Sărmanul Nietzsche, „bestia blondă“, a avut și el parte de crucificare. Multor profeți și mântuitori li se întâmplă asta: eventual și în timpul vieții, și după moarte. Nietzsche, răzvrătitul împotriva legilor celor vechi, întemeietorul orgolios al noii sale „religii“, a trebuit să suporte și el toate eșecurile și răstălmăcirile posibile, ba chiar și punerea terifiantă în practică a unora dintre ideile lui, care nici nu mai erau ale lui și, îndeobște, nu mai erau idei…

„Viclenia rațiunii“, implicit a istoriei, o descrisese Hegel, unul dintre cei mulți pe care Nietzsche nu-i agrea. Dincoace de istorie și chiar dincolo de ea, rămân cărțile. Omul n-a fost să fie mântuit de Nietzsche. Cărțile lui vor dăinui printre oameni: pentru oameni.