Ei ajung la starea supremă, dar nu o pot relata celor ce îi urmează. Nu o pot relata altora care ar vrea sa aibă o înțelegere intelectuală. Ei au devenit una cu aceasta. Întreaga lor ființă o relatează, dar nu e posibilă nicio comunicare intelectuală. Ți-o pot oferi dacă ești pregătit să primești; prin grația lor ți se poate petrece și ție dacă și tu o permiți, dacă ești receptiv și deschis. Dar cuvintele nu sunt suficiente, simbolurile nu ajută; teoriile și doctrinele nu folosesc la nimic.

Experiența este de așa natură încât nu poate fi privită ca o simplă experiență, ea este o experimentare continuă. Este un proces, și începe, dar nu se termină niciodată. Intri în sfera lui, dar nu îl posezi niciodată. Este ca o picătură ce cade în ocean, sau oceanul însuși căzând într-o picătură. E o contopire profundă, este o unire: pur și simplu te topești în ea. Nimic nu e lăsat în urmă, nici măcar o urmă, deci cine va comunica ? Cine se va întoarce în lumea din vale? Cine se va întoarce în această noapte întunecată să îți spună?

Toți misticii din toată lumea s-au simțit întotdeauna neputincioși în ceea ce privește comunicarea. Comuniunea este posibilă, dar nu și comunicarea. Acest lucru trebuie înțeles de la început. Comuniunea este o dimensiune total diferită: două inimi se întâlnesc; este o relație de iubire. Comunicarea este de la cap la cap; comuniunea este de la inimă la inimă, comuniunea este un sentiment. Comunicarea este cunoaștere: doar cuvintele sunt date, doar cuvintele sunt spuse, și doar cuvintele sunt auzite și înțelese. Și cuvintele sunt atât de… însăși natura cuvintelor este atât de moartă încât nimic viu nu poate fi relatat prin intermediul lor. Chiar și în viața obișnuită – lăsând deoparte starea supremă – chiar și în experimentarea obișnuită, când ai un moment de vârf, un moment extatic, când simți cu adevărat ceva și devii ceva, devine imposibil să transpui totul în cuvinte.

În copilăria mea obișnuiam să merg dimineața devreme la râu. Este un sat mic. Râul este foarte, foarte leneș, ca și cum nu curge deloc, și dimineața, când soarele nu a răsărit încă, nu poți vedea dacă curge, este atât de leneș și de tăcut. Dimineața, când nu e nimeni – cei care se scaldă nu au venit încă – domnește o liniște deplină. Chiar și păsările sunt tăcute dimineața devreme, niciun sunet, doar tăcerea se așterne. Iar mirosul copacilor de mango învăluie tot râul.

Obișnuiam să merg acolo, pe cel mai îndepărtat mal al râului, doar să mă așez, doar să fiu acolo. Nu era nevoie să fac nimic, era de ajuns să fiu acolo; era o experiență atât de frumoasă să fiu acolo. Puteam face o baie, puteam înota și apoi, când se ridica soarele, puteam merge pe celălalt mal, pe întinderea vastă de nisip și să mă usuc acolo sub soare, să stau întins și câteodată chiar să și adorm.

Când mă întorceam, mama obișnuia să întrebe: „Ce ai făcut toată dimineața?. Spuneam: „Nimic, pentru că de fapt nu făcusem nimic. Și ea spunea: „Cum e posibil? Ai lipsit ore întregi, cum e posibil să nu fi făcut nimic? Trebuie să fi făcut ceva." Și ea avea dreptate, dar nici eu nu greșeam.

Nu făcusem absolut nimic. Pur și simplu eram acolo cu râul, nefăcând nimic, permițând lucrurilor să se manifeste. Dacă simțeam că vreau să înot – atenție, dacă simțeam că vreau să înot – înotam, dar nu era o faptă făcută de mine, nu forțam nimic. Dacă simțeam că vreau să adorm, adormeam. Lucrurile se petreceau, dar nu exista cel care le făcea. Și primele mele experiențe de satori au început lângă acel râu; nefăcând nimic, pur și simplu fiind acolo, milioane de lucruri se petreceau.

Dar ea insista, „Trebuie să fi făcut ceva. Așa că spuneam: „Bine, am făcut o baie și m-am uscat la soare, și atunci era mulțumită. Dar eu nu eram, pentru că ceea ce se petrecea acolo în râu nu putea fi exprimat de cuvintele „am făcut o baie; experiența pare atât de săracă și de palidă. Să te joci cu râul, să plutești pe râu, să înoți în râu era o experiență atât de profundă. A spune doar: „am făcut o baie nu are sens, sau doar a spune: „am mers acolo, m-am plimbat pe mal, am stat acolo", nu transmite nimic.

Chiar și în viața obișnuită simți deșertăciunea cuvintelor. Și dacă nu simți deșertăciunea cuvintelor, asta arată că nu ai fost deloc viu, că ai trăit foarte superficial. Dacă orice ai fi trăit tu poate fi exprimat în cuvinte, înseamnă că nu ai trăit deloc.

Când pentru prima dată ceva începe să se petreacă și este dincolo de cuvinte, viața ți se petrece, viața a bătut la ușa ta. Și când Supremul bate la ușa ta, ai trecut pur și simplu dincolo de cuvinte: devii mut, nu poți vorbi, nici măcar un singur cuvânt nu e format înăuntru. Orice spui pare atât de șters, atât de mort, atât de fără rost, fără nicio semnificație. E ca și cum comiți o nedreptate urmărind să exprimi experiența pe care tocmai ai avut-o. Amintește-ți asta, pentru că Mahamudra este ultima, suprema experiență.

Mahamudra înseamnă un orgasm total, în comuniune cu Universul. Dacă ai iubit pe cineva și ai simțit vreodată o topire și o contopire, cei doi nu mai sunt doi. Trupurile rămân separate, dar ceea ce există între trupuri se transformă într-un pod, un pod de aur, și starea de doi dinăuntru dispare; o singură energie a vieții vibrează la ambii poli. Dacă ți s-a petrecut asta vreodată, atunci poți înțelege ce este Mahamudra. De milioane și milioane de ori mai adâncă, de milioane și milioane de ori mai înaltă este Mahamudra. Este un orgasm total resimțit prin comuniunea cu Întregul, cu Universul. Este topire în sursa vieții.

Și aceasta este Cântecul Mahamudrei. Este frumos că Tilopa a numit-o cântec. Poți să o cânți, dar nu o poți spune; o poți dansa, dar nu o poți spune. Este un fenomen atât de adânc, chiar și cântecul exprimă doar o mică parte – nu ceea ce cânți contează, ci felul în care o cânți.

Mulți mistici au dansat pur și simplu după experiența lor ultimă; nu au putut face altceva. Ei spuneau ceva prin întreaga lor ființă și prin trup în același timp, acestea exprimau ceva împreună: trup, minte, suflet și tot ce are legătură cu asta. Ei dansau: aceste dansuri nu erau dansuri obișnuite. De fapt, toate dansurile s-au născut datorită acestor mistici; era o modalitate de a relata extazul, fericirea, beatitudinea. Ceva din necunoscut a intrat în cunoscut, ceva de dincolo a venit pe Pământ – ce altceva poți face? Poți să dansezi asta; poți să o cânți. Acesta este un cântec al Mahamudrei.

Cine îl va cânta? Tilopa nu mai este. Sentimentul orgasmic însuși cântă. Nu este un cântec al lui Tilopa; Tilopa nu mai este. Experiența însăși vibrează și cântă. Așadar Cântecul Mahamudrei: cântecul extazului, extazul însuși cântându-l. Tilopa nu poate face nimic; Tilopa nu este acolo deloc, Tilopa s-a topit. Când căutătorul este pierdut, doar atunci scopul este atins. Doar când cel ce experimentează dispare, apare experiența. Caută și o vei rata, pentru că prin căutarea sa, prezența celui ce caută va fi și mai puternică. Nu căuta și o vei găsi. Însăși căutarea, însuși efortul devin o barieră, deoarece, cu cât cauți mai mult, cu atât ego-ul, căutătorul, devine mai puternic. Nu căuta!

Acesta este cel mai profund mesaj al întregului Cântec al Mahamudrei: nu căuta, rămâi așa cum ești, nu merge nicăieri altundeva. Nimeni nu ajunge vreodată la adevăr; nimeni nu poate, pentru că nimeni nu știe adresa. Unde vei merge? Unde vei găsi adevărul? Nu există nicio hartă, nu există nicio cale și nimeni nu poate să spună unde este. Nu, nimeni nu ajunge vreodată la adevăr. Este mereu invers: adevărul vine la tine. Atunci când ești pregătit, îți bate la ușă; te caută atunci când ești pregătit. Și a fi pregătit nu este nimic altceva decât receptivitate. Când ești complet receptiv și nu există ego, devii un templu gol, nu e nimeni înăuntru.

Tilopa transmite prin cântec să devii ca un bambus gol: nimic pe dinăuntru. Și deodată, atunci când ești un bambus gol, buzele divine te cuprind, bambusul gol devine un flaut și cântecul începe – acesta este Cântecul Mahamudrei. Tilopa a devenit un bambus gol, divinul s-a revelat și cântecul a început. Nu este cântecul lui Tilopa; este cântecul experienței supreme înseși.

Dați-mi voie să spun ceva despre Tilopa, înainte de a vorbi despre acest frumos fenomen. Despre Tilopa nu se cunosc prea multe lucruri, pentru că nimic de fapt nu poate fi cunoscut despre astfel de persoane. Ei nu lasă o urmă. Ei nu devin o parte din istorie. Existența lor se desfășoară în mod diferit, ei nu participă la traficul principal pus în mișcare de întreaga umanitate; calea lor este alta. Întreaga umanitate experimentează prin prezența dorințelor, iar existența persoanelor precum Tilopa este eliberată de orice dorință. Aceste ființe pur și simplu se dau la o parte din traficul principal al umanității, acolo unde se naște istoria.

Cu cât se îndepărtează de trafic, cu atât mai mitologici ei devin. Existența lor e ca un mit. Nu mai sunt evenimente în timp, și asta este așa cum ar trebui să fie, pentru că ei se mișcă dincolo de timp, trăiesc dincolo de timp; trăiesc în eternitate. Dispar pur și simplu din dimensiunea aceasta a umanității noastre comune; se evaporă. Ne amintim doar acel moment când se evaporă; pentru că doar cu atât sunt ei o parte din noi. De aceea nu se știe prea mult despre Tilopa, despre cine este el.

Doar acest cântec există. Acesta este darul lui, iar darul i-a fost dat discipolului său, Naropa. Aceste daruri nu pot fi oferite oricui și doar atunci când există o adâncă intimitate bazată pe iubire. Trebuie să fii capabil să primești astfel de cadouri. Acest cântec a fost dat lui Naropa, discipolul său. Înainte ca acest cântec să fie dat lui Naropa, Naropa a fost testat în mii de feluri: credința lui, dragostea lui și încrederea lui. Când în ființa lui nu a mai existat nicio îndoială, nici măcar o mică parte de îndoială, când inima lui a fost complet plină de încredere și de iubire, atunci i-a fost oferit acest cântec.

Și eu am venit să vă cânt, dar acest cântec îl puteți primi doar când sunteți pregătiți. Și ești pregătit atunci când îndoiala dispare pur și simplu din minte; nu trebuie suprimată, nu trebuie să încerci să o înfrângi, pentru că deși înfrântă, ea va rămâne în tine, suprimată ea va rămâne parte din inconștientul tău și va continua să te afecteze. Nu lupta cu mintea ta care se îndoiește; nu o suprima. Folosește toată energia de care dispui pentru a-ți amplifica încrederea. Pur și simplu fii indiferent față de mintea ta ce se îndoiește; nimic altceva nu se poate face.

Indiferența este cheia; pur și simplu fii indiferent. Este acolo; accept-o. Folosește-ți energia pentru a amplifica încrederea și iubirea, pentru că energia este neutră. Energia ce devine neîncredere este aceeași cu cea care devine încredere. Rămâi indiferent la neîncredere. În momentul în care ești indiferent, cooperarea ta este ruptă; nu o mai hrănești, pentru că totul se hrănește prin atenție. Dacă acorzi atenție neîncrederii tale, chiar dacă ești împotriva ei, acest fapt este periculos pentru că atenția însăși este hrana; în felul acesta cooperezi cu ea. Trebuie să fii indiferent, nici pro, nici contra: nu accepta îndoiala; dar nu fi nici împotriva ei.

Prin urmare, acum va trebui să înțelegi trei cuvinte. Un cuvânt este îndoială, altul este convingere și cel de-al treilea cuvânt este încredere sau credință, cunoscută în Orient drept shraddha. Îndoiala este o atitudine negativă față de orice. Privești orice vine către tine într-un mod negativ. Ești împotrivă și vei găsi motive, raționamente ca să susții împotrivirea ta. Dar există și o atitudine pozitivă: convingerea. Ea este exact ca mintea care se îndoiește, doar că e la polul opus; nu este o mare diferență. Această minte se uită la lucruri în mod constructiv și urmărește să găsească motive, raționamente ca să susțină, să fie pentru. Mintea care se îndoiește suprimă convingerea; mintea care se convinge suprimă îndoiala. Dar sunt amândouă făcute din același aluat; calitatea nu e diferită.

Apoi există o a treia minte, a cărei îndoială a dispărut pur și simplu. Și când dispare îndoiala, convingerea dispare. Credința nu este convingere; ea este iubire. Credința nu este convingere pentru că nu putem crede cu jumătate de inimă; este completă. Credința nu este convingere pentru că nu există nicio îndoială în ea, deci cum poți fi convins? Credința presupune lipsa raționalizării: nici pro, nici contra, nici asta, nici cealaltă. Credința este încredere, o adâncă încredere: iubirea. Nu îți este necesar niciun raționament pentru a crede; ea este pur și simplu astfel.

Deci ce poți face? Nu crea convingeri împotriva credinței. Doar fii indiferent și față de convingere, și față de îndoială, folosește-ți energia pentru a amplifica iubirea, iubește mai mult, iubește necondiționat. Nu mă iubi doar pe mine, pentru că asta nu este posibil; dacă iubești, iubești pur și simplu mai mult. Dacă iubești, pur și simplu exiști într-un mod mai iubitor – iar iubirea nu se amplifică doar pentru maestru, ci pentru tot ceea ce există în jurul tău: copaci și pietre, cer și pământ. Tu, ființa ta, în însăși calitatea ta de ființă devii un fenomen de iubire. Atunci încrederea autentică apare și doar într-o astfel de stare poate un dar cum este Cântecul Mahamudrei să fie oferit. Când Naropa a fost pregătit, Tilopa a făcut acest dar.

Deci ține minte, cu un maestru nu ești într-o „călătorie cu mintea. Îndoiala și convingerea sunt „călătorii cu mintea. Cu maestrul ești într-o „călătorie cu inima". Și inima nu știe ce este îndoiala, inima nu știe ce este convingerea; inima cunoaște doar încrederea. Inima este ca un copilaș. Copilașul se ține de mâna tatălui și oriunde merge tatăl, merge și el, fără să fie convins și fără să se îndoiască; copilul este nedivizat. Îndoiala reprezintă o jumătate; convingerea la fel. Un copil este încă întreg, este complet; el își însoțește tatăl pur și simplu, oriunde merge acesta. Atunci când un discipol devine exact ca un copil, aceste daruri ce cuprind cele mai înalte vârfuri ale conștiinței îi pot fi oferite.

Când tu devii cea mai adâncă vale a receptivității, cele mai înalte vârfuri ale conștiinței îți pot fi revelate. Doar o vale poate primi un vârf. Un discipol ar trebui să fie absolut feminin, receptiv, ca un pântece. Doar atunci poate avea loc un astfel de fenomen așa cum va avea loc în acest cântec.

Tilopa este maestrul, Naropa este discipolul și Tilopa spune:

Mahamudra este dincolo de toate cuvintele și

simbolurile, dar pentru tine, Naropa, sincer și loial,

trebuie spusă aceasta...

Este dincolo de cuvinte și de simboluri, dincolo de toate cuvintele și de toate simbolurile. Deci cum poate fi spus? Dacă este cu adevărat dincolo de toate cuvintele și simbolurile, cum poate fi spus? Deci există vreo cale? Da, există o cale; dacă există un Naropa, există o cale; dacă există cu adevărat un discipol, există o cale. Depinde de discipol dacă acea cale va fi găsită sau nu.

Dacă discipolul este atât de receptiv încât a renunțat la propria minte, el nu mai judecă din perspectiva binelui și a răului. Nu mai are o minte a lui, și-a predat mintea sa maestrului, el este doar receptivitate, un vas gol gata să primească orice i se dă în mod necondiționat; atunci cuvintele și simbolurile nu mai sunt necesare, atunci ceva poate fi cu adevărat oferit. Poți asculta și regăsi aceasta printre cuvinte, poți citi printre rânduri, atunci cuvintele sunt doar o scuză. Adevăratul fenomen nu poate fi exprimat în cuvinte.

Cuvântul este doar un truc, un dispozitiv. Adevăratul fenomen urmează cuvintele ca o umbră. Dacă ești prea mult în minte, vei asculta cuvintele și atunci nu va putea fi comunicat. Dar dacă nu ești deloc o minte, atunci umbrele subtile care urmează cuvintele – foarte subtile, doar inima le poate vedea, umbre invizibile, replici invizibile ale conștiinței, vibrații... atunci comuniunea este imediat posibilă.

Ține minte asta, spune Tilopa:

...dar pentru tine, Naropa, sincer și loial, trebuie spusă aceasta...

Ceea ce nu poate fi spus, trebuie spus pentru un discipol. Ceea ce nu poate fi spus, care este absolut invizibil, trebuie făcut vizibil pentru discipol. Depinde nu numai de maestru; depinde chiar mai mult de discipol. Tilopa a fost norocos să găsească un Naropa. Au fost câțiva maeștri care nu au avut niciodată norocul să găsească un discipol ca Naropa. Așa încât orice au obținut a dispărut odată cu ei pentru că nu a fost nimeni capabil să primească.

Uneori maeștrii au călătorit mii de kilometri ca să găsească un discipol. Tilopa însuși a mers din India în Tibet ca să-l găsească pe Naropa, ca să găsească un discipol. Tilopa a cutreierat toată India și nu a putut găsi un om cu o astfel de calitate, astfel încât să primească un asemenea dar, care să aprecieze un astfel de dar, care să fie capabil să îl absoarbă, să renască prin el. Odată ce Naropa a primit darul, a devenit complet transformat. Atunci Tilopa se pare că i-a spus lui Naropa: „Acum du-te și găsește-l pe propriul tău Naropa".

Și Naropa a fost norocos, a găsit un discipol pe care îl chema Marpa. Marpa a fost și el foarte norocos; a găsit un discipol pe care îl chema Milarepa. Dar apoi tradiția a dispărut, căci nu au mai fost discipoli de un asemenea calibru. De multe ori religia a fost adusă pe Pământ și a dispărut; și de multe ori va mai apărea și apoi va dispărea. O religie nu poate deveni o biserică; o religie nu poate deveni o sectă. O religie depinde de comunicarea personală, de comuniunea personală. Religia lui Tilopa a existat doar pentru patru generații: de la Naropa la Milarepa, apoi a dispărut.

Religia este exact ca o oază: deșertul este vast și câteodată, în mici zone ale deșertului, apare o oază. Atât cât durează, caut-o; și cât timp este acolo, bea din ea; este foarte, foarte rară.

Iisus le spune de multe ori discipolilor săi: „Nu mai rămân mult printre voi și atâta timp cât sunt aici, mâncați-mă, beți-mă. Nu pierdeți această oportunitate", pentru că apoi mii de ani… și un om ca Iisus poate să nu mai apară. Deșertul este vast. Oaza apare din când în când și apoi dispare pentru că oaza vine din necunoscut; are nevoie de o ancoră pe acest pământ. Dacă nu găsește o ancoră, nu poate rămâne aici. Naropa este o ancoră.

Aș vrea să vă spun și vouă același lucru: „Cât timp mai sunt aici, nu pierdeți oportunitatea." Și o puteți pierde fiind preocupați de lucruri triviale. Puteți rămâne ocupați cu prostii, cu tot gunoiul mental. Puteți continua să gândiți pro și contra și oaza va dispărea în curând. Puteți gândi pro și contra mai târziu. Acum beți din ea, pentru că veți avea multe alte vieți în care să gândiți pro și contra, atunci nu va mai exista nicio grabă pentru asta. Dar atâta timp cât durează, beți din ea!

Odată ce v-ați îmbătat cu un Iisus sau cu un Naropa sunteți complet transformați. Transformarea este foarte, foarte ușoară și simplă; este un proces natural. Este nevoie doar să devii solul și să primești sămânța, să devii un pântec și să primești sămânța.

Mahamudra este dincolo de toate cuvintele și

simbolurile, dar pentru tine, Naropa,

sincer și loial, trebuie spusă aceasta...

Nu poate fi rostit, este de nerostit, dar trebuie spus pentru un Naropa. Oricând un discipol este pregătit, maestrul apare, trebuie să apară. Atunci când există o nevoie profundă, ea trebuie îndeplinită. Întreaga existență răspunde nevoii tale profunde, dar nevoia trebuie să fie acolo; altfel poți trece pe lângă un Tilopa, un Buddha, un Iisus și poți chiar să nu vezi că ai trecut pe lângă ei.

Tilopa a trăit în această țară. Nimeni nu l-a ascultat – și era gata să dăruiască darul suprem. Ce s-a petrecut? Și s-a petrecut în țara asta de multe ori – trebuie să existe un motiv. S-a petrecut în țara asta mai des ca oriunde altundeva, pentru că mai mulți Tilopa s-au născut aici. Dar de ce o ființă ca Tilopa trebuie să meargă în Tibet? De ce un Bodhidharma trebuie să meargă în China?

Această țară știe prea multe, această țară a devenit prea cerebrală. De aceea este dificil să găsești o inimă... țara brahmanilor și a pandiților, țara marilor învățați, filozofi. Ei știu toate Vedele, Upanișadele; pot recita din memorie toate scripturile – o țară de capete. De aceea s-a petrecut de atât de multe ori.

Chiar și eu simt asta – o simt atât de des – ori de câte ori un brahman vine aici, e dificil să comunicăm. Un om care știe prea mult, devine aproape imposibil... pentru că el știe fără să cunoască cu adevărat. A adunat multe concepte, teorii, doctrine, scripturi. Toate acestea reprezintă o povară în conștiința lui; nu o înflorire. Nu s-a petrecut în el; este totul împrumutat, și tot ceea ce este împrumutat este prostie, putregai. Scăpați de el cât de repede puteți.

Doar ceea ce ți se petrece este adevărat. Doar ceea ce înflorește în tine este adevărat. Doar ceea ce crește în tine este adevărat și viu. Țineți minte să evitați întotdeauna cunoașterea împrumutată.

Cunoașterea împrumutată devine un truc al minții; ea ascunde ignoranța, nu o distruge niciodată. Cu cât ești înconjurat de mai multe cunoștințe, cu atât mai multă ignoranță și întuneric se află adânc înăuntru, în centrul ființei tale, la rădăcina ființei tale. Și un om învățat, ce posedă o cunoaștere împrumutată, este aproape închis în propriile lui cunoștințe; nu poți pătrunde în el. Este dificil să-i găsești inima; chiar el însuși și-a pierdut contactul cu inima lui. Deci nu e accidental faptul că un Tilopa trebuie să meargă în Tibet, iar un Bodhidharma în China. O sămânță trebuie să călătorească atât de departe pentru că nu găsește sol aici.

Țineți minte asta, pentru că este ușor să devii prea dependent de cunoaștere. Este o dependență, un drog. LSD-ul și marijuana nu sunt atât de periculoase. Și într-un fel sunt asemănătoare, pentru că marijuana îți oferă o întrezărire a ceva ce nu este acolo; îți oferă posibilitatea să visezi la ceva care este absolut subiectiv, îți creează o halucinație. Și cunoștințele sunt la fel: îți creează halucinația că tu cunoști. Începi să ai senzația cunoașterii pentru că poți recita Vedele, cunoști pentru că poți dezbate, cunoști pentru că ai o minte foarte, foarte logică și ascuțită. Nu fi prost! Logica nu a condus niciodată pe nimeni la Adevăr.

O minte rațională este doar un joc. Toate argumentele sunt copilărești. Viața există fără susținerea niciunui argument, iar adevărul nu are nevoie de dovezi; el are nevoie doar de inima ta, nu de argumente, de iubirea ta, de încrederea ta, de disponibilitatea ta de a primi.

Mahamudra este dincolo de toate cuvintele și

simbolurile, dar pentru tine, Naropa, sincer și loial,

trebuie spusă aceasta:

Vidul nu are nevoie de susținere, Mahamudra se sprijină pe neant.

Fără eforturi, ci rămânând destins și natural,

se poate rupe jugul – astfel fiind atinsă eliberarea.

Nu poți găsi cuvinte mai importante rostite vreodată. Încearcă să înțelegi fiecare nuanță a ceea ce Tilopa urmărește să spună.

Vidul nu are nevoie de susținere...

Dacă există ceva, atunci are nevoie de suport; are nevoie de susținere. Dar dacă nu există nimic, vid, nu este nevoie de niciun suport. Și aceasta este cea mai profundă realizare a tuturor celor care au atins adevărata cunoaștere: că ființa ta este o neființă. A spune că este o ființă este greșit, pentru că nu este ceva, nu este ca ceva. Este ca nimic: un gol vast, fără limite. Este un anatma, un non-sine; nu este un sine înăuntru tău. Toate sentimentele de sine sunt false. Toate identificările – „sunt asta și aia" – sunt false¹.

Când ajungi la absolut, când ajungi la miezul tău cel mai adânc, realizezi deodată că nu ești nici asta, nici aia; ești nimeni. Nu ești un ego; ești doar un vid incomensurabil. Și câteodată, dacă te așezi, închizi ochii și doar simți cine ești – unde ești? Mergi mai adânc și s-ar putea să ți se facă teamă, deoarece cu cât mergi mai adânc, cu atât mai mult simți că nu ai nicio identitate, ești vid. De aceea oamenii devin atât de speriați de meditație. Este o moarte. Este o moarte a egoului, iar egoul este doar un concept fals.

Acum fizicienii au ajuns la același adevăr prin cercetările lor științifice intrând mai adânc pe tărâmul materiei. Ceea ce Buddha, Tilopa și Bodhidharma au atins prin interiorizare, știința a descoperit și în lumea exterioară. Acum ei spun că nu există substanță, substanța este un concept paralel al sinelui.

O piatră există; simți că este foarte reală. Poți să lovești pe cineva în cap cu o piatră și va țâșni sângele, omul poate chiar să moară; este foarte reală. Dar întreabă fizicienii; ei spun că este o „non-substanță", nu este nimic în ea. Ei spun că este doar un fenomen energetic: mulți curenți de energie încrucișându-se în această piatră ne dau senzația că este o substanță. Ca atunci când desenezi multe linii încrucișate pe o bucată de hârtie, unde multe linii trec prin același loc, apare un punct. Punctul nu a fost acolo, două linii se încrucișează și apare un punct, multe linii se încrucișează și apare un punct mare. Este punctul acela chiar acolo sau liniile ce se încrucișează creează iluzia că acolo este un punct?

Fizicienii spun că încrucișarea curenților de energie creează materia. Dacă te întrebi ce sunt acești curenți de energie, ei nu sunt materiali; nu au greutate; sunt non-materiali. Liniile non-materiale ce se încrucișează creează iluzia unui lucru material: foarte concret, ca o piatră.

Buddha a atins această iluminare cu două mii cinci sute de ani înaintea lui Einstein; că înăuntru nu există nimeni, doar liniile de energie ce se intersectează îți dau senzația sinelui. Buddha spunea că sinele este exact ca o ceapă: o decojești; un strat cade, găsești un altul. Continui să decojești, strat după strat, și ce rămâne în final? Toată ceapa este decojită și nu găsești nimic înăuntru.

Omul este exact ca o ceapă. Decojești straturi de gânduri, de sentimente și în final ce găsești? Nimic. Acest nimic nu are nevoie de suport. Acest nimic există prin el însuși. De aceea Buddha spune că nu există Dumnezeu; nu este nevoie de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este un suport. Buddha spune că nu există Creator pentru că nu există o necesitate ca cineva să existe pentru a crea nimicul. Acesta este unul din cele mai greu de înțeles concepte, dacă nu atingi realizarea lui.

De aceea Tilopa spune:

Mahamudra este dincolo de toate cuvintele și simbolurile...

Mahamudra este o experiență a vidului; pur și simplu nu ești, și când nu ești, cine este atunci acolo să sufere? Cine este acolo să simtă durerea și chinul? Cine este acolo să fie deprimat și trist și cine este acolo să fie preafericit? Buddha spune că dacă simți că ești plin de fericire, vei deveni iarăși o victimă a suferinței, pentru că ești încă acolo. Când nu ești, absolut deloc, atunci nu există suferință și nici fericire – și aceasta

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Tantra - suprema înțelegere. Conversații despre calea tantrică din Cântecul Mahamudrei de Tilopa

4.0
7 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor