Cei care pleacă și cei ce rămân. Al treilea volum din tetralogia napolitană
4.5/5
()
Currently unavailable
Currently unavailable
About this ebook
Al treilea volum din Tetralogia Napolitană
În liniștea cea mai deplină sau în mijlocul evenimentelor tumultuoase, atunci când ne simțim în siguranță sau în pericol, când suntem nevinovați sau imorali, suntem o mulțime formată din ceilalți. Iar această mulțime e cu siguranță o binecuvântare pentru literatură.
Elena Ferrante
În al treilea roman al Tetralogiei Napolitane, Elena şi Lila, cele două fete cu care cititorii au făcut cunoştință în Prietena mea genială, au devenit femei.
Lila şi-a părăsit soțul şi confortul material, iar acum munceşte în condiții foarte dure. Elena a studiat la Școala Normală din Pisa şi a publicat un roman de succes, care i-a deschis uşile saloanelor selecte. Amândouă au refuzat să se complacă într-o viață plină de nefericire, ignoranță şi supunere, îmbrățişând în schimb numeroasele oportunități ale anilor ’70. În continuare le leagă o prietenie profundă, de nezdruncinat.
Încă de la apariția romanului Prietena mea genială, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm. Este considerată una dintre autoarele contemporane cele mai convingătoare, o stilistă desăvârşită, cu o intuiție artistică ieşită din comun, care a câştigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – şi a unor critici importanți: James Wood, John Freeman, Eugenia Williamson etc. Dar fără îndoială, primirea cea mai călduroasă a avut-o din partea cititorilor, care au descoperit o autoare care vorbeşte într-un stil plin de frumusețe şi forță despre sentimentul de apartenență la un loc, despre relațiile umane, dragoste, familie şi prietenie.
Related to Cei care pleacă și cei ce rămân. Al treilea volum din tetralogia napolitană
Related ebooks
Iubire amara Rating: 3 out of 5 stars3/5Fetita din scrisoare Rating: 5 out of 5 stars5/5Cele patru vânturi Rating: 5 out of 5 stars5/5Se numea Sarah Rating: 5 out of 5 stars5/5Zborul libelulei Rating: 5 out of 5 stars5/5O nouă viață Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCulorile vieții Rating: 4 out of 5 stars4/5O viata regasita Rating: 5 out of 5 stars5/5O Scânteie De viață Rating: 4 out of 5 stars4/5Gradina cu lavanda Rating: 5 out of 5 stars5/5Tot albastrul cerului Rating: 5 out of 5 stars5/5Clopotul Rating: 5 out of 5 stars5/5Balul nebunelor Rating: 5 out of 5 stars5/5Fiica ambasadorului Rating: 4 out of 5 stars4/5Vieți secrete Rating: 5 out of 5 stars5/5Trandafirii pierduti Rating: 5 out of 5 stars5/5Ultima geană de lumină Rating: 5 out of 5 stars5/5Ultima aniversare Rating: 5 out of 5 stars5/5Autoportretul adolescentului îmbătrânind: Scurt roman sociografic Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAjută-mă să nu dispar Rating: 4 out of 5 stars4/5Apă proaspătă pentru flori Rating: 5 out of 5 stars5/5Viata mincinoasa a adultilor Rating: 4 out of 5 stars4/5Dincolo de furtună Rating: 5 out of 5 stars5/5Aleea cu licurici Rating: 5 out of 5 stars5/5Femeia de la fereastră Rating: 5 out of 5 stars5/5Unde Ai Dispărut, Bernadette? Rating: 3 out of 5 stars3/5Cand infloresc caisii Rating: 5 out of 5 stars5/5Taina povestitoarei Rating: 5 out of 5 stars5/5Sticletele. Reeditare Rating: 5 out of 5 stars5/5O viata maruntă Rating: 4 out of 5 stars4/5
General Fiction For You
O scrisoare pierduta Rating: 5 out of 5 stars5/5Cuvinte care elibereaza Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPrivind inauntru Rating: 5 out of 5 stars5/5O noapte furtunoasa Rating: 5 out of 5 stars5/5Ticalos la patru ace Rating: 5 out of 5 stars5/5Acolo unde canta racii Rating: 5 out of 5 stars5/5Seful Rating: 5 out of 5 stars5/5Fratii mei, dragonii Rating: 5 out of 5 stars5/5De mana, pe Camino: nimic nu este ceea ce pare Rating: 5 out of 5 stars5/5Respiratia. O noua stiinta a unei arte pierdute Rating: 4 out of 5 stars4/5Amintiri din copilărie Rating: 4 out of 5 stars4/5Fizica tristetii Rating: 5 out of 5 stars5/5Indecent Rating: 4 out of 5 stars4/5Jurnal Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsA ras si tata Rating: 5 out of 5 stars5/5Devenirea, intre iad si rai Rating: 5 out of 5 stars5/5Viata secreta a scriitorilor Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAlegerea Rating: 4 out of 5 stars4/5Anatomie: O poveste de iubire Rating: 4 out of 5 stars4/5Frumosul seducator Rating: 5 out of 5 stars5/5Filosofia inconstientului Rating: 5 out of 5 stars5/5Ajută-mă să nu dispar Rating: 4 out of 5 stars4/5Tot Ce Nu Ti-am Spus Rating: 4 out of 5 stars4/5Omul care voia sa fie fericit Rating: 5 out of 5 stars5/5Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei Rating: 4 out of 5 stars4/5Răscoala (Volumul 1 si 2) Rating: 5 out of 5 stars5/5Enigma camerei 622 Rating: 5 out of 5 stars5/5Autopsia unei asa-zise casnicii banale Rating: 4 out of 5 stars4/5Orbi Rating: 4 out of 5 stars4/5Sărmanul Dionis Rating: 5 out of 5 stars5/5
Reviews for Cei care pleacă și cei ce rămân. Al treilea volum din tetralogia napolitană
32 ratings2 reviews
- Rating: 5 out of 5 stars5/5i just loved it! citita cu sufletul la gura, abia astept urmatorul volum!
- Rating: 5 out of 5 stars5/5Amazing writing... the story...the atmosphere..the dance of the thoughts.