Citiți această carte acum, plus milioane de alte cărți în perioada de probă gratuită

Doar $9.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Regatul Arid: Soldatul Misterios - Partea a II-a

Regatul Arid: Soldatul Misterios - Partea a II-a

Citiți previzualizarea

Regatul Arid: Soldatul Misterios - Partea a II-a

evaluări:
4.5/5 (2 evaluări)
Lungime:
165 pages
2 hours
Lansat:
Feb 22, 2017
ISBN:
9781370223879
Format:
Carte

Descriere

Update: Versiune re-editata.

Descriere: Orice schimbare vine atat cu avantaje, cat si cu dezavantaje. Printul Soris va remarca acest fapt pe parcursul integrarii unui fost membru al Cetatii Albe in lumea aridenilor. Desi la inceput se va impotrivi acestuia, cu timpul, Soris va intelege ca prezenta unei persoane cunoscatoare de magie este esentiala in lupta contra lui Bardan.

Despre autoare

Tina Silvens este o autoare dedicata genului fantasy. "Regatul Arid" este prima ei serie de carti in acest gen. Scrierea acestei serii a inceput inca din copilaria ei, a continuat in adolescenta si tinerete, ajungand sa fie publicata abia dupa 12 ani de la schitarea povestii.

"Sunt legata sufleteste de aceasta prima serie a mea de carti. Aceasta m-a ajutat sa trec mai usor peste evenimentele dificile din viata mea. De aceea am decis sa o public. Are o poveste (foarte) complexa, insa, datorita partilor amuzante, creeaza buna dispozitie." (Tina Silvens)

Interviu cu Tina Silvens despre "Regatul Arid - Soldatul Misterios"

Cine este personajul ilustrat pe coperta?

"Este Soris, printul Regatului Arid. El este un personaj definitoriu pentru intreaga serie, de aceea am ales ca el sa fie pus pe coperta primei carti."

Cine este personajul principal in seria "Regatul Arid"?

"Corect ar fi sa spun ca sunt doua personaje principale: Soris si Selunia. In prima faza, va parea ca Selunia este personajul principal, insa Soris are un rol la fel de important, fapt ce se va putea vedea in cartile urmatoare, dupa "Soldatul Misterios". Pe tot parcursul scrierii, cititorii vor observa ca aceste doua personaje fac schimb de roluri. In anumite parti, Selunia are rolul principal, iar in altele, Soris."

Care este povestea din spatele acestei serii de carti, "Regatul Arid"?

"Primele idei, care au pus bazele acestei serii, au venit de pe cand eram copil. Nu ma gandeam sa scriu o carte atunci. Era o poveste ce o tineam numai pentru propria mea placere, iar mai tarziu a fost cea care m-a ajutat sa trec peste anumite momente grele din viata mea. Ulterior, am vrut sa o ilustrez printr-o banda desenata, iar, mai apoi, am ajuns sa o scriu intr-un caiet, la propunerea surorii mele. Abia acum, in 2016, m-am decis sa o public sub forma unei carti, in speranta ca voi reusi sa termin de scris aceasta lucrare fantastica, pe care o tin in mintea mea de atat de mult timp."

Ca poveste de dragoste, la ce se pot astepta cititorii sa vada in seria "Regatul Arid"?

"Intrebare dificila. Nu prea as vrea sa dezvalui prea multe despre aceasta. Nu pot spune decat ca nu este vorba de o dragoste la prima vedere pentru care partenerii sunt gata sa-si dea viata, asa, dinainte sa se cunoasca mai bine. Este totusi voba de o dragoste puternica. Cititorii se pot astepta sa vada o poveste de dragoste ce apare gradual, cu momente fie simpatice, fie inocente, fie pasionale."

Prima serie de carti este destinata in special fetelor?

"Nu. Este o serie care, zic eu, poate fi citita atat de fete/femei, cat si de baieti/barbati. De asemenea, nu are limita de varsta. Oricine o poate citi, atat timp cat nu are vreo problema cu o poveste ce impleteste genul fantastic-actiune cu cel de dragoste."

Lansat:
Feb 22, 2017
ISBN:
9781370223879
Format:
Carte

Despre autor

Tina Silvens is an author dedicated to the fantasy genre. Although she has been writing since school days, her first book was published in 2017. “The Mysterious Soldier – Part I” is the first book in the Arid Kingdom series, a story she kept working on for more than 10 years before finally reaching out into the world of published books.The story of the Arid Kingdom revolves around the complicated and mysterious lives of the main characters: Selunia and Soris.Although Silvens has other fantasy books in store, waiting to be written and published, she will be focusing mainly on the “Arid Kingdom” series.Salutare!Sunt Tina Silvens, autoarea cartii "Soldatul Misterios", seria "Regatul Arid". Sunt dedicata genului fantastic ("fantasy" imi place mie sa-i spun), deoarece sunt o fire romantica, deci o persoana careia ii place sa evadeze din realitate si sa exploreze lumea imaginatiei.Sunt legata sufleteste de aceasta prima serie a mea de carti. Aceasta m-a ajutat sa trec mai usor peste evenimentele dificile din viata mea. De aceea am decis sa o public. Are o poveste (foarte) complexa, insa, datorita partilor amuzante, creeaza buna dispozitie.


Legat de Regatul Arid

Cărți conex

Previzualizare carte

Regatul Arid - Tina Silvens

23

Capitolul 1

Afară, generalul Waltario observă cum soldații săi, răpuși anterior de o forță invizibilă, se ridicară în pozițiile exacte de dinaintea leșinului – în picioare normal, precum păpușile de teatru, trase de fire imperceptibile. Toți paznicii, soldații și slujitorii din palat reveniră la normal și, în câteva clipe, își recăpătară cunoștința. Erau în același loc de dinaintea leșinului, însă nu totul din jur rămăsese la fel, începând cu timpul pe care îl afișau ceasurile.

Waltario și cei trei companioni loiali ai săi rămăseseră muți de uimire. Când cei care investigaseră poarta se întoarseră nedumeriți la ei, generalul se trezi din amorțeală. Le făcu semn să îl urmeze cât mai grabnic înăuntru în palat.

În sala principală, toiagul magic scoase un ultim zgomot răsunător, apoi se stinse. Căzu sec pe podea, ca o simplă vergea de fier. Selunia deschise ochii. Trase puternic aer în piept, ca și cum ar fi ieșit dintr-o îndelungată scufundare în apă. Își duse inconștient mâna la inimă, să o verifice dacă bate.

Bardanii își veniră în fire, de asemenea. Se uitau prostește în jur, ca picați din copac. Leido, sprijinindu-se cu o mână de balustrada de aur a scărilor centrale, iar cu cealaltă susținându-și piciorul rănit, le urlă:

– Repede! Luați-i pe rege și regină!

Bardanii nu părură să înțeleagă ce li se spunea. Se învârtiră în loc și priviră nedumeriți: peretele spart, Vittria, câțiva camarazi de-ai lor întinși pe jos și soldatul cu mănuși ciudate. Era greu să găsească o corelație logică între aceste elemente.

Selunia, respirând sacadat, privi tavanul înalt și maiestuos al sălii. Pentru o clipă, nu știu nimic despre ea însăși. Revenindu-și, închise ochii strâns și-și zise înfiorată: „Mi s-a oprit inima! Jur că mi s-a oprit inima!! Vaaai, ce prostie mare am făcut... Era să mor! Realiză că primejdia nu se terminase încă. „Nu-i timp de lamentat!

Se ridică repede în picioare, vioaie ca după un somn bun. „Cred că frica e un energizant puternic," își spuse ea analizând fugitiv situația din jur.

– Aah! Blestematule! îi urlă Leido.

Își luă arma de pe jos și se pregăti să tragă spre ea. Selunia, mai mult din instinct, fugi imediat în zona familiei regale. Din mănușile ei activate, scoase un lanț de zale luminoase precum aurul. Îi amenință pe bardanii încă buimaci:

– Nici măcar să îndrăzniți să v-apropiați de ei! Am să vă omor dacă veniți aici!

Vocea ei suna răgușit, iar mâinile ei, lanțul și picioarele îi tremurau vizibil. Ar fi vrut să vină cineva să o ajute. După ce „experimentase" o moarte temporară, nu se simțea deloc stăpână pe situație.

Leido își lăsă nervos arma. Știa că nu poate să riște să tragă spre familia regală. Acum el era în faza în care nu știa ce să facă: să tragă totuși și să-i nimicească sau să încerce să îi captureze din nou? Dacă i-ar nimici, atunci armata lui Waltario nu va mai putea fi oprită să vină să-i captureze pe ei. Să încerce să recâștige dominația, nu părea mai bine. Subordonații săi erau năuci, iar soldatul misterios părea să aibă multe alte arme ascunse. Iar, pe deasupra, vraja fusese ruptă. Oricând urma să apară întăriri. Un gând îi spunea că a pierdut și că ar trebui să se retragă, însă orgoliul său nu putea accepta aceasta. Planul lor mersese excelent. Doar apariția acelui soldat dăduse totul peste cap. Era tare mânios. Văzând însă cum generalul Waltario dădu buzna înăuntru cu soldații săi, renunță la gândul de a câștiga. Alergă să o trezească pe Vittria și le porunci bardanilor să se retragă.

Vittria, asemenea Seluniei, se trezi înviorată. Înțelese dintr-o singură privire a lui Leido ce trebuia să facă: să evite confruntarea directă cu cei din palat și să se retragă. Se ridică, își luă repede sceptrul și porni hotărâtă spre Waltario și soldații lui. Bardanii, ajutându-i pe cei răniți să meargă, o urmară în grabă.

Vrăjitoarea cuprinse sceptrul cu ambele mâini, ținându-l vertical. La câțiva metri de oamenii palatului, lovi cu putere podeaua, cu capătul inferior al toiagului. Un val de aer îi aruncă departe pe Waltario și ai săi, lăsând cale liberă spre ieșire. Întreaga trupă a lui Bardan părăsi în fugă marea clădire regală.

Waltario se ridică de jos, bulversat de ceea ce tocmai văzuse: un băț care emitea aer sub o presiune uluitoare. Îl auzi pe rege strigându-i:

– Waltario! Du-te imediat după ei! Încearcă să-i prinzi! Eu mă descurc singur aici!

Generalul încuviință pe loc. Se duse după inamici însoțit de soldații săi.

Selunia, cu reacție întârziată, își retrase lanțul din mâini și opri radiația luminoasă a mănușilor. Își lăsă umerii să-i cadă. Ușoara vigoare, resimțită după trezire, fusese temporară. Acum era năucă de oboseală. Avea țiuituri surde în urechi, mâinile amorțite – de parcă n-ar fi circulat sângele prin ele – picioarele blocate într-o încordare necontrolată, iar mintea cât se poate de încețoșată. Privi în gol, fără să gândească, pentru un minut.

– Hei! Dezleagă-mă, te rog! îi strigă Soris, la un moment dat.

Selunia îi întoarse o față mahmură. Merse cu pași împiedicați până la el. Puse mâinile pe frânghiile groase și încercă zadarnic să tragă de ele. Soris se uită la ea, nedumerit: „El chiar crede că o să reușească să mă dezlege în felul ăsta? Cred că s-a zăpăcit. Ar trebui să-l ajut."

– Vezi că e un cuțit pe jos, ceva mai încolo. A picat din mâna unui derbedeu cu care ai luptat mai devreme, îi spuse el calm, făcându-i semn cu capul.

Cu gura ușor întredeschisă, ca nelămurită, Selunia se uită la el, apoi la cuțit. Decide să îl asculte.

Merse sacadat până acolo. Se uită o clipă la cuțit. Decide să îl ia. Când se aplecă, pică în genunchi, mai să se prăvălească cu totul pe podea.

Se ridică greoi cu el în mână. Simțea clădirea învârtindu-se cu ea. Decide să meargă înapoi la prinț. Amețeala o făcu să se clatine cât pe ce să pice într-o parte.

– Hei! Ai grijă! îi strigă Soris.

Îndemnul lui avu efect. Selunia parcă se trezise din nou la realitate. Rămase în picioare. Se duse la prinț cu pași oarecum mai stabili. Îi tăie lent frânghiile de la un braț.

Soris îi urmărea mișcările lipsite de vlagă: „Trebuie să fie tare obosit. Bietul de el!"

Îndată ce-i eliberă mâna, prințul îi luă cuțitul, spunându-i:

– De aici mă descurc singur, mulțumesc!

Și, cu mișcări sigure și pline de dexteritate, se dezleagă singur de restul legăturilor.

Selunia rămase locului, clătinându-se ca o plantă pe fundul mării. Ea era la granița dintre realitate și vis.

Fericit, desprins de orice constrângere, Soris își privi cu recunoștință salvatorul. Observându-i starea, o apucă de umeri și o sprijini cu spatele de zidul scărilor.

– Odihnește-te aici, îi spuse el politicos.

Ea îi răspunse cu un zâmbet strâmb. Soris se duse în grabă să-și dezlege părinții. Ea rămase pe loc, plutind în starea ei de inerție.

Simți furnicături de amorțeală în membre. Un gând pozitiv apăru timid în mintea ei: „Am reușit... Am salvat regatul. Această idee se repetă consecutiv, de câteva ori. În cele din urmă își recăpătă cunoștința de-a binelea. Începu să se bucure: „Așa este! Am salvat întreg regatul!! Am reușit! Această conștientizare îi făcu inima să bată accelerat, reanimând-o bine.

Se lăsă să alunece, cu spatele hârșâind de perete. Se așeză aducându-și genunchii la piept. Stătu o vreme să se bucure de marea ei izbândă, fiind recunoscătoare mamei sale pentru trimiterea ei în regat. La un moment dat, își aduse aminte de generalul Waltario. „Ah! Stai! Dacă mai stau mult aici, o să fiu luată la întrebări. Ah! Și generalul zicea să nu las pe nimeni să-mi vadă puterile. Trebuie să plec."

Capitolul 2

Selunia se ridică brusc, clătinându-se ușor. Un val cald îi parcurse trupul din creștet până la extremități. Casca de pe cap îi alunecase cam mult pe față. Dădu să o îndrepte, însă, deodată, simți cum un corp străin îi lovi casca. Se uită înciudată în jur.

Realiză că nu fusese un corp străin, ci mâna ei amorțită. „Ah, ce m-am speriat! Era mâna mea, de fapt. Vai, dar ce amorțită e! Se uită la mâna ei cum stătea cu degetele ușor îndoite, de parcă ar fi fost neînsuflețită. Cealaltă era într-o stare similară. „Am riscat mult prea mult când am pus mâinile pe sceptrul ăla. Dacă o să rămân cu mâinile așa?! Dar lasă asta acum. Nu e timp de îngrijorare. Trebuie să ies odată de aici!

Trăgând de picioare, se grăbi să-și croiască drum spre ieșire. În sală, începuseră să se adune numeroși soldați trimiși de general să inspecteze starea din urma sa. Pe palier, apăreau slujitori și funcționari ai palatului, speriați și îngrijorați de cele întâmplate. Ei nu văzuseră vraja, nu știau că au leșinat, ci doar remarcaseră ceva ciudat, ceva care se petrecuse într-un timp neconștientizat de ei. Vederea peretelui dărâmat îi îngrozea și mai tare.

Selunia, în schimb, era îngrozită de ei. Doi gardieni, parcă vrând să-i facă în necaz, închiseră ușile mari de la intrare. Oboseala și stresul îi tulburară mintea. „Ah, ce mă fac, ce mă fac? Cumva deja mă consideră suspectă? Dacă vor începe să arunce cu pietre în mine?!"

Lumea o privea cu adevărat cu suspiciune. Murmurul vorbelor șușotite răsunau în toată sala. Îi deranjau timpanele, amețind-o și mai tare. Își încetini mersul. Se clătină iarăși.

– Rămâi pe loc! răsună vocea puternică a regelui.

Fata înlemni de frică. Discuțiile oamenilor din jur se diminuară semnificativ. Panica îi cuprinse sufletul. „Însuși regele vorbește cu mine! Vai, sper să nu fac vreo prostie. Ah, trebuia să vin în secret aici."

– Hei, băiete! Vino aici! îi strigă iar regele.

Selunia închise ochii strâns. Îi era teamă și jenă. Își fixă privirea în podea și se întoarse cu fața spre rege. Toată lumea aștepta ca ea să meargă în întâmpinarea lui. Ea însă rămase locului.

– Haide, apropie-te! o îndemnă el, îngăduitor. Tu ești cel care azi a făcut o faptă demnă de toată lauda. Vino mai aproape, să-ți mulțumim cum se cuvine.

Seluniei îi țiuiră urechile și mai tare. Simți cum o trecură toate apele de emoții. Avea un singur gând: să scape cât mai repede din această situație jenantă. Neștiind ce să zică, își înclină ușor capul, semn că a înțeles. Văzând-o așa de speriată, regele continuă amuzat:

– Haide, nu fi timid. Stai liniștit că nu o să te învinovățesc de peretele spart.

Soris surâse ușor. Nu se așteptase ca tatăl său să aducă vorba de acel perete într-un astfel de moment. Selunia nu avu însă nicio reacție. Mintea ei rămăsese fixată pe ideea de a scăpa din sală. Gândirea i se încețoșă din nou. Fără să scoată o vorbă, dădu să plece. Mulțimea exclamă surprinsă de manifestarea ei. Îi întorsese spatele tocmai regelui însuși. Era ceva condamnabil. Și în plus, ei nu pricepuseră remarca glumeață. Ei chiar credeau că acel soldat a spart peretele. Pentru ce era totuși regele așa de recunoscător?

„E tare ciudat tipul ăsta, își zise Soris în gând, pornind spre ea. „Îl înțeleg că e obosit, însă nu poate să ignore vorbele tatălui meu. Cumva încearcă să ascundă ceva?

Regele își ridică o sprânceană. Făcu câțiva pași spre ea.

– Nu pleca, băiete. Te vom răsplăti cum se cuvine pentru tot ce ai făcut.

Selunia se opri în loc. În mintea ei apăru un nou gând: „Acum e șansa mea! Nu am voie să o ratez. Până la urmă, nu mă pot baza pe general. El o să vrea să mă țină în umbră aici, dar eu... eu nu vreau. Eu vreau..."

Prinse curaj. Se întoarse cu fața spre rege. Acesta își dădu ușor capul pe spate, zicându-și: „Heh, e el destul de brav, dar văd că-l încântă ideea unei recompense. Are o gândire destul de simplă."

Selunia trase aer în piept, făcu câțiva pași înainte, apoi spuse cu o voce răgușită, dar fermă:

– Îmi permiteți să particip la concursul de gardă personală a prințului?

Mulțimea exclamă surprinsă de cerința ei. Chiar și regele rămase uimit pentru o secundă. Soris se apropie mai mult de ea. „Băiatul ăsta vrea să-mi fie gardă? Apoi n-am ce zice împotrivă. Abilitățile lui îl îndreptățesc. Dar cine este el mai exact?"

– Sigur. Ai tot dreptul să participi, îi răspunse regele râzând.

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Regatul Arid

4.5
2 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor