Găsiți următorul dvs. carte preferat

Deveniți un membru astăzi și citiți gratuit pentru 30 zile
Ce este Zen? Dialog pentru începători

Ce este Zen? Dialog pentru începători

Citiți previzualizarea

Ce este Zen? Dialog pentru începători

evaluări:
4/5 (1 evaluare)
Lungime:
218 pages
4 hours
Lansat:
Dec 19, 2016
ISBN:
9786067890402
Format:
Carte

Descriere

„Această carte este Zen pur... și poezie în stare pură, chiar dacă este scrisă în proză; reconfortant de pragmatică, plină de modestie și subtilitate.“ – Jon Kabat-Zinn

Formatul tip „întrebări și răspunsuri“ face ca această introducere în Zen să fie ușor de înțeles și de folosit ca referință, cititorul putând să găsească repede subiectul care-l preocupă. Datorită tonului relaxat și ludic al cărții, la finalul dialogurilor cititorul rămâne cu o bună educație elementară în Zen. Și nu e vorba doar de istorie, teorie și practică, ci și de probleme contemporane, cum ar fi inegalitatea dintre sexe, chestiunile de etică sexuală și tensiunile dintre tradițiile asiatice și realitatea americană modernă.

Lansat:
Dec 19, 2016
ISBN:
9786067890402
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Ce este Zen? Dialog pentru începători

Cărți conex

Previzualizare carte

Ce este Zen? Dialog pentru începători - Norman Fischer

Prefață

Când Shambhala Publications mi-a cerut să scriu o carte despre Zen pentru începători, am fost încântat, dar blocat. Cum aș putea să scriu o astfel de carte? Nu aș ști de unde să încep.

Apoi mi-am amintit de un articol pe care l-am scris de curând (co-autor, de fapt) pentru Inquiring Mind, o revistă budistă, unde Sue Moon este redactor colaborator. Ea dorea să facă un articol despre „Dumnezeu și m-a rugat și pe mine să scriu ceva. „Am multe idei despre asta, i-am spus, „dar nu știu de unde să încep."

Așa că Sue a propus să scrie ea câteva întrebări, iar eu să scriu răspunsurile la întrebările respective. Știam că întrebările ei nu aveau să fie unele teoretice, că aveau să provină din propriile ei nevoi, din propria ei experiență mentală și din faptul că mă cunoștea foarte bine. Și că vor fi întrebări concrete care să invite la cele mai bune răspunsuri din partea mea. Mi s-a părut o idee foarte bună și așa am făcut, dând naștere unui articol destul de interesant.

Așa că atunci când cei de la Shambhala au venit cu oferta lor de a scrie această carte, m-am gândit la Sue și la întrebările ei. Știam că, dacă editura va fi de acord, eu și Sue vom crea o carte mult mai bună decât una pe care aș putea s-o scriu de unul singur. Cartea pe care o ai acum în mână este cartea în discuție.

Se pare că nu e neapărat o carte numai pentru începători. Sue are un fel al ei de a pune întrebările atât de simple și care mă fac să spun lucruri pe care altfel nu le-aș spune niciodată — lucruri mai pline de viață, mai profunde și mai amănunțite decât m-aș fi gândit eu de unul singur. De asemenea, întrebările ei sunt adesea personale, făcându-mă să dau răspunsuri mai personale decât aș fi dat altfel. În această carte, Sue pune propriile ei întrebări, întrebări ale unei persoane Zen cu 40 de ani de experiență. Le pune în numele unui începător și cu mintea unui începător, dar întrebările ei sunt mai directe și mai lipsite de teamă decât ar fi cele ale multor începători. Deci probabil că această carte este mai directă, mai personală și mai lipsită de temeri decât avea în plan editura.

Așa cum precizează ea în introducere, eu și Sue suntem prieteni de aproape 40 de ani, practicând Zen împreună. Sunt, de asemenea, prieten și cu sora ei, Francie Shaw, care este artistă, și cu soțul acesteia, Bob Perelman, unul dintre cei mai vechi și mai dragi tovarăși ai mei de poezie. Așa că eu și Sue suntem prieteni Zen, prieteni de scris, prieteni de familie, prieteni vechi. Iar această prietenie răzbate, cred, din paginile acestei cărți.

Asta, în sine, este Zen. La fel cum sunt și toate textele vechi — dialoguri intime între prieteni buni.

Introducere

Susan Moon

Această carte este o conversație între vechi prieteni dharma, dar nu este simetrică; este o conversație de tipul întrebare-răspuns. Eu sunt Î și Norman este R. Iar asta are sens. Suntem vechi prieteni dharma, da, dar Norman este și maestrul meu.

Am practicat Zen împreună foarte mult timp. Îl știu pe Norman de aproape 40 de ani, de pe când era grădinar, iar eu eram o mamă singură și-mi era greu, și amândoi mergeam la Berkeley Zen Center. Ne cunoaștem și de prin lumea poeziei și a textelor budiste.

Avem același prim maestru — Sojun Mel Weitsman, fondator și abate al Berkeley Zen Center, dar fără constanta sa îndrumare probabil că niciunul dintre noi nu ar face ceea ce face în prezent. Sojun și, astfel, Norman și cu mine, urmăm linia lui Shunryū Suzuki Roshi, prețuitul fondator al San Francisco Zen Center. Stilul nostru Sōtō este simplu și direct, punând accentul pe a sta — a sta pur și simplu, a fi pur și simplu prezent și viu. Noi îl numim „stilul nostru de familie". Chiar și aceia dintre noi care nu l-au cunoscut pe Suzuki Roshi, ca mine, simt de parcă l-ar fi cunoscut, datorită nenumăratelor povești despre el. Cei care l-au cunoscut bine sunt încă printre noi. Cărțile lui — Zen Mind, Beginner’s Mind și Not Always So¹ — sunt învățături esențiale ce păstrează stilul lui esențial. Și eu, și Norman suntem scăldați în aceste învățături.

Dar, deși am practicat amândoi în sânul aceleiași familii Zen cam aceeași perioadă de timp, viața noastră întruchipează această practică în feluri diferite. Norman a pășit în lumea Zen cu toată viteza înainte, încă de la început, practicând inițial în reședințe comune, mutându-se mai întâi la Tassajara Zen Mountain Center, iar apoi la Green Gulch Farm. S-a căsătorit cu o altă practicantă, Kathie (care acum este și ea maestru Zen), iar copiii lor au crescut participând la diversele întâlniri de la San Francisco Zen Center. El a fost hirotonisit preot, a primit genealogia dharma și a slujit ca abate la San Francisco Zen Center. Am fost prezentă la ceremonie când „a ajuns sus, devenind abate și, ceea ce-mi amintesc cel mai bine este cum, stând pe platforma tradițională de deasupra noastră, a declarat: „Sunt doar un evreu din Pennsylvania, nu mă așteptam vreodată să ajung aici!

În toți acești ani, Norman a scris și a publicat poezie, iar mai târziu, eseuri și cărți dharma. A devenit un maestru foarte căutat, în ciuda voinței sale, atrăgându-și discipoli prin intermediul cuvântărilor sale și mentoratului de la Green Gulch. Când copiii au crescut, Norman și Kathie au părăsit viața din comunitatea restrânsă de la Green Gulch și s-au mutat în casa lor din Muir Beach. După câțiva ani, în 2000, Norman și-a părăsit serviciul de la SFZC, unde se punea accentul pe formarea celor ce-și aveau reședința acolo, și a fondat Everyday Zen, o sangha internațională fără ziduri, pe care continuă să o conducă în calitate de maestru principal.

Calea mea a fost diferită. Eu am trăit dintotdeauna „în lume". (O expresie stranie, de parcă mănăstirile și centrele de practică nu sunt tot în lume. Unde altundeva să fie?) Când am devenit discipol Zen, creșteam singură doi copii mici, așa că mutarea într-o reședință de practică nu era o opțiune pentru mine. Și, deși Tassajara părea frumoasă și exotică atunci când am vizitat-o pentru prima dată, eu și mănăstirea probabil că nu am fi fost potrivite una pentru cealaltă pe-atunci. (Ocazia a venit mai târziu, din fericire pentru mine.) Îmi creșteam copiii într-o casă, la comun și zgomotoasă din Berkeley, care nu aducea deloc cu o mănăstire Zen. Predam; lucram ca redactor. Puneam la îndoială autoritatea, așa cum mă zorea și abțibildul de pe luneta mașinii.

M-am îndreptat către Zen dintr-o nevoie puternică de a înțelege această viață. De ce mă simțeam atât de izolată și de singură? Cum aș putea să fiu pregătită să mor când o să vină vremea? Întrebările mele aveau o teribilă urgență: ce se întâmplă?!? Am ajuns la Berkeley Zen Center și am început să mă trezesc foarte devreme pentru zazen (meditație Zen), în timp ce copiii mei încă dormeau acasă, supravegheați de colocatari. M-am chinuit cu sesshin (meditație în izolare). Am început prin a mă înscrie la cele mai scurte, de o zi, și chiar și așa am rezistat numai dimineața. Dar treptat am avansat până la sesshin-uri care să țină o săptămână. Și tăcerea, și cuvintele Zen m-au atins și m-au reținut — ca Genjōkōan, de Dōgen Zenji, asigurându-mă că „luna întreagă și tot cerul se reflectă într-o picătură de rouă din iarbă". Poate că nu eram atât de izolată până la urmă. Poate că eram conectată cu întregul univers. Calea Zen părea drumul cel bun.

Și totuși eram ambivalentă, așa cum mi-e firea. „Nu știu dacă asta e religia potrivită pentru mine, îmi ziceam în sinea mea. „E atât de patriarhală și trebuie să faci totul într-un anumit fel. Cum mă pot angaja în ceva atât de autoritarist? Cu toate astea, am continuat să practic Zen. În cele din urmă, după nouă ani de astfel de devoțiune „ambivalentă", a trebuit să recunosc că, după toate aparențele, eram deja angajată pe această cale. Aveam Zen în sânge. Și astfel, în 1985 am primit învestirea laică: mi-am cusut șorțulețul albastru, numit rakusu, și mi-am asumat preceptele. Am jurat să salvez toate ființele sensibile.

Am practicat Zen și la Tassajara, și la Green Gulch Farm. În 2000, când Norman a pus bazele Everyday Zen, m-am înscris imediat, iar vechiul meu prieten a devenit noul meu maestru.

Am lucrat mulți ani ca redactor la Turning Wheel, revista comunității budiste, și am fost recunoscătoare să am un job care împletește practica budistă cu angajamentul meu de a „lucra în lume". Nu am vrut să primesc hirotonisirea ca preot. Nu am vrut să existe deosebire — prin robe speciale și lipsa părului — între mine și toți ceilalți mireni care pășesc pe lângă lumea mea.

La 20 de ani după ce mi-am asumat preceptele, am dorit să aprofundez și să-mi reîmprospătez angajamentul de a practica Zen, iar Norman a propus să urmez învestirea laică, un ritual de trecere ce tocmai fusese creat de către maeștrii seniori ai liniei Suzuki Roshi, ca ultim reper al căii laice. Nu pot să practic ritualuri preoțești sau să conduc anumite ceremonii. Nu-mi hirotonisesc discipolii. Dar acum sunt „încredințată" — de Norman — să predau Zen ca mirean.

Eu și Norman avem o relație neobișnuită și prețioasă. Eu am fost redactorul lui; el este maestrul meu. Cu cât îmbătrânim, cu atât îmbătrânește și relația noastră. Pentru că suntem contemporani și pentru că îl știu de atâta timp înainte să devină maestrul meu Zen, nu îl pun pe un piedestal așa acum aș fi putut să o fac dacă îl întâlneam ca discipol Zen începător. Știu că este un maestru remarcabil și îl respect enorm; și mai știu și că este o persoană obișnuită.

Astfel, maestru și discipol, prieten și prieten, vă oferim conversația noastră asimetrică. Fiecare dintre noi vorbește în stilul lui, din propria lui experiență.

Am avut dintotdeauna întrebări despre practica Zen. Care e scopul ei? De ce trebuie să stau să sufăr durerea? E ceva în neregulă cu mine că n-am avut nicio experiență transcendentală de iluminare stând în zazen? Unele dintre întrebările pe care le pun în aceste pagini sunt întrebări pe care i le-am pus cu adevărat lui Norman, altele sunt întrebări pe care le-am adresat diverșilor maeștri la începuturile uceniciei mele, altele sunt întrebări care mi-au fost puse mie, iar câteva sunt întrebări pe care n-am îndrăznit niciodată până acum să le pun.

Dialogul este un format bun pentru o carte despre Zen. Aproape toate povestirile didactice (koan) din Zen sunt sub forma dialogurilor — între călugări, între maestru și discipol, între pelerin și proprietăreasa ceainăriei, între Buddha și discipolii săi. Avem dialoguri și sub formă de practică, în izolare sau cu alte ocazii. E și tradiția dokusan, o întrevedere privată între maestru și discipol. Sunt și dialoguri publice care au loc în cadrul anumitor ceremonii, cum este ceremonia shuso, un ritual de trecere în care shuso (discipolul principal) ia loc în fața zendo și răspunde, rând pe rând, la întrebările fiecărei persoane prezente, bătând dintr-un toiag atunci când termină cu fiecare adresant. Și e și ceremonia formală shosan, în care maestrul face același lucru. Din fericire, în aceste pagini Norman nu mă concediază lovind cu bastonul în podea când încheie răspunsul la o întrebare.

În dialogurile Zen, cel care întreabă și cel care răspunde au nevoie unul de celălalt și se respectă. Nicio întrebare nu primește un răspuns definitiv; fiecare răspuns lasă ceva pe dinafară. Uneori maestrul e cel care-i pune discipolului o întrebare pentru a-l ajuta în practica sa: „Cine e?, „Care e ținta călăuzitoare a practicii tale?

În aceste pagini e invers — discipolul îl întreabă pe maestru. Indiferent dacă ești cel care pune întrebarea sau cel întrebat, întrebările te trezesc. Te ajută să explorezi dincolo de presupunerile tale. Îți încurajează „mintea căutătoare". Chiar dacă primești un răspuns minunat, plin de inspirație la întrebarea ta, nu se poate să fi încheiat de tot cu acea întrebare. Întotdeauna e mai mult de descoperit.

Înainte de a începe descoperirea noastră dialogică, iată câteva informații istorice.

Ceea ce numim „budism" provine de la Siddhārtha Gautama, care și-a răspândit învățăturile în India pe la anul 500 î.Hr. De-a lungul veacurilor, dharma s-a răspândit în Asia și către est, în China, unde s-a dezvoltat budismul Ch’an, și în Japonia, unde Ch’an a devenit Zen. Budismul Zen pe care-l practicăm Norman și cu mine a ajuns în Statele Unite din Japonia. Norman vorbește mai mult despre această istorie în paginile următoare.

Budismul a suferit schimbări în fiecare țară în care a ajuns, adaptându-se culturii diferite de acolo. Așa că a suferit schimbări și aici în Statele Unite, începând din 1950, când occidentalii au trecut dincolo de interesul intelectual și filosofic pentru Zen și au început să urmeze serios practica în sine. (Unul dintre primele locuri pentru asta a fost San Francisco Zen Center, sub îndrumarea lui Shunryū Suzuki.) Poate cea mai importantă schimbare și una pe care doresc să o subliniez aici privește includerea femeilor ca parteneri egali de practică. În îndelungata existență a budismului, asta ține de istoria foarte recentă.

Prima generație de urmași dharma ai lui Suzuki Roshi au fost cu toții bărbați. Acum sunt multe femei maestru, poate chiar mai multe decât bărbați, nu doar în propria noastră familie dharma, pe linia San Francisco Zen Center, dar peste tot în Occident. (Și în practica Zen asiatică femeile se îndreaptă către oportunități egale, de a deveni maeștri și de a primi hirotonisirea preoțească.) În multe centre Zen din Statele Unite a fost revizuită o parte din limbajul noninclusiv din incantațiile noastre. Incantăm acum numele strămoșilor femei alături de cele ale bărbaților din linia noastră de descendență. Înțelepciunea femeilor maestru budist din trecut, fie el recent sau îndepărtat, lăsată în umbră înainte, este adusă la lumină și făcută publică.

Consider că includerea femeilor a fost un lucru bun pentru această practică, ajutând-o să devină mai deschisă, mai flexibilă și mai primitoare cu cei ale căror prime angajamente sunt față de familie și față de munca în lume.

Au existat schimbări și în forma practicii Zen, căci aceasta s-a adaptat culturii americane. Acestea tind să fie schimbări lente, evoluționiste, pe măsură ce vietatea, care este Zen, învață să supraviețuiască într-un habitat nou. De exemplu, multe dintre incantații au fost traduse în engleză. În paginile care urmează ne întrebăm cât de mare trebuie să fie doza corectă de schimbare?

În același timp — și cred că pot vorbi și în numele lui Norman — ne place practica pe care am învățat-o și îi suntem credincioși. Conversația noastră de aici cinstește formele și ceremoniile tradiționale conform stilului familiei noastre Sōtō Zen. Unele dintre incantațiile pe care le rostim sunt în japoneza medievală. Robele pe care le poartă preoții noștri nu sunt foarte practice; sunt dificil de cusut și durează mult să înveți să le îmbraci corect. Da, am adaptat mare parte din formă culturii noastre, dar adaptarea e diferită de îndepărtare. Ne folosim de aceleași instrumente — diverși clopoței și clachete, toba cea mare și toba-pește din lemn stilizat numită mokugyo — folosite în Japonia de sute de ani. De ce continuăm să facem toate astea? Asta e una dintre întrebările de care ne vom ocupa.

Există deja numeroase ghiduri Zen pentru începătorii occidentali, unele scrise cu zeci de ani în urmă, altele mai de curând, reflectând schimbările recente. Cartea noastră diferă de cele clasice de mai demult — atât de influente pentru prima generație de practicanți occidentali — ca eseurile despre Zen ale lui D.T. Suzuki, Three Pillars of Zen² de Philip Kapleau sau Taking the Path of Zen și The Mind Clover³ de Robert Aitken. Aceste cărți reflectă mai mult acel Zen tradițional japonez, căci au fost scrise pe când Zen fusese importat recent din Japonia și nu avusese timp să evolueze. Continuă să fie valoroase și importante. Dialogul nostru de aici e mai personal și probabil mai franc decât cărțile mai recente scrise de câte un autor; fiecare dintre noi are propria voce și propriul sine individual, aparținând unor persoane ce trăiesc în Statele Unite în secolul 21.

Ne îndreptăm atenția aici și asupra modului în care Zen are legătură cu problemele contemporane ale lumii noastre. Contextul tehnologic al practicii Zen este radical diferit de modul în care era în trecutul relativ recent, pe timpul lui Suzuki Roshi. Tehnologia și comunicațiile digitale influențează modul în care gândesc ființele umane. Schimbă modul în care procesăm informațiile. Se poate să fie mai greu să fii atent, să te concentrezi pe un proiect pe termen lung. Nu cred că sunt eu singura care a devenit mai ușor de distras. Modul în care percepem timpul e diferit. Toată lumea (și eu) pare să fie grăbită. Toată lumea pare să se extindă în exces (și eu). Și toate astea influențează capacitatea cuiva de a sta nemișcat și în tăcere. Mai este nemișcarea posibilă în ziua de azi?

Contextul social și ambiental în care oamenii practică Zen este diferit de cel de pe vremea lui Buddha, venind cu provocări etice noi. Preceptele budiste capătă un sens nou în economia globalizată. Zen a pus dintotdeauna accentul pe un simț al locului și pe grija pentru mediu; Zen presupune foarte multă curățenie și dat cu mătura, și adunat gunoiul. Layman P’ang, un adept Zen din China secolului al XIX-lea, a rămas celebru întrucât a spus că practica Zen a ținut mereu de tăierea lemnului și de căratul apei. Zen a apreciat dintotdeauna traiul simplu și ceea ce am învățat să numim „sustenabil"⁴.

Dar practicarea nonagresiunii față de celelalte ființe umane și față de mediu este mai dificilă acum decât era pe vremea lui Buddha, când puteai să știi cine a cultivat ceea ce mănânci și cine ți-a croit hainele ori ce copaci au fost tăiați pentru a-ți construi casa. Cum tăiem lemne și cărăm apă în ziua de azi? Cum trăim acum simplu

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Ce este Zen? Dialog pentru începători

4.0
1 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor