Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Revelații despre sănătate din cer și de pe pământ

Revelații despre sănătate din cer și de pe pământ

Citiți previzualizarea

Revelații despre sănătate din cer și de pe pământ

Lungime:
290 pagini
5 ore
Lansat:
13 ian. 2017
ISBN:
9786067890518
Format:
Carte

Descriere

„În această carte, dr. Sinatra, unul dintre susținătorii cei mai cunoscuți ai aplicării metodelor naturiste în cardiologie, ne oferă numeroase informații despre cum să ne păstrăm sănătatea pe baza revelațiilor pe care Tommy Rosa le-a avut în timpul experienței sale prelungite în pragul morții.“ - Dr. Joseph Mercola, autorul cărții Vindecare fără efort (în curs de apariție la Editura Lifestyle Publishing

În 1999, Tommy Rosa a fost victima unui accident rutier. În timp ce zăcea la marginea drumului, a simțit că este ridicat printr-un tunel de lumină și a ajuns într-un loc binecuvântat. I s-a arătat că Dumnezeu a creat pământul pentru a hrăni și a vindeca omenirea. De la Învățătorul Divin a primit Opt Revelații despre natura Cerului și a Pământului. Tommy a revenit pe Pământ, dar fericirea din Cer a fost repede înlocuită de o lungă și dureroasă vindecare.

Cam în aceeași perioadă, dr. Stephen Sinatra revoluționa practica medicală cu o abordare holistică a tratamentului cardiologic. Când întâmplarea i-a adus pe cei doi împreună, și-au dat seama treptat că revelațiile privind vindecarea pe care Tommy le adunase din experiența sa în pragul morții se aliniau cu rezultatele pe care dr. Sinatra le obținea în cercetările lui științifice.

Pe deplin coroborate de cele patru decenii de experiență medicală ale doctorului Sinatra, aceste lecții divine aduc Cerul și Pământul ceva mai aproape.

Lansat:
13 ian. 2017
ISBN:
9786067890518
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Revelații despre sănătate din cer și de pe pământ

Cărți conex

Previzualizare carte

Revelații despre sănătate din cer și de pe pământ - Tommy Rosa

vii.

Introducere

Lecții din lumea cealaltă

O DURERE ASCUȚITĂ ȘI CONSTANTĂ în șold m-a forțat să mă așez pe când ieșeam din sala de conferințe. Vorbisem în fața unui public numeros în Saint Petersburg, Florida, despre o metodă de vindecare vibrațională numită împământare. Se întâmpla în octombrie 2010.

Cu patru luni în urmă suferisem o înlocuire de șold și mă gândeam că durerea, deși intensă, trebuie să fie un efect secundar obișnuit al acelei operații sau poate doar stătusem prea mult în picioare în ziua aceea. În orice caz, mă convinsesem că durerea avea să înceteze de la sine.

Totuși, în ciuda încercării de a-mi păstra o atitudine pozitivă, durerea nu se ameliora. De fapt, în timp ce continuam să merg spre sala de expoziție a comercianților de produse medicale alternative, suferința era atât de mare, încât aproape m-am prăbușit pe o bancă. M-am uitat în jur și mai mult am strigat către mulțimea care trecea pe lângă mine: „Are cineva serapeptază?" Serapeptaza este o enzimă antiinflamatoare care poate descompune învelișurile proteice ale microbilor din organism ce contribuie la apariția rănilor, a plăcii de aterom, a cheagurilor și a chisturilor.

Spre surprinderea mea, o femeie s-a apropiat și mi-a spus că avea într-adevăr serapeptază. Am fost luat puțin pe nepregătite. Serapeptaza este ceva ce ai găsi, în mod normal, la standul unui vânzător de suplimente, nu ceva ce te-ai aștepta să primești de la un participant la conferință.

Bărbatul solid care o însoțea a venit și el lângă mine. S-au prezentat ca fiind Tommy și Michelle Rosa și mi-au zis ce mult le-a plăcut prezentarea mea. Am stat de vorbă câteva minute. Michelle s-a scuzat și a plecat spre camera ei de hotel ca să ia serapeptaza.

I-am menționat lui Tommy că mă odihneam din cauza unei dureri în șold.

S-a uitat direct la mine. Fără ezitare, a spus:

— Aveți o infecție stafilococică la șoldul drept și ați făcut-o recent, când v-ați operat la șold.

Am fost surprins. O persoană complet străină știa că mă operasem la șoldul drept? Imposibil!

— Cum ai putea să știi toate astea doar uitându-te la mine? am întrebat.

El doar a ridicat din umeri și a răspuns încet:

— Mi-a spus spiritul.

Eram uimit că cineva care nu era doctor putea sesiza intuitiv o problemă atât de serioasă.

Cu doar trei săptămâni înainte de conferință, făcusem biopsii chirurgicale pentru niște leziuni de pe față care puteau fi cancer de piele — probabil o decizie inoportună, având în vedere starea postoperatorie a noului meu șold metalic. Staphylococcus aureus se află tot timpul pe pielea noastră. În cazul unei incizii deschise, poate pătrunde în fluxul sangvin. Și orice metal din corp poate fi ca o antenă pentru microbii rătăcitori.

Așadar, stafilococul auriu, cum îi spunem noi cei din lumea medicală, se poate localiza în plăgi chirurgicale ca a mea. Poate genera infecții periculoase în sânge, oase și piele și poate avea urmări fatale. Există riscul ca acest microb să sufere mutații și să reziste cu încăpățânare tocmai antibioticelor concepute pentru a-l opri. În spitale, stafilococul ucide zeci de mii de persoane în fiecare an.

Dacă nu ar fi fost această întâlnire „întâmplătoare" cu Tommy, îmi este groază să mă gândesc la ce aș fi putut păți din cauza unei infecții bacteriene netratate. Și dacă ar fi prezis cineva vreodată că un participant, fără pregătire medicală, la una dintre prelegerile mele publice va fi în stare să mă diagnosticheze, nu aș fi crezut! Dar, spre deosebire de mulți doctori, eu sunt convins că nimic nu se întâmplă fără motiv.

Nu a durat mult până când Michelle ni s-a alăturat din nou, aducând serapeptaza. Atunci a dezvăluit că, în timp ce se pregătea pentru a participa la conferință, a primit „mesajul" să pună în bagaj acea sticluță de serapeptază. Am fost imediat intrigat. Am știut că se petrecea ceva și că trebuia să îi cunosc mai bine pe oamenii aceștia! A existat o legătură pe care atât Tommy, cât și eu am simțit-o în acel moment. Această legătură avea să ducă, în cele din urmă, la o prietenie foarte specială pe care o prețuiesc până în ziua de azi și pe care o voi prețui mereu. Și ne-a condus pe o cale a descoperirii care ne-a schimbat viața amândurora — una care a transformat complet modul în care gândesc despre viață și viața de apoi.

Tommy nu a dezvăluit atunci că înainte cu mai mulți ani suferise un accident grav de mașină, iar șoferul fugise de la locul faptei. S-a aflat în moarte clinică mai multe minute și a fost în cele din urmă resuscitat, dar a stat în comă timp de săptămâni. Cele prin câte a trecut ca urmare a acestei traume l-au schimbat profund și a primit o înțelegere specială în timpul „morții sale, devenind un consultant spiritual remarcabil în noua sa viață de după „moarte.

Pe măsură ce prietenia noastră a devenit mai profundă, Tommy mi-a dezvăluit și mai mult cu privire la ceva ce ținuse în el mulți ani: pe când era în comă, a fost transportat printr-un tunel de lumină în Cer, unde a întâlnit un Învățător spiritual și a învățat principii fundamentale despre sănătate și vindecare. Eram uluit și fascinat. Mă consider o persoană spirituală, dar și un om de știință, așa că nu mi-a fost greu să accept relatarea lui Tommy ca fiind autentică și plauzibilă. Însă mă aflam în fața cuiva care nu avea deloc pregătire medicală, dar putea discuta despre medicină de parcă ar fi studiat-o întreaga sa viață.

Tommy a trecut prin ceea ce este cunoscut sub numele de experiență în pragul morții (EPM). De-a lungul istoriei documentate a omenirii, toate religiile au avut un element comun și profund: o convingere că există viață după moarte. Numeroasele relatări despre ipoteza cu privire la existența sufletului datează de pe vremea filosofului grec Socrate (469–399 î. Hr.) și a elevului său, Platon. Se spune că, aflat pe patul de moarte, Socrate a fost destul de calm și a pus acea stare pe seama convingerii sale că se ducea într-un loc mai bun. Platon a descris conversațiile cu soldații greci care „muriseră pe câmpul de luptă și apoi s-au întors. El spunea că „toată înțelepciunea pământească este doar o repetiție pentru acea mare trezire, o trezire care are loc în momentul morții.

Nu sunt străin de fenomenul EPM. Mulți ani am lucrat la urgență, în secții de terapie intensivă și coronariană și în laboratoare de cateterizare cardiacă, unde pacienții erau brusc readuși din pragul morții. Am auzit aproape 20 de relatări de EPM de la supraviețuitori ai unor atacuri de cord, care ulterior au devenit mai intuitivi, receptivi, darnici și iubitori și mai puțin materialiști, după ce au vizitat lumea cealaltă. Pe scurt, s-au schimbat — ca și cum ADN-ul lor (tiparul tuturor formelor de viață, care dă instrucțiunile și funcțiile corpurilor vii) ar fi fost rearanjat. Unii spuneau că au fost „trimiși înapoi pentru că, pur și simplu, nu le venise timpul. Altora li s-a „zis că trebuie să se întoarcă la viața lor de dragul cuiva sau pentru a realiza ceva mai important.

De exemplu, avem povestea lui Myrtle, o femeie care a crescut în regiunea rurală a statului Connecticut, fiind descendenta unei familii din timpul Războiului de Independență a Statelor Unite. Era membră a organizației Fiicele Revoluției Americane, o violonistă și o călăreață desăvârșită și o persoană care lumina încăperea în care intra. A apelat prima oară la ajutorul meu când avea puțin peste șaptezeci de ani.

Doctorii lui Myrtle nu fuseseră suficient de energici în diagnosticarea noilor simptome persistente. Ea l-a pus pe soțul ei, Harvey — un veterinar de țară foarte priceput — să o ducă, mai mult de o oră de mers cu mașina, până la cabinetul meu pentru o consultație urgentă. Făcuse deja o operație de bypass coronarian, așa că ea și Harvey erau destul de îngrijorați.

Am examinat-o și am știut imediat că are probleme. Am auzit turbulență în artera carotidă dreaptă din gâtul ei, iar asta însemna că fluxul sangvin către creier era în pericol. Trebuia să fie văzută de un neurolog — fără întârziere. Un medic asociat din orașul Hartford, aflat în apropiere, a acceptat să o examineze în aceeași zi. Artera s-a dovedit a fi atât de grav blocată, încât colegul meu a trimis-o pentru a fi operată de urgență. Un chirurg priceput a reușit să refacă imediat circulația către creier, însă Myrtle a suferit un stop cardiac în acest timp.

Două luni mai târziu, mi-a povestit ce s-a întâmplat în cursul operației.

Pe când era resuscitată, a simțit că își părăsește corpul și plutește spre tavan, însoțită de ființe angelice. Privind în jos, Myrtle i-a observat pe doctori și asistente încercând frenetic să o reanime. Dar și-a dat seama că Harvey nu era cu ea. După 40 de ani fericiți de căsnicie, Harvey îi era tovarăș, partener, asociat în afaceri și cel mai bun prieten. În timp ce încerca să înțeleagă ce se întâmpla, a făcut în mintea ei o declarație pe care credea că o exprima cu voce tare.

„O, nu! Nu mă duc nicăieri fără Harvey!"

Dintr-odată, s-a pomenit înapoi în corpul ei! Myrtle a luat decizia conștientă că nu era pregătită. Muncise prea mult pentru a rămâne în viață până în acel moment, iar călătoria pe care a început-o nu părea „potrivită" pentru ea. Prin urmare, a decis să se întoarcă în corpul ei.

În 2007, chiar fiul meu, Step, care avea o greutate de numai 38 de kilograme și era pe moarte din cauza unei combinații fatale de boli metabolice, endocrine și imunitare, a ieșit din corp și, după toate aparențele, a trecut dincolo și a vorbit cu ambii săi bunici. Aceștia i-au dat informații pe care nu ar fi avut de unde să le știe fără acea experiență nepământeană. Bunicul din partea mamei — noi îi spuneam W.B. — era supărat pe Step, care, în adolescență, se purtase urât cu mama lui. W.B. l-a pus pe Step să promită „pe cuvânt de cercetaș" că-și va respecta întotdeauna mama.

Step m-a întrebat:

— W.B. a fost vreodată șeful unei grupe de cercetași? Obișnuia el să folosească expresia „pe cuvânt de cercetaș"?

— Da, așa era el! am spus eu, absolut copleșit, căci Step nu știa nimic despre experiența de cercetaș a bunicului său.

Step a comunicat și cu tatăl meu, care a zis: „Spune-i tatălui tău [referindu-se la mine] că îmi pare rău că nu am mers la ultimul lui meci de wrestling din liceu".

Din nou, fiul meu nu putea să fi știut că tata ratase acel meci!

Relatările despre EPM pot părea ceva straniu, dar eu cred că sunt probe relevante, consemnate de-a lungul multor secole, care oferă o perspectivă edificatoare asupra căutării sensului general al vieții.

Cândva considerate a fi imaginate sau inventate, EPM sunt studiate mai serios ca niciodată — și încă de oameni de știință. Cercetările publicate în Lancet și Jurnalul Asociației Medicale Americane au adus în atenție EPM ca fiind evenimente demne de studiu științific intens.

În urmă cu mai mulți ani, Tommy și cu mine am participat la o conferință în Montreal, care a inclus prelegeri ale unor lideri internaționali din domeniul EPM. Unul dintre vorbitori a fost Pim van Lommel, un cardiolog olandez care a intervievat 344 de pacienți cu stop cardiac și care ne-a împărtășit constatările sale (ce au fost publicate în Lancet în 2001). În prezentarea lui, van Lommel a trecut în revistă cinci elemente tipice ale unei EPM.

1. O experiență extracorporală. Oamenii care trec printr-o experiență în pragul morții simt că și-au părăsit corpurile fizice. Ei pot vedea ce se întâmplă în jurul lor sau cu trupurile lor, dar dintr-o poziție de observator, putând să perceapă mediul lor înconjurător, eforturile de resuscitare sau operația. Încercările lor de comunicare cu oamenii pe care îi pot vedea și auzi sunt nereușite. În aceste corpuri non-fizice, ei simt cum trec prin pereți sau doar „se gândesc la un loc și sunt teleportați acolo. Van Lommel notează: „Această experiență extracorporală este importantă din punct de vedere științific deoarece doctorii, asistentele și rudele pot confirma percepțiile relatate.

2. O revedere holografică a vieții. Oamenii își aduc aminte că și-au văzut întreaga viață trecând prin fața ochilor, inclusiv fiecare faptă și gând, toate semnificative și toate bine păstrate.

3. O întâlnire cu rudele decedate sau cu o ființă de lumină. Oamenii care au avut EPM își amintesc adesea că au recunoscut și au întâlnit membri decedați ai familiei, într-o dimensiune nepământeană. Există posibilitatea să întâlnească și o ființă de lumină, care ar putea fi un înger sau un ghid spiritual. Orice comunicare este fără cuvinte, numai prin transferul gândurilor.

4. O întoarcere în corp. Unii pacienți sunt capabili să descrie cum s-au întors în corpurile lor fizice, după ce li s-a spus telepatic de către ființa de lumină sau un membru decedat al familiei că „încă nu le venise timpul sau că „mai aveau o sarcină de îndeplinit.

5. Nu mai există frică de moarte. Mulți oameni care au o EPM nu se mai tem de moarte. Asta deoarece experiența lor din viața de apoi este atât de profundă și reală, încât sunt siguri că spiritul lor trăiește în continuare, chiar dacă au fost declarați morți de către un doctor.

Am fost impresionați de ce am auzit la această conferință. Tommy trăise patru dintre cele cinci elemente ale EPM descrise de van Lommel!

De asemenea, van Lommel ne-a spus că pacienții au relatat în mod repetat amintiri intense despre experiențe celeste, deși creierele lor erau moarte din punct de vedere clinic. În concluzie, conștiința există separat de corpul fizic și continuă să trăiască după ce viețile noastre pământești se termină. Cu alte cuvinte, chiar dacă moartea pune capăt corpurilor noastre fizice, asta nu înseamnă sfârșitul a ceea ce suntem. Spiritele noastre trăiesc în continuare — exact ce i s-a spus lui Tommy în Cer.

Întotdeauna ascult cu interes orice experiență directă din altă lume pe care oamenii au trăit-o atât de clar într-un moment în care creierul, se presupune, nu funcționa, și am studiat acest subiect interesant de-a lungul carierei mele. Fascinația m-a împins cu mult timp în urmă să mă gândesc la alte întrebări, mai profunde, despre viață, moarte și ce se întâmplă când murim.

Suntem muritori sau nemuritori? Chiar se întâmplă ceva tangibil care este dincolo de percepția noastră, o experiență aflată în afara limitelor vieții așa cum o știm noi și care apare atunci când monitoarele de înaltă tehnologie nu mai înregistrează niciun semn de viață? Oare eram eu cel care îi aducea pe oamenii aceștia din nou acasă? Din moment ce atâtea persoane din întreaga lume au supraviețuit în pragul morții și s-au întors dintr-o experiență divină, atunci unde este acasă, de fapt? Acestea erau întrebările care îmi ocupau mintea.

Credința mea în EPM mi-a pricinuit critici considerabile — majoritatea din partea unor persoane care erau indignate că eu, un cardiolog respectat și psihoterapeut autorizat, aș putea să cred în asemenea fenomene „neștiințifice".

Nu pot spune că mă surprinde această atitudine. Ca medic, știu că opinia generală în profesia mea este să desconsiderăm astfel de experiențe ca fiind vise, întreruperi ale curenților cerebrali, halucinații și pure născociri. Însă atâția dintre pacienții mei resuscitați și-au amintit fenomene similare inexplicabile științific, încât am putut să accept EPM ca pe un adevăr. Totuși, nu văzusem niciodată un caz precum cel al lui Tommy, în care cineva să se fi întors cu atâtea cunoștințe nou-descoperite despre corp și mecanismul său misterios.

Tot ce mi-a spus Tommy despre principiile fundamentale ale sănătății și vindecării din Cer mi s-a părut că are un sens real, probabil pentru că practicam de zeci de ani un set similar de teorii aici pe Pământ.

Cu mult timp în urmă, mi-am dat seama că, pentru a fi un doctor cu adevărat mai bun, trebuia să găsesc metode nu doar pentru a trata boala de inimă și alte afecțiuni, ci și pentru a le preveni. Această conștientizare, deși se înțelege de la sine, a fost o revelație.

Sunt doctor cu pregătire tradițională și susțin de multă vreme tehnicile medicale și intervențiile chirurgicale moderne dintr-un motiv simplu: funcționează. Dar, de asemenea, am știut dintotdeauna că salvarea și vindecarea ar trebui să presupună mai mult decât fapte de vitejie medicală. Trebuie să însemne și explorarea tuturor opțiunilor pentru a-i menține pe oameni puternici și sănătoși.

Această abordare a reprezentat o bază puternică pentru interesul meu față de relația dintre trăsăturile comportamentale și caracterologice și stările de boală din corp, de exemplu personalitatea de tip A și bolile cardiace. Cineva cu personalitate de tip A este competitiv, cu realizări peste așteptări, harnic, ostil, nerăbdător — și o persoană care crede că a gândi este mai important decât a simți. Și da, oamenii de acest „tip" sunt mai predispuși la boli cardiace; ei se zbat să reușească fără a avea satisfacție sau împlinire deplină, astfel încât neagă și suprimă senzațiile de oboseală și epuizare, tristețe, izolare și chiar neplăcerile fizice din piept, care ar putea fi semnale timpurii de avertizare ale bolilor cardiace.

Pentru a stabili echilibrul și sănătatea unei persoane, partea fizică, mentală și emoțională trebuie reintegrate — iar acest lucru a devenit punctul central al carierei mele de medic și psihoterapeut.

Într-adevăr, este nevoie de dăruire, vehemență și efort pentru a-ți menține sănătatea. Și este nevoie de cunoaștere. Trebuie să fii conștient de ce îți face bine și ce este dăunător. Acest lucru poate fi dificil în lumea modernă, în comparație cu primele zile ale existenței noastre, când eram încă vânători și culegători și nimeni nu era nevoit să meargă la sala de sport pentru a face mișcare. Viața cotidiană era plină de alergare, cățărare, culesul hranei și fuga din calea unor pericole vizibile precum prădătorii flămânzi.

Astăzi, pericolele sunt mai puțin vizibile și evidente, dar se află pretutindeni și sunt în creștere: toți suntem expuși la alimente prelucrate golite de substanțe nutritive; organisme modificate genetic (OMG-uri) folosite pentru a produce hrană; apă și aer poluate; metale grele precum mercurul, plumbul și cadmiul; insecticide și chimicale; telefoane fără fir și antene de telefonie mobilă și altele. Viața și tehnologiile moderne inundă corpul uman cu frecvențe și elemente toxice și nenaturale, care cauzează în corp o inflamație insidioasă și tăcută, dar mortală. Lista continuă la nesfârșit.

Toate aceste probleme fiind atât de reale, am început să pun accentul pe multe măsuri preventive în cabinetul meu, încurajându-mi pacienții să se protejeze de influențele exterioare. De exemplu, aș recomanda alegerea unor alimente bio fără OMG sau zahăr, neinflamatoare, cum sunt semințele de in auriu organic, uleiul de măsline extravirgin, kiwi, afine sau mure bio, somon sălbatic sau sardine și adăugarea de grăsimi sănătoase, precum omega-3, și a altor suplimente alimentare pentru a susține funcționarea inimii și sănătatea generală. Pentru cei predispuși la durere și slăbiciune musculo-scheletală, aș pune accentul pe o alimentație similară, alături de evitarea cafeinei, a alcoolului și a pigmenților și coloranților alimentari, precum și a câmpurilor electrice și magnetice toxice, sau CEM (de la telefoanele mobile, computere și alte tehnologii moderne), acestea din urmă putând avea un efect negativ asupra variabilității frecvenței cardiace (modificările de la o bătaie la alta ale frecvenței cardiace) și asupra altor aspecte ale sănătății.

Pare incredibil, dar multe dintre aceste informații i-au fost dezvăluite lui Tommy în Cer!

De fapt, cele mai importante trei descoperiri ale mele, făcute de-a lungul a peste 40 de ani de practică medicală, au fost validate de lecțiile din Cer ale lui Tommy: putem revitaliza o inimă bolnavă prin mijloace naturale, putem proteja corpul de boală reconectându-ne fizic la câmpul energetic al Pământului și faptul că există o legătură între durerea sufletească și bolile cardiace.

Am fost atât de mișcat de experiența lui Tommy, încât i-am mărturisit că aș da toate realizările mele pentru o singură zi în Cer. Sunt sigur că Tommy a știut atunci că l-am crezut din toată inima.

Întâmplarea lui Tommy este o experiență extraordinară, o interacțiune cu divinul, care a dus la niște revelații profunde despre sănătate și vindecare, este în sine adevărată și atotcuprinzătoare. Mai uimitor este cât de precise erau aceste revelații — ceea ce este una dintre cele mai fascinante caracteristici ale poveștii lui Tommy — și cât de mult se aseamănă cu lucrurile pe care le spuneam pacienților mei de ani de zile! Vei citi în curând despre similitudinile dintre revelațiile date lui Tommy și cele descrise de mine în cărțile mele precedente, inclusiv Reversing Heart Disease (Inversarea evoluției bolii cardiace), Metabolic Cardiology (Cardiologia metabolică), The Great Cholesterol Myth (Marele mit al colesterolului), Sugar Shock (Șocul hiperglicemic), Earthing (Împământarea), Heartbreak and Heart Disease (Inima frântă și bolile cardiace) și altele.

Dar, ca avanpremieră: aceste revelații presupuneau să învățăm să renunțăm la frică și să învățăm să avem credință. Tommy a aflat cum suntem cu toții legați între noi și cum tot ce facem — bun sau rău — creează un efect de propagare. I s-a arătat că totul este energie, noi determinăm propria toxicitate fizică pe Pământ prin acțiunile noastre și trebuie să avem grijă de corpurile noastre; gândurile noastre au putere, avem îngeri păzitori, iar rostul vieții este să trăim prin inimă, deoarece singurul lucru important în viață este iubirea necondiționată. Acestea au fost lecțiile și mesajele care au călăuzit întoarcerea la viață a lui Tommy.

Tommy și cu mine am împărtășit aceste informații unor doctori, vindecători, prieteni și rude. Au fost fascinați. Au fost mișcați. Au fost încurajați să-și schimbe modul de viață. Au aderat la aceste revelații. Atunci am știut că

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Revelații despre sănătate din cer și de pe pământ

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor