Teza de doctorat? Cam asa...

Am citit cu mare plăcere cartea... Nu ştiu ce am apreciat mai mult: originalitatea, ideea în sine a cărţii, sau curajul de a o scrie. Probabil că fiecare dintre ele sau mai exact toate la un loc...

Suntem obişnuiţi ca cel care se hotărăşte să scrie o carte să se orienteze către un domeniu în care are expertiză, un domeniu pe care îl stăpâneşte, a citit mult despre el, dar în care are şi un cuvânt de spus. Sau cel puţin aşa ar trebui să fie.... Şi sunt datoare să răspund în aceeaşi nota de sinceritate în care este scrisă cartea...că am fost printre cei care l-am sfătuit pe Dan să-şi revizuiască puţin şi să-şi publice teza de doctorat! Şi am făcut acest lucru, nu doar pentru că i-ar trebui o carte pentru promovare, dar în primul rând pentru că a scris o teză de doctorat în care a reuşit elemente originale într-un subiect mult bătătorit.... Şi chiar cred în continuare că ar trebui s-o publice, în primul rând pentru ca şi alţii să o poată citi... şi cred că aşa ar face-o cu mult mai multă uşurinţă decât dacă ar căuta o teza de doctorat la biblioteca universităţii!

Cred că va fi o carte foarte utilă pentru tinerii care îşi redactează tezele de doctorat, pentru că intrebarea: Tu cum ai făcut? este pe buzele multora dintre cei care trebuie să-şi finalizeze doctoratele. Sfaturile pe care autorul le împărtaşeşte dovedesc experienţa şi profesionalismul celui care a trecut prin această experienţă cu succes! Studiul comparativ pe care îl face asupra tezelor de doctorat de la cele trei universităţi este de fapt o exemplificare pertinentă a modului în care trebuie făcută prelucrarea statistică a rezultatelor, parte a cercetării care îţi poate valida munca sau dimpotrivă ţi-o poate anula în condiţiile în care metodele de prelucrare a rezultatelor cercetării sunt inadecvate....

Sinceritatea cu care este scrisă cartea nu este doar apanajul tinereţii, ci îl caracterizează pur şi simplu pe autor...la fel ca şi originalitatea subiectului! Autorul a preferat întotdeauna să-şi promoveze acele lucrări pe care el le-a gândit şi ale căror idei îi aparţin în totalitate, ceea ce este mai puţin obişnuit în ziua de astăzi... Ii doresc din tot sufletul să nu se schimbe!

Cătălina Poiană

Cuvânt înainte

În toamna anului 2015 am participat la un concurs pentru ocuparea unui post de Şef de Lucrări la Disciplina de Endocrinologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti. Atât înainte cât şi după concurs (pe care nu l-am câştigat), mulţi oameni din jurul meu mi-au spus franc: trebuie să scrii o carte. Ştiam că mulţi colegi de-ai mei au scris o carte atunci când au participat la un concurs de promovare dar eu mă ţinusem tare. Scrisesem două capitole în două cărţi bune (Corticoterapia în Adrenala şi Medulosuprarenala în Endocrinologie pentru studenţi şi rezidenţi) de care eram foarte mulţumit. Nu vedeam de ce un capitol într-un tratat nu e suficient, de ce să scriu o carte singur şi mai ales ce să scriu în ea. Dar când toată lumea îţi spune că eşti beat te duci şi te culci aşa că m-am hotarât să iau taurul de coarne şi să scriu o carte. Dar ce carte?

Atunci când discuţi cu oameni care au trecut în viaţa lor prin promovări, sugestia vine aproape natural: de ce nu faci o carte din teza ta de doctorat? O cosmetizezi puţin şi dacă te pui pe treabă în 2-3 săptămâni ai terminat. Aveam însă o problemă. Atunci când am susţinut, în cadrul concursului despre care am pomenit, expunerea publică privind dezvoltarea carierei mele universitare am încercat să mă diferenţiez de contracandidata mea prin zicala calitate, nu cantitate. Vroiam să arăt că încerc sa fac lucrurile bine şi cu rost, nu doar de dragul de a bifa că le-am facut. Că mai bine scriu puţin, dar scriu lucruri care spun ceva cu adevărat şi, mai ales, pe care lumea le citeşte. Ori, cine să citească teza mea de doctorat? Ce avea ea în plus sub formă de carte? Dacă cineva chiar vroia să o consulte putea oricând să o găsească la bibliotecă sau să caute articolele ştiinţifice rezultate din ea care erau disponibile în diverse reviste.

Tot în toamna anului 2015, Disciplina noastă de Endocrinologie a reuşit, în sfârşit, să publice manualul de endocrinologie pentru studenţi şi rezidenţi pe care îl tot scria de vreo 10 ani. Pe lângă rolul de autor al unui capitol, am avut şi ceva sarcini administrative legate de acest manual, asigurând legătura administrativă cu Editura Universităţii Carol Davila. Nu ştiu dacă aţi intrat vreodată în fosta sală de sport de la Facultatea de Medicină care acum este sediul editurii. Pe mine însă, care m-am dus acolo de mai multe ori, m-au frapat două lucruri. Te întâmpină o mare de cărţi, sute de căriţi. Majoritatea cu un singur autor. Toate cu o copertă tip, autor, titlu, poză pe un fond monocolor anost. Pentru unii poate înseamnă o bogată activitate editorială, rezultatul faptului că se munceşte. Pentru mine e imaginea multor oameni care promovează şi care au scris o carte. Al doilea lucru care mi-a sărit în ochi e faptul că